Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Conferințele de la șosea Migrația și transformarea lumii rurale românești. Mobilitate, schimbare societală, schimbare culturală

14 noiembrie 2023, ora 18.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

 

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 14 noiembrie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Migrația și transformarea lumii rurale românești. Mobilitate, schimbare societală, schimbare culturală. Intrarea este liberă.

 

Prezintă:

Remus Anghel (SNSPA – București, ISPMN – Cluj)

Monica Stroe (SNSPA)

Moderează: Bogdan Iancu (MNȚR / SNSPA – București)

 

Migrația produce unele dintre cele mai profunde efecte asupra societății rurale românești, o transformare masivă a acestuia. Dacă proiectul comunist a condus la procese de urbanizare semnificativă față de perioada interbelică și la crearea unei întregi categorii de muncitori-țărani navetiști, migrația a transformat populația rurală românească într-un rezervor semnificativ de migranți. Pentru o viață mai bună și un viitor promițător pentru copii lor, oameni din toate zonele rurale ale României au urmat mirajul Occidentului la care visaseră încă din timpul comunismului. Iar alții din Occident au venit în satele românești, unii dintre ei „utopici” în căutarea unei ruralități nealterate. Dar schimbările pe care emigrația și imigrația le-au adus nu sunt doar de natură economică – însemnând case mai mari, bani mai mulți în gospodării și creșterea consumului în zone care au cunoscut deprivare sistematică. Sunt și schimbări culturale, de apariție a unor noi moduri de a relaționa social și de a valoriza bunurile și relațiile sociale.

 

Această dezbatere propune un dialog despre astfel de schimbări centrate în jurul noțiunii de mâncare la sat – de la producerea acesteia prin practici agricole la gestionarea gustului și inventarea sau reinventarea și redescoperirea unor gusturi locale uitate. Mâncarea – atât marfă cât și o marcă identitară și parte din branding-ul local, „faima gospodinelor”, devine parte din aceste procese mai largi influențate de circulația oamenilor, ideilor și bunurilor. Migrația „afară” a cetățenilor români și sosirea altora „din afară” recompune atât producerea mâncării prin schimbări majore ale agriculturii, cât și inserează modele culturale mai generale în satul românesc.

 

 

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Muzeul Naţional al Ţăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este un muzeu naţional aflat sub autoritatea Ministerului Culturii. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o cladire-monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA - European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeşte şi în publicatiile muzeului, în acţiunile de tip Muzeul Misionar, Şcoala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferinţe.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Ultimele postari ale lui Muzeul Naţional al Ţăranului Român (vezi toate)

CITEȘTE ȘI:

15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale
”Răspundem cu suflet vârstnicilor singuri!”, campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale seniorilor
Cea mai mare oaza subterană de aer curat și relaxare din România
Lacul Sfânta Ana și Capela Sfânta Ana