Interviu prof. Crina Comănescu – „A trebuit să-l privesc și să-l înțeleg pe copilul din mine, zi de zi, pentru a-i putea ajuta pe ei și a nu-i dezamăgi!”

Vă invităm să o cunoașteți mai bine pe doamna Crina Comănescu, profesor de Artă Dramatică la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, parcurgând rândurile ce urmează, desprinse din povești.

 

Cum ați ales și ce v-a inspirat în cariera de pedagog?

Nu eu am ales-o, ci ea – cariera de pedagog – m-a ales pe mine! Terminasem Universitatea Națională de Artă Teatrală și CinematograficăI.L. Caragiale” și realizasem că am neapărată nevoie de un „respiro” dincolo de scenă, dar fără să mă îndepărtez prea mult de ceea ce visasem să fac. Secția „Păpuși” mă predestina, oarecum, copiilor, așa că am bătut la poarta grădiniței care „a fost odată” sămânța Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” de azi.

Nici prin gând nu mi-a trecut atunci ca fondatorul acestui loc cald, doamna Monica Șerbănescu, avea să fie sursa mea de inspirație pentru ceea ce urma să devin! Aveam să joc cel mai important rol al vieții mele! Acela de PEDAGOG. Și să am cel mai fidel, dulce, dar și critic public: COPIII!

Am „inventat”, de fapt, un curs care pe atunci nu exista încă: ore de teatru pentru copii! Am lucrat păpuși, de la Gâscanul din poezia lui Coșbuc, la personaje din „O noapte furtunoasă”, am montat mici scenete cu teatru de umbre, ilustrând, împreună cu elevii povești sau poeme eminesciene. Am lucrat cu elevi ai „Liceului pentru Deficienți de auz” în tandem cu cei de la „Anastasia Popescu”, montând spectacole în limbaj mimico-gestual, am participat la întâlniri cu scriitori, pregătind dramatizări din scrierile lor pentru copii, m-am jucat mereu, provocându-i pe cei mici sau mai mari, de la grădiniță la liceu, să descopere literatura de valoare. La mine în geantă găseai mereu petice, ace, lipici, foarfece, fiindcă mereu meșteream câte ceva pentru oră. În proiectul European Comenius „Le monde par le théâtre”, am lucrat cu echipa noastră formată din elevi români și spanioli, o mulțime de pești, fiindcă spectacolul pus în scenă era o legendă din Spania și acestea erau personajele. Am deslușit chiar și valențe shakespeariene, montând „Visul unei nopți de vară”, cu un real succes la adolescenți.

Fiecare zi este o provocare și o călătorie în timp și spațiu! Alături de copii am stat de vorbă cu Eminescu și i-am recitat poeziile la umbra teiului, am alergat desculți prin Humulești cu gura plină de cireșe, am dănțuit cu Feți-Frumoși, am înfruntat balauri și chiar l-am ajutat pe Micul Prinț să ajungă acasă la floarea lui! Animalele și gâzele ne-au șoptit secretele lor!

 

Cum este lucrul cu copiii?

Lucrul cu copiii este o aventura, o poveste fără sfârșit în care trebuie să te reinventezi permanent. Fiecare generație e o provocare căreia trebuie să-i răspunzi prompt! Neliniștea și setea lor de cunoaștere e tot mai mare, crește parcă odată cu dezvoltarea tehnologiei. Nu ne-am dat în lături să facem ore de teatru pe ZOOM, ba chiar și spectacole, grație cărora am devenit un adevărat studio cinematografic. Dar în relația cu cei mici, trebuie să fii mereu atent! Să-i încurajezi, să-i ridici când cad și să-i ajuți să mai facă un pas! Să le fii ghid, mamă, prieten, zână și chiar muma pădurii, câteodată! Ne sfătuim și ne disciplinăm reciproc! E atât de ușor să descurajezi un copil!

 

“I-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie. Ei mi-au răspuns:

– De ce sa te sperii de o pălărie?

Desenul meu nu înfățișa o pălărie. Înfățișa un șarpe boa care mistuia un elefant!

Oamenii mari m-au sfătuit să le las încolo de desene…”

(MICUL PRINȚ/ Antoine de Saint-Exupéry)

A trebuit să-l privesc și să-l înțeleg pe copilul din mine, zi de zi, pentru a-i putea ajuta pe ei și a nu-i dezamăgi!

 

“Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le tot dea întruna lămuriri.”

(MICUL PRINȚ/ Antoine de Saint-Exupéry)

 

Dacă iubești ceea ce faci și din zâmbetul copiilor îți iei puterea, nu ai cum să dai greș în rolul de pedagog! Iar ei, ca niște bureței, vor sorbi din cupa cunoașterii oferită de tine, te vor ține minte și, cu siguranță, se vor întoarce să-ți spună pe ce meleaguri de poveste au mai poposit!

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Amintiri?! Am atât de multe încât îmi este greu să aleg una! Le prețuiesc pe toate la fel! Dar parcă tot spectacolele de la clasele a IV-a cu adaptări succesive, potrivite fiecărui colectiv de elevi, ale Coanei Chirița de Vasile Alecsandri rămân cele mai apropiate de inima mea, fiindcă, generație după generație, elevii s-au apropiat de literatura română și prin aceste texte, pe care copiii nu le mai uită, spectacolul propriu-zis rămânând și pentru ei una din cele mai dragi amintiri din anii de școală.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Alexandra Bocîrnea, învățătoarea care nu ține cont de fișa postului și se implică social în comunitatea în care predă
Maria Barbu, învățătoare – “Dascălul este un însoțitor al copilului pe drumul cunoașterii”
Interviu cu liceenii din Ploiești care au dezvoltat un robot logoped inovator
Interviu Sonia Anda Achim, prof. limba germană – “Suntem modele prin ceea ce facem și nu prin ceea ce spunem.”