Tag

UNESCO

Matricea Românească vă aduce în atenţie povestea lui Eugen Doga, compozitor român originar din Basarabia, cel care ne-a dăruit Imnul Chișinăului, dar și un vals introdus în patrimoniul UNESCO drept una dintre cele mai frumoase patru creaţii muzicale ale secolului XX.

Muzica este tratament pentru suflete, un dulce răspuns la orice suferințe și o modalitate în plus pentru a obține câteva clipe de liniște lăuntrică. Poate că aceasta este definiția unitară pentru simplii melomani, dar când vine vorba despre compozitori, muzica este chintesența existenței lor.

Eugen Doga nu este o excepție de la regulă, deoarece și-a așezat pe note muzicale toată viața. Născut odată cu sosirea primăverii, la 1 martie 1937, în satul Mocra din Transnistria, pe atunci R.A.S.S.M (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească), acesta și-a dedicat cei mai frumoși ani, spre aducere aminte, muzicii, introducând căldură și gingășie în munca sa. A studiat la Școala de muzică Ștefan Neaga din Chișinău între 1951 și 1955, apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a profesorului Hohlov, și la Institutul de Arte Gavriil Muzicescu din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

Eugen Doga - compozitor din Basarabia, românul care ne-a dăruit Imnul Chișinăului, dar și un vals devenit parte a Patrimoniului Mondial UNESCO

Eugen Doga – compozitor din Basarabia, românul care ne-a dăruit Imnul Chișinăului, dar și un vals devenit parte a Patrimoniului Mondial UNESCO

În acele timpuri de comunism în plin avânt, acest muzicolog, înzestrat cu un talent nativ, dar și cu perseverență, își începe cariera ca violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești pentru Televiziune și Radiodifuziune. Debutează, în 1963, cu un cvartet de coarde. Totuși, doar arta compunerii îi aduce cu adevărat renumele în timp. Iată de ce continuă să creeze, revărsând gloria unor rezultate frumoase asupra țării.

Portofoliul său impresionează, mai ales că dezvoltă un stil divers, acoperind atât domeniul muzicii clasice, cât și cel al muzicii de estradă. Are înscrise atât cântece – Curcubeul alb; Primăvara omenirii; Vocea omenească – dar și poeme simfonice, printre care: Inima veacului și Slăvim Moldova. Lui îi datorăm Imnul Chișinăului, Orașul meu, care a făcut-o renumită și pe cântăreața Sofia Rotaru în 1973.

https://www.youtube.com/watch?v=uCy5euFNEAc

Imnul Chișinăului, ”Orașul Meu”, interpretat de către cântăreața basarabeancă Sofia Rotaru

Doga însă nu s-a oprit doar la radio, ci a depășit frontierele comodității și a scris muzica pentru filmele copilăriei noastre: Capra cu trei iezi, Maria Mirabela, dar şi serialul Guguță. A semnat muzica pentru spectacolele: Radu Ștefan, întâiul și ultimul; Pe un picior de plai; Ce frumoasă este viața; Păsările tinereții noastre; Sfânta sfintelor.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul muzical, Eugen Doga a fost decorat cu înalte distincții de stat ale Republicii Moldova, precum și ale U.R.S.S, inclusiv titlurile de Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova, Artist al Poporului din R.S.S.M., Artist al Poporului din U.R.S.S, laureat al Premiului Boris Glăvan al Comsomolului din Moldova, laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M. și al Premiului de Stat al U.R.S.S. Cea mai mare mândrie a venit, însă, odată cu includerea renumitului său vals din filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978) în lista celor patru mari capodopere ale secolului XX.

Valsul lui Eugen Doga, de pe coloana sonoră a filmului rusesc ”Gingașa și tandra mea fiară”

Anul 1972 i-a adus Scoica de Argint la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul Lăutarii, iar în 1976 a urmat Scoica de Aur, pentru coloana sonoră a filmului O șatră urcă la cer. Ambele filme au devenit emblematice pentru patrimoniul Basarabiei, în mare parte grație coloanei sonore.

Din 1992, compozitorul Eugen Doga este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, iar Institutul Internațional de Cinematografie din Moscova i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. Anul 2007 a fost declarat, în Republica Moldova, „Anul Eugen Doga”.

Iată cum îşi explică maestrul căutarea neostoită a perfecţiunii muzicale: “Am învățat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecățile snobilor. Degeaba râvnești să atingi înălțimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decît orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzică, să se bucure, să se vindece prin ea”.

Un exemplu de sobrietate, de râvnă și de credință în arta frumosului, Eugen Doga este, pe bună dreptate, un simbol al Basarabiei, făcând din muzica sa o carte de vizită a creativităţii româneşti.

Mărţişorul este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate, ce constă în purtarea unui şnur împletit cu alb şi roşu; în vechime, acesta era confecţionat de către femei şi dăruit membrilor comunităţii, care-l purtau la gât, la mână, la gleznă, sau pe piept, începând cu data de 1 martie. Fiind legat şi de practicile tradiţionale agrare, el era prins de crengile înflorite, aruncat pe brazdă nouă, în fântână, sau prins în coarnele animalelor de muncă.  Mărţişorul are şi o funcţie de protecţie a gospodăriei şi a sănătăţii.

În mediul urban, tradiţia a suferit modificări importante: şnurului i s-au adăugat diverse pandantive, şi este dăruit în mod exclusiv femeilor. Atât în comunităţile rurale, cât şi în cele urbane, încă se păstrează funcţia socială a acestei tradiţii (împărtăşirea bucuriei începutului primăverii), dar este legată şi de simbolul maternităţii şi de cel al iubirii (albul semnificând puritatea sentimentelor, iar roşul, vitalitatea).

Amuletele care se leagă astăzi de şnurul tradiţional sunt dintre cele mai diverse (unele fără nicio legătură cu zona creştină a Balcanilor, unde este practicată această tradiţie). Demersuri concrete pentru acceptarea mărţişorului ca formă de practică, ritual tradiţional ancestral ce include şi trimiterea la meşteşuguri tradiţionale în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, se fac constant.

Tradiția mărțișorului a suferit, de-a lungul timpului, o serie de modificări notabile

Tradiția mărțișorului a suferit, de-a lungul timpului, o serie de modificări notabile Foto: arhiva personală

Concret, mărţişorul face parte din seria de practici tradiţionale ce aparțin patrimoniului imaterial, acel patrimoniu care se referă la tradiţii şi expresii orale, practici sociale şi ritualuri, artizanat tradiţional şi tot ceea ce, în virtutea convenţiilor UNESCO pentru patrimoniu (Convenţia de la Paris din 2003 fiind textul fundamental) reprezintă o mărturie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi a tradiţiilor naţionale ce pot depune mărturie privind vechimea şi autenticitatea lor în spaţiul mondial. Astăzi, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, România are câteva elemente: ritualul Căluşului, Doina, tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească şi Jocul Fecioresc.

Mărţişorul, dosar internaţional realizat în cooperare cu Republica Moldova şi Bulgaria, ar fi şi o prioritate a Ministerului Culturii, alături de autorităţile din ţările menţionate, pentru a fi propus spre acceptare în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial al UNESCO.

Proiectul, care a fost realizat împreună cu CNR-UNESCO şi o serie de grădiniţe, şcoli şi licee din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Câmpulung Muscel, precum şi cu aportul unor cercetători şi muzeografi din Republica Moldova şi Bulgaria, s-a intitulat „Mărţişorul – pledoarie pentru patrimoniul imaterial”. Acesta s-a conturat ca urmare a unei prime conferinţe pe care platforma culturală Comparative Icons şi proiectul Patrimoniul Educativ au realizat-o cu ocazia Zilelor Patrimoniului European, în octombrie 2016.

Mărţişorul nu va dispărea, nu se va aneantiza, aşa cum ar părea, în marea de kitsch a societăţii globalizate, dacă vom şti să menţinem viu interesul în rândul elevilor pe care îi educăm în şcolile noastre, faţă de ceea ce înseamnă valoarea culturală autentică

La această conferinţă naţională, reflectată şi de site-ul European Heritage Days şi organizată în parteneriat cu CNR-UNESCO, s-a format un grup de lucru la care au aderat cu entuziasm profesori din Bucureşti şi din ţară, cu intenţia de a crea şi realiza proiecte educative, care să ia în considerare o comunitate precum cea a profesorilor proveniţi din regiuni / spaţii cu încărcătură culturală şi istorică, relevantă pentru conceptul de patrimoniu național. Un alt scop a fost acela de a invita cadrele didactice să evoce relaţia lor cu moştenirea culturală a regiunii din care fac parte şi modul în care se implică ei, alături de elevii lor, în realizarea dezideratelor mai sus amintite.

Proiectul Patrimoniul Educativ doreşte să consolideze o iniţiativă naţională la nivelul învățământului preuniversitar, care să favorizeze cunoaşterea de către copii şi adolescenţi a unor situri, obiecte, monumente de patrimoniu românesc, prin promovarea unor activităţi extracurriculare, precum:

  • vizite specializate
  • realizarea unei baze de date cu profesorii şi şcolile interesate
  • organizarea unor ateliere de dezbatere
  • realizarea unui ghid on-line, disponibil pentru elevi şi profesori
  • constituirea unei echipe de profesori-coordonatori
  • realizarea unei sitografii destinate problematicii patrimoniului şi a unor instrumente pedagogice
  • realizarea unei pagini de Facebook şi a unui blog
  • promovarea unor concursuri şcolare pentru programul Şcoala Altfel.

Proiectul Patrimoniul Educativ îşi propune și să pună accentul pe promovarea şi sensibilizarea comunităţii didactice față de noţiuni precum:

  • ideea de risc în patrimoniu
  • salvarea şi protejarea patrimoniului
  • promovarea în rândul cadrelor didactice a obiectivelor aflate în Lista Patrimoniului Mondial (obiectivele deja înscrise din patrimoniul românesc), precum şi a multitudinii de instrumente elaborate de către UNESCO pentru profesori, în cadrul iniţiativei Education au patrimoine mondial.

Primul proiect, realizat ca urmare a acestei întâlniri, a fost cel dedicat mărţişorului. Acesta s-a desfăşurat on-line și au participat profesorii şi elevii lor din zone geografice diferite, din şcoli diferite, toţi realizând fie expoziţii de mărţişoare confecţionate manual, fie mici eseuri și prezentări despre această sărbătoare, consultând resurse materiale (cărţi, culegeri, atlase).

Copiii și-au pus creativitatea la treabă și au realizat mărțișoare și desene ce au fost apreciate de către adulți

Copiii și-au pus creativitatea la treabă și au realizat mărțișoare și desene ce au fost apreciate de către adulți

Concluzia acestui proiect este clară: elevii şi profesorii sunt interesaţi şi pot să contribuie eficient la obiectivul naţional de salvgardare şi de promovare a patrimoniului național, iar funcţia de patrimonializare, atât de necesară în îndeplinirea criteriilor de selecţionare în lista UNESCO, poate fi îndeplinită prin acest mod.

Ca o concluzie personală, în calitate de profesor, dar şi de manager cultural, cred că este necesar ca astfel de proiecte nu doar să existe și să se realizeze, ci şi să beneficieze de sprijinul instituţiilor de cultură implicate în depunerea unui dosar la UNESCO.

Din fotografiile şi prezentările elevilor şi profesorilor, putem înţelege că acest obicei tradiţional s-a modificat, i s-au acordat valori noi, urbane, chiar globalizate, dar şi că aceiași martori implicaţi în realizarea proiectelor cunosc şi înţeleg importanţa păstrării acestei practici tradiţionale, cu toate legendele şi simbolistica implicită, transmisă de la cei maturi, către cei tineri.

Mărţişorul nu va dispărea, nu se va aneantiza, aşa cum ar părea, în marea de kitsch a societăţii globalizate, dacă vom şti să menţinem viu interesul în rândul elevilor pe care îi educăm în şcolile noastre, faţă de ceea ce înseamnă valoarea culturală autentică.

Roxana Zanea

Roxana Zanea

Profesor la Colegiul Naţional "Octav Onicescu" din Capitală. Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, cu studii aprofundate în literatură comparată și teoria literaturii
Roxana Zanea

Patrimoniul naţional imaterial, dimensiune esenţială a culturii

23 Martie 2017 |
Mărţişorul este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate, ce constă în purtarea unui şnur împletit cu alb şi roşu; în vechime, acesta era confecţionat de către femei şi dăruit membrilor comunităţii, care-l purtau la gât, la mână,...