sculptura

Filarmonica „George Enescu” organizează, pe 19 februarie, o serie de evenimente, cu prilejul sărbătoririi a 148 de ani de la nașterea celui care a fost supranumit „patriarhul sculpturii moderne”, artistul român Constantin Brâncuși. Cu acest prilej, Ateneul Român, clădirea simbol a culturii române, poate fi vizitată gratuit între orele 14.00 și 16.00, iar de la ora 18.00, are loc concertul Omagiu lui Constantin Brâncuși susținut de Ansamblul Violoncellissimo, sub conducerea maestrului Marin Cazacu. În program, lucrări de: Astor Piazzolla, Constantin Dimitrescu, Erik Satie, Radu Sinaci. La acest eveniment intrarea este gratuită, cu prioritate pentru elevii care vin prin Inspectoratul școlar al Județului Ilfov. Intrarea la toate evenimentele se realizează în baza invitației rezervate pe site-ul https://ove.ro/.

Data de 19 februarie a fost declarată în 2015 Ziua Națională Constantin Brâncuși și de atinci a devenit un prilej nu doar de a sărbători contribuția sculptorului român la evoluția artei moderne, dar și unul de reflectare asupra valorilor culturii naționale și de celebrare a excelenței artistice. Conferințe, expoziții, spectacole și alte manifestări sunt organizate în diverse locuri din țară și din străinătate pentru a marca această zi.

În țară, Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român. Expoziția, curatoriată de sculptorul Liviu Mocan, poate fi vizitată de luni până duminică între orele 11:00- 19:00, la sediul ICR din strada Aleea Alexandru nr. 38, iar intrarea este liberă.

Vernisajul expoziției are loc duminică 18 februarie 2024, începând cu ora 18:00 și va fi prezentat de criticul de artă Ruxandra Dreptu. În aceeași seară, publicul prezent va avea posibilitatea să intre în „dialog cu Brâncuși” prin intermediul realității virtuale.

Vernisajul expoziției este precedat de conferința „Constantin Brâncuși, între tradiție și modernism”, susținută de dr. Sorin Lory Buliga, și de lansarea cărții „Istoricul Ansamblului Monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, din documente de arhivă (perioada 1937-1989)”, scrisă de dr. Sorin Lory Buliga și Adina Andrițoiu.

Peste hotare, amintim două dintre evenimente. Institutul Cultural Român de la Stockholm marchează Ziua Națională Constantin Brâncuși prin conferința „Brâncuși și avangarda românească”, organizată în data de 19 februarie, de la ora 18.00 la sediul ICR Stockholm. ICR precizează într-un comunicat că, la 148 de ani de la nașterea lui Brâncuși, supranumit „părintele sculpturii moderne”, invitații evenimentului sunt criticul de artă Cătălin Davidescu și profesorul de literatură Marius Hentea, care vor susține prelegeri în limba engleză despre opera artistului și legăturile sale cu personalități ale avangardei românești din Paris. Cele două prelegeri vor fi urmate de o discuție moderată de Corina Oprea, critic de artă și curatoare la Moderna Museet, care va evidenția rolul lui Constantin Brâncuși în modificarea gândirii plastice din secolul al XX-lea. Discuția își propune să aprofundeze valoarea operei brâncușiene, în contextul expansiunii avangardei românești în viața culturală pariziană a secolului trecut.

Comunicarea susținută de criticul de artă Cătălin Davidescu va fi însoțită de imagini, documente și informații inedite care vor sublinia legătura lui Brâncuși cu mediul artistic avangardist din Paris, printre apropiații săi numărându-se personalități importante, precum Erik Satie, Marcel Duchamp, Tristan Tzara, Appolinaire, Man Ray și Francisc Picabia. În intervenția sa, profesorul Marius Hentea va vorbi despre mediul artistic și cultural care l-a apropiat pe Brâncuși și de alte personalități ale avangardei românești din Paris, în special de Tristan Tzara.

“Deși aveau personalități și estetici diametral opuse, Brâncuși a fost puternic influențat de ideile dadaiste inovatoare ale lui Tzara, pe care le-a materializat în modul de reconfigurare și tehnica asamblării din lucrările sale, în crearea unor obiecte-sculpturi și semnarea unor manifeste dadaiste în anul 1921. Constantin Brâncuşi se confesa în acest sens, scriind pe o fotografie: „Dada ne va readuce lucrurile la timpul nostru”. Spre deosebire de stilul cosmopolit de viață al lui Tzara, Brâncuşi şi-a dus viaţa ca un simplu ţăran român. Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, inspirată din viaţa satului, artistul reuşind să îmbine simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Datorită influențelor avangardiste, Constantin Brâncuşi a renunțat la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor”, se precizează în comunicat.

Institutul Cultural Român reamințește că cel ce avea să devină marele sculptor “Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, România, a absolvit în 1902 Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, după care a plecat spre Paris. A fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, iar ulterior a fost angajat de Rodin ca ucenic, dar nu a rămas mult timp în atelierul acestuia, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic”. Şi-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier. Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică.În 1907, a realizat, în atelierul său din Paris, „Sărutul”, temă recurentă în creațiile sale. După 1908, artistul a dat o nouă expresie sculpturii, originală, făcând trecerea către o artă intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum „Muza adormită”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Domnişoara Pogany”, „Prinţesa X” sau „Pasărea măiastră”. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”. După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul a avut prima sa expoziţie în America, în 1914, într-o galerie de artă din New York. Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Ambasada României în Portugalia, anunță că va organiza, cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, în data de 22 februarie 2024, ora 17:45, la sala Auditório a Muzeului de Artă Contemporană – Centru Cultural Belém (MAC-CCB) din Lisabona, prelegerea cu titlul „O privire asupra lui Brâncuși” susținută de artistul portughez Rui Sanches. Acesta va vorbi, în cadrul evenimentului, despre opera și viața lui Brâncuși cât și despre afinitățile marelui sculptor român cu alți artiști. Din perspectiva artistului Rui Sanches, Contantin Brâncuși a fost unul dintre principalii adepți și critici ai sculpturii occidentale de la sfârșitul secolului al XIX-lea – în opera sa găsim, într-un mod inovator, câteva dintre principalele caracteristici care ar transforma arta sculpturii într-una dintre cele mai avansate ale secolului XX. La aproape șaptezeci de ani de la moartea sa, opera acestui sculptor continuă să ne provoace.

Trebuie să mai amintim și că expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, expusă până în luna ianuarie 2024 pe simezele Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, s-a impus ca unul dintre cele mai reprezentative evenimente din anul Timişoarei Capitală Europeană a Culturii 2023.

Sursă foto: mnlr.ro, muzeulbrancusi.ro

Matricea Românească a făcut o vizită la Muzeul „Theodor Aman” din București, prima casă-atelier a unui pictor român. Am descoperit aici lucruri pe care puțini le știu despre acest artist, privind filosofia sa, dorințele și viziunea lui referitoare la patrie – idealuri pe care și le-a exprimat prin artă: pictură și sculptură.

Theodor Aman a trăit între anii 1831-1891 și a fost primul pictor român școlit la Paris, primul pictor care a realizat pictură de șevalet și cel care a întemeiat prima școală de arte din București. O altă operă remarcabilă – dar puţin cunoscută – a pictorului Aman este chiar… casa acestuia, ce a fost realizată în întregime de către el și se află astăzi ascunsă între două clădiri, pe strada C.A. Rosetti nr. 8 din Capitală.

Această casă „Nu e o simplă casă de locuit! Este o casă care transmite mesaje de la exterior la interior, prin fiecare detaliu pe care-l vedeți. Nu sunt detalii decorative, sunt simboluri care trimit la mesaj”, ne-a mărturisit muzeograful și istoricul de artă Greta Șuteu, cea care îl consideră pe Aman „un filosof care se folosește de talentul lui în pictură și sculptură ca să-și transmită ideile”.

Despre Aman mai trebuie să ştim faptul că este – și spun „este”, pentru că despre el trebuie vorbit mereu la prezent, pentru a fi păstrat viu în memoria noastră – fiu de aromân, iar numele său vine de la porecla pusă de turci tatălui său, în urma negoțului pe care acesta îl făcea cu ei, și înseamnă „iertare, îndurare”.

Camera – atelier de la Muzeul „Theodor Aman”

Oricât de bun ți-ar fi condeiul, să reușești să exprimi și să transmiți ce întâlnești în această casă este greu. Întreg imobilul îți transmite talent, inteligență, dragoste, pasiune pentru artă, pentru frumos și bun gust, pentru subtilitate. Fosta casă a lui Aman este „de la proiectul de arhitectură, decorații exterioare, tot ce înseamnă decorații interioare”, până la ultimul detaliu, rodul gândirii și filosofiei lui de artist, pe care ca simplu vizitator nu le poți bănui, pătrunde și înțelege cu ușurință şi nici “pe repede-nainte”.

Rodul creator al lui Aman pe mai multe planuri este întâlnit doar în această casă, după cum a ţinut să sublinieze Greta Şuteu: „Aici aveți pictură murală, aveți vitraliu. O să vedeți mobilier sculptat de Aman. Sculptură de Aman nu vedeți în altă parte, decât în casa lui Aman.”

Domnitorii români și truda lor pentru România de astăzi

Pătrundem mai adânc în casa și în gândirea lui Theodor Aman și ajungem să ne bucurăm ochii și mintea cu camera-atelier a pictorului, ce are forma geometrică a unui cub care abundă de lumină. În această cameră întâlnim o piesă de mobilier sculptată de către Aman și parcă așezată strategic în locul care dăruiește lumină din plin – ca și cum ar fi în lumina reflectoarelor, ceea ce ne transmite că este de o importanță covârșitoare: biroul monumental al artistului. Prin intermediul lui, ne este predată, peste timp, o importantă lecție de istorie, dar şi de speranţă. De speranţă, pentru că ceea ce a sculptat Aman pe birou încă nu se înfăptuise, ci era o privire în viitor a patriotului.

Întâlnim pe birou, sculptați în lemn, după cum ne explică muzeograful și istoricul de artă Greta Șuteu, pe „Traian și Decebal – începutul poporului român. Mihai Viteazul – unificatorul, Ștefan cel Mare – erou național în Moldova, Matei Basarab și Negru Vodă – eroi în Țara Românească. Nu în ultimul rând, Mircea cel Bătrân, cel care a adus pentru prima oară la țară Dobrogea. După cum ştiţi, se intitula domn «până la Marea cea Mare și stăpânitor al cetății Dârstorului».” Figurile reprezentate nu sunt deloc întâmplătoare: apelând la ele, Aman ne-a transmis, la 1870, dorinţa ca România (Moldova şi Ţara Românească, unite la 1859), respectiv Dobrogea şi celelalte provincii istorice, să vină împreună şi să înfăptuiască Statul Naţional.

Istoricul de artă Greta Şuteu, explicând simbolistica biroului sculptat de către Theodor Aman

 Poate că acest birou este cea mai importantă piesă de mobilier realizată de către Aman, din punct de vedere al încărcăturii emoționale, al simbolisticii pe care o poartă. El ne vrea împreună, ne vrea uniți, ne vrea pentru țară, știind să ne ofere o pildă nu doar prin acest birou, ci mai ales prin puterea exemplului: după terminarea studiilor la Paris, s-a întors în țară și a ajutat la construcția și evoluția ei din punct de vedere artistic și arhitectural.

Acest împreună, această unire pe care vizionarul și-o dorea a avut loc – parţial – în 1881, după Războiul de Independență, când se declară Regatul Independent al României. „El are satisfacția că trăiește la momentul respectiv – ba mai mult, și participă într-un fel foarte special și simbolic: Carol, care până atunci a fost principe, devine rege. Or, ca rege, are nevoie de simbolurile regalității – coroana și sceptrul regal. Ambele sunt, la vremea respectivă, realizate de către Theodor Aman, ceea ce arată reputaţia de care se bucura.”

Casa prea puțin cunoscută a lui Aman are multe de spus celor care îi trec pragul și reușește să îți ridice multe semne de întrebare, iar sentimentele cu care ieși din ea nu pot fi transpuse în cuvinte. Însă, dacă vă întrebați Ce este casa lui Theodor Aman?, ei bine, muzeograful ne oferă un răspuns cu greutate: „Asta este casa lui Aman – templu dedicat artelor!”

Biroul sculptat de pictor în anul 1870 reprezintă o importantă lecție de istorie pe care acesta ne-o oferă

Stilul brâncovenesc reprezintă o perioadă bogată din punct de vedere cultural, remarcându-se prin coerența și echilibrul formelor artistice vizibile în sculptura epocii brâncovenești și nu numai, ce fac dovada unei tendințe clasice, în ciuda influențelor artei occidentale a timpului. Prin temele și viziunile sale, arta brâncovenească a susținut libertatea și unitatea națională, dar și caracterul modern al culturii române din pragul secolului al XVIII-lea.

Stilul brâncovenesc se remarcă printr-o mare diversitate, având mai multe școli, ateliere și etape de evoluție. Conform cercetătorilor în domeniu, putem vorbi despre un stil brâncovenesc în care se regăsesc variante locale, forme folclorice ale dezvoltării sale în diferite regiuni. Printre elementele constitutive ale acestui stil se numără atât tradiția locală a școlii de artă din Țara Românească, provincie ce păstra încă ecourile post-bizantine, cât și elemente de Renaștere târzie și Baroc, pătrunse aici prin intermediul Transilvaniei sau aduse din Italia de către Cantacuzini.

Arhitectura aulică brancovenească din perioada de final a domniei ctitorului, dar și ulterior a fost preluată și dezvoltată fie folcloric, fie manierist, ceea ce a dus la scăderea coerenței și echilibrului elementelor, dar a contribuit la răspândirea și cunoașterea stilului ca atare și la varietatea formelor. Stilul brâncovenesc a fost deseori numit cu referire la domnia lui Constantin Brâncoveanu, însuși un «stil de viață, artistic, teatral, baroc» în manifestările sale atât în spațiul public (sărbătorile curții, diplomația), cât și în domeniul artistic. Aici, în spațiul artelor vizuale, stilul brâncovenesc reprezintă o perioadă bogată în care coerența și echilibrul formelor artistice îi dau un aspect clasic evident deși, privind spre viața socială a vremii, ne aflăm într-o epocă post-clasică în care soluțiile sociale și politice sunt de supraviețuire. Înaintea lui Brâncoveanu, Cantacuzinii au promovat o artă ce imită realizările occidentale, dar care se îmbină cu tradițiile locale. La stilul brâncovenesc se observă accentuarea acestora, dar și o mai mare atenție acordată tradițiilor românești, ceea ce a dus la atenuarea modelelor baroce. O serie de elemente de detaliu (fațadele, decorul sculptat al ferestrelor, arcadele) arată că sursele de inspirație au fost variate.

Cantacuzinii au promovat o artă ce imită realizările occidentale, dar care se îmbină cu tradițiile locale. La stilul brâncovenesc se observă accentuarea acestora, dar și o mai mare atenție acordată tradițiilor românești, ceea ce a dus la atenuarea modelelor baroce

Formată intelectual mai ales în țară, într-un mediu de cărturari și oameni politici care au călătorit în Occidentul și Orientul vremii (Constantinopol, Viena, Veneția), personalitatea lui Brâncoveanu s-a dovedit complexă. Domnitorul s-a propus contemporanilor săi ca un prinț bogat, diplomat iscusit, dar posterității îi apare și ca o personalitate intelectuală complexă, în contextul unui început de secol XVIII, care reprezintă pentru cultura română un punct esențial în evoluția spre modernizare și sincronizare cu civilizația europeană. La epoca lui Brâncoveanu se poate observa îngemănarea ideii dinastice și a pompei aulice cu un nou sentiment al demnității umane reprezentat printr-o serie de construcții atât religioase, cât și private, rezidențiale.

