Vera își începea lista cu obiective pentru noul an.

Pe primul loc, pe foaie, stă scris, cu litere mari:

CUM SĂ FIU O MAMĂ MAI BUNĂ:

(desigur, simplul fapt că scrie aceste 7 cuvinte ne face să știm deja că Vera este o mamă bună)

 

Vera își propune să facă lucrurile mai bine, de acum înainte. Să știe ce cuvinte să folosească, atunci când lucrurile se mișcă greu, sunt iritante și frustrante, să știe cum să se bucure de vorbele potrivite și cum să le îndrepte pe cele nepotrivite (pentru că și cuvintele grele apar uneori în relația cu copiii noștri, și ne dăm seama după o oră sau două ce ar fi fost bine să fie făcut, pentru că regretăm sau ne macină gesturi și grimase și comportamente de care nu suntem încântați, ca părinți).

 

Ce să așezăm pe listă, spre aducere aminte?

Poate că în primele rânduri din listă ar fi potrivit să fie scrisă replica părintelui:

,,Am greșit/ am făcut o greșeală. Îmi pare rău.”

 

A spune ca adult ,,am greșit” înseamnă asumarea responsabilității pentru ceva anume. Ce mesaj mai puternic le putem transmite, noi, adulții, copiilor noștri, dacă nu puterea ce vine din asumare? Un „îmi pare rău“ spus și crezut îi arată copilului că regretele unui părinte nu sunt vorbe goale, ci au valoare și putere iar acțiunea nepotrivită, deja regretată, nu va mai fi repetată.

 

 

Părinții nu au întotdeauna dreptate. Copiii ar trebui să știe că persoanele-stâlp, mama și tata, fac și ei greșeli uneori, greșeli pe care le asumă și le îndreaptă.

A spune ,,îmi pare rău” nu presupune o schimbare de rol. Nicidecum. Nu înseamnă că autoritatea ta îți este știrbită. Înseamnă: respect, încredere, un model de bună comunicare.

 

Și ce mai stă scris pe lista Verei?

Stă scris așa: Ce facem când ne supărăm unii pe alții?

În primul rând ar fi bine să ne aducem aminte că noi suntem în aceiași tabără cu copilul. Pe același mal, în aceeași barcă. Nu ne poziționăm împotriva lui. Uneori suntem supărați, ba chiar furioși. Uneori spunem cuvinte nepotrivite, pe care le regretăm. Emoțiile sunt normale. Ele vin și pleacă însă. Suntem responsabili fiecare pentru comportamentele noastre.

Este în regulă să ne simțim supărați, triști, temători, furioși, frustrați. Însă ceea ce contează, la sfârșitul zilei, este că suntem acolo unul pentru altul, că viața noastră împreună este formată din o grămadă de lucruri bune pe care le împărtășim.

Copilul trebuie să înțeleagă că o emoție puternică vine și pleacă și orice greșeală poate fi reparată.

 

Sunt eu, adultul, atotștiutor?

Viața ne dovedește că NU. Așa că este în regulă ca Vera să le spună în răstimpuri copiilor ei: ,,…hmmmm, nu știu răspunsul la această întrebare acum, însă mă voi gândi, mă voi documenta, voi întreba și voi afla, voi găsi cea mai bună formulă, voi căuta să lămuresc asta”.

Și pe listele voastre sunt câteva idei la care vă gândiți pentru a le aplica în relația cu copiii voștri? Da, desigur. Până data viitoare să repetăm ceea ce a pus Vera pe lista ei. Vom găsi, desigur, alte lucruri care dau roade benefice și cresc tare bine și sănătos relația dintre noi și copiii noștri.

 

 

Scarlett Onica

Scarlett Onica

Scarlett Onica este psiholog, pedagog, formator, inițiator de programe educaționale și susținător înfocat al instinctului matern.
,,Pentru mine, copilul, la orice vârsta, stă în centrul Universului. În sesiuni de consiliere susțin părinții să își descopere potențialul pedagogic, să învețe să folosească puterea cuvântului ce ridică, să reușească să își vadă copiii prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce sunt mai puțin. Ascult plenar, cu empatie, mă bucur de desțeleniri și reușite și prețuiesc legăturile trainice, nevăzute, ce leagă generațiile."
Scarlett Onica

Ultimele postari ale lui Scarlett Onica (vezi toate)

CITEȘTE ȘI:

De ce aleg copiii să mintă?
Rolul limitelor sănătoase
Furtuni și oaze de liniște
Răzvan Vișan, tânărul profesor de geografie care a inițiat proiectul „Citește și dăruiește” desfășurat în mai multe orașe din țară