Luminiţa de la capătul tunelului recenzie slider

“Luminiţa, de la capătul tunelului” – Din care învăţăm că femeile au inventat politica

Timp de citire: mai mult de 3 minute

Pentru unii, campania electorală nu a început încă. Pentru alţii mai lucizi, cum e şi Radu F. Alexandru, dramaturgul care semnează “Luminiţa, de la capătul tunelului”, pusă în scenă în premieră în stagiunea 2016-2017 a TNB, la Sala Atelier (“pepiniera” unde Teatrul cel Mare testează textele noi, cu asistenţă şi devize mici), campania electorală nu s-a încheiat niciodată. Şi asta fiindcă, de la Aristotel citire, omul e un animal politic.

Ca toate animalele, nu neapărat politice, se comportă şi cele mai multe dintre cele patru personaje ale piesei, interpretate (în seara în care Matricea Românească a asistat la premiera pentru presă) de către Constantin Cotimanis, Iuliana Moise (distribuită alternativ cu Monica Davidescu), Alexandra Poiană şi Dragoş Stemate.

“Luminiţa…” ne înfăţişează, ajutată de o scenografie de excepţie pe care i-o datorăm lui Puiu Antemir, un patrulater amoros format din politicianul (versat, cum altfel) Virgil “Gil” Neacşu, soţia lui (infidelă sentimental, dar fidelă maşinaţiunilor sale politice) Delia, “traducătorul” Doru Maxim, un dandi emasculat şi, ei bine, Luminiţa cea – până la un punct – inefabilă.

Constantin Cotimanis, magistral în rolul unui politician veros

Constantin Cotimanis, magistral în rolul unui politician veros Foto: TNB

Ceea ce face din “Luminiţa, de la capătul tunelului” o staţie teatrală imposibil de ratat este – dincolo de aroma locală la care mulţi vor reacţiona instantaneu (în realitate, universală) – ritmul furibund, adrenalinic al textului. La fel ca şi politica noastră de toate zilele, “Luminiţa” (piesa, nu personajul) e o goană ambiţioasă după realizarea de avantaje necinstite – dar şi după aplauzele publicului şi după adevăr -, într-un ecosistem mai corupt decât suma componenţilor lui.

Doru (către Gil): – Investiţii? Aşa numești gesturile de afecțiune ale îndrăgostiților?

Delia: – Are un limbaj mai tehnocrat…

Când un politician, şi încă ministru, riscă falimentul în carieră din cauza denunţului unei soţii înşelate, dezastrul se profilează. Timp de 90 de minute, între patru pereţi (de sticlă, căci universul lor e precar) şi ascultaţi – nu de către servicii, ci de către avizii spectatori – protagoniştii vor încerca să se sustragă cu maximum de beneficii, fie ele financiare sau amoroase.

O comedie cu iz electoral, în care schimburile ilariante abundă, şi care ne învaţă că de moarte şi de politică nu scapă nimeni, dar mai ales că nu poţi păcăli femeile, chiar de-ai fi un şarlatan de talia unui Victor Lustig.

Ajutat de către trei actori care se ridică la înălţime, Constantin Cotimanis face un rol magistral, iar faptul că în sală am identificat (cel puţin) un parlamentar este dovada irefutabilă că arta făcută bine vrăjeşte până şi lighioanele. Că tot e omul un animal politic…

Nota Matricea Românească: [usr 4]

 

Luminiţa, de la capătul tunelului (Teatrul Naţional Bucureşti)

Regia: Mircea Cornișteanu

Durata: 90 minute

Distribuţia:

Virgil Neacșu: Constantin Cotimanis

Delia Neacșu: Monica Davidescu / Iuliana Moise

Doru Maxim: Dragoş Stemate

Luminița Maxim: Alexandra Poiană

Teodor Burnar

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro. Are 11 ani în presa românească, 3 cărţi la activ şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teodor.burnar[at]matricea.ro
Teodor Burnar

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea de Nicoleta Roman slider
Despre „deznădăjduitele muieri” ale Țării Românești. Cum arăta viaţa româncelor acum două secole
Povestea sașilor din Transilvania de Ruxandra Hurezean. Istorie și mărturii slider
Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei
Degete mici Filip Florian carte autori români recenzie slider
Degete mici, Filip Florian: realism magic pe fundal comunist
recenzie roman Aurora Liiceanu Madlena
Aurora Liiceanu, „Madlena”: în căutarea timpului pierdut