Sensul generaţiei noastre de tineri e de a face pentru România ceea ce generaţia predecesorilor n-a vrut sau n-a putut.
De fiecare dată când aud un membru al generației care “a făcut Revoluția” rostind mantra “pe vremea lui Ceaușescu era mai bine”, încerc un sentiment contradictoriu. Să fie, mă întreb, paseism, confuzie psihică, sau doar o (explicabilă, de înţeles) nostalgie după tinerețea pierdută, după tovarăşele iernilor de altădată? Bineînțeles că să fii tânăr într-un regim totalitar e preferabil lui a fi bătrân într-o democrație neo-liberală (opresivă și ea, desigur, pe căi mult mai “libere”). Omul duce bine persecuția semenilor, mai greu pe cea a Timpului. Iar biologia e prea puțin interesată de politică, deși reciproca e mult mai adevărată.
Generația din care fac parte, a oamenilor între 25 și 40 de ani, nu e ostateca Istoriei – deși ar putea, prea bine, ajunge victima ei. Ceea ce nu e nicidecum un avantaj, dar nici o vină. Ni se reproșează, de către antecesori, că suntem generația fără rădăcini, uitându-se că rădăcinile le dau, sau măcar le prelungesc, cei dinaintea noastră. În sterilitatea luptelor civile și în scurmările păguboase ale anilor ’90-2000, în marginalizarea Istoriei și trimiterea (educaţi)ei la periferia conștiinței sociale, se pot găsi multe explicații pentru ignoranța și lipsa de mândrie a tinerilor de azi cu privire la originile lor. Ceea ce nu ni se poate imputa nouă sunt experimentele – generația dinaintea noastră a făcut (și a fost) un experiment colectiv, generația noastră face experimente individuale, cu bunele și cu relele lor. Nouă ne revine datoria de a ne transforma ignoranța în virtute pe care să construim.
Bineînțeles că să fii tânăr într-un regim totalitar e preferabil lui a fi bătrân într-o democrație neo-liberală
Racordați la, dar nu înlănțuiți de, Istorie, netributari păcatelor ei obsedante, putem să ne reconectăm la ea dacă devenim actori activi ai săi. Poate că “era mai bine pe vremea lui Ceaușescu” – sărăcia era, până la urmă, egală, cu alese excepții, vorba unui ministru vietnamez – dar Istoria Românilor nu se termină la Ceaușescu, și nici la “…eștii” de după el. Confruntată cu fantomele iritante ale unui trecut aproape tangibil, care-i aparţine prea puţin, dar detaşată de „bagajul” lui, generația noastră trebuie să-și facă misiune din a propune o figură luminoasă sau – preferabil – mai multe figuri înnoitoare, în jurul cărora să-și adune energiile. Nu va dura mult până să descopere că astfel de figuri nu sunt fenomene izolate, excepții în devenirea noastră istorică, ci constante.
Generația noastră nu trebuie să aștepte sine die schimbarea de gardă, care se va produce oricum inevitabil în următorul deceniu, pentru a lua puterea, ci trebuie să și-o asume. Dar nu printr-o lovitură de stat, ci lovind la temelia generației “asta este”. Acestui “asta este” resemnat, care ne-a furat nouă românilor decenii de istorie şi-n comunism, şi după, trebuie să-i opunem un sfidător şi temerar “așa nu mai merge!” Instrumentele noastre vor fi auto-educația spiritului, deschiderea la opinia contrară superioară, strădania fără scurtături, bunătatea necondiționată, angajamentul civic. Generația noastră va fi una a abnegației și a generozității, acolo unde generația precedentă a fost una hiper-absorbită de sine în cursa febrilă pentru supraviețuire și, un nivel mai sus, în goana nebună după parvenire.
Generația noastră, departe de a fi una fără Dumnezeu, e o generație pe care Dumnezeu o iubește, pentru că i-a rezervat scena principală la deschiderea unei stagiuni unice în istoria României. Ne-am repetat rolul 30 de ani, poate că o vom mai face încă 10. Fi-vom în stare să ne transfigurăm grimasele în animaţie fructuoasă, frustrarea dependenţei de cei vechi în zâmbet superior, dezamăgirile în acțiune decisivă? De acest răspuns depinde succesul generației noastre.
Generația noastră e obligată să redevină spirituală, după trei sau patru decenii de materialism mult mai acut decât materialismul dialectic. Ea va eșua dacă își va face viței de aur, pentru că ea ar trebui să învețe din păcatele părinților. Crassus a murit înecat cu aur de către parţi. Sufletul României sunt oamenii ei buni, elevaţi moral, și nu oamenii ei bogați.
Generația noastră, departe de a fi una fără Dumnezeu, e o generație pe care Dumnezeu o iubește, pentru că i-a rezervat scena principală la deschiderea unei stagiuni unice în istoria României
Generaţia noastră trebuie să fie muncită şi noaptea de ideea moştenirii ei, ideal pe care generaţia predecesorilor noştri şi l-a sugrumat. A lăsa ţara în chirie sau în arendă nu e o moştenire, a o lăsa într-o stare mai bună decât ai primit-o, cum îmi spunea odată Cătălin Tolontan, este.
Un om la care ţin mi-a reproşat recent că generaţia noastră “se va mai plânge încă 50 de ani de urmările comunismului”. Dacă va fi aşa, asta ne-ar transforma într-o generaţie ratată. Dar sensul generaţiei noastre e altul: să redea României speranţa şi curajul. Curajul desprinderii de angoase, de canoane, de paranoia prolifică şi-n mediul public şi-n cel privat, semn al duplicităţii morale, de cronysm-ul care afectează societatea zilei de azi. Sensul generaţiei noastre e cutezanţa instituirii meritocraţiei, pe care predecesorii noştri n-au ştiut sau n-au vrut să o implementeze.
L-am ascultat cu regret, nu demult, pe un profesor universitar care mi-e prieten, mărturisindu-mi cu vizibilă amărăciune că generaţia lui şi-a ratat misiunea istorică, bulversată de libertatea de după 1989, de prea multe posibilităţi care, în mod recurent, n-au dus nicăieri. Pentru generaţia noastră, libertatea nu e o trufanda de care abuzezi din poftă şi-o aduci la nivel de viciu, e însăşi substanţa vieţii noastre. Dacă nu vom irosi această substanţă pe lucruri vane, ci o vom canaliza spre binele comun, dacă vom îndrăzni să gândim singuri şi nu cu idei perimate sau rău-intenţionate, “confecţionate” de alţii, România va ieşi câştigată şi înnoită.
Cred în putinţa de a face bine a generaţiei noastre, în iscusinţa ei de a separa neghina stricăcioasă a trecutului de grâul încolţind al prezentului. Alungată de-acasă de bâjbâirile şi rătăcirile părinţilor, ademenită înapoi cu promisiuni parţiale şi interesate, dar îndeosebi de dorul şi de iubirea de patrie proprii, generaţia noastră va schimba România prin ea şi prin ceea ce va transmite după ea, prin oamenii adevăraţi pe care îi va ridica.
Sensul generaţiei noastre e acela de a face mult bine României, acolo unde alţii, îmbătrăniţi în rele şi-n compromis, i-au făcut un pustiu de bine.
Foto deschidere: okazii.ro
Teodor Burnar
