Puține figuri istorice au reușit să cucerească inimile unui popor așa cum a făcut-o Regina Maria a României. Născută în inima aristocrației europene, dar ajunsă regină într-o țară pe care nu o cunoștea, Maria a devenit în timp nu doar suverană, dar și o figură foarte iubită în România. A fost regina care a vindecat răni, a negociat tratate, a scris literatură, a desenat interioare și a iubit cu pasiune, în ciuda rigorilor regale. Povestea ei este o combinație aparte de noblețe, curaj și demnitate.
Născută la 29 octombrie 1875 în Kent, Anglia, Marie Alexandra Victoria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Crescută între castelele britanice și curțile rusești, Maria a fost o tânără visătoare, dar educată riguros, vorbitoare fluentă de engleză, franceză, germană și rusă. Iubea literatura și desenul și avea o fire romantică, fapt ce intra adesea în conflict cu austeritatea curții britanice. Un fapt mai puțin cunoscut este că, în adolescență, Maria a fost aproape de a se căsători cu viitorul Rege George al V-lea al Angliei, însă planurile s-au schimbat brusc, iar destinul a dus-o spre un alt rege, departe de ceea ce cunoștea.
În 1893, la doar 17 ani, Maria s-a căsătorit cu Principele Ferdinand al României, moștenitorul tronului. Ajunsă într-o țară complet străină, într-o curte dominată de convenții rigide și de limba germană, Maria a trecut prin ani de izolare și frustrări. Relația cu Regele Carol I, un om sobru și autoritar, a fost rece. Dar cu timpul, Maria a găsit o cale de a iubi România – nu ca pe o sarcină, ci ca pe o chemare a inimii. A învățat limba, a călătorit prin sate, a cunoscut femeile simple, soldații, preoții, și a început să simtă această țară ca pe a ei.
În timpul Primului Război Mondial, Maria a devenit simbolul speranței. A refuzat să se retragă la adăpost și a rămas în Moldova alături de soldați și răniți. Îmbrăcată în uniformă de soră medicală, vizita spitale de campanie, organiza donații și îmbărbăta soldații. În 1917, a contactat tifos exantematic în spitalele de campanie, dar a ascuns boala pentru a nu slăbi moralul poporului. „Regina-soldat” sau „Mama răniților” sunt apelativele cu care a fost identificată în epocă. A purtat uniformă militară și nu a ezitat să meargă în zone de risc, câștigând respectul și admirația poporului și a liderilor internaționali. Presa internațională a numit-o „Regina neînfricată” – ziarele din Franța și SUA o elogiau mai mult decât pe proprii lideri politici. Maria avea influență reală în deciziile strategice. Deși nu oficial, ea era deseori consultată de Regele Ferdinand și de generali.
În 1919, în ciuda oboselii și bolii, Regina Maria a plecat la Conferința de Pace de la Paris pentru a pleda cauza României Mari. Într-o Europă dominată de diplomați bărbați, o femeie carismatică, educată și directă a reușit să atragă simpatia celor mai influenți lideri occidentali. Regina Maria l-a cucerit pe premierul francez Georges Clemenceau atât de tare, încât acesta a exclamat: „Madame, dumneavoastră sunteți singurul bărbat adevărat din Europa!”.
Apogeul domniei sale a fost încoronarea, alături de Ferdinand, ca suverani ai României Mari, pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. A purtat o coroană grea din oțel, inspirată din cea a lui Ștefan cel Mare, purtând în ea simbolul jertfei și al unității. După război, Maria a devenit un adevărat ambasador cultural al țării. A publicat volume în engleză, promovând România în presa occidentală și atrăgând turiști și investitori.
Dincolo de protocol și istorie, Maria a fost un spirit liber. A proiectat grădini, a decorat interioare în stil oriental și balcanic, a scris literatura, dar și jurnale intime. Era pasionată de ezoterism, citind Helena Blavatsky, și coresponda cu personaje din cercuri spiritualiste europene. Îi plăcea să pozeze și să fie fotografiată aristic, deseori în haine exotice, ceea ce a uimit presa vremii.
Regina Maria s-a stins din viață pe 18 iulie 1939, la Castelul Pelișor, într-o cameră aurită pe care o decorase singură. În ultimele clipe, a cerut să i se aducă un buchet de lavandă, floarea ei preferată. Ultima ei dorință a fost ca inima ei să nu fie îngropată cu trupul, ci să rămână într-un loc în care valurile vor putea spune povești. Inițial, inima sa a fost așezată într-o casetă de argint și depusă la Balcic, apoi, după pierderea Cadrilaterului, adusă la Bran și, în cele din urmă, păstrată la Muzeul Național de Istorie.
„Mi-am iubit poporul cu o iubire care a devenit parte din ființa mea.” – Regina Maria
Sursă foto: tribuna.ro, reginamaria.org
- 14 septembrie – Înălțare Sfintei Cruci - 14-09-2025
- 29 august – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul - 29-08-2025
- Cariera și moștenirea lui Amza Pellea - 28-08-2025
