Mai important decât să câștige: să știe să piardă
După atâta ploaie, prinseseră o zi senina!
Copiii jucau fotbal pe teren, voioși. Uite-l pe Sorin! Ce tare își dorește să câștige! S-a antrenat și visează de mult timp sa înscrie, să-și ducă echipa spre victorie! Luptă pentru recuperarea mingii, aleargă, șutează hotărât, șiiiii…………mingea a trecut pe lângă poartă. Uh! Se aude oftatul din tribune.
Meciul s-a terminat, echipa lui Sorin a pierdut.
S-a oprit, cu lacrimile adunate și cu pumnii strânși. Tatăl, aflat pe margine, a simțit impulsul să fugă spre el, să-l mângâie, să spună „nu-i nimic”. Dar s-a oprit. Pentru că și-a dat seama că momentul acela nu era despre fotbal. Era despre cum înveți să pierzi.

Societatea care iubește doar câștigătorii
Trăim într-o lume care adoră victoriile. Sărbătorim reușitele copiilor noștri cu poze, cu aplauze, cu mândrie. Facebook, Instagram? Pline-ochi de poze cu victorii. Cupe. Diplome. Coronițe.
Dar ce facem când pierd? (Și copiii voștri pierd, așa-i?)
De multe ori, ne grăbim să le spunem „lasă, data viitoare vei câștiga”, ca și cum pierderea ar fi o greșeală de evitat, nu o experiență de trăit. Le ascundem durerea sub glume sau promisiuni. Și fără să vrem, le transmitem că pierderea e rușinoasă.
Dacă noi nu știm să pierdem, nici ei nu vor ști
Adevărul e simplu: copiii învață din felul în care noi reacționăm.
Dacă părintele nu știe să piardă, nici copilul nu va ști.
Fiii și fiicele noastre vor fi adulți care evită refuzurile:
„Dacă nu o invit la cafea, nu mă poate respinge.”
„Dacă nu cer o mărire de salariu, nu voi fi refuzată.”
Și așa ajungem să trăim în siguranță aparentă, dar plini ,,până la os” de frici.
Când pierderea devine profesor
Toți pierdem. Câte un joc, o șansă, o iubire, un vis.
Dar pierderea nu e capătul drumului. E un profesor. Ne învață despre răbdare, despre limite, despre forța interioară.
Stima de sine nu se construiește din aplauze, ci din echilibru. Din felul în care știi să te ridici după ce ai căzut. Din curajul de a încerca din nou, chiar dacă ai putea pierde iar.

Un gând pentru părinți
Dragi părinți, data viitoare când copilul vostru va pierde, nu vă grăbiți să-l consolați cu promisiuni. Stați lângă el. Lăsați-l să simtă, să înțeleagă.
Spuneți-i că e în regulă să doară, dar că durerea trece. Învățați-l că pierderea nu-l definește, ci felul în care o trăiește.
Pentru că, până la urmă, adevărata victorie nu e să câștigi mereu, ci să nu te pierzi pe tine atunci când pierzi.





