Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

adolescentă

Far = Construcție înaltă prevăzută cu o sursă de lumină puternică, pentru semnalarea la distanță a punctelor importante situate de-a lungul liniilor de navigație maritimă; persoană care se află în fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu demn de urmat. (figurat); conform DEX.

 

Un părinte-far? Cine a mai pomenit?

Cred că am auzit de metaforele părinte-elicopter și părinte-buldozer. Însă părinte-far? Nu e puțin prea…înalt? Și prea…luminos?

 

Perioada în care părintele de copil sau de preadolescent devine chiar părinte de adolescent este parcă cea mai dificilă.

 

Adolescenții au nevoi diferite, așa că stilul tău de părințeală este important să se modifice, să se modeleze, să se reașeze.

 

 

Suport și direcție în copilărie, ghid în adolescență

Adolescenții au nevoie de modele pentru că aceștia sunt într-o perioadă de formare a identității și de dezvoltare a propriilor valori și comportamente. Modelele sunt surse de inspirație și ghidare pentru ei în explorarea și înțelegerea lumii înconjurătoare. Prin observarea și interacțiunea cu modele pozitive, adolescenții învață despre responsabilitate, empatie, perseverență, organizare, asumare, verticalitate, dragoste, integritate și multe alte valori. Modelele le oferă orientare în luarea deciziilor și în gestionarea dificultăților pe care le întâmpină. De asemenea, modelele pot să le ofere adolescenților exemple de succes în diverse domenii, inspirându-i să-și urmeze pasiunile și să-și realizeze potențialul. Modelele sunt cruciale pentru dezvoltarea emoțională, socială și profesională a adolescenților.

 

Ce îi rămâne părintelui-far să facă? Să ghideze. Să rămână ferm, stabil, consistent, asumat.

 

Și ce face ar mai fi bine să facă un părinte-far?

Să asculte și să ghideze mult și să țină teorii mai puțin.

Să răspundă mai mult și să reacționeze mai puțin.

Să planteze semințe ale înțelepciunii și curajului.

Să susțină independența tinerilor.

Să îi lase pe adolescenți să eșueze și să educe puterea de a deveni rezilient.

Să construiască bariere potrivite și să seteze așteptările.

Să lumineze binele și răul, deopotrivă.

Să fie ghidul spre încredere și credință.

 

Rolul părinților în viața adolescenților

Părinții au un rol esențial în viața adolescenților lor; ei nu sunt doar îndrumători, ci și faruri de lumină în drumul acestora către maturitate. În perioada adolescenței, când tinerii se confruntă cu schimbări fizice, emoționale și sociale, prezența și sprijinul părinților devin cruciale. Ei oferă un exemplu de valori și comportamente corecte, sunt cei ce îi învață pe adolescenți să ia decizii responsabile și îi încurajează să își exploreze pasiunile și interesele. De asemenea, părinții trebuie să creeze un mediu deschis și empatic în care adolescenții să se simtă confortabil să își exprime gândurile și emoțiile. Prin comunicare și implicare activă în viața copiilor lor, părinții pot să le ofere sprijinul necesar în fața provocărilor și să îi îndrume în direcția potrivită pentru a deveni adulți responsabili și echilibrați. Astfel, părinții reprezintă faruri de lumină, călăuzind adolescenții lor prin turbulențele acestei etape a vieții.

 

 

Drumul spre casă

Sfătuiesc părinții să rămână pentru copiii lor adolescenți lumina călăuzitoare ce curge din FAR atunci când ei, în goana lor, pleacă pe marea învolburata. Când va fi mai greu, când valurile vor fi mai mari, când apele vor fi mai negre, când vântul va îndoi catargul, ei bine, atunci tânărul va privi în spate; lumina – ghid – izvorâtă din sufletul părinților îl va aduce înapoi, în ape limpezi, în golfuri sigure.

 

„Nu mă pot gândi la niciun alt edificiu construit de om atât de altruist ca un far. Au fost construite doar pentru a servi.” – George Bernard Shaw

 

Pentru a închide ciclul dedicat lui Mircea Eliade, am ales să ne întoarcem la primul roman al acestuia, unul dintre primele lucruri publicate de către autorul român. Romanul adolescentului miop este primul și poate unul dintre cele mai interesante romane pe care le-a scris Mircea Eliade. Interesant atât din punct de vedere al subiectului pe care îl tratează (un tânăr băiat care se confruntă cu problemele adolescenței, dar mai ales cu rigorile sistemului de învățământ care nu se conformează nevoilor lui intelectuale), cât și al tehnicii narative.

Într-o oarecare măsură, Romanul adolescentului miop anticipează forma care va deveni celebră odată cu publicarea de către André Gide, în 1926, a Falsificatorilor de bani. Este vorba despre falsul jurnal care se dovedește a fi până la urmă un metaroman (ultima pagină din Romanul adolescentului miop începe romanul care tocmai se scrisese). Această interpretare este ulterioară apariției romanului, scopul lui Eliade fiind acela de a atinge autenticitatea, dar și oarecum exagerată. Așa cum se va întâmpla și cu „Șantier” sau „Isabel și Apele Diavolului”, Romanul adolescentului miop pornește de la însemnări de jurnal veritabile. Pe de o parte, pierde din miza teoretică, dar pe de altă parte, credem că sporește caracterul autenticist al romanului.

Școala – piedică în calea dezvoltării unei personalități proteice?

Încă din primele pagini ale romanului, personajul narator de persoana I ne dezvăluie scopul acestuia: acela de a scrie un roman care să ilustreze transformările pe care o minte le poate suferi. Naratorul vrea să facă din acesta o cronică a dezvoltării, a evoluției: „Un document stricto sensu: relatarea exactă a experiențelor unei vârste, fără nimic inventat sau înfrumusețat. Totul luat direct din realitate, inclusiv corespondența amoroasă”.

Și asta și face de-a lungul întregului roman: ne arată cum un adolescent începe să se transforme într-un „burete” capabil să absoarbă toate informațiile din domeniile care îl interesau.

Eu nu am noroc. Alții au noroc și la fete, și la cărți, și la școală. Eu am renunțat bucuros la jocul cu fete și la jocul de cărți numai ca să am noroc la școală. Dar nu am

Încă de la început, „eroul” este hotărât să renunțe la tot ce ar putea să-l distragă de la adevărata lui misiune: „Eu nu am noroc. Alții au noroc și la fete, și la cărți, și la școală. Eu am renunțat bucuros la jocul cu fete și la jocul de cărți numai ca să am noroc la școală. Dar nu am”. De aici vor izvorî și pseudo-dramele (de care, vom vedea ulterior, îi place să creadă că suferă).

Scurtarea orelor de somn, lupta cu limbile străine, cu științe necunoscute pe care dorește să și le transforme în materii cunoscute, încercările de a crea o operă, complexele (atât fizice, cât și intelectuale) toate acestea produc asupra cititorului o impresie extraordinar de puternică.

Mintea atotcuprinzătoare cedează în fața unui obstacol destul de inofensiv: rămâne corigent (surprinzător, la destul de multe materii)! Dar corigențele nu sunt decât pretexte pentru divagații existențiale, mintea personajului narator funcționând după mecanismul proiecției în viitor. El nu trăiește în prezent, ci în ipotetic: „În clasa I am rămas corigent la franceză, germană și română. Îmi petreceam după-amiezile pe un maidan, desculț, înădușit, miop, jucând oina. […] Trei corigențe însemna o repetență aproape sigură. Când am aflat vestea, m-am gândit serios, un sfert de ceas, la sinucidere. Mă înspaimântau, e drept, chinurile și moartea. Dar pentru că rușinea trebuia, oricum, spălată printr-un act de curaj, mă trudeam să găsesc un mijloc, ca prietenii să mă surprindă chiar în clipa când voiam să înghit pastila.  Nu știam eu prea bine cum puteam să capăt pastile din acelea cu care se ucid oamenii nefericiți, dar aceasta nu-mi stânjenea planurile. Mă închipuiam disperat, cu pastila între dinți, luptând cu prietenii ce voiau să mă păstreze vieții. Auzeam chiar cum strigam, zbatându-mă: «Nu, nu… lăsați-mă să mor!…»”.

Mircea Eliade și autenticitatea prelucrării unui jurnal

Romanul adolescentului miop este primul roman eliadesc care se supune unei viziuni asupra vieții și literaturii echivalente cu descrierea trăirilor intelectuale în detrimentul celor fizice.

Început în 1921 și terminat în 1924 (publicat mult mai târziu), acest roman prezintă o dublă tragedie a unui personaj care se luptă, atât cu exteriorul, cât și cu propriul interior, încercând să se definească pe sine. Tânărul vrea să-și creeze și definească persoana intelectuală, nu factualitatea. Romanul devine saga unei minți aflată în plină dezvoltare.

Trei corigențe însemna o repetență aproape sigură. Când am aflat vestea, m-am gândit serios, un sfert de ceas, la sinucidere

Dramă, deoarece personajul nu se găsește, nu se poate identifica, nu se poate proiecta în niciun context, nici cel real, nici cel utopic pe care și-l făurește. Se pierde mereu la mijlocul drumului între realul pe care nu-l acceptă și ipoteticul pe care nu-l poate ajunge, mansarda în care locuiește fiind spațiul în care se construiește personalitatea intelectuală, cu dramele aferente, bineînțeles. Scopurile adolescentului sunt atât de înalte și atotcuprinzătoare încât nu pot să nu-l poziționeze pe acesta pe un drum al dezamăgirii.

Caracterul spectaculos al acestui roman constă în artificiul construcției, dar și al trăirilor intelectuale pe care le găsim la tot pasul. Eliade introduce și își dezvoltă întreaga literatură în jurul conceptului de „autenticitatea trăirii intelectuale”.

 

Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, text stabilit, cuvânt înainte și tabel cronologic de Mircea Handoca, Editura Minerva, București, 1989, 477 p.

Ramona Tănase

Matricea Românească dă voce tinerei generaţii – eşti un tânăr sau o tânără româncă ce vrea să-şi facă gândurile auzite? Îţi aşteptăm contribuţia!

Acum puțin timp am fost întrebată ce mă inspiră si în mod surprinzător am realizat că pe cât de simplă pare această întrebare, pe atât de mult timp mi-a luat să-i aflu răspunsul. Așadar am tratat-o ca pe o provocare și am pornit în elucidarea enigmei, aflând astfel că de fapt inspirația, pentru mine, apare în orice aspect minor al vieții cotidiene: în oameni, în muzică, în problemele de care ne izbim zilnic, poate chiar și în ceaiul de dimineață. La fel ca și fericirea, inspirația își are locul în lucrurile simple, stimulând creativitatea.

Am realizat că, de fapt, inspirația a venit odată cu momentele ce m-au marcat mai mult sau mai puțin de-a lungul timpului și cu oamenii ce au venit și plecat odată cu ele. Am înțeles că un poet sau scriitor nu este mai inspirat decât restul lumii, chiar dacă forța creatoare pare a fi parte din el. Am aflat ca ești inspirat când călătorești sau când asculți melodia preferată ori citești o carte ce-ți place. Am găsit inspirația în zilele ploioase (precum este cazul în aceste zile) ori în cele cu apusuri târzii, în care cerul pare să se rușineze odată cu venirea lunii.

În mod absurd, dar perfect normal pentru mine, sunt mai inspirată când nu sunt presată să fiu inspirată

Mă inspiră cei ce s-au remarcat în trecut prin calitățile lor. Mă inspiră diferențele de opinie, caracterele dinamice şi oamenii raționali. Mă inspiră greșelile pe care le-am făcut în trecut. Mă inspiră diminețile târzii de sâmbătă, călătoriile spontane și personajele din filme. Mă inspiră oamenii fericiţi. Mă inspiră natura. Iar în mod absurd, dar perfect normal pentru mine, sunt mai inspirată când nu sunt presată să fiu inspirată. Mă inspiră un lucru de care sunt mândră. Mă inspiră încrederea celor ce mă susțin și mulțumirea ce poate fi citită pe chipurile lor atunci când reușesc să fac ceea ce îmi propun.

De fapt, totul este o sursă de inspirație, oriunde ți-ai arunca privirea o vei găsi. În opinia mea, visele, curajul și armonia nu sunt decât o ecuație, ce calculată corect va rezulta inspirație si reușită. Practic, de cele mai multe ori inspirația, acea sclipire de moment, poate fi cheia succesului, având puterea de a-ți marca definitiv viața. Şi poate că, într-o zi, fiecare dintre noi va avea forța și „starea de tensiune creatoare” necesare pentru a-și risca norocul în schimbul unei posibile reușite.

În final, totul este în realitate un fapt efemer, ce fără culoarea spontaneității și a originalității n-ar avea sens și care, până la urmă, își va afla sfârşitul, însă totul depinde de noi. Noi putem alege cum şi când ne-am autopermis să fim fericiți și inspirați, pentru a începe să scriem și rânduri frumoase în cartea vieții noastre.

Prin urmare… tu când ai intâlnire cu fericirea și cu inspirația?

Foto deschidere: litere folosite odinioară la imprimarea ziarelor, expuse în Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov

Cătălina Ifrim

adolescentă

Părinte-FAR

20 februarie 2024 |
Far = Construcție înaltă prevăzută cu o sursă de lumină puternică, pentru semnalarea la distanță a punctelor importante situate de-a lungul liniilor de navigație maritimă; persoană care se află în fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu...



 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează