Prof. Ramona Pisoiu – „Am ieșit din clasă cu cămașa udă în spate, dar zic că a meritat fiecare picătură. Mi-a plăcut de îndată ce am început!”

Doamna profesor Ramona Mara Pisoiu este absolventă a Facultății de Geografie, masterandă în specializarea „Integrare europeană”, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din București.

În anul 2000 a avut șansa de a o cunoaște pe doamna Mona Șerbănescu, fondatoarea și directoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, sub îndrumarea căreia a crescut din punct de vedere profesional, fiind recunoscătoare pentru asta.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul profesorului cred că nu a fost nicicând mai important pentru viitorul unui copil. Profesorul joacă un rol esențial în modelarea copiilor ca OAMENI. Nu numai că îndrumă copiii în activitățile academice, împărtășind cunoștințe, deschizând larg ferestre spre lume, ci sunt acolo pentru a le arăta mai ales valorile și comportamentele pe care se pot baza in viitor.

Cred că a fi profesor este o mare responsabilitate. Profesorul este, vrea, nu vrea, un model pentru cei din fața lui și, în primul rând, el ca om trebuie sa fie demn de această profesie.

 

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Bunătatea se învață cel mai bine dacă o simți. Dacă în clasă e o atmosferă pozitivă, încurajatoare, copilul are încredere că este într-un loc bun și, chiar dacă nu e întotdeauna sigur pe răspuns, își asumă riscul.

Bunătatea, respectul, sinceritatea sunt, după părerea mea, la fel de importante ca rezultatele extraordinare la matematică, română, geografie, limbi străine etc.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Îmi aduc aminte perfect prima oră de CDON (Cunoștințe despre om și natură) de la „Grădinițele Arc-en-Ciel”, de pe strada Matei Voievod. Am intrat în sala din mijloc unde mă așteptau copiii așezați în ”U”, îndreptați cu fața la tablă și cu toți ochișorii lor ațintiți spre mine, am început să le povestesc despre ceea ce ne înconjoară. Am simțit emoție, responsabilitate, frica de a nu mă face înțeleasă și bucurie, când la final, copiii s-au strâns ciorchine în jurul meu într-o îmbrățișare comună. Am ieșit din clasă cu cămașa udă în spate, dar zic că a meritat fiecare picătură. Mi-a plăcut de îndată ce am început!

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Eu sunt profesor de geografie, îmi place și mă motivează acest lucru, dar nu poți fi un profesor bun dacă nu construiești o relație cu copiii, mai ales dacă ești și diriginte/mentor și lucrezi mai îndeaproape cu ei. Trebuie să le arăți cine ești ca persoană, ce valori ai și să comunici permanent cu ei. Comunicarea este elementul principal, pentru că servește la crearea de conexiuni între elev si profesor. Comunicarea și consecvența. Pe lângă predarea geografiei, treaba mea este să-l învăț pe copil să fie mai bun pentru viitor.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Un mediu de învățare eficient este acela în care toate „părțile” implicate învață unele de la altele. În timp ce elevii învață de la mine despre un anumit subiect, eu învăț de la ei cum să-mi fac lecțiile mai interesante pe viitor, folosindu-mă de întrebările lor. Astfel, ambele părți învață una de la cealaltă.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Nu toți copiii sunt motivați de aceleași lucruri. Unii sunt interesați doar dacă subiectul discutat îi ajută în „lumea reală” sau dacă există experimente practice, alții își doresc să folosim cât mai mult tehnologia, la polul opus fiind cei cărora le place să studieze hărțile/atlasele sau să lucreze în echipă. Ce fac eu ca să-i mențin interesați? Alternez lecțiile, astfel copiii cu preferințe diferite se concentrează pe lucrurile care le plac cel mai mult.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Îmi este dificil să aleg o singură carte, dar pot să spun că mai nou sunt atrasă de jurnalele de călătorie. Marius Chivu cu „Trei săptămâni în Himalaya” și „Trei săptămâni în Anzi” m-a cucerit definitiv. Asta pentru că îmi plac experiențele autentice trăite cât mai aproape de natură, dar și pentru că textul este însoțit de niște fotografii excepționale făcute chiar de către autor. De asemenea, Ana Hogaș și Ionuț Florea cu „Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa” sau „Prin praf și vise” de Roxana Valea sunt potrivite acum, pentru vacanță.

 

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

În atâția ani de predare am nenumărate amintiri dragi, dar poate cea mai plină de emoție a fost cea din primul an de pandemie, când la serbare de iarnă, copiii fiind în online, au ridicat la camere, pe neașteptate, afișe de apreciere.

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Calitate nu cantitate.

Îmbunătățirea calității educație prin programe mai puțin stufoase și concentrarea pe conținuturi. Cantitatea mare de informații duce la un nivel ridicat de stres, copiii nu știu pe ce să se concentreze, ba mai mult, au tendința să nu mai învețe sau să învețe strict pentru răspuns.

Consecvența

Sunt de acord cu inițiativele reformatoare, reale, dar într-un ritm normal. Orice intervenție în educație trebuie testată, începi cu clasele mici, aștepți rezultatele, le studiezi, mai apoi impui schimbarea. Atât noi, cât și copiii avem nevoie de stabilitate.

Omul sfințește locul

Profesorul este cel care creează contexte de învățare ținând cont de fiecare copil în parte, el însuși evoluând o dată cu acesta. Dăruirea profesorului are un rol important în modelarea viitorului adult de succes, cu valori autentice. Un sistem care se bucură de specialiști în educație cu astfel de calități, nu poate da greș in formarea unei societăți sănătoase.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Laura Felea, profesoara de istorie care îmbină educația formală de la școală cu cea nonformală din cadrul Palatului Copiilor pe care îl conduce
George Lili Berceanu, portretul unui om dedicat comunității în care trăiește, casa lui mai mare
Alin Ibriș și povestea unui polițist de etnie romă care dorește să devină preot militar
Valentin Căldăraș și povestea unui rom crescut în orfelinate care a creat o rețea a solidarității prin intermediul ONG-lui fondat