Vlad Stănculeasa, “galacticul” român de la Orchestra Naţională a Spaniei: “România face parte din mine, nu am cum să mă descotorosesc de ea. Şi nici nu vreau!”

Cântă pe o vioară care i-a aparţinut lui George Enescu, este “disputat” de două mari orchestre europene şi reprezintă unul dintre cele mai bune “exporturi” muzicale româneşti de după 1990. Violonistul Vlad Stănculeasa a luat o pauză de la o vacanţă petrecută acasă, în Craiova, oferind – cu zâmbetul pe buze – un interviu pentru Matricea Românească.

Matricea Românească: Vlad, ești un artist cunoscut în mediul nostru cultural, totuşi te prindem greu în țară. Ce ai mai făcut în ultima perioadă?

Vlad Stănculeasa: Ultimul an a fost destul de aglomerat. Poziția mea de concertmaistru de la Orchestra din Göteborg, din Suedia, a fost un pic “deranjată” de o altă întâmplare, și anume câștigarea postului de concertmaistru la Orchestra Națională a Spaniei, din Madrid. Anul acesta a fost unul de tranziție, dar nu în adevăratul sens al cuvântului, pentru că lucrurile încă nu sunt definite, nu știu ce se va întâmpla și unde voi rămâne, este cert că nu pot să le fac pe amândouă. Dar am avut foarte multe călătorii între cele două orașe, pentru a combina, pentru o perioadă, cele două slujbe, pentru a vedea cum stau lucrurile la Madrid, urmând ca, după vara aceasta, să iau un an „sabatic” din Suedia, în care mă voi concentra asupra orchestrei de la Madrid. La sfârșitul acestui an, va trebui să decid unde și cum rămân. Deciziile nu prea îmi plac, în general, dar sper că o vină un moment în care lucrurile vor merge singure în direcția bună.

Matricea Românească: Făcând o glumă, e o trecere de la cald la rece.

Vlad Stănculeasa: Da, de la cald la rece. (râde) Sunt două lumi complet diferite. Dar nu ştiu încă cine sunt cei reci şi cine sunt cei calzi, cei “călduroşi”.

Matricea Românească: Cum diferă peisajul muzical între cele două culturi?

Vlad Stănculeasa: În ceea ce privește cântatul în orchestră, suedezii sunt mult mai dedicați lucrului în echipă. Or, la Madrid, individualitatea, personalitatea fiecăruia dintre artiști, dintre interpreți, de multe ori, are tendința să vină împotriva ideii de ansamblu și împotriva ideii de a colabora.

Matricea Românească: Apropo de asta… Nu ştiu dacă eşti socio, cum se spune în Spania, dar practic se verifică şi în muzică ceea ce se întâmplă şi la fotbal, cu Real Madrid. Şi acolo sunt multe individualităţi, greu de gestionat.

Vlad Stănculeasa: Absolut! Uitaţi-vă la Islanda (echipa naţională de fotbal, revelaţie a EURO 2016, n.r.), cât de uniţi sunt – şi nu au neapărat indivizi care să facă minuni pe teren. Dar au lucrat la grup. Cam așa e și în Suedia, se vrea un mediu de lucru absolut confortabil. Ei așa trăiesc, așa sunt făcuți și, la fel, și educația lor promovează prezența în rândul celorlalți. Nu neapărat să vii tu, să faci o impresie puternică. Ea este acceptată, dar în momentul în care ieși foarte mult din rândul celorlalți… E mai greu. Ceea ce e bine, dar are şi părți mai puţin bune, pentru mine. S-ar putea ca cineva cu păreri foarte puternice și cu o încredere foarte puternică în ceva anume, să aibă dificultăți în a-și exprima punctul de vedere.

Matricea Românească: Cu lumea muzicală de la noi cum mai ții legătura?

Vlad Stănculeasa: Vin cam o dată pe an, în medie, pentru câteva concerte în țară ca solist. Ultima oară am fost la Orchestra Națională Radio, la orchestra de cameră, făcând un proiect destul de ambițios pentru mine, unde am cântat alături de ei în orchestră, fără dirijor, şi ca solist. A fost o săptămână absolut incredibilă și am muncit foarte mult împreună. Rezultatul a fost cum a fost, dar cred că, poate pe undeva, a deschis un anumit drum către conștientizarea faptului că orchestra poate să se dezvolte din interior, şi nu neapărat din exterior. Adică, nu în funcție de ce dirijor vine, cine, cum sau ce solist apare.

