Otilia Iliescu, sau când pictura devine un mod de a fi. Dialog despre pasiunea pentru artă, expoziții peste hotare și ambiții de viitor

Desenul a fost o prezență constantă în viața Otiliei. Aproape că nu-și amintește vreun moment în care să nu fi lucrat la un tablou, portret sau orice altceva legat de lumea vizuală. Munca, exercițiul permanent și ghidajul unor pictori ieșeni, au fost pietrele de temelie pe care s-a ridicat artistul de azi. De-a lungul timpului, tablourile sale au putut fi admirate de către publicul din Iași, Toronto și New York. Pe lângă acestea, este autoarea cărții ”Din dragoste de artă”, studiază pictura la Nuova Accademia di Belle Arti din Milano, și reprezintă cu mândrie generația din care face parte.

Interviul pe scurt:

  • Sămânța care a încolțit: “Nu a fost un lucru legat de școală, dovadă că am terminat matematică informatică la liceu, însă consider că a fost mai mult un lucru determinat de familie. Cu toate că am fost încurajată spre latura artistică, părinții nu acceptaseră ideea de a mă focusa strict pe acest domeniu, ei ziceau să fac și ceva teoretic.”
  • Expoziții la Toronto și New York: “Am ajuns să colaborez în două rânduri cu o galerie din Toronto, unde am avut două expoziții, și cu una din New York, unde am expus doar o singură dată, pentru că ei nu acceptă același pictor de două ori, e politica lor. Au fost două experiențe total diferite.”
  • Pictura, un limbaj universal: “Eu cred că pictura este pentru oricine. Într-adevăr odată cu trecerea timpului interesul oamenilor pentru pictură a mai scăzut. E important ca oamenii care merg la operă, sau la o expoziție, să nu vină cu gândul că oricum nu vor înțelege nimic din ce se întâmplă acolo. Da, poate că prima dată nu ai înțeles, dar dacă o să te duci și a doua oară, și a treia, atunci s-ar putea să fie altfel.”

Viața ca un tablou

Născută și crescută în Iași, Otilia nu-și amintește vreun moment în care desenul să nu-i fi ocupat timpul. Bunicul și tatăl, și-au dorit să devină pictori, însă nu au reușit. “Cred că ei au văzut talentul meu și m-au ghidat către zona artelor vizuale. Nu a fost un lucru legat de școală, dovadă că am terminat matematică informatică la liceu, însă consider că a fost mai mult un lucru determinat de familie. Cu toate că am fost încurajată spre latura artistică, părinții nu acceptaseră ideea de a mă focusa strict pe acest domeniu, ei ziceau să fac și ceva teoretic pentru că nu se știe niciodată cum evoluează lucrurile”, povestește Otilia Iliescu pentru Matricea Românească.

,,Cred că ei au văzut talentul meu și m-au ghidat către zona artelor vizuale”

Evoluția artistică s-a cristalizat după ore în șir de muncă, exercițiu, informare, la care s-au adăugat și o serie de pictori din Iași, care o ajutau cu explicații și sfaturi. Cu un asemenea program, au început să apară și roadele, mai exact prima expoziție cu public. “Țin minte că eram clasa a IX-a. Am realizat această expoziție în cadrul Centrului Creștin La Răscruce, din Iași. Pur și simplu l-am rugat pe domnul care se ocupa de centru să ne dea sala pentru o săptămână, și a fost de acord.”

Experiențe artistice în New York și Toronto  

Evenimentul a stârnit curiozitatea publicului ieșean, dar Otilia nu avea de gând să se oprească aici. “Găsisem niște galerii din străinătate care mi-au plăcut foarte mult, și cu care îmi doream să colaborez. Le-am trimis câteva email-uri, le-am explicat situația, după care mi-au zis să le trimit un portofoliu și un CV. Au analizat tablourile și au făcut o selecție, așa am ajuns să colaborez în două rânduri cu o galerie din Toronto, unde am avut două expoziții, și cu una din New York, unde am expus doar o singură dată, pentru că ei nu acceptă același pictor de mai multe ori, e politica lor. Au fost două experiențe total diferite. Închipuiți-vă că în New York a fost foarte exuberant. Acolo, tablourile au fost expuse pe niște tapete foarte mari, lumea venise cu tot felul de costume, cu picioroange, a fost o diversitate artistică. În schimb, la Toronto, oamenii erau mult mai calmi. Cei de acolo au curat exemplar, au fost foarte organizați, ba mai mult, în Canada, expoziția a fost încununată prin apariția unei reviste, articol sau filmuleț”, își amintește Otilia Iliescu.  

,,Din păcate, în România numărul oamenilor care cumpără tablouri este limitat”

Reacțiile publicului american și canadian certifică încă odată că arta stârnește în privitor tot felul de stări. Am fost curios să aflu cum vede Otilia Iliescu diferența dintre publicul de peste hotare și cel din România. “Americanii sunt genul de oameni care cumpără orice, nu au o limită, un filtru. În Canada, publicul este mult mai cumpătat, sunt mult mai interesați de artist, de originile lui, de ce lucrări a mai făcut, după care se uită la tablou, iar în final dacă le convine îl cumpără. Din păcate, în România numărul oamenilor care cumpără tablouri este limitat. La noi, tablourile nu sunt o necesitate. Economic vorbind, nu funcționează, pentru că majoritatea românilor se orientează către lucrurile uzuale”, lămurește Otilia.

Arta sub diferite forme

De la a picta un tablou la comandă și a crea unul din nimic, este cale lungă. Otilia spune că o comandă în care știi dintru început ce ai de făcut, ține mai degrabă de lucrul mecanic, pe când o lucrare făurită din nimic, ține de inspirația artistică. “Tablourile din ultima categorie, pornesc de la un concept care nu-i bazat pe cum ar trebui să arate lucrarea, cum este în cazul tablourilor la comandă, ci țin mai degrabă de ideea din spate. Trebuie să gândești și să te oprești asupra unei idei, să vezi cărui gen de public vrei să-i dedici tabloul tău. Cred că este un proces în care munca este mai mare decât inspirația”, mărturisește Otilia Iliescu.

,,Nu poți exprima fericirea dacă tu plângi în sinea ta”

Ieșirile artistice ale Otiliei nu se limitează numai la pictură. Când nu este în fața chevaletului, pune mâna pe condei. Așa a văzut lumina tiparului cartea “Din dragoste de artă”. “Foarte multă lume are impresia că oamenii care studiază arta, sau care fac artă în viața de zi cu zi, duc o viață boemă, aproape ruptă de cotidian. Ei bine, scopul cărții a fost de a explica pe înțelesul tuturor acest proces prin care trebuie să-ți lucrezi emoțiile, pentru că nu poți exprima fericirea dacă tu plângi în sinea ta, dar și faptul că trebuie să lucrezi mai mult cu tine. În definitiv cartea este un fel de a spune că artiștii sunt oameni simpli, care lucrează ca majoritatea după un program și că nu-i atâta boemie pe cât pare.”

Arta și artistul în ochii oamenilor

Și pentru că tot am dus discuția în acest punct, o întreb pe Otilia ce elemente îți aduc statutul de artist în ochii publicului: cantitatea sau calitatea operei? “De-a lungul timpului au fost artiști care au pictat sute de tablouri și au ajuns foarte cunoscuți, dar au fost și artiști care au cunoscut celebritatea pentru un singur tablou. Dacă pictezi o sută de tablouri, măcar unul o să fie bun, pe de altă parte, poți picta zece și toate să fie socotite fantastice. Deci este o chestie care ține de calitatea operei.” La o primă vedere, baletul, sculptura, opera, și alte forme de artă, par a fi destinate unei anumite categorii sociale. Pornesc de al acest gând și o provoc pe Otilia să-mi spună dacă pictura este rezervată anumitor oameni, sau este pentru orice privitor. “Eu cred că pictura este pentru oricine. Într-adevăr odată cu trecerea timpului interesul oamenilor pentru pictură a mai scăzut. E important ca oamenii care merg la operă, sau la o expoziție, să nu vină cu gândul că oricum nu vor înțelege nimic din ce se întâmplă acolo. Da, poate că prima dată nu ai înțeles, dar dacă o să te duci și a doua oară, și a treia, atunci s-ar putea să fie altfel”, spune Otilia Iliescu.

,,E important ca oamenii care merg la operă, sau la o expoziție, să nu vină cu gândul că oricum nu vor înțelege nimic”

Acum studiază în Milano la Nuova Accademia di Belle Arti. Înainte de a pune punct dialogului nostru, o întreb pe tânăra ieșeancă, ce planuri are pentru viitor, și unde se vede profesând. “Din păcate în România sunt foarte puține oportunități. Îmi este foarte dor de țară, în schimb sunt convinsă că întoarcerea ar fi o decizie cam riscantă pentru viitorul meu în lumea artei. Cred că o să fac un master în Spania și un doctorat în Franța, iar după aceea să mă orientez către un post de profesor universitar. Cu toate acestea mi-ar plăcea ca tablourile mele să rămână legate de România, pentru că avem foarte multe valori și un potențial care nu exploatat la adevărata lui valoare”, conchide Otilia Iliescu.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!