Cecilia Cuțescu-Storck – pictorița cu vis european care a scris istorie la București
În istoria artei românești, Cecilia Cuțescu-Storck are un loc aparte. Pictoriță talentată, muralistă de anvergură europeană, profesoară și militantă pentru emanciparea femeilor, ea a fost prima femeie profesor universitar de artă din Europa și una dintre cele mai influente figuri culturale ale primei jumătăți de secol XX.
Viața și opera sa reflectă nu doar talent artistic, ci și o energie extraordinară, o dorință de a moderniza arta românească și de a promova rolul femeii în societate.
Formare
Cecilia s-a născut la 14 martie 1879 la Câineni, jud. Vâlcea, într-o familie cu rădăcini aromânești. Tatăl său a murit devreme, iar educația Ceciliei a fost susținută de mama și bunica ei, femei puternice care i-au transmis convingerea că destinul unei femei poate depăși barierele impuse de societate.
A studiat pictura la Școala de Belle-Arte din București, însă în 1879 pleacă la Munchen, unde urmează cursurile Demenakademie, avându-i ca profesori pe Fehr și Schmidt. Experiența germană îi deschide noi orizonturi, dar adevărata maturizare artistică o trăiește la Academia Julian din Paris, unde a studiat în perioada 1899-1905 și unde intră în contact cu impresionismul, simbolismul și arta decorativă modernă.
În 1902, lucrarea sa Nud este acceptată la Salonul Champ-de Mars din Paris, unul dintre cele mai exigente saloane ale epocii. În 1905 expune la Anvers și la Salonul de toamnă parizian, iar în 1906 organizează prima sa expoziție personală la Galeria Hessѐle, pe Rue Laffitte, Paris.
Întoarsă definitiv în România în 1906, este cooptată în gruparea „Tinerimea artistică”, unde expune alături de Constantin Brâncuși.
Cariera artistică
La București, Cecilia se afirmă rapid prin lucrări monumentale. În 1916 primește prima comandă de pictură murală – Agricultura, Industria și Comerțul, pentru holul Băncii Marmorosch-Blank. Tot atunci fondează, împreună cu Olga Greceanu și Nina Arbore, „Asociația artistelor plastice”, cunoscută și ca „Grupul celor trei doamne”.
Printre cele mai importante creații se numără:
- Frescele de la Aula Academiei de Studii Economice (1933) – „Istoria comerțului românesc”
- Plafonul Sării mari de recepție a Palatului Republicii (1934) – o apologie a artelor românești
- Lucrări de mari dimensiuni cu tematică alegorică, mitologică și istorică.
Profesor universitar
În 1916 devine profesor la catedra de arte decorative a Academiei de Arte Frumoase din București, fiind prima femeie din Europa cu o astfel de funcție universitară. Cariera de profesorat s-a întins pe un sfert de veac, timp în care a format sute de studenți.
Ea însăși povestea cu umor și dârzenie despre câte obstacole a trebuit să depășească pentru a câștiga concursul: „S-a mers până acolo încât să se caseze de două ori concursul la care totuși reușisem. Dar m-am prezentat a treia oară și tot am izbutit să ocup catedra.” Această tenacitate a făcut-o un simbol al drumului deschis femeilor în lumea academică.
Recunoaștere internațională & militantă pentru emanciparea femeilor
Cariera Ceciliei Cuțescu-Storck a avut și o puternică dimensiune internațională:
- 1924, 1928 – reprezintă România la Bienala de la Veneția
- 1929 – primește Marele Premiu la Expoziția Internațională de la Barcelona, pentru tablourile În extaz și Interior; este decorată de guvernul spaniol cu ordinul „Meritul Civil”
- 1931 – expune la Amsterdam, Bruxelles, Haga, Milano și Atena
- 1933 – primește titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare din partea Franței
- 1934 – participă la expoziții la Belgrad, Roma, Varșovia
În 1937 devine președinta Sindicatului de Arte Frumoase, poziție pe care o deține timp de doi ani – o altă premieră pentru o femeie artist.
Cecilia a fost o luptătoare pentru recunoașterea femeilor în artă. Asociațiile și expozițiile organizate de ea și de colegele sale au oferit vizibilitate artiștilor femei într-o epocă în care ele erau marginalizate.
Prietenia ei cu Constantin Brâncuși este emblematică – la Paris vizitau împreună muzee, mergeau cu tramvaiul și împărțeau mese simple cu mămăligă și ouă ochiuri. Legătura lor a rămas una de respect reciproc și solidaritate artistică.
Viața personală
S-a căsătorit cu sculptorul Frederic Storck, formând un cuplu de creatori remarcabili. Reședința lor din București, astăzi Muzeul de Artă Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck, era un salon cultural în care se întâlneau artiști, scriitori și intelectuali ai vremii.
În 1943 publică volumul autobiografic „Fresca unei vieți”, în care povestește formarea sa artistică și lupta pentru recunoaștere. În 1966, cartea apare într-o ediție revizuită sub titlul „O viață dedicată artei”.
La 90 de ani, omagiată de Uniunea Artiștilor Plastici, declara:
„Sunt mândră când mi se admiră pictura, dar mă simt fericită atunci când am prilejul să constat că ea e admirată drept un produs al artelor românești. Atunci știu că am făcut ceva pentru patria mea.”
Recunoaștere și moștenire
- 1957 – primește titlul de Maestru Emerit al Artei
- 1958 – are loc la Sala Dalles o amplă retrospectivă cu peste 400 de lucrări
- 1969 – se stinge din viață la București, pe 29 octombrie
Astăzi, opera ei rămâne reper pentru modernismul românesc și pentru afirmarea femeilor în artă. Muzeul Storck, frescele de la ASE și amintirea sa de pionier al emancipării feminine îi cinstesc memoria.
Sursă foto: moderism.ro – România literară, nr. 11, 1969, p. 27
