Tag

ruşi

Născut din mamă sârboaică şi tată român, la 1938, când leul românesc era egalul francului francez, Jiva Firulescu (în sârbă, „živeli!” înseamnă „noroc!”) speră să prindă Centenarul (“deocamdată, mă simt foarte bine”) şi spune despre cei care denigrează România, cu o înţelepciune de pescar ajuns la 80 ani: “Cine vorbeşte urât de România, ăla cred că nu este român. Nu ştiu din ce cauză fac unii asta, nu pot să îmi dau seama. Poate că nu sunt în apele lor!”

Fiu de ţăran, Jiva Firulescu vede viaţa clar, fără hiperbole inutile: “Nu am făcut războiul, dar am prins războiul: Au venit nemţii, au plecat nemţii… Au venit ruşii… După război, a fost foametea care a fost în toată ţara. După foamete, au început diferite boli, ca după război… Erau multe cadavre. Am trecut prin toate. Pe toate le-am trecut.”

E o realitate pe care o vorbă de duh o sintetizează la fel de bine: toate marile imperii care s-au perindat pe aici au dispărut: românii au rămas.

“Pescuiesc de când mă ştiu”, îmi spune nea’ Jiva, octogenarul Dunării. “De meserie? Acum” – glumeşte – „sunt de meserie pensionar.”

Dunărea, o viaţă plăcută

Industrializarea forţată din perioada comunistă l-a făcut, şi pe el, strungar. “Am lucrat şi la Reşiţa, şi la Braşov. Am lucrat la Porţile de Fier I, apoi la Orşova. De aici am ieşit la pensie.”

Îl întreb ce reprezintă pentru el Dunărea, care l-a tras înapoi acasă, ca un magnet. “E simplu: pentru mine, Dunărea este o viaţă plăcută. Timpul pe care îl pierd, îl pierd – că nu mai am unde – la pescuit: dimineaţa un pic, după-masa un pic. Când e soare, mă feresc.

Cum am ajuns la 80 de ani? Mult de tot m-a ţinut că am mâncat ce este curat. Nu a fost ca până acum, cu îngrăşăminte, cu chimicale… era totul original. Asta m-a ţinut. Şi aerul foarte plăcut de aici.”

Am trăit o copilărie zbuciumată, ca după război. Mai găseam câte un pistol, mai puneam câte un cartuş în foc, făceam năzbâtii… ~ Jiva Firulescu, pescar din Orşova, 80 de ani

Dunărea şi familia sunt pilonii vieţii lui, o viaţă despre care spune că a fost senină, umbrită de câte un nor ocazional. “Toţi de aici suntem familişti. Noi, acasă, am fost trei copii: doi fraţi şi o soră. Fratele a murit, am rămas eu şi sora. Are 85 de ani. Mama a murit când eram mic… Tata era un om liniştit. Şi dânsul a trăit până la 81 de ani.”

“Părinţii mei m-au educat să nu fur, să nu înşel, să respect. Şi pe copiii mei, la rândul lor, i-am învăţat să dea bună ziua. Dacă ai trecut de zece ori pe lângă un om, de zece ori să îl saluţi, că nu îl deranjezi! (…) În ziua de azi, părintele se bucură când face copilul năzbâtii. Ei, noi nu am fost aşa. Atât de mult ne-a educat, încât am educat şi noi copiii noştri!”

E o experienţă singulară să contempli Tabula Traiana alături de un bătrân de 80 de ani. E ceea ce se cheamă istorie vie. La capătul celălalt al arcului timpului, Centenarul.

“Mă cam depăşeşte subiectul. Nu prea am ţinut eu cont de Istorie… Am, sigur, o mândrie că pe aici, pe la noi, au venit romanii.” Gândul se mută apoi pe un alt război, de mai mare ecou pentru interlocutorul nostru:

“Era zbuciumul ăsta din timpul războiului. Cum sunt eu, ne cam gândim la asta, cum a fost. Viaţă grea! M-am născut în 1938. În ’45 am avut 7 ani deja, îmi dau seama. Nu am uitat nişte lucruri! Erau cadavre multe, mai ales că noi eram, aici, graniţă cu sârbii. Era foarte periculos.”

Era zbuciumul ăsta din timpul războiului. Cum sunt eu, ne cam gândim la asta, cum a fost. Viaţă grea. În 1945, aveam 7 ani. Nu am uitat nişte lucruri!

Ce crede Jiva Firulescu despre apatia şi ireverenţa tinerilor faţă de sacrificiile predecesorilor? Surprinzător, îi înţelege: “Nu au trecut prin ele. Dacă nu ai trecut printr-un lucru, nu poţi să îţi dai seama. În schimb, eu am trecut prin asta.”

“Nu ştiu dacă prind Centenarul. Deocamdată, ce să spun, mă simt foarte bine. Dacă mă duc cu undiţa la peşte… Până la 80 de ani, mergeam cu plasele – e foarte greu. Cine e pescar ştie.”

Viaţa i-a lăsat unele cicatrici invizibile, dar nu în suflet: “Mi-a plăcut. Vă spun un lucru, la anii ăştia: dacă faci ceva cu plăcere, nu forţat, nu, eu ştiu, «N-am bani, şi trebuie să fac cine ştie ce minuni». Să faci cu plăcere! Şi atuncea, totul este… nu bine, foarte bine! Să faci totul din inimă! Eu, cam toate, aşa le-am făcut.”

După 80 de ani, Jiva Firulescu îi vede pe români schimbaţi, o problemă pe care o pune în termeni simpli: “Românii s-au mai schimbat, sunt mai reci, nu sunt prietenoşi… Se ştie, cam în toată ţara, cum e cu serviciul!”

Bătrânul Poseidon, întinerit la Orşova

Cu privirea lui ataraxică şi chipul întinerit de razele soarelui, nea’ Jiva de la Orşova pare o zeitate a adâncurilor, un Poseidon anacronic într-o lume a agitaţiei păguboase.

Meditaţia îmi e întreruptă de un val – şi de o recomandare, la despărţire:

“Când mergi la peşte, nu trebuie să faci zgomot, să le pui radio… Aici e o vorbă: «Cutare e nebun». Noi suntem pescari liniştiţi, adică nebuni liniştiţi!”

bătrânul şi Dunărea pescar Orşova 80 ani interior

Jiva Firulescu, 80 ani, din Orşova, expresia vie a sloganului revistei Matricea Românească nr. 1: „Dăinuim!” Foto: Ovidiu Iordache

În cele mai grele momente ale istoriei, umorul ne-a salvat de la implozie. Căci, dacă n-ar fi această constatare a absurdului în care trăim şi care ne şicanează adesea viaţa, în sine o expresie a credinţei în Dumnezeu şi în reversibilitatea situaţiei, ce ne-ar mai rămâne? Această atitudine superioară a românului îngenuncheat de Destin şi de Istorie a ieşit la iveală şi pe 28 iunie 1940, când s-a produs anexarea Basarabiei de către URSS.

Episodul a făcut obiectul unei evocări a istoricului Anatol Ţăranu, în cadrul unei conferinţe desfăşurate zilele trecute, la Facultatea de Litere din Bucureşti.

“După anexarea Basarabiei, la 28 iunie 1940, ruşii nu puteau crede câtă varietate de produse exista în Basarabia românească, faţă de ascetismul de la ei. Era o altă lume. (…)

Atunci a avut loc un episod pe cât de ilar, pe atât de sugestiv. Nevestele ofiţerilor ruşi au împânzit Chişinăul şi, văzând în vitrine cămăşi de noapte bogat ţesute, în contrast cu stilul cazon bolşevic, le-au luat de rochii de zi.

A doua zi, toate nevestele ofiţerilor ruşi se plimbau în cămaşă de noapte pe Bulevardul Central din Chişinău. Au râs basarabencele şi toţi românii cu lacrimi…”

Deşi sună azi ca o anecdotă, episodul este unul veridic, consemnat în analele istoriografice de peste Prut, a confirmat şi membra de origine basarabeană a echipei Matricea Românească, Corina Moisei.

S-au convins după câteva zile, cei care aşteptau ruşii, cât de prieteni le-au fost!

„Prietenii” bolşevici au trimis imediat grânele românilor peste Nistru

Cercetătorul Anatol Ţăranu a mai spus că, în pofida primirii entuziaste pe care unii locuitori basarabeni le-au făcut-o ruşilor, adevăratele sentimente ale „eliberatorilor” s-au văzut rapid:

“S-au convins după câteva zile, cei care aşteptau ruşii, cât de prieteni le-au fost!”

