Liana este mama Mirunei și a Silviei. Ieri am auzit-o când se confesa prietenei ei: se află într-o dilemă care o frământă de ceva timp. Deși tehnologia face parte din viața de zi cu zi, iar ecranele sunt omniprezente în jurul ei (desigur, în jurul tuturor) de la smartphone-uri și tablete până la televizor și calculator, nu știe care este calea cea mai bună pentru copiii săi… Pe de o parte, a auzit teorii care susțin că tehnologia poate stimula creativitatea și oferă acces la informații valoroase. Pe de altă parte, se teme de avertismentele care subliniază riscurile expunerii îndelungate la ecrane, de la izolare socială la probleme de atenție și dezvoltare emoțională.

Întrebări:

Întrebările o copleșesc: ce înseamnă ,,prea mult” în utilizarea ecranelor? Cum poate ea, ca părinte, să stabilească un echilibru sănătos între beneficiile și pericolele tehnologiei? Se întreabă dacă timpul petrecut de copiii ei pe tabletă sau telefon le poate afecta comunicarea cu ea și cu ceilalți membri ai familiei. Mai mult, Liana se teme că, dacă ea însăși folosește ecranele în exces (se mai întâmplă!), contribuie la slăbirea conexiunii emoționale în familie.

Desigur, Liana nu este singură. Eu sunt frământată de aceleași întrebări. Și, bineînțeles, și tu și vărul tău. Prietenul tău cel mai bun discută despre asta zilnic, iar ieri aceleași întrebări și le punea vecinul de la doi.

Teorii peste teorii și experți peste experți.

Îngrijorări. Analize. Comparații

În cartea ,,Fabrica de dependenți digitali”, doctor Michel Desmurget pune pe tapet multe îngrijorări și multe analize și comparații. Ne lasă să ne informăm și ne determină să ne uităm adânc în noi: să analizăm, să gândim. Să cântărim.

Una dintre concluziile din carte o voi descrie mai jos:

Ecranele năruie cel puțin trei piloni esențiali ai dezvoltării copiilor: interacțiunile umane, limbajul și concentrarea.

Primul pilon afectat? Chiar interacțiunile umane. Pe măsură ce copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor — fie ele tablete, smartphone-uri, computere sau console de jocuri — comunicarea cu cei din jur scade atât cantitativ, cât și calitativ. Relațiile interpersonale sunt înlocuite de interacțiuni superficiale cu dispozitive tehnologice, iar conexiunea profundă cu membrii familiei suferă. Această tendință nu este limitată doar la copii. Când și adulții se cufundă în „apele” ecranelor, legăturile din familie slăbesc din ambele direcții. Ecranele nu pot oferi acel tip de hrană emoțională de care au nevoie copiii pentru a dezvolta legături puternice și sănătoase cu cei din jur. În loc de interacțiuni pline de sens, care să favorizeze dezvoltarea socială și emoțională, copilul se îndepărtează de mediul familial, iar timpul de calitate devine o raritate.

Al doilea pilon afectat este limbajul. Limbajul este fundamentul comunicării umane și trebuie învățat și practicat în mediul social, prin interacțiuni directe cu cei apropiați. Fiecare cuvânt rostit în prezența părinților, a bunicilor sau a altor persoane dragi este însoțit de o încărcătură emoțională care ajută copilul să îl interiorizeze în mod profund. În schimb, un ecran rece poate doar să ofere oportunități de memorare și repetare mecanică, fără acea dimensiune afectivă esențială. Astfel, limbajul devine golit de sens, lipsit de empatie și de conexiuni reale. Copilul poate învăța să rostească cuvinte, dar pierde esența comunicării afective, aceea care îl ajută să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă să comunici cu inima, nu doar cu mintea.

Al treilea pilon afectat este concentrarea. Capacitatea de concentrare este esențială pentru dezvoltarea intelectuală și cognitivă a copiilor. Fără o putere solidă de concentrare, gândirea nu se poate mobiliza eficient în vederea atingerii unui scop. Cufundarea în sfera digitală, cu ritmul ei rapid și stimuli vizuali și auditivi constanți, deteriorează această abilitate crucială. Răbdarea este profund afectată, iar copilul se obișnuiește cu satisfacerea imediată a dorințelor, în loc să își antreneze mintea să rămână concentrată pe o sarcină mai lungă sau mai dificilă. Pe termen lung, această scădere a capacității de concentrare poate avea efecte negative asupra performanței academice și asupra capacității copilului de a gândi critic și de a-și mobiliza resursele cognitive în mod eficient.

O concluzie:

În concluzie, expunerea excesivă la ecrane poate avea un impact devastator asupra dezvoltării copiilor, slăbind pilonii esențiali care susțin interacțiunile umane, dezvoltarea limbajului și puterea de concentrare. Într-o lume în care tehnologia devine din ce în ce mai prezentă, este esențial să ne întoarcem la relațiile umane și la experiențele care hrănesc cu adevărat mintea și sufletul copilului.

Liana este tot neliniștită. (Și cred că și tu). Caută adânc în sine și caută să își îndrume fiicele cât mai corect. Cu răbdare, cu tact, cu echilibru, informată, va reuși.

Articolul de față este inspirat de cartea ,,Fabrica de dependenți digitali”(Pericolele ecranelor pentru copiii noștri) de dr. Michel Desmurget, Editura For You, București 2021.

Este primul cadru didactic din familia sa și este foarte mândră de rolul pe care l-a îmbrățișat în societate. Pe când unii la 19 ani încă se mai întreabă ce să facă cu viața lor și ce meserie să urmeze, Alina Vlăsceanu împarte din tainele cunoașterii cu copiii preșcolari. Este în al doilea său an de învățământ și este, poate, în ochii unora un copil printre copii, dar simte că este locul ei acolo. Ambiția și pasiunea o țin în mijlocul celor mici, iar dorința o împinge numai spre o evoluție frumoasă, treptată.

Nu stă cu mâinile la spate, nici nu o vezi la catedră de prea multe ori, ci întinde brațele să șteargă lacrimi, să cuprindă suflete,  să fere zâmbete. Are cea mai jucăușă și distractivă meserie și promovează valori sănătoase în rândul copiilor. Să o cunoaștem pe Alina!

Când v-ați împrietenit cu gândul de a avea o carieră în învățământ?

Am îmbrățișat acest gând undeva prin adolescență, deși am primit semne de mică referitoare la faptul că acesta va fi drumul meu. Părinții mei mă porecleau „educatoarea”, deoarece eram singura care nu plângea la grădiniță și o ajutam pe doamna educatoare să-i liniștească pe ceilalți colegi. În clasa I, obișnuiam să îi explic colegei mele de bancă cum să scrie corect anumite litere. Prin clasa a VII-a, după ce o colegă a luat o notă mică, m-am oferit să o ajut, invitând-o la mine acasă pentru a-i explica anumite noțiuni. În scurt timp, și-a dublat notele. În clasa a VIII-a, am avut parte de un moment important de încredere din partea profesoarei mele de română, care mi-a încredințat sarcina de a preda un conținut în absența ei, sub supravegherea unui profesor suplinitor. Acest moment a confirmat că drumul pe care l-am ales este cel corect și a consolidat decizia mea de a urma o carieră în învățământ.

