Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Mihaela Cristea

Dacă ar putea alege o singură frază prin care să determine toți elevii din România să practice la un sport, doamna profesor Bobe Camelia ar alege-o pe cea mai celebră: mens sana in corpore sano. Născută în Breaza, județul Prahova, a absolvit Facultate de Educație Fizică și Sport din București, specialitatea gimnastică. Din anul 2012 s-a alăturat corpului didactic al liceului pedagogic „Anastasia Popescu” din București, unde transmite, cu dedicare, tainele sportului.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

În privința carierei de pedagog, cred – de fapt, sunt sigură – că dragostea pentru drumul acesta în viață mi-a fost insuflată chiar de mama, care este cadru didactic și m-a crescut, practic, printre copiii care o aveau pe dânsa profesoară. M-am jucat cu ei, am mers cu ei în tabere și am împărțit astfel bucuriile și descoperirile ca într-o mare familie. De aceea, orice activitate de anvergură cu elevii m-a atras, nu am avut temeri că nu voi avea răspunsul așteptat de la copii, fie ei mici sau mari. Dialogul cu orice vârstă mi s-a părut natural și nu „m-am temut” de elevi, cum știu că li se întâmplă adesea debutanților în cariera pedagogică.

 

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul cadrului didactic nu se limitează la orele de la clasă și la materia predată, acest lucru este deja demonstrat. Avantajul de a „preda” orele de Educație fizică este unul major, fiindcă aproape că nu există elev care să nu îndrăgească mișcarea, jocul, activitățile pe care orice sport le presupune. Și, dacă descopăr pe cineva care preferă să fie sedentar, sau nu are anumite abilități, tot găsesc ceva care să îl implice, fiindcă e ușor să faci educație fizică doar cu cei talentați. Măiestria didactică – mi-a spus mie cineva – constă în a-i implica în ore pe cei mai puțin jucăuși. M-am străduit, așadar, să inventez jocuri didactice specifice diverselor categorii de vârstă și unor tipologii diferite de copii, astfel încât, atunci când, din motive de sănătate, am fost nevoită să lipsesc de la o oră și dna Monica Șerbănescu – fondatorul școlii – a avut ideea de a sta cu elevii, aceștia au derulat ora cu toate componentele, fără nicio fisură și fără a fi nevoie de vreo intervenție. Sigur, m-am bucurat că, într-un fel neașteptat, modul organizat de a lucra la clasă și-a spus cuvântul. Fiindcă ora se numește de „educație”, deci educăm nu doar corpul, ci și atitudinea, relațiile dintre elevi, capacitatea lor de a reacționa la stimuli, felul în care interiorizează diverse sarcini de lucru etc. De aceea, influența profesorului depășește activitățile școlare propriu-zise, pentru că acesta devine un model și, cum știm, modelul poate fi pozitiv sau negativ. De aici responsabilitatea oricărui cadru didactic, dar aș spune eu, în mod deosebit, a celui de „sport”, fiindcă aici poți fi uneori prea rigid, îndepărtându-i pe copii de bucuria orelor, sau prea „laissez faire”, ceea ce poate da sentimentul că nu există reguli sau, mai grav, că acestea pot fi încălcate cu ușurință. Tot ce se petrece la școală, în clasă, în sala de sport, pe teren, copiii vor transla în viața de zi cu zi. Deci responsabilitatea noastră este una majoră, categoric!

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Felul în care mă raportez la elevii mei are la bază propria experiență de copil și de elevă, formarea mea academică de bază, dar, cu deosebire, formarea continuă, fiindcă mi s-a părut important să nu renunț niciodată la a învăța. Am participat de-a lungul anilor la diverse cursuri de formare, multe având loc la nivelul liceului nostru, unde avem constant întâlniri pe grupuri de lucru. În același timp, Inspectoratul este extrem de atent cu formarea noastră, cu organizarea și susținerea competițiilor sportive, aici chiar fiind necesar să subliniez că profesorii de educație fizică au un context foarte bun de activitate și sunt mereu încurajați și susținuți. De aceea, am considerat că trebuie să le cultiv constant și elevilor mei respect pentru sine și pentru ceilalți, o atitudine bazată pe sinceritate, să le dezvolt încrederea în forțele proprii și să îi găsesc fiecăruia calitatea pe care să o susțin, precum și modalitatea de a-i face să se ajute reciproc.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Așa cum am menționat, faptul că am crescut printre copii, în mijlocul activităților, mi-a atenuat „teama” firească pentru orice debutant la „catedră”. Totuși, abia ieșită de pe băncile scolii, când m-am trezit în fața unor adolescenți de-a XII- a, mai înalți decât mine, într-o clasa cu specializare handbal, mărturisesc că am avut emoții mari. Dar ne-am „împrietenit” repede și eu am păstrat o legătură strânsă cu acest joc, pe care generațiile mele de elevi ulterioare l-au practicat cu succes, sub îndrumarea mea.

 

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Printre calitățile pe care îi încurajez pe copiii cu care lucrez să și le dezvolte este autonomia, fiindcă am remarcat faptul că elevii cu această dimensiune de caracter sunt mai implicați în obținerea performantelor. De aceea, profesorul trebuie sa le lase libertatea de a alege modalitatea în care să rezolve tema lecției încurajându-i să participe la discuții libere și să găsească drumul potrivit fiecăruia. Acum vorbesc și din perspectiva dirigintei, care se alătură echipei didactice pentru a le construi copiilor caracterul, pentru a le da încredere și a-i orienta în parcursul școlar care îi așteaptă.

În acest sens, creșterea competenței poate fi rezultatul unui proces de autoformare, pe care să îl sprijinim prin oferirea unui feedback constructiv copiilor, ajutându-i constant să vizualizeze progresul pe care l-au făcut.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Copiii din actuala generație sunt creativi, au personalități puternice, dar, în același timp, se resimte acut nevoia unui ghidaj din partea adulților care să îi orienteze în multitudinea de întrebări, soluții, oferte, care îi confruntă și pe care generațiile anterioare le-au cunoscut la o mai mică intensitate. Și, din nou, aduc vorba despre responsabilitatea cadrului didactic!

 

Care este sportul dvs. preferat și de ce?

Nu pot spune ca am un sport preferat, fiindcă mi-a plăcut sa încerc cât mai multe. Am crescut uitându-mă la Nadia și așa am ajuns să fac gimnastică, apoi am trecut la baschet, în „era Jordan”. Am avut o „atracție” pentru jocul de handbal, pe care la un moment dat l-am practicat cu mare plăcere eu însămi. Dar sunt la fel de aprigă susținătoare a copiilor care joacă tenis de masă, ori volei sau care merg la cluburi de călărie, de înot sau de fotbal.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Copiii ne învață tot timpul câte ceva: de la a ne juca, până la a ne ține promisiunile pentru a nu-i dezamăgi.

 

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza relației profesor-elev stau încrederea, sinceritatea, un anume fairplay, care fac să putem fi „citiți” imediat de către elevii noștri și cimentează o legătură solidă între mentor și învățăcel.

 

În ziua de astăzi, când adolescenții sunt din ce în ce mai atrași de tehnologie, care este rolul educației fizice și a sportului?

Din păcate, tehnologia a acaparat cu totul atenția elevilor din ziua de azi, iar practicarea exercițiilor fizice a rămas, pentru mulți dintre ei, pe locul doi. Dar cu perseverență din partea noastră și a părinților, putem să le readucem bucuria și beneficiul de a practica un sport. Este ceea ce facem cu cea mai mare constanță la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”. Un exemplu recent este Ziua Mondială a Educației, când absolut toate clasele au avut activități sportive, de la excursii, la campionate propriu-zise, care i-au entuziasmat pe copii și s-au bucurat de sprijinul părinților. Am sărbătorit Ziua Educației prin Educație de calitate și asta ne-a bucurat cel mai mult!

 

Dacă ați avea puterea ca printr-o singură frază să determinați toți elevii din România să facă mai mult sport, ce ați alege să le spuneți?

Cea mai celebră frază – pentru copiii Liceului nostru sigur este: „Mens sana in corpore sano!”.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Cea mai dragă amintire… Când te întâlnești cu foștii elevi și vezi că nu te-au uitat, că povestesc cu drag cum se desfășurau orele de educație fizică – și că fac în continuare sport.

 

 

Sala Polivalentă din București găzduiește în perioada 30 septembrie – 9 octombrie o serie de evenimente în centrul cărora se află gimnastica, un sport la care România a scris istorie. Astfel, sunteți invitați să participați la ROMGYM Trophy, Campionatele naționale de gimnastică artistică feminină și masculină (30 septembrie – 2 octombrie), precum și la Campionatul național de gimnastică aerobică (8-9 octombrie), în cadrul cărora vor fi desemnați noii campioni.

Seria de evenimente, organizată de Federația Română de Gimnastică împreună cu Primăria Municipiului București, urmează să ofere un spectacol plin de forță, ritm și grație, la care se adaugă numeroase surprize și activități, precum Ateliere de Mini Gym, ocazie cu care vor fi realizate selecții pentru cluburile din București pentru copiii cu vârste între 4 și 7 ani. În plus, vor avea loc demonstrații de parkour, gimnastică pentru toți, gimnastică acrobatică, gimnastică estetică.

