Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Florentin Gheorghe, profesorul de limba română de la catedră și din online

Florentin Gheorghe crede cu tărie că meseria aleasă este lucrul cel mai frumos pe care l-a îmbrățișat în viața sa. Se identifică perfect cu ceea ce face, deși, culmea, drumul său profesional nu a avut întotdeauna o destinație precisă. Este unul dintre oamenii care fac cinste învățământului românesc și de care sistemul educațional avea nevoie.

Spirit tânăr, dinamic, creativ, dedicat, prezent în viața copiilor, inițial se îndreptase către domeniul preoției. A terminat Seminarul Teologic din Târgoviște, apoi a absolvit Facultatea de Teologie din același oraș, dar decizia de a se dedica cultului religios s-a schimbat, el dorind să fie mijlocitorul între copii și educație. Au urmat alți ani de studii, iar în prezent îl găsim ca profesor de limba și literatura română, atât la catedră, cât și pe canalele de socializare. Este și gazda unei emisiuni de educație și cultură. Să-l cunoaștem mai bine!

 

 

Florentin, ești omul de la catedră din fața copiilor, ești Profu de română de pe Youtube, dar și gazda unei emisiuni. Cât de mult te onorează rolurile pe care le-ai îmbrățișat pe parcursul tău profesional?

Foarte mult. Deși par multe și destul de variate, toate au ceva în comun: educația. Îmi doresc să fac lumea în care trăiesc un loc mai bun. Cum? Așa cum mă pricep eu cel mai bine: educând oamenii (indiferent că este față în față în sala de clasă, pe internet sau la televizor). Cu toții avem o misiune în viață, iar aceasta cred că este misiunea mea.

 

Apropo de parcurs și de calea aleasă, care este frumoasa poveste a escapadei tale academice? Ce te recomandă studiile?

Drumul meu nu a fost mereu unul cu o destinație precisă. După ce am terminat Seminarul Teologic din Târgoviște, eram oarecum dezorientat în ceea ce privește cariera. Nu eram convins ce aș vrea să fac în viață. Cred că m-am maturizat mai greu. Așadar, neavând o perspectivă, m-am înscris la Facultatea de Teologie din Târgoviște, ca mai toți colegii mei. N-aș zice că am urmat efectul de turmă, ci mai degrabă că am rămas în zona de confort. Era un domeniu unde eram văzut bine, unde rezultatele mele erau foarte bune, prin urmare, cred că aș fi putut face carieră. Numai că aveam să descopăr în timp că nu asta era vocația mea. Or, în acest domeniu (cel teologic și ecleziastic), este nevoie în primul rând de vocație, de o chemare specială. Dacă practici preoția doar ca pe un job, tot demersul tău este unul sortit eșecului. Șansa mea a fost ca în anii al II-lea și al IV-lea de licență să plec cu o bursă de studii în Grecia, la Facultatea Națională și Kapodistriană din Atena. Aici m-am desprins de zona mea de confort, am avut timpul necesar să îmi dau seama cine sunt, ce îmi place, ce nu. Astfel, când m-am întors în țară știam ce nu îmi doresc să profesez, însă trebuia să aflu ce vreau să fac. Cum cred că nimic din viața noastră nu este întâmplător (asta dacă deschidem bine ochii și suntem atenți la detalii), am avut ocazia să predau, ca suplinitor, la școala gimnazială din satul meu natal, școală al cărei elev am fost. Astfel, am văzut că îmi place să predau, să fiu în mijlocul copiilor și să lucrez cu ei. După ce am terminat Teologia (pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate), m-am înscris la Facultatea de Litere din Târgoviște, specializarea Limba și literatura română-limba și literatura engleză, domeniu în care am făcut și un master.

 

Ce înseamnă pentru tine să fii în mijlocul copiilor? Ce ai învățat tu de la ei?

Să fiu in mijlocul copiilor înseamnă totul pentru mine. Este sensul vieții mele. Este ceea ce mă motivează să depășesc orice obstacol al sistemului, unul departe de a fi ideal sau chiar funcțional. Ce am învățat de la copii? Multe. Să fiu sincer. Copiii nu își pot ascunde trăirile și emoțiile, așa cum, din păcate, o facem noi, adulții; dacă unui elev nu i-a plăcut ora ta, să fii sigur că îți va da de înțeles. Și ăsta e un lucru foarte bun – cel mai bun feedback ți-l dă elevul, nu vreun director, inspector sau ministru. Am învățat să mă bucur de viață, să fiu copil. Doar să nu vrei și nu înveți de la copii.

 

Ce dorești tu ca valori să le transmiți?

În primul rând, respectul. Respect față de ei înșiși, față de ceilalți și față de mediul înconjurător. Apoi, valori precum sinceritatea, perseverența și munca. Doar muncind și fiind serioși pot obține ce își doresc în viață.

 

 

Care este profilul copiilor tăi de anul acesta?

Copiii de astăzi sunt clar diferiți de copiii de acum 20 de ani, chiar și de cei de acum 10 ani. Nu sunt mai buni sau mai răi. Sunt doar diferiți, pentru că tot contextul este diferit. Ce avem noi de făcut este să ne adaptăm limbajul, abordarea, dar nu și așteptările. Trebuie să vorbesc eu, adultul, pe limba lor, ca să îi învăț să vorbească limba mea. Să mă duc eu spre ei, ca să îi trag spre mine. Dacă aștept ca elevul să vină să îmi ceară o listă cu lecturi suplimentare, este posibil să aștept mult și bine. Decât să mă las copleșit de frustrări, mai bine iau atitudine și caut soluții, înființez un club de lectură, fac activități interactive și le arăt că cititul poate fi „cool”. Dar ca să îi pot motiva pe elevi, trebuie ca mai întâi eu, profesorul, să fiu motivat. Într-adevăr, este mai mult de muncă pentru mine, dar dacă sunt motivat, nu voi vedea în asta o povară, ci o plăcere, o parte a misiunii mele. Cu atâtea distrageri (și aici mă refer la tot universul online, cu toate aceste aplicații de socializare și jocuri), pe care noi nu le aveam, este clar că elevului îi este mai greu să discearnă, să știe care este „calea cea dreaptă”. Dar tocmai ăsta este scopul nostru, să îi ghidăm și să îi ajutăm. Deci copiii, de acum și din orice timp, sunt minunați. Sunt diamante ce așteaptă să fie șlefuite. Vorbeam într-o emisiune de-a mea cu o psihologă din Honduras, pe care am cunoscut-o într-un proiect Erasmus, despre așa-zișii copii-problemă. Concluzia a fost că nu elevul este problema, ci că elevul are o problemă și trebuie ajutat. Comportamentul lui ne spune că el are o problemă. Dacă nu mai vad elevul ca fiind problema, nu mă mai enervez pe el și îmi dau seama că misiunea mea este să găsesc problema. Practic, trebuie să ne regândim abordarea în ceea ce îi privește pe elevii de azi.

 

Pe ce criterii se bazează relația cu ei? Dar cu familiile acestora?

Țin cont eu însumi de toate valorile pe care le pretind de la ei: respect, onestitate, încredere, dreptate. Îmi tratez elevii ca de la egal la egal. Nu îi privesc dintr-o postură de superioritate. Elevii sunt centrul actului educațional. Noi, profesorii, mergem la școală pentru ei, nu pentru noi. Elevii mei sunt cei mai importanți pentru mine și am grijă ca ei să afle asta. Încerc să creez o conexiune cu ei. La baza oricărui tip de relație, chiar și în relația profesor-elev, stă conexiunea. De fapt, cred că asta este cheia succesului cu elevii. Dincolo de informațiile pe care le află de la tine, elevul reține cum s-a simțit la ora ta, ce principii a deprins de la tine.

 

 

Care sunt resursele care te aduc zi de zi la catedră? Cu ce gând pleci zilnic spre școală?

Plec la școală cu gândul că și eu sunt parte din schimbarea în bine pe care toți ne-o dorim. Toți vrem lucruri, însă puțini facem ceva concret pentru a le obține. Ca profesori, mi se pare că avem o responsabilitate enormă. Noi formăm adulții de mâine. Schimbarea stă (și) în mâinile noastre. Pentru asta trebuie să fim în primul rând noi înșine motivați. Trebuie să ne găsim motivația. Care este scopul nostru? De ce plecăm de acasă? Pentru bani, pentru statut sau pentru elevi?

 

Ușor nu a fost în anul pandemic. Conectarea a fost mai grea online, în schimb, pe tine te-a pus în ipostaza de a te reinventa și de a crea un canal online cu informații corecte cu și despre limba română. Ești și foarte apreciat, iar noi îți mulțumim pentru ce împărtășești. La câți abonați ai ajuns?

Niciodată numărul nu a fost un scop, merg pe principiul calității, mai puțin pe cel al cantității. Trebuie să recunosc că mă bucură să văd că mii de oameni îmi apreciază munca și găsesc util ce fac. Practic, scopul meu, misiunea mea se extinde și în afara sălii de clasă, ceea ce este ideal. Educația nu se oprește în spațiul școlii, ci trebuie să învățăm pe tot parcursul vieții. Revenind la cifre, pe Facebook am 61 000 de următori, pe YouTube am 4 600, iar pe TikTok (cont pe care l-am creat recent, având în vedere că majoritatea celor tineri își petrec timpul acolo) am peste 20 000 de următori.

 

Cum negociezi cu timpul? Știu că ești și gazda unei emisiuni, ești și la ore, dar mai aloci și timp pentru a continua cu informațiile utile din online. Ce-mi poți mărturisi?

N-aș zice că am un secret. Doar fac ceea ce îmi place. Atunci când faci ceea ce îți place, găsești timp pentru orice. Cum spuneam, am găsit un scop în viață, scop care îmi aduce satisfacție, și atunci toată energia mea este canalizată în acesta direcție – educația. Satisfacțiile pe care le am în urma tuturor activităților mele sunt combustibilul de care am nevoie de merg mai departe.

 

 

Florentin, să fie meseria aleasă cel mai frumos lucru pe care l-ai îmbrățișat în viața ta?

Da. Nimic nu dă sens mai mult vieții mele decât meseria pe care am îmbrățișat-o.

 

Ce planuri profesionale ai pentru tine?

Să continui ce am început și să fac totul cât mai bine.

 

Unde ar trebui să fie schimbarea în învățământ? Se tot vorbește despre lacune. De care ordin?

Din păcate, multe dintre schimbările din învățământ vizează mai mult forma și mai puțin fondul. Schimbarea trebuie să plece de la selecția profesorilor, a celor din funcții de conducere (indiferent că vorbim de directori, inspectori sau miniștri). Selecția trebuie făcută pe baza meritelor, a competenței, nu pe criterii politice sau nepotisme. În educație este o criză de profesori cu vocație. Este nevoie de profesori motivați. Este nevoie de profesori bine pregătiți din punct de vedere științific, cărora să le pese de elevi, să fie acolo pentru nevoile lor și care să caute căi de a se conecta cu aceștia. Elevii au nevoie de profesori care să îi asculte, să îi facă să se simtă importanți. Profesorii nu trebuie să fie doar transmițători de informații, ci trebuie să fie formatori de caractere. Să ii învețe pe elevi să gândească critic, să îi învețe să selecteze informația, să îi învețe să învețe. Să trateze cu respect atât elevii, cât și meseria de dascăl, misiunea pe care o are. Criza în educație, din punctul meu de vedere, depășește granițele economicului sau ale infrastructurii. Criza o reprezintă, în primul rând, resursa umană de calitate.

 

 

 

Tănase Ema

Tănase Ema

Ema Tanase sunt, profesor educator. Iubesc oamenii mici, dar și să descopăr oamenii mari, cu surprize lăuntrice care aduc un plus valoare societății noastre.
Tănase Ema

CITEȘTE ȘI:

Alexandra Bocîrnea, învățătoarea care nu ține cont de fișa postului și se implică social în comunitatea în care predă
Maria Barbu, învățătoare – “Dascălul este un însoțitor al copilului pe drumul cunoașterii”
Interviu Sonia Anda Achim, prof. limba germană – “Suntem modele prin ceea ce facem și nu prin ceea ce spunem.”
Interviu cu Despina Merca, profesor de limba engleză: “Mă străduiesc să-i fac pe elevi să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitate de a înflori din nou.”