De obicei, când suntem mici prin exercițiul imaginației, îmbrățișăm diverse meserii. Pe rând suntem ba medici, ba polițiști, ba pompieri. Dumneavoastră, în perioada copilăriei, ce doreați să vă faceți când aveați să creșteți mare?

Surprinzător, meseria de educatoare nu se afla pe lista mea. Visam să devin un spion sub acoperire cu atribuții foarte importante. Jocul meu preferat era „de-a spionul” și îmi plăcea la nebunie să-mi spionez bunicii când își făceau treburile prin gospodărie. Nu eram un spion prea bun; bunicii mei știau mereu când eram prin preajmă. Dar, știți cum sunt bunicii… ei ne fac copilăria mai frumoasă, așa că intrau întotdeauna în joc și se prefăceau că nu mă văd sau aud. Acum, îi mai „spionez” doar pe preșcolarii mei din când în când, în momentele când le ofer mai multă libertate. Nici acum nu mă pricep prea bine, căci de fiecare dată sunt observată și implicată în joacă.

Cum sună frumoasa poveste a escapadei academice? Este una liniară și studiați în domeniul în care activați?

Îmi organizez timpul la facultate în funcție de programul de la grădiniță, unde colegii și profesorii mă cunosc drept „doamna educatoare”. Acest lucru îmi oferă uneori un mic avantaj.

Sunt studentă la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, la specializarea „Studii de Securitate”. Deși nu urmez un parcurs tipic pentru un educator, această specializare mă ajută să înțeleg mai bine contextul social și politic în care trăim. Politica și educația pot contribui împreună la realizarea unor schimbări pozitive, dacă sunt abordate corect. Dacă voi avea un viitor politic, acesta va fi cu siguranță legat de educație, ceea ce îmi va oferi o înțelegere mai profundă a nevoilor reale din sistemul de învățământ, aflându-mă încă de la  17  ani la firul ierbii, pornind de la școli de vară la care eram voluntar.

În ce școală vă găsim și de când?

Sunt educatoare de un an. Mi-am păstrat postul  de la Grădinița „Steluța” din București și intenționez să rămân aici câțiva ani buni, deoarece această grădiniță este locul meu de suflet, a doua mea casă. De un an de zile sunt nelipsită de aici și îmi doresc să fiu prezentă în continuare cât de mult posibil.

Apropo de școală, cum e unitatea în care predați prin inima și ochii dumneavoastră?

Prin inima mea de 20 de ani și prin ochii mei de educatoare, unitatea în care profesez este un loc plin de aventură. Nu este nici cea mai frumoasă, nici cea mai puțin frumoasă instituție, dar este a mea și o iubesc. Este o instituție vie datorită colectivului  și  a copiilor. Ca în orice colectiv, există tipologii diferite de oameni. Norocul meu este că aici am întâlnit mai mulți oameni care sunt ca mine și care reprezintă un motiv în plus pentru care zâmbesc când sunt la muncă.

Dar copiii? Dacă ar fi să le faceți un portret, cum ar suna acesta în câteva fraze?

Copiii nu sunt doar obiectul muncii, beneficiarii primari,  ei reprezintă totul. Nu știu dacă sunt în măsură să le fac un portret, dar pot spune câteva cuvinte pe care le simt atunci când mă gândesc la ei: IUBIRE, LINIȘTE, PACE, PURITATE, ENERGIE, ADRENALINĂ, SENS, CULOARE și BINECUVÂNTARE.

Un copil este cel mai de preț dar pe care un om îl poate avea, iar noi, cadrele didactice, suntem înconjurate de aceste daruri. Ce poate fi mai frumos de atât?

Sunt diferiți copiii de azi față de copiii de pe vremea dumneavoastră?

Am 20 de ani și mă consider un copil mai mare. Diferența de vârstă dintre mine și copiii cu care lucrez nu este foarte mare. Privind în trecut și comparând cu prezentul, observ câteva diferențe—unele pozitive, altele negative. Este firesc să fie așa; există un echilibru.

Văd la ei un potențial de a face lucruri mărețe, mult mai mult curaj și energie, dar observ și un grad mai mare de încăpățânare și rezistență la sugestii. Generația mea a fost puțin diferită, dar nu foarte departe de cele menționate mai sus. În rest, am fost la fel—copii care s-au bucurat de copilărie. Poate că am fost puțin mai autonomi, datorită faptului că pe atunci părinții ne mai lăsau să sărim prin bălți, să ne mai  jucăm în noroi și să ne mai împiedicăm de șireturile desfăcute pentru că „nu știam” să facem fundițe… vremuri demult apuse 😊.

Sunteți o tânără educatoare care împărtășește din tainele cunoașterii cu copiii mici. Dar au fost, oare, părinții sceptici din pricina vârstei? Cum i-ați simțit?

DA! Scepticismul părinților l-am resimțit încă din primul an școlar în care am profesat (2023-2024). Era suficient să le spun: „Eu sunt Alina Vlăsceanu, absolventă de liceu pedagogic, am 19 ani și anul acesta este debutul meu în învățământ.” Am simțit frica lor și i-am observat cum se priveau între ei, dar acest aspect nu m-a speriat, ci m-a motivat să le dovedesc de ce sunt capabilă. Pe parcursul anului, s-au convins singuri că și un tânăr de 19 ani poate face o treabă bună la catedră. În iunie, când s-a terminat anul școlar și a trebuit să ne luăm adio pentru că preșcolarii terminau grădinița, am simțit recunoștință. Am primit mulțumiri și mi s-a spus că am făcut ca grădinița să aibă sens pentru copiii lor, că am reușit să-i fac să vină cu drag. Anul acesta am preluat grupa mică, cu alți părinți și, sper eu, cu mai puțin scepticism. Să vedem cum reușim să-l eliminăm și de data aceasta!

Ce vă luați frumos pentru suflet de la meseria pe care o aveți?

Sufletul meu s-a educat să asimileze doar ceea ce este bun, frumos și productiv. Meseria aceasta îmi oferă mișcare, zâmbete sincere în fiecare moment, pace, fericire și motivație. Îmi dă un sens pentru care trăiesc și mă motivează să fiu un om bun. Cred că acesta este scopul pe care îl avem pe pământ: să fim oameni buni și să împărtășim binele și frumosul.

Și totuși, cine v-a insuflat plăcerea pentru această meserie ? Poate un membru din familia dvs.?

Poate bunătatea, răbdarea și încelepțiunea bunicii, poate energia și empatia mamei, sau puterea de muncă a tatei. Nu știu! Eu sunt primul cadru didactic din familia mea! Tind să cred că sufletul mi-a inspirat această profesie. Așa am simțit, aveam impresia că doar la acest lucru sunt bună. Pe parcurs am înțeles că sunt pricepută la mai multe lucruri, dar așa pricepută cum sunt la catedra nu sunt nicăieri.