Intrarea la eveniment este liberă, participanții urmând să aibă parte de multe surprize, tombole. În același timp, organizatorii vor oferi un premiu special – fair play gallery, pentru cea mai bună galerie din rândul spectatorilor. Totodată, o expoziție foto cu cei mai titrați gimnaști români va putea fi admirată în cadrul evenimentului.

La eveniment participă 72 de gimnaști din 8 țări – România, Bulgaria, Germania, Norvegia, Italia, Spania, Egipt și Serbia. La feminin sunt înscrise 44 de gimnaste din Norvegia, Italia, Egipt și România, acestea reprezentând cluburile CSM Arad, CSȘ Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CS Farul – CSȘ Constanța, LPS Cetatea Deva, CSȘ Focșani.

La masculin, momentele a 28 de gimnaști vor putea fi urmărite, reprezentând Bulgaria, Egipt, Germania, Serbia și România – CȘA Steaua, CS Dinamo, CSȘ Dinamo, CSM Lugoj, CSM Bistrița, CSM Reșița.

 

Programul competiției

 

Vineri 30 septembrie:

16.30-16.45 Festivitate de deschidere

16.50-19.20 gimnastică artistică masculin – concurs individual, pe echipe și calificări pentru finalele pe aparate

Sâmbătă 1 octombrie:

15.00-16.40 gimnastică artistică feminin – concurs individual, pe echipe și calificări pentru finalele pe aparate Seria I

18.10-19.40 gimnastică artistică feminin – concurs individual, pe echipe și calificări pentru finalele pe aparate Seria II-a

Duminică 2 octombrie:

10.00 – 13.00 finale pe aparate, gimnastică artistică masculin 16.00 – 18.00 finale pe aparate, gimnastică artistică feminin

Sâmbătă 8 octombrie:

10.00 Calificări Individual feminin (categoria a III, a II-a, a Ia), Grup (categoria a III, a II-a), Trio (categoria a III, a II-a)

18.10 Demonstrație Parkour

18.30 – Finală Trio (Categoria a I-a)

Duminică 9 octombrie

10:30 Finală Individual Feminin (categoria a III, a II-a, a I-a)

11:50 Demonstrație Gimnastică estetică

11:55 Festivitate de Premiere

13:00 Finală Perechi (categoria a III, a I-a)

13:50 Finală Trio (categoria a III, a II-a)

14:40 Demonstrație GYM for ALL/ Acrodance

14:45 Festivități de premiere Perechi și Trio

16.00 Finală Grup (categoria a III, a II-a, a I-a)

16:58 Demonstrație Parkour

17.10 Finală Individual feminin, Seniori

17:53 Finală Individual masculin, Seniori

18.30 Finală Aerobic Dance (categoria a II-a, a I-a)

18.50 Festivități de premiere

 

 

Vă invităm să o cunoașteți mai bine pe doamna Crina Comănescu, profesor de Artă Dramatică la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, parcurgând rândurile ce urmează, desprinse din povești.

 

Cum ați ales și ce v-a inspirat în cariera de pedagog?

Nu eu am ales-o, ci ea – cariera de pedagog – m-a ales pe mine! Terminasem Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și realizasem că am neapărată nevoie de un „respiro” dincolo de scenă, dar fără să mă îndepărtez prea mult de ceea ce visasem să fac. Secția „Păpuși” mă predestina, oarecum, copiilor, așa că am bătut la poarta grădiniței care „a fost odată” sămânța Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” de azi.

Nici prin gând nu mi-a trecut atunci ca fondatorul acestui loc cald, doamna Monica Șerbănescu, avea să fie sursa mea de inspirație pentru ceea ce urma să devin! Aveam să joc cel mai important rol al vieții mele! Acela de PEDAGOG. Și să am cel mai fidel, dulce, dar și critic public: COPIII!

Am „inventat”, de fapt, un curs care pe atunci nu exista încă: ore de teatru pentru copii! Am lucrat păpuși, de la Gâscanul din poezia lui Coșbuc, la personaje din „O noapte furtunoasă”, am montat mici scenete cu teatru de umbre, ilustrând, împreună cu elevii povești sau poeme eminesciene. Am lucrat cu elevi ai „Liceului pentru Deficienți de auz” în tandem cu cei de la „Anastasia Popescu”, montând spectacole în limbaj mimico-gestual, am participat la întâlniri cu scriitori, pregătind dramatizări din scrierile lor pentru copii, m-am jucat mereu, provocându-i pe cei mici sau mai mari, de la grădiniță la liceu, să descopere literatura de valoare. La mine în geantă găseai mereu petice, ace, lipici, foarfece, fiindcă mereu meșteream câte ceva pentru oră. În proiectul European Comenius „Le monde par le théâtre”, am lucrat cu echipa noastră formată din elevi români și spanioli, o mulțime de pești, fiindcă spectacolul pus în scenă era o legendă din Spania și acestea erau personajele. Am deslușit chiar și valențe shakespeariene, montând „Visul unei nopți de vară”, cu un real succes la adolescenți.

Fiecare zi este o provocare și o călătorie în timp și spațiu! Alături de copii am stat de vorbă cu Eminescu și i-am recitat poeziile la umbra teiului, am alergat desculți prin Humulești cu gura plină de cireșe, am dănțuit cu Feți-Frumoși, am înfruntat balauri și chiar l-am ajutat pe Micul Prinț să ajungă acasă la floarea lui! Animalele și gâzele ne-au șoptit secretele lor!

 

Cum este lucrul cu copiii?

Lucrul cu copiii este o aventura, o poveste fără sfârșit în care trebuie să te reinventezi permanent. Fiecare generație e o provocare căreia trebuie să-i răspunzi prompt! Neliniștea și setea lor de cunoaștere e tot mai mare, crește parcă odată cu dezvoltarea tehnologiei. Nu ne-am dat în lături să facem ore de teatru pe ZOOM, ba chiar și spectacole, grație cărora am devenit un adevărat studio cinematografic. Dar în relația cu cei mici, trebuie să fii mereu atent! Să-i încurajezi, să-i ridici când cad și să-i ajuți să mai facă un pas! Să le fii ghid, mamă, prieten, zână și chiar muma pădurii, câteodată! Ne sfătuim și ne disciplinăm reciproc! E atât de ușor să descurajezi un copil!

 

„I-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie. Ei mi-au răspuns:

– De ce sa te sperii de o pălărie?

Desenul meu nu înfățișa o pălărie. Înfățișa un șarpe boa care mistuia un elefant!

Oamenii mari m-au sfătuit să le las încolo de desene…”

(MICUL PRINȚ/ Antoine de Saint-Exupéry)

A trebuit să-l privesc și să-l înțeleg pe copilul din mine, zi de zi, pentru a-i putea ajuta pe ei și a nu-i dezamăgi!

 

„Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le tot dea întruna lămuriri.”

(MICUL PRINȚ/ Antoine de Saint-Exupéry)

 

Dacă iubești ceea ce faci și din zâmbetul copiilor îți iei puterea, nu ai cum să dai greș în rolul de pedagog! Iar ei, ca niște bureței, vor sorbi din cupa cunoașterii oferită de tine, te vor ține minte și, cu siguranță, se vor întoarce să-ți spună pe ce meleaguri de poveste au mai poposit!

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Amintiri?! Am atât de multe încât îmi este greu să aleg una! Le prețuiesc pe toate la fel! Dar parcă tot spectacolele de la clasele a IV-a cu adaptări succesive, potrivite fiecărui colectiv de elevi, ale Coanei Chirița de Vasile Alecsandri rămân cele mai apropiate de inima mea, fiindcă, generație după generație, elevii s-au apropiat de literatura română și prin aceste texte, pe care copiii nu le mai uită, spectacolul propriu-zis rămânând și pentru ei una din cele mai dragi amintiri din anii de școală.

 

 

În perioada 23 septembrie – 11 decembrie, revine cel mai important eveniment dedicat artei din România – Art Safari! Palatul Dacia – România (Muzeul Miniciupiului București) din strada Lipscani nr. 18-20 devine, astfel, din nou hotspotul cultural al României.

O dublă premieră este marcată de ediția aniversară Art Safari: participanții vor putea admira prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra, aceasta fiind cea mai valoroasă expoziție de artă aflată în prezent pe teritoriul României.

În Pavilionul Românesc, participanții vor avea posibilitatea de a descoperi trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite. Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici; un mare călător – explorator, Lilian Theil, o artistă nonconformistă născută în 1932, ce s-a remarcat prin tehnica textilă proprie dând naștere unor compoziții multicolore despre adevăruri universale; Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

 

 

Două Pavilioane, cinci expoziții de artă spectaculoase

Pavilionul românesc

Expoziția „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor” (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, aduce în atenția publicului un artist interbelic major, celebrat la 150 de ani de la moartea sa. Ștefan Popescu, deși a locuit o mare parte a vieții la Paris, alături de Constantin Brâncuși, a fost unul dintre cei mai premiați artiști români, în România și în străinătate. Între altele, este singurul artist român care a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii preferați ai Reginei Maria, care i-a achiziționat multe lucrări pentru colecția sa privată. Franța, Turcia, Maroc, Tunisia, Alger, Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia, Germania sunt câteva dintre țările care l-au inspirat și pe care le-a redat pe pânzele sale, dintre care multe se află în expoziția de la Palatul Dacia.

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu) aduce în atenția publicului o artistă cu un parcurs atipic, la fel ca personalitatea sa. Creația inedită și originală a artistei cu dublă origine română și germană (re)începe după vârsta la care alții ies la pensie. Născută la Brașov în 1932, Lilian Theil are o tehnică specială: pictează cu acul de cusut. Reflexivă și profund filosofică, creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil, povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, secole și accidente, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.

„Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (curator: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu) este o altă expoziție bogată în meditații, de această dată semnate de un artist al tinerei generații. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan este un artist minuțios și profund. Peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești, exerciții de lămurire a lumii înconjurătoare, dar și a celei interioare.

 

Pavilionul Internațional

Adusă în premieră în România cu ajutorul unui parteneriat cu Victoria and Albert Museum din Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii, expoziția „Seeking Truth: The Art of John Constable” ( A V&A Exhibition – Touring the World) așteaptă să fie descoperită de pasionații de artă. Expoziția cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări, majoritatea operelor fiind semnate de John Constable (1776-1837), celebru peisagist britanic, admirat la nivel internațional. În plus, vor fi expuse lucrări de Rembrandt, Alrecht Durer, Claude Lorrain, alături de alte nume mari din colecția muzeului londonez.

Expoziția „Korean Beauty in Poster Art”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, aduce în atenția publicului tânăr o viziune contemporană asupra străvechii culturi coreene și a picturalității alfabetului coreean, dar și a stilului de viață coreean. Arta afișului exprimă „Koreanismul” și încearcă să explice Coreea de astăzi, a Kpop-ului, aromei kimchi și tehnologiei, prin prisma tradițiilor sale culturale. În cadrul expoziției vor fi organizate ateliere de tipografie și caligrafie susținute de însuși creatorul afișelor, reputatul artist asiatic Byoung-il Sun.

 

 

Art Safari Kids

Art Safari Kids, programul educațional al celui mai mare eveniment dedicat artei din România, cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul Centrului Step by Step din București, partener educațional al Art Safari.

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziție, pe tonuri de muzică live și sunet de prosecco. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la fața locului.

 

Sursă fotografii: Facebook Art Safari Bucharest

 

 

PET-uri, doze metalice sau recipiente din sticlă – obiecte pe care le folosim frecvent și pe care uneori preferăm să le aruncă la gunoi. Cu toate acestea, avem în permanență opțiunea de a alege să oferim o nouă viață acestor obiecte, contribuind, în același timp, la protejarea planetei. Reciclarea, o acțiune cu care, poate, nu suntem atât de obișnuiți, aduce beneficii multiple.

În prezent, o categorie extinsă de produse pot fi reciclate: ambalaje, sticlă, metal, aparate electronice, baterii, anvelope, baterii, ulei, iar lista poate continua.

 

Beneficiile reciclării:

  • Prin reciclare se diminuează considerabil cantitatea de deșeuri depusă la gropile de gunoi (care poluează masiv mediul înconjurător și afectează sănătatea celor care locuiesc în preajma acestora)
  • Prin reciclare se reduc emisiile de gaze cu efect de seră din atmosferă – producătorii înlocuiesc materiile prime virgine folosite cu materie primă secundară rezultată în urma reciclării
  • Reciclarea contribuie la economisirea cheltuielilor comunității pentru energie – energia economisită prin reciclarea unei singure sticle poate alimenta un bec timp de patru ore
  • Reciclarea contribuie la conservarea resurselor naturale ale Pământului.

 

Câteva curiozități despre reciclare ne demonstrează cât bine putem face alegând să reciclăm:

  • Sticla poate fi reciclată la infinit – este singurul material cu această calitate
  • Peste 75% dintre deșeuri pot fi reciclate, însă rata de reciclare este de numai 30%
  • Prin reciclarea unei tone de hârtie salvăm 17 copaci maturi, aproximativ 21.000 litri de apă, un spațiu de 3 metri cubi la groapa de gunoi, 2 barili de petrol și 4.000 km/h energie electrică
  • În fiecare an, un copac obișnuit curăță aerul de aproximativ 30 kg de poluanți, astfel, reciclarea hârtiei ar avea efecte benefice imense asupra mediului
  • O singură cutie de aluminiu reciclată este echivalentă cu salvarea unei cantități de energie electrică de ajuns pentru a alimenta un televizor timp de trei ore
  • Resturile de țigară se descompun în 12 ani, aluminiul are nevoie de 200 până la 500 ani pentru a se biodegrada. Campioana la biodegradare rămâne, însă, sticla – având nevoie de aproape 1 milion de ani pentru definitivarea acestui proces.

 

Participă la Colectăm separat împreună

În perioada 9 – 11 septembrie, ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) transformă deșeurile în artă, la Forumul Orașelor Verzi (FOV). Pentru a doua oară consecutiv la FOV, ASPA mobiliează participanții, în cadrul evenimentului Colectăm separat împreună.

Timp de trei zile, în perioada 9 – 11 septembrie, între orele 11:00 – 12:00, toți cei care doresc să dea o nouă șansă la viață produselor reciclabile sunt invitați la cortul ASAP din Piața Sfatului. Participanții vor putea crea, cu ajutorul voluntarilor, diverse obiecte funcționale din deșeuri reciclabile, inspirate de creațiile realizate pentru acest proiect de Alexe Popescu, unul dintre designerii români cu un portofoliu ce acoperă mai multe zone creative, în special legate de reciclare și de aplicațiile practice ale tehnicilor de pliere în design, tehnologie și upcycling.

În plus, toți cei care participă la FOV 2022 în perioada 9-11 septembrie și aduc la cortul ASAP PET-uri transparente de 0,5L, doze metalice, hârtie sau recipiente din sticlă, pot contribui la realizarea unei lucrări artistice de mari dimensiuni, proiectată de designerul Mihnea Ghilduș. Instalația realizată de acesta va fi confecționată exclusiv din materiale reciclabile, colectate în timpul evenimentului, în containerele special amenajate.

Găsește-ți puterea este tema celei de-a doua ediții a Forumului Orașelor Verzi. Evenimentul câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat are ca scop transformarea Brașovului în Capitala Verde a României, prin desfășurarea a zeci de activități și conferințe, în perioada 5-11 septembrie, care să încurajeze cetățenii și autoritățile să devină parteneri pentru un mediu mai curat și mai verde.

 

Bucură-te de primul concert simfonic din plastic

Vineri, 9 septembrie, începând cu ora 19:30, în Piața Sfatului din Brașov, WWF România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, organizează primul concert de plastic. Un concert simfonic extraordinar susținut de Filarmonica Brașov, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, unde PET-urile colectate din pădure se transformă în instrumente cu suportul artistei Raluca Ghideanu. Intrarea la concert este gratuită.

Participanții sunt așteptați să descopere un eveniment interactiv prin care pot să redea cântecul pădurii, o pădure cu zero plastic. Concertul face parte dintr-un proiect mai amplu, în care Locatarii pădurii vor Zero Plastic la scara loc. Proiectul își propune eliminarea plasticului din păduri și natură, cu sprijinul comunităților locale.

 

 

Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:

Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.

Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.

Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.

 

Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a, mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.

 

În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.

 

Vin părinții și îți spun ,,doamna învățătoare, spuneți-i lui  ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus sa fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.

 

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.

 

 

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele acestuia.

 

Începuturi

În 1908, amiralul Urseanu este cooptat de către Victor Anestin în Societatea Astronomică Română Camille Flammarion, unde ocupă poziția de Președinte. Scopul Societății era înființarea unui observator astronomic pentru public, din dorința de a propaga astronomia în rândul acestuia.

Amiralul Urseanu demarează lucrările de construcție ale unei clădiri situație pe Bd. Colței, actualul Bd. Lascăr Catargiu din București, punându-și la bătaie propriile resurse financiare. Amiralul obișnuia să afirme:

 

“Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator, ca în același timp, când fac observații cu luneta, să am senzația că plutesc pe mare.”

 

Nu după mult timp, observatorul construit de amiralul Urseanu a devenit un simbol al pasionaților de astronomie, toate publicațiile de la 1910 menționând înființarea acestuia. Primul obiect cu care observatorul a fost dotat a fost o lunetă Zeiss de 150 mm diametru și distanța focală de 2,7 m, fiind a treia ca mărime din țară la acea vreme.

La momentul începerii activității, ca observator particular până în 1916, Victor Anestin și Rosetti – Bălănescu au lucrat ca observatori alături de amiralul Urseanu. În 1926, amiralul se stinge din viață, moment în care luneta a fost demontată și depozitată la subsolul clădirii, ceea ce a dus la încetarea activității a observatorului.

Câțiva ani mai târziu, în 1933, Jeanne Urseanu, soția amiralului Urseanu, a decis să doneze clădirea municipalității orașului București. Însă, conform dorințelor testamentare ale amiralului, aceasta a condiționat donația, impunând conducătorilor să păstreze memoria deosebitei realizări a soțului său. Acesta este motivul pentru care, în interiorul clădirii, pe placa comemorativă aflată sub portretul familiei Urseanu, realizat de pictorul Camille Ressu, găsim următoarele cuvinte: „După o viață de muncă și credință, au dăruit acest lăcaș ca să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească.”

Clădirea Observatorului a adăpostit inițial Pinacoteca Municipală, luneta Zeiss fiind păstrată în subsolul clădării. În acest timp, astronomul român Nicolae Donici (1874 – 1956) a sondat posibilitățile de a reinstala refractorul Zeiss în cupolă. După plecarea în Egipt a acestuia pentru continuarea studiilor sale asupra luminii zodiacale, încercările de reinstalare a refractorului Zeiss au încetat.

În 1949, însă, academicianul Călin Popovici a reluat munca începută de Donici. Astfel, alături de prof. dr. Aurel Iacovache și cu sprijinul academicianului George Demetrescu, a reușit să determine autoritățile municipale de atunci să repună în valoare observatorul.

În 1950, a fost definitivată reinstaurarea lunetei. Astfel, la începutul lunii Mai 1950, observatorul a fost inaugurat pentru public. Una dintre primele expoziții astronomice, bazată exclusiv pe fotografii și desene originale a fost organizată în 1962 într-una dintre sălile de la etajul I.

 

 

Anii ’60

În anii ’60, unitatea a devenit Muzeul Științelor Experimentale, timp în care a fost dotată cu aparatură fotografică modernă și laborator fotografic, o lunetă ecuatorială Zeiss 80/1200 mm, o lunetă azimutală 80/500 mm și un celostat polar Zeiss de 120 mm diametru. În 1966, s-a construit și instalat telescopul newton-cassegrain de 450 mm – fiind cel mai mare din țară la acel moment, ce a funcționat până în 1970, când a fost dezmembrat din cauza deteriorării pieselor componente.

În perioada 1960 – 1980, activitatea Observatorului s-a axat pe popularizarea astronomiei, oferind tuturor pasionaților posibilitatea urmăririi, prin lunete, a spectacolului din cer, cât și pe efectuarea de observații și cercetări astronomice, realizat de astronomi amatori.

După 1990, clădirea a găzduit Agenția Spațială Română, iar în 1996 Observatorul a fost inaugurat  ca Observator Astronomic Municipal.

În 2020 a fost inaugurată expoziția stradă despre istoria Observatorului, cu prilejul împlinirii a 110 de existență. Panourile pot fi vizualizate aici.

 

Bibliografie & sursă foto: astro-urseanu.ro

 

 

A absolvit Facultatea de Matematică în 2005, iar din 2006 a început să predea matematică la Școala Gimnazială nr. 156 din București. Câțiva ani mai târziu, în 2012, a absolvit Facultatea de Psihologie. În tot acest timp a continua să predea cu entuziasm matematică atât în colegii naționale, precum Colegiul Național George Coșbuc sau Colegiul Național Grigore Moisil din București, cât și în învățământul privat. În prezent, este doctorandă la Facultatea de Științele Educației, cu un proiect de cercetare despre anxietatea provocată de matematică în rândul elevilor și predă matematică elevilor de la Liceul Pedagogic “Anastasia Popescu”. Despre magia matematicii, despre schimbări și noua generație de elevi am povestit cu doamna profesor Alina Elena Grecu.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Nu eu am ales cariera de pedagog, ci mai degrabă cariera de pedagog m-a ales pe mine. Încă din școala gimnazială am început să dau meditații la matematică, ajutând câteva prietene mai mici să învețe. Ulterior, rolul meu de profesoară s-a consolidat. Poate că a contribuit sentimentul de satisfacție pe care îl aveam când cineva îmi mulțumea pentru ajutorul dat. Poate că a contribuit întâlnirea cu câțiva pedagogi excepționali. Amintesc aici pe dl. Mugur Ciumăgeanu, un om deosebit care m-a inspirat prin încrederea lui în puterea educației. Amintesc și pe dna. prof. Monica Șerbănescu, un adevărat om al școlii, care a reușit că creeze o atmosferă propice educației de calitate la liceul pedagogic Anastasia Popescu.

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

În discuția despre rolul unui cadru didactic, un lucru este cert: nu vom ști niciodată cu siguranță cât de mult au contat comportamentele noastre pentru un copil, dar ele sunt ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește, fiecare vorbă ajungând mai departe, influențând, poate, o decizie de viață. Rolul meu e acela de a motiva elevii să lucreze cu plăcere la matematică, să nu se lase descurajați de o problemă mai dificilă. Mai în glumă, mai în serios, eu le spun: matematica nu poate aduna iubirea, nu poate scădea ura, dar ne învață că orice problemă are cel puțin o rezolvare.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Acum ceva vreme a apărut la editura Spandugino cartea “Inteligența inimii” scrisă de Bogdan Tătaru-Căzăban. Ea constituie, printre altele, o pledoarie pentru micile virtuți ca prim pas pentru virtuțile mai mari (Binele, Frumosul, Dreptatea și Adevărul, cum le aminteau anticii). Așa văd și eu lucrurile. Codul bunelor maniere (cartea Aureliei Marinescu) este încă actual; compasiunea față de colegi și bunăvoința sunt necesare în ziua de azi. De asemenea, mi-ar plăcea ca elevii mei să își pună întrebări, întrebări legate de viața lor, întrebări legate de mediul în care trăiesc, întrebări legate de oamenii din jurul lor și chiar întrebări legate de sensul existenței lor. Și punându-și aceste întrebări, să aibă capacitatea de analiză, de a discerne binele de rău și de a propune soluții inovative.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Încă din prima zi în meseria de profesor, am simțit pe umerii mei responsabilitatea pe care o am față de ochii aceia vioi și curioși care mă urmăreau cu privirea.

În primul an, am predat la clasa a V-a și aceasta este o clasă specială, deoarece trebuie să le facem elevilor trecerea ușoară de la școala primară. Îmi amintesc că am scos matematica din clasă la lecția despre unități de măsură, făcând măsurători precise în curtea școlii. Am folosit telefonul. Am refăcut experimentul lui Eratostene pentru a determina circumferința Pământului.

 

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

În ceea ce privește predarea matematicii, am observat că utilizarea poveștilor le stârnește curiozitatea. Când predau teorema lui Pitagora, le spun despre discipolii lui Pitagora care credeau că numerele explică tainele Universului și că aceștia au descoperit legătura dintre muzică și matematică. Faptul că un tânăr de școală primară, Gauss, a reușit să descopere o formulă de calcul a sumei primelor numere naturale consecutive le crește încrederea în forțele proprii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Și noi, profesorii, suntem diferiți față de generațiile trecute. În principal, utilizarea tehnologiei ne face diferiți. Atât noi, cât și elevii noștri, avem acces la Internet și la o mulțime de aplicații care ne pot ajuta sau nu să învățăm. Este datoria noastră de a le arăta elevilor noștri că putem învăța cu ajutorul calculatorului, că sunt aplicații care trasează grafice de funcții, că sunt lecții Khan Academy interesante.

 

Care este cartea dumneavoastră preferată și de ce?

Un om drag mie avea Biblia pe noptieră și citea în fiecare seară. Așa că, prin imitație, am preluat acest obicei, mai ales că este o carte pe care nu reușești niciodată să o citești în profunzime. De asemenea, cărțile lui I. Perelman m-au impresionat: “Matematica distractivă”, “Astronomia distractivă”, “Geometria distractivă”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei constituie o sursă inepuizabilă de exersare a afectivității, exact așa cum spunea Dostoievski – “sufletul se reface în prezența copiilor”. Aș spune că cel mai important lucru pe care îl putem învăța de la copii este să privim totul cu mirare, ca și cum am vedea pentru prima dată, și că, uneori, trebuie să credem, asemenea lor, că singurul adevăr este cel al inimii.

 

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Empatia este ingredientul special al relației dintre profesor și elev, iar competența profesională este fundamentul relației.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Întotdeauna serbez cu bucurie ziua numărului π, pe 14 martie. Atunci toată școala recită din zecimalele numărului π, auzi glume cu π (cum că ar fi irațional sau că nu se mai termină), vezi desene vesel colorate prin școală. Amintesc cu mândrie și  două foste eleve care sunt acum profesoare de matematică.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Eu am o viziune mai practică: aș vrea să fie mai puțini elevi într-o clasă și fiecare elev să aibă posibilitatea de pregătire individuală cu profesorul său, doar așa se vor schimba lucrurile, atunci când se va ține cont de ritmul propriu de învățare al fiecărui elev.

 

 

Compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, George Enescu este considerat cel mai important muzician român din toate timpurile. Astăzi, 19 august, se împlinesc 141 de ani de la nașterea acestuia, personalitate artistică de geniu a secolului XX.

 

 

Începuturile

La data de 19 august 1881, Enescu s-a născut în Liveni, jud. Botoșani. A fost al optulea copil al familiei, fiind singurul care a supraviețuit, toți ceilalți pierzându-și viața din copilărie. Sub atenta îndrumare a părinților săi și a unui vestit lăutar, Niculae Chioru, George Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, în același an începând să descopere și pianul. La 5 ani a încercat să facă primele încercări de compoziție, din 1886 datând prima sa lucrare: „Țara Românească, operă pentru vioară și pian”.

În perioada 1888 – 1894 a studiat la Conservatorul din Viena, printre profesorii săi numărându-se Joseph Hellmesberger Jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Ajuns la vârsta de 8 ani, debutează ca violonist, presa din Viena numindu-l „un Mozart român”.

După absolvire își continuă studiile la Conservatorul din Paris, în perioada 1895 – 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

La data de 11 iunie 1897, susține un recital în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris, fiind primul recital de autor al unui creator român peste hotare.

 

Debutul în calitate de compozitor

Debutul său componistic în condiții excepționale are loc în data de 6 februarie 1898, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1. În același an, în vârstă de 17 ani, Enescu începe să dea lecții de vioară și să susțină recitaluri la București. Datorită admirației pe care o avea față de muzician, Regina Elisabeta a României îl invita, deseori, pe acesta să cânte la Castelul Peleș din Sinaia.

La 1 martie 1898, urcă pentru prima dată pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonică, George Enescu la doar 17 ani, în calitate de violonist, compozitor și dirijor, reprezentând un moment de referință în istoria muzicii românești.

 

 

Compozițiile sale mai cunoscute datează din primii ani ai secolului XX, respectiv cele două Rapsodii Române, op. 11 (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9 (1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).

Activitatea sa muzicală alterna între București și Paris, perioadă în care a susținut turnee în mai multe țări din Europa, având alături nume sonore precum Alfredo Casella, Pablo Casals sau Louis Fournier.

În timpul primului război mondial se stabilește în București. A dirijat Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum și creații proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915). În 1913, are loc prima ediție a Concursului Național de Compoziție fondat de el cu scopul stimulării creației muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii și constând din sume generoase, premiul oferea câștigătorilor șansa de a se specializa la Paris, precum și de a-și auzi interpretate în concerte piesele laureate.

După încheierea războiului, a reluat seria turneelor atât în Europa, cât și în SUA. Începând cu 1923, peste ocean, a dirijat orchestre prestigioase precum Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra sau Chicago Symphony. În paralel, activitatea sa de profesor capătă o importanță deosebită – printre violoniștii ai căror profesor a fost se numără Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthus Grumiaux și Yehudi Menuhin.

 

„Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)

 

La data de 13 martie 1936 a avut loc, la Paris, premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, ce s-a bucurat de un succes răsunător în rândul participanților.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Enescu rămâne la București. În acea perioadă se remarcă printr-o intensă activitate dirijorală, susținând, totodată, muzicieni români precum Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski sau Sabin Drăgoi în realizarea propriilor creații.

Susține, în 1946, un turneu în URSS. În luna septembrie a aceluiași an, pleacă în turneu în SUA împreună cu soția sa, Maria (Maruca, devenită la prima căsătorie prințesă Cantacuzino). La momentul revenirii în Europa decide să se stabilească la Paris, în semn de protest față de regimul comunist instaurat în România. Printre ultimele creații ale maestrului se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33.

 

 

În noaptea de 3 spre 4 mai 1955, George Enescu se stinge din viață, fiind înmormântat la Père Lachaise din Paris.

 

Bibliografie:

Muzeul Național George Enescu – georgeenescu.ro

 

 

La 10 august 1929, în Tighina, se năștea una dintre cele mai îndrăgite actrițe, figură reprezentativă a teatrului și filmului românesc, cea care a umplut de bucurie inimile a nenumărați români, prin prestațiile sale artistice – Tamara Buciuceanu-Botez. După mai bine de 60 de ani de activitate artistică, în 2019, la vârsta de 90 de ani, aceasta s-a stins din viață la Spitalul Elias din București, din cauza unor afecțiuni cardiologice.

 

 

Studii și carieră artistică

A absolvit liceul „Elena Doamna” din Suceava, urmând ca în perioada 1948 – 1951 să frecventeze Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași. Începând cu anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, absolvind în 1952. A debutat în film în 1964, în Titanic Vals, unul dintre filmele de referință ale anilor de început ai cinematografului românesc.

Figură legendară a teatrului de comedie, Tamara Buciuceanu este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre reprezentantele de aur ale teatrului românesc. De-a lungul carierei artistice, a jucat în peste 25 de filme, fiind prezentă în peisajul teatrului și filmului românesc pentru o perioadă de peste 60 de ani.

Dintre toate rolurile interpretate, cel care a rămas în amintirea unui generații, fiind rolul său emblematic, este cel al profesoarei Isoscel din seria Liceenii. Un alt rol remarcant al Tamarei este cel al moșierei Aneta Duduleanu, în Cuibul de viespi, ecranizare după piesa lui Alexandru Krițescu, Gaițele. Una dintre comediile care s-au bucurat de o apreciere extinsă din partea publicului românesc, Cuibul de viespi, reunește în distribuție, alături de Tamara Buciuceanu, nume sonore precum Gheroghe Dinică,  Coca Andronescu sau Tora Vasilescu.

Scenele marilor teatre ale capitalei au găzduit-o pe Tamara Buciuceanu – Giulești, Bulandra, Teatrul Național de Comedie sau Teatrul Național Ion Luca Caragiale fiind doar câteva dintre acestea. În plus, Tamara a avut și o cariera minunată în televiziune, remarcându-se prin cupletele sale din programele de Revelion.

Încă de la începutul carierei, Tamara Buciuceanu a colaborat cu Radiodifuziunea Română, înregistrând sute de spectacole intrate în fonoteca de aur. Pe termen lung, aceasta a colaborat cu Radioul pentru realizarea emisiunii Unda vesela.

În 2008, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, Tamara Buciuceanu a primit premiul pentru întreaga carieră. În 2012 a primit aceeași distincție în cadrul Premiilor Gopo.  În 2013, în cadrul premiilor Gopo, aceasta a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul din filmul de lungmetraj ficțiune Toată lumea din familia noastră.

În 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, Tamara Buciuceanu a fost decorată de către Casa Regală a României cu Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, cu ocazia celei de-a 23-a aniversare a regelui Mihai I al României. Decorația i-a fost înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române.

 

 

Filme cu Tamara Buciuceanu:

  • Toată lumea din familia noastră (2012) – Ita
  • The Princess and the Frog / Prințesa și broscoiul (2009) – Mama Odie
  • Nuntă mută (2008) – bunica
  • Cuscrele (2005)
  • Chirița în provincie (2002) – Coana Chirița
  • Telefonul fierbinte (1996) – Titina
  • Jocul de-a vacanța (1995) – Madam Vintilă
  • Titanic Vals (1994) – Chiriachița, socra lui Spirache
  • Liceenii în alertă (1993) – profesoara Isoscel / bătrâna Elvira
  • Liceenii Rock ’n’ Roll (1992) – Isoscel
  • Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie (1990) – Blanca
  • Cuibul de viespi (1987) – moșiera Aneta Duduleanu
  • Extemporal la dirigenție (1987) – Isoscel
  • Liceenii (1987) – Isoscel
  • De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

 

Dacă îți dorești să petreci câteva ore departe de freamătul orașului fără a părăsi Bucureștiul și să afli în același timp poveștile din spatele a nenumărate exponate tehnice, Muzeul tehnic din Parcul Carol este locul spre care ar trebui să-ți îndrepți pașii.

Vorbim despre primul muzeu tehnic din România, fondat în anul 1909 de inginerul Dimitrie Leonida, după modelul Muzeului Transportului din Berlin.

 

 

Începuturi

La început, muzeul a funcționat în centrul capitalei, pe strada Mendeleev din apropierea Pieței Romane (strada Primăverii se numea atunci), în aceeași clădire cu Școala de electricieni și mecanici, lângă Piața Amzei. Școala funcționa la etaj, în timp ce parterul și subsolul erau alocate muzeului. Aici, în zilele de sâmbătă și duminică, elevii școlii făceau experimente și ofereau explicații publicului, dar după doar trei ani funcționare, Primăria a decis să dea o altă destinație clădirii, iar muzeul a fost mutat într-o clădire improprie pe Bd. Magheru. Abia în 1928, cu ocazia organizării „Primei expoziții de electricitate din România”, muzeului i s-a alocat unul dintre multele pavilioane aflate în Parcul Carol I. Beneficiind acum de un spațiu generos, inginerul Dimitrie Leonida a instalat „nu numai muzeul tehnic, dar și Muzeul românesc, așa că vizitatorii, după ce-și dădeau seama de bogățiile naturale ale țării noastre, treceau în sălile în care li se arăta cum pot să fie folosite prin tehnică aceste bogății”. Șapte ani mai târziu, în anul 1935 muzeului tehnic i s-a oferit o nouă clădire, tot în parcul Carol I, mai spațioasă, construită pe un cadru de beton armat, cu o suprafață de aproximativ 3.000 mp, în care funcționează și astăzi. Dar lucrurile nu au fost atât de liniștite. După ce la 1 mai 1950, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular București decide ca imobilul din parc unde funcționa muzeul tehnic „al Prof. D. Leonida” să treacă în folosința Ministerului Energiei Electrice, Dimitrie Leonida și-a dat seama că singura modalitate de supraviețuire a muzeului este să-l doneze Ministerului Energiei Electrice. Ceea ce și face, pe 10 august 1951. Chiar dacă muzeul a fost donat statului, profesorul Leonida a continuat să se ocupe de organizarea și conducerea lui până la sfârșitul vieții. Documentele vremii mai arată că, în perioada 1951-1954, Muzeul Tehnic a intrat într-un amplu proces de reorganizare și politizare – în conformitate cu noile principii, materialul expus urmând să fie orientat numai pe realizările din URSS și din România, cu unele derogări admise.

