Aurora Liiceanu, „Madlena”: în căutarea timpului pierdut

Aurora Liiceanu, cunoscută mai degrabă ca specialist în psihologie, cu numeroase scrieri în acest domeniu, a publicat anul acesta un volum de auto-ficțiune, Madlena, roman în care recreează atmosfera verilor idilice din anii ’70, petrecute în Vama Veche alături de buna sa prietenă, sculptorița Pusi Cocea. Mai jos, Matricea Românească vă oferă o recenzie a acestei cărţi.

În încercarea de a explica cititorilor mecanismele inspirației scriitoricești, naratoarea face o introducere destul de lungă, pornind pe firul de păianjen al memoriei selective odată cu parcurgerea romanului Amintirea dragostei de Jim Fergus. Descrierea experienței acestei lecturi se împletește cu teoria madlenei lui Proust, Aurora Liiceanu încercând să facă din paginile introductive ale acestei cărți un mic tratat de literatură. Doar că, în practică, nu-i prea reușește.

Primele capitole sunt un soi de recenzie despre Amintirea dragostei, pe marginea cărora naratoarea inserează mici considerații personale, la un nivel școlăresc și simplist. În explicarea teoriei madlenei amintește și de filosoful german Heidegger, efectul Zeigarnik (conform căruia oamenii își amintesc procesele incomplete sau întrerupte mai bine decât procesele complete), pictorul Jules Pascin (supranumit prințul Montparnasse-ului), dar într-o manieră superficială, este mai mult o înșiruire de nume celebre care nu par să se lege nicicum cu acțiunea de mai târziu.

Limbajul simplu, laconic, numeroasele pasaje de vorbire indirectă, și lipsa condeiului în aceste pagini incipiente creează un dezinteres total pentru continuarea lecturii. Îți trebuie multă răbdare să treci peste pasaje de coincidențe nesărate, în care naratoarea divaghează cu grație până să ajungem în mijlocul întâmplărilor. Într-un final, ițele se descâlcesc, dar, paginile cu substrat academic, în care explică pas cu pas teoria memoriei involuntare, știrbesc din valoarea acestui roman.

Dacă iau șirul asociațiilor, atunci ajung să scriu așa: Gregor von Rezzori – Chrysis – Pascin – prințesa Ghica – Pusi – Nayla – Grisha. Dar, de fapt, totul a început cu Jim Fergus. Ce e minunat  în lumea minții este că nu există frontiere, asociațiile sunt libere și năstrușnic de zbenguite. Și poți să te joci cu ele indiferent de unde pornești

Începând cu capitolul La piaza rea, Stoiana, eul narativ Aurora Liiceanu descrie prietenia sa cu Pusi Cocea, un personaj excentric și senzual, care i-a marcat tinerețea. Personalități total opuse, cele două femei au o relație de camaraderie insolită, ce înflorește cu fiecare vară petrecută în Vama Veche. În ciuda perspectivelor diferite pe care le au asupra vieții, Pusi contemplând partea amuzantă a acesteia, pe când Aurora vede doar latura practică, relația lor se armonizează tocmai datorită acestor discrepanțe.

Pusi nu era  genul care se aventurează în proiecții întunecate cu privire la viață și nici nu arăta temeri. Avea acea stare de indiferență cronică, dublată des de umor. Simțea viața ca pe ceva caraghios, deloc dramatic. Parcă viața, lumea, se răsturnau în ea, și nu ea era o parte mică a lumii. Sau poate erau ambele stări

În aceste scene estivale, anii parcă stau în loc. Lipsa unei dimensiuni temporale concrete, cât și a evenimentelor, plasează prietenia lor într-o buclă a timpului, construită pe baza unor senzații și trăiri domoale. Se fac câteva referiri la relația vulcanică de cuplu dintre Pusi și Amin, un stomatolog sudanez, cât și la genealogia interesantă a familiei Cocea, cu mama excentrică, o socialite frumoasă și inteligentă, dar, în mare, totul se rezumă la lâncezeala zilelor, împărțite între plajă și curtea Matrionei, gazda lor anuală.

Mă întreb uneori ce vorbeam când stăteam aproape toată ziua pe plajă. Poate nu vorbeam chiar mai nimic, poate că doar câteodată, ca dintr-o stare de letargie ne uitam după copii. Eu mă simțeam, știu sigur, învăluită într-o pace adâncă, dincolo de gândul la timp, acea pace pe care ți-o dă somnul lângă un copil mic.

Universul magic al verii, atmosfera de dolce far niente („La mare este alt timp, e timpul soarelui, după el se ordonează întreaga viață.”), contribuie la caracterul nostalgic al acestei proze, la fel cum copilăria are acest efect în Inocenții Ioanei Pârvulescu. Tihna unor vremuri simple în colbul Bărăganului, descântecele gazdei Matriona, joaca copiilor de dimineața până seara, compun un tablou idilic la malul mării și constituie și o reușită din punct de vedere stilistic, în contrast cu prima parte a cărții.

Prin Madlena, Aurora Liiceanu pleacă în căutarea timpului pierdut, în anii boemi ai stațiunii Vama Veche, când obișnuiții locului erau artiștii și poeții precum Ion Bitzan sau Nina Cassian, dar, reface și traseul unei prietenii neobișnuite care, în timp, s-a pierdut. Într-o mică măsură, relația lor mi-a amintit de cea dintre Lila și Lenù din faimoasa Tetralogie Napolitană.

Prezența lui Pusi îmi stârnea uneori o stare bipolară, de liniște și neliniște. Știam că firea ei răspândea o liniște, o stabilitate, ca și cum nimic nu se putea întâmpla. Așa cum vezi că merg cămilele. Liniștit și egal. Aproape ca și cum timpul ar sta pe loc. Totuși, câteodată, mă îndoiam de firea ei

Sfârșitul readuce tonul filosofico-academic din prima parte, cu considerații despre amintiri pornind de la părerile lui Sally Man (fotograful american cunoscut pentru controversatele poze nud, alb-negru ale propriilor copii) la cele ale neurologului Oliver Sacks, dar, într-o notă mult mai integrată cu narațiunea centrală. Madlena este un roman al amintirilor, însăilate frumos, începând cu mijlocul poveștii, dar risipite, în primele pagini, prin explicații inutile.

Aurora Liiceanu, Madlena, Editura Polirom, Iași, 2017, 232 pagini

Dana Dumitru

Dana Dumitru

Pasionată de literatură și călătorii, traducătoare de portugheză. Scrie și pe www.bookishstyle.ro
Dana Dumitru

CITEȘTE ȘI:

Matricea Românească în Școli #2
O perspectivă la cald despre literatura pentru copii cu Cristina Andone
După două săptămâni…
Editura Paul Editions lanseaza colectia „Mari Romani – La rascruce de veacuri”, de Nicolae Petrascu