Tag

elev

Începe școala, chiar începe!

 

Și noi, părinții, sigur vom dori, nerăbdători, să aflăm ce au făcut fiii și fiicele noastre când au fost departe de noi!

Așa că aud deja întrebările care plutesc peste tot: ,,Cum a fost azi?”, ,,Cum ți-a fost azi?”, ,,Ce ați făcut azi la școală?”, ,,Spune-mi cum a fost azi la școală!”

Suntem entuziasmați, curioși și am da orice să știm că a fost o zi bună pentru copilul nostru.

 

Cum a fost azi?

,,Am uitat”

,,Nu mai știu”

,,Nu îmi aduc aminte”

,,BINE”

(uh, parcă ultimul răspuns e cel mai rău dintre toate, nu?)

 

E bine să știm așa: copilul nostru se află la sfârșitul unei perioade de timp în care a depus efort, în care a obosit (mental și emoțional), la sfârșitul unei perioade în care cei mai mulți se simt copleșiți.

 

Poate că ar fi bine să dăm la o parte întrebările cu caracter general și să aducem la suprafață întrebările specifice ce vor scormoni mai ușor după răspunsuri clare.

Una este să plimb copilul prin 4, 5 ,6, 7 ore, alta este să îi dau un punct de reper:

,,Cu cine ai stat azi în pauza mare?”

,,Ce a spus doamna amuzant?”

,,A fost cineva trist azi în clasa?”

,,Ce ați modelat azi?”

,,Ai avut emoții când ai recitat poezia?”

,,Ce joc ai jucat azi?”

,,Despre ce temă ați vorbit la istorie?”

,,Aveți același profesor la fizică?”

 

 

Desfaceți lunga experiență a zilei

Ajutați-vă copilul să desfacă lunga experiență a zilei în bucăți clare, specifice. Întrebările voastre ghidate vor ajuta să aducă la suprafață, din memorie, fapte petrecute în zi. O dată ce aveți un punct de plecare, tot dialogul va curge mult mai ușor.

Întrebările generale sunt mereu ,,mari și grele’; îl forțăm să privească iar totul, în ansamblu. Atunci copilul se oprește, se blochează, copleșit. Răspunsul e sec și tare nesatisfăcător pentru noi cei care cu iubire așteptăm să fim părtași, prin poveste, la tot ce a trăit copilul nostru.

 

Părinții împărtășesc din ce au trăit ei?

Pe de altă parte, copilul nostru oare știe cum ne-a fost ziua? Amintiți-vă sa fiți un model pentru copilul vostru! Dacă ei vad ca adulții dragi lor împărtășesc evenimentele de peste zi, din gama celor obișnuite (,,au fost multe ședințe azi”, ,,am lucrat contra cronometru dar am terminat proiectul”, ,,am povestit cu colega din celălalt birou despre cum am preparat cartofii”), fie grozave (,,azi a fost ziua de nume a Adrianei și a adus o tartă delicioasă cu piersici”) sunt șanse mari ca și fiii și fiicele noastre să facă la fel.

Suntem poate mai mult timp departe de copiii noștri decât aproape de ei. Petrecem mai mult timp la școala, grădiniță sau serviciu decât petrecem acasă, împreună cu familia. Convorbirile calde sunt singurul mod prin care putem stabili o conexiune între cele doua lumi. Nu putem fi mereu alături unii de ceilalți; adevărul este că unele momente, experiențe, trăiri nu le vom cunoaște bine niciodată.

 

Sfârșitul zilei să ne aducă pe toți împreună, în conectare binefăcătoare!

 

 

Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:

Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.

Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.

Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.

 

Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a, mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.

 

În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.

 

Vin părinții și îți spun ,,doamna învățătoare, spuneți-i lui  ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus sa fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.

 

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.

 

 

A absolvit Facultatea de Litere și Științe Sociale din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, iar, de 15 ani, lucrează în învățământ. Din 2011, anul în care s-a mutat la București, face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, o școală despre care afirmă că i-a fost ca o mângâiere atunci când era departe de casă. Despre rolul profesorului în formarea viitorilor adulți, despre valori, despre momentele de bucurie și despre ce îl învață, la rândul lor, elevii pe profesor, am discutat cu doamna profesor Andra Elena Pasmangiu.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Ideea de a deveni profesor s-a înfiripat în mintea mea încă din clasele gimnaziale, când am decis să dau admiterea la Colegiul Național „Spiru Haret” din orașul natal, Târgu Jiu, la specializarea educatori-învățători. I-am admirat foarte mult pe profesorii din școala gimnazială și modul în care interacționau cu noi, astfel că ideea că și eu aș putea să am această profesie a venit de la sine. În liceu am întâlnit profesori dedicați care m-au determinat să continui pe acest drum, chiar dacă nu a fost întotdeauna unul ușor. Susținere în alegerile mele am avut întotdeauna și din partea părinților mei.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Alegerea profesiei mele a fost determinată de relația pe care am stabilit-o cu profesorii de-a lungul anilor de studiu, motiv pentru care consider că un cadru didactic este dator să fie un model în viața elevilor săi. Este un sentiment aparte când întâlnești foști elevi care îți spun povești cărora la momentul respectiv, ca adult, nu le-ai dat foarte mare importanță și, cu toate acestea, pentru ei a contat enorm că au fost ajutați.

 

Pentru mine este o bucurie să știu că pot să contribui la formarea caracterului noii generații

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le transmiteți elevilor dvs.?

Consider că pe lângă cunoștințele teoretice pe care trebuie să le oferim elevilor, aceștia au nevoie să învețe de la profesor cum să fie responsabili, altruiști, prietenoși, cum să acționeze în anumite situații din viața lor. Ei sunt viitorul nostru, așadar pentru mine este o bucurie să știu că pot să contribui la formarea caracterului noii generații.

 

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de învățătoare?

Prima zi ca învățătoare a fost cu emoții, fiindcă am realizat că această profesie implică o responsabilitate uriașă, dar îmi aduc aminte că am fost și foarte bucuroasă pentru că reușisem să devin ceea ce îmi propusesem cu câțiva ani în urmă. Era unul dintre obiectivele pe care mi le stabilisem și reușisem să-l realizez.

Pentru prima dată am predat la clasa I, vârstă la care elevii nici nu știau să deosebească manualul de limba română de cel pentru matematică, moment în care mi-am dat seama că, indiferent de numărul orelor de practică pedagogică, la clasă mereu vei întâmpina situații noi pe care va trebui să le rezolvi spontan și creativ.

 

Desfășurați programe/activități speciale axate pe învățare și dezvoltare a abilităților cu elevii dvs.?

De-a lungul timpului am avut șansa să „cresc” trei generații de elevi, fapt ce mi-a dat ocazia să observ parcursul lor de învățare, să îmi dau seama care dintre activitățile inițiate la clasă au fost eficiente pentru progresul elevilor, care au rămas în mintea lor aducându-le bucurie. Am constat că noțiunile teoretice îmbrăcate într-o poveste frumoasă, uneori testate chiar de mânuțele lor au avut cel mai mare succes. Activitățile practice necesită multă muncă pentru procurarea și pregătirea materialelor, organizarea elevilor care devin curioși, nerăbdători, dar aduc multe zâmbete și entuziasm.

Un proiect care a fost pe placul elevilor mei în anul școlar anterior, ei fiind în clasa a III-a atunci, a constat în amenajarea unui colțișor de grădină în care au plantat tot felul de legume pe care le-au îngrijit de-a lungul a trei anotimpuri. A fost o perioadă în care am reușit să le observ comportamentul în afara orelor efectuate în clasă, când stau așezați în bănci.

Am pornit de la stabilirea unor responsabilități pentru fiecare în parte, pentru că de data aceasta „materialul didactic” cu care lucram era viu și orice greșeală a noastră ne putea costa viața unei plăntuțe. Implicarea copiilor în acest proiect a schimbat dinamica grupului și a restabilit relațiile din cadrul lui. De atunci, au văzut cu alți ochi plăntuțele existente la ferestrele clasei noastre și au înțeles necesitatea lor. În acest an școlar ne pregătim să dăm din nou viață acestui proiect care ne-a adus atât de multă bucurie.

 

Consider că, dacă reușești să le demonstrezi copiilor că informația pe care vrei să le-o transmiți le va fi necesară în viață, ai reușit să le captezi interesul

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Consider că, dacă reușești să le demonstrezi copiilor că informația pe care vrei să le-o transmiți le va fi necesară în viață, ai reușit să le captezi interesul. În prezent, există informații despre orice și la îndemâna oricui, acum rolul profesorului fiind acela de  a filtra materialul care ajunge la copii, de a le arăta spre ce anume este benefic pentru ei să-și canalizeze atenția și energia.

Atenția lor este centrată pe dispozitivele electronice, fapt pe care l-am transformat într-un avantaj atunci când am început să folosim telefoanele sau tabletele în activitățile de la clasă, ajungând chiar să avem o zi pe săptămână dedicată acestora.

Pandemia ne-a determinat să lucrăm foarte mult timp online și atunci mi-am dat seama că elevii erau deja familiarizați cu unele aplicații pe care acum eram condiționați să le utilizăm pentru a ne putea desfășura orele.

 

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Fiecare generație de copii vine cu avantajele și dezavantajele timpului în care trăiește. Depinde numai de profesor să găsească o cale de a ajunge la sufletul și mintea lor.

 

Care sunt pasiunile dvs.? Ce vă place să faceți, cum vă relaxați când aveți puțin timp liber?

În timpul liber îmi place să citesc, activitate care se împarte pe mai multe planuri pentru că mereu sunt în căutare de cărți noi și interesante pentru elevii mei, dar citesc și cărți din domeniul educației. Cărțile care m-au pasionat încă din liceu au fost cele de dezvoltare personală pe care le-am descoperit pentru prima dată la biblioteca din orașul natal. În acea perioadă nu se vorbea despre starea de bine a elevului, a omului în general, fiind informații absolut noi și în afara contextului în care trăiam.

 

Respectul reciproc – o calitate însușită de la o vârstă mică, este, consider eu, o valoare morală sănătoasă care le va fi de folos toată viața

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De-a lungul anilor, de la elevii mei am învățat că atunci când le-ai făcut o promisiune ești dator să o îndeplinești pentru a nu le pierde încrederea, am învățat că ei imită comportamentul cadrului didactic și atunci ești responsabil ca în fața lor să fii un model demn de urmat.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Relația pe care am intenționat să o stabilesc între mine și elevii mei s-a bazat întotdeauna pe respectul reciproc. Însușită de la o vârstă mică, aceasta este o valoare morală sănătoasă care le va fi de folos toată viața, în toate relațiile pe care le vor stabili cu persoanele din jurul lor.

 

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Timpul pe care îl petrec cu elevii mei este întotdeauna presărat cu momente emoționante, amuzante și pline de bucurie. E dificil să numesc o singură amintire din toți acești ani, dar pot să spun că un moment emoționant pentru mine, cred că și pentru ei, îl reprezintă serbările școlare, în principal serbarea de Crăciun. Atunci pun într-o scenetă toate cunoștințele, abilitățile și emoțiile pe care le-au dobândit și, oarecum, rezultatul muncii lor și al meu se vede mai clar, iar acest lucru mă bucură foarte mult.

 

 

 

Cum ajungi cât mai departe pe drumul către mintea copilului tău? Deschide-i inima, iar apoi vei ajunge la mintea lui – acesta este răspunsul profesoarei Monica Șerbănescu. Iată multe alte sfaturi bune privind relația dintre părinți, copii și profesori, de la fondatoarea și directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”.

 

  • Principiul de bază, preluat de la Mama Sica (Anastasia Popescu): profesorii sunt mentorii elevilor, sunt prietenii lor.
  • Învățământul trebuie să pună accent pe dezvoltarea aptitudinilor elevului. Este un adevăr modern și etern, în sensul în care noi ”descoperim mereu roata” și evidențiem drept moderne adevăruri care au fost valabile întotdeauna.

 

Cum arată profesorul perfect?

  • Pentru ca ”școala acasă” să funcționeze, trebuie ca și părintele să fie un bun profesor.
  • Nu ne interesează competența profesorului, pentru că este mult mai importantă latura sa umană. Conținutul intelectual oricum se transmite.
  • Pentru a ajunge la mintea copilului, profesorul trebuie mai întâi să ajungă la inima lui. Nici un copil nu învață decât iubind, iar o materie școlară o iubești prin profesor.

 

Copilul și oboseala: teme sau joacă?

  • Când am început în școală programul extins până la ora 17.00 sau 18.00, în țara noastră nu exista after-school. Nu văzusem modelul nicăieri. Dar m-am gândit că este ideal ca profesorul să lucreze după-amiaza cu elevul, după orele de dimineață, pentru că el știe cel mai bine care este nivelul de cunoștințe al elevului.
  • La început, în anii 1990, pentru programul extins (de după-amiază) am avut foarte multă respingere din partea forurilor superioare și foarte multă susținere din partea părinților
  • Prefer ca seara, atunci când părintele vine de la serviciu, să stea cu copilul lui și să citească ceva, să iasă la plimbare, să meargă la teatru, să se joace orice – dar fără să fie stresați de teme. Temele sunt de școală, nu trebuie să le fac cu mama.
  • Copilul are nevoie ca părintele său să țină un echilibru între severitate și permisivitate.
  • Cele două mari probleme universale: consecvența și onestitatea.
  • Nu poți elimina ecranele din viața copiilor, dar putem încerca să le limităm.
  • Discernământul de care ai nevoie pentru a distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, tot educația ți-l formează.
  • Derulăm două proiecte Erasmus Plus în școală, prin care predăm discipline nonlingvistice într-o limbă străină. Și prin asta le arătăm copiilor că învățăm o limbă străină pentru a transfera cunoștințe din alt domeniu, limba străină nu este un scop în sine.

 

Sfaturi pentru părinți: exigență sau libertate?

  • Exigența părintelui față de copil trebuie să existe de la început. Și tot de la început părintele trebuie să fie iubitor față de copil.
  • Severitate a părintelui față de copil? Depinde, severitate poate însemna asprime, dar poate însemna și rigoare. Adică atunci când nu abdici de la o regulă pe care ai stabilit-o cu copilul.
  • Când stabilim o regulă, ea trebuie asumată de toată lumea, părinte și copil. De exemplu, stabilim că după ce facem ordine, mergem la teatru. Dacă el, copilul, nu face ordine, nici eu, părinte, nu respect ce am stabilit, deci nu mergem la teatru.
  • Este bine ca părintele să știe cât mai mult despre ca face copilul lui la școală. Dar este firească și nevoia copilului de intimitate, iar această nevoie trebuie respectată.
  • Este esențial să fii alături de copilul tău și în felul acesta să fii o mamă bună și un tată bun.

 

Extrem de pasionată de limba română, Cătălina Ifrim, o elevă sclipitoare în vârstă de numai 13 ani, publică pe Matricea Românească articole revelatoare pentru adulți, ce oglindesc România aşa cum este ea percepută de către generația tânără.

Mai ții minte când ai putut avea încredere cu desăvârșire în cineva, fără să te temi că ai putea fi rănit, judecat ori dezmăgit? Ei bine, dacă răspunsul tau este negativ, îți urez un Bun Venit!  în lumea crudă, dar reală a societății noastre minunate. Dar dacă răspunsul tău este afirmativ, te invidiez, însă îți sugerez să profiți de prietenia cu această persoană genială, căci oricum, mai devreme sau mai târziu, va profita altcineva de tine.

Prin urmare, cred că știi deja despre ce am de gând să-ți vorbesc astăzi, așa că să trecem la subiect. Fac pariu că cel puțin odată în viață ai avut încredere oarbă în cineva, iar după cum spune scenariul vieții, ai trecut prin dezamăgirea tragică în urma căreia, bineînțeles, ai suferit fără ca vinovatul/ta să schițeze vreo urmă de regret, că oamenii sunt oameni doar din punct de vedere biologic, și nimic mai mult. Iar dacă, întâmplător, am avut dreptate, ai trecut și prin procesul supranumit n-o să mai fac greșeala asta NICIODATĂ, proces ce include falsa promisiune pe care ți-o faci singur pentru a te auto-dezamăgi.

În lupta cu viaţa, eşti tu cu propriile puteri şi cu Dumnezeu

Așadar, de ce continui să o faci? De ce ești tu cel vinovat de propria-ți nefericire? Și iarăși, găsim întrebări al căror răspuns ne este tot mai teamă să-l aflăm, pentru că în lupta cu viața și greutățile sale nu ne vom duela în instanță, lăsându-ne în baza avocatului, spunând că totul va fi bine în curând.

În lupta cu viața, ești tu cu propriile puteri și cu Dumnezeu; ești tu cel puternic, dar pus sub presiunea stresului, a grijilor și a tristeții; ești tu cel pe care ți-e frică să-l arăți lumii pentru a nu fi judecat, fiindcă adevărul doare cel mai tare, iar în zilele noastre, să fii unic implică durere și suferință, pentru că n-ai voie să fii tu cel real, dacă vrei să-ți trăiești viața liniștit.

Ne-am supus ușor sistemului bolnav, și singura modalitate de a ne elibera din robia minciunilor și a nedreptății este să ne creăm propriul adevăr

Realitatea e dură și rece, deşi aparent frumos fardată și împachetată într-un ambalaj vopsit în culori stridente. Mass media are impact mai mult asupra sclavilor săi mituiți cu pulbere de otravă îndulcită, ce se hrănesc cu lapte și miere cu gust de fiere. În goana către libertate, ne scufundăm tot mai mult către Infern, și ne lovim tot mai des de probleme pe care ni le facem singuri, iar când adevărul ne lovește, realizăm prea târziu că, de fapt, n-am realizat nimic. Poate doar că ne-am supus tardiv, îngropându-ne cu vise distruse și cu datorii către cei ce ar fi trebuit să ne fie datori.

Acestea fiind spuse, putem afirma că ne-am supus ușor sistemului bolnav, și că singura modalitate de a ne elibera din robia minciunilor și a nedreptății este să ne creăm propriul adevăr, în care nimeni n-are voie să intre pentru a ne influența.

 

Foto deschidere: 6iee.com

Începe școala!

2 septembrie 2022 |
Începe școala, chiar începe!   Și noi, părinții, sigur vom dori, nerăbdători, să aflăm ce au făcut fiii și fiicele noastre când au fost departe de noi! Așa că aud deja întrebările care plutesc peste tot: ,,Cum a fost azi?”, ,,Cum ți-a...


Interviu cu prof. Andra Elena Pasmangiu: „Respectul reciproc – o calitate însușită de la o vârstă mică, este, consider eu, o valoare morală sănătoasă care le va fi de folos elevilor toată viața.”

7 februarie 2022 |
A absolvit Facultatea de Litere și Științe Sociale din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, iar, de 15 ani, lucrează în învățământ. Din 2011, anul în care s-a mutat la București, face parte din echipa didactică a Liceului...