 

 

După 1989, muzeul a continuat să fascineze și să pună la contribuție mintea celor care au decis să-i treacă pragul dornici de a se întâlni cu istoria, o istorie a tehnicii. De-a lungul timpului, nenumărate evenimente au fost organizate la muzeul din apropierea Patriarhiei. Un exemplu este expoziția dedicată memoriei inventatorului Justin Capră, cunoscut pentru cele peste 100 de invenții înregistrate, în special în domeniul transportului auto individual ecologic, dar mai ales pentru Aparatul de zbor individual cu reacție. În amintirea sa, Muzeul Național Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida” a organizat o expoziție omagială unde a prezentat câteva din prototipurile realizate de Justin Capră – Rucsacul zburător, realizat în 1956, celebrul Aparat de zbor individual cu reacție (1958), Automobilul Soleta cu profil aerodinamic special, Un automobil nepoluant fără volan și fără pedalier, realizat în 1970, și electroscuterul Oroles. Nici cei mici nu au fost uitați. Împreuna cu familia sau grădinița, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani au fost invitați să participe pe timpul verii la programul educativ-instructiv “De la stele și planete pân’ la ceasul din perete”. În cadrul atelierului, copiii au fost familiarizați, într-o manieră ludică, cu noțiuni despre stele, planete, sateliți, dar și despre gnomoni (un gnomon este partea unui soare care aruncă o umbră), clepsidre, ceasuri cu foc.

 

Vizită la Muzeul Național Tehnic

În cadrul Muzeului Național Tehnic vizitatorii au ocazia să admire un număr semnificativ de exponate ce marchează momente din istoria științei și tehnicii, muzeul găzduind o colecție de vehicule, una de motorete și motociclete din diferite perioade, precum și biciclete – inclusiv cu roți de lemn. În plus, pot fi observate piese de colecție, dar și machete ale unor fabrici, centrale, locomotive și vagoane.

 

 

Prețul pentru vizionarea expoziției de bază sau a celei temporare este de 6 lei/persoană, în timp ce intrarea în ambele expoziții costă 10 lei/persoană. O categorie extinsă de persoane beneficiază de reducere cu 50% a tarifului de intrare – lista completă poate fi consultată aici.

 

Adresa Muzeului Național Tehnic: Str. General Candiano Popescu nr. 2, sector 4, București

 

Sursă bibliografică & fotografii: http://mnt-leonida.ro/ | Facebook Muzeul Național Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”

 

 

În urmă cu 46 de ani, în vârstă de doar 14 ani, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, devenind prima gimnastă din lume care a primit nota zece pentru exercițiul executat perfect la paralele. Nota obținută de aceasta nici nu exista în tabela de marcaj, astfel că a fost afișat 1.00 în loc de 10.00.

 

Parcurs excepțional

Născută la data de 12 noiembrie 1961 în Onești, jud. Bacău, Nadia a interacționat pentru prima dată cu gimnastica la cinci ani, în perioada grădiniței. Selecționată de antrenorul Marcel Duncan și legitimată la AS Flacăra Onești, începând cu vârsta de șapte ani începe să se pregătească în cadrul celei mai bune instituții școlare cu program de gimnastică din țară, sub atenta îndrumare a antrenorilor Martha Karoly și Valeriu Munteanu. Începând cu 1971, Nadia a fost antrenată de Bela și Martha Karoly, ca apoi, începând cu 1977, să se antreneze ocazional la București cu diverși antrenori precum Iosif Hadid, Gheorghe Candovici, Anastasia Albu, Gheorghe Gorgoi sau Anca Grigoraș.

 

 

În vârstă de doar 11 ani, Nadia Comăneci capătă primul său titlu de campioană națională absolută. La scurt timp, la doar 11 ani și jumătate, ocupă locul al treilea la categoria maestre. În 1973, la Campionatele Internaționale de Gimnastică ale României, câștigă cinci medalii de aur. Un an mai târziu, în 1974, Nadia marchează primul mare succes internațional, ocupând locul I la individual compus, în cadrul concursului Prietenia de la Gera. Continuă să se afirme în lumea gimnasticii – în 1975, la Campionatul European de la Skien, Norvegia, obține patru medalii de aur (individual compus, sărituri, paralele și bârnă), alături de medalia de argint la sol. În același an, la vârsta de 14 ani, pe podiumul de la Empire Pool obține primul loc în cadrul Turneului Campioanelor de la Londra.

La scurt timp, în 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Montreal – a cucerit trei medalii de aur (individual compus, bârnă și paralele), una de bronz la sol și argint împreună cu echipa. Nadia a devenit, astfel,  prima gimnastă din storie căreia i-a fost acordată nota 10 într-un concurs internațional, fiind supranumită Zâna de la Montreal. Realizarea obținută a inclus-o imediat pe Nadia în celebra Guiness Book, fiind sportiva care a obținut prima notă de zece la gimnastică in istoria Jocurilor Olimpice, cu cel mai mare total obținut în concursul individual compus (79,275 din 80 de puncte posibile), precum și cea mai tânără campioană olimpică (triplă, la individual compus, paralele și bârnă).

Succesul Nadiei a continuat – în 1977, în cadrul Campionatelor Europene organizate la Praga, ocupă locul I la individual compus și paralele și locul II la sărituri. În 1978, la Campionatul Mondial de la Strasbourg, Franța, a cucerit media de aur la bârnă obținută de o gimnastă din România în cadrul acestui concurs, alături de două medalii de argint. Un an mai târziu, în 1979, la Copenhaga, obține trei titluri de campioană europeană, la individual compus, sărituri și sol, medalie de bronz la bârnă, precum și locul patru la paralele. A obținut de trei ori titlul de campioană continentală, intrând în posesia Cupei Europei, fiind prima gimnastă din Europa care a obținut această performanță. În același an, la Tokyo, în cadrul Cupei Mondiale, ocupă locul I la sol și sărituri, locul II la bârnă și locul III la individual compus. În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova obține două titluri și două medalii de argint, urmând ca, în 1981, la Universiada de la București să obțină cinci medalii de aur.

 

 

La data de 6 mai 1984, Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competițională, în cadrul unei gale organizate la Palatul Sporturilor din București. Ulterior, în perioada 1984-1989, în calitate de antrenor federal, Nadia a contribuit semnificativ la antrenarea loturilor naționale de gimnastică.

Cu puțin timp înainte de Revoluție, Nadia a părăsit clandestin România, stabilindu-se în SUA. În 1996 s-a căsătorit cu Bart Conner, campion american de gimnastică, dublu campion olimpic, iar în 2006 a devenit mamă, născându-l pe Dylan Paul. În vârstă de 60 de ani, Nadia locuiește în prezent în Norman, Oklahoma, SUA.

 

 

Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București are cu ce se mândri – datorită studiului serios al elevelor Clasei a XII-a „Prof. Emil Alexandrescu”, instituția de învățământ a înregistrat cea mai mare medie pe țară la examenul de Bacalaureat – 9.67, ocupând astfel primul loc în topul celor mai bune licee din București.

”Acum aproape 30 de ani am pornit cu Grădinițele Arc-en-Ciel, reușita în acest domeniu și dorința părinților de a avea o continuitate în același duh ne-a determinat să facem și nivelul primar, gimnazial. Valorile trebuie cultivate constant, reușita se vede în timp. De curând avem și Liceu. Și acum avem bucuria de a vă anunța oficial că avem cea mai mare medie la nivel național, pe clasă, la Bac. 9,67. Credem că așa se construiește valid, cu oameni care împărtășesc valori bune, în timp. Pentru noi această medie mare e doar o confirmare, binevenită ce-i drept, dar o confirmare, nu o mirare. Când privești fiecare copil cu toate puterile sufletești, pentru a-l ajuta, așa cum facem noi, profesori și părinți deopotrivă, succesul nu te mai poate mira, doar bucura! Bucurați-vă alături de noi!” – prof. Ivona Boitan

Examenul maturității, din perspectiva Andreiei Ciobanu, absolventă a clasei a XII-a, care a obținut nota 10, nu doar la examenul de matematică, ci și la cel de psihologie.

„Bacalaureatul, un examen extrem de important în viața fiecărei persoane, în cadrul căruia, la absolvirea liceului, se susțin probe la mai multe discipline, marcând încheierea unui ciclu de învățământ, și a cărui promovare permite înscrierea într-o instituție de învățământ superior. Perspectiva acestei confruntări aduce cu sine și o responsabilitate foarte mare ce constă în pregătirea perseverentă și temeinică de-a lungul celor patru ani de liceu, singura soluție care poate asigura succesul. Acum, după ce am susținut acest examen, pot să fiu total de acord cu această teorie. Totodată, un îndemn pentru viitoarele generații ar fi să învețe constant, să își lase timp pentru ei în program, timp pentru dezvoltare personală și pentru odihnă, să își planifice din vreme ce, cât și cum învață și să aleagă cu grijă a treia materie la care vor da examen, pentru ca să se regăsească în ea și ca aceasta să îi reprezinte.”

 

Cu prilejul acestui moment de bucurie, doamna prof. dr. Monica Șerbănescu, Președinte Fondator și Director General al Gradiniței „Arc-en-Ciel”, Școlii „Anastasia Popescu” și Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, a transmis un mesaj celor două absolvente:

„Un copil frumos și jucăuș. O fetiță reflexivă și inteligentă. O adolescentă ambițioasă și responsabilă. Am avut privilegiul de a o fi urmărit (și îndrăgit) pe Daria încă din anii petrecuți la Grădi „Arc-en-Ciel” a noastră! Am văzut-o crescând, m-am bucurat de reușitele ei, am încercat să îi fiu alături. Nu deseori are un dascăl acest privilegiu, de a crește odată cu elevii săi. Îți mulțumim, Daria, că am fost împreună în toți acești ani! Să aduni, și în timpul ce vine, bucurii și succes, oameni care te apreciază și te iubesc în jurul tău, împlinire! ”

„Andreia – cea care a muncit în patru ani cât pentru doisprezece – a promis că ne va fi colegă. O așteptăm cu brațele deschise!”

 

Înființate de către Fundația Preasfânta Fecioară Maria, Grădinița „Arc-en-Ciel”, apoi, Școala „Anastasia Popescu” și mai apoi Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, și-au pornit activitatea în anul 1994, respectiv, 1996. Datorită metodelor inovative în educație şi rezultatelor deosebit de bune obținute de  Fundația Preasfânta Fecioară Maria, în anul școlar 2004-2005,  aceasta a primit certificatul de instituție asociată  UNESCO. Nivelul preprimar al școlii obține acreditarea prin OMEC 5648/14.11.2006, iar nivelurile primar și gimnazial, se acreditează prin OMEN 3618/19.06.2014.

Pentru nivelul de învățământ „liceal”, profilul „pedagogic”, calificarea profesională „învățător – educatoare”, s-a obținut autorizarea de funcționare provizorie, prin OMENCS Nr. 3490/28.03.2016.

Noul proiect a obținut ÎNALTA BINECUVÂNTARE A PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL în anul 2016.

 

Doamna profesor Ramona Mara Pisoiu este absolventă a Facultății de Geografie, masterandă în specializarea „Integrare europeană”, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din București.

În anul 2000 a avut șansa de a o cunoaște pe doamna Mona Șerbănescu, fondatoarea și directoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, sub îndrumarea căreia a crescut din punct de vedere profesional, fiind recunoscătoare pentru asta.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul profesorului cred că nu a fost nicicând mai important pentru viitorul unui copil. Profesorul joacă un rol esențial în modelarea copiilor ca OAMENI. Nu numai că îndrumă copiii în activitățile academice, împărtășind cunoștințe, deschizând larg ferestre spre lume, ci sunt acolo pentru a le arăta mai ales valorile și comportamentele pe care se pot baza in viitor.

Cred că a fi profesor este o mare responsabilitate. Profesorul este, vrea, nu vrea, un model pentru cei din fața lui și, în primul rând, el ca om trebuie sa fie demn de această profesie.

 

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Bunătatea se învață cel mai bine dacă o simți. Dacă în clasă e o atmosferă pozitivă, încurajatoare, copilul are încredere că este într-un loc bun și, chiar dacă nu e întotdeauna sigur pe răspuns, își asumă riscul.

Bunătatea, respectul, sinceritatea sunt, după părerea mea, la fel de importante ca rezultatele extraordinare la matematică, română, geografie, limbi străine etc.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Îmi aduc aminte perfect prima oră de CDON (Cunoștințe despre om și natură) de la „Grădinițele Arc-en-Ciel”, de pe strada Matei Voievod. Am intrat în sala din mijloc unde mă așteptau copiii așezați în ”U”, îndreptați cu fața la tablă și cu toți ochișorii lor ațintiți spre mine, am început să le povestesc despre ceea ce ne înconjoară. Am simțit emoție, responsabilitate, frica de a nu mă face înțeleasă și bucurie, când la final, copiii s-au strâns ciorchine în jurul meu într-o îmbrățișare comună. Am ieșit din clasă cu cămașa udă în spate, dar zic că a meritat fiecare picătură. Mi-a plăcut de îndată ce am început!

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Eu sunt profesor de geografie, îmi place și mă motivează acest lucru, dar nu poți fi un profesor bun dacă nu construiești o relație cu copiii, mai ales dacă ești și diriginte/mentor și lucrezi mai îndeaproape cu ei. Trebuie să le arăți cine ești ca persoană, ce valori ai și să comunici permanent cu ei. Comunicarea este elementul principal, pentru că servește la crearea de conexiuni între elev si profesor. Comunicarea și consecvența. Pe lângă predarea geografiei, treaba mea este să-l învăț pe copil să fie mai bun pentru viitor.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Un mediu de învățare eficient este acela în care toate „părțile” implicate învață unele de la altele. În timp ce elevii învață de la mine despre un anumit subiect, eu învăț de la ei cum să-mi fac lecțiile mai interesante pe viitor, folosindu-mă de întrebările lor. Astfel, ambele părți învață una de la cealaltă.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Nu toți copiii sunt motivați de aceleași lucruri. Unii sunt interesați doar dacă subiectul discutat îi ajută în „lumea reală” sau dacă există experimente practice, alții își doresc să folosim cât mai mult tehnologia, la polul opus fiind cei cărora le place să studieze hărțile/atlasele sau să lucreze în echipă. Ce fac eu ca să-i mențin interesați? Alternez lecțiile, astfel copiii cu preferințe diferite se concentrează pe lucrurile care le plac cel mai mult.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Îmi este dificil să aleg o singură carte, dar pot să spun că mai nou sunt atrasă de jurnalele de călătorie. Marius Chivu cu „Trei săptămâni în Himalaya” și „Trei săptămâni în Anzi” m-a cucerit definitiv. Asta pentru că îmi plac experiențele autentice trăite cât mai aproape de natură, dar și pentru că textul este însoțit de niște fotografii excepționale făcute chiar de către autor. De asemenea, Ana Hogaș și Ionuț Florea cu „Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa” sau „Prin praf și vise” de Roxana Valea sunt potrivite acum, pentru vacanță.

 

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

În atâția ani de predare am nenumărate amintiri dragi, dar poate cea mai plină de emoție a fost cea din primul an de pandemie, când la serbare de iarnă, copiii fiind în online, au ridicat la camere, pe neașteptate, afișe de apreciere.

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Calitate nu cantitate.

Îmbunătățirea calității educație prin programe mai puțin stufoase și concentrarea pe conținuturi. Cantitatea mare de informații duce la un nivel ridicat de stres, copiii nu știu pe ce să se concentreze, ba mai mult, au tendința să nu mai învețe sau să învețe strict pentru răspuns.

Consecvența

Sunt de acord cu inițiativele reformatoare, reale, dar într-un ritm normal. Orice intervenție în educație trebuie testată, începi cu clasele mici, aștepți rezultatele, le studiezi, mai apoi impui schimbarea. Atât noi, cât și copiii avem nevoie de stabilitate.

Omul sfințește locul

Profesorul este cel care creează contexte de învățare ținând cont de fiecare copil în parte, el însuși evoluând o dată cu acesta. Dăruirea profesorului are un rol important în modelarea viitorului adult de succes, cu valori autentice. Un sistem care se bucură de specialiști în educație cu astfel de calități, nu poate da greș in formarea unei societăți sănătoase.

 

 

În vârstă de doar 17 ani, David Popovici a câștigat medalia de aur în cursele de 200 metri și 100 metri liber la Campionatul Mondial de la Budapesta, marcând astfel cea mai mare performanță a natației masculine din România, fiind primul înotător român care reușește această performanță. În toată istoria acestei competiții, doar un sigur sportiv a mai reușit să câștige ambele probe, de 100 și 200 m liber, la aceeași ediție. Este vorba de sportivul american Jim Montgomery, care a obținut performanța în 1973, la prima ediție a Campionatului Mondial, organizată la Belgrad.

Succesul de care David se bucură astăzi este rezultatul pasiunii și muncii intense, a dedicării totale a acestuia pentru înot. Familia și staff-ul său sunt cei care au fost alături de David încă de la început, când povestea acestuia cu înot începea, moment care coincide cu apariția sentimentului de dragostei la prima vedere între David și viteza pe care o poate prinde în apă.

 

 

Părinții l-au dus la înot la bazinul din incinta Complexului Național Sportiv Lia Manoliu din București la vârsta de 4 ani. Practicarea unui sport a fost recomandarea primită din partea medicilor, aceștia considerând că sportul l-ar putea ajuta pe David la corectarea scoliozei în stadiu incipient de care suferea. În plus, părinții acestuia au considerat că înotul l-ar putea obosi pe copilul care părea că se plictisește repede orice ar face, ajutându-l, totodată, să se odihnească mai bine. Încă de la început, David s-a simțit natural în apă, iar acest lucru i-a crescut, de-a lungul timpului, încrederea în sine.

La vârsta de 10 ani, David dobora primul său record național la 50 m spate. Următoarea performanță remarcantă a înregistrat-o la vârsta de 14 ani, când, la Campionatele Naționale de cadeți a obținut medalie la toate cele 15 probe, de la 50 m până la 1.500 m – 12 de aur, una de argint și două de bronz. Un an mai târziu, în 2019, David a devenit cel mai rapid înotător cu vârsta mai mică de 15 ani la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, înregistrând cel mai bun timp obținut vreodată de un sportiv de 14 ani la 100 m liber – 49.82 secunde. A cucerit astfel medalia de aur, cu record național la categoriile de vârstă 15, 16, 17 și 18 ani. Tot atunci a obținut și două medalii de argint, la probele de 50 și 200 m liber.

Imediat după ce a câștigat titlul de campion mondial la 200 m liber masculin la Campionatele Mondiale FINA 2022 de la Budapesta, David a fost întrebat care este secretul succesului său. Fără nicio ezitare, zâmbind, David a răspuns:

”Pasiunea mea arzătoare pentru înot și multă muncă. Este rețeta basic, dar dacă combini munca intensă cu pasiunea, atunci stelele se vor alinia la un moment dat pentru tine. Îmi place să cred că sunt un tip obișnuit, capabil să facă lucruri extraordinare. Dar nu cred că sunt special sau mai bun decât toți ceilalți. Sunt un om, doar am capacitatea de a înota rapid. ”

 

 

Cu toate că cea mai mare parte a timpului o dedică înotului, David știe că, pentru menținerea echilibrului, este necesar să aibă interese și în afara sportului. În prezent este elev la Liceul George Coșbuc din București, iar în viitor își dorește să studieze psihologia:

”Îmi voi continua studiile în România, pentru că vreau să rămân alături de antrenorul meu – chimia dintre noi este mult prea importantă pentru a o compromite. În ceea ce privește studiile, îmi place psihologia. Îmi place mintea umană, pentru că o folosesc și știu ce poate realiza atunci când este bine controlată. Sunt pasionat de comportamentul uman și tot ceea ce poate face creierul, fie bun sau rău. Mușchii joacă rolul lor, dar creierul este cel mai mare instrument în fiecare sportiv bun.”

Dublul campion olimpic, australianul Brett Hawbe a declarat despre David:

”Pentru a obține asemenea performanțe trebuie să fie vorba de un dar, iar David cu siguranță îl are. Are fizicul unui tânăr baschetbalist – mâini uriașe, picioare uriașe. Este construit fizic diferit. Apoi e vorba și despre cum simte apa. David este unul la un milion. Are această capacitate de a atinge apa și de a fi diferit de orice alt înotător. Simte în mod natural apa. Este precum Steph Curry care face o aruncare de 3 puncte, pe care nu o poți replica. Poți încerca, dar nu îți va ieși. Și când aduni toate acestea, îți dai seama că David are ceva special. ”

 

Bibliografie:

https://olympics.com/en/news/five-facts-david-popovici-swimming-world-champion

Sursă foto: Facebook David Popovici

 

 

În urmă cu 112 ani, la data de 17 iunie 1910, inginerul Aurel Vlaicu decola la bordul primului avion conceput, construit și pilotat în România – denumit Vlaicu I, de pe Câmpul Cotrocenilor din București.

 

Pionier al aviației românești, Aurel Vlaicu s-a născut la data de 19 noiembrie 1882 în Binținți, județul Hunedoara. După ce a finalizat studiile preuniversitare în Sibiu, Aurel Vlaicu a ales să studieze ingineria la Universitatea din Budapesta, iar ulterior la Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907.

A lucrat un an la uzinele Opel, însă ulterior a decis să revină în România, punând în practică planurile de realizare a unui aparat de zbor, devenit realitate în 1909, când planorul construit de acesta a realizat câteva zboruri.

În 1909, la îndemnul lui Octavian Goga, prietenul său, Aurel Vlaicu decide să se mute în București, moment în care a solicitat sprijinul guvernului pentru a construi primul avion cu motor din România. Beneficiind de sprijinul unor personalități precum Alexandru Vlahuță, Zaharia Bârsan sau Spiru Haret, Ministerul de Război i-a propus lui Vlaicu să construiască primul avion de război la Arsenalul Armatei.

 

 

Cum a luat naștere avionul Vlaicu I

Pentru construcția avionului, Vlaicu a dezvoltat o serie extinsă de schițe și planuri de lucru, pe care le-a pus în aplicare împreună cu echipa sa. Avionul a fost montat bucată cu bucată pe o perioadă de câteva luni, fiind finalizat în mai 1910. Aeroplanul cântărea 300 de kilograme incluzându-l pe pilot și era propulsat de două elice, care se roteau în sens invers.

În data de 17 iunie 1910, aeroplanul numit Vlaicu I s-a ridicat de la sol – a rulat pe o distanță de 40-50 de metri, s-a ridicat aproximativ 3-4 metri, ulterior a căzut și s-a rupt. Scos de sub aripile avionului prăbușit, Vlaicu avea doar câteva răni ușoare. Timp de două săptămâni Vlaicu împreună cu echipa sa au înlocuit piesele stricate în urma prăbușirii, aducând, în plus, unele îmbunătățiri avionului. După realizarea primului zbor cu un avion conceput, construit și pilotat în țară, România se afla în categoria restânsă a statelor, după SUA și Franța, pe teritoriul cărora s-a zburat cu un aeroplan original, construit și pilotat de un cetățean al țării respective.

Comisia finanțatoare a considerat avionul construit de Vlaicu util pentru misiuni de supraveghere, astfel că a decis înființarea unei secții speciale pentru construit avioane în cadrul Arsenalului Armatei, secție condusă de inginerul Aurel Vlaicu. În același an, în septembrie 1910, avionul a realizat prima misiune din istoria aviației militare române – Vlaicu a transportat un document de la Slatina la Piatra Olt, zburând la o înălțime de 500 m, în 35 de minute.

La un an de la reușita sa, Aurel Vlaicu a mărturisit:

„Bucuria cea mai mare am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra mașina. Mă menținusem singur în aer. Făcusem evoluții neșovăielnice.”

 

 

Avionul Vlaicu II

La doar un an, inginerul român a construit cel de-al doilea avion, Vlaicu II, cu care a obținut în 1912 cinci premii – un premiu I și patru premii II, la mitingul aerian de la Aspen, Austria. Cu cel de-al doilea aeroplan construit, Vlaicu a realizat mai multe zboruri demonstrative în țară – dintre acestea amintim: București (14 iunie 1910), Sibiu (24 septembrie 1911), Brașov (octombrie 2011), Iași (octombrie 2011), Arad (iulie 1912), Alba Iulia (august 1912) și Târgu Mureș (septembrie 1912).

 

Ultimul zbor al lui Vlaicu

Reîntors la București, mândru de realizările sale, Vlaicu a început planificarea aeroplanului Vlaicu III, cu ajutorul căruia dorea să-și îndeplinească marele vis – traversarea în zbor a Munților Carpați. Întârzierea pieselor pentru noul avion l-a determinat pe Vlaicu să decidă să zboare pentru Carpați cu Vlaicu II. La data de 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de la București la bordul avionului Vlaicu II, urmând să ajungă la Orăștie, la serbările ASTREI.

Acest lucru nu a mai putut fi posibil, aeroplanul prăbușindu-se lângă Bănești, lângă Câmpina, Aurel Vlaicu pierzându-și astfel viața.

În ciuda sfârșitului brusc, contribuțiile lui Vlaicu în domeniul aviației rămân de necontestat. Chiar și în prezent, Vlaicu este considerat un pionier al domeniului aviației, precum și un inginer și inventator de excepție.

Printre invențiile acestuia se numără realizarea unei aripi cu profil variabil în zbor, în funcție de unghiul de zbor și viteza aparatului, stabilitatea ridicată a avionului și înclinarea la viraje fără eleroane, trenul de aterizare ușor – printre primele din lume cu roți independente, forma aerodinamică și construcția aproape integrală din aluminiu a fuzelajului avionului Vlaicu II – reușite care, în 1948 i-au adus lui Vlaicu, post-mortem, titlul de membru de onoare al Academiei Române.

 

 

Datorită lui Aurel Vlaicu, România este menționată în istorie drept a treia țară care a folosit aviația militară în Primul Război Mondial, primele două poziții fiind ocupate de Franța și Italia, asigurându-și astfel un loc în grupul elitist al zborului de la acea vreme.

 

Sursă: universulolteniei.ro

 

 

Mihaela Cristea

Interviu Camelia Bobe, profesor de educație fizică și sport: „De la copii avem tot timpul câte ceva de învățat – de la a ne juca până la a ne ține promisiunile, pentru a nu-i dezamăgi.”

 7 octombrie 2022 | Interviu
Dacă ar putea alege o singură frază prin care să determine toți elevii din România să practice la un sport, doamna profesor Bobe Camelia ar alege-o pe cea mai celebră: mens sana in corpore sano. Născută în Breaza, județul Prahova, a absolvit Facultate de...

Istoria Observatorului Astronomic din București

 29 august 2022 | Moștenire
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele...

141 de ani de la nașterea maestrului George Enescu

 19 august 2022 | Mari români
Compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, George Enescu este considerat cel mai important muzician român din toate timpurile. Astăzi, 19 august, se împlinesc 141 de ani de la nașterea acestuia, personalitate artistică de geniu a secolului...

Doamna comediei românești – Tamara Buciuceanu Botez

 10 august 2022 | Mari români
La 10 august 1929, în Tighina, se năștea una dintre cele mai îndrăgite actrițe, figură reprezentativă a teatrului și filmului românesc, cea care a umplut de bucurie inimile a nenumărați români, prin prestațiile sale artistice – Tamara Buciuceanu-Botez....

46 de ani de când Nadia Comăneci a scris istorie

 18 iulie 2022 | Mari români
În urmă cu 46 de ani, în vârstă de doar 14 ani, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, devenind prima gimnastă din lume care a primit nota zece pentru exercițiul executat perfect la paralele. Nota obținută de aceasta nici nu exista...
1 … 9 10 11 12 13
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează