Dincolo de catedră cu Lucian Grigorescu: cum transformi educația lucrând prin profesori
După 17 ani petrecuți la catedră, predând limba engleză copiilor și adulților deopotrivă, a ales să își multiplice impactul trecând din sala de clasă într-un rol de leadership educațional. Astăzi, în cadrul programului Teach for Romania, Lucian Grigorescu coordonează și mentorează profesori care predau în comunități vulnerabile, sprijinindu-i să devină lideri ai schimbării în școlile lor.
În paralel, prin Asociația Împreună pentru Miroslava, contribuie direct la susținerea copiilor aflați în risc educațional. În acest interviu, vorbim despre tranziția de la profesor la manager de profesori, despre singurătatea din sistemul de învățământ și despre cum poate fi construită, pas cu pas, o schimbare reală în educație.
Cum a fost tranziția de la profesor de limba engleză la manager de profesori?
Am predat timp de 17 ani limba engleză, începând de la clasa 0 până la clasa a XIII-a, la liceu seral, și am avut cursuri și pentru adulți. Această experiență largă cu oamenii de toate vârstele mi-a oferit o bază solidă pe care nu aș fi putut să o construiesc altfel. După atâția ani petrecuți la catedră, am simțit că e momentul să ofer mai departe din ceea ce am acumulat, iar oportunitatea oferită de Teach for Romania a venit exact când îmi doream să măresc impactul la nivel național.
În programul Teach for Romania lucrez cu 20 de profesori, timp de doi ani cât sunt în program. Le sunt mentor și ghid, merg fizic la orele lor de trei ori pe an, le vizitez comunitățile din care fac parte și le cunosc copiii. Împreună căutăm să dezvoltăm continuu perfecționarea lor, relația cu comunitatea și implicarea ei în activitățile școlare, alături de colegi din cancelarie și de părinți. Nu a fost o ruptură, ci o continuare firească a aceleiași misiuni, doar că acum lucrez prin oameni, nu doar cu ei.
Ce ai descoperit despre sistemul educațional după ce ai ieșit din clasă?
Cred că principalul lucru pe care l-am descoperit a fost că, în fond, cu toții aveam aceleași temeri și frici comune: că nu suntem îndeajuns de buni, că multe lucruri nu primesc o anumită validare din nicio direcție, de unde vine și nesiguranța dacă facem sau nu bine anumite lucruri la clasă. Această singurătate profesională este, de fapt, una dintre cele mai mari probleme ale sistemului nostru de învățământ.
Tocmai de aceea mă bucur mult pentru cei care aleg să vină în programul Teach for Romania, unde au comunitatea alături de ei încă din prima zi la catedră. Atât echipa de profesioniști din asociație, cât și comunitatea de profesori sunt acolo pentru a sprijini și a îndruma de fiecare dată când este nevoie. Singurătatea dispare, iar în locul ei apare sentimentul că nu mergi singur pe un drum greu, ci mergi împreună cu alții care înțeleg exact prin ce treci.
Care este cea mai mare diferență între a lucra cu elevii și a lucra cu profesorii?
Cel mai important aspect este că atunci când lucrezi cu profesorii, intri în zona schimbării sistemice. Lucrul cu elevii necesită multă energie și empatie directă, zi de zi, ora de ora. Lucrul cu profesorii necesită răbdare strategică și mult tact diplomatic, pentru că schimbarea unui adult vine mai lent și mai greu decât cea a unui copil.
Dar ceea ce face munca aceasta valoroasă este tocmai efectul ei multiplicator. Ceea ce construiești împreună cu un profesor se propagă mai departe către colegii lui de cancelarie, către elevii lui, către comunitatea în care lucrează. Dintr-o singură relație de mentorat pot crește zeci, poate sute de destine transformate. Acesta este motivul pentru care am ales să fac pasul acesta.
Ce te-a motivat să continui în educație, dar dintr-un rol diferit?
Nu mă văd activând în alte roluri decât cele din educație. Timp de 17 ani am putut observa cu ochii mei cum educația este singurul lucru care poate face o diferență reală în viața unui om și o poate schimba atât în bine, cât și în rău, prin absența ei.
Am văzut sute de copii care au rupt lanțul social al sărăciei din familie, reușind prin forțele proprii să-și schimbe complet destinele. Tocmai de aceea mi-am dorit un rol care să aibă impact asupra mai multor profesori, care, se răsfrânge asupra unui număr mai mare de elevi. Dacă printr-un profesor pot ajunge la 30 de copii pe an, printr-un manager de profesori pot ajunge, indirect, la câteva sute. Matematica aceasta simplă m-a convins că e calea potrivită.
Ce competențe din perioada de profesor te ajută cel mai mult acum?
Sunt mai multe, și fiecare dintre ele și-a dovedit valoarea în mod neașteptat de clar în noul meu rol.
Prima este capacitatea de a traduce complexitatea în simplitate. Ca profesor, înveți să iei un concept abstract și să-l livrezi într-o formă accesibilă. Acum fac același lucru cu profesorii pe care îi coordonez: le explic instrumente de leadership sau de pedagogie în limbaj uman, nu academic.
A doua este gestionarea grupurilor dificile. O clasă de 30 de elevi este cel mai imprevizibil mediu de lucru posibil. Dacă ai supraviețuit ani de zile acestei provocări, orice altă dinamică de grup ți se pare mai ușor de gestionat.
La fel de importantă este inteligența emoțională. Învățământul te forțează să înțelegi ce se află în spatele unui comportament sau al unei performanțe slabe. Acum folosesc aceeași lentilă pentru a înțelege un profesor care trece printr-o perioadă dificilă sau care se îndoiește de sine.
Și, poate cel mai valoros, mentoratul și dezvoltarea celorlalți. Un profesor bun nu livrează doar informație, ci construiește oameni. Asta fac și acum, doar că oamenii pe care îi construiesc sunt ei înșiși constructori de generații.
Ce înseamnă, concret, rolul de manager de profesori?
Rolul managerului de profesori în cadrul Teach for Romania este unul complex, vizând transformarea participanților în lideri capabili să producă schimbări sistemice în educație.
Concret, asta înseamnă că planific și evaluez procesul de dezvoltare al fiecărui profesor prin vizite directe la clasă, sesiuni de feedback constructiv și coaching personalizat. Merg fizic în școlile lor, stau în bănci, observ, notez și apoi discutăm față în față despre ce a funcționat și ce nu.
Ghidez fiecare profesor pe trei paliere esențiale: autocunoaștere și dezvoltare personală (leading self), abordarea strategică a învățării (leading learning) și mobilizarea comunității pentru schimbare (leading change). Iar pe termen lung, îi pregătesc să continue să contribuie la transformarea sistemului, fie că rămân la catedră, fie că devin formatori, fie că influențează politici publice sau inovează social.
Sunt, dacă vreți, atât oglindă, cât și busolă pentru fiecare dintre profesorii mei.
Care sunt cele mai frecvente provocări ale profesorilor din program?
Provocările sunt reale și variate, și vin din mai multe direcții simultan.
Prima și cea mai grea este contextul socio-economic extrem de dificil. Profesorii lucrează în comunități unde aproximativ 42% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială. Asta înseamnă că, înainte de a preda o lecție de matematică sau de română, un profesor trebuie adesea să gestioneze nevoi de bază ale elevilor, de la foame și frig, până la bariere culturale care fac educația să pară ceva inaccesibil sau inutil.
A doua provocare este reziliența personală. Programul este intensiv, iar profesorii trebuie să treacă printr-un proces accelerat de autocunoaștere în timp ce predau, în timp ce se adaptează și în timp ce încearcă să nu se prăbușească sub greutatea așteptărilor ridicate față de ei înșiși.
O altă provocare frecventă este rezistența la schimbare din partea sistemului, fie că vine din partea colegilor mai vechi de cancelarie, a părinților neîncrezători sau a autorităților locale lipsite de resurse.
Și, în final, există provocarea tranziției după cei doi ani de program, când fiecare absolvent trebuie să decidă conștient cum va continua să contribuie la transformarea educației. Acea decizie nu este niciodată ușoară, dar tocmai de aceea construim o comunitate de alumni care să îi susțină și dincolo de program.
Cum susții dezvoltarea profesională a unui profesor la început de drum?
Pentru un profesor debutant este esențial să știe că nu e singur. Asta este, de fapt, fundația oricărei forme de sprijin pe care o ofer: să-i transmit că are pe cineva alături care crede în el și care va fi acolo atunci când lucrurile devin dificile.
De-a lungul celor doi ani de program sunt prezent prin mai multe forme de intervenție. Merg fizic la orele lui, observ și ofer feedback axat pe soluții concrete. Lucrăm împreună la Planul Personal de Leadership, prin care transformăm provocările zilnice în oportunități de creștere. Avem sesiuni regulate de coaching în care procesăm împreună atât succesele, cât și eșecurile, tocmai pentru a preveni fenomenul de burnout.
Susținerea este structurată pe cele trei paliere de leadership: îl ajut să se cunoască pe sine (leading self), îi ofer instrumente pentru a preda strategic, astfel încât fiecare copil să facă progrese vizibile (leading learning), și îl ghidez în a mobiliza comunitatea din jurul școlii lui (leading change).
Dincolo de toate acestea, îl conectez cu o comunitate de practică formată din colegi care trec prin experiențe similare, cu resurse didactice inovatoare și cu o rețea de parteneri care pot aduce valoare suplimentară în școala lui. Singurătatea este unul dintre cei mai periculoși inamici ai unui profesor la început de drum. Rolul meu este să o eliminăm împreună.
Ce ai învățat tu, ca lider, lucrând cu profesori aflați în contexte dificile?
Am învățat, mai presus de orice, că leadershipul în educație nu este despre a controla sau a livra soluții perfecte, ci despre a oferi putere altora, empowerment, astfel încât ei să ajungă să creadă că pot schimba lumea, chiar și dintr-o sală de clasă cu soba defectă.
Lucrul cu profesorii care activează în comunități vulnerabile m-a învățat o lecție profundă de adaptabilitate și umanitate. Am înțeles că reziliența nu înseamnă să nu cazi, ci să știi de ce te ridici. Am văzut profesori care plângeau după o zi grea și care a doua zi intrau în clasă cu zâmbetul pe față, pentru că știau că pentru copiii de acolo, ei sunt singurul reper stabil.
Am mai înțeles că uneori cel mai important lucru pe care îl poți face ca lider nu este să dai un sfat bun, ci să stai pur și simplu alături. Să asculți. Să validezi. Să reamintești că munca grea contează, chiar și atunci când rezultatele întârzie să apară.
Fiecare profesor cu care am lucrat m-a transformat și pe mine. Și pentru asta le sunt recunoscător.
Cum vezi rolul ONG-ului înființat în completarea sistemului public de educație?
Fiecare comunitate are nevoie, uneori, să fie „luată în brațe”. Are nevoie de cineva care să fie alături de ea, nu doar prin proiecte frumoase pe hârtie, ci prin prezență reală, zi de zi.
Rolul unui ONG nu este să înlocuiască sistemul public, ci să fie partenerul lui strategic, un fel de laborator de soluții care poate acționa acolo unde statul, prin natura lui birocratică, ajunge mai greu sau mai lent. Sistemul public oferă educație în medie; un ONG poate oferi educație personalizată, adaptată nevoilor reale ale fiecărei comunități.
La Asociația Împreună pentru Miroslava, am înțeles asta de la bun început. Am pornit acum cinci ani cu patru cluburi bazate în întregime pe voluntariat: clubul de meditații gratuite, clubul de pictură, clubul de lectură și clubul de sah. Și din prima noastră intervenție am înțeles cât de mare poate fi diferența când cineva crede în potențialul unui copil la momentul potrivit.
Îmi amintesc două fete din clasa a VIII-a, dintr-o familie cu zece copii, care locuiau cu toții în două camere. Au venit la noi cerând ajutor pentru examenul de final de an. Visul lor era să intre la liceu. Profesorul de matematică a fost descurajat după prima testare, una luase 1,60, cealaltă aproape 3. Mi-a spus direct că nu avem nicio șansă să le ajutăm în timpul rămas. Am insistat. Și la sfârșitul anului, una a obținut media 7,32 la examene, iar cealaltă 8,12.
Azi, una este campioană la șah, cu titluri la concursuri locale și naționale. Cealaltă a participat la olimpiada de geografie. Ce a contat? Că cineva a crezut în ele.
Acesta este rolul ONG-ului, să fie acel cineva pentru fiecare copil care altfel ar rămâne invizibil pentru sistem. Și de cinci ani, la Asociația Împreună pentru Miroslava, avem zeci de astfel de povești. Fiecare dintre ele este motivul pentru care continuăm.
