elevă româncă viață societate retardați emoțional

Concluzia unei eleve, despre societate: „Toți am ajuns retardați emoțional!”

O elevă româncă scrie despre viață și experiențele ei care ne-au blazat, transformându-ne în „retardați emoțional”… 

Suntem o societate plină de retardați emoțional! Da, da, ai citit bine, exact asta am scris și-aș putea să o mai scriu iar, și iar, și iar… Pââână la nesfârșit (sau cel puțin până când voi trezi măcar câțiva oameni la realitate) și-am să-ți explic și de ce.

De când mă știu (sau aproape de când mă știu), pentru oameni fericirea stă în portofel, în parcare sau în oricare alt loc ce depinde de puterea financiară a fiecăruia. Însă acest lucru a devenit tot mai dezamăgitor și chiar dezgustător, dacă mă vei întreba pe mine. De-a lungul unui bulevard sau a străzii oricărui oraș din această lume, îți garantez că vei zări doar oameni plictisiți, stresați, nervoși, vorbind la telefon sau mergând în ritm alert și neatent către o destinație ce probabil nu le garantează fericirea, liniștea sau armonia minimă de care o ființă umană depinde pentru a supraviețui. Acest lucru se întâmplă pentru că toți am ajuns retardați emoțional! Și nu spun asta pentru că vreau să te judec sau pentru că în momentul de față n-am ce face mai bun cu timpul meu decât să-ți povestesc ție ceea ce-mi trece prin minte, ci probabil o fac sperând că într-o zi, cineva va citi asta cândva și va fi de acord cu mine, iar pe el / ea lumea îl va asculta, putând să schimbe ceva.

Ești tu, oare, cel ce ai vrut să fii de la bun început? Sau ai devenit un monstru pe care ți-e frică să-l privești zilnic în oglindă?

Sună trist și rece când cineva spune lucrurilor pe nume, așa-i? E și mai dur să te gândești la acest subiect în ansamblu, cu gândurile răstălmăcite, lăsate pradă demonilor, tulburării obsesiv-compulsive create de setea de avuție ce te distruge zilnic tot mai mult. Ești tu, oare, cel ce ai vrut să fii de la bun început? Sau ai devenit un monstru pe care ți-e frică să-l privești zilnic în oglindă? Vei avea vreodată curajul să schimbi ceva în această viață a ta? Sau iar vei arunca, pasiv, vina pe soartă, sperând ca timpul să le rezolve pe toate? Dar știi, aici poate că greșești, or eu îmi permit să te contrazic. Însă deși tu nu ești aici, eu te văd, zilnic, poate chiar de mai multe ori pe zi, și știu că tu, la fel ca mine, ai visat, atunci când erai mic, să fii mare, să poți să fii independent.

Un suflet de sticlă va crăpa în fața frustărilor

Dar ghici ce?! Acum fugi de asta! Pe zi ce trece te «fentezi» singur, alergând prin cotloane noi ale vieții, alergi fugărit de propriile vechi dorințe, speriat că într-o zi nu vei mai avea puterea să lupți contra ta și vei capitula, înnebunindu-ți propria nebunie. Ce vei face? Nimic, probabil. Ca și până acum, de fapt. Sufletul tău de sticlă va crăpa în contact cu toate acele frustrări pe care, la final de viață, le vei descoperi. Iar acum, pentru a-ți repeta și eu greșelile, ce trebuie să fac? Mă vei ajuta? Sau mă vei duce unde mâhnirea va avea gust de nectar și mă vei abandona și pe mine, așa cum ai făcut cu restul oamenilor, scumpă societate? Căci eu, de fapt, cu tine vorbesc.

Nu e prea târziu pentru a mai schimba ceva, însă aș vrea să-ți mai adresez o intrebare: «Tu ești un retardat emoțional?»

Ai puterea de a-ți asuma responsabilitatea la care ai visat atâta amar de vreme. Achită măcar daunele vieții pentru care ai plătit în mod direct, apoi descătușează-te, tu, societate retardată emoțional! Însă, dacă totuși nu am reușit să te conving prin cuvinte simple pentru a-ți transmite un mesaj cu un puternic impact emoțional, doar imaginează-ți o viață fără prejudecăți, datorii, tristețe și fără umilință. Acum, aș vrea să mai stăm de vorbă, dar se face târziu. Totuși, nu e prea târziu pentru a mai schimba ceva, însă aș vrea să-ți mai adresez o întrebare: «Tu ești un retardat emoțional?».

Sursa foto: blogspot.com

Cătălina Ifrim

Cătălina Ifrim

Elevă în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială nr. 119 din Bucureşti. Olimpică la Limba şi Literatura Română. Visătoare cu ochii deschişi, trezită din când în când la realitate de către viață
Cătălina Ifrim

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Theodor Aman, primul pictor român modern foto slider
Portret – Theodor Aman, ilustrul necunoscut. Scurtă recuperare a fondatorului şcolii româneşti moderne de pictură
bomboanele Bucuria copilărie Basarabia Fabrica Bucuria slider
Gustul copilăriei mele – bomboanele Bucuria
Dezbatere Independența României Matricea Românească Râşnov primul lungmetraj românesc film istorie
Lecţie de istorie şi film – „Independența României”, primul lungmetraj românesc, comentat de către Matricea Românească la Râşnov
recenzie carte Copilăria lui Kaspar Hauser Bogdan-Alexandru Stănescu slider
„Copilăria lui Kaspar Hauser”, un colaj al amintirilor din copilărie și tinerețe