RECENZIE: Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, ed. Sofia, București, 2013

Părintele Pavel Gumerov (n. 1974) provine dintr-o familie de origine tătară, fiind fiul cercetătorului Șamil Gumerov, care s-a botezat la anul 1984 împreună cu întreaga familie. Absolvent al Academiei Teologice din Moscova, a fost hirotonit în anul 1996, slujind până în prezent în capitala Rusiei. Este autorul a peste 10 cărți, primind premiul pentru cea mai bună carte ortodoxă pentru tineret la anul 2012.

Lucrarea Conflictele familiale – prevenire și rezolvare a fost scrisă în anul 2012, fiind tradusă anul următor și în limba română. În Introducere, autorul arată mai întâi care sunt principalele două motive de interes ale oamenilor pentru această temă de cercetare, dintre care cel dintâi este, din păcate, curiozitatea față de neputințele omenești[1], iar al doilea faptul că fiecare om se întâlnește cu situații conflictuale de-a lungul vieții.

Desigur, în afara primei părți, ce tratează inedita ramură a psihologiei și sociologiei denumită conflictologie, lucrarea se centrează nu pe relatarea conflictelor familiale, ci pe prezentarea modalităților de soluționare a acestora. Autorul face de asemenea o propunere cu privire la modalitatea de studiu a cărții sale, implicând sublinierea ideilor și conceptelor considerate importante de cititor, pentru a putea reveni ulterior mai ușor asupra acestora[2].

În privința conflictologiei, este importantă în primul rând definiția conflictului, preluată de autor dintr-un manual de psihologie: „Conflictul este un fenomen social, un mod de interacțiune a oamenilor în condițiile ciocnirii unor păreri, poziții și interese ale lor ce sunt incompatibile, opoziție între două sau mai multe părți legate între ele, dar care își urmăresc propriile scopuri. La baza oricărui conflict se află o situație ce cuprinde ori poziții contradictorii ale părinților, ori scopuri contradictorii sau mijloace contradictorii de atingere a acestor scopuri în împrejurările date, ori nepotrivirea dintre interesele, dorințele oponenților s.a.m.d.”[3].

Într-o notă mai personală, definiția dată de autori conflictului este următoarea: „conflictul este o nepotrivire de vederi, o ciocnire între puncte de vedere opuse asupra unei oarecare probleme…se poate spune că orice ceartă e un conflict, dar nu orice conflict este ceartă”[4].

Această diferență de sens este una deosebit de importantă, deoarece ființa umană este înclinată în mod firesc spre pace, nestârnind cel mai adesea în mod conștient conflictele. Așadar, cel mai adesea cearta izbucnește din cauza atitudinii nepotrivite avute față de opinia diferită a celuilalt, fapt dovedit de numeroasele expresii de înțelepciune populară pe această temă, precum „Fiecare privește din clopotnița sa”; „Câte bordeie, atâtea obiceiuri” ori „Sătulul nu crede flămândului”[5], cât și de mai multe opere din literatura universală.

De regulă, obstinația cuiva de a-și menține propria părere într-un conflict de opinii este determinată de convingerea absolută, cel puțin în primă fază, a faptului că are că dreptatea este de partea sa. De aceea, adesea este utilă intervenția unei terțe părți, cu rolul de arbitru, pentru a opri degenerarea conflictului într-o ceartă. Desele diferențe de opinii dintre oameni sunt cel mai adesea determinate de numeroasele deosebiri dintre aceștia, în ceea ce privește experiența de viață, caracterul, vârsta ori poziția socială, așa cum arată cunoscutul autor rus A. Cehov: „în fiecare dintre noi sunt prea multe șuruburi, rotițe și supape ca să putem judeca unul despre altul după prima impresie ori după două-trei indicii exterioare”[6] ori precum demonstra filosoful grec antic Aristotel în lucrarea sa, Politica.

Unul dintre cele mai pregnante exemple de neînțelegere din viața cotidiană este acela dintre un soț credincios și unul necredincios, care nu îl poate înțelege pe cel dintâi, nu poate înțelege orele petrecute de acesta la slujbă, în picioare și în înghesuială, deoarece se concentrează exclusivi asupra aspectului exterior[7]. Ca regulă pentru ca acest conflict, dacă se desfășoară în plan familial, să nu degenereze în ceară, este aceea că soțul care nu este câștigat pentru credință nu trebuie sub nicio formă să respingă arbitrar și să batjocorească ceea ce este scump și sfânt pentru jumătatea sa[8].

De asemenea, o altă situație conflictuală des întâlnită este cea dintre punctele de vedere ale bărbaților și cele ale femeilor. La acestea se adaugă, desigur, și numeroasele vicii personale ale fiecăruia, potrivit expresiei unui înțelept oriental: „în afara inegalității și neasemănării dintre oameni, comunicarea normală, lipsită de conflicte, este împiedicată și de vicii: de lăcomie, de năzuința neînfrânată spre câștig, îndărătnicia, minciuna, flecăreala ș.a.m.d.”[9].

Principala soluție în a păstra calmul într-o relație constă în înțelegerea celuilalt și a punctului său de vedere, folosind principiul metaoglinzii. Astfel, potrivit acestuia, fiecare situație conflictuală trebuie privită din trei perspective – propria perspectivă, perspectiva celuilalt și poziția unui observator neutru, „de sus”. Astfel, „dacă îl vom înțelege pe oponent, chiar dacă nu vom găsi soluția necesară pentru conflict, îl vom putea justifica și ierta pe celălalt, iar asta este deja foarte mult”[10].

În continuare, se subliniază ideea că este întotdeauna de dorit o abordare constructivă a situației de conflict, care să conducă la un acord de succes. În vederea acestui deziderat, există anumite atitudini și fapte ce sunt complet interzise în viziunea autorului, precum: „jignirile, presiunile, șantajul etc.”[11]. De asemenea, autorul atinge atenția asupra faptului că indiferența nu trebuie confundată cu armonia, așa cum se poate întâmpla adesea în cazul cuplurilor care trăiesc în concubinaj, în cadrul căruia „oamenii sunt uniți prin păcatul curviei, astfel încât nici demonii nu-i prea ispitesc”. În continuare, se arată că și atunci când „între soți apar ciocniri, neînțelegeri, aceasta nu înseamnă deloc că nu se iubesc unul pe celălalt”[12].

În fine, se revine asupra sfatului păstrării calmului în cazul unei situații conflictuale, oferindu-se o serie de argumente care să dovedească că „mânia este cel mai prost sfătuitor la mânie”, începând cu argumente biblice: „Cel iute la mânie săvârșește nebunii” (Pildele lui Solomon 14, 17). De asemenea, pentru a-l ajuta și pe celălalt să își păstreze calmul, trebuie avută grijă și asupra formei răspunsului pe care îl oferim, nu numai asupra sensului acestuia, deoarece „nu are atâta importanță ce spui, ci cum o spui”[13].


[1] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 5.

[2] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 6.

[3] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 10.

[4] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 10.

[5] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 11.

[6] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 18.

[7] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 21.

[8] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 22.

[9] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 28.

[10] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 33.

[11] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 37.

[12] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 42.

[13] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, p. 49.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

O primă apariție în cadrul colecției de drept canonic „Studia Canonica”
O alternativă la pedeapsă
Profilaxia conflictelor familiale la Pr. Pavel GUMEROV
Familia şi şcoala – câteva considerații teologice și practice partea II-a