Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

copil

Este atât de bine în vacanță!

Sunt atât de multe lucruri de văzut și de învățat!

Ce învață oare acum copiii prin simțurile lor? Atingând, mirosind, gustând, văzând?

Să ne gândim: învață că ei sunt atunci când fac pur și simplu cunoștință cu oameni noi pe care îi privesc în ochi și le strâng mâna, în fața cărora își rostesc numele: ,,Eu sunt!”

Copiii învață auzind: cântul păsărilor de dimineață și pe înserat, vuietul mării, zgomotul frunzelor lovite de vânt, picurii de ploaie care lovesc tare sau încet. Aud liniștea pădurii, zumzetul gâzelor, lătratul furios, mieunatul blând, cotcodăcitul bucuros.

Copiii învață gândindu-se iar și iar la zicale, snoave, ghicitori. Învață întorcând cuvinte pe toate fețele, învață deslușind zâmbete, învață ascultând istorioare scurte pline de înțelesuri. Copiii învață cuvinte noi, regionalisme, arhaisme. Se bucură de descoperiri și ițesc legături noi.

 

 

Natura îi învață despre căldura soarelui, a pământului, despre umezeala din zori, despre fiorul serii, despre umbra nucului și răcoarea fântânii dătătoare de apă ce te limpezește.

Copiii își clătesc ochii în cer, în holde, în mare, în frunze, în grâne. Copiii văd copaci înalți și poame ce atârnă, văd roșul din penajul cocoșului și roșul macilor. Copiii învață despre nuanțe de verde și albastru, despre nori întunecați sau pufoși.

Copiii recunosc arbori ce stau drepți și arbori aplecați de vijelii. Și ochii lor sunt încântați și cercetători.

Cum se văd casele de sus? Și cum se văd florile din vârful caisului? Și ce îmi arată podul casei?

Ochii ne învață copiii!

Și cum mai învață copiii? Gustând!

Și porumb copt și porumb fiert, și lubeniță și caisă și coajă de pâine scoasă din cuptor, și mâncare de pe foc și mâncare răcorită sub ștergar.

Învață gust de aguridă și gust de copt, gust amar și gust acru și dulce și sărat. Învață simțind pe papile o lume întreagă!

Și ei miros! Și mușețel, și fân cosit, și nucă spartă, și pământul reavăn, gunoiul de grajd, trandafirii și coaja de mesteacăn.

Dar cel mai tare copiilor le place să învețe atingând! Merg desculți prin iarbă și pe nisip, prin apa râului, merg pe pietre ascuțite și merg prin noroi. Și ating aluat moale și coajă de cozonac, lasă să le curgă printre degete boabe de porumb și mângâie frunze aspre și tari, și catifelate.

 

 

Și învață copilul despre echilibru: se cațără pe scară și în pod și în prun. Aleargă pe poteci și traversează podețe, sar un pârleaz și depășesc un gard. Și devin siguri pe ei!

Învață să se miște repede pe bicicletă și încet când vor să observe un arici, se rostogolesc pe o parte și sar și aterizează ghemuit.

 

Copiii învață simțind bucurie și tristețe, poveste și despărțire, regăsire și dor.

Ce bine e în vacanță!

Acum este atât de bine să punem simțurile la treabă și să învățăm folosindu-ne de ele!

 

 

Sunt copii care bat mingea după școală, sar coarda sau joacă șotron, da sunt și copii care își găsesc jocurile copilăriei în pasiuni transformate într-un stil de viață. Anastasia Hromei are doar 10 ani, dar mai bine de jumătate din viața sa a petrecut-o într-o sală de antrenament, pe poante, care nu sunt cele mai comode.

Dar cum visurile înseamnă și efort indiferent de vârstă, iar în spatele acestei lumi pline de grație se ascunde muncă, s-a împărțit între cursurile școlare și cursurile de dans, între spectacole și concursuri de balet, între țara noastră și alte țări din Europa și nu doar. A îmbrăcat tutuuri, a primit aplauze la scenă deschisă, a urcat pe podiumuri, se simte onorată de fiecare diplomă, cupă sau medalie primită. Fiecare scenă a fost o mare scenă. Tot ce a cules în drumul ei reprezintă cine este Anastasia Hromei astăzi.

Din fetița care visa cu ochii deschiși să țină un public întreg conectat, a ajuns fetița care a obținut în finala Dance World Cup 2020 titlul de campioană mondială la categoria Mini solo balet, precum și Trofeul ” Cel mai bun solo balet” din întreaga finală. Să aflăm mai multe despre cât de departe vrea să se lase condusă micuța balerină Anastasia Hromei datorită iubirii pe care i-o poartă acestei forme de artă!

 

 

Stau de vorbă cu o balerină, se pare, Anastasia. Cât de mult îți place ceea ce faci?

Baletul îmi place foarte mult, chiar extrem de mult datorită emoției pe care o simt când dansez și datorită profesoarei mele, domnișoarei Mădălina Corduneanu, care mi-a insuflat dragostea pentru această formă de artă.

 

Cum reușești să îmbini școala cu orele de antrenament pentru balet?

Nu a fost dificil pentru că balet fac de când mă știu și am crescut petrecând multe ore în sala de balet. După programul de școală care se termină de regulă la ora 13.00, vin în sala de balet și spre seară mă întorc acasă și îmi pregătesc temele pentru a doua zi.

 

Te încadrezi în categoria fetițelor care se uitau la TV și visau cu ochii deschiși să fie parte dintr-un spectacol de balet?

Am visat să dansez într-un spectacol de balet abia când am început să urmez cursurile de dans clasic. Primul spectacol care mi-a purtat visele spre a deveni balerină a fost „Frumoasa din Pădurea Adormită”, spectacol pe care l-am urmărit pe Youtube. Mă inspiră balerine precum Natalia Osipova, Svetlana Zaharova și le urmăresc cu interes pe rețelele media.

 

 

Anastasia, de cât timp te identifici cu această pasiune? Care este povestea frumoasei tale aventuri spre această lume?

Mă identific de mult timp cu această pasiune. Am început cursurile de balet de la vârsta de 2 ani și 10 luni datorită mamei mele care a văzut că îmi place să dansez și care a considerat că cel mai potrivit ar fi să fac balet. Așa am ajuns la Școala de balet Prime Agency Iași. Deși la început mergeam la clasele de balet pentru că îmi plăcea să fiu în compania copiilor și să dansez, cu timpul baletul a devenit pasiunea mea.

În primul an am făcut parte din cea mai mică grupă, fiind de altfel și cea mai mică cursantă a școlii. După un an de zile, domnișoara Mădălina i-a propus mamei mele să încep pregătirea pentru solo. La vârsta de 4 ani am participat la prima competiție de balet fiind premiată cu mențiune. Au urmat apoi, de-a lungul anilor, numeroase competiții naționale și internaționale, toate încununate cu cele mai bune rezultate.

 

Faci balet la nivel de performanță? Ce-mi poți spune?

Da, fac balet la nivel de performanță și asta pentru că e ceea ce îmi doresc să fac și în viitor. La acest nivel, baletul presupune studiu zilnic atât în sala de balet, cât și acasă, presupune dăruire și conștiinciozitate.

 

Ce scene mari ai cucerit?

Pentru mine, fiecare scenă pe care am urcat ca urmare a participării la o competiție a fost o mare scenă, dar cele mai importante scene au fost cele din cadrul semi-finalei Dance World Cup, finalei Dance World Cup ( DWC), semi-finalei Youth American Grand Prix și finalei Youth American Grand Prix ( YAGP).

 

Ce simte o fetiță când este aplaudată la scenă deschisă?

În cazul meu, emoții puternice exprimând fericire, bucurie, entuziasm, dragoste. Este o stare greu de descris în cuvinte.

 

 

Câte premii ai obținut până acum?

Ținând cont că particip la competiții de la vârsta de 4 ani, iar în prezent am 10 ani, pot să spun că am obținut aproximativ 100 de premii însemnând nu numai diplome, cupe, medalii, ci și invitații de participare la competiții, la workshopuri, burse de studiu și chiar premii în bani.

 

Care este titlul care te onorează cel mai mult?

Premiul care mă onorează cel mai mult este cel obținut în finala Dance World Cup 2020, organizată anul trecut în august la Telford când am primit titlul de campioană mondială la categoria Mini solo balet, precum și Trofeul ” Cel mai bun solo balet” din întreaga finală.

 

Dacă nu mă înșel, ai obținut o bursă la cea mai mare academie de balet și anume Bolshoi. E adevărat? Ce-mi poți mărturisi?

Da, așa este. În anul 2019, ca urmare a participării la  un campus de balet urmat de o competiție, Campus &Contest San Francesco di Paola – Italia,  am primit această  bursă de studiu de un an de zile la Academia de Balet a Teatrului Bolshoi Moscova, o bursă la care visează  mulți balerini profesioniști. Această bursă mi-a fost acordată nu numai pentru evoluția din competiție ci și pentru evoluția din cadrul claselor de dans clasic, dans contemporan și dans de caracter.

 

 

Ai în inimă, garantat, momente pe care nu le poți uita. Prin ce momente frumoase trece o elevă de balet?

Cele mai frumoase momente sunt cele când te urci pe scenă și dansezi pentru că acela este momentul pentru care te pregătești zilnic și la care visezi, când sunt aplaudată puternic de public. Însă, momentul cel mai emoționant pe care nu îl pot uita este cel în care mi s-a acordat titlul de campioană mondială în cadrul competiției DWC.

 

Dar provocarea cea mai mare care a fost?

Provocarea cea mai mare, dar și cea mai grea a fost calificarea în finala Youth American Grand Prix 2022 – Tampa, SUA.

 

Baletul, presupun, nu înseamnă doar costume, tutuuri, muzică și pași în ritm de dans. Ce mai înseamnă?

Aceasta e partea frumoasă a baletului. Baletul înseamnă multă muncă, multe ore petrecute în sala de balet, de multe ori durere fizică peste care trebuie să treci și să îți continui antrenamentul și înseamnă renunțare la vacanțe, joacă, timp liber. De cele mai multe ori, vacanțele sunt dedicate participării la diferite cursuri intensive de balet organizate pe lângă antrenamentele de la școală.

 

Ce planuri ai pentru tine, Anastasia? Ce meserie ai vrea să îmbrățișezi?

În primul rând, să termin școala fără de care nu pot merge mai departe spre o carieră de balerină. Să reușesc să mă calific, la vârsta de 15 ani, în competiția Prix de Lausanne. Să reușesc să fiu acceptată la prestigioasa Academie de balet Vaganova.

 

Care este dorința cea mai arzătoare a ta legată de balet?

Să devin prim balerină la Mariinsky Theatre din Saint Petesburg.

 

 

Tatăl lui Nicholas este francez iar mama sa este româncă. Băiatul a învățat să vorbească în franceză cu tatăl său și în română cu mama sa. Specialiștii îl numesc pe Nicholas ,,compus-bilingv”. De ce? Băiatul a dezvoltat simultan două coduri lingvistice cu un singur set de concepte, învățând română și franceză simultan, în timp ce se și adaptează la lumea din jurul său. El crește modelându-se din mers, folosind codurile lingvistice care îl ajută în fiecare segment în parte.

Miruna este adolescentă și este un ,,bilingv coordonat”. Ea lucrează cu două seturi de concepte: învață engleza la un Centru de limbi străine și în discuțiile cu prietenii ei de la clubul de “Debate”, iar acasă și la școală continuă să vorbească româna. Miruna se coordonează singură atunci când situația i-o cere.

Cristina și Matei, adulți, doresc să învețe limba germană pentru că vor să aplice pentru un MBA în străinătate. Ei sunt ,,bilingvi subordonați” pentru că învață a doua limbă folosindu-se de  filtrul limbii lor. Cei doi subordonează vocabularul nou și schemele noi de învățare unei scheme deja bine interiorizate.

 

Toți cei pe care i-am amintit până acum fac parte din populația lumii bilingvă sau multilingvă. Trebuie să știm că în creierul lor lucrurile funcționează altfel decât în creierul celor care vorbesc o singură limbă.

 

 

Despre abilitățile lingvistice

Abilitățile lingvistice, sau ceea ce tu stăpânești într-o limbă străină,  sunt măsurate prin două unități active, vorbit și scris, și două unități pasive, ascultat și citit. O persoană cu aptitudini bilingve echilibrate are abilități aproape egale în ambele limbi, însă majoritatea bilingvilor din lume știu și îşi folosesc limbile în proporții variate.

Toate progresele realizate în imagistica cerebrală au oferit neurolingviștilor o imagine despre cum caracteristicile învățării unei limbi modifică creierul bilingv.

Se știe faptul că emisfera stângă investighează şi se ocupă de procesele logice, pe când emisfera dreaptă e suplă și abordează procesele sociale și emoționale; nu putem vorbi, desigur, de o separare absolută a emisferelor, este o nuanță ce relevă însă procente specifice.

 

La ce vârstă putem să începem să învățăm o limbă străină?

Copiii învață mai ușor limbi străine datorită plasticității creierului în plină dezvoltare, concluzionează cercetătorii; plasticitatea este cea care le permite folosirea ambelor emisfere când învață un nou limbaj.

Adulții, desigur, au o abordare rațională și riguroasă când își însușesc o limbă străină iar învățarea devine, deși temeinică, mai lentă.

 

 

Copiii bilingvi sunt oare în avantaj față de semenii lor care vorbesc o singură limbă?

Da, este un avantaj, desigur. Prin însușirea unei alte limbi un om poate accesa o cultură diferită. Un creier bilingv arată o întărire a zonei ce conține funcțiile executive, rezolvarea problemelor, jonglarea cu alegerea soluțiilor sarcinilor ce apar în viața de zi cu zi dar și eliminarea a ceea ce este irelevant atunci când ne concentrăm.

Cercetările arată faptul că un creier bilingv va prezenta o diminuare sau întârziere majoră a bolilor neuro-degenerative. Într-o lume în care durata de viață crește în fiecare an, acesta este un avantaj cu adevărat. Un creier bilingv va arăta o adaptabilitate crescută și o mai mare siguranță. Un creier bilingv are o densitate crescută a materiei cenușii care conține neuronii și sinapsele cerebrale, cu o activitate crescută când decizi să folosești cealaltă limbă în care poți comunica.

 

Când învățăm o limbă străină se pare că avem doar avantaje: consolidăm stima de sine, suntem mai sănătoși și ne putem dărui senzația de tinerețe la orice vârstă.

 

Un foarte bun argument în favoarea multilingvismului îl rostește Nelson Mandela: „Dacă îi vorbești unui om în limba pe care o înțelege, vei ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în limba sa, vei ajunge la inima lui”.

 

 

Notă: Dacă îți dorești să afli mai multe despre acest subiect, poți studia “The Bilngual Brain” by Arturo E. Hernandez

 

 

E Vacanță! Atât de așteptată este vara pentru ceea ce poate dărui! Zile cu liniște în suflet, și drumeție și valuri și chicoteli și iarbă înaltă și ciripit de păsări măiestre și cer cu stele de poveste și prieteni vechi și noi și puteri nebănuite și regăsiri și despărțiri și bogății în suflet…

 

În principiu, nu cred că există ceva mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vânt, când nu se clatină nicio frunză, iar lumina se filtrează prin crengi. Stai culcat în iarbă, ascultând zumzetul insectelor care ciuruie liniștea, privești bucățile de cer ce se văd prin frunzișul unui copac, simți în nări mirosuri amețitoare, ești fericit și nu știi pentru ce. Nu-ți mai trebuie nimic în afara de ce ești.” Cuvintele lui Octavian Paler din ,,Scrisori imaginare” ne trimit spre o lume de visare și stare profundă de bine.

 

Cum ar fi să avem cea mai frumoasă vară de până acum?

Cum ar fi dacă acum am reînvățat răbdarea și cumpătarea? Dacă am sta cu noi așa cum trebuia și nu o mai făceam demult?

Și cum ar fi dacă ceea ce ni se pare greu s-ar transforma în profesor pe care nu îl mai primeam în viața noastră?

Și cum ar fi dacă am învăța să deschidem uși noi cu chei vechi rătăcite prin sertare, pe care ne gândeam dacă e bine să le zvârlim sau nu? În vara aceasta?

Dacă am afla din nou înțelesul cuvântului ,,flexibil?” Dacă am învăța să ne bucurăm cu ceea ce ni se dăruiește azi și acum? Dacă am ghici că a tânji după o îmbrățișare este un lucru cu adevărat important?

Dacă lucrurile mici ar lua locul lucrurilor mari, râvnite?

Dacă ne-am cunoaște mai bine, în momente de cumpănă, dacă ochii celorlalți ne-ar fi oglindă?

Dacă am avea parte de cele mai frumoase lucruri pe care nu le-am atins cu mâna, ci cu bătăile inimii? Dacă tăcerea de lângă copii ar fi de fapt un sipet cu cuvinte ce cresc și ridică? Dacă am rosti cu zâmbetul și cu ochii?

 

 

Dacă am înțelege, exact în lunile acestea de vară, că limitările de până acum erau iluzorii și am vedea în sfârșit că poți merge atât de departe cât îți permite propria ta minte?

Cum ar fi să realizăm de acum că știm să folosim tot ceea ce avem și să facem tot ceea ce putem?

În vara aceasta cum ar fi să avem momente în care reușim să ne auzim glasul intuiției și să ne urmăm inima, după ce mult timp am ignorat-o?

Dacă am încerca să ne comparăm doar cu noi, și să ne comparăm copiii doar cu ei, cei de ieri? Să ne bucurăm de creșteri și desțeleniri?

Dacă -în sfârșit- am înțelege că unele lucruri nu pot fi schimbate și este bine să ne schimbăm atitudinea față de ele?

 

Și iată-ne în Vacanța Mare!

Și Vară și cald… Păstrați căldura sufletului vie, dăruiți căldura aceasta și primiți-o în căușul palmelor când vi se oferă!

 

 

-Nu, nu este bine așa!

-Nu stropi!

-Nu ridica piatra!

-Nu folosi acest cuvânt!

-Nu te șterge de noroi pe tricou!

-Să nu îmbrâncești!

-Să nu țipi!

-Nu arunca!

-Nu!

-Nu!

 

Ce observăm mai întâi?

Te-ai oprit vreodată să te gândești de câte ori reacționezi negativ la ceea ce fac, spun, întreprind copiii tăi într-o anumită zi? S-ar putea să te trezești că oprești/critici/atragi atenția mult mai des decât complimentezi. De câte ori într-o zi urmărești și prețuiești comportamentul cel bun?

Să ne gândim puțin: cum ne-am simți dacă o persoană din jurul nostru (bine intenționată, desigur), ne-ar îndruma arătându-ne doar ce nu facem?