Orchestra poate să se dezvolte şi din interior, nu neapărat doar din exterior

Deci, lucrul la care m-am concentrat eu a fost cum să aducem împreună modalitatea de a cânta împreună, felul în care tragem arcușul pe coardă, cum să unim toate aceste dimensiuni diferite în continuitatea discursului muzical. Aici vine, clar, o întreagă istorie despre cum se poate lucra și ce se poate face, mai ales în cadrul unui grup mic, o orchestră de cameră, pentru că aici se văd puterea de lucru și puterea de progres a unui ansamblu: în momentul în care vii și începi să lucrezi în detaliu lucrurile care țin de «bucătăria» fiecăruia.

Vlad Stănculeasa: “Eu m-aș întoarce în țară mâine dacă aș avea un mediu de lucru în care progresul meu interior să se materializeze asupra unui grup, asupra unei orchestre, asupra unei școli”

Vlad Stănculeasa: “Eu m-aș întoarce în țară mâine dacă aș avea un mediu de lucru în care progresul meu interior să se materializeze asupra unui grup, asupra unei orchestre, asupra unei școli”. Foto: Mihai Vladu

Matricea Românească: Observi vreo evoluție la noi, din acest punct de vedere?

Vlad Stănculeasa: Nu, încă nu. Dar nu neapărat pentru că nu se poate. Sigur se poate, pentru că suntem o națiune dintre cele mai talentate, din câte am văzut până acum. Asta este clar, nu se pune problema. Educația muzicală este foarte importantă: pentru ce mergem acolo, ce facem, pentru ce ne luptăm. Bineînțeles, nu pot să spun că în alte țări este mai bine, din punctul acesta de vedere. Se poate foarte bine ca o orchestră din Vest să funcționeze mult mai bine decât în România, doar pentru că au pentru ce să se lupte – un salariu bun, cu care trăiesc foarte bine, şi aşa mai departe. Dar ideea de progres adevărat nu știu dacă există undeva. Deocamdată, nu am întâlnit o orchestră despre care să spun: „Da, aici se simte nevoia muzicienilor de a progresa, de a face lucrurile mai bine, și mai bine, şi mai bine”.

Matricea Românească: Tu ești deja în elita muzicală și promovezi peste hotare geniul muzical românesc. Care sunt visele tale, în continuare?

Vlad Stănculeasa: Încerc să mă concentrez asupra mea. Tot ce fac, încerc să fac pentru a mă elibera complet de ce înseamnă felul în care cântăm, de felul în care privim lucrurile, de tot ce înseamnă material – cum tragi cu arcușul, pentru ce faci asta, câți bani, unde, de tot ce înseamnă adaos. Încerc să merg către esență – ce înseamnă muzica, cum mă pot conecta cu ea și cât de liber pot să fiu prin ea. Muzica este domeniul meu, cu asta mă ocup, deci prin asta pot să ajung la ceea ce îmi doresc, la libertate.

Un muzician care a ajuns la un nivel extraordinar, se poate să fie un necunoscut

O să vă spun ceva care s-ar putea să vă pară interesant. De multe ori, am văzut cazuri în care oameni care au făcut un progres extraordinar propriu, au ajuns la un nivel foarte înalt de a conștientiza cât mai multe lucruri. Nivelul lor nu a ținut neapărat să se materializeze în lumea socială, în lumea în care trăim. Un muzician care, poate, a ajuns la un nivel extraordinar, se poate să fie un necunoscut. Sau invers, sau ambele. Or, deocamdată sunt destul de concentrat pe ce am eu de făcut, cu propriile-mi limite și încercări. Și, Slavă Domnului că am și găsit o cale prin care lucrul acesta să meargă în direcția bună, asta e clar. Pentru că, de multe ori, lumea vrea să facă lucruri și încearcă să se descotorosească de multe, dar mijloacele pe care le au – cele din afară, nu neapărat interioare – sunt limitate. Și atunci, orientarea unei persoane se poate să fie un pic haotică.

Matricea Românească: Când susții un recital, ai în gândul tău și România, și imaginea patriei?

Vlad Stănculeasa: Da, dar probabil nu conștient. Momentul în care am vrut conștient să atrag publicul mondial către România a fost cel în care am avut ocazia de a înregistra un CD pentru Sony. Bineînțeles, ideea de a promova România a venit prima, dar a fost şi acceptată drept proiectul cel mai interesant pentru ei. Eu am făcut o înregistrare cu sonate de Enescu, Tiberiu Olah, Paul Constantinescu și Mihail Jora – ultimii trei, compozitori care sunt aproape necunoscuți în lumea internațională. Am fost foarte bucuros că cei de la Sony au fost incitați de proiect și cred că a avut succes. România e întotdeauna acolo, în mintea mea, și bănuiesc că nici nu am de ales – pentru că este un lucru care face parte din mine, și nu am cum să mă descotorosesc de asta. Şi nici nu vreau!

Matricea Românească: Este acea Matrice despre care discutăm.

Vlad Stănculeasa: Aşa este.

Matricea Românească: Cum îți prefigurezi viitorul, după anul acela sabatic despre care vorbeai? Ce te-ar încânta mai mult să faci?

Vlad Stănculeasa: Nu știu, acum, să vă răspund. Orientarea mea nu e neapărat de a face ceva anume, ci orientarea mea e în ce direcție merge evoluția mea. Tot ce vine pe lângă asta, e chiar pe lângă, deci e mai puțin important. O prioritate bine stabilită… este puțin ciudat spus, pentru că nu stabilim lucruri care sunt importante pentru noi, ci ajungem la concluzia că sunt importante. Felul în care ajungem la conștientizarea acestei priorități nu cred că ține neapărat de o alegere anume. Aşadar, încă nu ştiu.

Vlad este un obişnuit al celor mai prestigioase scene europene

Vlad este un obişnuit al celor mai prestigioase scene europene Foto: facesofclassicalmusic.blogspot.com

Matricea Românească: Cum putem să te avem mai mult pe scenele din România?

Vlad Stănculeasa: Grea întrebare. Nu știu. (râde) Eu m-aș întoarce în țară mâine dacă aș avea un mediu de lucru în care progresul meu interior să se materializeze asupra unui grup, asupra unei orchestre, asupra unei școli. Dar este mult până acolo – și nu într-un sens rău. Noi, ca muzicieni, ne chinuim mult mai mult aici să supraviețuim. Or, muzica în sine este, de multe ori, departe de conștiința oamenilor. În momentul în care tu faci lucruri ca să supraviețuiești, dragul de a intra în lumea unei piese, cu adevărat, nu ştiu…

Matricea Românească: Se pierde, se viciază.

Vlad Stănculeasa: S-ar putea. S-ar putea să şi ajute. Dar în momentul în care nu ai liniștea aceea de a putea “intra” în ceva în profunzime, s-ar putea să nu meargă bine. Contextul este foarte important. Asta nu înseamnă că, dacă nu ai nici o grijă, o să faci muzică bună. Un alt aspect.

Matricea Românească: Iată, ne întâlnim la Craiova, orașul tău natal. Cum de ai reușit să-ți rupi puțin timp ca să vii acasă, și cum vezi evoluția muzicală a orașului – fiindcă am discutat şi cu directorul Filarmonicii Oltenia, se întâmplă lucruri frumoase aici, iar lumea este atrasă către sala de spectacol?

Vlad Stănculeasa: Nu știu cum mi-am făcut timp. Am reușit, sunt aici, asta este cel mai important.

Matricea Românească: Îți place ce vezi?

Vlad Stănculeasa: Da, foarte mult. Țin minte, de când eram mic, că acesta era un loc unde se întâmplau toate lucrurile importante. Sunt multe amintiri.

Matricea Românească: E un catalizator bun, pentru un muzician, dorul de țară? Sunt convins că aici sunt lucruri pe care nu le ai acolo, oriunde ar fi, Göteborg sau Madrid. Ce ţi-a lipsit cel mai mult, până să revii?

Vlad Stănculeasa: Familia. Apoi zacuscă, salată de vinete, chestii din astea! (râde) Şi anumite mirosuri, lumini, culori – verde, tipuri de verde… Senzații. Nu neapărat un lucru pe care să pot să pun mâna. Iar în Craiova, tot ce se întâmplă, mi se pare că se întâmplă bine. Chiar și Filarmonica de aici, cred că a făcut un progres mare în ultima perioadă, în ultimii doi ani. Și cursa pentru a fi Capitală Culturală Europeană a ajutat foarte mult, a dat un impuls de energie. Sper să nu se dilueze acum, după ce Craiova nu mai e în cursă. Mă încântă.

Matricea Românească: Există stereotipul clasic, după care artiștii sunt puţin izolați, puțin solitari. Se întâmplă așa, sau nu? Diferă, de la artist la artist?

Vlad Stănculeasa: Diferă. Dar da, ar fi o tendință, pentru că e foarte mult timp petrecut înăuntru, între patru pereți, studiind.

Matricea Românească: Tu cum eşti?

Vlad Stănculeasa: Eu, în ultima vreme, am fost mai deschis. Dar, până acum, destul de solitar, dacă stăm să ne gândim la anii mei petrecuți în Elveția, la Academia [Yehudi] Menuhin (celebră pentru regulile spartane, n.r.), unde am studiat trei ani și jumătate… Eram 15 studenți acolo, într-un sătuc din munți. Aveai o poștă, o gară, un bar, trei restaurante și un supermarket. La ora 18, totul era închis. Ce au însemnat anii de studenție, pentru un tânăr normal, care erau ani de petrecere, de prietenii, de ieșit, și ce au însemnat pentru unul ca mine, care s-a trezit pe acolo, prin munți… (râde) Nu aveai ce să faci, altceva, decât să studiezi.

Madrid sau Göteborg? Orchestrele din ambele metropole europene îl râvnesc pe românul nostru drept concertmaistru

Madrid sau Göteborg? Orchestrele din ambele metropole europene îl râvnesc pe românul nostru drept concertmaistru

Matricea Românească: Totuşi, într-un grup de prieteni care au avut vieți normale, tu poți să vii cu o poveste precum aceasta, care este absolut unică.

Vlad Stănculeasa: Da, și dacă le povestesc celorlalți cum s-a întâmplat și “Să vezi ce am făcut eu între 18 și 22 de ani!”, vor spune: „Uau!”. (râde) E interesant, nu mă plâng absolut deloc. Au fost niște ani extraordinari. Am învățat foarte multe. Liviu Prunaru mi-a fost profesor, care este, iarăși, un craiovean de excepție și un muzician extraordinar.

Eram 15 studenți acolo, într-un sătuc din munți. Aveai o poștă, o gară, un bar, trei restaurante și un supermarket. La ora 18, totul era închis. Nu aveai ce să faci, decât să înveţi

Matricea Românească: Ce crezi că aduce Oltenia în peisajul nostru cultural? Ce are particular? Parcă voi, oltenii, sunteţi altfel.

Vlad Stănculeasa: Am văzut, din ce au făcut şi ce fac ei, că oltenii au o manieră directă, de a spune lucrurilor pe nume. Probabil că este și acesta un motor care a dus multe persoane către depășirea limitelor. S-ar putea ca, în personalitatea lucrurilor artistice pe care un oltean le poate face, să se simtă asta.

Matricea Românească: Muzicianul își pune amprenta personală, dincolo de o partitură prestabilită?

Vlad Stănculeasa: Absolut. Nu ai cum să scapi de asta, dar nici să te folosești de ea nu mi se pare o cale bună, pentru că s-ar putea să pierzi perspectiva lucrurilor, a elementelor din care este alcătuită o anumită piesă sau o anumită lucrare, pe care poate chiar tu ai început-o. Din moment ce ai deschis un câmp, lucrurile sunt de așa manieră – Universul funcționează într-o așa manieră – încât poți să te conectezi la cum trebuie să se continue piesa, şi nu neapărat ce ți-ar plăcea ție să faci acolo.

Matricea Românească: Care sunt compozitorii tăi preferați? Ce cânți cu mai mare plăcere?

Vlad Stănculeasa: Faptul că am o plăcere mai mare să cânt anumite piese, țin să cred că are de-a face cu o anumită afinitate, cu o subiectivitate, cu o tendință către ceva. Dar faptul că mie îmi place pizza, mai mult decât pasta, nu e un criteriu. Nu aș putea să spun că pasta aceasta este mai proastă decât pizza aceasta, doar pentru că mie îmi place mai mult pizza, în general. Gusturile nu se discută din principiu, dar nu pentru că ar trebui să ne lăsăm în pace unul pe celălalt. Gusturile nu sunt atât de importante pe cât le facem noi să fie. La fel și în muzică. În momentul în care trei se întâlnesc să facă muzică, vor spune: „Mie îmi place așa, ție așa, și lui așa”. „OK, ce facem?” Răspunsul este afară din subiectiv. Prin subiectivitate, mergând către obiectivitate, și invers. Dar e un paradox aici, la mijloc, și este greu de explicat. Și pentru mine este greu de articulat în cuvinte, dar știu sigur că se poate ajunge la o înțelegere de comun acord, fără a intra în lumea aceasta subiectivă, a gusturilor. Și aici ar trebui să ne luptăm noi, în orice ar fi. Gusturile acestea sunt lucruri care separă lumea în indivizi, până la urmă. Sunt foarte multe posibilități ca ție să-ți placă pizza, cum îmi place mie, dar ce se întâmplă în momentul în care nu e așa? Înseamnă să nu mai am nici o treabă cu persoana respectivă? Lumea ar putea să facă un efort de a-l înțelege pe celălalt, de a se pune în locul lui și de a vedea cam în ce zonă ne putem întâlni.

Revenind… Mi-e și rușine să răspund la întrebarea privind compozitorii preferați. Ador Bach, mă regăsesc, dar mi-e foarte greu să cânt Bach. La fel și Mozart. Tocmai pentru felul în care trebuie să te descotorosești de tot ce înseamnă personalitatea ta. Este o provocare enormă.

"Este foarte greu să elimini zacusca din discuție, în momentul în care cânți Bach. Fiindcă zacusca este acolo, și Parcul Romanescu, la fel." ... Violonistul craiovean Vlad Stănculeasa

„Este foarte greu să elimini zacusca din discuție, în momentul în care cânți Bach. Fiindcă zacusca este acolo, și Parcul Romanescu, la fel.” … Violonistul craiovean Vlad Stănculeasa

Matricea Românească: E ca intrarea într-o catedrală.

Vlad Stănculeasa: Da, și o catedrală care e făcută cu nimic din ceea ce tu ai cunoscut ca şi copil, ca educație, ca mediu, ca tot. E o altă lume, în care singura ta șansă de a intra în ea este de a urma elementele din care muzica e făcută. Or, a le urma, fără ca zacusca să intre în discuție, în momentul în care cânți Bach, este foarte greu. Fiindcă zacusca este acolo, și Parcul Romanescu, la fel. Dar Bach vorbește despre altceva, și atunci este foarte greu. În momentul în care găsești un compozitor care să vorbească cumva și să simți: „Ah, acesta îmi aduce aminte de acest lucru, și mă pot regăsi!”, e posibil să-l cânți mai bine decât pe celălalt.

Matricea Românească: E un gest senzorial, nu rațional.

Vlad Stănculeasa: Absolut. Fenomenologic. Celibidache, știm cu toții cine a fost. Studentul lui îmi este acum îndrumător și aș spune chiar și mentor. Este vorba despre Konrad von Abel, dirijor la Munchen, care a venit la Craiova și a făcut și multe master class-uri de dirijat. Datorită surorii mele (pianista Ivona Hristescu, n.r.) şi lui Marius Hristescu, am putut să facem asta să se întâmple. Are și el, acum, o strânsă legătură cu România.

Cam acestea sunt lucrurile în care mă învârt eu acum. Celibidache și von Abel fac parte din această cale pe care am menționat-o eu înainte, în care în sfârșit simt că pot să îmi găsesc eu singur orientarea în muzică, și în tot ceea ce fac. Fiindcă până acum, mulți dintre profesorii mei și-au exprimat punctele lor de vedere. În momentul în care întrebam un alt profesor despre “cum e aici?” sau „ce se întâmplă aici?”, venea cu o altă părere. Și altul, cu o altă părere. Iarăşi – pasta, pizza, ciorbă. Ce facem? Unde e răspunsul? Nu pot să merg prezentând o anumită piesă de artă și să le spun: „Aici este ce îmi place mie”. La întrebarea aceasta, de multe ori, am primit răspunsuri precum: „Vlad, când o să crești mare, o să ai și tu personalitatea ta, și o să faci şi tu cum vrei”. Ceea ce nu mă ajută cu nimic. O să fac un lucru personal la care unul sau mai mulți să se conecteze. Dar nu putem toți să ne conectăm la ceea ce e acolo.

Vlad Stănculeasa (32 de ani), un muzician român de talie internaţională

Vlad Stănculeasa (32 de ani), un muzician român de talie internaţională

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Biblioteca Aman, născută din neprețuita iubire față de Craiova și față de carte a cuplului Alexandru și Aristia Aman
Biblioteca Aman – o nestemată a patriotismului oltenesc de viță veche
Ion Guceac vicepreşedinte Academia de Ştiinţe a Moldovei Basarabia limba română slider
Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ion Guceac: “Academia a recunoscut, încă din 1994, printr-o hotărâre istorică, faptul că denumirea corectă a limbii vorbite este limba română”
meşterul Ioan Hojbotă Gura Humorului opincă război identitate slider
Şoferul care creează opinci: “Opinca s-a purtat şi în Armată. În război, tata i-o învăţat pe bucureşteni să se încalţe cu obiele, că nu ştiau!”
părintele Alexie Cojocaru Mănăstirea Putna Ştefan cel Mare Mihai Eminescu istoria românilor slider
“Ştefane, Măria Ta, tu la Putna nu mai sta!”. Părintele Alexie Cojocaru: “Migraţia nu este o soluţie. Renaşterea ţării, da! Este foarte important să ştim ce avem de făcut”