Zi

Octombrie 23, 2017

Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni, judeţul Alba. Matricea Românească vă prezintă, în serial, această conferinţă extraordinară, a cărei temă a fost „Transilvania, de la Mihai Viteazul la Avram Iancu”, şi pentru care – atenţie – un simpatizant al proiectului nostru cultural a venit de la Timişoara! Mai jos, al doilea extras.

Citeşte aici primul extras

A mai făcut ceva Mihai Viteazul. (…) Preoții români erau, practic, iobagi, peste săptămână – munceau cu brațele câmpul, și duminica trebuia să slujească. Toți ceilalți preoți – romano-catolici, calvini, unitarieni şi luterani – erau liberi, n-aveau obligația să muncească pământul. Şi Mihai a zis: „De acum, nici preoții români nu vor mai munci peste săptămână pământul, ci vor fi în rând cu ceilalți preoți”.

N-a fost primită bine măsura, firește, și a fost acuzat că vrea să strice rânduielile țării. În fine, la urmă, s-a convins că nu se poate, și a adresat un memoriu Împăratului, în care îi spune: „Înălțate Doamne, să lăsăm în Ardeal numai pe lotreni,” (adică, luterani, că ăștia erau de limba Împăratului, sașii) „să îi lăsăm pe catolici – că asta era credința Împăratului – „și pe ortodocși.” Restul, n-a zis că-s păgâni, dar aproape. „Și să facem rânduială în Ardeal.”

Împăratul a primit acest memoriu și – zic unii consilieri – era pe cale să aplice acest lucru. Sigur că nu era drept, că în Transilvania câștigase teren Reforma religioasă de acum 500 de ani, și mulți catolici trecuseră la calvinism, la luteranism, la unitarianism, și nu era drept să le desființezi, dar era o disperare în măsurile lui, deci a vrut să ridice ortodoxia la rang de religie recunoscută. Repet, nu singura, alături de altele! Limba română la rang de limbă oficială – nu singura, alături de altele!

A căzut, pentru că nici împrejurările interne, nici cele internaționale nu erau favorabile. Îl ura nobilimea, în primul rând din Ardeal, dar îl urau și marile puteri din afară. Mihai Viteazul a fost, în primul rând, un mare luptător antiotoman, să știți. Este ultimul mare general al Europei, despre care se spera că va putea elibera Constantinopolul de turci. Era așteptat la Constantinopol ca un eliberator, și el a și spus că era creștin mai întâi, și că a ridicat țara asta a lui din dragoste pentru creștinătate. Deci era ca un cruciat. Lupta în numele crucii. Și-a cucerit un renume înainte de a intra în Ardeal, dar când a intrat în Ardeal a luat aceste măsuri, de care vă spun eu.

În mai 1600 a intrat în Iași, și în Iași s-a intitulat Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Ţara Moldovei. Și a luat stemele celor trei țări: acvila munteană, bourul moldovean și turnurile Transilvaniei, și a făcut o singură stemă. Și l-a chemat pe Nicolae Pătrașcu, moștenitorul, și i-a spus: „Tu vei domni peste toate!”.

Mihai Viteazul a luat acvila munteană, bourul moldovean și turnurile Transilvaniei, și a făcut o singură stemă. Și l-a chemat pe Nicolae Pătrașcu, moștenitorul, și i-a spus: „Tu vei domni peste toate!”

Lumea zice: „Bine, bine, dar n-avea conștiință românească”. Eu mă îndoiesc. Poate că nu avea în prim plan conștiința românească. Vă spun sincer că nu cred că Mihai Viteazul a vrut să formeze o Românie – că nu se putea atunci -, dar ideea de a-i strânge pe români la un loc a fost în mintea lui, și vă spun și de ce. Avem câteva mărturii, numai una v-o dau:

Un mare cronicar umanist maghiar – care, înainte de a intra Mihai în Transilvania, lucru care s-a întâmplat în 1599, îl face erou european și zice că e urmașul romanilor, și că românii sunt glorioșii descendenţi ai Romei, pentru că acolo a fost provincia Dacia, și împăratul Traian i-a colonizat, și ce bine și frumos este -, după ce Mihai a intrat în Transilvania, nu-l scoate din valahul și tiranul, și barbarul. Că a îndrăznit să intre într-o țară în care o elită minoritară îi conducea pe români, și a îndrăznit să schimbe rânduiala sau să trezească speranțe! Și el ce spune la un moment dat? După bătălia de la Șelimbăr, în care Mihai a fost învingător, acest cronicar, pe care îl cheamă István Szamosközy sau Stephanus Zamozius (un nume latinizat), zice: „La vestea bătăliei nenorocite de la Șelimbăr, s-au ridicat la luptă valahii – și cei de la noi, și cei din Țara Românească – și împreună, și separat, au ocupat drumurile, orașele și au ucis pretutindeni pe nobili”.

