Mihai Bădiță, profesorul Merito din Sibiu, inspirație pentru elevii muzicieni
Profesorul Mihai Bădiță declară fără ocolișuri că nu a fost dragoste la prima vedere față de instrumentul căruia azi îi declară loialitate și fără de care nu ar trăi. Plăcerea de a cânta la clarinet s-a materializat în mai multe etape, tatăl fiind cel care a luat inițial decizia în locul lui prin exemplul pe care i l-a oferit în lumea muzicii.
Are cui semăna. Mihai a crescut cu folclorul în casă, dar nu i-a fost impus nimic. A fost remarcat căci a muncit cu dăruire, dar și determinare din momentul în care muzica și-a făcut cuib în sufletul lui. A lăsat în urmă sportul pentru că, se pare, destinul l-a purtat pe această cale. Ceea ce face este lucrul făcut cu mâna lui, lucrul temeinic la care se pricepe cel mai bine. Nu se oprește din a se exprima prin muzică. Dă mai departe elevilor de la Liceul de Artă din Sibiu, acolo unde predă de mai bine de 10 ani.
Să-l cunoaștem!
Mihai, numele tău este legat de Liceul de Artă din Sibiu. De cât timp contribui la povestea liceului?
Foarte frumos adresată întrebarea, de 11-12 ani deja.
Dragostea pentru muzică nu a fost una la prima vedere, dar acum o predai. Catedra te-a ales pe tine sau tu pe ea?
O predau așa cum mi-a fost și mi-e predată, ca o ștafetă, ca un ideal (posibil de atins) prin prisma experiențelor personale, bineînțeles. Și aici aș dori să-i mulțumesc, în special, profesorului meu, conf. univ. Emil Vișenescu. Datorită dânsului am descoperit muzica în profunzime și, în același timp, să găsesc motivația să studiez, să cercetez, să mă bucur de viața artistică. Cu “catedra” m-am intersectat printr-un pas firesc pentru mine, odată cu activitatea concertistică a intervenit și cea “didactică”.
Îi rămâi fidel, presupun. Dar dacă nu era muzica, profesai în domeniul sportului?
Muzica nu te trădează, voi fi mereu fidel actului artistic. Dacă nu era muzica, șanse mari au fost să intru într-un domeniu sportiv, orice activitate care presupunea performanțe fizice sportive.
Te-am întrebat asta pentru că știu că ai cochetat cu el înainte să alegi această formă de artă. Ce sporturi ai făcut?
Fotbal, atletism… am cochetat cu mai multe activități sportive, dar primele două au fost mai atrăgătoare pentru mine.
Sportul este un stil de viață. Credeai la vârsta adolescenței că este mai potrivit să îmbrățișezi un sport pentru un tânăr?
Eram destul de “talentat” la activitățile sportive care presupuneau performanțe fizice. Unora poate li se părea dificil să facă într-un domeniu sportiv mie îmi provoca o ambiție, o motivație să performez.
Când s-a produs reorientarea? Care a fost motivația care te-a împins să te îndrepți spre muzică?
Reorientarea s-a produs cândva prin clasa a XI-a, aveam 17 ani. Nu pot decât să spun că mi-a fost revelat acest drum al muzicii.
Din ce știu, deși tatăl tău putea fi un model, nu a reușit din prima, prin exemplul lui, să te facă să iubești muzica de mic. Ce-mi poți spune?
Poate nu reușise să mă convingă, dar cu siguranță mi-a insuflat plăcerea de a cânta. Eram prea mic să înțeleg, dar mai târziu mi-am dat seama și l-am admirat, tatăl meu a fost mereu un model.
Îți aduci aminte de vreo frază din partea lui prin care încerca să abandonezi sportul?
Nu, părinții mei n-au încercat niciodată să mă forțeze sau să mă manipuleze să fac muzică…
Ai crescut cu notele, cu sunetele de mic. Dar din ce înțeleg, spiritul liber a fost lăsat să se dezvolte, deciziile le puteai luai singur, după bunul tău plac, fără să fii forțat în luarea hotărârilor?
Mereu am avut libertatea de a alege și părinții mi-au fost alături cu fiecare pas dacă era nevoie, le mulțumesc enorm pentru asta.
Te-ai născut într-o familie de muzicieni. Povestește-mi puțin despre tatăl, respectiv bunicul tău și relația lor cu muzica.
Am crescut cu muzica folclorică în casă, tatăl meu muzicant, a cântat de mic copil această muzică. Deși eu am luat calea muzicii clasice, pot spune că port o dragoste deosebită pentru muzica folclorică românească. Cred că dragostea, în general, față de muzică am moștenit-o de la tatăl meu.
Acum că le-ai urmat calea, ți-au zis vreodată cât de mândri sunt de tine? Ai crescut cu aceste vorbe încurajatoare?
Da, chiar dacă nu mi-ar fi zis, știam, mi-o arătau. Mi-au fost mereu alături.
A fost sau este importantă validarea din partea lor?
Doar din partea lor.
Ce valori dorești să le insufli elevilor tăi?
Valorile morale, sociale, acestea se transformă odată cu progresul sau regresul social. Ce încerc să le insuflu? Ideea de asumare a responsabilității, gândirea critică și asumarea de decizii care să-i ajute să construiască o lume mai bună prin prisma meseriei și prin ceea ce vor reprezenta ei ca persoană.
În lumea muzicii depinde totul de talent și muncă? În accepțiunea ta de profesionist, ce consideri?
Ambele sunt egal de importante. Deși eu nu îl numesc talent, ci ”o înclinare” spre ceva, dar munca, studiul, consecvența, acestea primează.
Clarinetul te-a purtat pe mai multe scene. Este cel mai bun prieten?
Cu siguranță.
Când nu ești în compania lui, cine este Mihai?
Același om! Nu cred că port vreun rol în societate, nu mă gândesc la așa ceva.
Te-aș invita la un exercițiu de introspecție! Aș avea plăcerea să-mi zici cum îl vezi pe Mihai mic prin ochii de acum. Ce i-ai spune?
Am observat, când cineva este întrebat despre ce și-ar spune dacă ar putea să se întoarcă în timp, mulți ar da sfaturi sau ponturi pentru un viitor mai de succes. Cred că nu i-aș spune nimic. Aș da mâna cu el și i-aș ura succes.
Pe când unii tineri se distrau, făceau lucruri în gașcă specifice vârstei, tu flirtai doar cu clarinetul. Regreți?
N-a fost chiar așa. Am avut o copilărie deosebită, am trăit fiecare moment al copilăriei mele cu bucurie, cu toate emoțiile din perioada aceea. Da, mai târziu, când am descoperit clarinetul și am hotărât să o iau pe drumul acesta al muzicii, a existat o ”izolare”, am avut de recuperat, am fost ambițios și nu m-a mai interesat decât studiul. Totuși, lumea muzicii mi-a oferit tot ce aveam nevoie.
Omul e construit din mulțumiri sufletești, dar și din tristeți. Când s-a așezat tristețea peste tine? Cărei perioade din viața ta i-ai oferi culoarea neagră?
Aici… sunt mai multe de povestit…
Omul e construit din rațional și din emoțional. Către cine se înclină balanța? Cine se ridică mai des?
Ambele. Sufletul reprezintă conștiința, dar sunt momente când raționalul trebuie să dețină controlul și momente când emoționalul, e o simbioză, nu se poate una fără cealaltă, ambele în același timp.
Muzica e emoție. Ce îți oferă ea ție?
Muzica este mai mult decât o emoție. Ea pentru mine reprezintă un fenomen, o revelație a ceea ce există deasupra mea, peste mine, și mi-a oferit tot și cine sunt eu în prezent.
- Matematica între teorie și inspirație-interviu cu Nicolae Iridon, un dascăl dedicat științei exacte - 31-10-2025
- Meserie fără granițe. Ioana Baboș: „Învățarea se face când ești în mijlocul copiilor” - 30-10-2025
- Bianca Tulea, tânăra care dă viață cuvintelor prin imagini: „Îmi place să gândesc o carte ca un tot unitar, de la ilustrații și copertă, până la pagină de titlu și fonturi” - 28-10-2025
