Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

scoala

Este primul cadru didactic din familia sa și este foarte mândră de rolul pe care l-a îmbrățișat în societate. Pe când unii la 19 ani încă se mai întreabă ce să facă cu viața lor și ce meserie să urmeze, Alina Vlăsceanu împarte din tainele cunoașterii cu copiii preșcolari. Este în al doilea său an de învățământ și este, poate, în ochii unora un copil printre copii, dar simte că este locul ei acolo. Ambiția și pasiunea o țin în mijlocul celor mici, iar dorința o împinge numai spre o evoluție frumoasă, treptată.

Nu stă cu mâinile la spate, nici nu o vezi la catedră de prea multe ori, ci întinde brațele să șteargă lacrimi, să cuprindă suflete,  să fere zâmbete. Are cea mai jucăușă și distractivă meserie și promovează valori sănătoase în rândul copiilor. Să o cunoaștem pe Alina!

 

 

Când v-ați împrietenit cu gândul de a avea o carieră în învățământ?

Am îmbrățișat acest gând undeva prin adolescență, deși am primit semne de mică referitoare la faptul că acesta va fi drumul meu. Părinții mei mă porecleau „educatoarea”, deoarece eram singura care nu plângea la grădiniță și o ajutam pe doamna educatoare să-i liniștească pe ceilalți colegi. În clasa I, obișnuiam să îi explic colegei mele de bancă cum să scrie corect anumite litere. Prin clasa a VII-a, după ce o colegă a luat o notă mică, m-am oferit să o ajut, invitând-o la mine acasă pentru a-i explica anumite noțiuni. În scurt timp, și-a dublat notele. În clasa a VIII-a, am avut parte de un moment important de încredere din partea profesoarei mele de română, care mi-a încredințat sarcina de a preda un conținut în absența ei, sub supravegherea unui profesor suplinitor. Acest moment a confirmat că drumul pe care l-am ales este cel corect și a consolidat decizia mea de a urma o carieră în învățământ.

 

De obicei, când suntem mici prin exercițiul imaginației, îmbrățișăm diverse meserii. Pe rând suntem ba medici, ba polițiști, ba pompieri. Dumneavoastră, în perioada copilăriei, ce doreați să vă faceți când aveați să creșteți mare?

Surprinzător, meseria de educatoare nu se afla pe lista mea. Visam să devin un spion sub acoperire cu atribuții foarte importante. Jocul meu preferat era „de-a spionul” și îmi plăcea la nebunie să-mi spionez bunicii când își făceau treburile prin gospodărie. Nu eram un spion prea bun; bunicii mei știau mereu când eram prin preajmă. Dar, știți cum sunt bunicii… ei ne fac copilăria mai frumoasă, așa că intrau întotdeauna în joc și se prefăceau că nu mă văd sau aud. Acum, îi mai „spionez” doar pe preșcolarii mei din când în când, în momentele când le ofer mai multă libertate. Nici acum nu mă pricep prea bine, căci de fiecare dată sunt observată și implicată în joacă.

 

 

Cum sună frumoasa poveste a escapadei academice? Este una liniară și studiați în domeniul în care activați?

Îmi organizez timpul la facultate în funcție de programul de la grădiniță, unde colegii și profesorii mă cunosc drept „doamna educatoare”. Acest lucru îmi oferă uneori un mic avantaj.

Sunt studentă la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, la specializarea „Studii de Securitate”. Deși nu urmez un parcurs tipic pentru un educator, această specializare mă ajută să înțeleg mai bine contextul social și politic în care trăim. Politica și educația pot contribui împreună la realizarea unor schimbări pozitive, dacă sunt abordate corect. Dacă voi avea un viitor politic, acesta va fi cu siguranță legat de educație, ceea ce îmi va oferi o înțelegere mai profundă a nevoilor reale din sistemul de învățământ, aflându-mă încă de la  17  ani la firul ierbii, pornind de la școli de vară la care eram voluntar.

 

În ce școală vă găsim și de când?

Sunt educatoare de un an. Mi-am păstrat postul  de la Grădinița „Steluța” din București și intenționez să rămân aici câțiva ani buni, deoarece această grădiniță este locul meu de suflet, a doua mea casă. De un an de zile sunt nelipsită de aici și îmi doresc să fiu prezentă în continuare cât de mult posibil.

 

 

Apropo de școală, cum e unitatea în care predați prin inima și ochii dumneavoastră?

Prin inima mea de 20 de ani și prin ochii mei de educatoare, unitatea în care profesez este un loc plin de aventură. Nu este nici cea mai frumoasă, nici cea mai puțin frumoasă instituție, dar este a mea și o iubesc. Este o instituție vie datorită colectivului  și  a copiilor. Ca în orice colectiv, există tipologii diferite de oameni. Norocul meu este că aici am întâlnit mai mulți oameni care sunt ca mine și care reprezintă un motiv în plus pentru care zâmbesc când sunt la muncă.

 

Dar copiii? Dacă ar fi să le faceți un portret, cum ar suna acesta în câteva fraze?

Copiii nu sunt doar obiectul muncii, beneficiarii primari,  ei reprezintă totul. Nu știu dacă sunt în măsură să le fac un portret, dar pot spune câteva cuvinte pe care le simt atunci când mă gândesc la ei: IUBIRE, LINIȘTE, PACE, PURITATE, ENERGIE, ADRENALINĂ, SENS, CULOARE și BINECUVÂNTARE.

Un copil este cel mai de preț dar pe care un om îl poate avea, iar noi, cadrele didactice, suntem înconjurate de aceste daruri. Ce poate fi mai frumos de atât?

 

 

Sunt diferiți copiii de azi față de copiii de pe vremea dumneavoastră?

Am 20 de ani și mă consider un copil mai mare. Diferența de vârstă dintre mine și copiii cu care lucrez nu este foarte mare. Privind în trecut și comparând cu prezentul, observ câteva diferențe—unele pozitive, altele negative. Este firesc să fie așa; există un echilibru.

Văd la ei un potențial de a face lucruri mărețe, mult mai mult curaj și energie, dar observ și un grad mai mare de încăpățânare și rezistență la sugestii. Generația mea a fost puțin diferită, dar nu foarte departe de cele menționate mai sus. În rest, am fost la fel—copii care s-au bucurat de copilărie. Poate că am fost puțin mai autonomi, datorită faptului că pe atunci părinții ne mai lăsau să sărim prin bălți, să ne mai  jucăm în noroi și să ne mai împiedicăm de șireturile desfăcute pentru că „nu știam” să facem fundițe… vremuri demult apuse 😊.

 

Sunteți o tânără educatoare care împărtășește din tainele cunoașterii cu copiii mici. Dar au fost, oare, părinții sceptici din pricina vârstei? Cum i-ați simțit?

DA! Scepticismul părinților l-am resimțit încă din primul an școlar în care am profesat (2023-2024). Era suficient să le spun: „Eu sunt Alina Vlăsceanu, absolventă de liceu pedagogic, am 19 ani și anul acesta este debutul meu în învățământ.” Am simțit frica lor și i-am observat cum se priveau între ei, dar acest aspect nu m-a speriat, ci m-a motivat să le dovedesc de ce sunt capabilă. Pe parcursul anului, s-au convins singuri că și un tânăr de 19 ani poate face o treabă bună la catedră. În iunie, când s-a terminat anul școlar și a trebuit să ne luăm adio pentru că preșcolarii terminau grădinița, am simțit recunoștință. Am primit mulțumiri și mi s-a spus că am făcut ca grădinița să aibă sens pentru copiii lor, că am reușit să-i fac să vină cu drag. Anul acesta am preluat grupa mică, cu alți părinți și, sper eu, cu mai puțin scepticism. Să vedem cum reușim să-l eliminăm și de data aceasta!

 

Ce vă luați frumos pentru suflet de la meseria pe care o aveți?

Sufletul meu s-a educat să asimileze doar ceea ce este bun, frumos și productiv. Meseria aceasta îmi oferă mișcare, zâmbete sincere în fiecare moment, pace, fericire și motivație. Îmi dă un sens pentru care trăiesc și mă motivează să fiu un om bun. Cred că acesta este scopul pe care îl avem pe pământ: să fim oameni buni și să împărtășim binele și frumosul.

 

 

Și totuși, cine v-a insuflat plăcerea pentru această meserie ? Poate un membru din familia dvs.?

Poate bunătatea, răbdarea și încelepțiunea bunicii, poate energia și empatia mamei, sau puterea de muncă a tatei. Nu știu! Eu sunt primul cadru didactic din familia mea! Tind să cred că sufletul mi-a inspirat această profesie. Așa am simțit, aveam impresia că doar la acest lucru sunt bună. Pe parcurs am înțeles că sunt pricepută la mai multe lucruri, dar așa pricepută cum sunt la catedra nu sunt nicăieri.

Însă, pot face apel la faptul că școla devine a doua familie, iar aici chiar am avut profesori de la care m-am inspirat. Doamna profesoară Vlăsceanu Nicoleta, profesora de română, este cu siguranță modelul meu. De la dânsa am învățat că un profesor bun nu este doar un profesor, ci și un priten implicat în viața unui elev și după ore. La liceu am fost norocoasă să am două diriginte. Prima dirigintă a fost doamna profesoară Radu Florentina, profesoara de pedagogie, care a crezut în mine când nimeni nu o făcea.De la dânsa am învățat cât de important este să susții un copil în orice situație. Cea de-a doua dirigintă este doamna profesoară Ghiță Tatiana, profesoară de română. Dânsa m-a impresionat prin modul cum a reuțit să ne facă colectivul mai unit, fapt ce m-a motivat să vreau să accentuez acest factor la grupa mea.

Aș vorbi și despre Profesorii MERITO (Liliana Chivulescu, Florentina Tituleac, Tatiana Cauni, Mraișca Morari, Coziana Zaharia, Daniela Ionele, Marian Cârlig și nu numai), care de la un  timp  au un efect pozitiv asupra formării mele profesorale. De la ei am învățat să fiu altfel și să îmi placă să fiu așa.

 

Ce valori ați primit acasă și doriți să le transmiteți copiilor de la grupe?

De la tatăl meu am învățat că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Astfel, aplic la grupă principiul sincerității cât de mult se poate. De la mama mea am înțeles cât de important este să muncești pentru ce-ți dorești. Astfel, nimeni la grădiniță nu primește recompensă dacă nu finalizează sarcina de lucru. Bunica mea m-a învățat că orice lucru stricat se poate repara. Astfel, dacă se întâmplă să rupem o jucărie, nu trebuie să plângem pentru că sigur găsim o soluție să o reparăm.

Provin dintr-o familie modestă, dintr-o familie care m-a învățat să fiu om indiferent de unde mă duce viața. Promovez cu drag valorile ce țin de: bun simț, iertare, omenie și curaj, valori pe care le am de la ei.

 

Ce proiecte ticluiți în perioada următoare?

În ultima perioadă, m-am axat pe pagina mea de blog. Recent, la sfârșitul lunii august, am inițiat un proiect de suflet: o mișcare activă prin sesiuni Zoom pentru debutanți. Aceste sesiuni constau în discuții pe subiecte proiectate sau libere, menite să-i ajute să-și gestioneze emoțiile, să se simtă înțeleși și să se dezvolte frumos în primul lor an de muncă și nu numai. Urmează să particip la un curs de formare oferit de Fundația Noi Orizonturi prin Clubul IMPACT-Imbatabilii, după care voi co-facilita ateliere pentru elevi din trei școli din Ploiești. De asemenea, plănuiesc să fac lucruri frumoase cu ForLife, dar deocamdată rămâne secret. Și, dacă mai rămâne timp, sunt deschisă la alte oportunități. Aceasta sunt eu—mereu în mișcare.

 

Începe școala! Începe grădinița! În câteva zile!

Ce moment emoționant, plin de schimbări și necunoscute, mai ales pentru cei mici care pășesc pe un drum nou și necunoscut. Cum să nu fie copleșitor? Fiecare copil trăiește acest început diferit, cu un amestec de sentimente. Unii se avântă plini de nerăbdare, zâmbind larg, în timp ce alții simt o teamă mocnită, poate chiar tristețe, la gândul despărțirii de părinți. Poate fi entuziasmant, dar și apăsător în același timp. Oare cum vor face față micuții acestor emoții?

Să ne gândim puțin: de ce unii copii întâmpină această schimbare cu bucurie, iar alții cu teamă? Fiecare copil are propriul ritm. Unii își arată curajul prin țupăieli vesele, alții își exprimă emoțiile printr-o liniște apăsătoare. Oare nu este firesc să simtă toate acestea? Emoțiile nu sunt un semn de slăbiciune, nicidecum! Emoțiile sunt bune!

 

 

Să observăm! Cum putem ajuta? În primul rând, putem să-i încurajăm să-și recunoască și să-și înțeleagă propriile sentimente. Să-i învățăm să fie atenți la ceea ce simt – nu este aceasta o lecție de viață? Jocuri în care vorbim despre emoții, discuții despre grimasele personajelor din povești sau despre mimica copiilor cunoscuți – toate acestea îi pot ajuta să își găsească propria voce în fața emoțiilor. Să devină mai puternici, mai încrezători.

Și ce-ar fi să citim împreună? Cărțile au o putere magică de a transforma necunoscutul în ceva familiar. De ce să nu le arătăm că personajele lor preferate trec prin aceleași frământări? Cărți precum Felix și Gustav merg la grădiniță (de Kartazyna Koztowska), Eric merge la grădiniță (de Ioana Chicet-Macoveiciuc) sau Bufnițel și prima zi de școală (de Alison Brown și Debi Gliori) pot deschide o ușă spre o lume în care frica e înțeleasă, iar schimbarea e întâmpinată cu curaj. Oare nu este liniștitor să știe că nu sunt singuri?

În tot acest proces, gândurile se pot așeza în mod natural. Poți să-i încurajezi să deseneze sau să scrie despre ceea ce simt. Un jurnal zilnic, simplu și prietenos, poate deveni o comoară. Cum ar fi să își amintească, peste câteva săptămâni, că „totul s-a rezolvat”? Că au fost curajoși? Că au înfruntat necunoscutul și au învățat să îl îmbrățișeze? Jurnalul poate fi prietenul de nădejde care le amintește zilnic că fiecare pas îi duce mai departe.

Ce altceva ar putea fi de ajutor? Oare nu ar fi minunat să facem o mică excursie înainte de prima zi? Să vizităm clădirea grădiniței sau a școlii, să ne întâlnim cu educatoarea sau învățătoarea, să alegem împreună rechizitele? Aceste mici pregătiri nu aduc oare o oarecare liniște într-un univers nou și plin de necunoscute?

 

 

….Și, poate cel mai important, să nu uităm de tihnă. Copiii au nevoie de timp pentru a se adapta. Diminețile nu ar trebui să fie haotice, ci pline de calm și răbdare. Cum ar arăta o zi dacă ar începe într-o atmosferă liniștită, cu timp pentru a ne pregăti fără grabă? Nu ar fi o zi mult mai senină?

Cu toate aceste gânduri în minte, să ne bucurăm de începutul toamnei și să întâmpinăm școala și grădinița cu încredere și căldură. Începe o nouă aventură!

 

Pentru profesoara Lidia Bucur am primit referințe că este un dascăl excepțional. M-am convins. Iubește să facă parte din Organizația Teach for Romania, iar eu o îndrăgesc pentru bucuria cu care împărtășește experiențele trăite. Este bucată din sistemul de învățământ și se simte dincolo de cuvinte că este un profesor schimbă-lume, care îmbracă zilnic haina performanței, a bunătății și a evoluției.

Guvernează în jurul modelelor. Învață de la cei mici, dar și de la cei mari. De la fiecare în parte, indiferent de „codul numeric personal”, își extrage elementele constructive. A iubit limba franceză datorită profesorilor pe care i-a avut pe vremea când era elevă.  Timp de 25 de ani, a dat-o mai departe cu dragoste. În drumul său profesional a îmbrățișat mai multe roluri, chiar și cel de coordonator de școală, iar în prezent s-a întors la prima dragoste, învățământul primar. Să o cunoaștem!

 

Ce faceți dumneavoastră azi? Cu ce vă ocupați timpul?

Am început ziua privind răsăritul, și parcă m-am regăsit în acest proces, deoarece consider că și în viață există, din când în când, un altfel de răsărit! Afirm acest lucru deoarece trăiesc în fiecare zi bucuria apartenenței în Organizația Teach for Romania! Vara aceasta am beneficiat de o experiență revelatoare prin prezența în Academia de Leadership și Formare în Educație organizată de Teach for Romania la Bacău. Tot ce am descoperit despre mine cu ajutorul TFR a fost că mă pot reinventa, că pot vedea un nou răsărit al carierei mele și că, trecând prin acest proces transformațional, am o viziune pe termen lung, mă simt deja un profesor schimbă-lume!

 

 

Când v-ați hotărât să deveniți profesor de limba franceză şi cum a evoluat această decizie în timp?

Dorința de a fi la catedră pentru a preda limba franceză în devenirea mea mi-a fost insuflată de către dascălii mei. Aveam să învăț mai târziu ce rol major are profesorul în alegerea carierei elevului. Am crezut cu tărie și am simțit la rândul meu că elevii mei învățau limba franceză și așteptau cu nerăbdare ora pentru că eram eu acolo! Am știut tot timpul să educ întâi inimile copiilor, apoi să întreb Que savez-vous de la classe passée? Îmi amintesc acum de doamna profesor de limba franceză de la Școala nr 127 din București, la care am fost repartizată pentru efectuarea practicii pedagogice, cu mulți ani în urmă… Cu câtă măiestrie și dragoste își desfășura orele! Eram fascinată de tot ce vedeam și îmi doream atât de mult să predau și eu, să fiu și eu omul care îi poartă pe copii în lumea limbii lui Molière…După absolvirea studiilor superioare, aveam două opțiuni: să fiu învățătoare sau să predau limba franceză la clasele I-VIII. Deși efectuasem stagii de practică pedagogică la ambele specializări, am ales să particip la concursul de titularizare pe specializarea limba franceză! Simțeam atunci că acest lucru are sens pentru mine.

 

De mic copil ați iubit limba franceză sau pasiunea pentru aceasta a venit pe parcurs?

Mă întorc în îndepărtata copilărie, mai precis la anii de școală gimnazială, când am făcut cunoștință cu doamna de franceză (așa cum îi spuneam noi, elevii)! Era o doamnă blândă, calmă, elegantă, pasionată de materia pe care o preda, și acest lucru m-a făcut să-mi placă! Atunci a încolțit în mine dorința de a fi și eu ca doamna de franceză, apoi a venit și dragostea pentru materie… Iată că , da! De mică am iubit-o!

 

După părerea dumneavoastră, ce melodie simbolizează cel mai bine limba franceză și Franța?

Melodia care reprezintă cel mai bine poporul și limba franceză? Îmi vine în minte instantaneu refrenul  Aux armes, citoyens/Formez vos bataillons! Marchez, marchez…![….]Însă, trecând în revistă faptul că limba franceză este cea mai melodioasă limbă străină, că este la langue des amoureux , este limbă romanică; și că poporul francez are rădăcini latine, celtice și germanice; și adăugând cultura, turismul, gastronomia, etc…, m-aș opri la Aux  Champs-Elysées!-interpretată de Joe Dassin!

 

Puteți face o paralelă între sistemul de educație francez și cel din țara noastră? Ce asemănări și ce deosebiri putem menționa?

Referitor la paralela dintre sistemul de educație francez și cel românesc, există multe asemănări! Voi descrie, pe scurt, sistemul de învățământ francez pentru ca cititorii să poată identifica asemănările și deosebirile! Învățământul francez este compus din patru nivele, și anume: grădinița (École Maternelle), unde se studiază și o limbă străină; școala primară (École Primaire/ École Élémentaire)  cuprinzând clasa pregătitoare, CE1 și CE2 clase elementare, CM1 și CM2, clase medii; școală generală (Collège) și liceu (Lycée). Copiii cu vârsta între doi și șase ani frecventează grădinițe și/sau creșe de stat sau private. La sfârșitul ciclului gimnazial elevii susțin Brevet-ul, o examinare națională esențială care le asigură trecerea în liceu sau pot renunța la școlarizare. După alegerea liceului și parcurgerea programelor de studii, fie unul tradițional (Lycée Classique), fie unul tehnic (Lycée Technique), elevii susțin examenul final de bacalaureat (Baccalauréat) care este destul de complex, și pot opta pentru admiterea în învățământul superior având de ales între trei profile:  «L» pentru limbă și literatură, «S» pentru științe și matematică, «ES» pentru economie și științe sociale. În ceea ce privește sistemul de notare din Franța, acesta este, cred eu, singurul care nu a fost schimbat de foarte mulți ani. Nota maximă este 20/20, iar 10 /20 este nota de trecere. Există nivelul passable ( 10-11,99), assez bien (12-13,99), bien (14-15,99) și très bien (16 +/ 20). Orele de studii sunt împărțite în trei ore de curs de dimineață și trei ore de curs după amiaza, elevii având două ore pauză de masă( pot opta pentru cantina școlii sau pot pleca acasă). Școlarizarea este gratuită și obligatorie pentru vârstele cuprinse între 6 și 16 ani. Structura anului școlar este asemănătoare cu cea actuală din România(structura pe module), anul școlar începând pe data de 2 septembrie de obicei.

 

Ați avut ocazia să gustați din sistemul francez printr-un schimb de experiență?

Aș fi avut câteva ocazii să beneficiez de un schimb de experiență în instituții de învățământ din Franța, însă, de fiecare dată am ales să rămân acasă! Am cunoscut însă, câțiva ambasadori ai educației din Franța, prin intermediul unui mare om care mi-a fost și mentor în parcursul meu profesional, Doamna Maria-Monalisa Pleșea, fost inspector școlar în domeniul limbi romanice, care a făcut ca francofonia și francofonii să se simtă la ei acasă în județul Buzău! Acest Om între oameni, pasionat de cultură și cu o dragoste imensă pentru copii, a organizat și a făcut posibilă desfășurarea multor activități în domeniul limbii franceze, începând de la formarea profesorilor cu formatori nativi, până la ateliere de teatru, concursuri de interpretare și tabere francophone la noi în județ!

 

Privind retrospectiv, ce a însemnat pentru dumneavoastră să fiți și director în mediul rural?

Dorința de a aduce mult bine în viața elevilor mei, pe lângă cea de schimbare a culturii și climatului școlar din instituția în care eram titulară au stat la baza deciziei de a accede la funcția de director. Și acest lucru a durat nouă ani… A fi directorul unei școli din mediul rural, cu un procent semnificativ pe scara vulnerabilității, cu absenteism ridicat, cu abandon școlar la tot pasul, cu structuri școlare fără apă curentă și/sau fără grupuri sanitare în interior – este o provocare, dar și o responsabilitate majoră. Pentru mine acest lucru a însemnat o continuă transformare, atât în plan profesional, cât și personal… Eram un om cu multe griji, cu multe nevoi, cu o dorință nestăvilită de a forma o echipă zdravănă cu colegii mei, cu părinții copiilor, cu reprezentanții comunității locale, cu oricine interesat de educație, pentru ca elevii să se simtă în siguranță la școală, să meargă cu drag acolo, să găsească oameni și spații pe placul lor, să creadă că și ei pot ca oricare alți copii…

 

Ce ați învățat despre dumneavoastră datorită rolului de director pe care l-ați avut?

Datorită rolului decizional pe care l-am avut, al celui de a reprezenta legal unitatea de învățământ în raport cu terții și al celui de susținător al tuturor oamenilor din organizație, am învățat să inspir, să valorizez, să organizez oameni și fapte, să iau decizii importante, să acționez aici și acum, am învățat să accept că sunt un lider!

 

Puteți să ne vorbiți despre o experiență pozitivă și un moment dificil din cariera dumneavoastră de profesor, dar și director?

Cele mai frumoase experiențe din cariera mea de profesor și/sau director au fost cele bazate pe reușita elevilor mei! Mă bucuram enorm când absolvenții de gimnaziu veneau să mă îmbrățișeze când își aflau locul într-un liceu sau școală profesională! Am participat și la multe concursuri școlare, am realizat multe proiecte,  de cele mai multe ori în colaborare cu colegii și părinții! Mă bucura bucuria lor, mai mult decât atât, mă făceau să mă simt cu sens în viața lor!

Am început cu lucruri bune, dar dacă este necesar să spun și un lucru mai puțin bun (ca să nu-l numesc rău) din cariera mea de profesor și director,  acela a fost în anul școlar 2019-2020, mai precis momentul martie 2020, când ni s-au închis școlile, îmbrățișările și multe alte lucruri frumoase, din cauza pandemiei… Am simțit atunci cum se topește ghețarul și am reușit pe parcurs, să mutăm munții din loc cu o echipă mică! De ce spun asta? Pentru că punând în balanță resursele de la acel moment(mai nimic) care să ne ajute în continuarea procesului de învățare , cu cerințele și condițiile date, am convingerea că ne-am mobilizat exemplar și am trecut cu bine peste toate! Pe lângă alte idei, am propus să folosim microbuzul școlar ca loc neutru de întâlnire cu elevii care nu aveau conexiune internet sau device-uri! A fost cea mai dificilă etapă din cariera mea didactică! Urmare a acestui fapt și a oboselii încrustate în viața personală, la sfârșitul anului școlar 2020-2021 îmi scriam, cu mâna tremurândă, demisia din funcție.

 

Dacă v-ați întrevedea în pragul altei alegeri, ce ați dori să deveniți? Poate învățător, în urma primei specializări obținute în urma primelor studii?

Aduc din nou în discuție răsăritul, de fiecare dată văzut altfel de noi! Aș putea parafraza că și apusul poate fi privit ca un răsărit, văzut din spate! Așa mă simt eu acum: încerc să mă privesc din spate, cu începutul în minte, adică din perspectiva primei specializări, aceea de institutor, și să observ cu câtă lumină mă pot revărsa peste viitoarele generații de elevi! Sunt motivată să mă văd așa și din experiența plăcută de la clasele primare la care am predat limba franceză! Acolo, alături de elevii de vârstă mică, am simțit mai multă inspirație, mai mult sens. Am început prin a-mi depune un dosar de detașare pe un post de învățător. Apoi, am căutat o cale de a mă restarta pentru ceea ce urmează să le ofer elevilor mei! Această cale se numește Teach for Romania! M-am înscris în primăvara acestui an, am fost admisă, am parcurs toate programele de formare și Academia de Leadership și Formare în Educație de la Bacău, m-am văzut în oglindă, m-am transformat dezvățându-mă de confortul a ceea ce știam deja și pot declara că mă simt foarte pregătită pentru a începe experiența de profesor în învățământul primar!

 

Ce v-ați luat frumos pentru suflet după un sfert de veac petrecut în mijlocul și în fața elevilor?

«Când dascălul reunește în inima sa dragostea de profesiune și dragostea de elevi, putem spune că este un dascăl desăvârșit» scria Lev Tolstoi. Acest proces este frumos pentru mine! Această îmbinare mă înviorează și, recunosc, m-a menținut în sistem. La orele mele elevii nu învățau doar cuvinte și expresii în limba franceză. Îmi plăcea să la educ și emoțiile. Le plăcea și lor foarte mult acest lucru! Uneori nu ne mai ajungea timpul, și continuam în pauze, pe holul școlii discuțiile! Îmi plăcea să-i încurajez să gândească, să-și exprime părerile, să argumenteze alegerile lor, să se pună în locul celuilalt. Cele mai multe discuții erau despre telefonul mobil și socializare – plusuri și minusuri. Îmi plăcea să-i întreb ce își doresc să devină, ce simt ei că le place cel mai mult să facă după școală. Îmi plăcea să comunic cu ei pentru a-i îndruma cum să creeze relații sănătoase cu cei din jur, cum să fie toleranți la schimbări, la frustrări, etc. Aceste lucruri reprezintă FRUMOSUL pentru profesorul Lidia Bucur, faptul că a contribuit cu ceva la dezvoltarea fiecărui copil cu care a interacționat și că, atunci când deschidea ușa clasei, se deschideau și inimile copiilor!

 

Despre școala unde predați, ce puteți spune? Cum o vedeți prin inima și ochii dumneavoastră?

Școala în care am predat de peste 25 de ani, este locul în care am crescut profesional, locul în care am evoluat și care mi-a oferit șansa să contribui cu ceva la dezvoltarea ei! Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit acolo și știu că același lucru ar spune și colegii, elevii, părinții elevilor, oamenii cu care am interacționat în acest timp. De ce vorbesc la timpul trecut? Pentru că începând cu data de 2 septembrie, voi funcționa pe un post de învățător dintr-o școală din județul Brașov, care are multe asemănări cu cea în care sunt titulară! Abia aștept să încep acest frumos traseu al învățământului primar! Am atât de multe lucruri bune de oferit! Mulțumesc Teach for Romania și pe această cale!

 

 

Dar comunitatea din care faceți parte?

Comunitatea din care face parte școala în care sunt titulară este una formată dintr-un amestec de culturi. Sunt multe familii nevoiașe, cu puține posibilități și multe imposibilități… Însă, printr-un efort susținut al conducerii și al cadrelor didactice, vizând colaborarea cu autoritățile locale, cu părinții interesați de viața școlară, cu susținerea prin mentorat și proiecte a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Buzău, educația elevilor ar putea fi asigurată, reducerea absenteismului și prevenirea abandonului școlar ar putea fi ținte realizabile în planul managerial al conducerii.

 

În opinia multor dascăli, elevi și părinți sunteți un model de profesor demn de urmat. Ne puteți dezvălui care sunt principiile după care v-ați ghidat în viață?

Ceea ce eu îmi doresc, înainte de a dezvălui câteva dintre principii,  este ca oamenii să înțeleagă că educația este foarte importantă pentru o viață sănătoasă! Aceasta se traduce prin respect și grijă pentru semenii mei. În toate discuțiile cu colegii, părinții, elevii, etc, am transmis acest deziderat. Că numai fiind informați, ne putem apăra sau găsi soluții la probleme. Că numai școala și apoi știința de a învăța continuu ne ajută să fim încrezători în propriile forțe, lucru cu care se hrănește curajul. În altă ordine de idei, fiecare om are puterea în mâinile lui, și doar o delegă celor care au responsabilitatea să le reprezinte interesele la un moment dat.  Tocmai pentru aceasta educația este indispensabilă! I-am încurajat mereu și pe elevii mei să trăiască liberi, demni, să spună ce simt, ce cred, să fie curajoși, să-și facă vocea auzită! Un principiu după care mă ghidez este că schimbarea te ajută să crești, am o toleranță foarte mare la schimbare! Și nu în ultimul rând, precizez disciplina. Aceasta mi-a fost insuflată de părinții mei, oameni modești, dar cu principii sănătoase… Am dedus mai târziu cât de bogată eram în copilărie, deși atunci mă simțeam complexată de multe aspecte. Am avut și am niște părinți care m-au îndemnat să fiu responsabilă, atentă la nevoile semenilor, pregătită pentru schimbări și tot timpul cu o sete nestăvilită de creștere( mă refer aici la evoluție și schimbarea paradigmei la un moment dat). Totuși,  darul neprețuit pe care mi l-au făcut părinții mei a fost că m-au învățat de mică să am încredere în mine! Și uneori, poate fără să vrea, m-au învățat să fiu un copil autonom!

 

Se mai îndreaptă tinerii spre meseria de dascăl? Ce sfat le-ați da?

Tinerii se mai îndreaptă spre meseria de dascăl, însă numai cei care sunt fideli pasiunilor lor! Spun acest lucru deoarece multe persoane simt că li se potrivește un domeniu, dar aleg altul doar pentru confortul financiar. Aș îndrăzni să le spun tinerilor care vor să îmbrățișeze profesia de dascăl,  că a fi profesor nu este doar despre a le preda ceva copiilor, ci despre a ști cum să cobori la nivelul lor! Este necesar să-ți placă pur și simplu să fii cu ei! Este imperios necesar să știi să educi și să corectezi fără a umili, fără a arăta că ești mai mare! Îl citez aici pe Pitagora:« Omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil!»

 

 

Tânărul Adelin Stanciu este bucată din sistemul de învățământ românesc. Predă biologie de câțiva ani. A urmat în paralel și masteratul în criminalistică la Facultatea de Drept. Le povestește azi elevilor pe care îi are în față despre combaterea consumului de droguri și a altor substanțe psihoactive, despre testele ADN utilizate în criminalistică, la locul unei fapte penale, despre tehnici de comportament simulat, legând asta de lecțiile despre sistem nervos. Nu o face cu mâinile la spate. Din contră, la clase nu intră niciodată cu ele goale și nici nu poartă catalog la subraț, ci doar intră cu inima deschisă și zâmbetul larg.

Este tânăr și este foarte îndrăgit de elevi pentru că se îmbracă zilnic cu entuziasm.  Zace în el o dorință mare de a performa în sistemul educațional și reușește. Anul acesta a primit un nou titlu în societate. A fost premiat și aplaudat la scenă deschisă în cadrul Proiectul MERITO anul acesta.

”Când sunt nevoit să mă prezint, spun, de regulă, că sunt un om pasionat de biologie care a devenit între timp profesor. Asta mă definește: pasiunea cu care privesc această disciplină și modul în care încerc să o insuflu celor din fața mea.”

 

 

Aveți o licență în biochimie, un masterat în genetică moleculară și unul în criminalistică. Vă perfecționați continuu. De unde această motivație?

Îmi place să cred că sunt într-o ascensiune a carierei. Încă nu a intervenit acea ”plafonare” de care se plâng mulți după un număr x de ani de vechime în muncă. Mereu caut cursuri noi de formare, idei inovatoare pe care să le încerc la lecții, lucruri interesante de aplicat, domenii noi de studiu. Cunoscând atent cât mai multe domenii de activitate, cu atât aș putea și elevilor să le ofer ghidaj în alegerea unei viitoare cariere. În liceu nu m-am putut decide dacă să mă dedic total biologiei sau să o combin cu chimia și de aceea am ales specializarea biochimie, din cadrul Facultății de Biologie. Dintre toate ramurile biologiei am ales apoi să aprofundez genetica moleculară. Pentru mine, nu există ceva mai fascinant decât lumea abstractă, nevăzută ochiului liber și încerc să redau și elevilor din pasiunea mea, într-un mod interactiv și atractiv.

 

Și totuși, de ce criminalistică? Ce gând porți odată cu această specializare?

Dacă asociem imediat cuvântului ”criminalistică” imagini și știri alarmante de spețe cu persoane răpite sau ucise, da, poate ar părea ciudat ca un profesor să aibă asemenea domeniu de interes. Am urmat masteratul în criminalistică, de la  Facultatea de Drept nu pentru intenția de a lucra efectiv în acest domeniu – laboratoare de control vamal, de exemplu-, ci pentru a ieși puțin din comoditatea termenilor tehnici, specifici biologiei care a domnit peste mine 5 ani. Am vrut să testez dacă domeniul acesta are lucruri interesante de oferit. Astăzi informațiile acumulate îmi permit să prezint elevilor despre prevenția și combaterea consumului de droguri și a altor substanțe psihoactive, despre testele ADN utilizate în criminalistică, la locul unei fapte penale, despre tehnici de comportament simulat, legând asta de lecțiile despre sistem nervos etc.  Am observat interes atunci când povestesc asemenea lucruri și intenționez chiar să concep un opțional prin care să aprofundez cu cei interesați.

 

  1. Haideți să o luăm și cu începutul ca să leg informațiile și să înțeleg de unde vine iubirea pentru această disciplină! V-a insuflat cineva în familie această plăcere pentru biologie?

Am stat de mic printre plante, iar mama mi-a fost cel mai bun profesor. M-a făcut să devin curios, să colecționez insecte sau să presez plante, să caut prin pământ furnici sau mă urmăresc animale dubioase. Tot ce era ”viu” în jurul meu m-a apropiat de această disciplină fantastică: biologia. Îmi mai aduc aminte și cum mama urmărea emisiuni din domeniul medical, iar invitații explicau atât de simplu, încât eu îmi luam notițe pe un caiet, deși aveam maxim 12-13 ani.

 

  1. Când suntem mici, intrăm des prin exercițiul imaginației în diferite roluri și suntem pe rând ba medici, ba dascăli, ba polițiști. Vă visați la catedră de mic?

Nicidecum! Am cochetat mulți ani cu dorința de a deveni medic – citeam termeni medicali complicați din cărțile din casă, deși nu îi înțelegeam, urmăream emisiuni, îmi puneam ”semnătura de doctor” pe orice foaie și mă visam că operez. Nu țin minte să fi avut vreo dorință nebună de a fi profesor, deși acum conștientizez că îmi vine mănușă. Însă îmi plăcea să învăț, explicând cu voce tare ca și când în fața mea mai erau alți oameni.

 

 

  1. După o copilărie plină de vise, intrăm în câmpul școlii și urmăm anumite specializări. Cum sună frumoasa poveste a escapadei academice? 6. Dar profesionale? Unde ați mai predat?

Am fost ciudatul ăla căruia îi plăcea școala și abia aștepta să treacă vara, să ajung din nou la lecții. De-a lungul timpului mi-am pus în acțiune toate abilitățile și am încercat să absorb informații din cât mai multe domenii. Au fost multe sacrificii făcute, însă au urmat și reușite. Am fost șef de promoție în gimnaziu și apoi în liceu, dar m-am menținut în vârf și în facultate. Mereu mi-am evaluat șansele de la început: dacă știu cu un lucru este realizabil, atunci ofer 100 % pentru a-l îndeplini. Am încercat să fiu cap și nu coadă, model pe care îl insuflu acum și elevilor mei. Gândeam că voi avea un traseu măreț în cercetare, însă după terminarea facultății mi-a venit un gând: să încerc să susțin examenul de titularizare. Nu mă așteptam să iau o notă foarte mare și să încep chiar de atunci cariera de profesor. Totul a urmat ca un bulgăre de zăpadă. Am început să-mi fac materiale interesante, să predau lecțiile cu pasiune, să mă implic în proiectele școlii și văzând că  ceilalți că apreciază, am oferit din ce în ce mai mult. În prezent sunt profesor de biologie în cadrul Liceului Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar pentru impactul dovedit asupra elevilor de-a lungul timpului, pentru pasiunea depusă în predare și entuziasmul oferit în modelarea elevilor, anul acesta am fost unul dintre cei 11 profesori laureați Merito, la Gala Merito, ediția a IX-a.

 

Cum e să fiți un tânăr profesor?

M-am dezvolvat în cinci ani de activitate, cum nu reușesc alții în zeci de ani. Nu spun că totul a fost perfect de la început și am primit numai lauri. Am experimentat, am adus inovație, am fost pus în fața unor probleme greu de gestionat, am și dat-o în bară, am și avut reușite. De la ”firul ierbii”. Să fii profesor la 21 de ani, fără prea multe metode la purtător, este greu. Am vrut de multe ori să-mi dau demisia fiindcă îmi creasem niște așteptări prea mari. Aveam impresia că totul trebuie să decurgă perfect așa cum îmi plănuiam de acasă. Uitam componenta afectivă și faptul că în fața mea sunt…oameni. În timp, am învățat să fiu flexibil, să mă adaptez în diverse contexte și să ofer lucruri interesante chiar și pentru cel mai dezinteresat elev.

 

Prin ce ați reușit să învingeți una dintre prejudecățile pe care le are încă societatea cum că cei tineri, fără prea multă experiență, nu pot fi la fel de buni ca cei cu vechime?

A fi un profesor bun nu ține de anii de vechime. Desigur, intrând în contact cu fel de fel de situații, capeți și abilități de gestionare mai bună a problemelor. Un profesor tânăr merge mai mult pe intuiție, pe ce crede el că ar fi bine să facă, însă cu timpul conștientizează că e nevoie de un echilibru: pe de o parte, disciplina predată trebuie să fie dusă la un nivel înalt, pe de altă parte, atitudinea profesorului față de elevi trebuie să fie una de respect și de mentor. Unii profesori tineri compensează mult cu spiritul ”de gașcă”, ”de prieten”, lăsând transmiterea de cunoștințe în plan secund. Profesorii cu vechime tind să fie mai exigenți, fiind detașați de partea aceasta emoțională. E nevoie de un echilibru. Aceasta e cheia.

 

 

Despre școala și comunitatea în care predați ce îmi puteți spune? Cum sunt prin ochii dumneavoastră?

Este o școală normală, de stat, dar care pune preț foarte mult pe resursa umană, având cadre didactice dedicate, conectate la ceea ce se întâmplă în alte sisteme educaționale ale lumii, producătoare de excelență. Întrucât școala este sub umbrela Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, dorim să transmitem principii și valori înalte, să insuflăm elevilor un spirit nobil, atent la nevoile celor din jur și să îi direcționăm spre a-și continua studiile tot la UAIC.

 

Dar un portret al elevilor pe care îi aveți la clase, cum sună în câteva rânduri?

Elevii mei sunt fantastici. Pe gustul meu – curioși, cu  inițiativă, implicați și creativi. Au tipologii și probleme diferite, ca în orice școală de altfel, sfere de interes diverse și planuri mărețe de viitor. Mulți dintre ei, într-adevăr, provin din familii de profesori universitari, unde școala are preț, motiv pentru care există un parteneriat strâns între școală și familie.

 

Cum erați dumneavoastră?

Am fost un elev normal, dar care a văzut școala ca pe o oportunitate. Nu existau atât de multe resurse, mai ales digitale, motiv pentru care biblioteca era frecventată mult. Nu prea aveam curajul de a întreba atunci când nu înțelegeam, lucru pe care încerc să îl remediez astăzi, menționând elevilor mei că pot oricând cere explicații noi. Mă determină pe mine să găsesc noi variante de prezentare și astfel, ne dezvoltăm împreună.

 

Cu ce vă deosebiți față de ceilalți dascăli? Întreb asta fără să subestimăm pe nimeni, evident, doar că fiecare are anumite atuuri cu care merge la braț prin viață.

Există loc sub soare pentru fiecare. Există profesori dedicați în fiecare școală, însă poate nu vor să se afirme atât de mult sau nu au descoperit încă la ce sunt foarte buni. Unii au dar oratoric, unii au spontaneitate, unii au competențe digitale foarte bune, unii au abilități de leader, unii sunt ”de gașcă”, unii sunt talentați la scris, iar alții vor performanțe înalte.

Când sunt nevoit să mă prezint, spun, de regulă, că sunt un om pasionat de biologie care a devenit între timp profesor. Asta mă definește: pasiunea cu care privesc această disciplină și modul în care încerc să o insuflu celor din fața mea.

 

 

Ce proiecte ticluiți?

Recent am conceput grafic și apoi am implementat tehnic, platforma profudebio.ro, unde orice profesor de biologie din țară poate avea acces la resurse interesante, utilizabile în predare. Sunt zeci de materiale gata de descărcat, prezentări sau fișe de lucru, idei aplicate deja la clasă și explicate pe blog.

Vara aceasta am lucrat și la mai multe jocuri educative, o manieră nouă de evaluare, pe care vreau să o testez anul școlar următor. Inspirat din jocurile clasice de societate, am conceput partea grafică, am realizat cutii personalizate pentru fiecare joc și am gândit regulamente, astfel încât învățarea celulei, a structurii acizilor nucleici, a țesuturilor sau a sistemelor de organe să decurgă într-un mod atractiv. Toate proiectele mele sunt postate pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Tiktok, Youtube), unde pot fi găsit cu numele ”Profu’ de bio” sau pe site-ul profudebio.ro.

 

Cu ce gând intrați în septembrie din nou la catedră?

Entuziasm. În fiecare an aduc ceva nou. În primul rând pentru mine: să-mi mențin în priză energia și creativitatea, apoi pentru elevi: să-i apropii mai mult de biologie, determinându-i ca pe viitor să-și aleagă o carieră în domeniul acesta. Fiecare lecție va avea un element de noutate, iar dacă va funcționa, vreau să-l multiplic și să-l ofer tuturor.

 

Sistemul educațional este unul care, pe alocuri, este și deficitar. Unde credeți că ne mai trebuie îmbunătățiri?

Aș descrie sistemul nostru de educație ca pe o ”cârpeală”. Factorii decizionali din politică s-or fi uitat ei la alte sisteme educaționale din lume, însă au luat doar ceea ce se vede la suprafață. Și au trăit cu impresia că totul va merge și la noi. Într-adevăr, s-au făcut progrese mari în infrastructură, multe școli având dotări de ultimă generație, însă, după părerea mea umilă, cea mai importantă investiție este în resursa umană. Atâta timp cât un profesor foarte bun nu este privit cu respectul cuvenit, acesta nu poate oferi 100% din valoarea sa. Meseria de profesor trebuie recredibilizată, privită cu demnitate, pentru care cei mai buni să se lupte. Sigur, e nevoie de fonduri consistente pentru a ajunge aici, însă trebuie și o schimbare a mentalității colective: profesorul nu este un simplu angajat, ci elementul definitoriu în dezvoltarea societății.

 

Profesorul de matematică Octav Chirilă dezminte niște piedici mentale cu care mai pleacă încă societatea „în viață”. Cum că dacă nu ai suficientă experiență, nu ești la fel de priceput ca cei care au ani de vechime în spate am auzit de multe ori cu toții. Din contră, entuziasmul și deschiderea cu care a plecat la braț tânărul profesor pentru a-și forma o carieră în învățământ lasă în urmă orice limitare.

A trecut un an de când s-a aventurat în sistemul educațional. A terminat studiile academice, a debutat în orașul natal, s-a înscris în organizația Teach for Romania, a creionat alături de alți colegi o platformă de meditații și nu se oprește în a progresa.

Să-l cunoaștem!

 

 

Când v-ați împrietenit cu gândul de a avea o carieră în învățământ?

Am pornit cu gândul acesta încă de când m-am înscris la facultate, dar am fost convins că asta este menirea mea undeva prin anul 2, când am început lucrul efectiv cu copiii.

 

De obicei, când suntem mici prin exercițiul imaginației, îmbrățișăm diverse meserii. Pe rând suntem ba medici, ba polițiști, ba pompieri. Dumneavoastră, în perioada copilăriei, ce doreați să vă faceți când aveați să creșteți mare?

Întotdeauna mi-am dorit să fiu medic. Asta a fost singura meserie pe care mi-o imaginam ca o voi face în copilărie. Nu mă gândeam când eram copil că voi călca pe urmele dascălilor mei. Esența a rămas- îmi doresc să ajut oamenii.

 

Cum sună frumoasa poveste a escapadei dumneavoastră academice? A fost una liniară sau sinuoasă?

Perioada studenției a fost una din cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Chiar dacă experiența studenției din primul an nu și-a atins potențialul maxim din cauza pandemiei, anii ce au urmat au fost o adevărată comoară si prin prisma experiențelor și conexiunilor pe care le-am creat, dar si prin prisma cunoștințelor acumulate. Tot în timpul studenției, între anul 2 și anul 3 am fost plecat în SUA cu Work&Travel, experiență extrem de valoroasă în dezvoltarea mea ca și om.

 

În ce școală vă găsim și de când?

Anul școlar ce tocmai a trecut, am predat în comuna Costuleni, din județul Iași. Pentru anul școlar 24/25 urmează sa aleg școala în august. La anul îmi doresc sa obțin o notă astfel încât să mă pot titulariza. Sunt încrezător, în ciuda locurilor foarte puține scoase spre titularizare.

 

Apropo de școală, cum e unitatea în care predați prin inima și ochii dumneavoastră?

Școala în care am predat anul trecut este una minunată. Este mediul perfect pentru un debutant pentru a se obișnui cu “mersul lucrurilor”. Atât conducerea, dar si personalul didactic au fost foarte deschise și săritoare pentru mine, un copil de-abia intrat în învățământ. Experiența din primul an de predare va rămâne cu siguranță pentru totdeauna în inima mea, datorită elevilor și colegilor pe care i-am avut.

 

Dar copiii? Dacă ar fi să le faceți un portret, cum ar suna acesta în câteva fraze?

Copiii au fost minunați, m-au primit cu foarte multă deschidere. În general, copiii din zona rurală ar trebui sprijiniți mai mult de profesori, pentru că au foarte multe de oferit, au nevoie doar de o persoană care să le trezească curiozitatea despre învățare.

 

Sunt diferiți copiii de azi față de copiii de pe vremea dumneavoastră?

Da, clar. Dar într-un sens bun. Sunt mult mai conectați cu tehnologia, de acord, dar una din misiunile noastre ca profesori este să-i ajutăm să conștientizeze cum o pot folosi în folosul lor. Noi eram învățați cu învățatul automat, poate și din cauza temerilor pe care le aveam față de profesori. Copiii din ziua de azi sunt uimitori, dacă reușești să conectezi lecția de mate, la viața lor de zi cu zi, sau să integrezi elementele din realitatea lor în ora de mate, vei fi surprins cât de atenți sunt și câte curiozități pot avea, fără a mai exista “teama” de profesor.

 

 

Sunteți un tânăr profesor care împărtășește din tainele matematicii cu elevii de gimnaziu și liceu, dacă nu greșesc. Dar au fost, oare, părinții sceptici din pricina vârstei? Cum i-ați simțit?

Ei bine sunt două categorii, părinții deschiși, care sunt conștienți de faptul că un copil se conectează mult mai bine cu un profesor tânăr cu care va lucra de drag, majoritatea părinților cu care am colaborat au fost din această categorie, lucru care îmi dă speranță. Și există și a doua categorie, sceptică din cauza vârstei. E de înțeles. Când au auzit că am 21 de ani (pe atunci) au dorit să vină personal, să vadă cum decurg lucrurile. Mi-aș dori să existe mai multă încredere pe latura aceasta, chiar dacă suntem tineri, am intrat cu un scop în învățământ.

 

Ce vă luați frumos pentru suflet de la meseria pe care o aveți?

Sunt convins că spiritul mereu tânăr este cel mai mare avantaj al acestei meserii, lucru ce hrănește sufletul, indiferent de dificultățile profesionale pe care le întâmpini.

 

Și totuși, cine v-a insuflat plăcerea pentru această materie? Poate un membru din familia dvs.?

Mama și mătușa mea (sora mamei) sunt învățătoare. Deci pot spune că am crescut într-o mică cancelarie de când m-am născut. Dar nu a existat niciodată o influență din partea lor spre a mă duce spre domeniul educației. Am fost mereu încurajat să fac ce îmi face plăcere. Dar, concret, persoana care m-a ajutat să îmi dau seama că asta e meseria potrivită pentru mine, a fost profesoara cu care făceam meditații la matematică în clasa a 12-a, care a observat ce ușor prind noțiuni abstracte de matematică, dar și lejeritatea cu care le explicam colegilor de grupă. Pe această cale mi-aș dori să îi mulțumesc încă o dată.

 

Ce valori ați primit acasă și doriți să le transmiteți copiilor de la clase?

Bunul simț și spiritul critic. Se îmbină minunat, atunci când reușești să le stăpânești.

 

Ce proiecte ticluiți în perioada următoare?

Am intrat în programul Teach for Romania în această vară, de abia ce m-am întors din academie, care a durat 5 săptămâni. A fost o experiență senzațională, am cunoscut oameni minunați și am dobândit cunoștințe valoroase, atât despre mine, dar si despre meseria pe care o practic.

De asemenea, ca și proiect personal, am pus bazele unui centru de meditații în Iași, EasyMath, unde, alături de profesori tineri și devotați ca și mine, oferim meditații la matematică, limba română și limba engleză. Ne dorim nu doar să transmitem informații către copii, dar vrem să îi facem sa fie încrezători în propriile forțe. Ne găsiți pe toate platformele-EasyMath-Centru de meditații.

 

 

Sorin Hagiu, tânărul director al unei școli din Timiș a fost premiat și felicitat anul acesta la scenă deschisă în cadrul Galei Merito. Este un profesor implicat de care sistemul educațional nu se poate desprinde. Merita cu tărie să fie valorizat pentru că înainte de a se aventura în discuții cu copiii într-o limbă străină, le vorbește despre prietenie, empatie și iubire. În ochii lor vede viitorul.

Pe tânărul profesor îl găsim din ianuarie 2022 și în rolul de conducere la școala unde chiar el s-a format. Giarmata este locul copilăriei sale, al dezvoltării, al creșterii. Guvernează și în prezent în jurul acestei comunități fiind implicat în educație, deși, în vremea copilăriei sale, nu se visa tocmai dascăl. E coleg cu profesorii care l-au introdus în tainele cititului și a scrisului, al matematicii, al istoriei și al culturii noastre și nu doar.  Sentimentul pe care îl simte atunci când împreună cresc comunitatea este de neprețuit. Să-l cunoaștem!

 

 

Sunteți cadru didactic și vă aflați în mijlocul copiilor și le aduceți bucurie. Ce sentimente vă încearcă odată cu finalizarea fiecărui an școlar?

La finalul fiecărui an școlar, pe lângă oboseala acumulată, simt o profundă împlinire și recunoștință. Analizez tot ce s-a întâmplat în acel an și ce aș putea face mai bine anul școlar viitor. Este un moment în care reflectez la progresul elevilor și la toate momentele frumoase petrecute împreună. Fiecare an școlar este o călătorie unică, plină de provocări și realizări, iar sentimentul de a fi parte din dezvoltarea și formarea acestor copii este neprețuit. Mă simt mândru că pun umărul la progresul pe mai multe planuri al acestor copii.

 

Cred cu tărie că doriți ca elevii dumneavoastră să plece în viață cu convingeri bine închegate, nu doar cu cunoștințe acumulate la nivel cognitiv. Care sunt valorile pe care le insuflați?

Valorile pe care încerc să le insuflu elevilor mei sunt respectul, empatia, integritatea și responsabilitatea. Îmi doresc foarte tare ca ei să fie oameni cu încredere de sine, oameni care înțeleg importanța relațiilor interpersonale și care să fie pregătiți să facă față provocărilor vieții cu încredere și curaj. Încerc să le arăt că fiecare acțiune contează și că prin perseverență, dăruire și multă muncă pot realiza orice.

 

Apropo de ei, cum sunt în ochii dumneavoastră? Cum îi vedeți?

În ochii mei elevii sunt viitorul, plini de potențial și posibilități infinite. Ei reprezintă speranța unor comunități unite, speranța că sufletul și mintea împreună vor ghida societatea de mâine. Fiecare dintre ei este unic și aduce ceva special în clasă. Îi văd curioși, dornici să învețe și să exploreze, și mai presus de toate, îi văd buni și capabili de a crea o lume mai bună.

 

Ce ați învățat de la ei?

În acești 11 ani în școală am învățat să privesc lumea prin ochii lor, să fiu mai răbdător și mai deschis. Elevii mei m-au învățat să apreciez micile bucurii ale vieții și să nu renunț niciodată, indiferent de obstacole. În fiecare zi, ei îmi arată cât de important este să fii autentic și să îți urmezi visurile. M-au învățat că idealurile mărețe merită orice sacrificiu. De asemenea, elevii fac imposibilă „maturizarea” mea, în sensul încrâncenat al cuvântului. Spiritul ludic mă reprezintă după atâția ani datorită acestor copii minunați.

 

 

Cât le vorbiți despre empatie, prietenie și iubire înaintea descifrării împreună a tainei limbii străine?

Vorbim des despre empatie, prietenie și iubire, deoarece acestea sunt fundamentul unei vieți armonioase. Înainte de a ne aventura în discuții în limba engleză, ne asigurăm că înțelegem și respectăm unii pe alții. Aceste valori sunt la fel de importante pentru mine ca orice lecție de gramatică sau vocabular.

 

Cum sunt elevii de azi față de elevii când erați dumneavoastră la școală?

Evident, elevii de azi sunt mult mai conectați la tehnologie și informație. Sunt curioși, inovativi și au acces la resurse pe care noi nu le aveam. Consider că elevii de azi sunt mai ușor adaptabili și pot face cu ușurință mai multe lucruri în același timp. În același timp, tinerilor de astăzi le este mai greu să inițieze și să întrețină relații de prietenie, iar gradul lor de sensibilitate emoțională este mai ridicat decât al generațiilor precedente. Totuși, esența lor rămâne aceeași: sunt la fel de entuziaști, dornici să învețe și să se dezvolte, ca și noi în acele vremuri.

 

Dar despre școala unde predați ce îmi puteți spune? Este, oare, școala din Giurmata, unitatea unde ați învățat la rând?

Școala din Giurmata este locul unde mi-am petrecut și eu anii de formare, un loc cu o mare însemnătate pentru mine. Aici am învățat să mă leg la șireturi în grădiniță și aici am urmat toate clasele primare și gimnaziale. Acum sunt coleg cu mulți din foștii mei profesor, iar acest lucru mă emoționează. Astăzi, instituția noastră este o școală cu deschidere spre inovație, unde ne străduim să creăm un mediu educațional de înaltă calitate, adaptat nevoilor fiecărui elev.

 

Ați știut dintotdeauna că drumul dumneavoastră va fi către învățământ sau care e povestea frumoasei escapade?

De mic copil am avut o pasiune pentru curiozitate și pentru a-i ajuta pe ceilalți. Chiar și așa, nu am știut dintotdeauna că voi urma calea profesoratului. Cred că acest lucru a devenit clar pentru mine atunci când am intrat pentru prima dată într-o sală de clasă când făceam practica pedagogică. M-am îndrăgostit de atmosfera dintr-o sală încărcată de emoții și am știut că îmi doresc să dau bucăți din mine către copii. Mai apoi, drumul meu către învățământ a fost unul firesc, ghidat de dorința de a face o diferență în viețile elevilor mei. Această profesie este în continuare plină de descoperiri, care m-a adus în locul unde îmi găsesc cea mai mare satisfacție.

 

De când vă găsim în rolul de director? Cu ce atribuții a venit „la pachet” această funcție?

Sunt director din ianuarie 2022, iar această funcție vine cu multe responsabilități. Printre atribuțiile mele se numără coordonarea echipei de cadre didactice, gestionarea resurselor școlii și asigurarea unui mediu educațional sigur și stimulant pentru elevi. De asemenea, eu sunt răspunzător de conceperea și implementarea bugetului școlii, de relația cu instituțiile din jurul școlii, de scrierea și implementarea proiectelor europene sau naționale și de multe alte responsabilități care îmi ocupă foarte mult timp într-o zi de lucru. Sunt foarte norocos să am lângă mine o echipă de colegi care mă susțin și preiau deseori din aceste responsabilități și, astfel, am mai mult timp pentru a gândi strategii și programe pentru copiii școlii noastre.

 

Care este cea mai mare provocare pe care ați întâlnit-o? Să fie partea birocratică, să fie încă drumul deficit când e vorba de incluziune și integrare școlară, să fie lipsa materialelor didactice sau a profesionalismului profesorilor?

Cea mai mare provocare a fost, fără îndoială, partea birocratică. Gestionarea documentației și a cerințelor administrative poate fi copleșitoare. Totuși, am învățat să navighez aceste provocări cu răbdare și să mă concentrez pe ceea ce contează cu adevărat: educația și bunăstarea elevilor. Pe acest plan, într-adevăr, ne lovim deseori de multă nepăsare și lipsă de implicare. Chiar dacă școala noastră deține toate materialele necesare, observ cu tristețe cum incluziunea multor copii se face foarte lent sau deloc. Iar aici nu doresc să afirm că este vorba de vreo lipsă de profesionalism, ci de o incapacitate a sistemului de a pregăti profesorii să gestioneze eficient problemele legate de incluziune, cerințe educaționale speciale ș.a.

În ce condiții ați abandona meseria aceasta?

Este greu de imaginat o situație în care aș abandona această meserie, deoarece este o parte fundamentală a identității mele. Poate doar dacă aș simți că nu mai pot aduce nicio contribuție pozitivă sau dacă sănătatea mea ar fi în pericol, dar până atunci, rămân dedicat cu toată inima acestei vocații.

 

Cât de mult vă onorează titlul primit recent? Sau vă responsabilizează?

Titlul primit din partea Proiectului Merito mă onorează și mă responsabilizează în egală măsură. Este o recunoaștere a muncii mele și a echipei mele, dar și un impuls de a continua să îmbunătățim și să inovăm în educație. Simt o mare responsabilitate de a ridica standardele și de a inspira atât elevii, cât și colegii mei.

 

Ce gânduri transmiteți fiecărei generații?

Cred că fiecare generație are nevoie de curaj, să își urmeze visurile cu multă muncă și să nu uite niciodată importanța valorilor umane. Le spun să fie deschiși la învățare, să respecte diversitatea și să contribuie activ la crearea unei lumi mai bune. Încrederea și determinarea sunt cheia succesului în orice domeniu, iar educația este fundamentul pe care își vor construi viitorul. Bineînțeles, mi-aș dori ca toate generațiile, de la mic la mare, să pună o cărămidă valoroasă în construcția unei societăți mai incluzive în care nimeni nu e lăsat în urmă prin îndemnul care este și mottoul Școlii Gimnaziale Giarmata: „Împreună pentru copii!”

 

 

Învață-ți școala să recicleze și fii ambasador ASAP! Acesta e mesajul pe care ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, îl transmite elevilor din întreaga țară, de clasele a X-a și a XI-a, pentru a se înscrie începând de astăzi și până pe 31 iulie 2024, ca mesageri ai faptelor verzi, ai colectării separate și ai reciclării. Înscrierea se face prin completarea acestui formular.

 

Ce înseamnă să fii ambasador ASAP?

Pentru a deveni ambasadori ASAP, elevii au de îndeplinit 3 cerințe obligatorii: școala lor să fie deja parte din programul ASAP, să fie elevi în clasa a X-a sau a XI-a în anul școlar 2024-2025, și să nu fi fost anterior ambasadori în program.

Ce vor face elevii mai concret? Cel mai important, vor avea de îndeplinit, pe parcursul anului școlar, diverse misiuni care au ca obiective atât educația, cât și distracția; vor fi purtătorii de cuvânt ASAP în școala și în orașul lor, intermediind astfel și relația dintre echipa ASAP și colegii sau profesorii lor. Și, ca cerință creativă, vor face materiale foto și video pentru canalele de social media ale programului.

 

Dacă unii dintre elevi nu sunt convinși să se înscrie încă, Mihaela Tutunaru, coordonatorul programului ASAP, vine cu câteva lămuriri și explică beneficiile de care vor avea parte ambasadorii selectați: „Ar fi câteva mențiuni importante care sper că-i vor entuziasma pe elevi și îi vor face să aplice. A fi ambasador ASAP înseamnă mai mult decât că vor învăța despre sustenabilitate și leadership. Vor face parte din comunitatea de ambasadori ASAP din întreaga țară și vor avea sprijin pentru propriile lor proiecte legate de mediu. Ba mai mult, vor primi o adeverință de voluntariat și o scrisoare de recomandare pentru implicarea lor în program, dar și un kit de merch pe care toți adolescenții îl adoră, pentru că e chiar foarte cool! Sper că v-am convins și așteptăm cu multă bucurie să ne cunoaștem!”.

 

 

Propuneri de succesori – o nouă misiune în acest an

În plus față de anii trecuți, elevii care vor fi selectați ca ambasadori ASAP în anul școlar 2024-2025 vor avea o misiune extra, așa cum Mihaela Tutunaru precizează: „Ne dorim ca elevii ambasadori să ne ajute în acest an cu propuneri de succesori – ce coleg/ă a lor poate fi potrivit/ă pentru acest rol, în următoarea generație de ambasadori?”.

 

În anul școlar 2023-2024, 25 de elevi ambasadori din 12 orașe au fost purtătorii de cuvânt ASAP în școlile lor și mesageri ai responsabilității sociale. De la acești tineri vin câteva sfaturi pentru noii ambasadori, dar și lecții care pot fi de folos în mandatele ulterioare. Dacă Ștefan Curpan, elev al C.N. „Iulia Hașdeu” din București, îi îndeamnă să fie curioși pentru a face experiența cât mai amuzantă și interactivă, eleva Ana Paulet de la C. T. „Miron Costin” din Roman le spune să nu ezite să întrebe atunci când au neclarități, chiar dacă întâmpină dificultăți în acest rol.

Ce ar face diferit ca ambasadori ASAP, dacă ar avea din nou ocazia? Korodi Ferenc, elev la C.N. „Áprily Lajos” din Brașov, spune: „Aș ține workshopuri cu mai multe clase și, dacă aș fi mai informat, aș ține ore de educație despre plastic și efectele utilizării lui”, în timp ce Alesia Clui, elevă la C.N. „Andrei Mureșanu” din Bistrița, subliniază: „Mi-ar plăcea să implic și mai mulți prieteni și colegi în activitățile ASAP, să colaborez mai bine cu ceilalți ambasadori pentru a reuși să atragem un număr semnificativ de tineri în „cursa reciclării”, pentru că sunt convinsă că există speranță în rândul nostru în ceea ce privește viitorul și mediul înconjurător”.

 

Acești ambasadori au avut de îndeplinit 5 misiuni pe parcursul anului școlar 2023-2024: jocul „Adevăr sau Reciclare”, ASAP Yourself, prin care au transformat articole vestimentare vechi, ASAP Debate, prin care au argumentat pro și contra, alături de colegi, pe o temă aleasă de organizatori, ASAP Mituri despre Reciclare și CINEMASAP, misiune prin care au vizionat și discutat ulterior subiectele a 7 scurtmetraje pe teme de mediu.

 

Misiunile pentru generația 2024-2025 vor fi comunicate pe paginile de social media ale programului,  Facebook, Instagram și TikTok, în anul școlar următor.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile și pe site-ul oficial ASAP România.

Alexandra Bocîrnea este profesor învățător de puțini ani, dar a făcut în acești puțini ani cât n-au făcut alții, poate, în zece. De când este parte din sistemul educațional, nu poate să stea cu mâinile la spate și să privească cu indiferență la tot ce se întâmplă sau nu se întâmplă în comunitatea din care face parte. Cu o motivație puternică, din bunele sale convingeri, pentru că este un om care guvernează în jurul unor valori și morale însușite în interiorul familiei, a desfășurat activități de creație gratuite la care au participat copii din diferite sate din țară. Anul trecut, a dotat biblioteca din Barcani cu 1.000 de cărți noi pentru copii. A oferit încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și cărți copiilor din Floroaia Mică, ajutând și familii nevoiașe din zona Întorsurii.

Din exterior, se observă multă implicare și dragoste. În interior, este implicare la superlativ. Cred cu tărie că nu i-a fost ușor să facă toate acestea, dar a știut unde și cum să ceară sprijin. Puterea cuvântului e în tot și toate.

Este tânără, iar vârsta îi este aliat, la fel ca și curajul. Ambiția i-a fost prietenă mereu și merg la braț împreună pe drumul profesional pe care l-a îmbrățișat. Mai multe, să povestească chiar învățătoarea Alexandra!

 

 

Fiecare dintre noi ne aducem aminte de școala în care am învățat, învățătorul ce ne-a condus mână și care a prioritizat să ne transmită valori și convingeri bine închegate în noi.  Cu ce valori ați plecat în viață? Ce v-a învățat școala?

Îmi amintesc cu drag de anii de școală, eram o elevă conștiincioasă și îmi plăcea să merg acolo. Dragul acesta de școală mi-a fost insuflat de părinții mei, care m-au educat cu blândețe și autoritate totodată. Școala m-a învățat multe, dar dincolo de toată teoria pe care am învățat-o, am fost norocoasă să am profesori cărora să le pese și să-mi reamintească că am potențial.  A fost suficient să mă simt apreciată de câțiva dintre ei astfel încât să-mi ofere curaj și încrederea în mine de care aveam nevoie. Școala a creat numeroase situații în care să fiu nevoită să mă raportez la viața reală, lucru care avea să mă ajute mai târziu, învățându-mă de asemenea, că munca și exercițiul mă pot ajuta să ajung unde îmi doresc. Uitându-mă înapoi, am plecat în viață cu onestitate, respect și curaj, puse în valoare de școală și de educația primită acasă.

 

Ce doriți să transmiteți la rândul dumneavoastră, acum că sunteți și dumneavoastră bucată din sistemul educațional?

Aș scrie atât de mult aici. Mi-am dat seama că ce a contat foarte mult în momentul în care am devenit învățătoare a fost nu ce informație livrez, ci cum o livrez. În primul an de învățământ, aproximativ 30% dintre elevii clasei mele nu frecventau școala, sau veneau doar rareori (procentul abandonului în prezent la aceeași clasă fiind 0%), lucru care m-a făcut să înțeleg că trebuie să găsesc o modalitate prin care să-i atrag pe copii spre școală. Am creat un spațiu colorat, primitor, în care ei să se simtă bine și să vină cu drag. De asemenea, am încercat să transmit conținutul pe care trebuie să-l predau într-o manieră cât mai creativă, cu legătură directă cu realitatea. Încerc să le formez și lor anumite valori, să-i învăț cum să se poarte în societate și în diferite situații, să fie blânzi, buni și recunoscători pentru tot ceea ce primesc, dar și curajoși și deschiși la schimbare.

 

 

Cum poți să nu te pregătești pentru emseria aceasta și s-o iubești?

În ultima perioadă am conștientizat că mai presus de studiile pe care le faci pentru a deveni cadru didactic, este extrem de importantă vocația pe care o ai pentru această profesie. Cred că toate studiile, formările, cursurile ar ceda cu siguranță în fața chemării pe care o ai pentru meseria de profesor. E foarte important să pui mult suflet și să-ți placă cu adevărat ceea ce faci, dar trebuie să ai inima și ochii deschiși astfel încât să te bucuri o dată cu cei pe care îi bucuri pentru toate lucrurile mici.

 

Când s-a cristalizat opțiunea dvs. de a vă face dascăl? Ce v-a atras spre catedră?

Când eram mică mă imaginam învățătoare, dar nu era o dorință foarte puternică. Priveam cu admirație toți profesorii și probabil lucrul acesta a sădit în mine această dorință. Am renunțat la idee o perioadă, după care am luat hotărârea abia spre finalul clasei a XII-a. Am terminat filologie, deși mereu mi-au plăcut și științele exacte. Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov a fost singura la care m-am înscris. Pentru că eram nehotărâtă mi-am spus mie că ori intru la pedagogie, ori merg acasă și văd eu ce fac. Uitându-mă în urmă, cred că ceea ce m-a atras nu a fost un factor din exterior, ci a fost ceva înăuntrul meu care știa că fac bine ce fac. Cu siguranță a contat foarte mult faptul că îmi plăcea să fiu în jurul copiilor, să citesc despre și pentru ei, iar firea mea creativă a adus un bonus în care am crezut.

 

 

Au fost voci în familia dumneavoastră care v-au îndrumat și le-ați ascultat? Mai aveți în familie membri care sunt cadre didactice?

Am avut norocul ca cei din familie să nu pună presiuni asupra alegerii meseriei mele. Fiind singurul copil al familiei, părinții mei au pus mereu accentul pe educație, dorindu-și să continui studiile indiferent de situație. Bineînțeles, și-au exprimat dorințele asupra unor profesii, dar toate discuțiile noastre pe această temă se finalizau cu „tu știi ce e mai bine” sau „facem așa cum vrei tu”. Probabil pentru că nu au fost la fel de norocoși ca și mine, am simțit mereu din partea părinților faptul că educația trebuie să fie pe primul loc. Am crescut înconjurată de cărți și au cultivat o educație pentru care o să le fiu mereu recunoscătoare. În familia noastră, există un singur cadru didactic, mătușa mea, tot învățătoare pe care o vedeam ca pe un model atunci când eram mică.

 

Cum a fost Liceul Pedagogic sau Facultatea de PIPP din punctul de vedere al studiilor, al seriozității, disciplinei, al respectului față de școală și cadrele didactice? Cum erau profesorii? Dar examenele? Ce vă amintiți?

Pentru că în clasa a VIII-a nu eram încă hotărâtă pe ce drum voi merge, nu am parcurs studiile unui liceu pedagogic, ci doar facultate. Totul a fost extrem de serios și riguros în timpul facultății. În primul an universitar am simțit lipsa liceului pedagogic, dar cu muncă suplimentară am recuperat toate noțiunile. Îmi amintesc că perioada facultății a fost pe de-o parte valoroasă, pe de-o parte stresantă pentru mine, totul fiind accentuat de dorința mea de a face lucrurile cât mai bine. Bineînțeles, am tratat totul cu seriozitate, având un respect deosebit pentru profesorii din facultate, ce sunt cu adevărat niște profesioniști. Îmi amintesc cum îi priveam cu admirație și mă gândeam câtă muncă au depus în spate. Legat de evaluare, am simțit că în majoritatea cazurilor aceasta s-a realizat corect și ce m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al dezvoltării mele, a fost faptul că am fost nevoită să lucrez foarte mult în echipă și să cunosc diferite tipologii de oameni.

 

Cadrele didactice sunt oameni simpli, dar profesioniști reali. Au devenit oameni de catedră în urma absolvirii unei instituții ce creează o nobilă profesie. Dacă n-ai fi cadru didactic, ce altă meserie ai fi ales?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta pentru că așa cum spuneam mai sus, am mers la sigur. Totul sau nimic. Acum cred că dacă nu aș fi cadru didactic, m-aș dedica întru totul pasiunii mele, handmade-ul.

 

 

Nu de mult timp v-ați început cariera didactică.  Cât ani în urmă mai exact?

Așa este. Mi-am început cariera didactică în 2020, sunt în al patrulea an în învățământ.

 

Ați avut emoții? Aveți și o poveste?

Am avut emoții, frici, îndoieli. Primele săptămâni de școală au fost foarte provocatoare pentru că au reprezentat un nou început și dintr-o dată mă aflam într-un loc nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Îmi amintesc că în acel an erau foarte puține posturi titularizabile, iar printre acestea unul dintre ele era în comuna Budila (unde predau și în prezent). Cu câteva zile înainte mă uitam împreună cu părinții mei peste listă, iar tata mi-a spus: „Mergi oriunde, dar la Budila nu.”. Îmi spunea lucrul acesta pentru că auzise că este o comunitate provocatoare, unde populația rromă era majoritară. Când a sosit ziua ședinței pentru repartizarea posturilor, am analizat cu atenție lista și i-am spus inspectorului că voi alege școala de la Budila, iar acesta m-a întrebat de două dacă sunt sigură. Așa a început povestea mea aici. Îmi amintesc că în ziua în care am trecut să-mi las documentele, școala mi s-a părut extrem de frumoasă. Îmi amintesc în detaliu și primele zile cu colegii, când toți s-au purtat frumos cu mine. Nu puteam decât să-i observ pentru că nu știam ce am de făcut J. În toată ordinea aceasta m-a surpins cât de bine se înțelegeau unii cu ceilalți, lucru care m-a și făcut să rămân aici mai mult decât preconizam. Au fost foarte emoționante și primele întâlniri cu copiii, de care m-am atașat foarte repede. Atunci, plănuiam să rămân doar un an, iar în prezent mă gândesc că mai avem un an și termină o generație cu mine. Am o satisfacție uriașă uitându-mă în urmă și nu aș schimba cu nimic alegerea pe care am făcut-o.

 

Despre școala unde predați ce îmi puteți spune?

Când am citit această întrebare, mi-am amintit de o carte, „O școală mare cât toată lumea” de Gianni Rodari. Așa este și școala noastră, mare cât pentru toată lumea, iar pentru unii dintre noi, toată lumea noastră.  Școala Gimnazială Budila  este o școală cu peste 600 de elevi din comuna Budila, județul Brașov. Deși este o școală dintr-un mediu vulnerabil, cu procent mare al ratei abandonului, simt că este o școală în care se dorește schimbare și în care oamenii sunt conștiincioși. M-am bucurat din plin de directori atât de blânzi și care m-au lăsat să pun în aplicare toate nebuniile mele. Iar pe lângă directori, la superlativ este întreg colectivul și tot ce se întâmplă aici.

 

Dar un profil al copiilor dumneavoastră îmi puteți face?

Elevii mei sunt clasa a III-a acum, acesta fiind al patrulea an împreună.  De când sunt aici, am avut nenumărate ocazii de cunoaștere, și mereu mi-am dat seama cât de important este să poți vedea dincolo de aparențe. Majoritatea elevilor provin din familii modeste, numeroase, cu diferite probleme, făcând parte dintr-o cumunitate vulnerabilă. Când aveam o zi mai puțin bună, îmi aminteam ce îmi spunea o colegă: „copiii aceștia au nevoie să fie ascultați și iubiți”. Din păcate viața lor se caracterizează prin spațiu restrâns, fără posibilitate de dezvoltare, fără educație, cu visuri limitate din pricina unor concepții ce s-au perpetuat din generație în generație. Chiar și așa, sunt muncitori, atenți, iubitori, conștientizând puterea educației.

Aș spune și cum îi văd DIN profil: cu colțul gurii ridicat atunci când ne vedem la școală, cu ochi ce lucesc de bucurie, entuziasm și curiozitate, cu spatele ușor aplecat din cauza muncii și a poverilor pe care le duc.

 

 

De ce Teach for Romania? De ce ați ales această organizației având în vedere că se apleacă asupra copiilor din medii vulnerabile?

Cunoșteam programul Teach for Romania de acum câțiva ani, însă nu-mi doream neapărat să îl parcurg, până anul trecut când una dintre colegele mele s-a înscris. Lucram deja într-un mediu vulnerabil și simțeam nevoia de a discuta cu persoane ce activează în același mediu și care înțeleg și pot oferi soluții și păreri valoroase referitoare la diferite situații cu care mă confruntam. Voiam în continuare să învăț și am simțit că Teach va fi o experiență foarte valoroasă. Participarea la program a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am învățat extrem de multe într-o perioadă foarte scurtă, iar pe lângă îmbogățirea competențelor profesionale, m-a ajutat să mă schimb din punct de vedere personal, să am mai multă încredere în mine și să simt că pot.

 

Conform unor statistici europene, aproape jumătate dintre elevii români, circa 42%, sunt analfabeți funcționali… În aceste condiții, ocupăm primul loc în Europa, un trist record în materie de educație sau antieducație… Cum este posibil un atare fenomen?

Este atât de mult de discutat despre această problemă încât subiectul poate să devină copleșitor. La mijloc sunt foarte mulți factori. Țin să cred că startul în educație pleacă de acasă, din familie, iar mai apoi de la școală. Parteneriatul acesta familie-școală-comunitate este atât strâns încât dacă o componentă nu mai funcționează bine, tot procesul se pierde. În ultima perioadă am observat și citit și eu despre lipsa de interes a familiilor pentru educație, și nu trebuie să-i judecăm pe toți pentru că nu știm ce se ascunde în spate. Cu siguranță și procesul de învățare de la școală este necesar să treacă prin câteva schimbări astfel încât, învățarea să aibă sens. Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu doar învățământul în sine este vinovat pentru acest fenomen, depinde în egală măsură și cum beneficiarii educației se raportează la dorința lor de învățare.

 

Despre comunitatea în care lucrezi ce-mi poți povesti? Simți că se formează un parteneriat între școală-familie-comunitate? Sunt părinții interesați de educația copiilor lor?

Din punctul meu de vedere, există un parteneriat între școală-familie-comunitate. Majoritatea părinților sunt interesați de educația copiilor lor și am simțit că își doresc mai mult de la ei. Din păcate nu este un aspect general valabil, iar diferențele se pot vedea cu ochii liberi. Un copil implicat are un părinte implicat. Acest parteneriat a depins foarte mult și de cum noi, ca organizație școlară am încercat să ni aducem pe părinți aproape. Am desfășurat numeroase proiecte, întâlniri, ședințe, ateliere în care am invitat și părinții, iar aceștia s-au implicat. Ce a contat foarte mult a fost și organizarea unor vizite în comunitate, unde părinții ne-au primit foarte bine.

 

Care sunt, într-o privire concentrată și esențială, cele mai importante probleme și dificultăți ale școlii noastre de azi?

O problemă pe care am tot văzut-o și chiar simțit-o de când lucrez în învățământ este faptul că profesia de dascăl și-a pierdut din respectul cuvenit acum ceva timp și că persoanele care nu au fost în papucii unui profesor au tendința de a judeca și reproșa munca noastră. La fel ca mulți alți oameni, cerem respectul celor din jurul nostru, însă din păcate sunt nenumărate situații în care nu îl primim. Cred că o altă situație alarmantă este faptul că nu ne mai simțim în siguranță, dovadă fiind toate cazurile din mass-media, dar și faptul că suntem martori a unor fapte de agresivitate adresate uneori chiar nouă. E foarte trist ce se întâmplă din acest punct de vedere. Într-o altă ordine de idei, aș mai adăuga aici câteva probleme, în această ordine: abandon școlar, analfabetism, învățare mecanică fără ca elevii să înțeleagă de ce învățată acel conținut și cum îi va ajuta, lipsa motivației școlare.

 

În realitatea pe care o trăiți dumneavoastră în școala unde predați, cu ce vă confruntați?

Așa cum spuneam mai sus, școala la care predau în prezent se află într-un mediu vulnerabil care aduce cu sine numeroase probleme. O luptă pe care am dus-o încă din primul an de învățământ a fost stârnirea interesului pentru școală și educație, aspect pe care am dorit să-l duc atât către elevi, cât și către părinți. Bineînțeles, alte probleme au fost și abandonul școlar, niveluri scăzute ale literației și numerației, probleme din punct de vedere al educației socio-emoționale. Venind din familii modeste sau chiar sărace, elevii nu aveau/ încă nu au parte de strictul necesar pentru a-și desfășura activitatea. E foarte greu să faci ceva când nu ai cu ce să faci acel lucru, iar asta presupune ca tot timpul să fii ingenios și să găsești soluții. Aș pune pe listă și comportamentele violente născute datorită unui mediu neofertant, în care copiii sunt martori a unor exemple negative din comunitatea în care trăiesc. A fost foarte important să formez contexte de învățare din care elevii să înțeleagă faptul că lumea nu se rezumă doar la ceea ce au văzut până acum și că aceasta nu este normalitatea, dar și să încercăm să trecem printr-un proces de formare a unei culturi de tip „eu pot” din care să înțeleagă că viitorul stă în mâinile lor.

 

 

Învățământul românesc încearcă de mai mult timp să se reformeze. Unde ne aflăm ca sistem educațional din punctul de vedere al calității și eficienței educației?

În ultima perioadă am încercat din răsputeri să văd părțile bune. Știu că această reformă înseamnă un proces complex și îndelungat, ce nu va avea loc de pe o zi pe alta. Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, de toate știrile care promovează părțile negative, dacă privim în adâncul lucrurilor, vom fi surprinși de cât de multe lucruri bune se întâmplă. Sunt o mulțime de dascăli care au adoptat schimbarea, dascăli cărora le pasă și lucrează cu sufletul. Cu siguranță munca lor este calitativă și eficientă. Mai sunt multe lucruri de schimbat, dar țin să cred că e mai mult bine decât rău.

 

-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!

Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!

A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă… Și m-a întrebat dacă aleargă mult în aer liber, face sport, zburdă….

Și…mi-am dat seama că…nu prea! Stă mult la birou, și apoi pe tabletă….

Hmmmm…..

Mama Marinei este puțin îngrijorată și a hotărât să urmeze sfaturile doamnei învățătoare.

 

Ce legătură are atenția cu o musculatură bună în copilărie?

 

Sună ciudat, nu-i așa? Ce legătură are musculatura tonifiată cu atenția?

Bucuroasă că ești intrigat!

 

Iată:

 

Deficiențe în stabilitatea mușchilor

 

Când copiii nu au o rezistență bună a mușchilor spatelui, au dificultăți să stea într-o poziție pentru perioade îndelungate de timp. Are sens, nu?

 

Nevoia de concentrare

 

Copiii cu mușchi neantrenați trebuie să acorde atât de multă atenție menținerii unei poziții verticale funcționale încât nu le mai rămâne prea multă concentrare pentru sarcinile academice și alte sarcini ale vieții de zi cu zi.

 

Frustrare și agitație

 

Pentru că lucrează atât de mult pentru a menține o postură bună, copiii devin adesea frustrați și agitați când li se prezintă sarcini și activități aparent simple. Pur și simplu nu au rezistența necesară să facă ambele lucruri! Sunt deja obosiți, așa este?

 

Dificultăți în coordonarea motorie fina

 

Când copiii nu au o bună stabilitate, se luptă adesea cu sarcini care necesită coordonare fină a mișcărilor, cum ar fi scrierea de mână, lucrul cu materiale didactice pentru matematică, geografie, abilități practice. Deoarece aceste activități sunt extrem de provocatoare pentru copiii cu slăbiciune musculară, ei pierd ușor interesul și atenția, își grăbesc munca sau renunță înainte de a încerca măcar.

 

Impactul posturii asupra atenției vizuale

 

Mușchii neantrenați înseamnă o postură defectuoasă, iar o postură defectuoasă face dificilă atenția vizuală în sarcini. Când un copil este înclinat, se încovoaie sau se culcă pe biroul său, pe banca sa, este mai puțin probabil să se uite la cadrul didactic care stă în fața clasei, la hartă, la panou și s-ar putea să aibă dificultăți în menținerea atenției vizuale spre hârtie, caiet sau proiectul de pe birou, de pe bancă.

 

Evitarea activităților fizice intense

 

Copiii cu musculatură neantrenată evită adesea activitățile de mișcare ale întregului corp (să urce, să sară, să se cațăre, să participe la sporturile de echipă) pentru că sunt pur și simplu prea provocatoare pentru ei. Prin urmare, acești copii sunt mai puțin susceptibili să primească stimularea senzorială de care au nevoie din activitățile de mișcare care îi pot ajuta să-și regleze atenția.

 

Da!

Sunt multe motive pentru care un copil nu își poate focusa atenția pentru timpul cuvenit!

 

Dar cum ar fi dacă am începe cercetarea și de aici?

 

Este fiul tău, fiica ta în echilibru motor? Se mișcă suficient, are o postură corectă? Se antrenează? Se bucură de orele de joacă?

 

Este timpul ca tu, părintele, să observi! Să ajuți, să susții!

Exact asta a făcut și mama Marinei! Și bine a făcut!

 

Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este aliatul fiecărui învingător, profesoara Liliana Olărașu a ales să se înscrie la facultatea de matematică. Singura din clasa sa de la acea vreme, iar de atunci au trecut mai bine de trei decenii de când joaca cu numerele se întâmplă zilnic, matematica devenind un limbaj universal.

Opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc, dar profesoara este un bun reper pentru societate. Îi pasă, este implicată în multe proiecte, ticluiește altele noi. O motivează elevii care, la rândul lor, au înțeles că profesoara Liliana a îmbrățișat o altă abordare a predării matematicii. O face jucându-se cu cărțile de joc, ba Minecraft. Să o cunoaștem!

 

 

Vă găsesc la momentul prezent printre fișe de lucru, scriind poezii sau cântând în interiorul unuia dintre cele două coruri din care faceți parte?

…Câte un pic din fiecare și multe altele…

Tocmai am terminat de corectat cele 60 de lucrări de la Simularea Evaluării Naționale.

La fișe lucrez, atât pentru clasele mele cât și în cadrul programului DataMathLab inițiat de Fundația Aspire Teachers, un proiect care a început în 2021, fiind „primul program din România care dă viață matematicii prin știința datelor și probleme în contexte autentice” și își propune transformarea practicii profesorilor de matematică de gimnaziu astfel încât să producă impact la clasă.

Weekend-ul trecut am fost la Bacău, unde am susținut, împreună cu o colegă, un atelier pentru profesorii de matematică și științe în cadrul Forumului MERITO Moldova: „Întoarcerea la De Ce în era digitalizării”, despre strategii de intensificare a învățării de bază și a celei profunde la orele de științe.

Pe 18 ianuarie am participat la o cafenea MERITO, un webinar pentru profesori unde am discutat despre motivarea elevilor spre învățare. Pentru toate aceste evenimente mă pregătesc citind cărți de pedagogie, de preferat, cât mai recente, experimentez la clasă, văd ce merge cel mai bine, adaptez,  reflectez, și apoi dau mai departe.

Poezii, mai mult le citesc, sau descopăr poezie în jurul meu și mai răspund în versuri la câte un mesaj, unor persoane dragi.

De cântat, mai mult prin casă și duminica, atunci când ajung (astăzi a fost  să fie) în corul bisericii, care sună foarte bine, pentru că  am  norocul să cânt alături de artiști profesioniști. Din păcate corul Camerata, al profesorilor, a cam tăcut odată cu pandemia. Am avut totuși un concert de colinde înainte Crăciun, care a fost tare frumos.

Vinerea, după orele de curs, mă văd cu copiii de la Clubul IMPACT36 CreActorii, un club de inițiativă comunitară, unde inițiem și implementăm proiecte de service learning, după ce facem o analiză de identificare a problemelor din comunitate. Programul național educațional IMPACT (Implicare, Motivare, Acțiune, Comunitate, Tineri ) este un model de educație care utilizează două abordări importante: educația prin serviciul în folosul comunității și educația prin aventură și este inițiat de Fundația Noi Orizonturi.

 

Cine ar fi zis că un om care este îmbrăcat cu atât de mult talent este profesor de matematică? Ați iubit dintotdeauna numerele și le-ați socotit mereu?

E cam mult spus „îmbrăcat cu talent”, dar recunosc că simt și mă atrage tot ceea ce este frumos în artă și în muzică în mod special (am fost o cântăcioasă de când mă știu). Despre cifre, nu-mi amintesc să fi avut vreun aha în copilăria mică, știu doar că la matematică înțelegeam ușor, mă descurcam destul de bine și nu-mi era clar de ce unora li se pare greu. Ce pot să spun, este că primele mele opțiuni pentru o profesie s-au conturat odată cu școala. În clasa a V-a mă gândeam că mi-ar plăcea să devin profesoară de limba română, evident datorită profesoarei mele care era foarte elegantă, blândă și sensibilă. Apoi, prin clasa a VII-a m-am îndrăgostit de profesoara de chimie, (venise altă profesoară la limba română) și mă visam profă de chimie. S-a schimbat și profesoara de chimie și cum diriginta mea era de limba engleză și îmi era foarte dragă, mă gândeam că n-ar fi rău să fiu profesoară de limba engleză. Trebuie să recunosc că am avut și o constantă în toată această diversitate : voiam să fiu profesoară (nu de matematică, încă).

Pe de altă parte simțeam că și acasă începe să fie o preocupare în ceea ce privește liceul la care urma să merg. Părinții mei erau oameni simpli, dar foarte isteți: mama mea era muncitoare la o fabrică de mătase, iar tata era ceferist. Tata citea foarte mult, tot ce prindea și știa valoarea cărților pentru că, de fiecare dată, când lua salariul, cumpăra o sacoșă de cărți și fiecăruia: celor patru copii și mamei câte o ciocolată ROM. Astfel noi aveam o bibliotecă acasă, cu cărți bune pe care le și citeam. De câte ori găsea copii la scara blocului, tata îi lua la întrebări din toate domeniile, insistând pe literatură: le recita versuri și le cerea autorul sau întrebări de genul : „Cine a scris poezia Lidice?”, sau de matematică: „25 , dar 52 ?,de ajunseserăm să ni se spună în cartier, că suntem de-ai lui „Cultivatu’ ”, asta și pentru că eram cu toții foarte buni la școală și se mândrea mult cu noi. Pentru mama era o bucurie să meargă la ședințele cu părinții, pentru că primea doar laude și i se făcea inima cât un bostan de fericire. Am avut o copilărie frumoasă alături de cei trei frați, unul cu șase ani mai mare și ceilalți doi mai mici, cu trei, respectiv patru ani. Nu ni se părea neobișnuit că locuiam toți șase într-un apartament cu două camere, la etajul 4, care atunci mi se părea foarte mare.

Pentru că mama avea un frate intelectual (cu o poveste impresionantă vis-à-vis de regimul comunist), a cărui soție era educatoare s-au sfătuit că o meserie foarte potrivită pentru o fată ar fi de educatoare/învățătoare și că ar fi bine să merg la Liceul Pedagogic , dacă tot mă descurcam așa de bine la școală. A fost cea mai înțeleaptă decizie, pentru că am avut norocul să-mi placă foarte mult. La Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași am avut o baterie de profesori extraordinari, adevărate modele pentru viitorii dascăli, cărora le sunt recunoscătoare.

Cum am ales să mă îndrept către matematică?…Fratele meu mai mare era student la Politehnică și traseul meu părea firesc că va trebui să urmez și eu o facultate.

Am decis să merg la Facultatea de matematică, și din comoditate, pentru că la admitere se dădeau trei examene, dar toate de matematică: algebra, analiză matematică și geometrie și nu mai trebuia să mă mai pregătesc și la altă disciplină.

 

 

Dacă ar fi să mă luați de mână și să mă conduceți spre omul căruia îi mulțumiți pentru că v-a insuflat iubirea pentru această materie, care ar fi acela?

Dincolo de aparenta comoditate a examenului de admitere am făcut această alegere grație doamnei profesoare de matematică din liceu, Veronica Barnea care avea talentul de a explica atât de bine, încât înțelegea oricine, atât lecțiile  de matematică superioară, și mai ales pe cele de metodică. De multe ori o regăsesc în modul în care explic eu însămi la clasă.

Când am anunțat-o ce vreau să urmez, știind că examenele sunt foarte grele, mi-a spus ceva care m-a surprins : „noi vă pregătim să fiți buni învățători”, dar în același timp mi-a dat încredere că merită să încerc, dacă simt asta. Am fost singura din liceu, din generația mea care a mers în acel an la universitate, nu pentru că nu ar mai fi putut și alții, dar în acel moment colegii mei au ales să fie buni învățători. Pentru că am avut o medie foarte bună, care îmi permitea să obțin un post în oraș, am ales să fiu și învățătoare și studentă în același timp, și bine am făcut. A fost ucenicia perfectă.

De asemeni sunt foarte recunoscătoare bunului meu învățător din clasele a doua și a treia, domul Stoica Gheorghe, care a fost un model de dascăl, o bucurie pentru copii, cu el învățai cu drag.

 

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Doamna Rodica Măcăreanu, distinsa noastră dirigintă din liceu, profesor de limba și literatura română, dar mai ales un om extraordinar, ne spunea „voi veți merge la ȘCOALĂ, nu la serviciu, să nu uitați asta”. La 1 septembrie 2023 s-au împlinit 40 de ani de când merg, cu drag, la ȘCOALĂ, la aceeași școală de 40 de ani.

În prima zi de școală, ca învățător, mă îndreptam spre școala la care fusesem repartizată la care știam cu aproximație cum să ajung pentru că era o școală nouă, cu un an vechime. Pe drum am văzut în fața mea trei doamne care mergeau în aceeași direcție și una dintre ele mi se părea că seamănă cu diriginta mea din gimnaziu- profesoara de engleză. Era chiar ea și după ce ne-am îmbrățișat am realizat că mergem în același loc pentru că ea era director la acea școală. Mi s-a părut din nou că sunt extrem de norocoasă.

La doi ani după ce am terminat facultatea am avut, șansa de a prinde un post de profesor de matematică la aceeași școală. Când am avut oportunitatea de a trece pe catedra de profesor, a fost o luptă cu mine însămi pentru a face asta, pentru că îmi plăcea foarte mult să fiu învățător. Am fost învățător 7 ani. Ulterior mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere, cu atât mai mult cu cât am devenit profesor și diriginte elevilor cărora le fusesem învățător. A fost o trecere lină și era la fel de frumos.

 

Școala românească se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special în zona științelor. De ce oare? Care este accepțiunea dumneavoastră?

Este adevărat, astăzi, opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc. Să fie din cauza banilor, a percepției sociale a profesorului , a dificultății și stresului ?… Nu prea știu să vă răspund. N-ar strica niște studii în rândul studenților pe această temă.

Știu că dacă ești pasionat de ceea ce faci, poți să surmontezi toate aceste aparente neajunsuri.

 

Ce are un profesor de matematică și nu au alți profesori?

Un profesor de matematică are șansa de a-și cunoaște mai bine elevii, pentru că are mai multe ore pe săptămână la aceeași clasă și dacă mai este și un profesor care urmărește ce fac elevii săi, nu doar îi supraveghează, cu siguranță și elevul va simți că este văzut și va crește.

Un profesor de matematică mai are presiunea examenelor, care cer multe ore de pregătire suplimentară.

Și ca să nu mă fac că nu înțeleg întrebarea, adevărul e că profesorii de matematică sunt creativi, comunică, au simțul umorului, sunt pasionați de ceea ce fac, sunt generoși și dornici de perfecționare.

 

 

Nu căutați să adunați diplome în palmaresul dumneavoastră, poate doar, cândva, calificări de perfecționare. Totuși, ați obținut un titlu în 2022 și ați fost aplaudată la scenă deschisă. V-a responsabilizat și mai mult?

Am fost surprinsă când am aflat vestea că voi fi printre cei 12 profesori MERITO, pentru că nu mă simțeam atât de specială, ca să merit așa o onoare. Atunci m-am gândit la elevii mei, la cât de important este și pentru ei să fie văzuți.

A fost o emoție specială, pe care nu am mai experimentat-o, care a venit la pachet cu bucurie, dar și cu responsabilitatea de a mă perfecționa, de a citi mai mult, de a face lucrurile din ce în ce mai bine, de a folosi oportunitățile care mi se oferă, fără nicio presiune, pentru că așa aleg eu să fac.

Îmi amintesc cu drag de mesajul meu către profesori, care mi-a trecut atunci prin cap și în care cred cu adevărat: Refresh, Update and Share!

 

Există de acasă presiune de note mari, așa cum ați mai menționat. Cum reușiți să îi scăpați pe elevi de această presiune măcar la școală?

Până acum presiunea notelor mari era generată de procentele care cântăreau la examen, acum parcă e și mai mare din cauza burselor.

Mesajul meu către elevi și părinții lor este că învățarea este o activitate grea, care presupune muncă, că este firesc să greșim și să învățăm din greșeli, că notele sunt pe măsura implicării și a efortului lor.

 

Ce valori doriți să sădiți mereu în inima elevilor dumneavoastră? Cu ce convingeri doriți să plece în viață?

Îi provoc pe elevii mei să fie curioși, dornici să descopere și să înțeleagă lumea din jurul lor și să fie deschiși la idei noi.

De asemeni îmi doresc să fie onești, să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să respecte valorile morale și etice. Promovez învățarea și practicarea empatiei și a respectului față de cei din jur, compasiunea și toleranța.

Le creez contexte de învățare în care să gândească creativ și critic, să-și pună întrebări,  ca să își dezvolte abilități de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor în mod independent și inovator.

Și nu în ultimul rând , mi-aș dori ca elevii mei când termină gimnaziul, deja să știe să-și răspundă la întrebarea: „Ce mă pasionează cu adevărat?”, de aceea îi încurajez să exploreze domeniile de care sunt interesați, cu perseverență și rezistență în fața dificultăților, și să nu renunțe niciodată la visurile lor și să viseze cât mai înalt.

 

Cine ar fi zic că matematica se poate îmbina atât de armonios cu româna? Ce înseamnă concret L.I.R.A?

Proiectul L.I.R.A. (lecturez, înțeleg, rezolv, aplic), este o programă a unui opțional integrat (limba română și matematică), pe care am realizat-o împreună cu un coleg de limba română. Decriptarea acronimului L.I.R.A. dezvăluie obiectivele de dezvoltare a competențelor de literație, necesare rezolvării problemelor, pe care ni le-am propus, prin abordarea unor probleme de matematică îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară.

 

Ce proiecte ticluiți pe viitor?

Îmi doresc să fiu sănătoasă, să-mi păstrez energia de a face toate câte le doresc: să petrec timp de calitate cu familia mea frumoasă, să citesc, să mă implic eficient în viața școlii, să le fiu de folos elevilor mei și să-mi fac timp pentru proiectele dragi mie: din Fundația Noi Orizonturi, Organizația Aspire Teachers și Proiectul Merito.

 

Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o platformă de dezbatere și explorare a temelor relevante pentru dezvoltarea lor intelectuală.

 

 

Participanții au fost încurajați să se angajeze în dezbaterea socratică, o metodă de discuție profundă și interactivă, unde esența temelor este explorată și înțeleasă prin contribuțiile fiecărui participant. Acest cadru a oferit elevilor posibilitatea de a-și exprima opinii, de a-și argumenta ideile și de a înțelege perspective diverse asupra subiectelor abordate.

 

 

Astfel, în atmosfera stimulatoare creată de către Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel de la Asociația Culturală Matricea Românească, tinerii au avut oportunitatea de a reflecta și de a împărtăși gânduri despre aspecte importante ale vieții și societății contemporane. Colaborarea lor în organizarea evenimentului a contribuit la atmosfera caldă și deschisă în care elevii au putut să-și exprime ideile și să interacționeze în mod constructiv.

 

 

Dorim să transmitem sincere mulțumiri Liceului Teoretic Waldorf din București pentru găzduirea acestui eveniment și pentru sprijinul acordat în promovarea dialogului și a dezvoltării intelectuale a elevilor. Inițiative precum aceasta sunt esențiale pentru formarea unei generații de tineri activi, implicați și deschiși către schimbare și progres.

 

 

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

 

 

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

 

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

 

 

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

 

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

 

2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

 

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

 

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

 

Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală au continuat o tradiție mai veche și s-au reunit și anul acesta, pentru a depune o ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român. Cum a făcut-o adesea, li s-a alăturat și poeta Ana Blandiana, cea care a povestit în scrierile sale despre această tradiție, instituită de scriitorii români în anii sumbri ai comunismului.

 

 

„Faptul că acești copii, faptul că profesorii lor, citind despre această tradiție și inițiativă, au preluat-o și, de 10 ani, vin, în 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, și fac același lucru mi se pare cu adevărat extraordinar. Mi se pare foarte încurajator, în primul rând pentru noi, cei care vedem ideile și iubirile noastre continuându-se”, a declarat poeta pentru Trinitas TV.

 

„Dar ce mi se pare mai important este faptul că protestul de atunci împotriva nelibertății a devenit acum un protest împotriva formelor în care libertatea are tendința să dea cultura la o parte. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nu suntem una din cele mai mari țări de pe pământ, dar suntem o țară care prin cultura ei contează.”

 

 

„Liceul Pedagogic «Anastasia Popescu» are, de pe când era încă în școală generală, această tradiție, pentru că am citit împreună cu copiii la clasele a V-a fragmente din «Fals tratat de manipulare» al doamnei Ana Blandiana și am descoperit această tradiție pe care deja scriitorii o instituiseră, ca, în luna ianuarie, să aducă spre statuia de la Ateneu a poetului Mihai Eminescu o ghirlandă de garoafe roșii”, a explicat prof. dr. Monica Șerbănescu, fondatoarea și directoarea liceului.

 

I-am întrebat pe copii dacă sunt de acord să preluăm ideea acestei ofrande și ei s-au bucurat foarte mult atunci. Am făcut un grup mai mic, fiindcă eram și noi mai mici, iar cu anii am stabilit o tradiție: clasele a V-a să vină an de an la Ateneu.”

 

Depunerea ghirlandei a fost însoțită de un moment poetic susținut de elevii claselor a V-a, precum și de liceeni. Andrada Anastasiu, elevă în Clasa a IX-a „Prof. Angela Vasiliu” la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” a citit Odă (în metru antic) și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, iar corul a interpretat Imnul liceului, pe versurile poemului „Rugăciune”.

 

Acțiunea omagială s-a încheiat cu vizitarea Ateneului Român. „Era important pentru ei să cunoască și clădirea Ateneului, fiind ziua Culturii Naționale, legătura aceasta între un poet foarte important cum este Eminescu și Ateneul Român, care este un simbol al culturii noastre”, a spus prof. dr. Monica Șerbănescu.

 

 

Gestul depunerii ghirlandei de garoafe roșii la statuia Poetului Național din fața Ateneului Român din Capitală a fost inițiat de un grup de scriitori, printre care Geo Bogza și Ana Blandiana, în anii 1980.

 

Foto credit: Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”

 

 

I-am cunoscut în cadrul unui eveniment caritabil, la care erau prezenți pentru a dărui poezia lor.

Atenți și manierați, curioși și emoționați, febrili și sensibili.

 

Așa i-am perceput noi pe adolescenții minunați ce au făcut o sală întreagă să vibreze, în timp ce le asculta versurile!

Și ne-am dorit să știm ce este cu ei… Cum de scriu versuri și cum de recită atât de frumos și cum de au puterea de a își pune sufletul pe tavă!

 

 

,,De multe ori mă simt ca într-un labirint cu idei,

Cu multe gânduri și sentimente în care mă pierd”. (Ilinca Goga)

 

,,Dar ce-mi place mie la oameni?

Îmi place onestitatea,

Faptul că pot avea încredere în ei…” (Ștefan Antonie) 

 

,,Pragul te oprește, te doboară,

Dar pe tine nu trebuie să te doară.

Să te ridici, să îl învingi

Ăsta-i scopul pe care trebuie să îl atingi…” (David Bratu)

 

În clasa a X-a, în pedagogia Waldorf, își face apariția Epoca de Poetică.

Adolescenții sunt îndrumați spre cărările lăuntrice, acolo unde sălășluiește împărăția versurilor. Își cheamă emoțiile, le întâlnesc, se împrietenesc cu ele. Le iau apoi de mână și le împletesc în cuvânt.

 

Tinerii pe care i-am cunoscut sunt liceeni Waldorf. Cei mai mulți dintre ei sunt împreună în această școală mică și liniștită, Liceul Teoretic Waldorf București, încă de pe vremea clasei pregătitoare.

Au crescut împreună, s-au înălțat împreună și se susțin zi de zi.

 

 

,,Eu sunt lumina unei dimineți de iarnă,

Apusul într-o seară de vară,

Bătaia vântului de toamnă,

Mugurii primăverii”. (Gabriel-Cristian Roșu)

 

,,Dar între sesiuni cu munți de teorie,

O să te uiți în trecut cu bucurie

La zilele în care cel mai mare stres era să scrii o poezie…” (Tudor Pavelescu)

,,Ce caut în mine?

Ce caut în tine?

Caut răbdare,

Caut înțelegere,

Caut iubire”. (Catinca Popa)

 

,,Oamenii care îmi plac se țin de cuvânt

Și nu se dau bătuți

Și te ajută fără să aștepte ceva.

Și nu-și plâng de milă

Și- mai ales- nu judecă!

Aș merge cu ei pân’ la capătul lumii!” (David Onică)

 

Epoca de Poetică durează trei săptămâni. În zilele acestea, în care poezia e lipită de inimă, adolescenții își lasă imaginația să zboare, cunosc creațiile poeților din toate timpurile, se ascultă unii pe ceilalți, caută surse de inspirație și permit radiografie pe suflet de câteva ori pe săptămână.

 

,,Îmi plac oamenii care se aventurează,

Oamenii care adoră adierea vântului de primăvară,

Oamenii care privesc cerul și se întreabă:

Ce e dincolo de tot?” (Rosemarie Benciu)

 

,,Lumina mea este ca soarele de dimineață,

Strălucind puternic, aducând speranță.

Întunericul meu este ca noaptea fără stele,

Un loc de adăpost pentru tristețe”. (Ilinca Ioniță)

 

,,Îmi doresc să primesc mereu lumina ca pe un dar

Și să îmi încarce întreg corpul cu veselie și căldură”. (Mihai Banoti)

 

,,Deși am citit de atâtea ori creațiile lor, de fiecare dată mă emoționează versurile autentice și profunde. Mă bucur mult că am împărtășit bucuria noastră cu oamenii speciali ai evenimentului” ne spune profesorul lor de limba și literatura română, Roxana Duțan.

 

,,Sunt o combinație de sentimente,

Așa cum e amestecul de afine, zmeură, mure… (Anastasia Aron)

 

,,Îmi plac oamenii care se opresc și te așteaptă când rămâi în spate.

Oamenii care nu simt mereu nevoia să spună ceva.

Oamenii în compania cărora poți sta în liniște cu orele fără să te simți stingherit.

Oamenii pe care îi poți numi <<acasă>>”. (Eva Hanganu)

 

,,Sper să îmbătrânim împreună

Și chiar să avem o familie,

Dar până atunci voi reveni în lumea mea

Și la visurile mele…” (Radu Cozmincă)

 

,,Este foarte greu să descrii tot ce simți când emoțiile sunt copleșitoare!
Bucurie, duioșie, mândrie, uimire… Pe toate le simți lângă acești tineri!
Stau și mă întreb, iar și iar, de unde vine această profunzime în copiii aceștia minunați, profunzime pe care eu o descopăr zi de zi…” (profesorul-diriginte Cătălin Ion Voinea)

 

,,Îmi caut scopul, menirea în această lume.

Îmi caut visul care nu mă lasă să dorm.

Caut răspunsul la întrebările ce nu mi le-am pus încă”. (Antonio Marinache)

 

,,În ceilalți caut o sursă de inspirație,

Perspective diferite, idei ce mă provoacă…” (Andrei Rotaru)

 

,,Ce caut în mine însămi?

Îmi caut inima ce arde.

Caut povestea demult deșirată.

Caut vocea firavă, tremurată…” (Yasmin Saban)

 

,,Colindele se aud în colțuri de stradă,

În timp ce oamenii se adună și cântă cu bucurie și dragoste neîncetată”. (Daria Popescu)

 

,,Îmi plac oamenii direcți,

Pentru că ei nu fac risipă de cuvinte…

Îmi plac oamenii care plâng des,

Pentru că aceia vor deveni cei mai puternici…” (Bianca Rusu)

 

,,Crezul meu e unul singur,

Trei litere îl formează.

Însuși Domnul îl comandă,

Lumea-ntreagă îl urmează” (Felician Pintilie)

 

 

Adolescenta este o perioadă cu mult tumult, plină de descoperiri și schimbări; actul de a scrie poezie devine o cale expresivă esențială în acest drum al autocunoașterii. Prin versuri, adolescenții explorează și își articulează emoțiile complexe, transformând trăirea interioară într-o formă de artă. Scriind poezie, ei devin arhitecții propriilor lor gânduri și sentimente, folosindu-și vocea într-un mod creativ. Acest proces al creației nu numai că îi ajută să se elibereze de povara emoțională, ci îi și motivează să-și dezvolte gândirea critică. Poezia devine un refugiu în care adolescenții se pot exprima liber și autentic, construindu-și identitatea și înțelegând mai profund lumea din jurul lor.

 

,,Ce este iubirea?

Ce enigmă ea ascunde?

Dar ce mare e uimirea!

Și ce bine ea se vinde…” (Hande Koramaz)

 

,,Am uitat de amor,

Am uitat de dor,

Devin folclor,

Odată-n popor

Și parcă mor” (Daniela Crăciun)

 

,,Stau oarecum pitit

De lume, vorbe și bârfit,

Mă simt singur, luat de soartă și trântit

Și sper ca mâine să fie o nouă zi.

O zi.

O zi?

Nu, că ar fi la fel de trist.” (Caterina Dumitrescu)

 

,,Noaptea pare secretoasă, întunecată și misterioasă,

Dar de îndată ce apar stelele, întunericul se destramă alene…” (Adriana Hobjilă)

 

,,Piatra mea, dacă eram, lumea altfel o vedeam…

Lumea-i uneori afonă, afonă și monotonă” (Octavian Onu)

 

În zile ca acestea, în care întâlnești astfel de tineri, te întărești și simți că viitorul este unul luminos, plin de speranță.

 

Și dacă stai să te întrebi: dar oare se mai simte poezie, se mai citește poezie, se mai recită poezie?- răspunsul este: în București, pe strada Soldat Savu Marin numărul 29, da!

 

 

A ales să se înscrie la Liceul Pedagogic atunci când vârsta din buletin i-a permis și să dea probele vocaționale. Tată îl dorea pădurar, el a vrut să fie învățător. Inspirat sau nu de alt membru din familia sa care deja studia la liceul cu profil pedagogic, cert e că de la acel moment până în clipa prezentă sunt patru decenii distanță de când învățătorul Cîrlig Marian se află în mijlocul elevilor. Este al lor cu același entuziasm cu care a început cariera didactică.

Distins cu premiul Merito pentru metodele pe care le-a îmbrățișat la clasă, pentru știința pe care a adus-o mai aproape de elevi și pentru adaptarea de care a dovedit de-a lungul experienței profesionale, nu se vede în alt loc considerând că meseria sa este o menire. Să-l cunoaștem!

 

 

Cu ce sentimente sau gânduri intrați în fiecare zi în clasă?

În fiecare zi, clasa îmi oferă lumea mea: o lume a inocenței, a unor suflete ce vin la școală cu drag și așteaptă ca școala să le ofere învățare și să le descopere minunile pe care ei le aduc zi de zi. Profesorii noștri ne spuneau că în momentul în care intri în clasă lași la ușa clasei toate problemele tale. Nu este simplu. Sunt, poate, puțin egoist. Am învățat să las totul la ușa clasei și să mă hrănesc și eu din exuberanța și fericirea lor. Am timp să mă gândesc la ale mele seara când ajung acasă. Am învățat că nu trebuie să-i atragem pe copii în visele și problemele noastre. Dacă ești un dascăl adevărat, încerci să te duci tu în visele lor (parafrazare din profesor universitar Dumitru Borțun).

 

Și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici, nu doar invers. Ce v-ați luat frumos pentru suflet de la ei? Pe ce se ghidează relația dumneavoastră cu elevii pe care îi ghidați?

Parafrazez iar, Dacă nu este dragoste și empatie, nu este nimic. Copiii pe care îi avem zi de zi în sala de clasă sunt adulții viitorului. Ce sădim, vom culege. Am învățat că nu sunt un mic „Dumnezeu” în sala de clasă. Copiii mei învață de la mine și eu învăț de la ei. Sunt doar un om ce o perioadă de timp le îndrumă pașii. Fiecare dintre elevii noștri poartă în sufletul lor o parte din noi (bună și constructivă sau o parte întunecată ce nu construiește).

Eu m-am schimbat după fiecare generație de elevi). Fiecare generație m-a făcut mai bun. Când spun mai bun, mă refer la suflet. De aici a venit și partea de update profesional. A fost un gest de respect și de recunoștință față de ei și o parte de construcție umană și profesională pentru mine. Când mă reîntâlnesc cu foștii ei elevi, văd părți frumoase din trecutul meu. Am învățat că un profesor nu predă doar conținuturi. Am învățat că alături de conținuturi se predă pe sine. Am învățat că elevii mei vor fi ceea ce sunt eu.

Ce am învățat? Am învățat inocența și bunătatea lor. Am învățat curiozitatea, creativitatea și gândirea lor critică. Am învățat din spontaneitatea lor. Am învățat să învăț de la copiii mei. Este așa de simplu și de frumos! Numai să ne lăsăm descoperiți puțin și să ne arătăm și noi sufletul așa cum o fac și ei. Copiii noștri ne simt. Simt când mimăm sentimente și profesie.

 

Dacă ar fi să faceți portretul clasei pe care o aveți în prezent, cum ar fi redat în câteva idei?

Este simplu și aici. Copii fericiți că vin la școală. Copii fericiți că au posibilitatea să întrebe. Copii fericiți că sunt respectați. Copii fericiți că încerc să duc învățarea către ei. 17 băieți și 7 fete. Fiecare cu minunile lui sau ei. Fiecare cu așteptări față de mine. Fiecare cu drag de a veni la școală și a descoperi încet-încet cum este învățarea. Fiecare cu personalitatea lui sau ei. 24 de oameni în devenire, 24 de caractere și un colectiv pe care îl construim. 24 de copii ancorați în gândire critică, în folosirea tehnologiei și resurselor digitale în învățare și în formarea gândirii computaționale (au trecut de la folosirea de resurse digitale la realizarea de resurse digitale).

Esența pentru clasa mea: EI SE PREGĂTESC PENTRU VIITOR.

 

Ce reprezintă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

La 14 ani, când m-am dus către Liceul Pedagogic (tata mă dorea pădurar), nu știam către ce mă îndrept. A fost un salt în necunoscut pe baza a ceea ce am simțit eu din exemplele pe care mi le dădea familia (impropriu zis exemple; erau discuții despre verișoara mea mult mai mare care era la Liceul Pedagogic).

Liceul Pedagogic mi-a construit temelia. Atunci, pe moment, nu am conștientizat acest aspect. Am descoperit mai târziu când îmi dădeam gradele didactice și eram în fața copiilor mei (elevilor mei). Nu am avut nevoie de mult timp să îmi dau seama că acele minuni ce vin în clasă au așteptări. Atunci mi-am dat seama că eu ajut la formarea lor și ei ajută la formarea mea. Au fost și sunt provocări zi de zi în acești 40 de ani. Au fost momente și sunt momente în care mă uit la ce se întâmplă în învățământul românesc și mă întreb de ce vreau să fiu altfel și nu mă rezum la a semna condica de prezență și atât. În secunda următoare vine instantaneu răspunsul: EI SUN VIITORUL, EI VIN ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ CU ATÂTEA AȘTEPTĂRI, EI AȘTEAPTĂ SĂ DUCI ÎNVĂȚAREA CĂTRE EI. EI AȘTEPTĂ DE LA DOMNUL ȚI DE LA DOAMNA (ai mei vorbesc de multe ori cu mine cu TU și îmi place așa de mult!)

 

 

Cum vedeți generația de acum prin ochii și inima dumneavoastră?

Fără să vrei (poate uneori chiar în subconștient) faci comparații între generații. Realizez mereu un aspect: fiecare generație este altfel; fiecare generație se formează într-un alt mediu social. Copiii ce vin la școală sunt alții din cinci în cinci ani la ciclul primar. Noi TREBUIE să fim altfel. Aceasta este menirea unui cadru didactic. Reiau ceea ce am mai spus. Nu îi ducem pe copii în visele noastre ci mergem noi în visele lor. Visele noastre nu se intersectează cu visele lor. Ale noastre sunt construcții pe experiențe din trecut și prezent. Visele lor reprezintă viitorul. Hai să mergem și noi către viitor!

Parafrazând din Ken Robinson (O lume ieșită din minți), ar fi o prostie când mergem cu mașina să privim numai în oglinda retrovizoare fără a privi în față prin parbriz și a încerca să ne imaginăm și să ne construim scenarii pentru ceea ce va fi după următoare curbă. Ața și cu demersul didactic și cu învățarea.

 

Dacă ar fi să mă conduceți spre perioada escapadei academice, cum ar suna povestea?

Escapada mea academică nu a fost o escapadă. A fost o muncă constantă. De fapt, eu mi-am continuat studiile universitare mult după absolvirea Liceului Pedagogic. Am făcut-o în momentul în care am simțit că este nevoie de mai mult decât pregătirea pentru gradele didactice. Am simțit că trebuie să îmi fac un update la tot ceea ce știu pentru că am o mare responsabilitate: copiii din fața mea.

Așa am descoperit când acum 20 de ani a intrat primul calculator în viața mea. Am realizat că acesta poate fi o parte din demersul didactic și din învățare și un element indispensabil în viitor. Rezultatul a fost un masterat didactic în tehnologia informației și comunicațiilor în educație la Universitatea București.

Un cadru didactic adevărat se pregătește mereu. Sunt ferm convins că peste 5 ani elevii mei vor fi altfel și îmi fac update permanent.

 

Doar în mediul rural ați lucrat?

Am avut posibilitatea de a lucra și în mediul urban, dar am ales să lucrez în școala care am absolvit clasele I-VIII. Nu mi-am dorit niciodată să plec de aici. A fost mereu o provocare și am simțit mereu că trebuie să dau înapoi școlii care m-a format. Știu ca-s patetic aici, dar așa am simțit eu. Având dublă calificare puteam să trec pe ciclul gimnazial pe disciplina Informatică și TIC. Sufletul meu a fost mereu de învățător. Acolo simt că pot oferi din ceea ce știu.

Eu vreau să construiesc temelii. Îi las pe alții să construiască pereții. Și în aceeași ordine de idei: a lucra în mediul rural este o provocare și o onoare pentru mine.

 

Ce-mi puteți spune despre școala unde aveți catedra? Cum o vedeți prin propriii ochi?

M-am gândit ce ar trebui să răspund aici. Cu proprii ochi o văd ca pe școala unde am absolvit ciclul gimnazial, școala unde am făcut primii pași în cariera didactică, școala unde m-am construit pe mine profesional, școala unde, deși eram coleg cu foștii mei profesori, îi salutam cu sfială, școala unde am fost director timp de opt ani.

Școala DE CARE ÎMI PASĂ.

 

Cine v-a insuflat dragostea față de copii?

Fiul nostru a venit pe lume în 1988. Am dus-o pe soția mea la spital la Oltenița cu un vecin pe 21 iulie. A doua zi, urcând treptele către salonul ei, m-am întâlnim cu un medic despre care știma că este acolo pe acea secție. I-am spus cine sunt, m-a privit și mi-a spus: ,,Domnul Cîrlig, să vă trăiască! Aveai un băiat”. Am mai urcat două trepte și mi s-au înmuiat picioare. Atunci am simțit cum se naște un sentiment nou în sufletul meu. Un sentiment minunat. Așa este și cu dragostea de copii. Îți dai seama imediat dacă ești pentru ei în clasă din prima. Dacă nu simți nimic și ești acolo în continuare, ești un mercenar. Doar atât.

 

Cu ce valori ați plecat în viață și doriți să le dați mai departe?

Voi răspunde foarte scurt: cinstea, cultura muncii, consecvența, respectul, empatia, dragostea pentru oameni.

 

De aproape trei decenii sunteți bucată din sistemul de educație. A fost un drum profesional liniar sau sinuos?

Sunt de patru decenii parte a sistemului de învățământ. A fost un drum profesional liniar. Nu a fost nimic sinuos. De la 18 ani sunt învățător. Asta am făcut mereu și pe această linie mi-am construit toată cariera profesională. Nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva. Totul a venit de la sine și toată formarea mea profesională a fost în acest sens. Am știut mereu ce vreau și ce trebuie să fac pentru a fi un învățător care se duce în visele copiilor săi.

 

Doriți ca elevii să înțeleagă cât de importantă este educația. Credeți că este cea mai bună armă a lor în viață?

Nu am să fac apologia educației. Nu este cazul. DA. Educația schimbă societăți. Dacă ne dorim o societate mai bună în care să simțim că suntem respectați ca cetățeni, AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE!

 

 

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

 

 

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

 

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

 

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

 

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

 

 

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

 

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

 

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

 

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

 

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

 

 

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

 

 

scoala

Despre meseria de educator cu Alina Vlăsceanu, cadru didactic la 19 ani

20 septembrie 2024 |
Este primul cadru didactic din familia sa și este foarte mândră de rolul pe care l-a îmbrățișat în societate. Pe când unii la 19 ani încă se mai întreabă ce să facă cu viața lor și ce meserie să urmeze, Alina Vlăsceanu împarte din tainele...

Începe școala! Începe grădinița!

8 septembrie 2024 |
Începe școala! Începe grădinița! În câteva zile!Ce moment emoționant, plin de schimbări și necunoscute, mai ales pentru cei mici care pășesc pe un drum nou și necunoscut. Cum să nu fie copleșitor? Fiecare copil trăiește acest început diferit, cu...







Despre atenție și musculatură formată în perioada copilăriei

12 aprilie 2024 |
-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă... Și m-a întrebat dacă...

Cum poți să te joci la matematică? Profesoara premiată Merito Liliana Olărașu: „În proiectul L.I.R.A, problemele de matematică sunt îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară”

11 martie 2024 |
Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este...

Matricea Românească în Școli #1

28 februarie 2024 |
Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului "Matricea Românească în Școli - Dezbateri pentru Viitor". Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o...


O ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii poetului național

22 ianuarie 2024 |
Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală au continuat o tradiție mai veche și s-au reunit și anul acesta, pentru a depune o ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român. Cum a făcut-o adesea,...

Poet la 16 ani

11 ianuarie 2024 |
I-am cunoscut în cadrul unui eveniment caritabil, la care erau prezenți pentru a dărui poezia lor.Atenți și manierați, curioși și emoționați, febrili și sensibili. Așa i-am perceput noi pe adolescenții minunați ce au făcut o sală...

Cîrlig Marian sau portretul unui învățător care dă înapoi ce a primit școlii care l-a format: „Am știut mereu ce vreau și ce trebuie să fac pentru a fi un învățător care se duce în visele copiilor săi”

19 decembrie 2023 |
A ales să se înscrie la Liceul Pedagogic atunci când vârsta din buletin i-a permis și să dea probele vocaționale. Tată îl dorea pădurar, el a vrut să fie învățător. Inspirat sau nu de alt membru din familia sa care deja studia la liceul cu profil...


 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează