Grigore Gherman, tânărul care luptă pentru cea mai frumoasă moștenire primită de la străbuni, cântul și portul popular
Grigore Gherman are un parcurs profesional pe care mulți și l-ar dori. Deține aptitudini muzicale, dar înaintea de acestea iubește folclorul și îi este dedicat acestui gen încă de mic. Simte că traseul i-a fost scris în viață și că este dator să ducă mai departe obiceiurile moștenite din bătrâni pentru că a îmbrățișat foarte natural cântul popular.
Se identifică perfect cu ceea ce face. Respiră muzică, se hrănește cu muzică. Îi dă sens vieții cu toată frumusețea sa. Scena i-a devenit prietenă tânărului în jurul vârstei de 12 ani. Sufletul îi este alimentat de ani buni cu bucuria pe care o primește de la publicul spectator. Crede cu tărie că nu are doar un simplu rol de artist în societate, ci consideră că activitatea sa e un mănunchi de har îmbinat cu pasiune, dăruire și multă muncă.
Grigore Gherman este o speranță a țării noastre. Luptă pentru ce ne-au lăsat mai frumos străbunii noștri, cânt și port popular. Amănunte mai multe despre cum a valorificat darul cel mai frumos pe care l-a primit de la Dumnezeu, despre cel mai curajos lucru pe care l-a înfăptuit în viața sa, dar și despre sentimentele pe care le poartă față de meseria aleasă, în rândurile de mai jos.
Grigore, cât de mult îți place rolul tău de artist în societate?
Îmi place ceea ce fac! Așa a fost dintotdeauna: am căutat perfecțiunea și nu doar în domeniul muzical, ci în toate activitățile pe care le-am realizat. Nu cred că activitatea mea este un rol , este un amestec de har cu muncă, apoi de pasiune cu dăruire. La momentul de față un vis văzut cu ochii deschiși, un fel de reverie, deși până la acest moment am avut și obstacole pe care le-am depășit. Îmi place ceea ce fac și mai ales să-i văd pe oamenii bucurându-se de muzică bună.
Cât de mult îți place și în ipostaza de profesor? Ce îți iei frumos pentru suflet de la copii?
Povestea Domnului Grig (așa prefer să-mi spună prietenii mei mai mici) începe de pe băncile școlii unde am învățat. Poate nu am fost întotdeauna cel mai bun, poate nu veneam întotdeauna cu temele făcute, dar nici măcar o dată nu am fost lipsit de bun simț față de profesori și nici măcar o dată nu am făcut vreo boacănă în timpul orelor. De ce? Știam că scenariul vieții ni-l facem noi, dar aprobarea este de „sus”. Deci, nu știam ce-mi va aduce ziua de mâine. Mă întrebam dacă voi ajunge și eu profesor? Iată-mă! Nu m-am visat profesor. A fost să fie. Și sunt îndrăgostit de această activitate, iar de la elevi iau sinceritate, liniște și bucuria de a trăi frumos!
Dar de la publicul spectator?
E o întrebare delicată! Iubesc oamenii educați și cu cei “șapte ani de acasă”, cu alte cuvinte cu bun simț. Noi, cei care cântăm muzică populară, avem un public cuminte (profesori, preoți, medici, oameni de la țară, dar gospodari care au un parcurs frumos în viață ș.a.m.d). Oameni care ascultă muzica noastră se întorc în copilărie sau o retrăiesc, retrăiesc un moment important din viață, o amintire plăcută, o poveste de dragoste. Nu genul muzical își alege publicul, ci publicul își alege genul muzical, iar acesta spune ceva despre oamenii pe care îl ascultă. Iau de la oameni zâmbet, amintiri, aplauze și bun simț. Omul, în general, pentru a fi fericit are nevoie de puține lucruri, doar trebuie să-și dea seama.
Ce abilități trebuie să dețină cineva ca să aibă un parcurs profesional ca al tău și să devină un artist atât de apreciat?
Să muncească și să iubească cu toată inima ceea ce a ales să facă în viață. Dumnezeu îți dă ce-i ceri, dar trebuie să meriți! Nu poți fi slugă la doi boieri, în cazul nostru la două genuri muzicale. Dacă alegi muzica populară, atunci să fie până la capăt muzică populară. Să fii dedicat și adevărat. Să apari în fața publicului mereu la patru ace. Să vii cu cântece noi. Mi se mai spune Grigoraș din Bucovina după melodia cu același titlu. Nu în ultimul rând să fii de omenie. Cineva e medic, cineva e pompier, altcineva e vărzar, dar înainte de meserii toți suntem oameni. Acest detaliu contează mult.
Când suntem mici intrăm cu ajutorul imaginației în diferite roluri. Ba suntem medici, ba cântăreți, ba pompieri. Tu de-a ce te jucai cel mai des? Oare să-ți fi plăcut dintotdeauna să cânți?
Cântăreț și medic! Mergeam cu mama la “colhoz” și cântam doamnelor care aveau “normă”, adică prășeau porumbul, ceapa sau sfecla de zahăr. Cântam acasă în camera mea. Cântam când mergeam la școală. Am fost vedeta Universității din Cernăuți.
Mă jucam și de-a medicul cu vecinele. Odată am injectat florile mamei dintre care câteva s-au uscat și mama nu știa din ce cauză, le-a mutat locul, crezând că au prea puțină lumină. Însă întotdeauna a primat cântecul. Am cântat pe pragul vecinilor pentru doi spectatori, am cântat la nunți pe la 12 ani. Era musai însă să fie scenă, să fiu ascultat. Nu-mi plăcea să cânt la zilele de naștere lângă masă când rudele mâncau. Mi-am dorit să fiu la alt nivel, iar la 12 ani ani am cântat cu alți copii din Cernăuți pentru președintele României.
Talentul este, oare, unul moștenit? Ce-mi poți mărturisi?
Bunicii mei au cântat la vioară. Și pe partea mamei și pe partea tatălui meu. Mama a avut o voce frumoasă, din cauza emoțiilor, însă, n-a urcat în scenă. În familia ei au cântat toți frații, ca muzicanți erau celebri în localitatea Horbova. Bunica când aveam 12 ani m-a văzut într-o gazetă și a zis de bucurie: „de acum pot să mor”. Am fost bucuria bunicilor și cred am moștenit de la ei un sâmbure de talent.
Apropo de moștenire, ce ai luat de la mama? Dar tatăl tău ce te-a învățat? Cu ce valori ai plecat din interiorul familiei tale?
Tata m-a învățat să fiu de sine stătător, că în viață este cam așa: cum îți vei așterne, așa vei dormi. În clasele primare nu-mi plăcea matematica. Într-o seară, tata a venit să mă ajute la teme, iar eu i-am zis: ”n-am să ajung matematician”! Atunci el m-a întrebat: „N-o să ai nevoie să numeri banii”? Eu i-am răspuns: „la numărat banii o să mă descurc!’.
Deși mama nu a făcut studii superioare, a făcut facultatea vieții. A știut întotdeauna să tacă în situații problematice și atunci când nu era convinsă de un lucru, tăcea. Ea a putut întotdeauna să nu reproșeze oamenilor, să încurajeze un om, să-l asculte. De aceea este foarte iubită în localitatea noastră. De la ea am învățat că pacea este mai importantă decât dreptatea!
Ce zonă folclorică reprezinți prin cântecul tău, Grigore?
Zona dintre Siret și Prut. M-am născut lângă Codrii Cosminului, la o aruncătură de băț de la Prut. De aceea am scris Bucovină, raiul meu și Bucovină, pământul strămoșilor. De aceea, am ales să cânt Bătuta cu trompeta, Ori bărbatul, ori femeia.
Ce înseamnă scena pentru tine? Când ai făcut cunoștință cu ea prima dată?
Bucurie, emoție și pasiune! Asta înseamnă scena pentru mine și m-am împrietenit cu ea la 12 ani. A fost foarte important startul. Colaborarea cu orchestra valea Prutului, primul premiu la un concurs de muzică populară “Din cântecele neamului”, prima călătorie în România (când am văzut Casa Poporului și am cântat la Cotroceni și la Teatrul Național din București în cadrul spectacolului dedicat sărbătorilor de iarnă Tezaur folcloric).
Ce sentimente te încearcă atunci când ești pe veșnicele scânduri ale scenei?
Mi-i bine! Uneori timpul trece prea repede, dar încerc să iau cu mine aplauzele, zâmbetele și atenția publicului și atunci, închizând pentru câteva secunde, mi se pare că trăiesc o bucurie veșnică.
Prin ce țări te-a purtat cariera de artist?
Nu am numărat până acum, dar am cântat în multe țări din Europa, mai ales acolo unde sunt românii noștri. Până la momentul de față, ca și călător prin frumoasa lume, am vizitat 33 de țări, nu orașe, țări!
Frumos este să fii artist, dar este ușor sau greu?
Nu este întotdeauna ușor! Dar și momentele mai dificile pot fi depășite. Astăzi apare o problemă aproape de nerezolvat, dar mâine sau poimâine poate fi rezolvată ușor.
Drumuri lungi. Într-o zi am făcut unsprezece ore cu mașina ca să pot cânta în două locuri și să revin acasă. Cu ceva timp în urmă am avut 5 evenimente într-o zi, toate programate la ore fixe. Mai răcim și noi, cum să lași un eveniment de izbeliște când ești pe afiș?
Dacă nu ai fi fost ceea ce te-ai construit astăzi prin muncă și talent, ce ar fi făcut Grigore Gherman în viață?
Cea dintâi meserie este să fii om, iar un om în sensul deplin al cuvântului se descurcă. Pot merge să cosesc sau să mulg vaca, pot vinde într-un magazin, pot culege bureți și pot da cu lavabilă. Mă pot angaja ca profesor de limba și literatura română. Am diplomă. Pot dansa. Știu să vorbesc câteva limbi. Pot căra mobila ș.a.m.d. Pe toate le-am făcut. Omul se descurcă în orice împrejurare, doar să-și dorească!
Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ai făcut până acum?
Noi cei născuți în iunie suntem legați de casa unde am copilărit și de părinți. Iubim lucrurile sigure și oamenii sinceri. Cuvântul trebuie să fie cuvânt, promisiunea trebuie să fie lege. De aceea cred că actul cel mai curajos de până acum a fost să las totul la Cernăuți și să plec spre București unde nu cunoșteam pe nimeni și nici un loc și să iau totul de la zero. Am lăsat o viață la Cernăuți și am început alta la București. Cărămidă cu cărămidă m-am clădit de la temelie să ajung omul Grigore Gherman de azi.
Ce îți place la tine, Grigore?
Loialitatea. Dacă mi-ai făcut un bine, nu te uit două vieți. Implicarea. Pun suflet în ceea ce fac și în relațiile pe care le apreciez. Bunul simț. Nu sar niciodată calul.
Ce nu îți place la Grigore?
Sunt prea sincer, uneori prea iertător. Până la urmă nimeni nu este perfect, dar fiecare om în parte este o minune. În viață este important să te accepți așa cum ești, să faci ceea ce îți place, să te bucuri de oamenii care te agreează. Este important să te bucuri de locurile pe care le vezi și să conștientizezi că viața este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni l-a dat!
- Reciclare atractivă pentru elevi cu Banda ASAP - 17-02-2025
- Iulia Sfetcu-Măndășescu, profesoara care a plecat din multinaționale pentru a se dedica copiilor speciali: „Un profesor bun este conectat la realitatea clasei” - 10-02-2025
- 30 de tineri artiști selectați pentru viitorul artei românești - 05-02-2025