Însă, pot face apel la faptul că școla devine a doua familie, iar aici chiar am avut profesori de la care m-am inspirat. Doamna profesoară Vlăsceanu Nicoleta, profesora de română, este cu siguranță modelul meu. De la dânsa am învățat că un profesor bun nu este doar un profesor, ci și un priten implicat în viața unui elev și după ore. La liceu am fost norocoasă să am două diriginte. Prima dirigintă a fost doamna profesoară Radu Florentina, profesoara de pedagogie, care a crezut în mine când nimeni nu o făcea.De la dânsa am învățat cât de important este să susții un copil în orice situație. Cea de-a doua dirigintă este doamna profesoară Ghiță Tatiana, profesoară de română. Dânsa m-a impresionat prin modul cum a reuțit să ne facă colectivul mai unit, fapt ce m-a motivat să vreau să accentuez acest factor la grupa mea.

Aș vorbi și despre Profesorii MERITO (Liliana Chivulescu, Florentina Tituleac, Tatiana Cauni, Mraișca Morari, Coziana Zaharia, Daniela Ionele, Marian Cârlig și nu numai), care de la un  timp  au un efect pozitiv asupra formării mele profesorale. De la ei am învățat să fiu altfel și să îmi placă să fiu așa.

Ce valori ați primit acasă și doriți să le transmiteți copiilor de la grupe?

De la tatăl meu am învățat că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Astfel, aplic la grupă principiul sincerității cât de mult se poate. De la mama mea am înțeles cât de important este să muncești pentru ce-ți dorești. Astfel, nimeni la grădiniță nu primește recompensă dacă nu finalizează sarcina de lucru. Bunica mea m-a învățat că orice lucru stricat se poate repara. Astfel, dacă se întâmplă să rupem o jucărie, nu trebuie să plângem pentru că sigur găsim o soluție să o reparăm.

Provin dintr-o familie modestă, dintr-o familie care m-a învățat să fiu om indiferent de unde mă duce viața. Promovez cu drag valorile ce țin de: bun simț, iertare, omenie și curaj, valori pe care le am de la ei.

Ce proiecte ticluiți în perioada următoare?

În ultima perioadă, m-am axat pe pagina mea de blog. Recent, la sfârșitul lunii august, am inițiat un proiect de suflet: o mișcare activă prin sesiuni Zoom pentru debutanți. Aceste sesiuni constau în discuții pe subiecte proiectate sau libere, menite să-i ajute să-și gestioneze emoțiile, să se simtă înțeleși și să se dezvolte frumos în primul lor an de muncă și nu numai. Urmează să particip la un curs de formare oferit de Fundația Noi Orizonturi prin Clubul IMPACT-Imbatabilii, după care voi co-facilita ateliere pentru elevi din trei școli din Ploiești. De asemenea, plănuiesc să fac lucruri frumoase cu ForLife, dar deocamdată rămâne secret. Și, dacă mai rămâne timp, sunt deschisă la alte oportunități. Aceasta sunt eu—mereu în mișcare.

,,Un prieten e mai vital decât un înger” (Nichita Stănescu)

Copiii nu învață despre prietenie dintr-un ghid. Și nici nu consultă un set clar de reguli când spun ,,vrei să fii prietenul meu?” Nu fac ,,sesiuni speciale” de prietenie și nici nu urmează vreun curs anume pentru asta. Își dezvoltă instinctele sociale observând cum se comportă cei din jurul lor.

Cum învață despre relații? Oare imită ce văd la părinți? Oare urmează tiparele pe care le-au văzut acasă, la adulți? Se uită la colegii de la școală și preiau comportamentele lor?

Uneori observăm și simțim că le scapă esența prieteniei. Oare de ce? Și de ce, în unele cazuri, nu reușesc să practice două calități fundamentale: încrederea și respectul reciproc?

O poveste despre descoperirea pasiunilor

Un prieten drag are un fiu pasionat de înot. Colegul lui de clasă este un entuziast al ciclismului. Amândoi sunt în clasa a VI-a și sunt prieteni de mai bine de doi ani. David, cel care practică înotul, a mers la competițiile lui Alex de mai multe ori: fie la curse locale, fie la campionatele din weekend. În tot acest timp, Alex nu a fost niciodată prezent la o competiție de înot. Într-o zi de duminică, mama lui Alex i-a spus: ,,La ora 4 mergem să-l susținem pe David la competiția lui.” Alex a fost surprins: ,,De ce să mergem? Nu am mai fost la o competiție de înot, și în plus, promisesem că ies cu băieții la un meci de fotbal.” ,,Ah!”, i-a răspuns mama, ,,mergem să-l susținem, să îi arătăm că suntem acolo pentru el.” ,,Dar David nu m-a invitat niciodată…” a continuat Alex, însă mama lui a rămas fermă.

La competiție, atmosfera a fost energică. David a câștigat câteva probe, iar Alex s-a trezit entuziasmat, aplaudând cu toată forța și strigând de bucurie. După competiție, cei doi prieteni au mers împreună să sărbătorească, discutând entuziasmați despre momentele-cheie. Alex i-a mulțumit mamei sale, realizând că pasiunea lui David pentru înot este la fel de importantă ca dragostea sa pentru ciclism. Oare nu tocmai acest tip de sprijin între prieteni face prietenia mai puternică?

Această poveste este un exemplu frumos despre susținerea reciprocă și despre cum înțelegerea pasiunilor celorlalți poate întări legăturile de prietenie. E clar, nu? O prietenie se construiește prin gesturi mici, dar semnificative.

Prieteniile părinților, prieteniile copiilor?

Să ne gândim: ar trebui părinții să fie prieteni cu părinții colegilor copiilor lor? Sau chiar cu părinții ,,rivalilor” copiilor lor? Oare nu ar trebui să discutăm cu ceilalți părinți de la primele semne de neînțelegeri între copii? Este suficient să așteptăm până când problema escaladează? Adesea, durerile și frustrările copiilor se reflectă intens și asupra noastră. Cum putem aplana conflictele înainte de a deveni probleme majore?

Conversațiile calme și deschise, chiar și între părinți, pot contribui enorm la relațiile sănătoase dintre copii. Ne-am întrebat vreodată cât de mult ar putea ajuta un simplu dialog?

Trăirile părinților și trăirile copiilor

Când copilul nostru trece prin momente dificile, noi, ca părinți, simțim durerea și frustrarea lor la un nivel profund. Nu este așa? Uneori, suferința lor pare chiar amplificată în sufletul nostru. Și totuși, copiii par să se refacă emoțional mult mai repede decât noi. Cum putem fi prezenți alături de ei fără să exagerăm trăirile lor? Ne-am întrebat vreodată de ce ei își revin mai ușor după mici conflicte sau jigniri, la fel cum își revin mai repede și după răni fizice?

Le spunem mereu că suntem lângă ei, indiferent de ce se întâmplă? Oare le dăm destulă încredere pentru a-și rezolva singuri problemele?

Încrederea, cheia relațiilor sănătoase

Copiii au nevoie de încredere. Îi ascultăm cu atenție, le dăm spațiu să-și exprime soluțiile proprii? Nu ar fi o idee bună să le arătăm că avem încredere în ei, dar să fim și pregătiți să intervenim când este nevoie? Cum putem să-i ajutăm să navigheze prin provocări sociale fără să preluăm complet controlul? Oare ei nu sunt capabili să repare relațiile lor mult mai ușor decât ne așteptăm noi?

