Brâncuşi, pe înţelesul tuturor

Geniul lui Constantin Brâncuşi dăinuie la Târgu Jiu, în Calea Eroilor, unde marele sculptor ne-a lăsat Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului. Silvia Iorgulescu vine cu explicaţiile, pe Matricea Românească.

Nu, nu-i vorba de a-l explica pe Brâncuşi ca să-l înţeleagă toţi, ca într-un almanah de popularizare, ci de a aduce câteva argumente că omul care a pus piatra tombală pe vechea sculptură, dând artei lui anvergură universală, rămâne mai presus de toate unul de-al nostru, un „simplu” ţăran român din Gorj, ale cărui opere le putem înţelege cu toţii, pentru că avem acelaşi „instrumentar” interpretativ, acelaşi fundal cultural. Mulţi se tem să o facă, pentru a nu da greş în încercarea de descifrare a unui limbaj care le e necunoscut. Dar Brâncuşi spunea, într-un aforism, că „operele de artă sunt oglinzi în care fiecare vede ce îi seamănă”. Și poate că tuturor ne „seamănă” lucrările lui.

Pornind de aici şi de la două interpretări date de doi „nespecialişti”  în ale sculpturii, dar înţelegători de românitateConstantin Noica şi Ion Ghinoiu –, am făcut un „concurs de dat cu părerea” între prieteni despre semnificațiile ansamblului monumental de la Târgu Jiu. Ideea, apărută la un pahar de vorbă, era să ne testăm adânc blamata (dar și atât de utila, într-o lume care renunță tot mai des să aibă opinii personale) capacitate a românului de a-și cheltui timpul formându-și păreri despre orice – că nu se știe când ai nevoie de ele. Cu atât mai mult cu cât tema merita din plin investiția de imaginație.

Documentarea „pragmatică” a fost minimală, adică un citat din ghidul Târgu Jiului: „După cum se arată într-un document oficial premergător realizării acestor opere (în 1937-1938), proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care, plecând de la digul Jiului – care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjenească –, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale, ce va purta chiar denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei întruchipată într-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră…”

Masa Tăcerii ar fi Masa Ursitoarelor, Poarta Sărutului ar fi metafora nunții, iar Coloana fără sfârşit ar reprezenta înălțarea spre eternitate a sufletelor celor plecați

Să vedem acum şi părerile „nespecialiştilor” amintiţi. Mai întâi, Noica (în „Îndoita infinire la Brâncuşi”) percepe în ansamblul de opere „un sens” unitar, care duce cu gândul la „un epos”, cel al gestului întemeietor al descălecării din patria mumă a Transilvaniei. Îşi imaginează cum nişte ciobani au coborât cu oile pe Jiu în jos şi au ţinut sfat de taină, înţelegându-se din priviri, în jurul acelei Mese a Tăcerii. Hotărâţi, au pornit apoi să-şi facă ctitoria. Au trecut pe sub Poartă, s-au îmbrăţişat pentru ultima oară şi s-au risipit pe cuprinsul acelui pământ. La biserica din centrul aşezării şi-au botezat pruncii, şi-au căsătorit urmaşii şi şi-au îngropat morţii. Iar când „anii, faptele şi jertfele s-au adunat în urma lor, au ridicat în marginea aşezării lor o Coloană, care să fie deopotrivă una a recunoştinţei lor fără sfârşit, cât şi una a năzuinţelor lor fără sfârşit[…]”.

„Pragurile” lui Ion Ghinoiu: naşterea, nunta, moartea

La rândul lui, Ion Ghinoiu (în „Calendarul ţăranului român. Zile şi mituri”) are o intuiţie care merită o atentă luare-aminte, măcar pentru a ne reaminti că este datoria noastră să ţinem vii în memorie, prin noi interpretări, monumentele de artă moştenite de la predecesorii noştri geniali. El descifrează ansamblul ca pe o călătorie a omului de la leagăn la mormânt. Este vorba despre identificarea, în cele trei monumente ce formează un tot, a pragurilor importante ale vieţii omeneşti – naştere, nuntă, moarte –, interpretate prin prisma sensibilităţii tipic româneşti: Masa Tăcerii ar fi Masa Ursitoarelor, Poarta Sărutului ar fi metafora nunții, iar Coloana fără sfârşit ar reprezenta înălțarea spre eternitate a sufletelor celor plecați. Cu singura precizare că, la Masa Ursitoarelor imaginată de Brâncuşi, şi care altădată se umplea cu daruri rituale la naşterea unui copil, spre îmbunarea Zeiţelor sorţii, se hotărăşte destinul unui neam întreg. Trecând prin momentele de bucurie, la nuntă, la hore ori la sărbători, ansamblul se sfârşeşte cu plecarea pe drumul fără întoarcere al celor decedaţi, înţeles ca ascensiune către cer, moment de profundă reculegere, dar şi de apoteoză. Coloana aminteşte astfel de stâlpii funerari tradiţionali, care în unele zone încă se mai aşază la căpătâiul celor morţi.

Te-ar mai putea interesa:  Efectul cărții ilustrate, sau când imaginile formează caractere. Georgiana Butnaru: „Desenul are rolul de a oferi o alternativă a universului imaginar, construit odată cu fiecare cuvânt citit”

Revenind la părerile rezultate din concursul între prieteni iniţiat la Târgu Jiu, doar două exemple.

Primul susține că dorinţa lui Brâncuşi a fost de a ne reaminti „de unde venim” şi de a readuce în contemporaneitate, ca reper de frumuseţe estetică şi morală, amintirea civilizaţiei rurale. Exemplare prin simplitatea și „mândreţea” lor, în care se simte glasul străvechi al timpurilor de la începutul lumii, când toate aveau o ordine și o cumințenie perpetuate azi de tradiție, cele trei Monumente reinstaurează în spațiul nostru agitat veșnicia, reperul fundamental. Ar fi, deci, „firul roşu” care ne conectează cu strămoşii.

Al doilea exemplu merge  – cu nuanţe – în acelaşi sens. Calea Eroilor ar reprezenta, de fapt, în ansamblul ei, o sărbătorire a reîntoarcerii la normalitate –  după trecerea zbuciumului istoric al marii conflagraţii. Celebrarea momentelor de cuminte „banalitate” care se opun „extraordinarului” războiului. „Reînvăţarea” păcii, când timpul are răbdare şi ne îngăduie „să ne revenim la ale noastre”, la ritmul vieţii liniştite, intrate în firesc. Reexersarea bucuriei simple de a mânca împreună la o masă – familie şi prieteni – , de a iubi fără de spectrul tragediei, de a ne plimba liniştiţi prin parc şi de a admira „la liber” capodopere pe alei, în provincialul şi fermecătorul Târgu Jiu. În acest fel de a vedea opera lui Brâncuşi s-ar justifica şi aparent dificilul de înţeles obicei al cuplurilor de a se căsători la Poarta Sărutului şi de a face pozele de nuntă în preajma monumentelor.

La final, o completarea din Constantin Noica. El relatează, în „Supliment la infinire” că, atunci când Brâncuşi lucra la Coloană, copiii din Târgu Jiu erau convinşi de un lucru: artistul va face un bigi-bigi, adică o acadea „pe trepte, ca o rachetă”. Neuitând această „ironie suavă”, Noica a transmis-o peste ani unui cunoscător al lui Brâncuşi, care i-a spus simplu: „Dacă a ştiut-o, acesta s-a bucurat, căci visa să sculpteze pe înţelesul copiilor!”.

Silvia Iorgulescu

Silvia Iorgulescu

Licenţiată în Litere, titlu la care şi-a adăugat un master în Relaţii Internaţionale şi un doctorat în Ştiinţe Politice. Are experienţă ca jurnalist, traducător autorizat de limba franceză şi formator acreditat.
Silvia Iorgulescu

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

regele Carol I al României slider
File din romanul unei vieţi de succes. Regele Carol I al Romȃniei
Dan Berindei mare istoric şi patriot elogiat la 95 ani la Academia Română de către Răzvan Theodorescu Eugen Simion Ioan-Aurel Pop slider
Lecția lui Dan Berindei, un patriot ce iubește necondiționat România: un destin trăit în bucurie și în muncă
bucătărie românească băieţelul român care îi învaţă pe americani cum se găteşte româneşte cu o carte de bucate slider
Băieţelul român care îi învaţă pe americani cum se găteşte (şi trăieşte) româneşte
cărţi poştale spre reunire cuiul din Sighetu Marmaţiei slider
Cărţi poştale spre (Re)Unire. „Cuiul” din Sighetu Marmaţiei

Lăsați un răspuns

twenty − eighteen =