Tag

muzica populara

Corul Armonia este cel mai prestigios ansamblu de voci bărbătești din lume. Alături de orchestra Muzica Divertis, aceste uimitoare voci au cântat pe 4 iunie în Agora Casei Bulboacă și Asociații, sub bagheta dirijorului fondator Ion-Iulian Dumitru. Au cântat de voie bună, de dragoste, dar și despre țara lor. Un astfel de cântec, decupat din concertul de pe 4 iunie, vă propunem să ascultați. Lăsați-vă în voia muzicii și intrați în starea ei. Ce vă spune, în secolul nostru, un astfel de cântec? Cât adevăr se găsește în el?

 

 

 

 

Hramul Chișinăului, orașul central al Moldovei, are loc în fiecare an pe data de 14 octombrie și este o sărbătoare devenită tradiție la Chișinău, în Basarabia. Corina Moisei vă oferă detalii în prezentul material.

Chișinăul este orașul contrastelor sociale, al sărăciei care merge de mână cu luxul și al nostalgiei, mai cu seamă după vremurile demult apuse. Vremuri în care era cântat, adorat. Timpuri în care oamenii încă fremătau pe străduțele lăturalnice, iar la statuia Marelui Domnitor încă mai veneau miri și mirese să imortalizeze marea lor fericire.

Deși acum orașul tinde să devină un megapolis modern, iar nefericirea oamenilor stă adânc întipărită pe chipuri, el mai are o zi în care renaște din cenușă: 14 octombrie – hramul Chișinăului.

Laudă ţie, străbun Chişinău,
Luminată zidire a neamului meu.
Tu eşti cel mai frumos şi mai drag pe pământ,
Despre tine mereu, Chişinău, am să cânt.

Încă în îndepărtatul an 1994, primarul de atunci, Serafim Urechean, a decis că ar fi cazul să avem un hram religios al orașului, care nu ar coincide însă, cu ziua acestuia. Ziua Chișinăului este data când acesta a fost prima dată atestat în hrisoavele vremii, și anume 17 iulie 1436. Hramul a coincis ca dată cu sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, pe stil vechi, adică pe 14 octombrie, ceea ce mi se pare de o dualitate aparte. Avem nu doar un hram, ci și un protector spiritual: Maica Domnului.

În egală măsură, sărbătoarea vine însoțită și de perioada roadelor tomnatice, fapt pentru care punem pe piedestal și belșugul capitalei, care o dată în an își adună copiii în brațele sale protectoare. De regulă, sărbătoarea debutează cu o sfântă liturghie la Catedrala Metropolitană, care poartă același hram de obârșie. Sfânta slujbă este oficiată de către Mitropolitul Moldovei, care sfințește pe cei prezenți și binecuvântează Chișinăul pentru bunăstarea acestuia.

sărbatoare orașul Chisinau Basarabia Hramul Chisinaului interior

De Hramul Chișinăului, pretorii capitalei fac program artistic pentru tineret Foto: www.YouTube.com

După finalizarea slujbei religioase, urmează mesajul edilului capitalei, care deschide festivitatea în toată splendoarea ei. Acesta dă startul tuturor activităților, care la drept vorbind, în această zi sunt de o frumusețe aparte. Grație faptului că orașul Chișinău este împărțit în 5 sectoare, conduse de pretori, și programul artistic este și el unul diversificat, conținând 5 arii cu evoluție diferită, unde avem târguri meșteșugărești, mâncare tradițională și vin din belșug.

În unii ani, sărbătoarea avea chiar și un segment dedicat persoanelor în etate, elevilor şi studenţilor din municipiu cu merite deosebite în domeniul ştiinţei, medicinii, culturii şi sportului, menţionaţi cu bursa Primăriei municipiului Chişinău. Aceștia erau invitați în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, unde primarul general le înmâna premiile binemeritate.

Culminația serii este concertul de muzică modernă și populară, la care participă atât artiști naționali, cât și invitați de peste Prut. Iar pentru că orice sărbătoare trebuie să devină vizibilă tuturor, pe finalul serii avem parte de un foc de artificii de toată splendoarea, care ne reamintește că mai avem cu ce să ne mândrim și că orașul nostru va deveni cândva o metropolă europeană.