Le spunem că suntem alături de ei, chiar dacă sunt în rolul de agresor sau victimă? Relațiile lor sociale ne aduc aminte de propria noastră copilărie? Dar cât de important este să nu confundăm trecutul nostru cu prezentul lor?

Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară.

E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire!
Este timpul acestei povești să zburde în lume.

Poate că este un bun imbold să vă încurajați propriul copil să își descopere talentul de scriitor… Încurajați-l să creioneze personaje și să le dea glas și personalitate. Nu-i așa că este o idee foarte bună?

Începe școala! Începe grădinița! În câteva zile!

Ce moment emoționant, plin de schimbări și necunoscute, mai ales pentru cei mici care pășesc pe un drum nou și necunoscut. Cum să nu fie copleșitor? Fiecare copil trăiește acest început diferit, cu un amestec de sentimente. Unii se avântă plini de nerăbdare, zâmbind larg, în timp ce alții simt o teamă mocnită, poate chiar tristețe, la gândul despărțirii de părinți. Poate fi entuziasmant, dar și apăsător în același timp. Oare cum vor face față micuții acestor emoții?

Să ne gândim puțin: de ce unii copii întâmpină această schimbare cu bucurie, iar alții cu teamă? Fiecare copil are propriul ritm. Unii își arată curajul prin țupăieli vesele, alții își exprimă emoțiile printr-o liniște apăsătoare. Oare nu este firesc să simtă toate acestea? Emoțiile nu sunt un semn de slăbiciune, nicidecum! Emoțiile sunt bune!

Să observăm! Cum putem ajuta? În primul rând, putem să-i încurajăm să-și recunoască și să-și înțeleagă propriile sentimente. Să-i învățăm să fie atenți la ceea ce simt – nu este aceasta o lecție de viață? Jocuri în care vorbim despre emoții, discuții despre grimasele personajelor din povești sau despre mimica copiilor cunoscuți – toate acestea îi pot ajuta să își găsească propria voce în fața emoțiilor. Să devină mai puternici, mai încrezători.

Și ce-ar fi să citim împreună? Cărțile au o putere magică de a transforma necunoscutul în ceva familiar. De ce să nu le arătăm că personajele lor preferate trec prin aceleași frământări? Cărți precum Felix și Gustav merg la grădiniță (de Kartazyna Koztowska), Eric merge la grădiniță (de Ioana Chicet-Macoveiciuc) sau Bufnițel și prima zi de școală (de Alison Brown și Debi Gliori) pot deschide o ușă spre o lume în care frica e înțeleasă, iar schimbarea e întâmpinată cu curaj. Oare nu este liniștitor să știe că nu sunt singuri?

În tot acest proces, gândurile se pot așeza în mod natural. Poți să-i încurajezi să deseneze sau să scrie despre ceea ce simt. Un jurnal zilnic, simplu și prietenos, poate deveni o comoară. Cum ar fi să își amintească, peste câteva săptămâni, că „totul s-a rezolvat”? Că au fost curajoși? Că au înfruntat necunoscutul și au învățat să îl îmbrățișeze? Jurnalul poate fi prietenul de nădejde care le amintește zilnic că fiecare pas îi duce mai departe.

Ce altceva ar putea fi de ajutor? Oare nu ar fi minunat să facem o mică excursie înainte de prima zi? Să vizităm clădirea grădiniței sau a școlii, să ne întâlnim cu educatoarea sau învățătoarea, să alegem împreună rechizitele? Aceste mici pregătiri nu aduc oare o oarecare liniște într-un univers nou și plin de necunoscute?

….Și, poate cel mai important, să nu uităm de tihnă. Copiii au nevoie de timp pentru a se adapta. Diminețile nu ar trebui să fie haotice, ci pline de calm și răbdare. Cum ar arăta o zi dacă ar începe într-o atmosferă liniștită, cu timp pentru a ne pregăti fără grabă? Nu ar fi o zi mult mai senină?

Cu toate aceste gânduri în minte, să ne bucurăm de începutul toamnei și să întâmpinăm școala și grădinița cu încredere și căldură. Începe o nouă aventură!

Mara este o adolescentă de 16 ani, plină de energie și entuziasm; ca orice tânăr de vârsta ei, începe să se confrunte cu valurile de emoții și provocări ale maturizării. Mama ei, Andreea, o femeie calmă și înțelegătoare, știe că este momentul să îi ofere fiicei sale câteva sfaturi esențiale despre gestionarea emoțiilor. Într-o seară liniștită, după cină, cele două stau de vorbă în bucătărie, discutând despre experiențele recente ale Marei.

Față în față:

Andreea: Mara, ai un pic de timp să vorbim? Aș vrea să te întreb ceva important.

Mara: Sigur, mamă. Ce s-a întâmplat?

Andreea: Te-ai simțit în ultima vreme copleșită de propriile emoții? De parcă te-au luat prin surprindere?

Mara: Da, chiar și ieri am simțit asta. Parcă totul s-a întâmplat așa, dintr-odată. De ce mă întrebi?

Andreea: Mă gândeam că poate ai observat și tu cum, uneori, emoțiile noastre par să fie ascunse adânc sub suprafață. Dar, câteodată, cineva, poate chiar fără să vrea, apasă pe niște butoane invizibile și reacționăm într-un mod neașteptat, chiar și pentru noi.

Mara: Da, am pățit asta. Parcă cineva face sau spune ceva și, brusc, mă simt furioasă sau tristă fără să-mi dau seama de ce.

Andreea: Știu ce spui. Fie că e vorba de rude, prieteni, colegi sau profesori, uneori ating acele puncte sensibile care sunt adânc îngropate în noi. Și atunci, emoțiile noastre pot erupe ca un vulcan.

Mara: Ce ar trebui să facem când se întâmplă asta? Mi se pare așa complicat…

Andreea: În primul rând, trebuie să înțelegem că emoțiile sunt mesageri. Ele ne spun ceva important despre noi. Dacă simți furie, de exemplu, poate înseamnă că cineva a încălcat ceva ce contează foarte mult pentru tine.

Mara: Deci, emoțiile nu sunt neapărat ceva rău?

Andreea: Exact. Emoțiile în sine nu sunt rele. Ele ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru. Dar e important să fim atenți la modul în care reacționăm. De exemplu, dacă simți frică, asta ar putea să îți spună să fii mai precaută. Iar vinovăția poate fi un semnal că trebuie să repari ceva.

Mara: Dar uneori e așa greu să le controlezi…

Andreea: Așa e, Mara. Nu putem controla întotdeauna emoțiile, dar putem învăța să le înțelegem și să le analizăm. Ele fac parte din viața noastră și au un rol important. Problema apare când încercăm să le ignorăm sau să le controlăm prea mult.

Mara: Deci, ar trebui să învăț să mă împrietenesc cu emoțiile mele? Să le văd altfel, să le accept așa cum sunt???

Andreea: Exact, Mara. Relația ta cu emoțiile este responsabilitatea ta. Cu cât le înțelegi mai bine și le accepți, cu atât îți va fi mai ușor să ai relații armonioase cu tine însăți și cu cei din jur.

