Dragos Bucur interviu Matricea Romaneasca slider

Filmele româneşti scriu istorie la noi acasă. Dragoş Bucur: “E aproape incredibil. E ca şi cum Obama ar deveni prim-ministrul României”

https://youtu.be/Loe3P5R_Hck

Dragoş Bucur are de ce să fie jovial în aceste zile. Două dintre filmele în care joacă – “Două Lozuri” (pe care l-a şi produs, un omagiu adus lui Caragiale şi Daciei părinţilor noştri), respectiv “Câini” – sunt în topul preferinţelor românilor, fiind ambele succese fulminante la publicul autohton, abonat tradiţional din varii motive (penuria de producţii locale, marketingul agresiv) la blockbuster-ele americane.

Aşa că, atunci când ne invită în rulota lui neîncălzită (“Au uitat să bage băieţii căldură. Nu-i nimic. Vă dau o cafea, un ceai?”), într-o pauză de filmare, Dragoş e aproape exultant, dar afabil şi ne-epatant.

“Pentru noi, este de domeniul SF-ului. E ca și cum ai zice că Iliescu ajunge președintele Americii. E aproape incredibil! Sau că Obama devine prim-ministrul României. Nu te gândești că se poate așa ceva. Și totuși, s-a putut. Iar faptul că filmele acestea două (Câini şi Două Lozuri, n.r.) au avut public… În plus, încă un film românesc, Selfie 69, a depășit înainte recordul acesta, cu peste 20.000 de spectatori. Dar ca, în trei săptămâni, trei filme românești să facă atâta public e așa, o bucurie imensă pentru mine – și cred că poate fi un moment în care publicul spune: «Da, măi, nu mai fug când văd la cinema film românesc».

Sunt două genuri care, din păcate, sunt foarte puțin întâlnite în cinema-ul românesc. Şi faptul că amândouă au reușit să facă, din câte am înțeles, Câini – 25.000 de spectatori, iar Două Lozuri, doar în primul week-end – 27.000… este realmente o performanţă.”

Trei filme românești să facă atâta public, în numai trei săptămâni, e o bucurie imensă! Cred că poate fi un moment în care publicul spune: “Da, măi, nu mai fug când văd la cinema «film românesc»”

“Istorie” este un termen care s-ar potrivi mai bine performanţelor pe care le evocă Dragoş. După ani de zile în care a cucerit numeroase premii peste hotare, graţie eforturilor unor Porumboiu, Mungiu, Puiu, Sitaru sau Jude, şi ale unei pleiade de actori talentaţi, filmul românesc începe să câştige bătălia acolo unde, pentru cei implicaţi, contează cel mai mult: în inimile conaţionalilor lor.

Dragoş Bucur: "Dacă stau să mă gândesc care este precedentul thriller românesc, nu știu ce să zic"

Dragoş Bucur: „Dacă stau să mă gândesc care este precedentul thriller românesc, nu știu ce să zic” Foto: Marius Donici

Ceea ce frapează la tura victorioasă făcută de Câini şi de Două Lozuri în sălile de cinema româneşti e faptul că, aproape contraintuitiv, filmele gravitează în jurul aceloraşi probleme. Personajele din ambele producţii, îi facem observaţia lui Dragoş, vor să iasă din matricea românească şi – cu o excepţie notabilă în Câini – eşuează.

“Cred că e mai scurt să vorbești despre asemănări, decât despre diferențe. Diferențele sunt atât de multe, încât e complicat. În primul rând, n-aș spune «rețeta», dar procesul prin care filmele acestea au ajuns la lumină, la public, sunt total diferite. Câini este un film la care, din câte știu eu, Bogdan Mirică muncește de patru sau de cinci ani, a scris probabil cinci draft-uri de scenariu, dacă nu mă înșel, îl «roade» proiectul acesta de mulți ani. Este un film care a primit sprijin de la CNC (Centrul Național al Cinematografiei, n.r), este un film care are co-producători străini, este un film serios, care tratează o problemă într-o cheie foarte serioasă, este un film cu un buget decent – nu știu exact cât are, dar bănuiesc că are peste 500.000 euro, e o sumă spusă fără să am cunoștință. De asemenea, genul, în sine – thriller este o chestiune care nu prea se face în România. Dacă stau să mă gândesc care este precedentul thriller care a ieșit pe ecranele româneşti, nu știu ce să zic. Nu-mi amintesc.

https://youtu.be/J2KznXCOT6M

La polul opus, Două Lozuri este o comedie, făcută de o școală de actorie – şi asta neacreditată -, actoriedefilm.ro, proiectul meu, al lui Papi (Alexandru Papadopol, n.r.) și al lui [Dorian] Boguță. [Regizorul] Paul [Negoescu] a intrat așa, cu capul înainte în chestiunea aceasta. Din câte am aflat, la trei zile după ce am început filmările, a vrut să se retragă, s-a panicat. Filmul este făcut cu bani de buzunar: banii noștri, banii cursanților, banii unor prieteni, au mai venit unii cu: «Ia 500 de euro, îți iau eu mâncarea». Co-producătorii au intrat cu servicii, neplătiți, urmând ca la final să ia ceva, dacă filmul face profit. Aproape toată echipa a venit: fie, majoritatea neplătită, fie plătită cu 20-30% din cât ar fi trebuit să ia. Două Lozuri nu își propune să ridice probleme grave în atenția publicului, își propune doar să facă oamenii să râdă. Pe de altă parte, asemănările sunt că ambele filme sunt făcute cu foarte multă pasiune. Poate pentru public nu este important, dar pentru mine, din interior, este foarte important. Atât Paul, cât și Mirică, în momentul în care au intrat în proiectele acestea, au intrat cu tot sufletul.” Q.E.D.

“Două Lozuri” este făcut cu bani de buzunar: banii noștri, banii cursanților, banii unor prieteni, au mai venit unii cu: «Ia 500 de euro, îți iau eu mâncarea»

Dacă «mijloacele de producţie» a filmelor în discuţie au fost, cel mai adesea, «româneşti», pentru a folosi un eufemism, etica muncii a venit să compenseze deficienţele logistice. “Libertatea”, ne explică Dragoş, “este cea mai tare chestie atunci când faci un film independent. Presiunea e de cu totul altă natură, decât atunci când finanțările vin dintr-un sistem organizat. OK – nu iese, nu iese! Bineînțeles, asta nu a făcut pe nimeni să fie mai relaxat atunci când muncea. Am muncit câte 14-15 ore în fiecare zi. Eu însumi am întins cabluri, am împins rulote, am cărat generatoare, am întins masa pentru echipă, am negociat cu oamenii pe la cârciumi și prin bloc. Am făcut absolut tot. Și nu e vorba numai de mine, ci și de Paul, și de Doru, și de Papi, și de Ovidiu, și de Ana, de toată lumea. Dar nu «tremurau chiloții» pe mine că «Mamă, dacă nu îmi iese filmul?». Nu mă face să fiu mai relaxat din punctul acesta de vedere, al volumului de muncă și al implicării, ci mă face să fiu mai relaxat în ceea ce privește produsul final.”

În pofida recepţiei extrem de pozitive, au existat şi câţiva nori care au venit să întunece cerul lui Dragoş şi al echipei de la Două Lozuri: “Nu știu dacă ați aflat, dar niște puști s-au apucat să submineze filmul și l-au coborât de la nota 8 și ceva pe IMDB – care era o notă corectă, nimeni nu vorbise cu nimeni să dea o notă mai mică sau mai mare… Ne-au dat cam 400 de oameni nota 1.”

Dragoş e, după propria-i mărturisire, campion la glume proaste. Completarea noastră: şi la comedii bune

Dragoş e, după propria-i mărturisire, campion la glume proaste. Completarea noastră: şi la comedii bune

Motivul? “Nu le place de cineva din film. Nici nu contează. Gluma în sine o gust, pentru că eu sunt campion la glume proaste. Dar dincolo de glumă, m-au atacat personal. Probabil că, dacă eram angajat într-un film, nu mă interesa. Dar e al meu, e filmul meu. Nu pot să închid ochii la chestiunea aceasta. Datoria mea e să fac tot ce pot să repar greșeala asta. Am vorbit cu ei până la urmă, și se pare că «războiul rece» o să ia sfârșit. I-am invitat să vadă filmul, și dacă nu le place, le plătesc eu biletul. Asta pentru că nu îl văzuseră. Le-am propus, deci, să vadă filmul și, dacă după ce îl văd vor în continuare să dea nota 1, dau și eu, live pe Facebook. Dacă le place, plătesc biletul şi îmi aduc filmul la nota pe care o merită. Sile e un parior! (râde)”

Aluzia la Sile, personajul carismatic din Două Lozuri, nu e întâmplătoare, iar în discuţia cu Bucur poţi observa, dacă ai un ochi fin, atât crâmpeie din sans souci-ul seducător al lui Sile, cât şi din gravitas-ul lui Roman, protagonistul din Câini.

“În cele din urmă, fiecare personaj are ceva din actor, sau invers. Pentru că nu ai cum, nu există o dedublare 100%. Totuși, sunt eu – că sunt priviri, că sunt gesturi, că sunt gânduri. În primul rând, personajele acelea gândesc. Or, eu gândesc. Că îmi controlez gândirea și că o conduc pe anumite fire, așa cum îmi cere scenariul sau îmi cere regizorul, aceasta este o altă discuție, dar bineînțeles că sunt similitudini. Nu înseamnă că, dacă joc un criminal, eu visez să omor – dar, dincolo de asta, și un criminal se poate uita pe stradă și poate constata frumusețea unei păsări sau să se amuze la o glumă. Acolo intervin eu, în chestiunile acestea mici, care construiesc, de fapt, «carnea» personajului. La Sile, sunt anumite lucruri în comun: eu sunt un tip destul de coleric – în Două Lozuri am exagerat puțin și am dus spre caricatură trăsătura aceasta a lui -, am momentele mele de lașitate, așa cum le are Sile, cred foarte mult în noroc. Chiar cred. Pe de altă parte, la fel ca Sile, cred că norocul nu ajunge și, dacă e în fața ta, du-te după el, fă ceva ca să îl meriți! Raportat la Roman, am momente în care sunt foarte taciturn, am momente în care orgoliul îmi depășește cu mult rațiunea, chiar destul de des. Am momente în care mă cred invincibil. Am lucruri în comun și cu Sile, și cu Roman.”

Am lucruri în comun cu Sile: sunt un tip destul de coleric – în Două Lozuri am exagerat puțin și am dus spre caricatură trăsătura aceasta a lui -, am momentele mele de lașitate, așa cum le are Sile, cred foarte mult în noroc. Pe de altă parte, la fel ca Sile, cred că norocul nu ajunge și, dacă e în fața ta, du-te după el, fă ceva ca să îl meriți!

Tranziţia de la comic la tragic nu poate decât să ne fascineze, fapt pentru care le sugerăm cititorilor cinefili să urmărească ambele filme – cu pauza intermediară de rigoare. E o experienţă care le va ridica, precum nouă, o întrebare firească: e ignoranţa (lui Sile & Co.) preferabilă lucidităţii şi realismului dur (din Câini)?

https://youtu.be/j6GvCvAS22Q

“Depinde de caz” explică Bucur pentru Matricea Românească. “Uneori, ignoranța e bună, dar eu nu pot să promovez chestia asta, pentru că e împotriva a ceea ce cred eu. Sunt conștient că de multe ori ignoranța te face mai fericit, dar eu n-aș alege niciodată drumul acesta. Prefer să-mi înfrunt demonii.”

Are Roman, din Câini, demonii lui, sau supra-analizăm? “Probabil că, în momentul în care privești povestea din ansamblu, când ai o perspectivă mai bună asupra întregii povești, poți să vorbești despre demoni, despre masculinitatea din film, poziția femeii, tot ce vrei, treburi grele. Din punctul meu de vedere, Roman este doar un băiat care s-a trezit într-o situație pe care a crezut că o poate gestiona, a aplicat niște reguli pe care el le stăpânea destul de bine, și a fost depășit de situație. Aceasta este punctul meu de vedere, mic, al actorului care își vede de rolul lui.”

Cu liniştile lui neliniştitoare – dacă oximoronul ne e permis -, de film asiatic, Câini – un thriller despre saga vânzării unui pământ moştenit în Dobrogea, blocate de o comunitate închisă, dominată de pulsiuni primare – are accente oedipiene. E personajul lui Dragoş victima predestinării, sau are el liber arbitru? Crede Bucur, “el are opțiuni tot timpul. Nu e un personaj prins într-o plasă de păianjen din care nu poate să scape. Nu. Numai că nu face alegerile bune. Ce aș fi făcut eu, Dragoș? Habar n-am, pentru că eu știu povestea, mi-e ușor să spun: «Eu aș fi făcut așa!». Greșeala lui capitală, în filmul acela, e că o lasă pe prietena lui singură. Uman, aceasta este cea mai mare greșeală, după mine. Dacă l-am judecat undeva, acolo l-am judecat.”

Roman este doar un băiat care s-a trezit într-o situație pe care a crezut că o poate gestiona, a aplicat niște reguli pe care el le stăpânea destul de bine, și a fost depășit de situație. Greșeala lui capitală, în filmul acela, e că o lasă pe prietena lui singură

Atât Dinel, Sile şi Pompiliu, cât şi Roman, sunt produsele (dar şi, finalmente, victimele) mediului în care trăiesc. Îl întrebăm pe Dragoş cum i-a influenţat devenirea artistică faptul că e român.

“Știu că sună uşor patetic, dar eu sunt foarte mândru că sunt român. Pe de altă parte, mi se întâmplă de foarte multe ori să ies pe stradă și să constat în jurul meu chestiuni despre care lumea spune că sunt «românești» și să îmi fie rușine pentru ele. Dar eu sunt format în România, în școala de teatru românească, de către profesori români, în film am învățat ce am învățat de la regizori români. Că ulterior am ajuns în afară, că am mai învățat lucruri, că mi-am mai deschis ochii în anumite direcții, asta e cu totul altceva, dar eu sunt român. Puteam să plec din țară, dar nu mă văd trăind în altă parte. Mi-ar plăcea să călătoresc – dar să mă mut în America sau în Anglia, n-aș putea! Cel puțin acum, eu spun că n-aș putea. Pe de altă parte, românii în continuare parchează pe trecerile de pietoni lângă școli, în continuare parchează pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități, în continuare dacă văd pe stradă pe unul mai închis la culoare, încep să strige că e țigan și că merită bătut. Eu nu pot să accept lucrurile acestea, deși sunt român… De fapt, aceasta nu treabă românească, e partea negativă în orice societate.”

Sile sau Roman? Actorul spune că are câte ceva din fiecare

Sile sau Roman? Actorul spune că are câte ceva din fiecare

Poate un film – pe cât de amuzant, pe atât de satiric – precum “Două Lozuri” să declanşeze o schimbare intimă în noi? “Nu vreau să îi dau o mai mare valoare decât merită filmului, dar dacă ai ochi și minte înțelegi că, dincolo de hăhăiala aia, sunt niște lucruri foarte adevărate în el. Nu îmi dau seama exact ce declanșează schimbările în societate, sau cât e manipulare, așa cum se vorbește în ultimul timp. La urma urmei, orice poate declanșa o schimbare – poate fi un film, poate fi un om, poate fi un eveniment. Cred că orice poate declanșa o schimbare, dacă societatea a ajuns la un moment în care simte nevoie de schimbare. Am senzația că România e într-un moment în care se schimbă. Ce se întâmplă în ultimii ani vizavi de corupție, de educație, de sănătate… cred că toți pe stradă suntem într-un punct în care, chiar dacă încă n-am zis «stop», urmează să zicem, din multe puncte de vedere. Stop și Reset! Știu că sună foarte din cărți, dar o simți când vorbești cu oamenii. OK, până când? OK, am înţeles, dar gata! De la politicienii pe care îi acceptăm de atâția ani, ne facem că nu-i vedem și spunem că nu se poate. Uite că a început să se poată. Deci da, cred că și un film, la un moment dat, poate fi [un agent al schimbării sociale].”

Orice poate declanșa o schimbare în societate – poate fi un film, poate fi un om, poate fi un eveniment. Am senzația că România e într-un moment în care se schimbă

"În ţară, ca regizor preferat, oscilez între Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu. În afară, mi-a plăcut mult Lars Von Trier într-o perioadă, dar îmi plac şi filmele comerciale, ale lui Nolan de pildă..."

„În ţară, ca regizor preferat, oscilez între Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu. În afară, mi-a plăcut mult Lars Von Trier într-o perioadă, dar îmi plac şi filmele comerciale, ale lui Nolan de pildă…”

Suntem la două săptămâni distanţă de comemorarea tragediei din Colectiv, poate cel mai dureros catalizator al schimbării în România post-decembristă. Pentru Dragoş, “e nedrept și să vorbești despre Colectiv din perspectiva asta. Au murit oameni acolo. Bănuiesc că, pentru familiile lor, dacă s-ar schimba ceva în societate, ar însemna un lucru. Dar cred că nu e drept să vorbim despre asta – despre moartea unor oameni și schimbarea unei societăți.”

Cred că este prima oară – și sper să nu fie pentru o perioadă scurtă – când avem politicieni care, într-adevăr, vor binele țării. Cred că e singura schimbare la un an de la Colectiv. În rest, nu cred că lucrurile s-au schimbat

E o vreme câinoasă şi, înghesuiţi într-o rulotă primitoare, de pe marginea unui drum precum cel pe care “gaşca nebună” din Două Lozuri pleca la Bucureşti, disecăm cu unul dintre cei mai talentaţi actori ai României starea naţiei. Comedia lui Dragoş Bucur ne-a făcut să râdem şi să medităm, însă thriller-ul în care joacă a făcut şi mai mult: ne-a dat speranţă.

“Da, e o undă de optimism în finalul din Câini. Eu aşa cred, aşa îl percep. E acolo un poliţist care a ajuns în momentul în care nu mai poate. Cred că, după o viață în care a mâncat rahat, vrea să moară bând apă! (râde)

Depinde foarte mult de cum e structura ta interioară, pentru că poți să-l privești ca pe un film foarte pesimist sau ca pe un film optimist. Eu cred că e unul optimist. E ca în poveștile acelea cu oglinda care îți arată sufletul. Eu, când mă uit în oglinda aceea, văd binele.”

“Două Lozuri” şi “Câini” rulează în cinematografele din România. Detalii despre şcoala de actorie a lui Dragoş Bucur pe www.actoriedefilm.ro

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

stareţa Mănăstirii Humor maica Parascheva Sorohan Bucovina foto slider
Credinţa, ultimul bastion al românilor. Stareţa Mănăstirii Humor, maica Parascheva Sorohan: „Mi-a plăcut afirmaţia unui părinte grec, anume că Moldova, și în special Bucovina, este altarul României”
Theodor Aman, primul pictor român modern foto slider
Portret – Theodor Aman, ilustrul necunoscut. Scurtă recuperare a fondatorului şcolii româneşti moderne de pictură
Dezbatere Independența României Matricea Românească Râşnov primul lungmetraj românesc film istorie
Lecţie de istorie şi film – „Independența României”, primul lungmetraj românesc, comentat de către Matricea Românească la Râşnov
Sergiu Nicolaescu Triunghiul Morţii film istoric România Primul Război Mondial slider
Participarea României la Primul Război Mondial în cinematografia lui Sergiu Nicolaescu: „Triunghiul morţii” (1999)