Tag

testament

Intră ca ucenic la avocatul Vitkovics Mihâly, iar după trei ani își deschide propriul birou. Calitățile oratorice, setea după dreptate și inteligența nativă, îl fac cel mai căutat avocat din capitala Ungariei. Printre dosare și pledoarii, se întovărășește cu o bună parte din intelectualii români aflați în orașul Pesta. Sprijină apariția tipăriturilor românești, contribuie la înființarea Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, iar când firul vieții se subțiază, donează toată averea tinerilor care doreau să studieze, însă nu aveau posibilități materiale.

 

Emanoil Gojdu, om simpatic, orator mare, caracter ferm și ortodox pronunțat

Vine pe lume la Oradea, în data de 9 februarie 1802. Este al șaselea copil al familiei Atanasie şi Ana Popovici. La botez primește numele de Manuilă, iar copilăria și-o petrece pe meleagurile natale. În 1820, absolvă Liceul Romano-Catolic, și își continuă studiile la Academia de Drept din Oradea, apoi la Academia de Drept din Pojon. Obține diploma de avocat la Universitatea din Pesta în 1824.  Stagiul de trei ani, îl face la biroul avocatului Vitkovics Mihâly din Budapesta. Aici cunoaște o parte din crema intelectualității românești și leagă o prietenie trainică cu tânărul student la Drept, Andrei Șaguna, viitorul mitropolit al Ardealului.

 

1

 

Emanoil termină cu brio stagiul și decide să-și deschidă propriul birou de avocatură în Budapesta. Nu îi trebuie prea mult timp să se afirme. Pledoariile sale sunt publicate și propuse ca model studenților care urmau dreptul la Universitățile din Pesta și Pojon. Cu Emanoil Gojdu la bară, procesul era pe jumătate câștigat. Deputatul Partenie Cosma și-l amintește astfel: “Om simpatic și afabil, orator mare, caracter ferm, jurist renumit, deși totdeauna român și ortodox pronunțat, în scurt timp a devenit unul din cei mai căutați advocați în capitala Ungariei.

 

A gândit o fundație pentru următoarele două secole

În viața personală, Emanoil Gojdu nu a avut același succes ca în avocatură. Pe la 1832, se căsătorește cu fiica negustorului Constantin Pometa. Din mariajul cu Anastasia, vine pe lume Melania Cornelia, care moare la vârsta de un an. După ceva vreme, îi moare și soția și se recăsătorește cu Melania Dumcia.

La 4 noiembrie 1869, viața începe să-i joace feste, răsuflă tot mai greu. Își simte sfârșitul aproape. Complet lucid, se pune la masă și începe să-și redacteze testamentul. Întreaga avere ce consta în conturi bancare, bunuri mobile și obiecte de valoare, este donată națiunii române din Transilvania. Documentul prevedea înființare Fundației Gojdu, care avea drept scop întrajutorarea românilor ortodocși care doreau să studieze, însă nu aveau posibilități materiale. Semnează, iar pe 3 februarie 1870, se stinge.

 

2

 

Pentru ca prevederile testamentare să nu fie date uitării, Gojdu a cerut ca acesta să fie citit anual, pe 9 februarie, în toate parohiile ortodoxe române. Averea urma să fie administrată de o reprezentanță compusă din mitropolitul ortodox al Transilvaniei, episcopii ortodocși de la Arad și Caransebeș alături de “încă trei bărbați civili”. Iată câteva puncte din testament:

  • În răstimpul 1871-1921 (50 ani), din venitul Fundaţiei două treimi se capitalizează, iar o treime să se distribuie sub formă de burse ”acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talent ai căror părinți nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creșterea și cultivarea copiilor lor.”
  • În perioada următoare de 50 de ani (1921–1971) să se capitalizeze 3/5 din veniturile anuale, iar 2/3 să se ofere ca burse studenților de la universități, dar și “tinerilor care voiesc a se califica pentru cariera artistică, preoțească și învățătorească.
  • În a treia perioadă de 50 de ani (1971–2021) să se capitalizeze 50% din venituri, iar din cealaltă parte “să se ajute, după principiile de mai sus mai mulți tineri studenți, însă să se remunereze din venit și preoți și învățători săraci cu însușiri eminente, familie numeroasă, și îmbătrâniți.
  • În a patra perioadă (2021–2071) să înceteze capitalizarea și să se formeze un fond de rezervă din 1/10 a veniturilor anuale. Restul bunurilor ”să se întrebuințeze pe lângă sus expusele ajutorări, pentru orice alte scopuri religioase ale românilor de religiunea ortodoxă răsăriteană, după buna chibzuire a majorității reprezentanței, având în vedere prosperitatea și înflorirea patriei comune, a bisericii răsăritene ortodoxe, și a națiunei române.

 

 

3

 

Destinul tragic al Fundației Gojdu

Reprezentanța s-a îngrijit de hotărârile testamentare. Din 1871, până în 1917, s-au acordat 4.455 de burse, în valoare de 1.117.292 florini. Așa a luat naștere o elită intelectuală din care amintim: Victor Babeș, autorul primului tratat de bacteriologie din lume, Traian Vuia, pionierul aviației mondiale, scriitorul Octavian Goga, academicianul Valeriu Braniște, iar lista poate continua la nesfârșit.

Lucrurile încep să se complice după Primul Război Mondial. Averea fundației rămâne pe teritoriul maghiar. În 1930, România și Ungaria semnează un acord în ceea ce privește soarta Fundației Gojdu. Au loc mai multe negocieri între guvernele celor două țări, dar începerea celui de-al Doilea Război Mondial, le sistează complet. La finalul conflagrației, românii din Ungaria au dorit să întrebuințeze imobilele Gojdu în scopuri culturale. Imposibil, pentru că în 1952, regimul comunist din Ungaria le naționalizează. Lucrurile rămân neschimbate mulți ani. Abia în 1996, la inițiativa ierarhilor ortodocși din Mitropolia Ardealului și Mitropolia Banatului, Fundația Gojdu își reia timid activitatea la Sibiu.

 

Acordul româno-maghiar privind afacerea Gojdu din 1937

Acordul româno-maghiar privind afacerea Gojdu din 1937

 

În octombrie 2005, autoritățile române au semnat un acord cu guvernul maghiar prin care se dorea înființarea Fundației Publice Româno-Ungare “Gojdu”. Scopul acesteia ar fi fost susținerea bursierilor români și maghiari, organizarea de programe științifice, conferințe, etc. În martie 2008, Senatul a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru ratificarea acordului dintre Guvernul României și cel al Ungariei.

Din nefericire, avuția lăsată moștenire de Emanoil Gojdu este pe deplin pierdută. Din fundația care odinioară contribuia la formarea elitei naționale, nu a mai rămas decât o amintire cu tente dulci amărui.

 

 

Surse: Maria Berényi, “Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu (1802–1870)”

 

Banii i-au adus notorietatea în perioada interbelică, dar un testament putea să-l înscrie pe veci în istorie. Ioan C. Mihail, supranumit Jean, a fost unul din cei mai bogați români care au existat vreodată. În timpul Marii Crize Economic izbucnite în 1929, face un gest uriaș și devine garantul țării pentru un împrumut extern. S-a stins pe 23 februarie 1936, singur, într-o cămăruță neîncălzită.

 

Genealogia spiței Mihăileștilor, o loterie a norocului

 La 1837, avea să se nască Constantin Dinu Mihail, ctitorul dinastiei. Învățat de mic să prețuiască pământul la justa lui valoare, își ia inima în dinți și pleacă la Şcoala de Agricultură din Hohenheim. Acolo, tânărului îi cade cu tronc o macedoneancă pe nume  Mathilda Spiro, pe care o ia de soție cam prin 1869. Iubirea lor aduce pe lume patru copii, dintre care doar doi vor trăi, Nicolae și Ioan.

 

Palatul comandat de Constantin Dinu Mihail în stil neogotic, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau

Palatul comandat de Constantin Dinu Mihail în stil neogotic, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau

 

Moștenirile s-au ținut lanț de familia Mihail. Șirul e deschis de Constantin, care primește la moartea tatălui său 100 de mii de pogoane de pământ. În 1899, decide să investească o parte din avere într-un palat după modelul celor occidentale. Cu toate acestea, Dinu Mihail nu a mai apucat să-și vadă opera pentru că se stinge în 1908, lucrările cad pe umerii feciorilor. Un an mai târziu are loc inaugurarea palatului, iar Nicolae apucă drumul străinătății și se stabilește în Franța, unde moare la 1918.

 

Familia “bântuită“ de moșteniri

Averea colosală rămâne în mâinile lui Jean, după cum îl denumiseră contemporanii. Face studiile la Facultatea de Drept din Paris, ca mai apoi să obțină doctoratul. În 1909, își sporește averea printr-o moștenire primită de la mătușa sa, Elena Dumba. În plină ascensiune financiară, decide să se înscrie în Partidul Conservator, care îl propulsează spre deputăție. Partidul intră într-o criză de identitate, iar Ioan C. Mihail părăsește tabăra și trece de partea liberalilor.

 

Poza nr 2

 

Șiragul moștenirilor continuă în 1923, când o soră de-a Elenei Dumba, îi lasă cinci milioane de lei numerar, un conac la Deveselu și alte moșii. Nimic nu părea să-i amenințe tașca cu bani. Nici Marea Criză Financiară (1929-1933), nu a putut stăvili elanul afaceristului. La acea vreme, România se confrunta cu mari probleme financiare. Carol al II-lea avea nevoie urgentă de bani pentru a redresa țara. Dar lucrurile nu era atât de simple, pentru că cineva trebuia să garanteze împrumutul. Când debutase criza, Ioan era cel mai bogat om din țară, numai el putea salva patria. Fără să stea pe gânduri, Jean își pune în joc averea și garantează împrumutul cu propria avere.

 

Testamentul lui Ioan C. Mihail putea schimba România

Nimeni nu știe de ce Jean nu și-a întemeiat o familie. La 14 februarie 1933, decide să-și facă testamentul, publicat ulterior în Monitorul Oficial, nr. 300. Neavând moștenitori, Ioan lasă întreaga avere, mobilă și imobilă, statului român. Toate acestea cu o condiție: înființare unei fundații culturale care să îi poate numele. Așezământul urma să fie administrat de un consiliu compus din: Patriarhul României, Preşedintele Academiei Române, Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, Ministrul Instrucţiunii Publice şi Ministrul Sănătăţii Publice. Iată câteva din dispozițiile cuprinse în testament:

  • Moșiile sale să fie împărţite în loturi, iar ţăranii să primească loturi mici, de trei hectare, la preţuri accesibile.
  • Sumele obţinute din vânzarea loturilor, urmau să formeze ”Fondul Ioan C. Michail” din care statul să finanţeze acţiuni de utilitate publică (modernizarea școlilor, dotarea satelor cu biblioteci, ajutor material pentru copiii aflați în pragul abandonului școlar).
  • Alocarea sumei de 500.000 lei pentru Fondul ”Nicolae şi Victoria Michail” pentru a fi ajutaţi săracii şi bolnavii din orașul Craiova. Orașul Turnu Severin, din judeţul Mehedinţi, să primească 500.000 lei pentru înfiinţarea ”Fondului Constantin N. Michail” din care să fie ajutaţi săracii, infirmii şi bătrânii.
  • Casa Bisericilor să primească 200.000 lei pentru reparaţia şi pictarea Bisericii Ortodoxe din localitatea Drăgăneşti, judeţul Tecuci, aflate pe moşia lui Ioan C. Mihail.
  • Înfiinţarea Institutului Maternităţii din Bucureşti, ce urma a fi organizat, dotat şi administrat în conformitate cu ultimele standarde existente atunci la Paris. În plus se dorea înfiinţarea unei secţii de puericultură. Suma alocată pentru ridicarea institutului, dotare, mentenanță și plata salariilor, se ridica la 10 milioane lei.
  • Dacă, între data redactării acestui testament şi data morţii , se vor adăuga alte bunuri mobile sau imobile, acestea să urmeze linia generală a testamentului.

 

: Palatul a fost donat statului în anul 1936, iar azi adăpostește Muzeul de Artă Craiova

Palatul a fost donat statului în anul 1936, iar azi adăpostește Muzeul de Artă Craiova

 

Un milionar dat uitării

Medicii au pus moartea lui Jean Mihail pe seama unei bronhopneumonii virale. Conform testamentului, trupul său a fost înhumat în cavoul familiei din Cimitirul Ungureni, situat în Craiova. Românii l-au jelit amarnic, iar în ziua funeraliilor, școlile și-au suspendat cursurile. Moartea unui singur om alimentase vistieria statului cu o suma uriașă: între patru și șase miliarde lei. Fundația Culturală ”Ion C. Michail” a luat ființă pe 1 septembrie 1936, însă degeaba. Conducerea și personalul fundației și-au fixat salarii enorme și au prăpădit o bună parte din fondurile destinate carității. De la moartea latifundiarului și până în 1948, nu se găsise nimeni care să ducă la bun sfârșit prevederile testamentare.

Averea de-o viață, fusese înstrăinată în câteva luni. După instaurarea regimului comunist, autoritățile sovietice și-au însușit resturile rămase de la masa lui Mihail și au făcut tot posibilul să-i șteargă numele din memoria poporului.

 

 

Craiova, supranumită în trecut Orașul celor o mie de palate, găzduiește în inima sa una dintre bibliotecile române de o frumusețe și istorie aparte, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman. Despre legendele și farmecul acestui veritabil leagăn pentru carte și cultură, Matricea Românească a discutat cu Directorul în exercițiu al Instituției, Lucian Dindirică.

Donația de suflet a cuplului Alexandru și Aristia Aman

Oficialul ne-a deschis ușile spre trecutul tumultuos al acestei biblioteci, care s-a născut din patriotismul și din dorința sinceră a cuplului Aman, Alexandru și Aristia, de a transmite orașului Craiova cele mai importante comori – cele ale spiritului. Drept dovadă a acestei dorințe de netăgăduit servesc și extrasele din testamentele lor, prin care donatorii lasă cu limbă de moarte tot avutul material și spiritual orașului natal. Alexandru Aman (1820-1885) a fost magistrat și fratele mai mare al lui Theodor Aman. Împreună cu soția sa, Aristia Aman (1833-1904, născută Grigorie Lăceanu), acesta a lăsat Primăriei un fond cultural impresionant, compus din case, tablouri, cărți, obiecte de artă. Condiția a fost înființarea unui așezământ public de cultură denumit Fundaţia “Alexandru şi Aristia Aman”, ce s-a deschis la 21 decembrie 1908, fiind compus din bibliotecă, pinacotecă și muzeu.

Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu acestea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine – Alexandru Aman (14 noiembrie 1884)

Grație acestui început prolific, Biblioteca a devenit, așa cum notează conducătorul instituției, un templu al culturii, care de-a lungul vremii a primit în spațiile sale donații vaste, de la oameni de valoare ai timpului. Printre donatorii cei mai renumiți, directorul Bibliotecii îl menționează pe primarul Craiovei de la începutul secolului XX, Nicolae P. Romanescu, cel care în urma morții unicului său fiu, aviatorul Ionel Nicolae Romanescu, decide să doneze orașului întreaga sa avere, iar în special Bibliotecii un fond de peste patru mii de volume de carte, în limbile germană și franceză, inclusiv operele complete ale lui Voltaire, exact după moda vremii.

O dovadă de patriotism care nu a rămas străină de noi căci, așa cum notează domnul Dindirică: „Patriotismul secolului XIX cred că nu poate fi comparat cu nici un alt fel de patriotism. Foarte multe declarații de astăzi sunt de fațadă sau de populism ieftin, care este mascat în patriotism. Patriotismul autentic este acesta, pe care vi l-am spus: să-ți lași toată averea pentru oraș, să lași cu limbă de moarte să se întâmple asta, asta și asta, din banii tăi, pe terenurile tale, în casele tale, doar pentru a crește cultura orașului tău. Iată o dovadă de patriotism, nu doar la nivel declarativ! Patriotismul cred că izvora și din sentimentul acesta de apartenență la o comunitate, din conștiința faptului că trebuie să ne dezvoltăm așa cum suntem, fără a ne uita mai departe de granițele orașului, și încercând să ridicăm  comunitatea în care viețuim, după propriile puteri”.

Tot în rândurile binefăcătorilor Bibliotecii, dar din contemporaneitate, se numără academicianul Dinu C. Giurescu, cel căruia puterea comunistă i-a confiscat și i-a distrus prin foc două biblioteci personale, precum și Dan Berindei. Amândoi au semnat câte un contract cu Biblioteca, iar funcționarii instituției sunt mandatarii care vor duce mai departe moștenirea lor în fonduri distincte, separate: „Biblioteca Academicianul Dan Berindei”, respectiv „Biblioteca Dinu C. Giurescu”.

Exponatele patrimoniale cu care se mândrește Biblioteca Aman

Printre exponatele cele mai de preț ale instituției se numără un manuscris Da Vinci, o litografie de secolul XIX, după un original care se află la Vatican, dar și un volum semnat de către Erasmus din Rotterdam, de la 1512, ambele incluse în colecția de patrimoniu, care numără circa 536 de volume de epocă. Un fapt aparte, ce ne-a atras atenția, este vasta colecție de Biblii, care din spusele directorului, au fost editate pe întreg teritoriul Țării Românești în diferite perioade istorice. Totodată, instituția dispune și de un fond de carte de circa 700.000 de unități de bibliotecă, cuprinzând atât cărți în format clasic tipărit, cât și digital. Aproximativ 40.000 de cărți reprezintă fondul tradițional, adică volume românești tipărite înainte de 1900, și cărți străine înainte de 1940.

Manuscrisul lui Leonardo Da Vinci, unul dintre exponatele remarcabile din fondul patrimonial de carte administrat de Biblioteca Aman din Craiova

Manuscrisul lui Leonardo Da Vinci, unul dintre exponatele remarcabile din fondul patrimonial de carte administrat de Biblioteca Aman din Craiova

În ciuda acestor bogății, cu care Biblioteca Aman se mândrește, există probleme stringente pe care directorul instituției încearcă să le soluționeze. ”Conduc această instituție, nu singur, ci împreună cu un colectiv de oameni inimoși. Este o instituție care, pentru noi, craiovenii, reprezintă un adevărat simbol local, una dintre cele mai importante instituții culturale ale orașului, care freamătă efectiv de cultură și care a reușit să polarizeze utilizatorul de toate vârstele și din toate categoriile sociale publicului. Am avut grijă și avem grijă în continuare să fim pe placul tuturor. Nu știm dacă suntem iubiți, dar știm că suntem folosiți și acest lucru este dat de numărul foarte mare de utilizatori care ne trec pragul, afirmă oficialul.

 Voiesc… ca în casele mele din acest oraş cu tot locul şi dependinţele lor din strada Kogălniceanu, Primăria Craiovei să înfiinţeze şi să întreţină o bibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestor case – Aristia Aman (14 mai 1901)

Bibliotecă versus Internet: lupta pentru supraviețuire

Lucian Dindirică se arată a fi un fervent luptător cu Internetul, menționând că ”bătălia între carte și Internet este una care se duce pe viață și pe moarte. Însă, contează foarte mult ce înțelegi, dacă asta ți se spune din familie, dacă așa te educă părinții. Contează foarte mult, de asemenea ce se întâmplă la școală, contează cu atât mai mult ce se întâmplă la Universitate, și abia apoi vine și rolul nostru, acela de a încerca să «agățăm» posibili viitori noi utilizatori. Nu mă feresc să spun că jucăm «parșiv» în acest joc cu Internetul. De cele mai multe ori, folosim mijloace neortodoxe, dar cu scopul de a atrage copiii către bibliotecă. Până la urmă, dacă dorești să folosești biblioteca, într-un final, trebuie să iei o carte acasă. Nu am inventat noi această logică. De aceea, spun că ducem o bătălie cu Internetul, însă, pentru noi, la Craiova, consider această bătălie pe jumătate câștigată, din partea Bibliotecii, deoarece ne putem lăuda cu o frecvență foarte mare, o medie de 600 de cititori pe zi, ceea ce nu este puțin lucru. Avem vârfuri, în sesiune, care ating 2200 – 2300 de utilizatori. Este clar că sunt tineri care vin să învețe, dar care și înțeleg rolul primordial al bibliotecii în cercetare. Acest lucru nu poate decât să ne bucure”.

Lucian Dindirică, omul de cultură care aduce Biblioteca Aman mai aproape de inimile cititorilor de toate vârstele

Lucian Dindirică, omul de cultură care aduce Biblioteca Aman mai aproape de inimile cititorilor de toate vârstele

Întrebat de Matricea Românească cum vede diferența dintre bibliotecă și Internet, liderul instituției apreciază că doar prima dispune de ”informația reală. De câte ori suntem întrebați, trebuie să spunem că avem săli de Internet, în care tinerii participă la fel de fel de programe care țin de această arie. Și le spunem: «Folosiți Internetul pentru a vă găsi bibliografia adecvată unei anumite teme de cercetare. Căutați pe internet cărțile sau aparițiile noi». Și noi, tot de pe Internet aflăm care sunt aparițiile noi, tot pe e-mail primim ofertele cu noile apariții de la edituri. Cumpărăm și ebook-uri, pentru că lumea aceasta este nebună, se mișcă într-un ritm alert. Avem și ebook-uri, dar cu adevărat cărțile pe care trebuie să le cercetăm sunt acelea de pe rafturile bibliotecii, nu cele puse online”.

Meritoriu este că în ciuda dificultăților pe care o astfel de instituție culturală ”clasică” le întâmpină, ea a reușit să coaguleze un public loial și să incube sentimente nobile față de carte și față de citit, începând cu cei mici, prin joc, și terminând cu cei în vârstă, care au prins vremurile când doar cartea era sursă de informare continuă. Biblioteca Aman din Craiova este, pe bună dreptate, un bastion al culturii românești, dovadă vie a potențialului cultural românesc, chiar și în contemporaneitate, în condițiile unei societăți consumeriste.

Foto deschidere: Fațada Bibliotecii Aman așa cum arăta ea în iunie 2016

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Biblioteca Aman - o nestemată a patriotismului oltenesc de viță veche

16 Noiembrie 2017 |
Craiova, supranumită în trecut Orașul celor o mie de palate, găzduiește în inima sa una dintre bibliotecile române de o frumusețe și istorie aparte, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman. Despre legendele și farmecul acestui veritabil leagăn...