Foto deschidere: jurnal.tv

O tânără interpretă de muzică populară românească din Craiova consideră că „în cântecul nostru poți să găsești pilde de viață adevărate, care ne arată cum este românul”. Zorina Bălan (32 de ani) este o artistă care s-a îndrăgostit de cântecul popular încă din fragedă copilărie și, din momentul în care a înțeles că rostul ei în viață este să bucure spiritul omului, cântă cu pasiune, ori de câte ori urcă pe scenă. Zorina Bălan a discutat cu Matricea Românească despre harul „ce nu se găseşte la mall” al artiştilor, şi despre o experienţă care a marcat-o în diaspora.

Matricea Românească: Ce ne poți spune despre tine, în câteva cuvinte?

Zorina Bălan: În primul rând, sunt un om pasionat de ceea ce face. Îmi place foarte mult această latură a artei. Cânt de când eram copil – la 3 ani am urcat pe scena grădiniței, iar apoi, la 14 ani, am urcat pe o scenă adevărată. Am participat și la festivaluri de muzică populară, precum Festivalul Național „Corabia de Aur” din Corabia, locul unde m-am născut – atunci a fost prima mea întâlnire cu „adevărul” acestui domeniu. Acolo am avut un juriu competent, un public adevărat și o scenă pe măsură. Se pare că momentul acela a declanșat drumul către lumea „mare”.

Matricea Românească: Ce reprezintă muzica pentru tine?

Zorina Bălan: Cred că muzica este cea mai frumoasă parte a vieții mele. Aici mă găsesc și mă regăsesc de fiecare dată. Muzica este cea care m-a ridicat întotdeauna din fundul Iadului. Pentru că, atunci când ai un necaz, ai impresia că ai ajuns direct în Iad. Dar muzica este cea care, pur și simplu, mi-a „pus” o pereche de aripi și m-a făcut să zbor. Cine simte cu adevărat ceea ce face, îmi dă dreptate, pentru că asta face arta – este un balsam al sufletului. Spun lucrurile acestea, pentru că este pasiunea mea, pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu.

Cântăreața Zorina Bălan, în discuție cu Matricea Românească

Cântăreața Zorina Bălan, în discuție cu Matricea Românească Foto: Mihai Vladu

Matricea Românească: Muzica populară este un instrument extraordinar prin care ne promovăm cultura, identitatea și promovăm cine suntem noi, ca români. Cum reacționează oamenii la ea?

Zorina Bălan: Cât mă bucur că m-ai întrebat lucrul acesta! Eu sunt încântată că am reușit să îi aduc pe oameni în punctul în care pot să recunoască diferența între comercial și artă. Într-o discuție cu doi miri, am dat exemplul unei piese pe care eu doar am scris-o, pentru că ea a venit de undeva. Artistul nu creează, lui doar i se șoptesc anumite cuvinte, pentru că „simțul” acesta nu l-a cumpărat de la mall, de la piață sau de la târg. Eu am scris „Răbdarea pământului”: „Dă-o, Doamne, omului / Că nici grâul nu se coace / Când căldura nu-i dă pace. / Că nimenea, pe pământ, nu s-a născut priceput. / Cu răbdarea a învățat / Tot ce mama lui i-a dat”. Aceasta este introducerea cântecului cu care am reușit să smulg aplauzele oamenilor în momentul în care erau cei mai tensionați.

Artistul nu creează, lui doar i se șoptesc anumite cuvinte, pentru că «simțul» acesta nu l-a cumpărat de la mall, de la piață sau de la târg

Matricea Românească: Ascultam deunăzi melodii de-ale Mariei Tănase, și am conchis că pot fi ascultate de nenumărate ori, fără a plictisi, spre deosebire de cele comerciale. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?

Zorina Bălan: Nu i-am citit cartea Mariei Tănase, pentru că mi-e frică de ea. Eu vreau să fiu eu însămi. Cum o simt eu pe Maria Tănase… Cred că este o cale deschisă pentru toți cei care au auz fin, ca de catifea. Glasul ei nu trebuie decât ascultat. Ea a fost atât de curată în exprimare și atât de pătimașă! Nu poți să transmiți cântecul popular până nu ai iubit cu adevărat. Cântecul poate fi cel mai bun sfat, de aici poți lua cea mai bună învățătură. Sunt atâtea piese despre care am spus: „În cântecul acesta am găsit un an de școală!”.

Interviu Zorina Balan pentru Matricea Romaneasca foto interior1

Matricea Românească: Ce concentrează cântecul popular românesc?

Zorina Bălan: Aş spune că toate trăirile omului. În cântecul popular poți să găsești pilde de viață adevărate, care ne arată cum este românul. Arta este cea care unește cu adevărat sufletele.

Matricea Românească: Tu cânți în fața multor români, ajungi să stabilești o legătură cu ei, se transferă o energie. Cum îi simți?

Zorina Bălan: Am avut posibilitatea să cânt și în fața străinilor. Românii sunt de două feluri: cei de acasă și cei din străinătate. Românii de acasă sunt relaxați în ceea ce privește muzica populară, sunt mai împăcați. Românii din străinătate… Anul trecut am fost în Torino și am reușit să ridic sala în picioare. A fost pentru prima oară când am reușit acest lucru. Pentru că s-au ridicat în picioare pentru mine, au fost ai mei, așa i-am simțit. Conexiunea pe care am întâlnit-o acolo am regăsit-o și la satele mai îndepărtate, la oamenii triști. Când le cânți melodii dramatice, ei încep să plângă și ți-au spus tot. Asta face cântecul popular, scoate în evidență toate simțirile omului, le pune pe tavă.

Zorina Bălan, în portul popular românesc

Zorina Bălan, în portul popular românesc Foto: arhiva personală

Matricea Românească: Pentru tine, ce este matricea românească, prin prisma muzicii?

Zorina Bălan: Dacă am iubi cu adevărat, fără nici un dram de interes, lumea ar fi mai bună, și totul s-ar lega, ca într-un lanț, pentru că nu se poate o za, fără alta. Așa am fi. Dar totul se rezumă la Dumnezeu. Prin artă reușim să aducem bunătatea pe pământ. Dacă am fi mai uniți și am iubi cu adevărat, sunt convinsă că urmele noastre pe pământ ar fi și mai adânci. Din păcate, suntem foarte diferiți, și lupta este destul de grea.

https://youtu.be/v4IwG5VwYGQ

Tudor Gheorghe este un “locuitor” de legendă al culturii româneşti, la care a contribuit asiduu vreme de decenii. Omul care, la 71 de ani, umple Sala Palatului cu o mai mare uşurinţă decât artiştii străini (următorul concert, “Toamna Simfonic Aniversar”, este programat pe 26 octombrie) ne-a primit acasă la el, în Oltenia, pentru o discuţie de colecţie cu „Matricea Românească” despre pericolele tastei Enter, despre menirea artistului şi despre motivele pentru care nu a abandonat niciodată România, deşi a avut nenumărate oportunităţi.

Matricea Românească: Spuneați, în 2003, la un concert la Târgu Mureş: “Blestemat fie cel care a inventat tasta Enter!” Ce ați vrut să spuneți atunci?

Tudor Gheorghe: Ceea ce ați văzut în 2003 a fost, de fapt, baza unui spectacol care avea să devină mult mai amplu, şi care se cheamă “Lecţia”, pe care l-am făcut în 2014. Un spectacol care avea, ca obiectiv, exact preocuparea voastră. Faptul că am plecat să fac un fel de mecenat cultural în localități unde, de 30 de ani, nici un act de cultură nu se mai întâmpla. Am gândit spectacolul pentru orașele mici, unde și oamenii aceia trăiesc – și nu au nicio vină trăind în Babadag, în Carei, în Zimnicea, în Fălticeni, în toată țara asta. Nu au filarmonici, nu au teatre, nu au teatre de păpuși, nu au echipe de fotbal. Nu au nimic!

Singurele pseudo-acte de cultură sunt cele din preajma alegerilor, când primarii pun în centrul urbei respective o scenă mare, dau drumul la muzici și bietul român vine să vadă vedetele pe care le promovează, cu entuziasm, televiziunile. [Românii] stau cu berea-n mână, se uită cum se face playback sau nu se face playback. Și asta este tot ce se întâmplă. Vreau să vă spun că reacția publicului la acest spectacol, care se chema „Lecția”, era absolut uluitoare. Oameni, de pildă, care nu au crezut că poate exista un spectacol viu – ei n-au mai văzut un artist care să vorbească și să le spună, și să le cânte. Ei au văzut la televizor și au zis: „Dom’ne, asta e”. Și probabil, în mintea lor, când au văzut că pe scenă era un decor simplu, dar sugestiv… Tema e magică, frumoasă. Nu erau lumini, nu se schimba nimic. Nimic!

Venea un artist, un om, și le vorbea. Le cânta, le vorbea, pe înțelesul lor, despre cum ar trebui să ne apărăm limba, ca să nu ne pierdem identitatea, despre ce înseamnă durerea, despre ce înseamnă bucuria de a fi. Și să vezi ce reacții stranii puteau să aibă! Nu le venea să creadă că este posibil să râzi firesc, să râzi normal și să râzi de lucruri care, pe undeva, dor. Și să plângi. Nu le venea să creadă.

Oamenii care trăiesc în Babadag, în Carei, în Zimnicea, în Fălticeni, în toată țara asta, nu au nici o vină. Nu au filarmonici, nu au teatre, nu au teatre de păpuși, nu au echipe de fotbal. Nu au nimic! Singurele pseudo-acte de cultură sunt cele din preajma alegerilor

O replică fenomenală mi-a dat-o, de pildă, la Babadag, o familie de intelectuali. Veniseră la restaurantul la care mâncam și eu după spectacol, mi-au mulțumit că am venit acolo și au spus: „Vă dați seama că, dacă n-ați veni din când în când Dvs.” – eu veneam după 30 de ani acolo – „nu am avea nimic. E nevoie de Dvs., de ceea ce ne spuneți, pentru că, altminteri, ne tâmpim! Noi n-avem variante, avem nevoie de oameni care să vină să ne spună exact așa. Nu mai credem în ce ni se spune”.

Tudor Gheorghe: "Ce plictiseală ar fi dacă am fi un popor numai de oameni inteligenți!"

Tudor Gheorghe: „Ce plictiseală ar fi dacă am fi un popor numai de oameni inteligenți!” Foto: Mihai Vladu

Atunci, menirea artistului – cred eu -, în această zbatere politică… Politica așa a fost întotdeauna! Trebuie separate planurile. Menirea actorului, a artistului, în general, este aceasta: de a veni să deschidă ochii celor care sunt aburiți de sloganuri politice.

Matricea Românească: Și de a arăta că se poate trăi și altfel.

Tudor Gheorghe: Da. Chiar se poate trăi. La spectacolul pe care l-am făcut atunci, în 2003, în fața voastră, am văzut reacția voastră. Şi atunci am realizat că trebuie să dezvolt acea temă. Asta am și făcut. E nevoie de așa ceva. „Lecția” continuă. Am fost întotdeauna – din greșeală sau din neștiință – asimilat cu showbiz-ul. Eu n-am nimic în comun cu showbiz-ul. Acesta este un lucru minunat, e bine că există, dar eu nu sunt de acolo. Existența mea artistică este în spațiul educațional și cultural. A, că la spectacolele mele, lumea se amuză, lumea meditează, este foarte bine, dar coordonatele sunt altele, greutatea mesajului este cu totul și cu totul alta. Am un singur regret – că sunt foarte puțini care se încumetă la acest demers.

Matricea Românească: Ca să reformulez puţin ceea ce ați zis, vă revendicați din matricea românească.

Tudor Gheorghe: Obligatoriu! N-am cum, altfel. Ca să continui ce mi-aţi spus mai înainte, vreau să spun că mi s-au făcut propuneri înainte de ’89. Eu am fost un individ care a mers în străinătate mai mult înainte de ’89, decât după ’89. Ei bine, ce-am făcut, acolo, lucrurile acelea erau mai deosebite. Vedeţi, şi imigrația… Românii de dinainte de ‘89, plecați în țările acelea, nu mai sunt românii de azi. Înainte plecai… nu plecai, fugeai din țara asta închisă, și nu mai aveai voie să te întorci, nu mai puteai să te întorci! În clipa în care plecai în străinătate, ți se tăia tot, orice relație cu familia, cu tot. Tu trebuia să pleci într-o altă lume, o luai de la început. Aveai puterea să o iei de la început, reușeai. Nu aveai puterea, clacai.

Am întâlnit oameni care au reușit, oameni care n-au reușit. Ce e straniu: oamenii care au reușit vorbeau totdeauna cu drag, cu simpatie, cu tristețe, cu un fel de amărăciune și cu bucurie de țara asta. Le era dor și vorbeau frumos. Cei care n-au reușit, înjurau. Mi s-a făcut propunerea să rămân, de multe ori, dar am spus că n-am cum. Eu niciodată n-am să cânt în franceză – deși am făcut un spectacol în limba franceză -, n-am să cânt în franceză și să simt în franceză mai bine decât [Charles] Aznavour, decât [Gilbert] Bécaud, [Mike] Brant, [Georges] Brassens, decât marii poeți ai cântecului francez, pentru că eu vin de aici. Mi s-a spus, în America: „Nea Tudore, aici este o țară a tuturor națiilor, poți să rămâi aici!”. Și eu știam că pot să rămân acolo. În ’83 mă rugau să rămân: „Ne faci bine, suntem atât de singuri. Vii și ne reînnozi rădăcinile cu țara. E bine, rămâi aici! Poți să fii lider, la un moment dat, și nu numai al nostru”. Pentru că și pe grec, și pe polonez, și pe portughez, și pe spaniol, când îi cânți «Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea», îl atingi la fel. Zic: „Nu pot, dom‘le!”. Zice, „Ai un argument?”. Zic: „Da”. Unul esenţial. Poetic, suna foarte bine: “O doare pe mama un picior și osia acestui pământ trece prin piciorul mamei. Mă întorc.” Şi aşa am făcut de fiecare dată. Locul meu e aici. Eu trebuie să reprezint, să duc mai departe ce mi s-a cântat mie, ce mi-au cântat păsările, ce mi-au cântat pădurile. Acestea, ale mele sunt. Mă rup de ele, nu mai sunt!

Am întâlnit români care au reușit, români care n-au reușit afară. Ce e straniu: oamenii care au reușit, vorbeau totdeauna cu drag, cu simpatie, cu tristețe, cu un fel de amărăciune și cu bucurie de țara asta. Le era dor și vorbeau frumos. Cei care n-au reușit, înjurau

Matricea Românească: Cum ne iubim ţara, domnule Tudor Gheorghe?

Tudor Gheorghe: Nu știu, unii spun că patriotismul… Eu nu cred în chestia asta patriotardă – e cu totul altceva. Eu am spus… Pentru mine, un gest patriotic e a spune bine «Miorița». Pentru mine, un gest patriotic este a cânta bine cântecul popular românesc și a nu-l maneliza. Pentru mine, patriotism înseamnă a readuce, în conștiința acestei generații tinere, splendorile muzicii interbelice. Să nu uităm nici o clipă cine am fost și de ce suntem. Sigur că astăzi sună aiurea, pentru mulți, chestiunile acestea: „Bătrânul a rămas cu fixațiile lui”. E adevărat, asta este.

Interviu Tudor Gheorghe pentru Matricea Românească

Matricea Românească: Apropo de generația nouă, putem să sperăm la un reviriment cultural pe baza a ceea ce avem acum? Pentru că a fost și o perioadă de tranziție, de confuzie, probabil. Unele lucruri a trebuit să se așeze și pe segmentul acesta.

Tudor Gheorghe: Să știţi că este foarte, foarte greu. A fost o ruptură prea mare, și ce se întâmplă astăzi în spațiul cultural și educațional nu e foarte fericit, nu e chiar foarte bine. Tinerii de astăzi, pentru că de mici copii li s-a inoculat falsul, nu mai cred în valorile reale. Copiii de astăzi fug când aud muzică populară, și au perfectă dreptate, pentru că au asociat muzica populară cu toate contrafacerile care li s-au băgat pe gât prin radio și televiziune de 40 de ani. Nu după Revoluție, înainte – de când s-a descoperit cântecul folcloric contemporan, cântecul de viață nouă. Aia cu „Foaie verde-a bobului, / Mulțumesc Partidului”! Şi-atunci e normal, când aud folclor, au așa, o stare… Ce e straniu – la spectacolele făcute de mine, vin foarte mulți tineri! Acesta este un lucru absolut înnebunitor pentru mine, este bucuria cea mai mare.

Matricea Românească: Ce-i aduce acolo? Autenticitatea?

Tudor Gheorghe: Nu știu, că ei nu știu ce fac eu! Dar ei știu că nu i-am trădat niciodată, și că eu niciodată nu m-am dus într-un oraș cu același spectacol. De altfel, aceasta este, probabil, și cheia succesului meu, pentru că toți spun: „Ce face ăsta, dom‘ne? La 70 de ani, umple Sala Palatului de două ori. Incredibil. Și aici vin vedete internaționale mari, nume mari. Ce se întâmplă?”. Exact asta se întâmplă. De fapt, ei asta întreabă: „Oare acum ce mai face?”. A fost o obsesie, aceasta a restituirilor. Am gândit la început aceste restituiri ale cântecului popular și am făcut cinci spectacole pe tema asta, inclusiv spectacolul „Mahalaua, mon amour” – cu restituirea muzicii de mahala, care e cu totul altceva decât manelele de azi.

Matricea Românească: Este şi ea parte a culturii.

Tudor Gheorghe: Sigur că da… Pentru că eu am pus problema altfel: eu mă adresez generației care chiar înțelege dincolo de vorbe. Nu trebuie să le explici. Didacticismul, la această generație, e enervant, pentru că te pomenești că ei știu mai mult decât vrei tu să le spui. Tasta Enter, de o blestemam eu atunci, se referea foarte clar la o anume categorie de tineri. Tasta Enter, pentru mine, este – şi rămâne şi acum – informația exactă, directă. Dar un om care vrea să știe, folosește tasta Enter pentru că umblă în tot spațiul științific cultural universal. A da cu tasta Enter numai să-ți deschizi jocuri și să știi dacă aia s-a culcat cu ăla, și-a pus silicoane sau nu și-a pus silicoane… Atunci, tasta Enter trebuie scoasă!

A da cu tasta Enter numai să-ți deschizi jocuri și să știi dacă aia s-a culcat cu ăla, și-a pus silicoane sau nu și-a pus silicoane… Atunci, tasta Enter trebuie scoasă!

Dacă vrei să știi toată istoria, toată evoluția limbii române, dacă vrei să afli ce a scris Miron Costin, ce a scris [Ion] Neculce, de ce a scris așa, care-s tainele cuvintelor, atunci e de bine. Poți să creezi fabulos, dar pentru cei care au aplecare spre asta. Ca și cu telefoanele mobile. Ele sunt necesare, dar eu mor de drag, în drumurile mele, când văd câte o femeie cu tulumba, sau câte o băbuță, în piață. Acum am văzut, m-am amuzat grozav: o băbuță care stătea cu un Android la ureche și se certa cu… eu știu? „Nu, mumă, nu e cu atâta, e cu atâta!”. Vorbeau de prețul la praz, la nu știu ce! (râde) E bine asta, că a intrat în toată viața noastră, iar viteza cu care se inoculează lucrurile este uimitoare.

Interviu Tudor Gheorghe pentru Matricea Românească

Matricea Românească: Spiritul cum rezistă în fața asaltului materialului?

Tudor Gheorghe: Numai spiritul rezistă, atât! Și știţi care e chestia? Că nu-l are oricine, din păcate. Sau din fericire. Ce plictiseală ar fi dacă am fi un popor numai de oameni inteligenți! Ce ne-am plictisi! E bine. Dar și când construiești un spectacol, nu trebuie să-l faci numai din capodopere… Eu, dacă fac un spectacol de folclor, și bag tot ce știu eu de folclor, metaforă după metaforă, spre jumătatea spectacolului, ăia nici nu mai înțeleg care e frumos! Atunci, lasă-i, cântă lucrurile poetice, frumoase, și lucrurile geniale le punctezi, din când în când. E o tehnică a construirii spectacolului. Atunci, publicul înțelege și e fericit.

Matricea Românească: Pentru că vorbeam despre Matricea Românească, dacă ar fi să sintetizați, care este caracteristica cea mai impresionantă a spiritului românesc?

Tudor Gheorghe: Eu știu… Tenacitatea cred că ar fi. Răbdarea și tenacitatea. Tenacitatea în răbdare, ca să fiu şi mai şi! (râde) Cred că ne și place să stăm așa, să așteptăm și să fim tenace în așteptarea asta a noastră… De asta, e enervant când țâșnește câte un spirit înalt  – imediat, ceilalți se miră, și încearcă să-l aducă la nivelul lor.

Interviu Tudor Gheorghe pentru Matricea Românească

Hramul Chișinăului: oraşul meu din albe flori de piatră

17 Octombrie 2017 |
Hramul Chișinăului, orașul central al Moldovei, are loc în fiecare an pe data de 14 octombrie și este o sărbătoare devenită tradiție la Chișinău, în Basarabia. Corina Moisei vă oferă detalii în prezentul material. Chișinăul este orașul contrastelor...