De ce? Și acuma vine explicația: „Mânați de încrederea că aveau un domn din națiunea lor”. Repet! „Mânați de încrederea că aveau un domn din națiunea lor.” Lumea nu era proastă atunci, cum ne închipuim unii dintre noi. Se știau deosebiri confesionale, lingvistice, și ideea de români exista, pentru că ăsta zice: “Românii și-au luat nasul la purtare pentru că aveau încredere, fiindcă pentru prima oară în Ardeal era un domn de națiunea lor.”

Altă măsură, după ce Mihai a fost omorât pe câmpul Turdei – nu Câmpia Turzii, Câmpia Turzii e altceva -, lângă Turda, acolo unde s-a întâmplat evenimentul, prima măsură luată de Dieta Transivaniei condusă de nobili maghiari, de sași și de secui a fost următoarea: „Niciodată legăturile cu Țara Românească și Moldova să nu mai fie reluate, să păzim frontierele. Valahii din Țara Românească și Moldova să nu mai intre aici – și mai ales preoți și călugări, căci Mihai a făcut Unirea prin tainica lucrare a preoților săi”, care treceau munții ușor, că știau cărările cucului, nu aveau nevoie de drumurile largi. Și Mihai a lăsat asemenea amintire, deci, în Ardeal. Deosebită.

La vestea bătăliei nenorocite de la Șelimbăr, s-au ridicat la luptă valahii – și cei de la noi, și cei din Țara Românească – și împreună, și separat, au ocupat drumurile, orașele și au ucis pretutindeni pe nobili, mânați de încrederea că aveau un domn din națiunea lor

Cronicarul maghiar István Szamosközy (1570-1612)

Și, după plecarea lui Mihai, Principatul Transilvaniei a devenit Principat calvin, adică toți principii au fost calvini în secolul XVII-lea, și de etnie maghiară, și au avut grijă ca nici un român să n-ajungă într-o funcție publică. Biserica noastră Ortodoxă a ajuns aproape calvinizată, pentru că a fost pusă în subordinea Principelui calvin, și în fruntea ei s-a numit un superintendent calvin. Vă spun asta pentru că, pe fondul ei, s-a produs și Unirea cu Roma, adică Unirea unei părţi a românilor cu Biserica Romei, încât Mitropolitul de Alba-Iulia Atanasie [Anghel] a trebuit să accepte tratative, fiindcă Biserica noastră era strivită. Şi, când au venit promisiuni de la Roma și de la Viena, că toate rânduielile noastre vor fi respectate, trebuia să fii lipsit de judecată ca să nu accepți tratative. Dacă ți s-a spus că ți se respectă Biserica, rânduiala, calendarul, ortodoxia toată, și numai trebuie să îl recunoști pe Papa de la Roma… Încă, un protopop naiv o și întrebat: „Da’ Papa acela a venit vreodată pe la noi? Ne-a tulburat?” „Nu, niciodată.” „Ei, păi atunci îl pomenim!” (râsete în sală).

Deci, n-a existat conștiința că ne părăsim credința. Când s-a făcut Unirea cu Biserica Romei, a existat conștiința că ne lasă să fim în rânduiala noastră, deoarece calvinii, știți ce au făcut? Pândeau în bisericile și în cimitirele noastre, nu au lăsat cultul morții – adică să nu faci tu pomeni la înmormântare, ci după -, n-au lăsat lumânările în biserici, icoanele le-au prohibit, au zis că icoanele sunt periculoase. Or, omul de rând – care nu înțelege teologia profundă, dar înțelege rânduiala lumii, înțelege slujba religioasă, știe cum se face un prohod, o cununie, un botez -, când o văzut că s-amestecă să nu te lase cu lumânarea, să nu te lase pe tine să dai pomană la mort, să nu te lase să faci masă după ce s-a întâmplat nenorocirea, trecerea în altă lume a celui defunct, o zis: „Doamne, dar ăștia ne distrug Biserica!”. Şi Biserica Romei a venit cu ideea: „Veți face tot ce ați făcut, cum vreți voi –  numai să recunoașteți patru puncte.” Nu intru în detalii. Unul, cel mai important era recunoașterea Papei, care n-a venit niciodată pe la noi – decât acuma, mai nou.

Va urma

 

Detalii despre proiectul nostru cultural si precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

 

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:
Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Matricea Românească vă aduce un articol despre Biserica Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil din Durlești, Basarabia, un exemplu de credință și evlavie.

Credința este o virtute dăruită poporului românesc, întru regăsirea acelui punct de sprijin axiologic numit identitate națională. De-a lungul timpului, aceasta a parcurs transformarea de la una dintre puterile statale la statutul de ”exilat” în adâncurile trecutului. Despre această ultimă etapă se vorbește și acum cu anumite rețineri. Acest fapt este cu atât mai accentuat dincolo de Prut, în Basarabia, unde perioada comunistă mai face obiectul unei nostalgii de generație.

Și pentru că Biserica este exponentul principal al religiei ortodoxe, având prerogativa propovăduirii, a avut practic cel mai mult de suferit în perioada sovietică. Unde și unde pe harta basarabeană, au mai rămas locașuri neatinse, nepângărite de flamura roșie. Unul dintre aceste bastioane, care au supraviețuit cu demnitate și adevăr, este Locașul Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil* din orășelul Durlești, una dintre suburbiile cele mai mari ale capitalei Republicii Moldova.

Istoria lui, începută cam  pe la 1800, spune că pe locul actualei biserici a existat un locaș din lemn, timp de circa 60 de ani.

Biserica Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil, la 150 de ani de la târnosire

Biserica Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil, la 150 de ani de la târnosire, în 2015 Foto sursă: mitropolia.md

În anul 1863, preotul duhovnic Iacob Arviniev a adresat Consistoriului o cerere, prin care solicita acordul de a înălța o biserică din piatră. În document se nota: ”Consistoria duhovnicească a cercetat cererea şi a aprobat-o la 30 aprilie 1863, pentru ca biserica «Sfinţii Voievozi» să fie construită conform proiectului înaintat de arhitectul Lozinschi”. Documentul mai conține și faptul că locașul sfânt a fost construit în urma cererii locuitorilor, fiind amplasat lângă biserica veche, care era din lemn”.

Au urmat ani buni de slujire în fața Domnului întru credință și evlavie, până când asupra țării s-a înălțat pumnul amenințător al vecinului roșu, așa cum numeau comunismul oamenii de rând. Primii care au resimțit amenințarea au fost preoții, care în marea lor majoritate au fost arestați sau persecutați. Deși nu există o atestare în acest sens, se zvonește de prin bătrâni că, în acea perioadă, în apărarea preotului paroh al Bisericii Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil au sărit până și oamenii de rând, intimidându-i activ pe ofițerii sovietici.

Preotul Vasile Doncilă și-a găsit sfârșitul în Gulag

Cu toate acestea, cronica acelor vremuri cunoaște și istorii nefericite. Un caz aparte este cel fiului dascălului de la Biserica Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil, un anume Vasile Doncilă. Tatăl său a fost conducătorul corului bisericesc din Durlești de prin 1880. Fiul său, la fel, a mers pe linia duhovnicească, terminând Facultatea de Teologie din Cernăuți și fiind în 1917 înrolat în Regimentul I de Husari al Republicii Democratice Moldoveneşti. Un timp a fost protopop al Garnizoanei Chişinău. Preotul Vasile Doncilă a participat la lucrările Sfatului Ţării, dar nu a fost deputat în organul legislativ al Basarabiei. Acolo i-a cunoscut pe toţi liderii Sfatului Ţării, printre prietenii săi, numărându-se Pantelimon Halippa şi Anton Crihan. În 1926 a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc, iar în 1928 a fost ales senator în Parlamentul României pe listele acestui partid. La divizarea partidului, în 1931, a aderat la gruparea condusă de Constantin Stere.

Vasile Doncilă a fost arestat la 16 iulie 1940. A fost acuzat de „agitaţie şi propagandă antisovietică“ şi „luptă împotriva clasei muncitoare“. A fost învinuit că păstrează literatură antisovietică: în urma percheziţiilor, la el a fost găsit un conspect al unei lecţii ţinute de către mitropolitul Nectarie Cotlearciuc, pe care a ascultat-o pe vremea când era student la Cernăuţi; cartea scriitorului rus Nicolai Markov „Războaiele forţelor oculte” apărută la Paris în anul 1928, o carte editată cu ocazia jubileului de 300 de ani al dinastiei Romanov în Rusia, precum şi câteva exemplare ale revistei „Învăţătorul de religie” din anul 1915. După arest, acesta a fost interogat vreme de doar trei zile, după care i-a fost formulat rechizitoriul  și a fost expediat în Gulag, împreună cu familia sa. Justiția oarbă a Femidei i-a făcut totuși dreptate, dar cu o întârziere de jumătate de secol, preotul Vasile Doncilă fiind reabilitat abia în 1988 de către Procuratura Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

Formularul condamnatului Vasile Doncilă

Formularul preotului Vasile Doncilă, condamnat la Gulag Foto sursă: adevărul.md

Revenind însă la starea de lucruri a Bisericii în perioada stalinistă, este interesant să observăm unele focare de rezistență, de exemplu cazul unui anume Consiliu Bisericesc fondat în pripă de câțiva săteni și care, din umbră, continuau activitățile spirituale. Unde mai pui că, pe lângă Biserică, mai activa și organizația Oastea Domnului, mișcare fondată încă de prin 1923 și care reprezenta o părticică din Biserica Ortodoxă Română de atunci. Și dacă, după moartea în 1953 a lui Stalin, se considera că va începe un adevărat dezgheț, de facto am avut parte exact de contrariu, intensificându-se acut tăvălugul comunist și prigoana împotriva Bisericii.

Ordinul Oastea Domnului din Basarabia

Ordinul Oastea Domnului din Basarabia. Foto sursă: medaliireligioase.wordpress.com

Cu toate acestea, credința localnicilor nu a scăzut prea mult, ci dimpotrivă, a luat parcă un avânt. Din mărturiile localnicilor reiese că se respectau cu strictețe posturile și ritualurile. Una dintre enoriașele acelei vremi, ajunsă la frumoasa vârsta de 90 de ani, își amintește: ”Noi la părinți eram mulți copii, dar autoritatea tatei era de neclintit și când ne spunea cu asprime: «Pe mine nu mă interesează ce vă spun la școală – că Dumnezeu nu există, că nu trebuie să credeți. La școală ascultați ce vă spun învățătorii, dar acasă eu sunt stăpân și vorba mea e lege!», atunci știam că din cuvântul lui nu vom ieși”.

Tata ne spunea cu asprime: «Pe mine nu mă interesează ce vă spun la școală – că Dumnezeu nu există, că nu trebuie să credeți. La școală ascultați ce vă spun învățătorii, dar acasă eu sunt stăpân și vorba mea e lege

La 1960, când încă mergea în plin toi furtuna comunistă și exterminarea bisericească, s-a mai încercat o dată închiderea bisericii, dar fără sorți de izbândă, deoarece a răbufnit populația localnică. Este demn de menționat, câtă virtute au avut localnicii, încât s-au găsit dintre cei curajoși care au tras chiar și clopotul ca să dea de știre despre pericolul iminent! Cităm din arhiva păstrată la Biserica Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil: ”Emilian Damian, un omuleț josuț și îndesat a tras clopotele Bisericii și s-a urcat pe scaun ca să se facă auzit și văzut la adunarea satului. Acesta a fost însoțit de alt consătean, Ilie Neagu. Deși Miliția se afla la porțile Bisericii, ofițerii sovietici nu s-au încumetat să pătrundă pe teritoriu”.

În ciuda tuturor acestor eforturi, puterea comunistă nu se lăsa bătută și continua asediul, invitând la Sovietul sătesc membrii Consiliului Parohial, unde încercau să îi intimideze, propunându-le să semneze o declarație anti-ecleziastică. Dacă persoana refuza, atunci era amenințată cu repercusiuni de ordin economic (că îi vor fi impuse taxe duble sau triple) sau social (că fiul sau fiica îi va fi exmatriculat/ă).

Puțini însă au căzut pradă acestor ispite. Seara, se adunau la părintele paroh de atunci, Gheorghe Belous, și făceau planuri de activitate, fiind îndrumați de Duhul Sfânt și de Bunul Dumnezeu. Răbdarea lor a fost răsplătită, Biserica numărându-se printre puținele care au ținut piept intemperiilor, fapt pentru care merită toată lauda, mai ales dacă ținem cont de faptul că aproape o mie de biserici și mănăstiri au fost închise în toată țara.

În prezent, Biserica este administrată de către părintele protoiereu Zosima Toia, care este și mâna dreaptă a Mitropolitului Moldovei. Acesta reușește în continuare să propovăduiască cuvântul Domnului și să atragă atenția la importanța educației în rândul fețelor bisericești.

*nota autorului: Denumirea de ”Voievozi” din titulatura Bisericii reflectă ierarhia militară a Arhanghelilor Mihail și Gavriil, și rolul lor de conducători ai cetelor îngerești

Foto deschidere: mitropolia.md

Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: "Lumea zice: «Mihai Viteazul n-avea conştiinţă românească». Eu mă îndoiesc! Ideea de a-i strânge pe români la un loc a fost în mintea lui. Şi cronicarii unguri o recunosc"

23 Octombrie 2017 |
Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni,...