Abordarea aceea eficientă este să te străduiești, într-o bună zi, să-i surprinzi pe copii făcând lucrurile corecte, bune, cu impact pozitiv: „Ți-ai făcut patul fără să ți se fi atras atenția! Wow – este grozav!” sau „Te priveam cum te joci cu sora ta și ai avut foarte multă răbdare cu ea…ce norocoasă este să aibă un frate ca tine!” sau ,,Ai împărțit biscuiții cu prietenele tale! Ești foarte darnică!” Aceste afirmații încurajează, desigur, un comportament bun pe termen lung. Mustrările repetate transmit: ,,nu sunt bun, greșesc mereu, iar am nemulțumit, iar am dezamăgit…poate că așa sunt eu, incapabil de a face lucrurile cum trebuie!”

 

 

Găsește ceva de lăudat în fiecare zi:

Fii generos cu recompensele- dragostea, îmbrățișările și complimentele tale pot face minuni și sunt o răsplată adevărată. Atunci când primesc iubire, copiii  au un sentiment de securitate și apartenență, care este vital pentru imaginea și stima lor de sine.

În curând veți descoperi că o să „creșteți” mai mult comportamentul pe care ați dori să îl vedeți.

Este un lucru bun să le vorbim copiilor despre realizările lor însă este important să știe permanent că părinții sunt mândri de eforturile lor, de drumul parcurs, de străduință, indiferent de rezultat. Este nevoie de muncă grea pentru a dezvolta noi abilități, iar rezultatele nu sunt întotdeauna imediate. Este tare bine să îi spunem copilului că prețuim munca pe care o face, indiferent dacă ridică un turn din cuburi sau învață să cânte la un instrument, dacă reușește să apere golul sau găsește soluția unei probleme complicate.

 

Ce învață copiii?

Să nu uităm: copiii mici învață multe despre cum să acționeze urmărindu-și părinții. Modelul ești tu: în bine și în mai puțin bine. Înainte de orice, gândește-te la asta: așa vrei să se comporte copilul tău când este furios, descumpănit, iritat, enervat? Așa vrei să lumineze el? Așa este potrivit să arate înțelegere, toleranță, încredere? Fii conștient de faptul că ești în mod constant urmărit de fiul tău și de fiica ta.

 

Modelați trăsăturile pe care doriți să le vedeți la copiii voștri! Respect, prietenie, onestitate, bunătate, toleranță? Manifestați voi aceste trăiri, aceste comportamente.

Faceți lucruri pentru alții fără a vă aștepta la o recompensă. Exprimați mulțumiri și complimente.

 

Mai presus de toate, tratați-vă copiii așa cum vă așteptați ca alți oameni să vă trateze pe voi!

 

 

Maria ar face orice ca să nu își vadă fiicele plângând.

Lacrimile, suspinele, suferința lor o sperie, o debusolează.

Momentele acelea, ,,de plâns”, sunt mult prea grele pentru ea. Așa că fie le promite orice doar să tacă, fie bagatelizează motivul pentru care fiicele ei plâng, fie le amenință pentru a le aduce la tăcere.

Lor, fetelor, le este greu? Sau Mariei îi este greu? Nu cumva ea, mama, devine vulnerabilă? Nu cumva adultul are niște butoane vulnerabile pe care le păzește? Se sperie de ceea ce trăiește (retrăiește), se sperie de cum se simte: momentele acelea sunt apăsătoare-apăsătoare, nu le poate duce.

 

De unde vin lacrimile?

Când lucrurile par că dau în clocot este foarte greu să îți ții firea. Emoțiile sar afară cu stropi mari și fierbinți. Și fetele și băieții se folosesc de lacrimi pentru a se răcori, pentru a se ventila. Fie le este foame, fie nu se simt bine deloc, fie sunt extrem de obosiți, fie și-au agățat bluza preferată de un gard, fie le-a zburat spre cer balonul la care râvniseră.

Dacă tot sunt cuprinși de tristețe acum, de ce nu ar plânge ce s-a petrecut luni la școală în pauză, sau ieri, la buni, sau de dimineață când autobuzul a închis ușile în nas? O cascadă de lacrimi vine să spele trăirile grele și frustrările și neputințele. Și de aceea plânsul acesta e binefăcător!

 

Tu pui lacăt emoțiilor?

,,Am cumpărat un lacăt nou. Cel vechi se uzase, se slăbise și erau mari șanse să iasă emoțiile la suprafață!”

Cheltuim foarte mult timp, noi, adulții, pentru a fixa lacăte la uși metaforice care țin emoțiile sub control. Și tare am cumpăra lacăte rezistente pentru ușile din fiii și fiicele noastre!

Emoțiile își cer drepturile! Tind să iasă pe ușile blocate oricât de mult am dori să le ținem zăvorâte. În interiorul nostru sunt forțe ce încătușează și forțe ce vor descătușarea. E bine ce simțim? Este corect?

Este clar: dacă reușim să izolăm mult timp toate aceste emoții mici și mari vom conștientiza la un moment dat implozii spectaculoase și devastatoare ce erup cu putere. Ce iese la suprafață? Stres major, depresie, anxietate, violență.

Odată ieșite din închisoare, emoțiile prea mult zăvorâte ar putea arăta tabloul unei exprimări emoționale exacerbate: locul în care s-a ajuns este rezultatul unei trăiri exprimate mult prea puțin, care a rupt zăgazurile și a măturat fără stavilă multe în drumul său.

 

 

Vulnerabilitatea acceptată

Vulnerabilitatea copleșește și cei mari nu știu (nici acum) să o gestioneze. Mulți oameni sunt gata să implore, să certe, să mituiască, să amenințe, să promită, să cedeze la cerințe nerezonabile, să facă orice pentru a opri plânsul.

Ca să ne putem folosi de vulnerabilitate, este important să rămânem curioși pentru a afla ceea ce vrea ea să ne spună. Interiorizând mesajul pe care îl transmite, ajungem de fapt la ceea ce avem nevoie în acel moment.  Vulnerabilitatea este o oportunitate de a afla în cel mai sincer mod cum stăm de fapt în acel moment.

 

Lacrimile fiicelor Mariei se vor opri. Când suspinele se vor sfârși, cu toții vor fi bine: mama pentru că a cuprins în brațe și a alinat, copiii pentru că s-au răcorit, au fost ascultați și respectați și văzuți.

 

Emoțiile sunt parte din noi. Ignorarea lor, încercarea de a le face să dispară cu un pocnet de degete nu reprezintă o modalitate bună de gestionare a lor. Este întotdeauna mult mai ușor să ignori ceva, decât să te descurci cu el, să îi faci față.

Adevărata forță se conturează atunci când accepți emoțiile tale, le recunoști, le arăți și le îmblânzești.

 

 

Am socotit pe degete.

Și mi-au ieșit 18. Cu puțin noroc, 18!

18 veri. Doar atât.

18 veri cu copiii noștri, 18 vacanțe și zile cu cireșe la urechi, cu ploi cu băltoace străvezii, 18 zile cu valuri perfecte în 18 ani, 18 ani în care să spunem povești sub cerul de vară, doar 18 drumeții: în prima copilul e lipit de tine, în ultima stai lipit de el: poate doar cu ochii, poate doar cu sufletul.

18.

18 veri cu moleșeală de amiază, 18 veri cu înghețată.

18 veri în care să îi observi chipul. Cum a crescut? Cât s-a înălțat? Mai are pielea fină? Mai stă lipit de tine? Încotro privește? Ce îi țintește privire? Ce-l bucură pe fiul tău? Ce o încântă pe fiica ta?

 

 

Optsprezece veri ca să explorăm, să avem parte de aventuri și să descoperim poieni noi și peșteri și cascade.

Optsprezece veri cu porumb copt, bucăți zemoase de pepene roșu și zmeură, bezele pe băț și Carul Mare coborât din înalt.

Optsprezece veri în care copilul e al tău. Curând se va descurca singur (ce bine!), va fi cu prietenii lui, cu noua familie, cu cei aleși de el.

Optsprezece veri cu limonadă, vată de zahăr și prăjituri cu zmeură și afine și căpșuni.
Optsprezece veri cu loțiuni solare, cu ciupituri de țânțari, cu zgârieturi alintate și cremă de gălbenele.

Optsprezece veri înainte să se desprindă, să se mute singur și să își înceapă viața sa. Viața sa cu veri întregi (grozave) departe de noi (da, departe de noi, de părinți), explorând lumea cu prieteni sau cu un partener, trimițându-ne fotografii din noile sale aventuri (așa este și normal, pentru asta îl pregătim). Departe de noi.
Tu câte veri mai ai?

Cunosc părinți ce mai au chiar 18 veri. Alții 16. Alții 5. Alții mai au 2. Doar două.
Așa că în zilele acestea în care ne programăm încă o vacanță de vară, să ne gândim că o vom simți plenar, o vom trăi din plin, cu dragoste și înțelegere, cu atenție, cu plăcere, cu armonie, cu suflet ce cântă, cu zâmbet și glume și pofta de viață.

 

 

Să ne petrecem verile construind amintiri cu copiii noștri, amintiri spre care, atunci când se vor întoarce și vor privi tărâmul copilăriei, vor zâmbi cu drag și nostalgie și dor. Copiii nu își vor aminti neapărat ce le-ai spus, ce le-ai dăruit, ce ai explicat. Își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă într-o zi de vară. Dă-le timp, dă-le atenție, dăruiește ce contează. Azi și mereu.

 

 

Înflorește teiul. Îi simțiți parfumul? Zilele acestea se răspândește în aer mireasma amețitoare.

Poate că și noi, părinții, avem vreme să stăm puțintel cu noi. În seară sau în dimineață sau în mijloc de zi.

Privim de jur împrejur cu admirație. Dar cum ne privim pe noi?

Oare ne prețuim îndeajuns?

 

Stima de sine, respectul pentru propria noastră persoană, iubirea de sine. Cuvinte pe care le auzim des, le folosim des însă nu știu dacă le pătrundem cât ar trebui. Toate acestea sunt rezultatul determinării locului în care ne așezăm gradul nostru de maturitate psihica și emoționala, de puterea prin care am devenit ființe autonome și asumate.

Depinde de noi calitatea emoțională a vieții noastre. Și, desigur, calitatea emoțională a copiilor noștri ține de ceea ce văd în noi, părinții lor, noi, primele barometre, primele pârghii, primele balanțe, primii stâlpi.

Ar fi potrivit să găsim secunda în care înțelegem pe deplin acest lucru; ar fi potrivit să interiorizăm curând că doar alegerile noastre sunt elementele ce preced fericirea sau nefericirea. Cum ar fi ca din acel moment să nu mai permitem nimănui să ne trateze altfel decât simțim cu putere că merităm?

Oare în relațiile noastre acceptăm devalorizarea, criticile, umilirea, supunerea, oare plecăm capul atunci când suntem tratați cu lipsă de considerație și respect, oare suntem dispuși să facem mai mereu compromisuri sau sacrificii doar pentru a afirma că suntem într-o relație, într-un grup, oare avem de gând să tolerăm la nesfârșit și să trecem cu vederea comportamente toxice, abuzive sau disfuncționale? Ce se petrece atunci când iar și iar ne autoiluzionăm că poate, într-o zi, cândva, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, va fi bine?

Ce văd copiii noștri? Ce învață? Și ei vor perpetua acest comportament pe care noi îl vom observa la ei în timp și ne vom îndurera iar și iar pentru că știm că noi am ales să acceptăm și acum (ca și noi), și ei acceptă mai puținul nemeritat.

 

 

Îndemnul arată așa: să ne vindecăm rănile nerostite din copilărie, din adolescență, din anii de căutare și echilibrare.

Este important să realizăm cu ce nevoi nesatisfăcute am plecat pe drumul întortocheat al vieții, care ne-a fost modelul de relație pe care l-am interiorizat când am fost mici, în pruncia în care observam și interiorizam tot. Oare am știut? Oare ni s-a explicat? Oare ne-am dat seama? Oare ne-am scuturat și am căutat singuri binele și bunul din noi și din semeni? Oare am decis să aruncăm zalele ruginite din lanțul de dat mai departe al existenței noastre? Oare am aruncat nocivul din darul pe care îl avem pentru copii? Oare am rostit? Oare am cerut sprijin? Oare?

Dragi părinți, este foarte important și necesar ca fiecare dintre noi să aleagă într-o bună zi momentul în care va rosti: de azi începe maturizarea mea emoțională! Decide renunțarea la dependența ce poate să îți dea impresia că ești puțin, că nu ești suficient, că nimic din ce faci nu e de ajuns.

Chintesența puterii noastre o aflăm în legături ce împărtășesc aceleași valori, aceleași credințe, același mod de viață și în care liantele de orice natură sunt pline-ochi de prețuire adevărată și respect reciproc.

 

Parfumul de tei e peste tot. În văzduh și în gând și în clipele calde. Zâmbește-ți ție! Și atunci vei dărui zâmbet și copiilor tăi!

 

 

Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă.

Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației Deschise/APED,  un ONG care promovează educația deschisă, înțelegând prin asta o formă de educație pentru oricine, oriunde și oricând. Acest concept se regăsește și în documentele europene, există o directive europeană ,,Opening up education”, apărută în 2013, care promovează educația deschisă, educația care poate fi accesată liber, dintr-un click, fară alte costuri.

 

De ce noi și educația deschisă?

Am încercat să legăm tehnologia de oameni, să creăm punți între oameni, folosind tehnologia. Desigur lucrul acesta nu se poate face formal, aici intervine rolul psihologiei educaționale. Am creat Centre de Educație Deschisă pentru a lărgi sfera de acces la educație mai multor elevi din țară. În anul 2015, când noi ne-am înființat, aceste centre erau conectate printr-un sistem de teleprezență.

 

O nouă inițiativă!

Platforma Up Education, conceptul de școală deschisă, noi l-am configurat oarecum în niște termeni mai clari la sfârșitul anului 2019, după îndelungi colaborări cu profesori care au înțeles că ei pot fi profesori nu numai în școala unde au catedra. O școală care nu se mai limitează la clădirea pe care scrie ȘCOALĂ, ci este deschisă diverselor colaborări. Aici ne ajută tehnologia. Modelul creat de noi, prin intermediul tehnologiei, extinde colaborările profesor – elev, aflați în localități diferite. Pot da câteva exemple: în proiectele create de noi, elevi din Brașov au urmat cursuri de pregătire cu profesori din Tulcea, sau invers, ori profesori din Iași erau urmăriți de elevi din Tulcea, bineînțeles exemplele sunt multe.

Ce ne-a rămas din toată această experiență? O rețea de oameni, o rețea de specialiști pe care i-am luat alături de noi. S-a întâmplat ca după ce am definit conceptul de școală deschisă, în termenii noștri, a venit pandemia și ne-a validat toate aceste inițiative.

A apărut după pandemie nevoia aceasta de a aduce servicii complementare de educație. Pe piața românească există la acest moment foarte multe inițiative de școală online de tip meditații. Noi ne-am delimitat puțin de acest model. Nu venim să spunem ce este bine și ce nu în sistemul de educație, ci încercăm să creăm punți de legătură între specialiști care pot să aducă mai aproape de nevoile copiilor și familiile lor educația pe care și-o doresc. Care sigur, la nivel formal, este configurată conform unei discipline școlare. Dar pe noi ne interesează dezvoltarea competențelor și nu cunoștințelor copiilor, noi mergem pe ideea de a face educație prin dezvoltarea de competențe. Competența are trei elemente esențiale: cunoștințe, abilități și atitudini.

Este o inițiativă nouă care a plecat de la niște nevoi semnalate de părinți, dar pe care le-am sesizat și noi. Ne întâlnim cu oamenii care resimt acut la momentul acesta lipsuri ale educației sau nevoi nesatisfăcute de sistemul educației și încercăm să le oferim, după niște analize și după niște testări, pachete educaționale configurate individualizat. Aceasta înseamnă că oamenii de cele mai multe ori au venit la noi și ne-au spus că au nevoie de pregătire la matematică sau să învețe o altă limbă străină decât cea pe care o face copilul la școală. Părinții vin cu nevoi de felul ăsta nuanțate, însă noi nu ne oprim acolo tocmai pentru că nu suntem printre cei care oferim meditații. Noi suntem printre cei care, prin intermediul Platformei Up Education, promovăm programe de pregătire complementară, nu suplimentară. Analizăm care sunt nevoile reale, dincolo de ce-au semnalat părinții copiilor,  analizăm cu ajutorul specialiștilor în consiliere educațională, pentru a ne putea da seama de adevăratele nevoi de învățare. Gândim pachete educaționale personalizate, le prezentăm pachetele care credem că se potrivesc pentru ei. Deci nu este vorba de a lucra cu clase și grupuri mixte de copii unde se predă o programă, noi creăm aceste pachete educaționale pe nevoile copilului. Mulți vin la noi și ne roagă să facem temele. Nu este rostul nostru acesta, nu pentru că nu am putea să o facem, însă noi credem că nevoile unui copil sunt mai mult decât atât.

Trebuie să ajungem să scoatem în evidență ce poate și știe să facă copilul, care este potențialul pe care poate să îl atingă un copil și pentru asta ne gândim să îl aducem alături de profesorul cel mai potrivit. Noi nu putem schimba sistemul dar putem să-l sprijinim, prin a sprijini oamenii, copiii care învață și profesorii care pot deveni profesori mai buni.

 

De ce NU facem meditații?

Dacă ne dorim un serviciu de educație de calitate el trebuie să răspundă unor nevoi individualizate. Diferențele individuale au crescut extraordinar pentru că școala online nu a putut să acopere nevoile atât de diferențiate. Apoi, acolo unde școala online a mers, și-a făcut treaba, nu a putut fi particularizată la modul cel mai fericit pentru fiecare copil. Societatea a fost nepregătită pentru un asemenea fenomen, Diferențele individuale de la nivelul aceluiași grup de elevi, de aceeași vârstă, s-au acutizat, nu mai vorbim de diferențele între rural și urban, sau între implicarea familiilor copiilor. O parte dintre ele au fost foarte preocupate de copii și și-au dat interesul pentru educare copiilor lor.

Este cert asta, că există diferențe individuale foarte mari între copii. Ni s-a părut că problematic pentru educație este sistemul gimnazial. Întotdeauna a fost o problemă pentru că gimnaziul face trecerea de la nivelul primar, unde copii sunt școlarizați cu un singur cadru didactic, și apoi trec la un grup de profesori care fiecare are stilul său personal, copiii nu au o perioadă de adaptare, trec de la calificative la evaluarea pe note, trec prin foarte multe schimbări de abordare.

Ceea ce facem noi este să analizăm mereu parcursul copilului, cerând feedback părinților, profesorului și elevului. Vedem în ce măsură se întâlnesc aceste informații și acordăm, intervenim cu partea de consiliere psihologică. Consiliem pentru ca parcursul de învățare să fie ajustat, din aproape în aproape. După 10 ședințe de pregătire complementară se face o întâlnire pentru configurare a pașilor următori de pregătire. După aceste 10 ședințe oamenii pot să renunțe sau să continue cu noi programele educaționale pentru copii. Dar sunt și persoane care vin la noi doar pentru pachete de testare,  pentru a vedea la ce nivel sunt copiii lor. Ceea ce facem noi sunt niște testări cu feedback descriptiv, nu neapărat traducem rezultatele prin note. Am în minte cuvintele unei fetițe de clasa a 7-ea care spunea: ,,Eu nu știu ce știu, nu știu cât de bună sunt, știu că profesorii îmi spun că sunt bună, mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că nu știu atât de multe cât știu ei, sau mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că sunt mult mai bună decât ei”, era foarte nesigură pe ea.

Mulți copii sunt speriați oarecum de testare. Părinții vor să știe cât este de bun e copilul lor în comparație cu ceilalți și uneori forțează lucrurile prin a îl expune pe copil la niște testări, concursuri. Am întâlnit  copii care considerau că nu pot face față, nu sunt buni, erau speriați de testări și aveau experiențe negative legate de modul în care a fost abordată ideea de testare. Noi încercăm să îi împrietenim cu experiența asta.

Testările noastre sunt abordate diferit, ca experiențe de învățare, evaluările sunt descriptive și îl ajută pe copil să înțeleagă nu doar ce știe sau ce nu știe, noi scoatem la iveală ce știu copiii și din acel NU ȘTIU, atât de frecvent. Noi încercăm să atingem și un alt scop, acela de a da încredere că se poate descurca și după ce pleacă din programul nostru de pregătire, să rămână cu niște abilități de a face față unei situații de învățare și mai ales să aibă un alt tip de deschidere pentru a învăța. Noi lucrăm foarte mult pe receptivitate.

 

 

Experiența copiilor

Copiii care au apelat la serviciile noastre ne-au spus că le place, ne-au spus că le-a plăcut profesorul. Nu am avut până acum un feedback negativ. Fiecare profesor se străduiește să fie profesorul cel mai bun  pentru acel copil și 100% conectat cu el în fiecare oră de pregătire.

 

Ateliere educaționale

Platforma are configurate programe de pregătire pe pachete educaționale, în mod special pentru gimnaziu, dar pornim și de la clasele mici. Încercăm să dezvoltăm în paralel și ateliere educaționale pentru învățare cu sens, care se întâmplă periodic prin interacțiuni directe, nu online.

Un exemplu de astfel de atelier educațional pentru învățare cu sens am experimentat în colaborarea noastră cu Asociația Ivan Patzaichin Mila 23. Au fost organizate peste vară ateliere educaționale, unde copiii au construit o canotca de la zero, cu ajutorul oamenilor de acolo. Noi am adus profesorii care le explicau copiilor fizică, matematică, chimie, de fapt la ce le foloseau cele învățate la școală pentru construcția acelei bărci. Atelierele de felul acesta sunt pentru a descoperi copiii sensul educației, rostul lucrurilor învățate în școală.

Ne dorim să extindem aceste tipuri de ateliere educaționale pentru o învățare cu sens.

Lucrăm astfel la atitudinea față de educație. Educația nu trebuie să mai fie ceva ce sperie, ci poate să fie o experiență prietenoasă. Vrem să dăm sensul acesta pe mai departe.

 

Cum ne pot descoperi

Noi nu ne-am concentrat pe promovare foarte mult, la început, pentru că nu ne-am dorit să avem mulți copii deodată, ne-am dorit să avem un model validat, un model care funcționează. Am făcut acest lucru doar pe site-urile noastre. Acolo ne pot vedea și pot găsi pachetele de servicii.

Însă în perioada următoare avem programate întâlniri directe cu beneficiarii și evenimente de promovarea a serviciilor noastre de educație complementară.

Uped

 

Rețeta succesului

Nu există o rețetă, noi nu putem spune că aceasta este rețeta Up Education. Pentru că noi configurăm cu fiecare copil o anumită rețetă educațională care să îl ajute să își împlinească potențialul.

Ceea ce lipsește oarecum în sistemul de educație, și este firesc până la urmă, este individualizarea reală, nu poți să o faci cu un grup de copii ceea ce poți face pentru unul singur sau pentru un anumit profil de dezvoltare. De aceea conceptul nostru de școală deschisă merge pe individualizare, pe particularizarea serviciilor, dar și pe integrarea acelui copil în grupuri de învățare diverse. Ceea ce oferim noi, sperăm, sunt niște experiențe de învățare durabile pe care copiii le pot lua în bagajul lor și le pot folosi în viața lor personală.

 

Sfat!

Timpul pierdut, când ceva ai fi putut să faci pentru o educație de calitate, nu se întoarce.

 

-Să îți fie rușine!

-Sper că ți-e rușine de ce ai făcut!

-La colțul rușinii vei sta!

-Vaaai, ne-ai umplut de rușine!

-Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia!

 

Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise toate aceste lucruri și tare îi venea să i le spună Paulei. Paula are 6 ani și învață, învață zi de zi. Învață să fie un copil bun, o fetiță prețioasă. Malvina repeta ceea ce i se spusese și ei. Zi după zi, lună după lună, an după an!

Dacă nu se vor întâmpla lucrurile așa, ar fi bine să îi fie rușine: și mamei și fiicei!

Rușinea se întâmplă în liniște. Nu lasă urme, nici vânătăi, nu te lasă cu mâna sucită și nici cu vreo zgârietură pe picior. Este ușor chiar să nu bagi de seamă că se petrece și este ușor de crezut că nu provoacă probleme.

Dar o face.

Rușinarea se desfășoară, ca proces, în multe familii, inclusiv în cele iubitoare, atente la detalii. Procesul cere copiilor să se simtă rău pentru ei înșiși pentru că au nevoi, simt sau doresc ceva. Este un comentariu despre ceea ce este copilul, mai degrabă, decât despre ceea ce a făcut copilul și îi face pe aceștia să se îndepărteze de potențialul lor, mai degrabă, decât să fie motivați de acesta.

Rușinarea nu reușește să-i ajute pe copii să interiorizeze valorile și lecțiile.

Rușinarea copiilor le distruge capacitatea de a acționa din valorile interiorizate și, în schimb, le provoacă dorința de a rămâne pur și simplu departe de necazuri; crește copii care vor acționa în așa fel încât să evite rușinea viitoare, dar nu face nimic pentru a construi copii cu minți puternice, care sunt ghidați de un impuls interior de a face alegeri bune. Când copiii simt rușine, se vor concentra mai degrabă pe cine sunt (,,un obraznic”, ,,un neatent”, ,,un dezordonat”, ,,un lăudăros”, ,,un mincinos”, ,,un fățarnic”), decât pe ceea ce au făcut.

 

În starea de rușine nu înțelegi empatia.

Empatia este piatra de temelie a relațiilor sănătoase și a inteligenței emoționale. Este nevoie ca băieții și fetele să privească în afara lor pentru a vedea ce ar putea experimenta alți oameni, dar rușinea le consumă atenția și o întoarce spre ei înșiși și spre deficiențele lor.

 

 

Rușinea îi face pe copii să se simtă ,,mici”, fără putere și lipsiți de voință

Lipsa puterii este un lucru tare greu de simțit și unii copii vor încerca să-și revendice acest lucru găsind o altă modalitate de a-și exercita puterea – de obicei, căutând pe cineva care este mai vulnerabil. Vor încerca să îi facă pe ceilalți să simtă ceea ce simt și ei: lipsa de putere.

Rușinarea îi învață pe copii că este în regulă să fie critici, să judece, să nu fie deloc toleranți atunci când cineva înțelege greșit.

 

Desigur, prin rușinarea copiilor încurajăm sistematic minciuna și secretul.

Copiii noștri, ca și noi, sunt aplecați spre autoconservare și autoprotecție. Dacă a spune adevărul despre un moment mai puțin glorios îi va expune la rușine, acesta poate fi un motiv suficient de bun pentru a evita adevărul cu orice preț. Dacă vrem ca ei să spună adevărul, trebuie să facem ca ei să facă asta în siguranță.

Paula s-a analizat foarte mult. Și-a dat seama că rușinea apare atunci când cuvintele arată -iar și iar- că fiica ei nu este suficient de bună. Asta simțise și ea în copilărie, nu-i așa? 

Antidotul sunt chiar vorbele care transmit lor, copiilor noștri, SUNT suficient de buni, de curajoși, de deștepți, de strălucitori, de puternici.

Cuvintele vor veni de la tine spre copii ușor, exact așa cum vin de acum dinspre Paula.

 

,,Rușinea este o trăire lăuntrică complexă alcătuită dintr-un amestec de emoții simple precum frica, mânia, pudoarea, scrupulele, regret sau tristețea și de sentimente precum neputința, furie înăbușită, învinovățirea, goliciune sufletească. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este cel mai adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite precum murdăria, goliciunea trupească, urâțenia, vestimentație nepotrivită dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând adesea o justificare reală”. (sursa: wikipedia)

 

Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, recomand Brene Brown, ,,Curajul de a fi vulnerabil”, Editura ,,Curtea Veche”, 2019.

 

A urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie în cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. Ulterior, s-a specializat în Management educațional în cadrul programului de masterat în cadrul aceleiași universități, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București. Din postura de profesor vede în elevii săi viitorul, are încredere în aceștia și în fiecare zi este determinată să le transmită celor mici că fiecare dintre ei contează. Despre competențele pe care le consideră esențiale în societatea actuală, despre menirea dascălilor, precum și despre bucuria de a fi profesor am discutat cu doamna profesor Roxana Pricope.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost inspirată de mama mea, un om absolut remarcabil, dar și de bucuria de a împărtăși cu ceilalți din ceea ce eu însămi am învățat. Mi se pare extraordinar sentimentul pe care îl are un profesor când vede că semințele sădite de el în sufletul și în mintea copilului încep să rodească.

 

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Profesorul este un model pentru elevii lui. Prin felul în care vorbește, prin felul în care transmite, prin comportamentul și  cunoștințele lui, se înfățișează copiilor ca o cale de urmat. Este o mare responsabilitate. Un dascăl are menirea de a cunoaște și spori potențialul fiecărui elev, de a cultiva încrederea fiecărui copil în forțele proprii și de a încuraja bucuria descoperirii.

 

Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Din punctul meu de vedere, cred că e foarte important să cultiv gândirea critică a elevilor mei. Capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea pentru alegerile făcute sunt competențe necesare în societatea actuală. De asemenea, consider că este foarte importantă flexibilitatea gândirii, mai ales în contextul transformărilor rapide prin care trece societatea noastră. Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Emoția trăită în prima zi de școală ca profesor o simt an de an. Este o emoție izvorâtă din dorința de a-mi atinge obiectivele legate de învățare, dar și din dorința de a crea o legătură cu elevii mei și de le oferi experiențe de învățare memorabile.

 

Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor.

 

Desfășurați programe/activități speciale axate pe învățare și dezvoltare a abilităților cu elevii dvs.?

Îmi place învățarea de tip proiect și cred că și elevilor mei le face bine să lucreze în echipă, să experimenteze roluri diferite în cadrul grupului de lucru. Deși îmi place să-mi organizez din timp activitățile cu elevii, sunt flexibilă și apelez deseori și la improvizație. Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor. De curând, am organizat în clasă un campionat de șah care a fost foarte bine primit de copii.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiilor le trezește interesul ceea ce este ludic, amuzant și lipsit de monotonie. Rutina este bună cât să le dea sentimentul siguranței, dar dacă vrem atenția copiilor, atunci e nevoie să rupem ritmul, să ieșim din tipare și să îi provocăm la nivelul proximei lor dezvoltări.

 

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Copiii sunt mereu curioși, dar cred că cei de acum, față de cei din generațiile anterioare, sunt mai grăbiți și mai orientați spre rezultatul imediat, cu cât mai puțin efort. Poate e și o reacție de apărare la faptul că societatea se transformă, totul în jurul lor se petrece în viteză.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Una dintre cărțile mele preferate este lucrarea profesorului Neagu Djuvara „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. Apreciez această carte deoarece sunt pasionată de istorie și îmi place felul în care profesorul Djuvara prezintă cititorilor adevărul istoric, folosind un ton apropiat, deloc academic. Consider că poveștile au un rol foarte important în educație, pentru că fac învățarea mai atractivă și accesibilă.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei m-au învățat să mă bucur de lucruri simple, să fiu mereu dornică să descopăr ceva nou, să apreciez pașii mici făcuți în îndeplinirea obiectivelor.

 

Văd viitorul în fiecare elev al meu.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza unei relații puternice și productive între profesor și elevii săi stă iubirea izvorâtă din respect și încredere. Văd viitorul în fiecare elev al meu. Am încredere în ei și mă străduiesc să le transmit că fiecare dintre ei contează.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Fiecare reușită a elevilor mei reprezintă motiv de frumoasă aducere aminte.

 

 

Pe când îi pregătea cutia cu gustarea de prânz fiicei ei, Amalia se gândea că ar fi tare bine să poată presare acolo, în cutie, și niște curaj, și o bucățică de relaxare cu bucurie și o felie mare de încredere în sine în orice situație.

Gândul o făcu să zâmbească.

 

Fiecare părinte vrea să înalțe stima de sine a copilului, dar mulți nu sunt siguri cum să facă exact lucrul acesta. Oare un potop de complimente ar ajuta copilul? Oare o umbrelă mare deschisă în fața oricărui eșec ridică? Deși aceste soluții par la îndemâna noastră, a părinților, ele sunt dăunătoare, pe termen lung formării copiilor noștri. Copiii își construiesc stima de sine pe termen lung atunci când se simt competenți, acceptați și iubiți.

 

Ce ar fi de făcut?

Haideți să le dăm responsabilități pe care să le poată duce cu bine la capăt!

La început, petreceți timp demonstrând lucrul-de-făcut-bine și ajutați-vă copilul să învețe cum să îndeplinească sarcina cu succes. Apoi permiteți-i copilului să ducă treaba la capăt independent; chiar dacă nu iese perfect de prima dată sau de fiecare dată, apreciați efortul și străduința. ,,Ei bine, dacă vă place felul în care masa arată azi, să știți că totul se datorează strădaniei nepoatei voastre!”

 

 

Să lăudăm ce merită să fie lăudat!

Ori de câte ori putem fixa lampa cu lumină puternică pe un comportament pozitiv, să o facem. Este foarte important! Copilul va începe să se vadă prin ceea ce este, de la o vârstă fragedă.

Lauda ,,generală”: ,,cred că ești cel mai rapid din lume”, ,,nu e copil mai politicos decât

tine în tot Universul” cu siguranță nu ajută; este nerealistă.

A lăuda excesiv înseamnă a coborî, cumva, ștacheta pentru fiii și fiicele noastre. Când copiii aud că sunt ,,cei mai buni” în tot și toate, ce sens ar mai avea să se străduiască să se înalțe?

Încrederea în sine reală vin dintr-o muncă ce este constantă, din efort, străduință, progres real, vizibil.

,,O-ho! Iată o pagină scrisă impecabil! Asta numesc eu atenție!”

,,Chiar ți-ai îmbunătățit timpul de alergare cu o secundă. Se vede că te-ai antrenat cu concentrare!”

Vor exista și situații în care va trebui să respirați adânc, să lăsați copilul să pășească în  provocare, să facă greșeli și, uneori, să eșueze. După aceea, este important să transmitem că îl iubim oricum, oricât, oricând.

 

Mesajele dure nu ne motivează copiii!

Copiii vor ,,să facă bine, ,,să fie de bravo”. Ei vor ca părinții lor să-i aprobe și să fie mândri de ei. Felul în care ne vedem copiii sau pur și simplu felul în care ei cred că noi îi vedem, poate avea un impact anume asupra modului în care se văd pe ei înșiși. Este important să evităm sarcasmul sau criticile dure, cum ar fi: „Ești atât de leneș! Nu cunosc pe nimeni mai leneș ca tine!” sau, „De ce ești atât de îndărătnic în ultima vreme?”

Ca părinți, putem fi frustrați sau supărați pe copiii noștri uneori. Putem lua o pauză rapidă, putem respira adânc, putem să ne punem mâinile în apă rece. E important să gândim înainte de a spune ceva ce vom regreta.

Mesajele dure nu sunt motivante pentru copii; sunt dăunătoare. În timp, ele pot determina copiii să aibă o viziune negativă despre ei înșiși. Iar noi sigur nu ne dorim asta!

 

Pachețelul cu mâncare este gata. Amalia își privește fiica și azi cu bucurie și încearcă să îi dăruiască iar și iar nu doar hrană pentru corp ci și hrană pentru minte și suflet. Ca noi toți, în fiecare zi!

 

Desenul a fost realizat de David-Ioan Bulboacă, elev în cls. IV-a, Prințul Nicolae, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.

 

Alexandra se străduise să lase emoțiile zilei de o parte și să gătească o cină tare gustoasă pentru familia ei. Voia să le fie tuturor bine și să audă povești și râsete. Fiica ei de 9 ani, Marta, era îngândurată. O simțea. O înghițitură și încă una. Apoi o auzi spunând:

-Mama, este război. Azi am vorbit la școală despre asta. Așa, în șoaptă. Mama, tata, ce înseamnă asta?

Ochii Martei au spaimă în ei însă copila dorește să audă ceva de la părinții săi, de la cei ce o ocrotesc mereu și de orice în lumea asta mare!

Părinții s-au uitat unul la altul, încurcați. Discuții ,,despre război” au auzit și ei, când erau mici. Însă, cumva, adulții le spuneau că ei nu vor mai întâlni niciodată așa ceva…

-Da, Marta, este război. Este război într-o țară vecină și suntem foarte triști pentru asta. Nu este în puterea noastră să schimbăm lucrurile. Însă este în puterea noastră să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie, să știi!

Marta a oftat puternic. Și părinții au oftat, în ei.

 

Este greu. Cu copiii este cumplit de dificil să vorbim despre război. Vorbim despre război, noi, adulții, între noi, cu durere puternică. Suntem speriați și ne aflăm într-o corabie a incertitudinii. Însă copiii trebuie să știe că pot vorbi cu noi oricând despre durerea lor, despre frământările lor, despre ceea ce îi sfredelește pe dinăuntru. Este important să nu îi minimizăm, să nu îi excludem, să le explicăm noi, pe înțelesul lor, într-un mod aparte, pe care ei îl pot înțelege, ce se petrece. Dacă îi vom lăsa ,,să afle” lucrurile din zvonuri sau din direcții neverificate, îi putem debusola, speria și le putem pune bolovani imenși pe umeri.

 

 

Copiii se vor simți echilibrați, dacă pot să vorbească cu noi, adulții, părinții, bunicii, dascălii, medicii, familia lărgită, prietenii maturi apropiați; este în regulă dacă ne simt vulnerabili și triști, însă demni și cu un plan creionat, în fața lor.

Să îi lăsăm să ne întrebe despre ce simțim și să le răspundem onest, fără a hiperboliza sau bagateliza! Este important să le împărtășim opiniile noastre despre război, despre ceea ce au făcut înaintașii noștri, despre victorii și tărie, despre dreptate și nedreptate. Este important să îi ascultăm dacă se întreabă despre ce e de făcut, despre cum pot ajuta, despre cum se pot ei implica.

Este potrivit să nu îi expunem ,,știrilor de ultimă ora” și să filtrăm materialul ce ajunge spre ei.

Să le citim basme în care binele învinge mereu, chiar dacă sunt încercări ce par că descumpănesc sau destabilizează.

Este potrivit să subliniem că tot ce se petrece poate fi privit ca o oportunitate în care putem da piept cu lucruri dificile și, cu răbdare, le putem soluționa. Nu uitați că este important să fim noi, adulții, răbdători; ceea ce înainte se realiza cu multă ușurință poate să nu se mai întâmple la fel: copiii pot avea randament scăzut, pot fi debusolați și fără putere maximă de concentrare.

Este foarte important să menținem copiii în rutina lor: mesele, jocul, învățătura, distracția, sportul, activitățile din orar vor fi tot acolo pentru că doar așa echilibrul emoțional se poate realiza. Fiți siguri că dăruiți suficient timp familiei, ideii de ,,împreună” pentru a ridica, pentru toți, deopotrivă, sentimentul de siguranță.

Pentru copii și adulți, deopotrivă.

 

Marta a discutat cu părinții ei tot ce o frământa. Și ei au ascultat-o, iar și iar. De câte ori a fost nevoie. Părinții au reușit să facă și ei pace, în interior, cu emoțiile lor și au realizat, din nou, că situațiile de criză pe care le-au dominat i-au modelat în niște învingători!

 

 

Înainte de fiecare test, Mia îi cerea mamei să o asculte; iar și iar. De 5-6 ori. Și când se spăla pe mâini, și la cină, și când își leagă șireturile.

-Te rog, pentru ultima dată, ascultă-mă iar!

-Știi totul bine, ai interiorizat cunoștințele, le stăpânești, știi să le explici, e totul bine! Nu are sens să spui totul de la început!

-Mama, te rog, așa simt, nu sunt sigură pe mine, ascultă-mă!

Mama Miei nu știe ce să creadă. Ce poți face pentru un copil atât de nesigur pe el?

 

Unde se află rădăcinile din copacul nesiguranței copilului?

Oare felul în care reacționează colegii de clasă contează? Oare s-a râs, cumva, atunci când un coleg s-a bâlbâit, s-a încurcat, a uitat? Cum răspunde profesorul când copilul nu dă neapărat răspunsul cel bun? Și ce se petrece pe ,,grupul clasei”? Ce se scrie acolo? Cum arată mimica părinților și a bunicilor, a fraților mai mari atunci când se află notele de la test? Ce glume se rostesc? Ce ironii? Ce comparații au loc? Răspunsurile la toate aceste întrebări înclină balanța spre sigur sau nesigur!

Indiferent care ar fi răspunsurile, contează enorm ca toți copiii să își simtă familia ca stâlp ce susține, ca barometru al stării de bine. Siguranța că se află pe drumul potrivit va veni din tăria și forța ce validează din ochii și glasul părinților și mentorilor copiilor noștri. Vrem siguranță? Să sădim siguranță la rădăcină!

 

 

Ce simte copilul venind dinspre părinții lui?

În momentul în care părinții, bunicii vorbesc la adresa lor cu critică, cu supărare, cu blamare, copiii văd și aud asta. Mama e nemulțumită de sine? Și eu ar fi bine să fiu! Bunica își plânge soarta? Și eu sunt o victimă! Tata e mereu văzut prost de cei din jur? Ei bine, și eu sigur trec prin asta!

Nesiguranța părințiilor se insinuează în sufletul copilului.

 

Acceptarea dă aripi!

Un copil nesigur pe sine va păși în clasa fiind sigur că va da răspunsuri eronate, că ,,o va zbârci”, că nu se va descurca la lucrare. Este dificil ca un copil să aibă încredere când este pus în situația de a performa în domenii care nu îl pasionează sau pentru care nu are neapărat aptitudini. Cultura generală este mereu importantă, însă vom privi copilul prin lucrurile în care strălucește și nu prin cele în care performează mai puțin.

Părinții sunt cei care pot oferi cel mai ușor copiilor acceptarea; aceasta le va da celor mici puterea de a evolua și de a trece de granițele ce opresc nefondat. Să nu uităm că și curajul emoțional e tot curaj, că fiecare pas mic e important să fie văzut și luat în seamă.

 

Într-o bună zi, mama Miei nu și-a mai auzit fiica cerând sprijin. A simțit-o puternică și relaxată, stăpână pe sine.

– Voi fi cu gândul lângă tine, azi!

-Mama, fii liniștită. Eu sunt. Știu că voi ști! Și chiar dacă nu știu perfect, nu se termină lumea. Mai am o zi și încă o zi să mă perfecționez. Îți mulțumesc pentru că ai fost și ești lângă mine!

Sufletul mamei are culoarea apelor liniștite.

 


Desenul a fost realizat de David-Ioan Bulboacă, elev în cls. IV-a, Prințul Nicolae, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.

 

 

Sergiu și Ana sunt părinți iubitori și calzi. Și își iubesc nespus fiii.

Asta nu înseamnă că nu se supără niciodată. Asta nu înseamnă că nu pun limite clare, că nu au reguli ferme. Asta nu înseamnă nu țin la disciplină, la o bună și clară organizare.

Pot spune însă, cu siguranță, că ei văd disciplina într-o lumină ce se rupe de ceea ce s-a înrădăcinat a fi ,,disciplinare”. Acest termen e polarizat negativ și aduce cu sine fiori, atunci când este rostit.

 

Concilianți și blânzi

În discuțiile mele cu părinții reiese un lucru, clar: de multe ori, ceea ce spunem și ceea ce facem valorează mai puțin decât cum ne simțim în timp ce spunem și facem.

Este important că părinții să fie concilianți și blânzi, atenți în momentele anume din viața copiilor lor.

Mereu conciliant și blând? Da, acesta este idealul. Ferm și conciliant. Hotărât și blând. Adânc, cu ton jos, și cu dragoste.

Pentru părinți este frustrant să se poarte frumos atunci când ei simt de fapt mâhnire, enervare, durere, trădare, dezamăgire. Ne surprindem spunând ,,te trimit, pedepsit, în camera ta, pentru că îmi pasă de tine!”; ,,am urlat la tine ca să ții minte și să nu mai faci a doua oară”; ,,te-am făcut de râs cu bună știință și sper să înveți ceva de aici!”

 

 

Mai rău pentru mai bine?

Dar cum poți să îl faci pe copil să fie mai bun atunci când tu îl faci să se simtă rău, mic și umilit, un zero barat?

Pentru copii e foarte greu să fie ,,ei înșiși” dacă toți cei ce îi înconjoară nu îi văd, nu îi aud, nu îi simt, nu îi prețuiesc pentru ceea ce pur și simplu copilul este: exact așa, cu bune și cu rele. E foarte greu să fii tu însuți când nimeni nu te place, când nimeni nu te validează și nu te prețuiește. Pentru unii trec ani și ani până ce descoperă cu adevărat chintesența interioară, soarele dinlăuntru. Însă atunci e tare bine și liniște și mulțumire.

Generații întregi de copii au aflat că se pune egal între dragostea și lovitură, țipat, control, forță, putere, pedeapsă și multe altele. Dar aceasta nu este dragoste.

Dragostea este înțelegere, flexibilitate, acceptare, toleranță, răbdare. Și acceptare. Am mai scris asta o dată? Foarte bine. O scriu din nou.

 

Cu siguranță te vei supăra pe copiii tăi uneori. Când se întâmplă acest lucru, îți poți exprima mâhnirea, amărăciunea, frica, dezamăgirea fără să-ți faci de rușine fiul sau fiica, fără să dai vina pe copilul tău. Te vei calma curând și vei relua legătura trainică și sănătoasă cu el. Dacă te pierzi și spui ceva vătămător, pur și simplu te întorci și îți ceri scuze și repari relația. Capacitatea ta de a repara relația arată copilului tău că ființele umane se pot supăra, însă asta nu înseamnă că nu te vor mai iubi. Nu este vorba despre cum să fii perfect; este vorba despre asumarea responsabilității și despre a rămâne tot acolo, în relația voastră specială.

 

Sergiu și Ana se supără uneori, în tumultul zilelor. Și este firesc să fie așa. Își prețuiesc însă fiii și îi tratează cu respect. Mereu. Indiferent de circumstanțe. Le mulțumesc pentru curajul de a-și recunoaște greșeala, știind consecințele. Îi învață pe copii valoarea limitelor sănătoase și sădesc, în profunzime, ancore chibzuite, echilibru și iubire.

 

Desenul a fost realizat de David-Ioan Bulboacă, elev în cls. IV-a, Prințul Nicolae, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.

 

 

Imediat după vacanța de iarna, chiar în prima zi de școală, Clara a ieșit de la ore cu colțurile gurii lăsate, șoptind cu lacrimi în glas:

-Azi nu a fost bine, mama…nu a fost bine deloc. Adina a zis că nu mai vrea să fie prietena mea, așa a spus.

Clara are 6 ani și este în clasa pregătitoare. Clara și Adina au fost cele mai bune prietene tot semestrul întâi. Însă prietenia pare că este acum sfârșită.

Mama Clarei s-a prăbușit în interiorul ei. Știa cât de importantă este o prietenie, mai ales acum. Pentru ea era foarte greu să asiste la durerea fiicei ei. Știa cât de important este să fii văzut, plăcut, acceptat, dorit.

Este foarte greu să vedem cum copiii noștri au probleme cu prieteniile. Acesta lucru este însă un aspect normal, care face parte din viața oricui; va fi nevoie de adaptare emoțională, de conștientizare a conflictelor, de rezolvare a acestora, de învățarea unor abilități anume în comunicare.

 

Când mă gândesc la mama Clarei (și la toate mamele din lume) îmi vine să le spun așa:

Prima și prima dată ASCULTĂ. Doar ascultă.

 

Nu este deloc ușor, deși pare ușor. Noi, părinții, avem toți un bagaj emoțional ce ne irită și ne macină.

Când vezi copilul tău experimentând durere socială, se ițesc situații și provocări din propriul tău trecut. Când zona ce are grijă de emoții în  creierul nostru este activată, suntem predispuși să ne conectăm în  comportamente inutile, poate prematur, întrerupând (exact așa cum nouă nu ne place să ni se întâmple), oferind sfaturi nesolicitate și încercând să controlăm finalul situației.

 

Fii conștient de emoțiile care apar în tine și caută să pui stavilă atunci când apare dorința de a repara, remedia, face ceva în stilul tău. Permite-i copilului tău să povestească tot, până la capăt, în ritmul lui, rememorând, revăzând, înțelegând, luminând. Când suntem conștienți de emoțiile noastre, vom ști când vine momentul potrivit pentru a rosti.

Ați ASCULTAT cu atenție? Da? Foarte bine.

 

 

E un moment bun să empatizați.

E un moment foarte important. De ce? Empatie întărește relația cu fiul și fiica ta și, în plus, mută focusul de pe zona emoțiilor pe zona rațiunii, pe zona care rezolva efectiv situațiile. Se sparge blocajul emoțional și se ajunge în zona în care ni se permite, doar pentru că ne-am simțit auziți și înțeleși să trecem ușor ușor mai departe.

 

Prin empatie pusă în funcțiune putem vedea lucrurile din punctul de vedere al copilului nostru și îi putem oferi un spațiu sigur acolo unde nu ajunge judecata sau critica.

 

E timpul apoi să pui întrebări!

Cele mai bune întrebări se vor afla în începutul unor discuții grozave.

Veniți spre copii cu o minte deschisă și curioasă, puneți întrebări care vă vor ajuta să înțelegeți ce se află sub ,,foile de ceapă” și aveți răbdare până ajungeți la miezul situației.

Ce te-a deranjat cel mai mult în ceea ce s-a întâmplat? Cum te-ai simțit când s-a întâmplat asta? Cum crezi că s-a simțit prietenul tău?

Dacă ai putea să te întorci și să faci ceva diferit, ce ai face?

Răspunsuri apar acum și sunt un portal bun ce ne poartă în planul de rezolvare activă a situațiilor.

 

Ce vrei să faci acum?

Prin inițierea unei conversații despre modul în care copilul tău vrea să meargă mai departe, îl vom face să se gândească puternic la ceea ce ar putea face lucrurile mai puțin neplăcute data viitoare când prietenul te lasă deoparte.

Așa că e un moment bun să oferi perspective, să spui povești, să arăți cum ai procedat tu când ți s-a întâmplat ție.

Faceți echipă pentru a rezolva situații. E important!

 

Ai încredere în copilul tău!

În ciuda oricăror sentimente neplăcute pe care le poți avea tu, ca părinte,  este esențial să faci un pas înapoi și să îi oferi copilului timp și spațiu pentru a proceda așa cum dorește în relațiile sale cu semenii.

 

Clara a discutat mult despre ce se petrecuse cu Adina. Mama ei a ascultat-o, a oftat, a ajutat-o să își pună întrebări corecte.

Apoi, într-o zi, de nicăieri, Clara i-a sărit mamei în brațe și i-a spus:

-Să știi că eu și Adina suntem iar prietene. Azi am vorbit și…și pur și simplu suntem prietene din nou!

Prietenia? Ce cuvânt minunat!

 

Începând din luna februarie, articolele rubricii ,,Cum ne creștem copiii” vor primi în dar ilustrații realizate de tânărul David-Ioan Bulboacă. David este un băiat extrem de curios și talentat, fascinat de oameni, emoții, învățătură și nou. Îi urăm Bun Venit!

 

copil

Simțurile puse la treabă în vacanța de vară

21 iulie 2022 |
Este atât de bine în vacanță!Sunt atât de multe lucruri de văzut și de învățat!Ce învață oare acum copiii prin simțurile lor? Atingând, mirosind, gustând, văzând?Să ne gândim: învață că ei sunt atunci când fac pur și simplu...



O vară cu căldură în suflet

23 iunie 2022 |
E Vacanță! Atât de așteptată este vara pentru ceea ce poate dărui! Zile cu liniște în suflet, și drumeție și valuri și chicoteli și iarbă înaltă și ciripit de păsări măiestre și cer cu stele de poveste și prieteni vechi și noi și puteri...

Am plecat să căutăm Binele

14 iunie 2022 |
-Nu, nu este bine așa!-Nu stropi!-Nu ridica piatra!-Nu folosi acest cuvânt!-Nu te șterge de noroi pe tricou!-Să nu îmbrâncești!-Să nu țipi!-Nu arunca!-Nu!-Nu!  Ce observăm mai întâi? Te-ai oprit vreodată să...

Butoane vulnerabile

6 iunie 2022 |
Maria ar face orice ca să nu își vadă fiicele plângând.Lacrimile, suspinele, suferința lor o sperie, o debusolează.Momentele acelea, ,,de plâns”, sunt mult prea grele pentru ea. Așa că fie le promite orice doar să tacă, fie bagatelizează motivul...

Doar 18 veri

17 mai 2022 |
Am socotit pe degete.Și mi-au ieșit 18. Cu puțin noroc, 18!18 veri. Doar atât.18 veri cu copiii noștri, 18 vacanțe și zile cu cireșe la urechi, cu ploi cu băltoace străvezii, 18 zile cu valuri perfecte în 18 ani, 18 ani în care să spunem...

Pentru părinți, o clipă de răgaz în luna lui mai

10 mai 2022 |
Înflorește teiul. Îi simțiți parfumul? Zilele acestea se răspândește în aer mireasma amețitoare.Poate că și noi, părinții, avem vreme să stăm puțintel cu noi. În seară sau în dimineață sau în mijloc de zi.Privim de jur împrejur cu...

Platforma Up Education, un model de școală deschisă

28 aprilie 2022 |
Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă.Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației...

Rușinea se așază în liniște

25 aprilie 2022 |
-Să îți fie rușine!-Sper că ți-e rușine de ce ai făcut!-La colțul rușinii vei sta!-Vaaai, ne-ai umplut de rușine!-Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia! Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise...


Ce presărăm în cutia cu gustare

29 martie 2022 |
Pe când îi pregătea cutia cu gustarea de prânz fiicei ei, Amalia se gândea că ar fi tare bine să poată presare acolo, în cutie, și niște curaj, și o bucățică de relaxare cu bucurie și o felie mare de încredere în sine în orice situație.Gândul o...

Când emoțiile grele ne apasă copiii

4 martie 2022 |
Alexandra se străduise să lase emoțiile zilei de o parte și să gătească o cină tare gustoasă pentru familia ei. Voia să le fie tuturor bine și să audă povești și râsete. Fiica ei de 9 ani, Marta, era îngândurată. O simțea. O înghițitură și...

Nesiguranța-o mare zbuciumată

25 februarie 2022 |
Înainte de fiecare test, Mia îi cerea mamei să o asculte; iar și iar. De 5-6 ori. Și când se spăla pe mâini, și la cină, și când își leagă șireturile.-Te rog, pentru ultima dată, ascultă-mă iar!-Știi totul bine, ai interiorizat...

Despre limite, acceptare și răbdare

18 februarie 2022 |
Sergiu și Ana sunt părinți iubitori și calzi. Și își iubesc nespus fiii.Asta nu înseamnă că nu se supără niciodată. Asta nu înseamnă că nu pun limite clare, că nu au reguli ferme. Asta nu înseamnă că nu țin la disciplină, la o bună și...

E greu să rămâi fără prieteni!

3 februarie 2022 |
Imediat după vacanța de iarna, chiar în prima zi de școală, Clara a ieșit de la ore cu colțurile gurii lăsate, șoptind cu lacrimi în glas:-Azi nu a fost bine, mama...nu a fost bine deloc. Adina a zis că nu mai vrea să fie prietena mea, așa a...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează