Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

bibliotecă

Abia ce împlinise 18 ani când deodată, Florin s-a văzut pus în fața unei alegeri: bani pentru a face școala de șoferi sau un aparat foto? Răspunsul a șocat pe toți, pentru că Florin alesese detașat aparatul foto cu care a luat la pas ulițele Dăișoarei. La început, timid, stătea pe la colț de uliță și surprindea prin obiectiv frânturi din viața sătenilor. Cu timpul, curiozitatea s-a a crescut și într-o bună zi, tânărul a dat peste un tablou prăfuit, care nu-i spunea mai nimic și un morman de cărți uitat de lume. Atunci a încolțit în mintea lui următorul gând: Cum ar fi să facem o bibliotecă!

Asta a fost scânteia care a dus la apariția unui lanț de biblioteci rurale, a unei asociații care promovează tradițiile și a unui muzeu de obiecte și costume tradiționale unde se regăsesc peste 400 de exponate.

Cum s-au putut realiza toate acestea, ce dificultăți s-au ivit în cale și de ce este important să ai un vis, descoperiți în primul episod al Dialogurilor Matricei.

 

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

Binele care ne molipsește: ,,Deseori aud expresia  «binele se face în liniște». Greșit! Binele se face cu zgomot ca oamenii să audă, ca oamenii să aibă exemple, să aibă ce să susțină, unde să se implice și ce să facă.”

Fondatorul bibliotecii din Dăișoara s-a întors acasă după aproape un secol: ,,Am primit un pachet de la Botoșani și mă sună domnul de acolo și-mi spune: Florin, vezi că în cele 200 de cărți este o carte pentru tine.” Atât. M-am apucat, am desfăcut, și ce am găsit! O carte scrisă de Emanoil Bucuța ștampilată cu Biblioteca Căminului Cultural Dăișoara. S-a întors acasă, din Botoșani. A fost clar un semn!

Cum a luat naștere un muzeu în plină pandemie: ,,Vedeam cum veneau colecționari și cumpărau din sat cămăși care au fost lucrate la lumina lămpii cu sume de 10 lei. Erau cămăși lucrate în anii 1920 sau chiar mai vechi. Am zis că nu se poate așa ceva! Știam câtă muncă este acolo și câtă pasiune. Așa că m-am dus la preot și am zis că noi mai avem o cameră disponibilă în căminul cultural așa că hai să facem un muzeu

 

Podcastul este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai aștepți?

 

În drumul nostru prin Ardeal am poposit la Mănăstirea Rohia, unde am descoperit cu drag istoricul acesteia.

Începutul Mănăstirii Rohia

Mănăstirea Rohia este o mănăstire relativ tânără din 1923 și este primul așezământ ortodox ridicat în Ardeal sau Transilvania, după Marea Unire de la 1918. Față de Moldova sau Țara Românească, Ardealul sau Transilvania a fost văduvită prin acea masivă dărâmare a peste 150 de mănăstiri și schituri de către generalul Bucov, din ordinul împărătesei Maria Tereza. În Transilvania pe o perioadă de aproape 200 de ani nu s-a mai ridicat nici o mănăstire ortodoxă până când s-a ridicat mănăstirea Rohia.

Rohia a fost ctitoria preotului Nicolae Gherman care la vremea respectiva a fost preotul paroh din satul de la poalele dealului. A ridicat această mănăstire în cinstea Maicii Domnului și din amintirea a ceea ce a fost. Mănăstirea ,,Sfânta Ana’’ din Rohia își are numele de la copila Anuța al 7 copil din cei 10 ai dânsului care a decedat la vârsta de 10 ani, la 15 Noiembrie în 1922. Părintele a avut mai multe vise în care s-a arătat copila și îi spunea să facă lăcaș de închinare sau casă de rugăciune Maicii Domnului în aceste dealuri. Părintele la început nu a dat importanță acestor vise până când într-o duminică dimineața când se pregătea să meargă la biserică o credincioasă din sat, anume Floarea lui Ilie, a mers și i-a spus: Părinte de ce nu faceți ce vă spune fata în vis? Văzând părintele că i s-a mai descoperit și altcuiva acest lucru, s-au pregătit să ridice această mănăstire și au ales locul, însă locul era mai sus, era o poiană cu un stejar numit stejarul lui Pintea. S-a ales locul, s-a sfințit și s-a pus o cruce. Mergând să pună piatra de temelie nu au găsit crucea în locul respectiv și au căutat-o împreună cu vânătorul satului, Alexandru Pop și au găsit-o aici în acest loc unde se găsește acum biserica. La început era un pântec de stâncă pe care odihneau la soare vara căprioarele sălbatice.

 

Prima Biserică

Prima biserica a fost de zid, avea 17 metri lungime pe 5 lățime și 4 înălțime. Jertfă pe care au depus-o oamenii din satul Rohia și satele alăturate este una destul de mare, deoarece tot materialul de aici a fost scos cu spatele, cu desaga. La 15 August 1926 prima biserica a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 10.000 de credincioși.

Mănăstirea a cunoscut o dezvoltare în 1943 când la conducere a venit Arhiepiscopul Iustinian Chira al Maramureșului și Sătmarului, cel mai longeviv stareț până în prezent, 30 de ani, din 1943 până în 1973 când a fost înălțat la rangul de arhiereu vicar al episcopiei. Prima biserică a dăinuit până în 1996 adică 70 de ani când fost desfăcută de către obștea mănăstirii, s-a coborât jos în stâncă 8 metri și a rezultat o frumoasă biserică la demisol, un se găsește și materialul din vechea biserică cât și lucrurile mai noi.

 

 

În 1923 când s-a pus piatra de temelia primei biserici s-a dat comanda pentru o icoană în Sf. Munte Athos, ce a fost pictată de un călugăr pe nume Nicanor iar când s-a sfințit prima biserică în 1926 a sosit și icoana. Este icoana făcătoare de minuni a mănăstirii noastre, Maica Domnului în rugăciune, este întâlnită mai rar. Ea se găsește în biserică de la demisol în partea stângă.

Biserica de zid a mănăstirii este unică în rândul bisericilor de mănăstire, îmbinând elementele din toate cele trei stiluri autohtone românești, intrarea (coloanele) în stilul brâncovenesc, acoperișul în stil moldovenesc și are înălțimea bisericilor maramureșene, de la cota 0 până în vârf sunt 48 de metri și 8 în jos (catacomba) în total 56 de metri. Avem o frumoasă biblioteca ce are peste 55.000 de volume, avem cărți din toate domeniile. Toată aranjarea cărților a fost făcută de părintele Nicolae Steinhardt ajutat de studenți.

 

Nicolae Steinhardt

Avem chilia părintelui Nicolae Steinhardt. S-a născut la 29 Iulie în 1912 la București, în Pantelimon, la naștere a fost evreu, a terminat Liceul ,,Spiru Haret” a fost licențiat în drept, apoi doctor în drept, terminând doctoratul în 1936. A fost un spirit erudit, puțin critic literar și a făcut parte din generația de aur. A practicat avocatura o perioadă. În vremea aceea a fost condamnat la 12 ani de munca zilnică din care a făcut 4, între 1960 și 1964. În închisoare s-a convertit la creștinism, primind botezul ortodox în celulă. La 15 martie 1967 definitivând taina botezului cu taina mirungerii în capitală, la schitul Dârvari, a primit și un certificat de ortodoxie, semnat de Preafericitul Patriarh din vremea respectivă, Justinian Marina. Prima dată a venit la Rohia în 1973 la îndemnul bunului său prieten Constantin Noica, venind în fiecare vară pentru aranjarea, bibliotecii iar toamna când venea frigul pleca înapoi la București. A devenit oficial viețuitorul mânăstirii la 16 august 1980 când a fost călugărit de vrednicul de pomenire starețul de la vremea respectivă Serafim, a fost viețuitorul mănăstirii până 30 martie 1989 când a plecat la Domnul.

 

 

După anii ‘90 s-a format o fundație care îi poartă numele, organizându-se în fiecare an între 15-29 iulie zilele culturale Nicolae Steinhardt. Este al doilea autor din țară după Mihai Eminescu căruia i se publică opera integral, scoțându-se până acum 20 din cele 21 de scrieri ale dansului. Construcția de aici va fi centrul cultural Nicolae Steinhardt.

 

Colțul Maramureșean

Sus pe deal s-a făcut un colț maramureșean constând într-o casă, care este casa de oaspeți și o bisericuță de lemn unde avem muzeul mănăstirii în care avem o frumoasă colecție de icoane, atât pe lemn cât și pe sticlă începând din sec XVII, o frumoasă colecție de cărți vechi bisericești, o frumoasă colecție de obiecte vechi bisericești.

 

 

Craiova, supranumită în trecut Orașul celor o mie de palate, găzduiește în inima sa una dintre bibliotecile române de o frumusețe și istorie aparte, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman. Despre legendele și farmecul acestui veritabil leagăn pentru carte și cultură, Matricea Românească a discutat cu Directorul în exercițiu al Instituției, Lucian Dindirică.

Donația de suflet a cuplului Alexandru și Aristia Aman

Oficialul ne-a deschis ușile spre trecutul tumultuos al acestei biblioteci, care s-a născut din patriotismul și din dorința sinceră a cuplului Aman, Alexandru și Aristia, de a transmite orașului Craiova cele mai importante comori – cele ale spiritului. Drept dovadă a acestei dorințe de netăgăduit servesc și extrasele din testamentele lor, prin care donatorii lasă cu limbă de moarte tot avutul material și spiritual orașului natal. Alexandru Aman (1820-1885) a fost magistrat și fratele mai mare al lui Theodor Aman. Împreună cu soția sa, Aristia Aman (1833-1904, născută Grigorie Lăceanu), acesta a lăsat Primăriei un fond cultural impresionant, compus din case, tablouri, cărți, obiecte de artă. Condiția a fost înființarea unui așezământ public de cultură denumit Fundaţia “Alexandru şi Aristia Aman”, ce s-a deschis la 21 decembrie 1908, fiind compus din bibliotecă, pinacotecă și muzeu.

Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu acestea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine – Alexandru Aman (14 noiembrie 1884)

Grație acestui început prolific, Biblioteca a devenit, așa cum notează conducătorul instituției, un templu al culturii, care de-a lungul vremii a primit în spațiile sale donații vaste, de la oameni de valoare ai timpului. Printre donatorii cei mai renumiți, directorul Bibliotecii îl menționează pe primarul Craiovei de la începutul secolului XX, Nicolae P. Romanescu, cel care în urma morții unicului său fiu, aviatorul Ionel Nicolae Romanescu, decide să doneze orașului întreaga sa avere, iar în special Bibliotecii un fond de peste patru mii de volume de carte, în limbile germană și franceză, inclusiv operele complete ale lui Voltaire, exact după moda vremii.

O dovadă de patriotism care nu a rămas străină de noi căci, așa cum notează domnul Dindirică: „Patriotismul secolului XIX cred că nu poate fi comparat cu nici un alt fel de patriotism. Foarte multe declarații de astăzi sunt de fațadă sau de populism ieftin, care este mascat în patriotism. Patriotismul autentic este acesta, pe care vi l-am spus: să-ți lași toată averea pentru oraș, să lași cu limbă de moarte să se întâmple asta, asta și asta, din banii tăi, pe terenurile tale, în casele tale, doar pentru a crește cultura orașului tău. Iată o dovadă de patriotism, nu doar la nivel declarativ! Patriotismul cred că izvora și din sentimentul acesta de apartenență la o comunitate, din conștiința faptului că trebuie să ne dezvoltăm așa cum suntem, fără a ne uita mai departe de granițele orașului, și încercând să ridicăm  comunitatea în care viețuim, după propriile puteri”.

Tot în rândurile binefăcătorilor Bibliotecii, dar din contemporaneitate, se numără academicianul Dinu C. Giurescu, cel căruia puterea comunistă i-a confiscat și i-a distrus prin foc două biblioteci personale, precum și Dan Berindei. Amândoi au semnat câte un contract cu Biblioteca, iar funcționarii instituției sunt mandatarii care vor duce mai departe moștenirea lor în fonduri distincte, separate: „Biblioteca Academicianul Dan Berindei”, respectiv „Biblioteca Dinu C. Giurescu”.

Exponatele patrimoniale cu care se mândrește Biblioteca Aman

Printre exponatele cele mai de preț ale instituției se numără un manuscris Da Vinci, o litografie de secolul XIX, după un original care se află la Vatican, dar și un volum semnat de către Erasmus din Rotterdam, de la 1512, ambele incluse în colecția de patrimoniu, care numără circa 536 de volume de epocă. Un fapt aparte, ce ne-a atras atenția, este vasta colecție de Biblii, care din spusele directorului, au fost editate pe întreg teritoriul Țării Românești în diferite perioade istorice. Totodată, instituția dispune și de un fond de carte de circa 700.000 de unități de bibliotecă, cuprinzând atât cărți în format clasic tipărit, cât și digital. Aproximativ 40.000 de cărți reprezintă fondul tradițional, adică volume românești tipărite înainte de 1900, și cărți străine înainte de 1940.

Manuscrisul lui Leonardo Da Vinci, unul dintre exponatele remarcabile din fondul patrimonial de carte administrat de Biblioteca Aman din Craiova

Manuscrisul lui Leonardo Da Vinci, unul dintre exponatele remarcabile din fondul patrimonial de carte administrat de Biblioteca Aman din Craiova

În ciuda acestor bogății, cu care Biblioteca Aman se mândrește, există probleme stringente pe care directorul instituției încearcă să le soluționeze. ”Conduc această instituție, nu singur, ci împreună cu un colectiv de oameni inimoși. Este o instituție care, pentru noi, craiovenii, reprezintă un adevărat simbol local, una dintre cele mai importante instituții culturale ale orașului, care freamătă efectiv de cultură și care a reușit să polarizeze utilizatorul de toate vârstele și din toate categoriile sociale publicului. Am avut grijă și avem grijă în continuare să fim pe placul tuturor. Nu știm dacă suntem iubiți, dar știm că suntem folosiți și acest lucru este dat de numărul foarte mare de utilizatori care ne trec pragul, afirmă oficialul.

 Voiesc… ca în casele mele din acest oraş cu tot locul şi dependinţele lor din strada Kogălniceanu, Primăria Craiovei să înfiinţeze şi să întreţină o bibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestor case – Aristia Aman (14 mai 1901)

Bibliotecă versus Internet: lupta pentru supraviețuire

Lucian Dindirică se arată a fi un fervent luptător cu Internetul, menționând că ”bătălia între carte și Internet este una care se duce pe viață și pe moarte. Însă, contează foarte mult ce înțelegi, dacă asta ți se spune din familie, dacă așa te educă părinții. Contează foarte mult, de asemenea ce se întâmplă la școală, contează cu atât mai mult ce se întâmplă la Universitate, și abia apoi vine și rolul nostru, acela de a încerca să «agățăm» posibili viitori noi utilizatori. Nu mă feresc să spun că jucăm «parșiv» în acest joc cu Internetul. De cele mai multe ori, folosim mijloace neortodoxe, dar cu scopul de a atrage copiii către bibliotecă. Până la urmă, dacă dorești să folosești biblioteca, într-un final, trebuie să iei o carte acasă. Nu am inventat noi această logică. De aceea, spun că ducem o bătălie cu Internetul, însă, pentru noi, la Craiova, consider această bătălie pe jumătate câștigată, din partea Bibliotecii, deoarece ne putem lăuda cu o frecvență foarte mare, o medie de 600 de cititori pe zi, ceea ce nu este puțin lucru. Avem vârfuri, în sesiune, care ating 2200 – 2300 de utilizatori. Este clar că sunt tineri care vin să învețe, dar care și înțeleg rolul primordial al bibliotecii în cercetare. Acest lucru nu poate decât să ne bucure”.

Lucian Dindirică, omul de cultură care aduce Biblioteca Aman mai aproape de inimile cititorilor de toate vârstele

Lucian Dindirică, omul de cultură care aduce Biblioteca Aman mai aproape de inimile cititorilor de toate vârstele

Întrebat de Matricea Românească cum vede diferența dintre bibliotecă și Internet, liderul instituției apreciază că doar prima dispune de ”informația reală. De câte ori suntem întrebați, trebuie să spunem că avem săli de Internet, în care tinerii participă la fel de fel de programe care țin de această arie. Și le spunem: «Folosiți Internetul pentru a vă găsi bibliografia adecvată unei anumite teme de cercetare. Căutați pe internet cărțile sau aparițiile noi». Și noi, tot de pe Internet aflăm care sunt aparițiile noi, tot pe e-mail primim ofertele cu noile apariții de la edituri. Cumpărăm și ebook-uri, pentru că lumea aceasta este nebună, se mișcă într-un ritm alert. Avem și ebook-uri, dar cu adevărat cărțile pe care trebuie să le cercetăm sunt acelea de pe rafturile bibliotecii, nu cele puse online”.

Meritoriu este că în ciuda dificultăților pe care o astfel de instituție culturală ”clasică” le întâmpină, ea a reușit să coaguleze un public loial și să incube sentimente nobile față de carte și față de citit, începând cu cei mici, prin joc, și terminând cu cei în vârstă, care au prins vremurile când doar cartea era sursă de informare continuă. Biblioteca Aman din Craiova este, pe bună dreptate, un bastion al culturii românești, dovadă vie a potențialului cultural românesc, chiar și în contemporaneitate, în condițiile unei societăți consumeriste.

Foto deschidere: Fațada Bibliotecii Aman așa cum arăta ea în iunie 2016

Corina Moisei

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

bibliotecă


Scurt istoric al Mănăstirii Rohia

21 octombrie 2021 |
În drumul nostru prin Ardeal am poposit la Mănăstirea Rohia, unde am descoperit cu drag istoricul acesteia. Începutul Mănăstirii Rohia Mănăstirea Rohia este o mănăstire relativ tânără din 1923 și este primul așezământ ortodox ridicat în Ardeal sau...

Biblioteca Aman - o nestemată a patriotismului oltenesc de viță veche

16 noiembrie 2017 |
Craiova, supranumită în trecut Orașul celor o mie de palate, găzduiește în inima sa una dintre bibliotecile române de o frumusețe și istorie aparte, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman. Despre legendele și farmecul acestui veritabil leagăn...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează