Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – Că a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.
Sfântul Apostol Pavel – 2 Corinteni 12: 3,4
Poți fi în același timp un raționalist, cartezian și totodată un bun creștin? Poți să înțelegi temeiul argumentării lui Thomas Paine, să-i admiri rigoarea cu care-și expune ideile, chiar dacă nu ești de acord cu el și, mai mult, să înveți de la o astfel de personalitate cum poți fi mai bun, deci și un mai bun creștin? Este eronat să mărturisești că imaginea Empireului lui Dante, cerul nevăzutelor lui Dumnezeu și început al Universului nostru cunoscut (de la Big Bang încoace) l-ai înțeles mult mai ușor printr-o noțiune geometrică, și anume aceea a hipersferei¹, a sferei în patru dimensiuni?
Hipersfera lui Riemann. Sursa: Wikipedia
Ce este până la urmă creștinismul, dincolo de asumarea învățăturii lui Iisus Hristos – Iisus Mesia, Dacă nu și acceptarea rațională a prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume? Iisus, fiul născut din smerita fecioară Maria și crescut de tatăl său pământesc Iosif îndată ce a fost născut în lume, întâmpinat de păstori și venerat de Regii Magi, a început încă din iesle să pună (în lumea noastră) bazele Împărăției Tatălui Său și Dumnezeul nostru al tuturor. De atunci, chiar dacă multora dintre noi li se pare exact contrariul, această Împărăție crește mereu și se întărește, pregătind a doua venire pe norii cerului a împăratului său ceresc, Mesia/Hristosul Iisus.
Despre Împărăția pe care Iisus o clădește în lume au vorbit mulți alții înaintea mea, teologi și învățați, filozofi de calibru ori martiri, oameni simpli sau călugări, dar tot a mai rămas loc și pentru mica mea mărturie. Iar mărturia mea, pe care încerc să o înfățișez într-o suită de câteva articole, este aceea a omului modern, obișnuit să gândească mai degrabă rațional decât dogmatic, să se bazeze pe deducție și silogism și mai puțin pe revelație. Raționalistul poate fi creștin și-L poate iubi pe Iisus Mesia și poate simți aproape palpabilă prezența Împărăției Sale în lume, pentru că mărturiile existenței acesteia sunt la tot pasul!
De ce ne punem întrebări legate de transcedental?
Fotografierea integrala a cerurilor. Imaginea a fost realizata de telescopul spațial european Plank, în prima misiune de fotografiere integrală a universului și a fost integrată timp de șase luni
Existența noastră rațională nu poate fi separată de transcedental. Nu ne putem explica coincidențele, nu putem înțelege amintirile unor pacienți care își revin din moarte clinică, habar nu avem cum să explicăm unele aprehensiuni la fel cum ne este imposibil să înțelegem viețile sfinților etc.
Încercând să explicăm imaginea universului, așa cum știința ne-o oferă acum prin intermediul radiațiilor cosmice captate de telescopul Plank, ajungem într-un punct apropiat (ante sau post Big Bang, nu contează prea mult) de întrebarea întrebărilor: de ce era nevoie de acel eveniment care să determine detenta care a dat naștere Universului și la ce-a folosit el, care-i este scopul? Omul? Mai mult de atât? Altceva, altcineva?
Evenimente personale sau experiențele unor ființe care ne sunt apropiate ne emoționează și ne determină să ne punem întrebări mult mai intim legate de noi înșine, de rostul nostru, de rolul Providenței în viața noastră, de semnificația micilor miracole pe care le-am trăit sau a unor suferințe pe care ne este dat să le purtăm.
Întrebări ne punem cu toții, unii necontrolat și fără speranță – semn al depresiilor adânci, alții superficial și de pe poziții superioare – crezând că puterea și banii pe care le deținem vremelnic ne scutesc de griji și introspecții, în fine profund și aplicat – iar atunci lumea se deschide în fața noastră aproape miraculos: vedem mai mult, înțelegem mai mult, ne deschidem sufletele mai mult și ajungem să iubim fără să mai așteptăm ceva în schimb.
Indiferent la ce scară și cu ce intensitate ne trăim sentimentul de transcedental, perfect conștient sau doar ca pe-o senzație îndepărtată care abia se ghicește, percepem destul de clar că trăim între două lumi. Și nu mă refer aici la credința că ne ducem viața pe pământ și apoi, după ce murim luăm calea de sus, dacă am fost virtuoși, sau de jos, dacă ne-am lăsat stăpâniți de păcat.
Nu, este vorba de permanenta luptă a unor contrarii în trupul și în mintea noastră, organic asumată și dusă fără răgaz, pentru ca apoi din ea să apară, uneori în decursul a doar câteva minute, fie omul iubitor și milos din noi, fie o fiară pătimașă și nestăpânită ce se manifestă violent, fie ființa rece și calculată sau omul temător și slab – toate fațete ambalate în același corp material.
Lumea de pe pământ sau Împărăția? Cum știm?
Pentru că suntem sfâșiați între diversele forme de manifestare ale ființei noastre, rațiunea ne spune că trebuie să existe cel puțin o succesiune de cauze și evenimente ce se succedă cu repeziciune, într-un mod pe care nu-l putem controla, și care ne obligă astfel se reacționăm: uneori reușim să o facem cu ceea ce este mai bun în noi, alteori eșuăm și oferim din păcate ceea ce avem mai rău în noi. Dar cum se face diferența?
În mod rațional putem gândi această multilateralitate dihotomică încercând să favorizăm, după principiul terțului exclus, ipoteza că trăim pe pământ acum în Împărăția lui Dumnezeu. Această ipoteză pleacă de la studii teologice la care am să mă refer mai pe larg într-un articol viitor; dar deocamdată să reținem că avem nevoie să înțelegem cum anume ar fi dacă am trăi cu toții în Împărăția pe care pruncul Iisus a început să o clădească pentru noi și mai apoi, sacrificându-Se pentru noi pe cruce și înviind ca Mesia a întemeiat-o fără putință de tăgadă.
Și cum să știm ce înseamnă Împărăția dacă nu ascultând Cuvântul, așa cum transpare Evanghelia sa pentru lume?
Predica de pe Munte
Un tânăr (ne putem imagina un antreprenor de succes din zilele noastre, de ce nu?) îl întreabă pe Iisus cum poate să procedeze pentru a trăi în Împărăția lui Dumnezeu (să aibă viață veșnică). Iar Iisus îi răspunde (Matei, 19:21): Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer, după aceea vino și urmează-Mi. Tânărul (în plină ascensiune cu afacerea sa, plin de succes) ne spune Evanghelia că a plecat întristat, căci avea multe avuții.
Rațional, nu avea probabil niciun sens pentru un tânăr de succes al acelor vremuri (ca și ale vremurilor contemporane), oricâtă dragoste și râvnă i se părea că are în inima sa, să renunțe la absolut tot, la toată munca depusă și la tot succesul obținut. Nu s-ar fi întors el astfel înapoi? Ba da, întocmai, Iisus a și insistat pe această idee: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor (Matei 18:1).
Viața omului, desfășurată sub semnul timpului (sublunar) poartă în ea semne ale desfășurării, evoluției sale ca om. Să încerci să înțelegi rațional ideea de a te reîntoarce pentru a fi ca la început, ca un prunc, este aproape imposibil. Un fruntaș al iudeilor, ne spune evanghelistul Ioan (3:1), un anume Nicodim, voia la rândul lui să știe ce trebuie să facă pentru viața lui veșnică.
Rabi, a spus el arătând că înțelege perfect poziția și rolul lui Iisus, știm (adică era deja de notorietate în anumite cercuri, lumea se trezea) că de la Dumnezeu ai venit învățător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Nicodim este unul din martorii pe care Evanghelia îi citează în favoarea constatării Împărăției care începea să se întemeieze pe pământ. Doar că modul în care continuă discuția îl descumpănește.
Iisus răspunde întrebărilor lui Nicodim, cele rostite și cele nerostite, spunându-i: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:3). Bine, dar un bătrân ca mine, întreabă Nicodim, cum poate el să se nască a doua oară, pentru că rațional nu ne putem gândi că va intra a doua oară în pântecele mamei sale?
De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:5), îi destăinuie taina Iisus lui Nicodim, care este încă prea copleșit ca să înțeleagă că ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este (Ioan 3:6). Cheia aici este Duhul Sfânt, care vine de la Dumnezeu și care ajută la schimbarea ființei noastre. Dacă ești un om rațional, poți înțelege perfect acest lucru; mai greu dacă preferi să te mărginești la a fi raționalist².
Dacă Împărăția este aici, o putem vedea?
Schimbarea la Față a lui Iisus
Și pe când se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea lui albă, strălucind (Luca 9:29) în fața ucenicilor săi, Petru, Ioan și Iacob, pe muntele Tabor, prefigurând strălucirea pe care o primesc ființele care pătrund în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă am fi și noi parte a Împărăției lui Dumnezeu, ar trebui să devenim ființe de lumină pe măsură ce ajungem să o locuim pe deplin? Sau totul rămâne așa cum este acum, fără să ne putem da seama cine a pășit deja în Împărăție și cine nu?
Aceste întrebări nu sunt simple deloc și lor le-am dedicat articolele care vor urma. Dar aș anticipa spunând că avem deja mărturii ale unor sfinți care locuiau fără îndoială Împărăția și care, la fel ca Iisus pe muntele Taborului, se umpleau de lumină atunci când se rugau: Sfânta Teodora de la Sihla, Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului și mulți, mulți alții.
Cel dintâi care ne-a oferit un ghid practic, însoțit de explicații detaliate și raționale ale modului în care să ne pregătim noi înșine, cu ajutorul Duhului Sfânt, să devenim locuitori ai Împărăției, a fost Sfântul apostol Pavel. Având privilegiul unei inițieri intense direct din partea lui Iisus Hristos cel Înviat și Înălțat la Ceruri, Saul din Tars a devenit asemeni cu ceilalți apostoli și o autoritate de necontestat în teologia Împărăției, chiar dacă în popor cheile raiului le deține Sfântul Petru.
Mult mai aproape de noi, un om obișnuit, asemeni nouă, doar că dăruit de Sus cu un imens talent poetic, și mă refer la florentinul Dante Alighieri (Durante degli Alighieri), a refăcut drumul descris de Sfântul Pavel în ceruri, pentru a cunoaște Împărăția și a reușit acest lucru după ce s-a transformat, fie și pentru o clipă, într-o ființă de lumină.
Trebuie să avem speranță! Dacă persecutorul Saul din Tars a fost chemat, dacă lui Dante i s-a permis, iar mărturiile amândurora vorbesc despre o Împărăție care deja este aici și al cărei ferment lucrează în lume, cu siguranță este loc și pentru noi, un loc ce ne așteaptă. Și despre cum este acest lucru posibil, permiteți-i raționalistului din mine să dea mărturie și în alte câteva articole viitoare.
Note:
-
În matematică, hipersfera lui Riemann este un model extins la sferei cu trei dimensiuni la care i se adaugă un al patrulea punct într-o a patra dimensiune, care poate avea orice valoare, de la zero la infinit.
-
Conf. Dex: (cel) care preconizează sau susține sisteme de gândire, puncte de vedere, judecăți desprinse de realitatea concretă
Cristian Felea
Ultimele postari ale lui Cristian Felea (vezi toate)
- ”În Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini”. Cum răspund patru emblematice conștiințe la întrebarea despre identitatea creștină din vremea lor și a noastră - 10-04-2020
- Criza văzută prin lupa destinului. ”În situație de criză interioară, traversăm deșertul iraționalului, înscriindu-ne într-un cerc vicios perfect” - 31-03-2020
- Morală și economie în vreme de pandemie. În căutarea soluțiilor, de la Vintilă Mihăilescu la Greta Thunberg - 24-03-2020