Prezent la rândul său la eveniment, istoricul şi diplomatul Vadim Guzun, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, a subliniat că abundenţa din Basarabia, la mijlocul anului 1940, i-a frapat pe ruşi, care au golit repede “cornul abundenţei” româneşti:

“După anexarea din 1940, una dintre primele măsuri ale ruşilor a fost să strângă şi să ducă cerealele peste Nistru”, a precizat Guzun.

Ruşi din punct de vedere etnic, dar români din punct de vedere civic, lipovenii din Jurilovca ar putea fi obiect de studiu în ce priveşte loialitatea faţă de România. Matricea Românească le-a ascultat gândurile şi cele mai intime dureri. Un video emoţionant, realizat în Dobrogea.

“Pot să vă cânt un cântec de-al nostru?”, mă întreabă Paul Condrat din Jurilovca (judeţul Tulcea), un lipovean în ochii căruia s-a adunat toată Marea Neagră, pe care strămoşii lui pescari au pribegit, dar au şi supravieţuit şi dus mai departe un extraordinar patrimoniu cultural. Încuviinţez.

“Din păcate, se pierde cam tot. (…) Folclor încă există. Folclorul muzical ar fi specific nouă, un element vizibil și consistent.”

Îl întreb despre ce sunt cântecele lipoveneşti şi dacă, aşa cum intuiesc, au o tristeţe pregnantă.

“Sunt destul de multe cântece triste. Sunt și unele vesele, jucăușe, dar într-adevăr foarte multe sunt triste. Cred că e vorba de nostalgia, de dorul de casă. Deși nu musai că în melodii e redată pribegia – nu prea, culmea. Dar cele mai frumoase sunt melancolice.

Multe cântece lipoveneşti sunt triste. Cred că e vorba de nostalgia, de dorul de casă

Cele mai vechi și cele care îmi sunt mie apropiate de suflet, de inimă, aduc cu cântările bisericești. E foartă multă melopee. Voi fredona unul, din viaţa pescarilor.”

După momentul plin de emoţie, aflu de la Paul ce transmite cântecul.

“Interesant este că e doar un catren, sunt 3-4 cuvinte care se repetă. În cântec e vorba, de fapt, despre iubita, logodnica, soția eventual – nu e specificat – ce-și așteaptă alesul plecat pe mare, la pescuit, și pe care l-a prins furtuna, și-l zărește în depărtare, dar pescarul, logodnicul, nu reușește să se apropie de mal.”

Finalul rămâne deschis, ne asigură Condrat, pe vremuri profesor de istorie, apoi implicat în administraţie şi azi antreprenor.

O „Mioriţa” lipovenească

La Jurilovca, e aproape imposibil să te retragi în carapacea civilizaţiei, iar folclorul lipovenesc poartă în el mărturia puternicei legături a omului cu elementele naturii. Un nod de legătură cu ţara adoptivă: România.

“O altă melodie are tema Mioriței, numai că iubita întreabă privighetoarea dacă nu i-a văzut iubitul. Nu e ca-n Miorița, cu păstori, şi nici iubitul nu a fost ucis. Dar tema e aceeași, un dialog cu natura, cu Cosmosul.”

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Bătrânul şi Dunărea. Jiva Firulescu (n. 1938), pescar din Orşova: “Cei care vorbesc România de rău nu sunt în apele lor, nu sunt români” / “Eşti fericit când nu faci lucrurile pentru bani, ci din inimă”

29 Iunie 2018 |
Născut din mamă sârboaică şi tată român, la 1938, când leul românesc era egalul francului francez, Jiva Firulescu (în sârbă, "živeli!" înseamnă "noroc!") speră să prindă Centenarul (“deocamdată, mă simt foarte bine”) şi spune despre cei care...

VIDEO - Un cântec cât un neam: elegia lipovenilor din Jurilovca

28 Iunie 2017 |
Ruşi din punct de vedere etnic, dar români din punct de vedere civic, lipovenii din Jurilovca ar putea fi obiect de studiu în ce priveşte loialitatea faţă de România. Matricea Românească le-a ascultat gândurile şi cele mai intime dureri. Un video...