Mădălina Henea, tânăra care predă transdisciplinar limba franceză elevilor din școala din Mironeasa

Familia are  rolul ei în formarea educației, iar profesoara Mădălina Henea vine în întărirea acestei idei. A plecat dintr-o familie unde armonia și pacea domneau, unde cuvintele erau atent alese, unde primau valori și principii bine închegate, unde exemplul propriu a însemnat de fapt instruire și educare.

Tânăra a ales să facă în viață ceva care chiar are sens și îi dă ei un rost. A îmbrățișat meseria de profesor, singura din familia sa, în mijlocul copiilor simțindu-se cel mai bine. Pe lângă omul bun de la catedră, îndrăgit, este profesoara care dorește să îi intersecteze pe elevii săi cu cultura franceză și să le descifreze limbajul acestei limbi.

Profesoara Mădălina este debutantă, dar promite mult și multe. Se identifică perfect cu acest domeniu, chiar dacă o face doar de doi ani. Elevii cu care intră în contact sunt de nivel gimnazial, dar nu a purtat niciodată la braț cu ea emoțiile sau îndoielile. A știut cum să facă ca lecțiile sale să nu fie anoste, să fie colorate, să îmbine muzica cu gramatica limbii sau poveștile cu scrierea creativă la lecțiile de limbă străină.

 

 

Să facem un exercițiu: cum e Mădălina-profesoara?

Mădălina – profesoara e foarte calmă, răbdătoare, își alege cu grijă cuvintele, lecțiile, ținutele. Este atentă la emoțiile elevilor și încearcă să îi trateze ca pe niște adulți, așa cum își și doresc.

 

Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dumneavoastră și le transmiteți mai departe copiilor dumneavoastră?

Am plecat dintr-o familie unde nu am auzit ceartă între părinți, unde mama nu țipa ca să se facă ascultată, unde noi, copiii, primeam scuze dacă părinții făceau ceva nepotrivit, unde exemplul propriu a însemnat de fapt “educație”.

 

Ce se visa să devină micuța Mădălina? Sunteți singura din familia dumneavoastră care a ales meseria aceasta?

Nu pot spune cu exactitate ce îmi doream să fac când voi fi mare. Însă făceam ceva: în clasele primare, la fiecare final de an școlar, imediat după ce primeam premiul și serbarea era gata, ajunsă acasă, îmi luam frații și verii și făceam pe învățătoarea cu ei. Odată ce am crescut, am uitat ce vreau de fapt, dar inconștient parcă am ales să urmez studii care acum mă ajută să fiu profesor. Abia în anul al III -lea de facultate mi-am amintit care este menirea mea. În timpul orelor de practică ale modulului psihopedagogic, am realizat că în clasă sunt în elementul meu, că îmi place să dau mai departe ceea ce știu, că vreau să fac mai mult decât un job, să fac ceva ce chiar are sens.

În familia mea, momentan, sunt singura care lucrează în educație, dar multe din trăsături le-am luat de la mama și de la bunica. O aștept pe sora mea mai mică să facă practică în școală ca să își dea seama dacă este și locul ei tot în educație.

 

 

Ce înseamnă să fiți profesor pentru dumneavoastră?

Să fiu profesor pentru mine este o responsabilitate aproape egală cu cea pe care o are un părinte, pentru că e necesar să fiu un model așa cum este și un părinte. Copiii imită tot. Am venit într-o zi la școală cu pălărie. A doua zi două eleve purtau pălărie. Cu siguranță și comportamentele unui profesor sunt transmise elevilor, chiar dacă nu de-a doua zi, chiar dacă nu doar cele potrivite.

În același timp, să fiu profesor este și o mare onoare pentru mine. Știind că undeva acolo un copil abia așteaptă ora mea, că își dau silința să pronunțe mai bine în limba franceză, să facă temele mai des, să își ceară scuze de la colegii lor când îi jignesc, toate acestea îmi aduc o mare mulțumire.

 

De unde sunteți și unde activați în învățământ?

Sunt din județul Iași, născută în comuna Bivolari și predau limba franceză tot în județul Iași la Școala gimnazială Mironeasa.

 

Ce ne puteți zice despre traseul profesional? V-ați plimbat în multe instituții?

Sunt în sistemul educațional începând cu anul trecut și tot de atunci mă aflu în școala din Mironeasa. Am dat examenul de titularizare în fiecare an pentru a fi sigură că mă întorc la copiii de la Mironeasa.

 

Care sunt resursele ce vă aduc la catedră?

Vin la catedră impulsionată de gândul că cineva are sau va avea măcar un strop de mai bine în viață datorită mie și de satisfacția reușitei lor atunci când aceasta apare.

 

Mereu exclam că și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici. Dumneavoastră ce v-ați extras din relația cu elevii?

Am învățat de la copii că fiecare poate în ritmul lui și că nu poți forța lucrurile să fie altfel. Am văzut că ei învață mult mai ușor și sunt mult mai motivați atunci când fac cu mâna lor, când îi lăsăm pe ei să decidă felul în care vor să învețe. Am învățat că atrag atenția printr-un comportament nepotrivit mai mult cei care au nevoie de afecțiune. Și am învățat că ei ne răspund cu aceeași monedă: de exemplu, dacă noi profesorii ne exprimăm emoțiile verbal și le arătăm că nu ne ducem impulsurile mai departe, e posibil ca la un moment și ei să facă asta, să se autoregleze. De aceea, spun că suntem un model în toate, la fel ca un părinte.

 

 

Ce clase aveți în acest an? Care este profilul elevilor dumneavoastră?

Predau la clasele V – VIII și am elevi dornici mereu să se implice, în special când e vorba de ceva practic. Tot ei sunt super buni la arte și adoră orele când avem muzică pe fundal. Au o gândire destul de matură și reușim să abordăm și subiecte serioase de discuție, deși în pauze se dezlănțuie. Au foarte multă energie pe care încerc să o canalizez spre ceva productiv.

 

Cum le captați atenția pentru ca lecțiile să nu devină anoste?

În primul rând, mă străduiesc să fac lecțiile să aibă legătură cu viața lor de zi cu zi. Dacă le place muzica, găsim împreună cântece potrivite în limba franceză pentru a descoperi verbele la timpul prezent. Apoi, am observat că funcționează extrem de bine poveștile. Deja când rostesc ,,vă voi spune o poveste” se face liniște. Îi las pe ei singuri să descopere conținuturile noi, le dau timp să exerseze, mai mult decât fac eu predare propriu-zisă.

 

Sunt curioși și interesați elevii întrucât vin cu materiale de acasă pentru a contribui la „înfrumusețarea” lecțiilor? Sunt partenerii dumneavoastră?

Da, am avut la un moment dat un proiect în care am învățat în același timp vocabular în limba franceză și în limba romani. Sau dacă aveam lecție despre tradițiile de Paște din Franța, vorbeam și despre cele ale romilor. Copiii aduceau la școală obiecte confecționate de romi și purtau portul romilor.

Când vorbim despre vestimentație în limba franceză, abia așteaptă, mai ales fetele, să poarte ținute ce se potrivesc unei ieșiri la operă și apoi să spunem în limba franceză ce piese îmbracă, ce stil, ce culori, ce caracter poate avea.

 

Despre familiile acestora ce puteți mărturisi? Vă sunt colaboratori părinții? Reușiți să creați o punte?

Cu familiile copiilor nu am multe legături pentru că nu sunt dirigintă, dar am avut mămici care m-au sunat să mă întrebe cum se descurcă copilul lor la franceză. Dacă am nevoie de ajutor de la părinți, apelez de cele mai multe ori la diriginți.

 

 

Ce proiecte ticluiți pe viitor?

Îmi doresc să deschidem biblioteca școlii pentru a crea acel mediu sigur și liniștit în care copiii să poate veni să învețe, să citească, să-și facă temele, să recupereze lacune cu ajutorul orelor remediale, să se joace, să se uite la filme.

 

 

Tănase Ema

Tănase Ema

Ema Tanase sunt, profesor educator. Iubesc oamenii mici, dar și să descopăr oamenii mari, cu surprize lăuntrice care aduc un plus valoare societății noastre.
Tănase Ema

CITEȘTE ȘI:

Tatiana Cauni și portretul unui dascăl excepțional: „Am plecat singură cu 30 de copii în Viena”
Liliana Chivulescu, dascăl premiat Merito, și povestea frumoasei sale escapade academice
Despre provocări, străduințe și un bob zăbavă
Când vina stă în bagajul părinților