”Hai în Sat la Operă”, proiectul care-l aduce pe Verdi la talpa țării
Proiectul „Hai în Sat la Operă” este un concept unic al Asociației Culturale „Hai în Sat” și se construiește pe ideea de a contribui la promovarea artei și culturii la țară. Alin Pop, coordonatorul proiectului, ne spune ce este Congelatorul de idei și cum sună ariile celebre ale operei internaționale într-un cămin cultural.
”Hai în Sat la Operă!” este un proiect unic în România. Este o alternarnativă la viața de oraș sau o încercare de revitalizare culturală a satului? Ori și una și alta?
Asociația culturală ”Hai în Sat” este relativ nouă, ne-am înființat în luna mai a anului trecut. Deci conceptul, implicit, este unul nou. Noi lucrăm la mai multe concepte, la mai multe proiecte. Avem un folder în calculator care se numește ”Congelatorul de idei”, unde depozităm toate ideile care ne vin, urmând ca printr-o selecție cât de cât riguroasă, în funcție de necesitățile pe care le intuim, să scoatem de acolo ideile pe care le considerăm, la momentul cel mai potrivit, cele mai bune. Așa s-a născut ”Hai în Sat la Operă!”, pornind de la considerentul că în majoritatea comunităților rurale actul cultural lipsește aproape cu desăvârșire, iar, în consecință, căminele culturale și-au pierdut aproape în totalitate rolul de loc în care se întâmplă acte de cultură; majoritatea sunt folosite ca săli de mese de după înmormântare.
A fot o mare reușită. Am văzut chipuri atât de fericite cum nu am mai văzut de multă vreme
Sunt săli în care nu s-au ținut niciodată piese de teatru sau spectacole. Noi suntem conștienți că societatea evoluează și comunitățile rurale ar trebui să evolueze și ele, după ritmul în care se dezvoltă societatea, iar cultura are un rol definitoriu. Toate acestea le-am conștientizat, am așternut pe hârtie proiectul, am aplicat pentru un grand de finanțare și am reușit. Am fost selectați din vreo 300 de ONG-uri din țară. Prin urmare am demarat acest proiect pe 1 octombrie și tocmai l-am încheiat la finalul lunii februarie.
Am înțeles că au fost în total 10 evenimente artistice în 10 comunități rurale din județul Cluj. Prima întâlnire cu publicul a fost în octombrie anul trecut în localitatea Suceagu.
Prima întâlnire a fost marele pariu, pentru că nu știam cum va ieși, nemaifăcând nimeni acest lucru nu aveam siguranța reușitei. Noi am depus toate eforturile pentru ca acest eveniment să fie unul de succes, dar aveam marea necunoscută, cum va accepta publicul din rural un astfel de eveniment, care va fi receptivitatea lui, dacă oamenii vor veni în sala de spectacole, cum vor rezona cu artiștii de pe scenă și cu muzica cultă, pentru că e un gen muzical cu care nu au tangență.
E și un gen muzical pe care îl regăsim mai puțin în programele televiziunilor, în programele radiourilor. Mai puțin mediatizat. La care se adaugă și faptul că pentru a înțelege o astfel de muzică ai nevoie și de educație muzicală. Asta nu exclude desigur potențialul acestei muzici de a crea tuturor ascultătorilor trăiri înalte, bucurii mari.
Așa este. Cu toate că la baza ei are doina românească. Dar noi nu aveam cum să știm că publicul va fi unul care va menține în aplauze aproape tot spectacolul. A fost o mare reușită. Am văzut chipuri atât de fericite cum nu am mai văzut de multă vreme. Eu sunt din această localitate, din Suceagu. Organizația noastră își are sediul acolo. Prin urmare, am considerat că este o datorie și am făcut în așa fel încât primul eveniment să se deruleze acolo: un cadou pe care am dorit să-l facem comunității.
Care a fost cea mai impresionantă apreciere venită din partea publicului
Reacțiile din partea publicului au fost de toate felurile, începând cu fericirea aceea pe care rareori o vezi pe chipul unui locuitor de la țară. Ei sunt oameni care lucrează foarte mult, sunt foarte obosiți, nu au timp să se bucure. Grijile lor sunt foarte multe. Am văzut fericire și destindere pe chipurile lor. A fost prima emoție pe care am avut-o văzându-i.
Am văzut lacrimi de fericire pe chipurile unor oameni dintre care cei mai mulți nu văzuseră niciodată un spectacol de operă
Apoi, mergând în cealaltă extremă: am văzut lacrimi. A fost pentru noi o încântare să vedem lacrimi de fericire pe chipurile unor oameni care nu știau ce se va întâmpla acolo. Cei mai mulți nu văzuseră niciodată un spectacol de operă. Și s-a întâmplat totul în fața lor, la câțiva metri, cu participarea unor artiști de primă mână ai Operei Naționale din Cluj Napoca și ai Operei Maghiare.
În program am văzut arii din opere celebre, dar și musical, lied și chiar romanțe.
Am adaptat repertoriul astfel încât el să fie ușor de digerat pentru un public necunoscător. Prin urmare, am extras din opere arhicunoscute, arii cantabile, ușor de fredonat. ”Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino a stârnit aplauze pe care nu mă așteptam să le aud într-un cămin cultural. Am avut Verdi, am avut ”șlagăre” ale operei și operetei. Suceagul este un sat multietnic, este locuit de români și maghiari. Noi am considerat că tuturor trebuie să le oferim accesul la această bucurie.
Artiștii cum au primit invitația, care au fost impresiile după întâlnirea cu publicul?
Aș vrea să remarc o reacție a lor încă de dinainte de a începe repetițiile, chiar înainte de a găsi o finanțare. Am mers cu proiectul la directorul operei clujene, Florin Estefan, și am spus ”Haideți să facem asta pentru comunitățile rurale!”, știind că domnia sa face pare dintr-o generație tânără, deschisă și intuiam că își va dori o deschidere și spre rural. Prima reacție a fost: ”Excelent, gata, hai s-o facem! Dar nu sunt bani!” A intervenit pe lângă artiști, rugându-i să se implice ca voluntari în acest proiect. Toți au răspuns pozitiv, au fost bucuroși să se implice, chiar dacă urma să joace într-o zi de duminică. Între timp, am obținut finanțarea pentru acest proiect, prestația lor nu a fost gratuită, însă nu au primit nici măcar 10 la sută din onorariul pe care ei l-ar lua pentru un astfel de eveniment.
Ce mai iese din ”congelatorul cu idei”
Vom scoate trei proiecte. În primul rând noi ne dorim să descoperim modalitățile prin care acest proiect să fie multiplicat la nivel național. Este marea noastră miză. Dorim să implementăm și un alt proiect, ”Hai în sat la teatru!” și vrem să finalizăm și pe cel sub numele ”Fii deșteptul satului!”. Organizăm întâlniri în sate cu personalități din județul Cluj, care provin din mediul rural și care au ajuns vârfuri ale societății.
Desigur, mai avem și alte proiecte pe care le derulăm, atât pentru locuitorii din urban, cu scopul de a-i atrage spre satul românesc, cât și pentru locuitorii din rural, pentru a-i extrage din lumea izolată în care ei trăiesc. Vrem să le oferim contexte din care ei să înțeleagă că totuși fac parte dintr-o societate la fel ca și cei din oraș, căreia trebuie să-i țină ritmul.
Asociația Culturală Matricea Românească
Ultimele postari ale lui Asociația Culturală Matricea Românească (vezi toate)
- Desenele lui David #24 - 30-08-2024
- Madrigal la Constanța: evenimente memorabile, cu audiențe record - 22-08-2024
- Două lucruri esențiale în viața copiilor noștri - 19-08-2024