Mara: Are sens. O să încerc să fiu mai atentă la emoțiile mele și să învăț din ele.

Andreea: Este un început foarte bun. În timp, vei vedea că relația ta cu tine și cu cei din jur va deveni mult mai echilibrată și mai plină de armonie.

…și seara curge liniștită în continuare, ca o binecuvântare!

-Sau lumini ce nu se sting niciodată-

-Dianaaaa! Am primit un joc nou de la nașa mea! Yu-huuu!

Mira are 9 ani și este extrem de fericită. Țopăie de dimineață și așteaptă să o vadă pe Diana afară și să îi dea vestea bună: au un joc nou, ce bine!

-A! Îl am de mult…e plictisitor.

Uh! Mira a rămas împietrită. Toată bucuria ei s-a stins acum….

Mama Mirei a auzit discuția. I s-a strâns inima…Și ea a trăit câteva lucruri asemănătoare în copilărie… Ce e de făcut?

Vine o vreme. Ajungem la un prag

Vine o vreme în viața fiecărui copil când sclipirea interioară începe să strălucească mai puternic, iar spiritul se manifestă într-un mod atât de pur și autentic, încât este imposibil să nu observi această lumină.

În jurul vârstei de 8-9 ani, acești copii încearcă să înțeleagă lumea, să o exploreze cu entuziasm și curiozitate, iar noi, ca părinți și adulți, avem datoria de a le păstra flacăra interioară aprinsă. În palma fiecărui copil, să ne imaginăm că strălucește spiritul său. Este atât de important ca această flacără să fie îngrijită, protejată și încurajată să crească.

Adesea, în viață, întâlnim oameni care, poate fără să-și dea seama, pot stinge această flacără. O replică aruncată în grabă, o critică nemiloasă, un comentariu insensibil – toate acestea pot diminua vivacitatea și entuziasmul unui copil.

„Am scris o poezie!” – „Poate, dar nu are rimă…”

„Am făcut fursecuri!” – „Nu sunt bune, sunt sărate!”

„Am o fustă nouă!” – „Da, dar nu e de firmă!”

„Plec la mare, la Constanța!” – „Poate, dar eu am fost în Grecia!”

Aceste răspunsuri, deși aparent inofensive, pot avea un impact profund asupra sufletului unui copil.

Este crucial să ne învățăm copiii să recunoască aceste momente, să fie conștienți de cei care, în loc să-i susțină, încearcă să le stingă flacăra spiritului. Nu putem controla întotdeauna cum suntem tratați de ceilalți, dar putem alege cum răspundem la aceste provocări și cum ne înconjurăm de oameni care ne prețuiesc lumina interioară.

Să fim atenți!

Învățându-i pe copii să fie atenți la cei care le privesc flacăra cu admirație și respect, îi ajutăm să înțeleagă importanța de a se înconjura de oameni care le susțin spiritul. Vrem ca ei să fie alături de cei care spun: „Oau, ce lumină frumoasă! Vreau să o protejez, să o văd cum crește!” Prietenii adevărați sunt cei care îți oferă un spațiu sigur în care flacăra ta poate să strălucească, să crească și să inspire.

Totodată, este esențial să ne învățăm copiii nu doar să protejeze propria lor flacără, ci și să devină susținători ai spiritului altora. Să fie acei prieteni care, în loc să stingă lumina cuiva, o ajută să strălucească mai puternic. Prin acest gest, nu doar că își îmbogățesc propriul spirit, dar contribuie și la crearea unei lumi mai luminoase, în care fiecare flacără interioară este prețuită și protejată.

Adevărata putere a unui om, indiferent de vârstă, constă în capacitatea de a proteja și de a crește lumina, atât în sine, cât și în cei din jur. Aceasta este moștenirea pe care o putem lăsa copiilor noștri: o lume în care flăcările spiritului sunt respectate, protejate și lăsate să strălucească în toată splendoarea lor.

Da, da! Punem foarte multe în rucsac, pentru tabăra ce se apropie! Însă este foarte bine să știm că și taberele așază în rucsacul copiilor noștri, la întoarcere, o grămadă de lucruri bune cu care ei vin spre casă!

Vă mirați? O să vă spun ce veți despacheta în seara sosirii:

Puterea de a lucra în echipă! Este indiscutabil una dintre cele mai importante abilități pe care le pot învăța copiii. Pe tot parcursul vieții, copilul tău va trebui să învețe cum să se înțeleagă și să lucreze cu ceilalți chiar și atunci când sunt viziuni diferite sau opinii opuse. Tabăra de vară duce ,,munca în echipă” la un nivel cu totul nou!

Deciziile! Când sunt tineri, copiii nu au întotdeauna un cuvânt de spus în viețile lor. Adesea trebuie să urmeze cerințele părinților, membrilor familiilor și profesorilor. Să urmezi regulile este un lucru bun, dar la fel de bine este să știi să te descurci singur, să fii independent, să iei decizii pentru tine și pentru cei din grupul tău, dacă este cazul. Sunt mulți copii care mărturisesc că niciodată nu și-au imaginat că vor putea să fie lideri, că ceilalți îi vor asculta și le vor respecta ideile. Cei ce își asumă călătoria, pot descoperi că au un adevărat talent pentru leadership în tabăra de vară, chiar dacă nu s-au gândit niciodată la ei înșiși ca la niște lideri. Este întotdeauna incredibil să urmărești cum copiii timizi și nesiguri devin liderii grupului din cabană, echipelor sportive și comunității de prieteni.

Reziliența va fi și ea despachetată din bagaj! Orice loc nou, orice tranziție, va avea provocările sale. Copiii învață în tabăra de vară ce să facă când apar aceste momente dificile și cum să le gestioneze bine. Mama sau tata nu sunt în preajmă pentru a rezolva totul. Copiii trebuie să învețe cum să se descurce singuri sau cum să ceară ajutorul potrivit!

Ce ați mai găsit? Fair-play-ul? Așa este! Fair-play-ul nu se aplică doar în sport. Este arta de a învăța cum să joci corect, să urmezi regulile, să lupți pentru ceea ce este adevărat și să te manifești bine chiar și în fața înfrângerii. Cuprinde ideea de a fi corect și generos față de ceilalți.

Curajul a răsărit și el! Nu este niciodată ușor să încerci ceva nou, cum ar fi să pleci de acasă cu oameni noi, într-un mediu nou. Dar acesta este adesea cel mai bun loc de învățare pentru copii, pentru a realiza de ce sunt capabili. Au șansa să iasă din zona lor de confort și să încerce lucruri noi. Poate fi ceva simplu, de la mâncăruri noi la activități noi și la prieteni noi. Taberele își încurajează copiii să încerce noul și îi recompensează pentru eforturile lor.

Ce de lucruri s-au așezat în bagajul de întoarcere! Și ce bucurie să îți vezi fiul sau fiica altfel! Taberele vin cu daruri: înțelepciune, așezare, reziliență, toleranță, înțelegere, respect, atenție la nevoile proprii. Așa că să dăruim copiilor noștri o tolbă mare, la plecare! Sigur va veni plină! Vacanță minunată!

E iar vacanță și iar avem timp de povești și de desțeleniri, nu-i așa? E foarte potrivit acum să dăruim copiilor noștri proverbe, zicale, snoave, expresii împământenite! De ce?

Ele sunt bijuterii ale înțelepciunii populare, transmise din generație în generație, și joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Cunoașterea înțelesurilor lor oferă numeroase beneficii, atât din punct de vedere educațional, cât și social.

În primul rând, toate aceste îmbogățesc vocabularul copiilor. Ele sunt pline de cuvinte și expresii interesante care nu se găsesc întotdeauna în vorbirea de zi cu zi. Prin învățarea zicalelor, copiii își extind vocabularul și devin mai expresivi în comunicare. În al doilea rând, zicalele ajută la înțelegerea culturii și tradițiilor. Acestea reflectă înțelepciunea și valorile unei culturi, iar prin învățarea lor, copiii ajung să înțeleagă mai bine tradițiile și obiceiurile comunității lor, precum și importanța respectării acestora.

Important este și faptul că toate ,,zicerile” contribuie la dezvoltarea gândirii critice. Adesea, ele conțin învățături morale sau observații despre comportamentul uman. Încercând să le înțeleagă, copiii își dezvoltă capacitatea de a analiza și de a reflecta asupra situațiilor și comportamentelor din viața de zi cu zi. Se îmbunătățesc și abilitățile de comunicare ale copiilor, nu-i așa? Ele sunt instrumente excelente pentru a învăța cum să transmită mesaje complexe într-un mod simplu și ușor de ținut minte. Acest lucru îi ajută să devină comunicatori mai eficienți și mai încrezători. Nu în ultimul rând, se creează o legătură temeinică cu  trecutul, punți între generații.

,,SE TERMINĂ ÎN COADĂ DE PEȘTE”

-…și s-a terminat așa, în coadă de pește!

-,,În coadă de pește?….cum adică?” Adriana auzise discuția de lângă ea dintre cele două doamne cochete și își muncea acum mintea să înțeleagă ce au avut de spus.

-Mama, mama, ce e cu coada de pește? Se poate termina ceva, așa, într-o coadă de pește???

Mama râse și se bucură că Adriana e curioasă.

-Desigur! Lucrurile se pot termina și ,,așa”. Însă hai să-ți spun o poveste despre expresia ,,se termină în coadă de pește”, ca să înțelegi mai bine!

A fost odată ca niciodată un mare poet pe nume Horațiu. El era un om foarte înțelept și avea o imaginație bogată. Într-o zi, Horațiu s-a gândit să scrie o poezie despre cum ar trebui să fie o operă de artă frumoasă și bine făcută.

El și-a imaginat că o operă de artă perfectă ar trebui să fie ca trupul armonios al unei femei. Cap, trunchi, brațe… și în loc de picioare, o coadă de pește!

Hmm, ar fi cam ciudat, nu-i așa? Așa că Horațiu a scris un vers foarte amuzant: „Desinit în piscem”, care înseamnă „se termină în coadă de pește”.

De atunci, oamenii au început să folosească această expresie pentru a descrie lucruri care încep foarte frumos, dar sfârșesc dezamăgitor. De exemplu, dacă cineva promite să facă ceva grozav, dar la sfârșit nu reușește să facă mare lucru, putem spune că promisiunea sa ,,se termină în coadă de pește”.

Așadar, când auzi pe cineva spunând că ceva ,,se termină în coadă de pește”, poți să-ți imaginezi un lucru frumos, dar cu o coadă care nu se potrivește deloc! E un mod jucăuș de a spune că începutul promite multe, dar finalul nu este la fel de impresionant.

Și uite așa, povestea noastră despre „se termină în coadă de pește” ajunge la final! Flip, flip! Sper că ți-a plăcut și ai înțeles ce înseamnă această expresie haioasă!

-Ha, ha! Am înțeles! Te rog, mami, mai știi și alte expresii amuzante???

Învățarea zicalelor și a înțelesurilor lor nu doar că îmbogățește mintea copiilor, ci le și modelează caracterul și comportamentul. Aceste expresii pline de înțelepciune sunt adevărate comori culturale, care merită să fie transmise și păstrate cu grijă de fiecare generație.

Dragi părinți, vacanța mare este un moment ideal pentru a le oferi copiilor oportunitatea de a se exprima prin artă. Lăsați-i să exploreze și să experimenteze diverse forme de artă, de la desen și pictură la sculptură și modelaj, muzică, ritm, teatru, dans!

Creați un spațiu <<liber de judecată>> în care copiii să își poată manifesta creativitatea și să se simtă mândri de creațiile lor. Oferiți-le materiale variate și încurajați-i să participe la ateliere de artă sau să își petreacă timpul în natură, unde pot găsi inspirație. Prin aceste activități, nu numai că le veți îmbunătăți abilitățile motorii fine și încrederea în sine, dar veți cultiva și o apreciere profundă pentru frumusețea lumii din jurul lor. Astfel, vacanța mare poate deveni o perioadă de creștere interioară semnificativă.

De ce? Pentru că se încurajează creativitatea și imaginația

Arta este o platformă prin care copiii își pot exprima creativitatea și imaginația nelimitată. Prin artă, copiii se pot exprima liber și pot explora idei, concepte și perspective diferite. Pot experimenta cu culori, forme și texturi, și pot crea opere unice, care le aparțin în totalitate. Acest proces de gândire creativă le stimulează imaginația și îi ajută să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor aplicabile în diverse domenii ale vieții.

De ce? Pentru că se îmbunătățesc abilitățile motorii fine

Participarea la activități artistice necesită manipularea diverselor materiale de artă, precum pensule, creioane și lut, ceea ce ajută la îmbunătățirea abilităților motorii fine ale copiilor. Pe măsură ce învață să țină, să controleze și să folosească aceste instrumente, coordonarea mână-ochi, dexteritatea și forța degetelor se dezvoltă. Aceste abilități sunt importante nu doar pentru crearea artei, ci și pentru realizarea sarcinilor zilnice, cum ar fi scrisul, legarea șireturilor și încheierea nasturilor.

De ce? Pentru că sigur crește încrederea în sine

Când copiii creează artă, dezvoltă un sentiment de apartenență și mândrie față de creațiile lor. Expunerea lucrărilor lor sub formă de desen, pictură sau sculptură, spectacol poate crește încrederea în sine și sentimentul de realizare. Arta le oferă copiilor un spațiu sigur pentru a se exprima fără teama de a fi arătați cu degetul, ceea ce le dezvoltă stima de sine și îi încurajează să își asume riscuri și să încerce lucruri noi.

De ce? Pentru că este favorizată expresivitatea emoțională și conștientizarea de sine

Arta poate servi ca un instrument puternic pentru copii de a-și exprima emoțiile și gândurile într-un mod sănătos și constructiv. Le oferă un mijloc de a-și canaliza sentimentele, fie că este vorba de bucurie, tristețe, furie sau confuzie. Copiii învață să își identifice și să își înțeleagă emoțiile, ceea ce favorizează inteligența emoțională și conștientizarea de sine. Arta poate fi, de asemenea, terapeutică, ajutându-i să proceseze emoții și experiențe dificile.

De ce? Pentru că este cultivată înțelegerea culturală și istorică

Arta este o reflectare a culturii și istoriei. Prin participarea la activități artistice, copiii pot învăța despre diferite forme de artă, stiluri și tehnici din diverse culturi și perioade de timp. Această expunere la diverse forme de artă le poate cultiva aprecierea pentru diferite perspective și le poate dezvolta înțelegerea și respectul pentru alte culturi și tradiții.

De ce? Pentru că se încurajează gândirea critică și rezolvarea de probleme

Arta implică luarea de decizii și alegeri, cum ar fi selectarea culorilor, aranjarea formelor și crearea compozițiilor. Participarea la aceste procese artistice ajută copiii să dezvolte gândirea critică și abilități de rezolvare a problemelor. Ei învață să analizeze, să evalueze și să ia decizii bazate pe obiectivele și preferințele lor artistice. Aceste abilități pot fi transferate în alte domenii ale vieții, cum ar fi academicul și luarea deciziilor în activitățile zilnice.

De ce? Deoarece prin artă se promovează abilitățile sociale și colaborarea

Arta poate fi o activitate socială, implicând colaborare, comunicare și lucru în echipă. Copiii pot participa la proiecte de artă în grup, unde învață să lucreze împreună, să își împărtășească ideile și să facă compromisuri. Ei învață, de asemenea, să aprecieze și să respecte creativitatea altora, ceea ce promovează abilitățile sociale și empatia. Arta poate fi, de asemenea, un mijloc de a se conecta cu colegii și de a construi prietenii, pe măsură ce copiii își împărtășesc lucrările de artă și se angajează în discuții despre procesul lor creativ.

Arta expune copiii la frumusețea lumii. Prin artă, ei învață să observe și să aprecieze estetica naturii, a oamenilor și a obiectelor. Învață să acorde atenție detaliilor, culorilor, modelelor și altor elemente vizuale.

Ce bucurie mare: ,,…a venit vacanța cu trenul din Franța!”

Vara aduce promisiuni de libertate și aventură. În aceste zile însorite, tocmai sărbătorim începutul unei perioade magice, departe de programul riguros, departe de rutina zilnică.

Vacanța e un prilej de bucurie pură, de redescoperire a jocurilor și prietenilor, de zile nesfârșite de explorare. Fără griji, fără responsabilități, ar fi grozav ca cei mici să trăiască intens fiecare clipă, acumulând amintiri prețioase.

,,Hai copii la joc!” un cântec al copilăriei ce ne amintește de vremurile când fericirea era simplă și sinceră, când fiecare zi începea cu promisiunea unei noi aventuri. Iată -în acest desen- un simbol al inocenței și al bucuriei de a trăi.

În era digitală, ,,sharenting-ul” a devenit o practică comună printre părinți. Termenul combină cuvintele ,,sharing” (împărtășire) și ,,parenting” (parentaj) și descrie tendința părinților de a posta (a plasa) frecvent pe rețelele sociale fotografii, videoclipuri și informații despre copiii lor. Deși împărtășirea momentelor prețioase din viața copiilor poate părea inofensivă și adesea este menită să păstreze amintiri și să fie împărtășită cu prietenii și familia, există numeroase aspecte de luat în considerare în ceea ce privește siguranța și confidențialitatea.

Să începem cu pericolele!

Sharenting-ul poate compromite confidențialitatea și securitatea datelor copiilor. Publicarea constantă a imaginilor și informațiilor despre aceștia poate expune copiii la riscuri de securitate. De exemplu, pozele și informațiile personale pot fi utilizate de persoane rău intenționate pentru furt de identitate sau alte scopuri lipsite de etică. În plus, tehnologiile avansate cresc riscul ca imaginile copiilor să fie utilizate în moduri nedorite.

Un alt aspect îngrijorător este crearea unei amprente digitale permanente. Copiii care apar frecvent pe rețelele sociale au deja o amprentă digitală semnificativă înainte de a putea înțelege sau controla acest lucru. Această amprentă digitală poate avea implicații asupra vieții lor viitoare, inclusiv asupra modului în care vor fi percepuți de colegi, profesori și viitorii angajatori. (Am aflat mai multe despre amprenta digitală de aici: https://www.tweeteraser.com/ro/resources/digital-footprints-how-to-reduce-your-social-media-trail/)

Impactul psihologic al sharenting-ului nu trebuie subestimat. Studiile sugerează că o expunere excesivă pe rețelele sociale poate avea efecte negative asupra dezvoltării identității și stimei de sine a copiilor. Copiii ar trebui să aibă dreptul de a decide ce aspecte ale vieții lor sunt publice și ce rămân private.

Există și beneficii!

Cu toate acestea, sharenting-ul are și beneficii semnificative. Rețelele sociale pot servi ca un album digital, unde părinții pot păstra și împărtăși momente prețioase din viața copiilor lor cu prietenii și familia. Acest lucru poate fi deosebit de valoros pentru familiile care trăiesc la distanță. În plus, părinții pot găsi sprijin și sfaturi valoroase prin intermediul comunităților online. Împărtășirea experiențelor poate crea un sentiment de solidaritate și ajutor reciproc între părinți​

Pentru a utiliza sharenting-ul în mod responsabil, părinții ar trebui să limiteze informațiile personale postate online. Este important să evite publicarea detaliilor specifice precum adresa, școala copilului sau alte informații care ar putea compromite siguranța acestuia. De asemenea, pe măsură ce copiii cresc, părinții ar trebui să le ceară permisiunea înainte de a posta imagini sau informații despre ei. Acest lucru îi ajută să înțeleagă conceptul de intimitate și le oferă un sentiment de control asupra prezenței lor online.

Utilizarea setărilor de confidențialitate ale rețelelor sociale pentru a limita cine poate vedea postările despre copii este, de asemenea, esențială. Optarea pentru partajarea cu un grup restrâns de prieteni și familie în loc de publicul larg poate ajuta la protejarea confidențialității copiilor. De asemenea, părinții ar trebui să fie conștienți de frecvența și cantitatea de postări despre copii și să găsească un echilibru între împărtășirea momentelor importante și protejarea intimității acestora.

Sharenting-ul poate fi un instrument valoros pentru părinți, dar vine cu responsabilitatea de a proteja confidențialitatea și siguranța copiilor. Este esențial să fim conștienți de riscurile implicate și să adoptăm practici responsabile pentru a ne asigura că utilizăm rețelele sociale într-un mod care respectă drepturile și bunăstarea copiilor noștri.

Articolul de fața a folosit informații din: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10218097/, https://www.dw.com/ro/fotografiile-copiilor-pe-internet-un-pericol-subestimat/a-65369200, https://www.salvaticopiii.ro/Afla-mai-multe/Noutati/Siguranta-pe-internet-cine-si-cum-se-poate-folosi.

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1

Poveștile lui David #2

Poveștile lui David #4

Povești inventate de copii! Ce idee bună!

Să le permitem copiilor să-și inventeze propriile povești! Acest lucru este o parte esențială a dezvoltării lor creative și cognitive.

Atunci când le este oferit spațiu și încurajare pentru a exprima ce își imaginează, cei mici pot crea lumi fantastice și personaje unice, dezvoltându-și abilitățile de gândire creativă și critică.

Momentul în care inventează povești, îi ajută pe copii să-și exploreze și să-și exprime gândurile și sentimentele într-un mod creativ. Ei își pot canaliza energia și curiozitatea în construirea unor lumi fictive bogate, în care ei sunt stăpânii povestirii. Acest lucru contribuie la dezvoltarea autonomiei și încrederii în sine, oferindu-le posibilitatea să-și experimenteze propriile idei și să-și dezvolte propria voce.

Și cât de importanță e propria voce, nu-i așa?

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #2

Poveștile lui David #3

Poveștile lui David #4

Îmi doresc atât de tare să îi fie bine fiicei mele! O vreau fericită! Da, știu că nu se poate să fie fericită în fiece zi! Însă nu pot să mă opresc să nu îmi doresc… Și ce aș mai vrea? Aș vrea să știe să depășească momentele dificile, nu-i așa? Să știe că vine lumina după orice moment înnegurat! Cum să fac?

Uite așa se frământă Ana-Maria. Și nu e puțin lucru, să știți!

Dorința cea mai mare a fiecărui părinte este să-și vadă copilul crescând fericit și împlinit.

În călătoria aceasta plină de provocări și învățăminte, este crucial să rămânem, deopotrivă, plini de empatie și plini de fermitate.

Cum traducem ,,fermitate”?

A fi ferm înseamnă a avea limite și a stabili așteptări clare pentru copilul tău, în timp ce rămâi un părinte grijuliu, plin de compasiune și responsabil. Această energie fermă, care este înconjurată de granițe bine definite, este un cadru esențial pentru creșterea unui copil încrezător și echilibrat.

În căutarea unei relații sănătoase cu copiii noștri, trebuie să înțelegem că nu avem nevoie de validarea sau aprobarea lor pentru a ne simți iubiți sau împliniți. Relația corectă, (așa cum o numește Dr. Gordon Neufeld în cartea ,,Ține-ți copiii aproape”), presupune ca părinții să fie lideri fermi și copiii să aibă încredere în sprijinul lor. Este important să ne concentrăm atenția pe dezvoltarea caracterului și să nu ne bazăm fericirea pe reacțiile sau comportamentul copiilor noștri.

Copiii- o binecuvântare!

Copiii nu sunt responsabili pentru fericirea noastră personală. Ei sunt o binecuvântare în viața noastră și ne oferă oportunitatea de a crește și de a ne dezvolta, la rându-ne, într-un mod cu adevărat profund. În calitate de părinți, este esențial să fim conștienți de propriile noastre emoții și să lucrăm la ele în timp ce ne îndeplinim rolul de părinți. Este bine să recunoaștem că este o muncă dificilă, dar este o parte fundamentală a experienței de a fi părinte.

Ce caută copiii, ce dăruiesc părinții

În relația de atașament părinte-copil, este datoria părintelui să fie furnizorul de siguranță, conexiune și iubire, în timp ce copilul este căutătorul acestor lucruri. Este crucial ca aceste roluri să nu fie inversate, deoarece acest lucru poate afecta negativ dezvoltarea copilului. Părinții trebuie să rămână în poziția de conducători și să ofere suport și îndrumare copiilor lor în mod constant.

Este bine și important, ca noi, părinții, să găsim un mod de a gestiona lucrurile cu încredere și hotărâre, stabilind direcția și ritmul pentru dezvoltarea copiilor. Este o responsabilitate uriașă, dar și o oportunitate minunată de a influența pozitiv viața unui copil și de a-i oferi instrumentele necesare pentru a deveni un adult independent și echilibrat emoțional.

Și până la urmă ce ne dorim pentru copiii noștri?

Este bine să ne amintim iar și iar: ne dorim ca fiii și fiicele noastre să devină adulți independenți, de succes și încrezători, iar acest lucru necesită să tolerăm momentele lor de formare și explorare. Desigur, asta nu înseamnă că singurul lucru pe care-l putem face este să stăm, să așteptăm și să sperăm că ne vom simți din nou conectați ideal într-o zi, cu copiii noștri. De fapt, dimpotrivă. Sunt mereu la îndemână instrumente, unelte și pași pe care îi putem folosi pentru a reduce conflictul, a gestiona momentele complicate și a crește conexiunea.

Pe măsură ce copiii noștri cresc, abordarea noastră trebuie să evolueze alături de ei.

Încă au nevoie de noi, doar că mereu o vor arăta diferit.

Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală au continuat o tradiție mai veche și s-au reunit și anul acesta, pentru a depune o ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român. Cum a făcut-o adesea, li s-a alăturat și poeta Ana Blandiana, cea care a povestit în scrierile sale despre această tradiție, instituită de scriitorii români în anii sumbri ai comunismului.

„Faptul că acești copii, faptul că profesorii lor, citind despre această tradiție și inițiativă, au preluat-o și, de 10 ani, vin, în 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, și fac același lucru mi se pare cu adevărat extraordinar. Mi se pare foarte încurajator, în primul rând pentru noi, cei care vedem ideile și iubirile noastre continuându-se”, a declarat poeta pentru Trinitas TV.

„Dar ce mi se pare mai important este faptul că protestul de atunci împotriva nelibertății a devenit acum un protest împotriva formelor în care libertatea are tendința să dea cultura la o parte. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nu suntem una din cele mai mari țări de pe pământ, dar suntem o țară care prin cultura ei contează.”

„Liceul Pedagogic «Anastasia Popescu» are, de pe când era încă în școală generală, această tradiție, pentru că am citit împreună cu copiii la clasele a V-a fragmente din «Fals tratat de manipulare» al doamnei Ana Blandiana și am descoperit această tradiție pe care deja scriitorii o instituiseră, ca, în luna ianuarie, să aducă spre statuia de la Ateneu a poetului Mihai Eminescu o ghirlandă de garoafe roșii”, a explicat prof. dr. Monica Șerbănescu, fondatoarea și directoarea liceului.

I-am întrebat pe copii dacă sunt de acord să preluăm ideea acestei ofrande și ei s-au bucurat foarte mult atunci. Am făcut un grup mai mic, fiindcă eram și noi mai mici, iar cu anii am stabilit o tradiție: clasele a V-a să vină an de an la Ateneu.”

Depunerea ghirlandei a fost însoțită de un moment poetic susținut de elevii claselor a V-a, precum și de liceeni. Andrada Anastasiu, elevă în Clasa a IX-a „Prof. Angela Vasiliu” la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” a citit Odă (în metru antic) și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, iar corul a interpretat Imnul liceului, pe versurile poemului „Rugăciune”.

Acțiunea omagială s-a încheiat cu vizitarea Ateneului Român. „Era important pentru ei să cunoască și clădirea Ateneului, fiind ziua Culturii Naționale, legătura aceasta între un poet foarte important cum este Eminescu și Ateneul Român, care este un simbol al culturii noastre”, a spus prof. dr. Monica Șerbănescu.

Gestul depunerii ghirlandei de garoafe roșii la statuia Poetului Național din fața Ateneului Român din Capitală a fost inițiat de un grup de scriitori, printre care Geo Bogza și Ana Blandiana, în anii 1980.

Foto credit: Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”