VIDEO Cum știm dacă am găsit profesorul de pian potrivit pentru copilul nostru

Pianista Mădălina Pașol este și profesor, iar printre elevii săi se găsesc talente mari, dar și copii care abia încep studiul muzicii. Pe baza acestei experiențe, ea răspunde la întrebarea cum știm dacă am găsit profesorul potrivit pentru copilul nostru care dorește să cânte la pian.

 

 

 

 

Răspunsul Mădălinei Pașol, în sinteză:

  • copilul trebuie să aibă bucurie atunci când cântă. Fără această bucurie, va fi foarte greu să progreseze;
  • profesorul de pian trebuie să îi înțeleagă pe copii, să-i facă să învețe pianul fără a pune presiune;
  • copiii se trezesc la ora 7 dimineața și se întorc acasă de la școală și de la alte cursuri seara la ora 7. E un fel de serviciu pentru ei. Profesorul trebuie să aibă și asta în vedere, copiii au foarte mult de lucru și sunt obosiți;
  • profesorul trebuie să învețe să recunoască stările copilului și să-l motiveze pentru studiul muzicii;
  • ca părinte, atunci când îți vezi copilul colaborând cu profesorul, îți dai seama că acel profesor i se potrivește;
  • profesorul trebuie să-l învețe pe copil cum să învețe;
  • ce calități nu pot să-i lipsească unui profesor de pian: umor, drăgălășenie, delicatețe.