“Mă duc să-mi plătesc artiștii!”

Asta spunea bunicul unei prietene din Maramureș, atunci când viața îl trimitea, lunar, la casieria furnizorului de cablu. În genialitatea lui subconștientă, țăranul român nu echivala gestul cu o activitate opresivă, de rutină, ci îl transfigura în ceea ce este, de fapt: o contribuție la frumos (în mod ideal), la artă, la cultură. „Mă duc să-mi plătesc artiştii!” e o frază sublimă, demnă de pus pe frontispiciul Matricei Românești.

Ei bine, țăranul român care își “plătea” artiștii nu o făcea din obligație, ci din recunoștință, față de oamenii care îi înfrumusețau, după putința fiecăruia dintre ei, viața. Pentru asta există arta: altfel am fi cu toții programatori, adică roboți.

Există o anecdotă despre împăratul Napoleon, care, dorind să țină la palat un spectacol muzical, l-a invitat pe cel mai în vogă tenor al vremii lui. Auzind însă care e onorariul respectivului, Napoleon i-a spus, uluit: “Cu banii aceștia, îmi plătesc generalii!” “Sire”, i-a închis gura tenorul, “În acest caz, să vă cânte ei!”

Se observă, în mediul public românesc, o idee falsă după care cultura – o asistată social, să nu ne ascundem după cireş, care subzistă de la bugetul de stat și prea puțin din sprijin privat – se face fără bani, iar artiștii ar trebui să lucreze gratuit, indiferent cine îi solicită. IT-iștii, juriștii și medicii au voie să perceapă bani pe serviciile lor, pentru că sunt profesioniști. Artiștii, oamenii de cultură, profesorii trebuie să presteze, în schimb, gratuit sau mai puțin, pentru că a lor va fi Împărăția Cerurilor.

E o mentalitate ipocrită, care face mult rău culturii românești și statutului oamenilor de cultură autohtoni în general. Ceea ce e bun în viață nu costă, ci merită bani. “Gratis nu există, ieftin nu rezistă”, zice parimia. Iar artiștii români merită să fie respectați și financiar – desigur, cât timp au pretenții rezonabile și nu umflate (vina lor nu trebuie omisă din discuție). Da, cultura este serviciu de utilitate publică. Ceea ce nu înseamnă că artiștii trebuie să moară de foame, în virtutea unei gratuități destinate – când se poate – recipienților culturii, nu promotorilor ei.

Un apel, deci, către toți jucătorii din cultură: plătiți-vă artiștii, fără să întrebați de ce, sau de ce atât de mult!

Teodor Burnar

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro. Are 12 ani în presa românească, 3 cărţi la activ şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teodor.burnar[at]matricea.ro
Teodor Burnar

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Ioan-Aurel Pop discurs Academia Română fericit poporul cu elitele noastre la 1918 slider
Profesorul Ioan-Aurel Pop, într-o conferinţă Academia Română: ”Ferice de poporul care are elite cum am avut noi la 1918”
stresul ca necredinţă slider
Stresul ca necredinţă
România veşnică şi Occidentul non-stop slider
România veşnică şi Occidentul non-stop
Ţara Zarandului comuna Ribiţa poveste meşter fluierar cântec de fluier slider
Din Țara Zarandului, ultimul cântec de fluier

Lăsați un răspuns

sixteen − 12 =