«Loggia» Palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia

Arta brâncovenească se situează astfel la granița dintre inovație și tradiție, ținând cont atât de moștenirea Basarabilor, cât și de influențele artei occidentale. Brâncoveanu a știut să dea societății valahe imaginea unei culturi superioare epocii medievale. Susținute și de Cantacuzini (interesul stolnicului Cantacuzino pentru sintezele culturale se observă la Hurezi: influențe italiene datorate studiilor la Padova, influențe grecești datorate exilului în Creta), formele intelectuale diverse au pătruns în arta brâncovenească: Seicento-ul italian, Barocul, arhitectura turcească.

O altă faţetă a stilului brâncovenesc, venită pe filiera transilvană

Așezarea Valahiei la răscrucea unor culturi diferite a dus la stabilirea unor contacte constante cu Imperiul Austriac prin Transilvania. Brâncoveanu, conte al Imperiului încă din perioada când era boier, cu propriul blazon, cu relații diplomatice întreținute cu intelectualii unguri, saxoni, cu clerul ortodox din Transilvania, a știut să aducă aceste influențe în arta pe care a promovat-o și susținut-o (ne referim aici la ornamentele fitomorfice, decorațiile în relief de la Făgăraș și de la Mănăstirea Văcărești, manuscrise pe care le comandă din Transilvania, obiecte liturgice realizate în atelierele din Brașov și Sibiu, meșteri transilvani care lucrează pentru ctitoriile sale).

Deschisă inovațiilor, epoca brâncovenească este totuși fidelă și tradițiilor românești, iar acest lucru se observă mai ales în cazul manuscriselor religioase realizate la Râmnic, la București și la Buzău. Referirea constantă în toate aceste «acte» la dinastia Basarabilor, din care Brâncoveanu descinde prin familia Craiovești, este un topos al ideologiei vremii cu o subtilă trimitere la Imperiul Bizantin. Dorința permanentă a lui Brâncoveanu a fost aceea de a se înscrie în linia prinților creștini ai Bizanțului, de a prezenta Țara Românească drept un bastion al creștinătății într-o mare slavofonă și musulmană. Prințul român s-a înconjurat de cea mai somptuoasă curte din Sud-Estul Europei în epoca post-bizantină. El și-a dorit o domnie lungă, care să fie prin realizările sale un model de urmat. Și a reușit astfel să devină «o paradigmã politică, morală și artistică».

«Loggia» Palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia – detaliu

Rezidențele nobiliare brâncovenești și influența structurii palazzo-ului venețian

În spațiul italian, arhitectura rezidențială s-a concentrat în jurul unor palate (palazzo) care, încă din perioadă medievală, aveau scopuri atât civice, cât și comerciale, dar erau în același timp și locuințe private ce găzduiau autoritățile Principatului și familiile acestora. În Franța secolului al XVIII-lea, aceste palate civice devin rezidențe princiare, regale sau senioriale, punând accentul pe aspectul ornamental și pe luxul baroc, acestea fiind aranjate în acord cu funcțiile ceremoniale, incluzând mai ales anticamere, săli de ceremonie și recepție, biblioteci, cabinete private și vestibule.

Factorii politici care au dus la stabilirea unei forme de guvernământ similare cu monarhia și-au pus amprenta mai ales în timpul domnei lui Constantin Brâncoveanu. Acești factori au contribuit la dezvoltarea arhitecturii rezidențiale, un fenomen specific monumentelor cu caracter aulic.

Ca și în Occident, acest fenomen s-a extins treptat la reședințele marilor boieri și a dus la mutarea curților domnești, a palatelor cu tot ansamblul lor (capele, biserici, cule, grădini) din spațiul urban către locații mai rarefiate, fie în apropierea orașelor-capitală, fie în zone mai îndepărtate, care să ofere și protecție, dar și legătura cu natura, care venea să completeze ansamblul arhitectonic, conform sensibilității secolului Luminilor. Deși influențele majore vin dinspre spațiul occidental îmbinat cu forme tradiționale românești, nu trebuie să ignorăm în realizarea și decorarea acestor ansambluri aulice influențele artei orientale, vizibile în inserarea în cadrul ansamblului rezidențial a pavilioanelor, chioșcurilor, foișorului. Așa cum notează Răzvan Theodorescu, «aceste clădiri sunt expresia unei sensibilități pre-fanariote și fanariote. Un loc proeminent în arhitectura orientală era ocupat de arta privitului și a relaxării», fapt ce a dus la preferința domnitorului pentru palate înconjurate de lacuri, grădini, și de pădure.

Balconul Palatului domnesc de la Mogoșoaia

Ceea ce putem remarca la palatele brâncovenești de la Doiceşti, Potlogi și de la Mogoșoaia este continuitatea decorului, despre a cărui origine există mai multe ipoteze formulate: influențe bizantine, oriental-musulmane sau occidentale (Veneția). Indiferent de care din cele trei palate palate vorbim, ceea ce observăm sunt câteva elemente decorative constante: decorația stucaturii atât de bogat ornamentată la Potlogi îndeosebi cu motive vegetale impresionante; decorația pavilionului și a loggiei cu sculpturi; consolele decorate cu motivul acvile bicefale; picturi murale care relatau călătoria lui Brâncoveanu și a fiului sau la Adrianopole; portrete ale domnitorilor valahi; decorația coloanelor răsucite neo-corintiene cu motive vegetale ale loggiei; balustradele sculptate cu aceleași motive vegetale, cu însemnele heraldice ale Valahiei; motivul vasului cu flori; consolele cu măști, acantă (ornament arhitectonice caracteristic capitelurilor corintice și compozite, n.r.), toate aceste motive ne trimit cu gândul la decorația palatelor venețiene. Motive care, la rândul lor, în cazul Veneției, sunt de origine orientală, venite în Europa pe filiera Alexandriei, în secolele XII-XIII.

La epoca lui Brâncoveanu se poate observa îngemănarea ideii dinastice și a pompei aulice cu un nou sentiment al demnității umane reprezentat printr-o serie de construcții atât religioase, cât și private, rezidențiale

Există și o serie de motive decorative ținând de Renaștere, motive preluate de meșterii zidari transilvăneni și care se regăsesc și la complexele religioase; este vorba de însușirea «vervei baroce», pe care o regăsim asimilată în decorația stucaturii, în pictura cromatică a pavilionului. Dar sunt acestea și reflexe ale decorației moscheelor Istanbulului.

Din călătoriile și contactele cu lumea occidentală regăsim la Mogoșoaia, în obiectele expuse, teme din gravurile germane, motive antice, elemente din decorativitatea Barocului german (Nürnberg, Augsburg) adaptate tradițiilor bizantine. Cât despre structura însăși a unui palat precum Mogoșoaia, trebuie să remarcăm adaptarea la uzanțele curții valahe a structurii palatului venețian.

Fațada Palatului Ca’ d’Oro („Casa de Aur”), Veneția, Nordul Italiei

Palatul venețian este o structură arhitecturală de sorginte medievală, fiind în același timp sediu al Guvernului, al princepelui, al dogelui, dar și locuință a acestuia. Mai târziu, în Renaștere, marile familii nobiliare au dat palatelor atât o destinație oficială și protocolară, cât și una comercială (sediu al unei companii), la care se adăugau etaje destinate familiei. Numite la început Palazzo Publico, Communale, del Podesta, și apoi după familii, ele au toate o structură masivă, un exterior solid asemenea unei fortărețe, cu turnuri crenelate, dar cu ferestre largi, bogat ornamentate în stilul goticului flamboiant. Cu timpul, aceste construcții au căpătat suplețe, au renunțat la crenelare și la aspectul defensiv, devenind construcții urbane, martore ale reușitelor comerciale ale Republicii Veneția. Stilul bizantin, stilul gotic și stilul clasic domină aceste palate cu fațade maiestuoase, bogat decorate, cu etaje marcate prin ferestre largi ce se deschid spre lagună, fațade decorate cu colonade și fresci. Privitorul observă profilele consolelor și ale arcelor, forma capitelurilor, proporția lor echilibrată, elemente care pot fi găsite și la Palatul Mogoșoaia, unde fațada deschisă printr-o serie de ferestre largi, decorate, unde construcția ce îmbină cărămida și marmura, prezența loggiei, a scării  exterioare, a curților interioare, toate ne duc cu gândul spre Veneția. Pivnița, etajul I dedicat familiei, parterul dedicat funcțiilor civice (anticamere, salon de recepție, bibliotecă) toate indică o moștenire italiană.

Dorința permanentă a lui Brâncoveanu a fost aceea de a se înscrie în linia prinților creștini ai Bizanțului, de a prezenta Țara Românească drept un  bastion al creștinătății într-o mare slavofonă și musulmană

Ceea ce aduce nou stilul brâncovenesc este prezența bisericii, a foișorului și a grădinii, care toate dau dimensiunea «desfătatã» a vieții la curtea domnească. Cu nimic mai prejos decât la palatele venețiene, și la Mogoșoaia uimesc decorul sculptat, morfologia originală a pavilioanelor și a loggiei, bogatele ondulații ale stucaturii  policromatice, balustradele sculptate, consolele care adaptează și reflectă peisajul, preferința pentru linii și volume în mișcare, pentru materiale bogate, pentru combinarea unor tehnici diverse: roccocco-ul stucaturii, abstracțiunile artei orientale, motive baroce regăsite în formele geometrizante ale decorației vegetale. Stilul brâncovenesc a evitat însă exagerările barocului occidental, preferând echilibrul tradiției românești și realizarea unor forme de expresie în lemn și piatră.

Vorbind despre epoca lui Constantin Brâncoveanu, criticul G. M. Cantacuzino notează: «Opera artistică a lui Constantin Brâncoveanu e unitară, ca și politica sa. E rezultatul unei stăruințe neîntrerupte și a unei voințe care n-a cunoscut odihnă. Se poate vorbi de un stil brâncovenesc, precum se poate vorbi de un stil al lui Ștefan cel Mare» (G.M. Cantacuzino, Izvoare și popasuri, București, 1977, p.129).

Referințe:

• Constantin Brâncoveanu – Studii, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1989
• Ion Miclea, Radu Florescu, Hurezi, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989
• Răzvan Theodorescu, Constantin Brâncoveanu, Between the House of Books and Europe, Rao, 2006
• La splendeur de Venise, Storti Edizioni, 2009

• Despre
• Ultimele Postari

Roxana Zanea

Profesor la Colegiul Naţional "Octav Onicescu" din Capitală. Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, cu studii aprofundate în literatură comparată și teoria literaturii

Ultimele postari ale lui Roxana Zanea (vezi toate)

• De la Paul Gauguin la Constantin Brâncuşi. În căutarea primitivului (II) - 22-10-2018
• De la Paul Gauguin la Constantin Brâncuşi. În căutarea primitivului - 18-10-2018
• Interviu Carmen Coţovanu Pesantez, coregraf dans clasic indian, specialist în cultură şi civilizaţie indiană: „Din păcate, publicul românesc (…) este înclinat spre o formă de divertisment facil” - 08-10-2018

Lucrul cu lumina este cel mai primejdios, pentru că riscă să te orbească. Dar şi cel mai frumos, pentru că promite să te ilumineze. Aceasta ar putea fi una dintre concluziile documentarului “Marian & Victoria Zidaru – artists in light” (artişti în lumină, n.r.), realizat de către Frank Galo şi premiat în iunie 2016 la Hollywood International Independent Documentary Awards, o veritabilă cronică nu doar a strădaniilor celor doi artişti români, ci şi o mărturie – profesiune de credinţă despre sensul creaţiei şi al creatorului. O proiecţie specială este programată la Hollywood, Los Angeles, pe 10 septembrie 2016.

“Eu nu muncesc mult. Muncesc tot timpul. Pentru că tot timpul creez. Tot timpul mă gândesc la obiecte de artă. Chiar şi noaptea. Visez expoziţii, visez obiecte de artă. Este o obsesie. O obsesie care îmi place, care mă absoarbe cu totul”, spune Marian Zidaru la începutul documentarului, cu o sinceritate impresionantă, specifică artiştilor care se contopesc cu propria creaţie. Dar poate că aceasta este definiţia artistului: omul care desfiinţează graniţa dintre profesional şi personal şi trăieşte în no man’s land-ul creaţiei, primind sugestii de la îngeri (“Îngerul este o idee bună”), desprins de realitatea obiectivă, dar sensibil la ea (“Cred că icoana nu este [de pictat] pentru oricine – trebuie să îndeplineşti anumite condiţii”).

Marian Zidaru: îngerul este o idee bună Foto: Mihai Vladu

“În momentul în care creez nu-mi pun probleme matematice. Nu calculez, ci pur şi simplu mă raportez la o stare interioară”, explică Marian Zidaru. În artă nu e loc de contabilitate.

Responsabilitatea gestului permează creaţia cuplului: “Înseamnă foarte multe lucruri atunci când pe o suprafaţă scrii «cer», sau scrii «pământ», sau scrii «orizont». Un băţ pe care scrii «orizont» devine multe lucruri: devine sceptru, devine sabia judecăţii care desparte stânga – dreapta, sus – jos.”

„La început a fost Cuvântul”: Marian şi Victoria Zidaru sunt doi artişti ai energiilor originare

Cei doi artişti şi-au lansat, la jumătatea lunii mai, albumul „Zidaru: Îngeri, tronuri, voievozi”

Este arta o revoltă în faţa ordinii sociale sau o judecată a acesteia? “Locul unui artist în societate este acela de a corecta. Artistul restabileşte mereu ordinea armonică, prin ceea ce propune vizual. Societatea, mereu, are tendinţa să se dezechilibreze şi artistul o echilibrează, fiind tot timpul la extremă cu societatea.”

Acesta este rolul artistului – să atragă atenţia; deci e mereu un semnal de alarmă – şi să ofere soluţii pentru echilibrarea societăţii

Luptă cu morile de vânt, sacrificiu sublim, act necesar? Oricare ar fi răspunsul, calea este una singură, şi nu permite abateri: “Trebuie să fii atent la drumul tău, la idealul tău, să-ţi asumi riscurile, iar la capăt vei vedea, dacă ai nimerit-o sau nu!”.

Ceea ce impresionează la “Marian & Victoria Zidaru – artists in light” este caracterul confesional al relatării – precum episodul în care distrugerea buşteanului, inevitabilă în procesul de creaţie, este echivalată cu un păcat, de care apoi sculptorul se spăşeşte, cu capul în mâini, cerând iertare timp îndelungat obiectului cioplit, pe care l-a “profanat”.

“Suntem doi sculptori, şi niciodată nu ne-am putut permite să lucrăm în materiale nobile. Şi atunci, ca să evit problemele economice, mi-am ales materiale care nu costă nimic, materiale simple, umile, gratis, pe care le găseşti în natură”, remarcă undeva Victoria Zidaru.

Artista Victoria Zidaru

În această naturaleţe luminoasă rezidă şi valoarea – artistică, umană, spirituală – a creaţiei celor doi Zidari cu nume predestinat spre a clădi, cu energia şi prin exemplul lor de râvnă, o nouă realitate.

Atelierul soţilor Zidaru

Marian Zidaru, pictând

Urmăreşte, mai jos, documentarul „Marian & Victoria Zidaru – artists in light”: