Puțini bucureșteni își mai amintesc astăzi că în spatele numelui unei stații de metrou se află destinul unui inginer de excepție. Costin Georgian a fost unul dintre artizanii metroului bucureștean – un profesionist care a transformat o idee ambițioasă într-o realitate tehnică și urbană, dând capitalei o nouă dimensiune, aceea a orașului subteran.

Un inginer al epocii de pionierat

Costin Georgian s-a născut în 1929, într-o Românie aflată între tradiție și modernitate, într-un timp în care inginerii erau priviți ca adevărați arhitecți ai viitorului. A urmat cursurile Facultății de Construcții Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Institutului Politehnic București, unde s-a remarcat prin seriozitate, precizie și un simț al responsabilității rar întâlnit.

După absolvire, a lucrat în domeniul construcțiilor de infrastructură, participând la numeroase proiecte inginerești din țară. Dar destinul său profesional avea să se lege definitiv de un vis grandios: construirea metroului bucureștean, un proiect fără precedent în România și unul dintre cele mai complexe din Europa de Est.

Nașterea metroului

Anii 70 au fost o perioadă de transformări masive pentru București. Orașul creștea într-un ritm alert, iar transportul de suprafață devenise insuficient. În 1975, s-a luat decizia istorică de a construi prima rețea de metrou din România.

Proiectul era uriaș, iar responsabilitatea extrem de mare. Pentru realizarea lui a fost înființată Întreprinderea Metroul București, o instituție de elită în care au fost cooptați cei mai buni ingineri și proiectanți ai vremii.

Printre ei, Costin Georgian s-a remarcat rapid prin competența tehnică, capacitatea de coordonare și o viziune pragmatică. În timp, avea să devină director general al întreprinderii, omul care răspundea direct de planificarea, execuția și siguranța lucrărilor.

Un vis subteran devenit realitate

Construcția metroului nu a fost o simplă lucrare inginerească, ci și un act de voință colectivă. Inginerii români au fost nevoiți să creeze aproape totul de la zero: de la utilaje și tehnologii, până la sistemele de ventilație, semnalizare și alimentare electrică. Se lucra zi și noapte, adesea în condiții dificile, cu resurse limitate.

Costin Georgian era printre cei care nu cereau niciodată altora mai mult decât făcea el însuși. Era prezent pe șantier, printre muncitori, atent la fiecare detaliu, înțelegând că metroul nu este doar o lucrare de inginerie, ci o promisiune făcută orașului.

La 16 noiembrie 1979, a fost inaugurată prima linie de metrou – M1, Semănătoarea (astăzi Petrache Poenaru) – Timpuri noi. A fost un moment istoric – Bucureștiul devenea al patrulea oraș din estul Europei cu o rețea de metrou, după Moscova, Praga și Budapesta.

Ultima zi – destinul unui constructor

După succesul primelor linii, lucrările continuau. În vara anului 1990, după decenii de muncă, Costin Georgian se afla în plină pregătire a inaugurării unui nou tronson – între stațiile Gara de Nord și Dristor. Era o perioadă tensionată, într-o Românie aflată în tranziție, dar Georgian nu renunțase la pasiunea sa: metroul trebuia terminat.

Pe 25 august 1992, chiar în noaptea dinainte inaugurării stației Basarab, Costin Georgian a suferit un infarct fatal. Moartea sa, survenită la finalul unui drum de zeci de ani de muncă neîntreruptă, a fost primită cu profundă tristețe în rândul colegilor și colaboratorilor.

La scurt timp, pentru a-i cinsti memoria, o stație de metrou a fost denumită Costin Georgian, un gest simbolic, dar plin de sens: numele celui care a trăit pentru metrou devenea parte din însăși rețeaua pe care o construise.

Costin Georgian rămâne unul dintre ultimii mari ingineri ai epocii, un profesionist pentru care orașul nu era un spațiu abstract, ci un organism viu, ce merita grijă și structură.

Sursă foto: dollo.ro

Bucureștiul este o lume formată din lumi. Un oraș care s-a născut din sate, s-a ridicat pe temelii medievale, a visat occidental și a trăit răsăritean. Fiecare cartier al său păstrează o poveste, o amprentă de epocă, o bucată de memorie colectivă. A înțelege istoria cartierelor bucureștene înseamnă a înțelege istoria României moderne – o istorie a transformărilor, a contrastelor și a oamenilor care au dat suflet locurilor.

De la târg la oraș – începuturile topografiei bucureștene

Primele mențiuni despre București datează din secolul al XV-lea, pe vremea lui Vlad Țepeș. Era atunci un târg comercial la intersecția drumurilor importante, așezat între Dâmbovița și dealurile domnești. În jurul Curții Domnești s-au format primele mahalale – mici nuclee de locuire, organizate pe meserii sau în jurul bisericilor.

Cuvântul „mahala”, de origine turcească, însemna pur și simplu „cartier” sau „stradă locuită”, fără conotațiile negative pe care le-a căpătat mai târziu. Mahalalele bucureștene erau comunități vii: fiecare avea biserica sa, hanul, fântâna, școala, iar locuitorii se cunoșteau între ei. Acolo s-au născut nume care încă supraviețuiesc pe harta orașului: Mahalaua Olari, Mahalaua Antim, Mahalaua Popa Rusu, Mahalaua Sfântul Gheorghe, Mahalaua Oborului.

Acestea nu erau doar delimitări geografice, ci adevărate microcosmosuri sociale, în care meșteșugarii, negustorii și călugării trăiau laolaltă, formând ceea ce am putea numi „primele cartiere bucureștene”.

Secolul XIX – între Orient și Occident

După 1800, Bucureștiul începe să se transforme radical. Epoca fanariotă apune, iar influența occidentală pătrunde tot mai mult. Apar bulevarde, grădini publice, clădiri cu arhitectură neoclasică și, treptat, un nou tip de organizare urbană.

Cartierele vechilor mahalale încep să se schimbe: casele de pământ sunt înlocuite cu construcții din zid, iar ulițele noroioase devin străzi pavate. Zona centrală – de la Lipscani la Calea Victoriei – se dezvoltă ca nucleu comercial și administrativ, în timp ce spre margini se conturează noi zone de locuire.

Este perioada în care se nasc cartiere precum Cotroceni, în jurul mănăstirii cu același nume, și Dorobanți, la marginea drumului spre Herăstrău, loc preferat de elitele de la 1900. Tot acum se consolidează Oborul, vechiul târg al orașului, care devine un spațiu popular și vibrant, plin de viață, negustori și culoare.

În paralel, Calea Moșilor și Calea Rahovei leagă centrul de periferii, iar orașul începe să capete o structură radială, care se păstrează până astăzi.

Belle Époque-ul bucureștean – orașul se europenizează

Sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX aduc perioada de aur a urbanismului bucureștean. Sub influența arhitecților și inginerilor formați la Paris, orașul se modernizează accelerat. Se trasează noi bulevarde – Aviatorilor, Dacia, Regina Elisabeta, Carol I –, se ridică palate, licee, hoteluri și instituții publice care dau orașului un aer occidental.

Cartierele dobândesc identități distincte:

• Cotroceniul devine un cartier aristocratic, cu vile elegante și grădini liniștite;
• Dorobanți și Primăverii se conturează drept zone ale elitei politice și diplomatice;
• Moșilor, Oborul și Vitanul rămân spații populare, unde pulsa inima negustorimii;
• Giuleștiul, Grantul și Grivița devin cartiere muncitorești, odată cu dezvoltarea Căilor Ferate Române.

În această perioadă, Bucureștiul capătă porecla de „Micul Paris”, nu doar pentru arhitectură, ci și pentru ritmul cultural și social al vieții urbane.

Epoca industrializării și cartierele muncitorești

După Al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, Bucureștiul intră într-o nouă etapă de transformare. Planificarea urbană devine centralizată, iar vechile mahalale sunt treptat demolate pentru a face loc blocurilor de locuințe colective.

Cartierele Titan, Berceni, Drumul Taberei, Balta Albă, Pantelimon și Militari sunt construite între anii ’50 și ’80, fiecare cu propriul său ritm și specific. Ele devin orașe în oraș, cu școli, parcuri, cinematografe, piețe și linii de transport proprii. Drumul Taberei, de pildă, a fost conceput ca un experiment urbanistic modern, cu mult spațiu verde și bulevarde aerisite – un contrast cu densitatea altor cartiere.

Această perioadă aduce o schimbare profundă în mentalitatea urbană: trecerea de la comunitatea mică, de mahala, la viața colectivă de bloc. Oamenii pierd din proximitatea socială, dar câștigă acces la infrastructură și servicii moderne.

După 1989 – între memorie și dezvoltare

Căderea comunismului deschide o nouă etapă pentru oraș: una a reconstrucției și, uneori, a haosului urbanistic. Bucureștiul se extinde rapid, iar noi cartiere apar la periferie – Pipera, Apărătorii Patriei, Prelungirea Ghencea, Băneasa Rezidențial –, formând o zonă metropolitană în continuă mișcare.

În același timp, cartierele vechi renasc prin restaurări și revalorizări: Cotroceniul își păstrează farmecul boem, Oborul continuă tradiția negustorească, iar Centrul Vechi devine un pol cultural și turistic.

Tot mai multe inițiative civice și culturale încearcă astăzi să recupereze identitatea cartierelor bucureștene – prin muzee de cartier, festivaluri urbane, tururi istorice și proiecte de memorie colectivă. În spatele fiecărei străzi se ascunde o poveste, un destin, o amintire a celor care au locuit acolo.

Sursă foto: a1.ro

Cum vezi orașul când ești invitat să-l simți, nu doar să-l traversezi?

Pe 17 mai, 13 adolescenți au pășit într-un București diferit. Au primit un kit DIY de explorator urban, au purtat brățări pe care și-au scris emoțiile, au desenat, au observat și s-au oprit în locuri cu povești – de la Piața Amzei până la Teatrul Odeon. A fost primul tur ghidat din seria „Încotro vezi cu ochii în București”, organizat de ASAP și De-a Arhitectura, în cadrul Romanian Design Week.

Iar acesta e doar începutul.

Programul ASAP România, inițiat de Fundația The Institute, este partener al RDW 2025 și aduce în prim-plan un subiect esențial: utilizarea responsabilă și creativă a spațiului public urban. Cu sprijinul partenerilor de la BAZA. Deschidem Orașul, ECOTECA și De-a Arhitectura, ASAP propune inițiative care le vorbesc direct tinerilor: tururi ghidate, instalații interactive și un ghid digital plin de idei pentru a trăi orașul cu sens.

Al doilea tur ghidat va avea loc sâmbătă, 24 mai, și este tot gratuit, destinat adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani. Înscrierile sunt deschise și se pot face online, pe site-ul De-a Arhitectura: link aici.

Aceste ateliere interactive sunt o invitație la explorare activă, nu doar geografică, ci și emoțională. Adolescenții sunt provocați să vadă orașul altfel: nu ca pe un decor, ci ca pe un spațiu viu, cu urme, vibrații, locuri care spun povești.

Pe 17 mai, la primul tur, Laura Cotoban – arhitect și ghid al copiilor – le-a deschis ochii și sufletul către un București altfel. Startul s-a dat din Piața Amzei, unde adolescenții și-au asamblat un kit DIY de explorator urban: un covoraș-portabil din flori textile, perfect pentru desen, reflecție și pauze de observație, realizat cu ajutorul lui Alexe Popescu, designer multidisciplinar și lector universitar la UNARTE. Au primit și brățări colorate, pe care și-au notat gândurile sau emoțiile stârnite de locurile descoperite.

Traseul a inclus atât clădiri iconice (Ateneul Român, Hotel Novotel, Teatrul Odeon), cât și colțuri ascunse ale orașului, unele liniștite și surprinzătoare: Green Hours sau Piața Revoluției. La fiecare oprire, tinerii au fost invitați să participe activ: să deseneze, să răspundă la întrebări precum „Ce înseamnă libertatea pentru tine?” sau „Cum ar arăta grădina ta ideală?”.

„Deși părea că va fi o lecție de arhitectură, a fost de fapt o experiență de a trăi orașul altfel,  a-l mirosi, a-l simți altfel în general”, spune Laura Cotoban, arhitect și ghid De-a Arhitectura. „Interacțiunea a fost atât de vie, încât copiii aproape că nu voiau să se termine turul”.

Unul dintre participanți, Vladimir, a descris experiența astfel:
„Mi s-a părut foarte interesant turul de azi, pentru că am descoperit părți ale Bucureștiului pe care de obicei nu le vezi. E foarte diferit să mergi pe Calea Victoriei, unde e gălăgie, și să intri brusc într-un spațiu liniștit, o grădină interioară. Recomand acest tur acelor copii care vor să descopere altfel Bucureștiul”.

În centrul acestei ediții RDW, ASAP propune și o instalație publică cu scop civic: Urban Seats, realizată în colaborare cu BAZA. Deschidem Orașul. Instalată în Piața Amzei, compusă din mobilier urban din lemn, lucrarea transformă spațiile de tranziție în locuri primitoare pentru odihnă, socializare și contemplare.

Mai mult, ASAP lansează, în colaborare cu în colaborare cu BAZA.Deschidem Orașul și ECOTECA, „Ghidul de încurajări pentru folosirea sustenabilă a spațiului public urban” – un material vizual gândit special pentru tineri. Conține sugestii simple și inteligente despre cum să folosim orașul cu mai multă grijă: de la păstrarea curățeniei, la ce înseamnă implicarea civică, importanța zonelor verzi sau cum explorăm orașul activ. Ghidul poate fi accesat digital, scanând codul QR de pe scaunele instalației sau vizitând pagina dedicată:
https://asap-romania.ro/proiect/romanian-design-week-2025

De ce face ASAP toate astea?

„Prin activările pe care le propunem, dorim să sensibilizăm publicul, în special tinerii, cu privire la importanța utilizării responsabile și plăcute a spațiului public, încurajând un sentiment de apartenență și grijă față de ‘sufrageria’ noastră comună.” – Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP.

Pentru adolescenții care vor să vadă orașul cu ochii larg deschiși, turul din 24 mai e deschis. Iar orașul abia așteaptă să le spună ceva.

Această activare face parte din noul format RDW & The City, dedicat reconectării oamenilor cu mediul urban prin instalații temporare și accesibile tuturor.

Biserica Stavropoleos este unul dintre cele mai remarcabile monumente istorice și religioase din București, situată în centrul orașului, pe strada Stavropoleos. Lăcașul de cult impresionează nu doar prin arhitectura sa brâncovenească, ci și prin istoria sa bogată, reușind să supraviețuiască cutremurelor, incendiilor, războaielor și comunismului.

În secolul al XVIII-lea, pe când Bucureștiul era un oraș al hanurilor și al călătorilor osteniți, un călugăr grec pe nume Ioanichie Stratonikeas a ajuns aici din Epir, de la Mănăstirea Gura. Atras de viața monahală încă din tinerețe, Ioanichie renunțase la grijile lumești și alesese să slujească la o mănăstire din eparhia Pogonianei, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Cucerit de meleagurile valahe, acesta s-a stabilit la biserica lui Ghiorma Banul, unde mai târziu s-a construit Banca Generală.

Ambițios și perseverent, Ioanichie a început să strângă o mică avere, iar primul pas a fost achiziționarea unui teren de 27 de stânjeni de la jupâneasa Despa. Pe acel loc, a ridicat mai întâi un han, apoi o casă cu pivniță pentru vinuri și o cârciumă – toate menite să-i asigure fondurile necesare pentru a construi o biserică. Cum terenul inițial era prea mic, a apelat la serdarul Grigorașcu Greceanu pentru un stânjen de pământ, astfel încât să poată extinde altarul. Impresionat, serdarul nu doar că i-a vândut terenul, ci i l-a oferit ca danie “pentru pomenirea sufletelor noastre”. Chiar și așa, spațiul era limitat, iar în doar cinci luni, pe 30 octombrie 1724, Ioanichie a reușit să ridice o bisericuță modestă, fără pridvor și cu o singură absidă.

Problema clopotniței a fost rezolvată cu ajutorul jupânesei Maria, fiica logofătului Radu Greceanu, care i-a donat un petic de pământ. În 1726, datorită prestigiului său în creștere, Ioanichie a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Stravopolei – o veche mitropolie grecească, conform tradiției Bisericii Răsăritene. De aici provine și numele bisericii, care a rămas neschimbat până în prezent.

Biserica era prea mică pentru numărul crescând de credincioși. După ce a devenit Mitropolit de Stavropoleos, Ioanichie a început să primească donații generoase de la boieri și sprijin direct de la domnitorul Nicolae Mavrocordat. Aceste fonduri i-au permis să extindă biserica, transformând-o dintr-o simplă construcție dreptunghiulară într-una în formă de cruce. Terenul necesar pentru altar i-a fost oferit tot de către serdar, care a primit în schimb un alt lot.

Pe 8 noiembrie 1733, lucrările la biserică au fost finalizate, iar Ioanichie a continuat să întărească așezământul, donând hanului și bisericii moșii, case, vite și pogoane de vie. Până la moartea sa, în 1741, Mănăstirea Stavropoleos devenise una dintre cele mai bogate și respectate așezări monahale din Țara Românească. Prin testament, Ioanichie a lăsat întreaga avere nepotului său, Partenie, care nu a știut să administreze moștenirea primită. Astfel că, după șapte ani, a fost alungat, fiind înlocuit de egumenul Matei Ierapoelos.

Deși Ioanichie era grec, pentru ridicarea bisericii a lucrat cu meșteri români. Acest lucru se observă în frumoasa pisanie românească sculptată în piatră, în inscripțiile românești ale frescelor și în motivele decorative inspirate din tradiția autohtonă.

Biserica Stavropoleos este un exemplu de arhitectură brâncovenească, un stil specific Țării Românești, care îmbină elemente bizantine, otomane, renascentiste și baroce. Fațada bisericii este bogat ornamentată cu sculpturi în piatră, iar pridvorul cu coloane sculptate este un elemente distinctiv al construcției.

În interior, biserica este decorată cu fresce impresionante, restaurate de-a lungul timpului, iar catapeteasma sculptată și icoanele vechi conferă un farmec aparte acestui lăcaș de cult. În plus, biserica adăpostește o colecție valoroasă de manuscrise, cărți vechi și obiecte de cult.

Biserica este cunoscută și pentru corul său, care interpretează muzică bizantină. Aceasta face parte dintr-o tradiție de lungă durată a bisericii, fiind un element important al slujbelor religioase. Mănăstirea Stavropoleos organizează, de asemenea, evenimente culturale și expoziții care promovează patrimoniul spiritual și artistic ortodox.

Lângă biserică, vizitatorii pot admira o curte interioară superbă, decorată cu coloane, fragmente de sculpturi medievale și o grădină liniștită, unde se pot retrage pentru a se bucura de momente de reculegere.

Monumentul religios este una dintre cele mai vizitate biserici din București, atrăgând atât credincioși, cât și turiști pasionați de arhitectură și istorie. Prin frumusețea și semnificația sa, Stavropoleos rămâne un simbol al Bucureștiului vechi, o mărturie a rafinamentului artistic și spiritual al epocii brâncovenești, ce păstrează vie amintirea ctitorului său și a devotamentului acestuia.

Surse foto:

By Neoclassicism Enthusiast – Own work, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=103621728

By Carol Szathmari – Muzeul Metropolitan Bucureşti, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=9404154

By fusion-of-horizons – FlickrUploaded by nicubunu, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=21672564

Catedrala Națională din București, cunoscută și sub denumirea de Catedrala Mântuirii Neamului, este un proiect ambițios ce își propune să fie un simbol al unității naționale și al tradiției ortodoxe românești. Situată în centrul capitalei, această catedrală monumentală este destinată să devină locul principal de cult al Bisericii Ortodoxe Române și un punct de referință religios și cultural pentru întreaga națiune.

Construirea Catedralei Naționale a început în 2010, sub conducerea Patriarhiei Române și cu sprijinul autorităților naționale. Ideea construirii unei astfel de catedrale nu este recentă, ea fiind exprimată încă din perioada interbelică, în contextul dorinței de a ridica un monument religios care să reflecte importanța Bisericii Ortodoxe Române în viața spirituală și cultura țării. Totuși, proiectul nu a fost realizat decât după multe decenii, având în vedere constrângerile economice și politice de-a lungul timpului.

Catedrala Națională a fost concepută pentru a fi cea mai mare biserică din România și una dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din lume, având o capacitate de aproximativ 5000 de locuri în interior și un număr impresionant de locuri în jurul lăcașului de cult. Unul dintre obiectivele sale esențiale este să servească drept loc de rugăciune pentru toți românii, indiferent de apartenența religioasă sau etnică.

Arhitectura Catedralei Naționale este un amestec de stiluri tradiționale românești și influențe bizantine, fiind realizată cu scopul de a reflecta identitatea culturală și religioasă a poporului român. Clădirea este dominată de elemente ale stilului arhitectural bizantin, dar și de influențe ale arhitecturii moldovenești și muntenești din secolele XVI-XVII, ceea ce îi oferă un caracter distinctiv și autentic.

Unul dintre cele mai impresionante aspecte al catedralei este cupola sa uriașă, care se înalță la o înălțime de 120 de metri și care poate fi văzută din aproape orice colț al capitalei. În interior, catedrala este decorată cu mozaicuri și fresce ce ilustrează scene din viața Mântuitorului Iisus Hristos, dar și imagini ale sfinților români și ale marilor personalități din istoria țării.

De asemenea, Catedrala este dotată cu un altar impunător și cu o serie de elemente liturgice menite să creeze o atmosferă de rugăciune profundă și respect față de divinitate.

Catedrala va găzdui evenimente religioase de mare însemnătate, cum ar fi slujbe solemne, canonizări ale unor sfinți români și alte evenimente liturgice majore. Un alt aspect important este că aici vor fi adăpostite moaște ale unor sfinți români, ceea ce va atrage pelerini din întreaga lume ortodoxă. În plus, Catedrala va deveni și un loc de educație religioasă, fiind deschisă vizitatorilor care doresc să învețe mai multe despre istoria și tradițiile Bisericii Ortodoxe Române.

În 26 octombrie 2025, Catedrala Națională urmează să fie sfințită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Conform Agenției Basilica a Patriarhiei Române, evenimentul marchează 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală și 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

Lucrările de construcție sunt aproape finalizate, anul acesta urmând să fie instală crucea pe turla mare, să fie terminate instalațiile interioare, montarea vitraliilor exterioare și structura de rezistență a porticurilor de la intrarea principală. 220 de pictori lucrează la mozaic în ritm alert, depunând un efort uriaș, sub coordonarea pictorului bisericesc Daniel Codrescu. Lucrările de pictură continuă și ele, sub supravegherea atentă a Părintelui Patriarh Daniel, urmând un plan iconografic care respectă tradiția bizantină și se desfășoară pe o suprafață totală de 25.000 de metri pătrați. Catapeteasma pictată în mozaic, de peste 400 de metri pătrați, este cea mai mare de acest fel din lumea ortodoxă.

Sursă foto: catedrala-nationala.ro

În 21 și 22 septembrie va avea loc, în Piața Constituției din București, cea de-a noua ediția a iMapp Bucharest – Winners League, concursul internațional de 3D video mapping. Organizat de Primăria Capitalei, evenimentul are scopul de a reuni bucureștenii și turiștii pentru a sărbători împreună 565 ani de la prima atestare documentară a orașului, intrarea fiind liberă.

În cadrul evenimentului, participanții se vor bucura de DJ sets și concerte live, momente artistice susținute de artiști stradali sau se pot implica în activitățile organizate pentru familii. În plus, vor exista zone de street food și lounge.

Sâmbătă, 21 septembrie, 16:00 – 23:00

În prima zi de eveniment, orașul va fi transformat într-o capitală mondială a luminii, spectacolul fascinant al artelor vizuale și al tehnologiei fiind adus pe cei 23.000 de metri pătrați ai fațadei Palatului Parlamentului. Începând cu ora 16:00, activități pentru toate vârstele vor fi organizate. Bucharest Street Food Festival – special edition by iMapp, cel mai mare eveniment de street food din Europa, va fi organizat în Piața Constituției, aducând participanților cele mai renumite preparate, din peste 10 bucătării internaționale. De animarea atmosferei se vor ocupa artiști stradali, îmbărcați în costume tematice, ce vor transforma fiecare colț al evenimentului într-o mini-petrecere.

DJ locali vor fi, de asemenea, prezenți la eveniment. Pe seara, un DJ de renume internațional va bucura publicul cu fiecare hit, mix și beat. Punctul culminant al serii va fi mult-așteptatul concurs internațional de 3D video mapping iMapp Bucharest.

Ajuns la cea de-a 9-a ediție, iMapp Bucharest – Winners League este un eveniment de referință pentru specialiștii din domeniul audiovizual la nivel internațional și un fenomen al artelor vizuale. Organizat în parteneriat cu cinci dintre cele mai importante festivaluri internaționale de jocuri de lumini din lume, concursul face cunoscuți publicului cei mai buni și apreciați artiști din domeniu: MP – Studio (echipa câștigătoare a marelui concurs Chongqing International Art Festival din China), Dirk Rauscher (câștigătorul Premiului Publicului Video Mapping Festival din Franța, Lille), LUCID collective (echipa câștigătoare Genius Loci Weimar Festival din Germania) și Ivó Kovács (câștigătorul Marelui Premiu Zsolnay Light Festival din Ungaria). Aceștia vor transforma fațada spectaculoasă a Palatului Parlamentului cu spectacole vizuale uimitoare.

Tema din acest an a concursului este LEGACY, prin intermediul căreia este onorată bogăția culturilor globale, folclorul și tradițiile unice ale fiecărei țări, dar și valorile și emoțiile universale.

PIXEL va fi MC-ul evenimentului, fiind un prezentator virtual, generat cu AI, care le va vorbi spectatorilor direct de pe suprafața de proiecție și va prezenta echipele participante, asigurând astfel o experiență dinamică și interactivă.

Premiile concursului

La finalul serii, juriul format din experți ai artelor vizuale internaționale va desemna Marele Câștigător al ediției 2024, prin Premiul Juriului. În plus, publicul își poate susține echipa preferată, trimițând un SMS un tarif normal la un număr disponibil în seara evenimentului. La final, pe baza voturilor oferite prin SMS, va fi acordat Premiul Publicului.

Duminică, 22 septembrie, 11:00 – 22:00

Petrecerea continuă și a doua zi, începând cu ora 11:00, în Piața Constituției. Muzică live și peste 50 de food trucks îi așteaptă pe participanți. DJ iubiți vor mixa hituri mult iubite, urmând ca mai târziu, trupe cunoscute să urce pe scenă pentru a susține concerte live, în închiderea evenimentului.

Sursă foto: www.creart.ro

26 – 28 aprilie 2024, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari.

De vineri, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie 2024, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Continuăm să sprijinim, ca în fiecare an, câteva școli, fundații, asociații, organizații, care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copiii cu dizabilități și acordă ajutor pentru categoriile defavorizate.

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei. Biletele pot fi achiziționate și online pe booktes.com

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

Despre Florii

 

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)

Pictura este una dintre cele mai vechi forme de exprimare artistică și este apreciată pentru capacitatea sa de a comunica idei, emoții și perspective într-un mod unic și subiectiv. Aceasta implică crearea de imagini și compoziții vizuale prin aplicarea diferitelor medii și tehnici artistice pe o suprafață, cum ar fi pânza, hârtia, lemnul sau alte suporturi.

Vasile Mureșan Murivale prezintă A(live), o expoziție sugestivă, interesantă, care surprinde multă diversitate în perioada 26 februarie – 8 martie 2024, la Galeria Căminul Artei, strada Biserica Enei numărul 16, București . A(live), sau Viață după viață este o expoziție pe care trebuie să o vedeți personal. Programul de vizitare până în 8 martie este cuprins între orele 11 și 19, zilnic. În data de 2 martie, prezent la expoziția maestrului Murivale a fost și tenorul baritonal George Dragomir, care prin vocea sa puternică, frumos timbrată a încântat audiența, atrăgând în galerie persoanele care se aflau în trecere în zonă. Maestrul George Dragomir a interpretat numeroase arii din opere precum Rigoletto, Turandot, Il Barbiere di Siviglia, Carmen, Xerxes etc, însă a abordat și o lucrare muzicală destinată vocii de mezzo-soprană, echivalent cu vocea de contratenor, întrucât acesta a cântat mult în această postură în perioada liceală, fiind un veritabil contratenor. Există o bogată istorie a picturii și artei vizuale în România, cu numeroși artiști talentați care au contribuit la dezvoltarea și promovarea artei românești în țară și în străinătate. Unul din marii artiști care a contribuit cu multe expoziții și lucrări este maestrul Mureșan Vasile Murivale. Murivale este un pictor român contemporan cunoscut pentru lucrările sale de artă vizuală. El este recunoscut în special pentru stilul său distinctiv, care combină elemente ale realității cu elemente abstracte și simbolice. Lucrările sale au fost expuse în numeroase galerii din România și din străinătate, iar el a primit recunoaștere și apreciere pentru contribuția sa la arta contemporană românească. Murivale explorează adesea teme precum natura umană, identitatea și condiția umană în lucrările sale, folosind tehnici variate și abordări creative. El este unul dintre artiștii contemporani români care au reușit să atragă atenția atât în țară, cât și în afara granițelor sale, prin lucrări care îmbină tradiția cu inovația în arta vizuală. Da, este important să iubim și să sprijinim oamenii de cultură și să apreciem contribuția lor la societate.

Arta și cultura sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei societăți vibrante și înțelepte. Oamenii de cultură, precum artiștii, scriitorii, muzicienii și alți creatori, ne oferă perspective unice asupra lumii și ne încurajează să gândim critic, să ne întrebăm și să explorăm. Prin sprijinirea artei și a oamenilor de cultură, putem contribui la promovarea diversității culturale, la păstrarea și transmiterea tradițiilor, precum și la încurajarea inovației și creativității. Există multe moduri în care putem sprijini arta și cultura, de la participarea la evenimente culturale și achiziționarea de lucrări de artă, până la susținerea instituțiilor culturale și promovarea dialogului intercultural. Prin aprecierea și sprijinirea oamenilor de cultură și a artei, putem contribui la îmbogățirea vieții noastre personale și la construirea unei societăți mai bogate și mai incluzive.

Rareș Radu – manager artistic

În perioada 15 februarie – 1 martie 2024, Învie Tradiția, susținătorul arte populare românești, a meșterilor populari și a tinerilor artizani, organizează, ca în fiecare an, Târgul de mărțișor. La târg, participanții se vor întâlni cu sute de modele de mărțișoare realizate manual de meșteri populari și artizani de toate vârstele. Varietatea și prețurile mărțișoarelor sunt adaptate și potrivite pentru toate categoriile de cumpărători, misiunea organizatorului este de a promova meșteșugul românesc autentic și tradițiile, iar adaosurile comerciale practicate sunt minime. Toate obiectele sunt realizate manual, unele după tehnici de artă populară, cum ar fi olăritul, țesutul, cusutul, litografia și pictura pe sticlă.

Târgul are loc la Învie Tradiția, strada Mihai Eminescu, nr. 142, sector 2, București, de luni pana vineri, intre orele 10:00 și 17:00. În spațiul expozițional vor fi întâlnite mărțișoare în zeci de forme și modele, dar și multe alte obiecte de artă populară pentru mame, doamne, soții, iubite, care pot face obiectul unui cadou unic cu ocazia zilei de 8 martie. La fel ca în anii trecuți, pe participanți iî așteaptă surprize. Una din ele o dezvăluim, la fiecare achiziție de mărțișoare, participanții la târg primesc și o felicitare.

Cine nu reușește să ajungă fizic, pe Învie Tradiția – Târg de Mărțișor, sunt prezente toate modelele de mărțișoare expuse, care pot fi cumpărate și expediate prin curier în 24-48 de ore, odată cu alte cadouri alese de cumpărătorii online și multe alte surprize din partea organizatorului.

Învie Tradiția este un proiect cu misiune socială de sprijinire și promovare a meșteșugului tradițional românesc, a artizanilor, meșterilor și producătorilor locali din toate zonele României.
Mai multe detalii despre cum poți sprijini proiectul acesta de suflet al artizanilor români poți afla pe Învie Tradiția.

În premieră, peste 170 de lucrări semnate de Salvador Dalí, acoperind o gamă variantă de tehnici artistice, pot fi admirate, până la data de 12 mai 2024, în cadrul expoziției „Universul lui Salvador Dalí” care are loc la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Iubitorii de artă au șansa de a explora creația unuia dintre cei mai importanți artiști suprarealiști – expoziția include sculpturi, grafică, litografii, gravuri, miniaturi de aur și diamante, design de mobilier, toate acestea oferind o privire completă asupra diversității artistice a lui Dalí.

Evenimentul cultural aduce în București obiecte de artă expuse anterior în marile orașe europene, provenind din cea mai semnificativă colecție privată de lucrări ale lui Dalí, aparținând reputatului colecționar de artă Beniamino Levi. Expoziția a fost deschisă în data de 13 decembrie, iar în primele zile, peste 2000 de persoane au ales să o viziteze, confirmând apetitul cultural al publicului român și subliniind importanța evenimentelor culturale pentru comunitate, precum și dorința acestuia de a experimenta arta în contextul contemporan.

O călătorie completă prin diversitatea creației artistice a lui Dalí: de la sculpturi și litografii la obiecte de mobilier și bijuterii

Expoziția oferă o perspectivă proaspătă asupra universului creativ a lui Dalí, prezentând o remarcabilă selecție de lucrări care evidențiază versatilitatea și experimentele artistului spaniol în diferite medii, mereu în căutare de modalități inovatoare de a-și aduce la viață ideile. Astfel, vizitatorii au șansa de a intrat în contact direct cu celebrele simboluri daliniene, precum ceasul topit, oul, furnicile, feminitatea, melcii, fluturii, îngerii, toate transpuse în sculpturi și obiecte de artă. Printre operele notabile se numără – “Femeia timpului”, care încurajează meditația asupra efemerității frumuseții, “Toreador halucinogen”, o prezentare inedită a simbolului național spaniol – toreadorul, și “Omagiul lui Terpsichore”, o juxtapunere între clasic și cubism într-un tribut adus zeiței dansului. În plus, sculpturile-bijuterie, precum “Îngerul triumfător” și “Unicorn”, împreună cu cărțile ilustrate din serii precum “Poeme secrete” și “După 50 de ani de suprarealism” dezvăluie mai profund lumea artistică a lui Dalí.

“Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB – destinația preferată a iubitorilor de artă în prima parte a anului 2024

Cu peste 170 de lucrări expuse, expoziția “Universul lui Salvador Dalí” oferă posibilitatea de a redescoperi imaginarul suprarealist a lui Salvador Dalí, în care visele și realitatea se contopesc. Expoziția nu doar că permite vizitatorilor să exploreze operele artistului, ci să și experimenteze o incursiune captivantă în lumea lui prin intermediul realității virtuale. Experiența VR durează aproximativ 15 minute și completează turul vizitatorilor.

În plus, cei care explorează expoziția au acces la un ghid audio în limba română, furnizând informații detaliate despre lucrările expuse și povești captivante din viața tumultuoasă a lui Dalí. Atât experiența VR, cât și ghidul audio sunt accesibilile prin pachetul de bilete disponibil, fie împreună, fie separat, atât online, cât și fizic, direct la locație, la prețul de 10 lei, respectiv 15 lei.

Programul de vizitare a expoziției este de luni până duminică, în intervalul 10:00 – 20:00.

Cine a fost Salvador Dalí?

Figură emblematică a mișcării suprarealiste, Salvador Dalí s-a născut la 11 mai 1904 în Figueres, Spania. Pe numele întreg Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, a fost al doilea fiu al lui Salvador Dalí Cusi și al Felipei Domenech Ferres, fapt ce îi va marca întreaga viață, părinții dându-i numele fratelui mai mare, mort la o vârstă fragedă, și el însuși considerându-se „o reîncarnare” a acestuia. Salvador și-a descoperit pasiunea pentru pictură în copilărie, când a încercat să picteze pe cutii din carton primite de la mătușa sa. Părinții au observat înclinațiile artistice ale fiului lor și, într-o vară, l-au trimis la Ramon Pichot, un pictor impresionist care le era prieten de familie și care avea legături cu Pablo Picasso.

Picasso a fost cel care i-a influențat decisiv destinul tânărului Dalí, convingându-i părinții să-l lase să dea examenul la Academia de Arte San Fernando din Madrid. La vârsta de 17 ani a fost admis la Academie, unde a studiat pictura. În urma protestelor repetate la adresa sistemului de predare, Dalí a fost exmatriculat. Influențat de impresionism și de maeștrii Renașterii, a devenit din ce în ce mai atras de cubism și mișcările de avangardă. S-a apropiat de suprarealism la sfârșitul anilor 1920 și s-a alăturat grupului suprarealist în 1929, devenind în curând unul dintre exponenții săi de frunte. În același an, 1929, Dalí a întâlnit-o pe Gala Diaconov, soția poetului Paul Eluard, cea care îi va deveni ulterior soție și sursă de inspirație.

Dalí a trăit în Franța în timpul războiului civil spaniol (1936-1939) înainte de a pleca în Statele Unite în 1940, unde s-a bucurat de un enorm succes. S-a întors în Spania în 1948, unde și-a anunțat revenirea la credința catolică și și-a dezvoltat stilul de „misticism nuclear”, bazat pe interesul său pentru clasicism, misticism și descoperirile științifice. Salvador Dalí a murit la 23 ianuarie 1989 la Figueres, localitatea în care s-a născut.

Repertoriul artistic al lui Salvador Dalí a inclus pictură, film, sculptură, design și fotografie, uneori în colaborare cu alți artiști. De asemenea, a scris ficțiune, poezie, autobiografie, eseuri și critică. Temele majore din opera sa includ visele, subconștientul, sexualitatea, religia, știința și cele mai apropiate relații personale ale sale. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Persistența memoriei, a fost finalizată în august 1931 și este emblematică pentru ceea ce a însemnat pictura suprarealistă. Salvador Dalí a devenit unul dintre membrii marcanți ai mișcării suprarealiste și a colaborat cu alți artiști precum André Breton și Luis Buñuel. În colaborare cu Buñuel, a scris scenarii pentru filme experimentale, cum ar fi „Câinele andaluz” (1929) și „Vârsta de aur” (1930), care au adus suprarealismul în lumea cinematografiei. Spre consternarea celor care i-au apreciat foarte mult opera și spre iritația criticilor săi, comportamentul său public excentric și ostentativ a atras adesea mai multă atenție decât creațiile sale. Viața și opera sa au avut o influență importantă asupra altor suprarealiști, artiști pop art și contemporani precum Jeff Koons și Damien Hirst.

Credit foto: Gicu Boboc

Sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 11:00, vă invităm la vernisajul Expoziției de fotografie MUZICĂ ȘI PATRIMONIU, la Galeriile „Madrigal – Marin Constantin” de la Senatul României.

(Acces pe la intrarea A1 a Palatului Parlamentului)

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Institutul Național al Patrimoniului prezintă în cadrul expoziției fotografii inedite ale Corului Madrigal în situl dacic Sarmizegetusa Regia, parte a Patrimoniului universal UNESCO.

Fotografiile semnate de Teodora Ungureanu surprind un exercițiu de arhitectură sonoră, prin care un loc ancestral, aflat în conștiința culturală de mii de ani, transmite o vibrație nouă și se lasă redescoperit prin sunet și imagini.

Expoziția este o avanpremieră a proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale”, prin care spații antice universale sunt puse în valoare prin creații muzicale contemporane românești, în interpretarea Madrigal.

Primul episod al proiectului – Videoclipul „Sarmisegetusa Regia – Flăcări și roți” – va fi dat publicității luni, 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor Culturii Ministerului Culturii dedicate Zilei Culturii Naționale, organizate de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Institutul Național al Patrimoniului și Art Safari.

Aflată în centrul capitalei, în perimetrul delimitat de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, clădirea Universității din București este înaltă de 6 etaje și este construită în stil neoclasic, pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava. Construirea sa a început în urmă cu 166 de ani, pe 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, iar inaugurarea Palatului Universității din București a avut loc după mai bine de 12 ani, în data de 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate ulterior, între anii 1912 – 1926, după planurile altui arhitect, Nicolae Ghica-Budești.

La început, clădirea – numită inițial Palatul Academiei Naționale – a fost sediu al facultăților Universității București, dar și al altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de Istorie Naturală. Odată cu creșterea numărului de studenți, spațiul a devenit însă insuficient, astfel că palatul rămâne sediu doar al facultăților Universității. 8 facultăți și peste 80 de laboratoare își aveau sediul acolo în 1960. Acum, clădirea găzduiește câteva din facultățile Universității București: Facultatea de Geografie, Matematică, Litere, Limbi străine, Istorie, Facultate de Chimie, Facultatea de Administrație și Afaceri și laboratoarele specifice facultăților.

Documentele menționează că împodobirea exterioară a palatului a fost realizată de către Karl Storck împreună cu asistentul său, Waibel, și unul dintre elevii săi, Paul Focșeneanu. Relieful de pe frontonul central al palatului, realizat în stil clasic, din piatră de Rusciuc, o prezenta pe Minerva încununând artele și științele. De o parte și de alta a zeiței apăreau științele și artele, drapate sau nude. Relieful a fost distrus, însă, la 80 de ani de la construcția sa, în timpul bombordamentelor aeriene americane din 4 aprilie 1944, iar frontonul nu a mai fost refăcut. Cele câteva fragmente care au fost recuperate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din București. Fațada clădirii este împodobită începând din 1929 cu patru muze, realizate de sculptorul Emil Wilhelm Becker. Parterul palatului este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Se remarcă în mod special primele două etaje, decorate cu pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj, și ultimele 2 etaje, la mansardă, care prezintă lucarne decorate. Subsolul înalt servește drept soclu al palatului, iar colțurile construcției sunt realizate din corpuri rotunde îmbrăcate în coloane dorice acoperite de cupole.

Documentele vremii mai precizează că “în urma unor săpături efectuate în 21 noiembrie 1968 a fost găsită „piatra fundamentală” în interiorul căreia se află caseta metalică, utilizată pentru păstrarea documentului și a sigiliului țării, în prezent expusă în Muzeul Universității din București”.

Născut în București pe 30 iulie 1817, Alexandru Orăscu era fiu al serdarului Hristea Orăscu, provenind din zona Târgoviștei. A fost elev eminent al Colegiului Sf. Sava, între 1831 – 1841, și a fost trimis de Eforia Școalelor ca bursier la Berlin, apoi la München și Paris. Devine arhitect în 1847, an în care este numit și profesor de geometrie descriptivă la Colegiul Sf. Sava. Alături de tatăl său, a participat activ la revoluția pașoptistă și este numit arhitect al Capitalei chiar de Comitetul revoluționar.

Pe lângă construirea palatului vechi al Universității, Alexandri Orăscu a contribuit la deschiderea primei artere principale moderne est-vest, actualul bulevard Bălcescu. Printre operele sale se mai numără construcția bisericii Domnița Bălașa, împreună cu arh. Carol Benesch, reconstrucția Mitropoliei din Iași, Hotelul din Constanța de lângă vechiul far genovez și Hotelul Bulevard din București.

Sub conducerea sa, în octombrie 1863 a fost înființată Școala Superioară de Științe, iar un an mai târziu, instituția a devenit Facultate de Științe în cadrul Universității, arhitectul fiind numit decan, funcție pe care a deținut-o până în 1870. De asemenea, a fost rector al Universității (1885-1892), astfel că în 1889, când s-au împlinit 25 de ani de la înființarea instituției, Alexandru Orăscu a ținut discursul oficial. În 1876, profesorul a fost pentru puțin timp ministru al învățământului și pe 29 aprilie 1877 a susținut în Senat moțiunea de independență prin care s-a declarat oficial starea de război cu Imperiul Otoman.

La prima întrunire a arhitecților români, în februarie 1891, s-a hotărât constituirea Societății arhitecților români, iar Comitetul ales câteva zile mai târziu l-a avut în fruntea sa pe Orăscu, care a păstrat această demnitate până la sfârșitul zilelor, în decembrie 1894. Printre primele obiective ale Societății arhitecților români a fost înființarea unei școli de arhitectură la București, iar instituția s-a deschis în condiții modeste pe 1 mai 1892. În 1904, Școala de stat de arhitectură, înființată ca o secție la Școala de Belle Arte, a obținut organizare proprie, devenind Școală Superioară de Arhitectură.

Surse bibliografice: muzeu.unibuc.ro, agendaconstructiilor.ro

Surse foto: Muzeul Universității din București

Iubitorii filmelor de animație sunt invitați să-și pregătească pantofii de dans și să participe, cu entuziasm și curiozitate, la cea de-a 18-a ediție Animest, unde vor avea ocazia să-i întâlnească pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și să descopere cele mai noi și promițătoare producții de gen. Festivalul Internațional de Film de Animație revine, între 6 și 15 octombrie la București, cu un program cuprinzător, ce conține proiecții, petreceri și programe dedicate artiștilor interesați să-și dezvolte abilitățile.

Join the dance! – secțiunea de filme greu de urmărit când stai pe scaun

Dance me to the end of love, Dancing Queen, Dancing with myself, Die on the dancefloor sau Lose yourself to dance sunt titluri care amintesc de hituri muzicale fredonate de generații întregi. În cadrul Animest.18, acestea vor denumi programele tematice curatoriate de directorul și selecționerul festivalului, Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat și anul acesta la București.

Curatorii secțiunii speciale și-au propus ca în acest an să faciliteze accesul spectatorilor la producții inovatoare, care abordează stiluri și tehnici diverse pentru a genera personaje și realități excepționale, pornind de la energia și expresivitatea dansului. În cele cinci programe tematice, spectatorii vor avea oportunitatea să se bucure de filme multi-premiate, de la polonezul Tango (r. Zbigniew Rybczynski), premiat cu Oscar în 1983, până la The Burden (r. Niki Lindroth von Bahr), musical-ul dark premiat cu Cristal la Annecy în 2017, dar și Pas de deux (r. Norman McLaren), nominalizat la Premiile Oscar și considerat cel mai bun scurtmetraj despre dans al tuturor timpurilor.

Diversitatea – elementul central în identitatea vizuală a acestei ediții

Definind întreaga activitate Animest de-a lungul timpului, diversitatea este un element central în identitatea vizuală a ediției de majorat a festivalului. Un eveniment ajuns la maturitate, care și-a pus puternic amprenta asupra peisajului cultural autohton, Animest este singurul festival din România care înscrie câștigătorii trofeului pe lista filmelor eligibile la Oscaruri. Selecția de filme, mai bogată de la an la an, se adresează publicului de toate vârstele și abordează teme diverse, oglindind preocupările societății de astăzi. Multe programe tematice au parcurs țara de-a lungul anilor, în parteneriat cu alte evenimente și instituții, iar anul acesta, prin proiectul Animest+, o caravană cinematografică a însoțit filmele în câteva orașe mici și în sate.

Irina Șelaru, artista invitată să ilustreze posterul acestei ediții, a declarat:

„M-am bazat în mod special pe ideea de diversitate pe care o aduce dansul. Deși fiecare personaj este diferit, compoziția pe care am creat-o aduce împreună grupurile unite prin dans. Pentru mine, dansul este expresia unui sentiment pozitiv care merită trăit și pe cont propriu, dar este intensificat atunci când este împărtășit. Prin compoziție și perspectivă am surprins dinamica acestui sentiment.”

Jean-Charles Mbotti Malolo, invitatul special din acest an

Join the dance! este invitația pe care organizatorii Animest o lansează publicului în cadrul ediției din acest an. Dansul va fi vedeta unei întregi secțiuni tematice și pretextul unei întâlniri de milioane cu cineastul, animatorul și dansatorul francez Jean-Charles Mbotti Malolo, invitat special la această ediție.

Dansator, animator și cineast multipremiat, Jean-Charles Mbotti Malolo semnează spectacole coregrafice de succes și producții nominalizate la Premiile César. A studiat animația la școala Emile Cohl din Lyon, iar după primul său succes – The Heart is a Metronome (2008) – și o colaborare cu programul Karambolage de la ARTE TV, a regizat The Sense of Touch, care i-a adus renumele internațional și Cristalul la Festivalul de la Annecy. Pentru a scrie și a regiza scurtmetrajul, a învățat limbajul semnelor, lucrând cu apreciata actriță franceză Emmanuelle Laborit, care s-a născut fără auz.

În 2017 a prezentat primul său spectacol coregrafic, numit Les Mots, „un solo pentru doi performeri” – o continuare a căutărilor sale creative în direcția limbajului nonverbal. Make It Soul, filmul său din 2018, un tribut adus artiștilor Solomon Burke și James Brown, a fost nominalizat la Premiile César, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație. În 2020, a semnat spotul promo din campania de imagine a Festivalul Internațional de Film de la Annecy.

La Animest.18, publicul are ocazia să îl cunoască în cadrul unui masterclass susținut de artist pe 11 octombrie, la Centrul Național al Dansului București.

Mihai Mitrică, directorul și selecționerul Festivalului Internațional de Film de Animație București, a punctat:

„Cea de-a 18-a ediție Animest va fi dedicată dansului, această artă care uneori sfidează gravitația, ne pune sângele în mișcare și ne binedispune în totalitate. În contextul actual, când totul se întâmplă în viteză, suntem tentați să depășim cu rapiditate fiecare moment de împlinire, gonind către următorul obiectiv de atins. Uităm să ne bucurăm de reușitele noastre și nu ne mai dăm ocazii să le sărbătorim. Asta nu se va întâmpla anul acesta. În luna octombrie, timp de 10 zile, vom sărbători în pași de dans și ne vom bucura de o amplă retrospectivă care va etala pe ecranele cinematografelor capodoperele animației internaționale dedicate dansului. De la filmele lui Norman McLaren până la cele mai recente producții, de la invitații festivalului, printre care și Jean-Charles Mbotti Mbolo – dansator profesionist care și-a dedicat ultimii ani animației, prezent și el la București, haideți să dansăm împreună la sărbătoarea filmului de animație!”

Iubitorii de filme de animație pot achiziționa unul dintre abonamentele Animest.18, disponibile în ediție limitată pe platforma Eventbook.

Cel mai mare eveniment de video mapping din lume și cel mai important proiect de New Media Art din România, concursul internațional iMapp Bucharest readuce, în 23 septembrie 2023, spectacolul artelor vizuale și al tehnologiei pe fațada Palatului Parlamentului.

În cadrul celei de-a 8-a ediții, publicul va putea admira lucrările 3D ale unora dintre cele mai valoroase echipe artistice din lume, chiar în inima orașului, în Piața Constituției. În cadrul evenimentului vor putea fi admirate lucrările echipelor câștigătoare ale festivalurilor partenere iMapp Bucharest: Video Mapping Festival Lille din Franța, Genius Loci Weimar Festival din Germania, CosmoLights Projections Mapping din Grecia, Zsolnay Light Festival din Ungaria și 1Minute Projection Mapping Competition din Japonia.

Tema ediției de anul acesta este CONTRASTS, urmând a fi explorată de artiști în cele mai creative și inovatoare moduri, urmând ca marele câștigător al Premiului ediției 2023 să fie decis de juriul format din importanți specialiști internaționali ai artelor audiovizuale.

Simbolul analizat și transpus artistic pe fațada de 23.000 de metri pătrați ai celei mai mari clădiri administrative din Europa reprezintă însăși existența, care se dezvăluie printr-o succesiune de contraste, invitând publicul să asiste la un ansamblu de opoziții, abordând, ca sursă de inspirație, o gamă largă de contexte contemporane. Aceste contexte captivante reflectă diversitatea și profunzimea experiențelor umane, care există natural în lumea cotidiană. Antiteza prezent – trecut, bine-rău, lumină – întuneric implică, de fapt, nevoia pregnantă de întoarcere la starea de echilibru atât empiric, cât și emoțional.

În 23 septembrie Bucureștiul va deveni un imens ecran care, prin intermediul lucrărilor 3D proiectate, va oferi ocazia participanților să experimenteze o efervescență de trăiri, emoții și percepții. În cadrul evenimentului, publicul se va bucura de muzică, zone de relaxare și street food, activități și instalații, timp de 12 ore. Programul va culmina cu proiecția concursului internațional iMapp Bucharest – Winners League. Toți pasionații de artă sunt așteptați în Piața Constituției pentru o nouă ediție a unui show de artă și tehnologie unic în lume.

Concursul internațional de 3D video mapping iMapp Bucharest, organizat pentru prima dată în 2014 de Primăria Municipiului București, prin CREART, este cel mai mare eveniment de video-mapping din lume și cel mai important proiect de New Media Art din România, aflându-se în top 6 competiții internaționale de proiecții 3D. În cele 7 ediții de până acum, festivalul a adus împreună un public de peste 400.000 de spectatori, devenind un subiect de referință pentru specialiști din domeniul audio-vizual de pe tot mapamondul. Lucrările artiștilor participanți sunt selectate de un juriu specializat alcătuit din experți de renume și reprezentanți importanți ai culturii audiovizuale la nivel internațional din zona artelor vizuale, comunicării, media sau filmului.

De-a lungul timpului, evenimentul s-a remarcat în cadrul unor concursuri internaționale. Obținând inițial doar o nominalizare în 2016, în 2020 concursul a câștigat un premiu în cadrul AV Awards Londra, cea mai prestigioasă competiție mondială în domeniul audiovizualului, la categoria “AV in Action”. În plus, fiind parte a campaniei de solidaritate pentru pace – Enlightenment, inițiată de Borealis – a festival of light SUA și Maxin10sity Ungaria – alături de participarea a 35 de artiști vizuali și proiectată în 75 de orașe din întreaga lume, concursul a câștigat, în 2023, un Premiul Telly, care oferă recunoaștere celor mai bune videoclipuri. Din 2019, acesta a evoluat într-o Ligă a Câștigătorilor, devenind liantul scenei mondiale de video mapping și o platformă internațională care încurajează artiștii să participe la cât mai multe competiții de specialitate, în cadrul unei colaborări extinse cu cele mai renumite festivaluri ale luminii.

Născută în 1894, în București, Virginia Andreescu-Haret este prima femeie arhitect din România și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.

Nepoată de frate a pictorului Ion Andreescu și cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei, Maria Virginia Andreescu a apreciat încă de mică frumosul, trăind înconjurată de operele unchiului său care îmbrăcau pereții din locuința în care a crescut.

Clasele primare le-a făcut la școala Pitar Moș din București, însă, la scurt timp după începerea școlii, când avea doar 9 ani, a rămas orfană de mamă. În urma nefericitei întâmplări, Virginia a devenit responsabilă de cei trei frați mai mici și de casă, responsabilități foarte mari pentru un copil la o vârstă atât de fragedă.

A absolvit Liceul Național Mihai Viteazul din București, urmând ca în 1912, cu sprijinul lui Spiru C. Haret, Ministrul Învățământului la acea vreme, să obțină o licență specială la Școala Superioară de Arhitectură din București. A deslușit tainele Belle-Arte în paralel și a realizat o serie numeroasă de picturi în acuarelă care sunt păstrate astăzi în Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.

În perioada 1918-1921 a lucrat pentru Comisia Monumentelor Istorice, urmând ca la data de 6 iulie 1919 să absolve Școala Superioară de Arhitectură din București, fiind foarte apreciată. A devenit, astfel, prima femeie-arhitect din România, a patra în această profesie din lume. Proiectul său de diplomă, O academie de arte frumoase, a fost premiat cu Premiul Ministerului Educației și Învățământului.

Imediat după absolvire, a fost eleva arhitectului Petre Antonescu, ulterior mutându-se la Roma, unde a urmat un stagiu de specializare timp de un an și jumătate, timp în care a lucrat în atelierul lui Gr. Bargellini. În aceeași perioadă, a realizat împreună cu prof. Montecchi diverse studii.

Din 1923 și până în 1947 a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naționale, făcând parte din comisiile permanente ale Învățământului Tehnic. A lucrat, totodată, la Casa Școalelor fost profesor în școlile tehnice ale Ministerului de Construcții, unde a avut ocazia să împărtășească din experiența sa, formând tinerele arhitecte în instituții de învățământ.

Se căsătorește în 1928 cu inginerul Spiru I. Haret, nepot al matematicianului Spiru C. Haret, cu care a colaborat excelent inclusiv din punct de vedere profesional.

A reprezentat, în perioada interbelică, România la Congresele Internaționale de arhitectură din Roma, Paris, Moscova și Bruxelles.

Începând din 1953, devine membră a Uniunii Arhitecților din România.

Peste 130 de lucrări poartă semnătura sa – unele dintre cele mai importante fiind o serie de blocuri de pe Calea Victoriei, fiind printre primele pentru care s-a folosit beton armat, pavilionul administrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul Gh. Șincai și Colegiul Național Cantemir Vodă din București, precum și Palatul Tinerimea Română. De-a lungul carierei, a proiectat în București și în țară, clădiri cu elemente din arhitectura tradițională – case, vile și blocuri.

Împreună cu arhitectul Nicolae Ghyka a realizat lucrarea Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia, publicată în 1930. În plus, a publicat articole în revista Arhitectura și a colaborat cu Editura Tehnică. În ultimii ani de viață a redactat monografia Istoricul clădirii Teatrului Național din București.

De-a lungul vieții sale, Virginia Andreescu-Haret s-a remarcat nu doar prin lucrările de arhitectură, ci și prin numeroasele creații de artă grafică – desene, acuarele și tablouri, păstrate astăzi la Academia Română.

S-a stins din viață la data de 6 mai 1962, la București, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

În 1981, în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei, organizat la București, Virginia Andreescu-Haret a fost recunoscută drept prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.

Sursă bibliografică: Rador

Sursă foto: arhitectura-1906.ro

24 noiembrie 2022 – 21 mai 2023, în spațiile expoziției permanente

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 24 noiembrie 2022, ora 17.00, la deschiderea expoziției Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național, care va avea loc în clădirea-monument istoric, în spațiile expoziției permanente, la etajul 1, intrarea din Șoseaua Kiseleff.

Expoziția celebrează 150 de ani de la nașterea fondatorului Muzeului Național Carol I, supranumit, în epocă, Muzeul de la Șosea. Continuatorul direct al acestui prim muzeu de artă națională este Muzeul Național al Țăranului Român care, prin acest eveniment, evocă și omagiază personalitatea marcantă în cadrul culturii naționale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș.

Istoric de artă, întemeietor al muzeografiei românești, publicist în sfera culturală și fin intelectual format în spirit european, precum și un mare iubitor al artei naționale, acesta lasă posterității o vastă operă publicistică, memorială, dar și un bogat patrimoniu material, de artă țărănească și artă religioasă, reunit în colecțiile Muzeului de la Șosea.

Personalitatea sa, animată de o credință fermă în valoarea estetică a artei românești, a coagulat în jurul său figuri de seamă ale vieții culturale, politice și științifice din România, dar și oameni simpli, care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului muzeal. Casa Regală l-a sprijinit în mod constant în eforturile depuse de-a lungul întregii vieți de punere în valoare a moștenirii culturale a poporului său.

Expoziția aduce în fața publicului obiecte reprezentative pentru arta națională, culese din teren și fotografiate de însuși Al. Tzigara-Samurcaș în timpul campaniilor sale de cercetare etnografică, de repertoriere și documentare a obiectelor care vor alcătui patrimoniul muzeal. O serie de fotografii prezintă imagini surprinse în expoziția de bază a Muzeului de la Șosea, precum și în expozițiile temporare, internaționale, din timpul directoratului său.

Alexandru Tzigara-Samurcaș publica, în anul 1936, lucrarea Muzeografie românească, operă de o extraordinară importanță, primul tratat științific românesc dedicat acestui domeniu. Tratatul adună laolaltă o serie de texte scrise de-a lungul timpului, care relevă ampla și moderna viziune muzeografică a întemeietorului Muzeului Național, prezentă încă dinaintea momentului ridicării edificiului muzeal.

Clădirea muzeului pe care l-a înființat a fost de la început proiectată conform funcțiunilor gândite de el, concurând cu cele mai moderne muzee europene ale vremii, prin soluțiile adoptate la nivel arhitectural, de amenajare, expunere și conservare.

Expunerea casei meșterului gorjean Antonie Mogoș într-una din sălile Muzeului de la Șosea a reprezentat un gest de excelență, curaj și unicitate în muzeografia europeană. Demersul vizionar al lui Alexandru Tzigara-Samurcaș îl va determina, în 1936, pe Konrad Hahm, directorul muzeului din Berlin, să facă o paralelă cu modul de etalare a renumitului Altar al lui Zeus din Pergam: „în mijlocul unei săli încăpătoare, simplă, dar plină de lumină, se înalță o clădire ca un altar. Nu este un templu antic de marmură, ci o simplă casă țărănească de lemn”.

Alături de piese reprezentative din colecțiile moștenite de Muzeul Național al Țăranului Român de la părintele său fondator, sunt expuse obiecte personale ale lui Alexandru Tzigara-Samurcaș (aflate în colecția familiei Tudor și Maria Berza), care completează portretul celui care a fost întemeietorul Muzeului de la Șosea.

Expoziția va putea fi vizitată până la 21 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și sărbătorile legale este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei