Lansarea Revistei Matricea Românească, eveniment organizat de Asociația Culturală Matricea Românească la Sala Unirii din Alba Iulia, cu participarea artistului Grigore Leșe, a devenit misiunea noastră de suflet și obligația morală față de Patrie și viitor, dar și un cadou frumos de sărbătoarea Marii Uniri.
Visele au proprietatea să se îndeplinească, dacă muncim direct proporțional cu intensitatea lor. Această regulă a devenit și realitatea noastră, a echipei Asociației Culturale Matricea Românească, atunci când am reușit, miercuri, să lansăm cu succes numărul inaugural al Revistei Matricea Românească.
Sala Unirii din Alba Iulia, locul unde am realizat Lansarea Revistei Matricea Românească și ne-am rescris propria istorie
Proiect susținut de firma de avocatură Bulboacă și Asociații, Revista a devenit o prioritate pe agenda noastră, iată de ce am decis să o aducem în dar lumii culturale nu oriunde, ci acolo unde istoria României a luat cea mai frumoasă turnură, în Cetatea Alba Iulia, la Sala Unirii.
Pe 29 noiembrie, în acest minunat bastion de românitate și în compania unor oameni frumoși la chip și suflet, am reușit să punem acest ”prunc” cultural în brațele cititorilor noștri. Această interacțiune fericită a fost consolidată și de cei care ne-au apreciat munca de la prezidiu, și aici ne îndreptăm mulțumirea și aprecierea către domnul Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, domnul Gabriel Rustoiu, directorul general al Muzeului Național al Unirii, doamna Ana Dumitran, istoric al M.N.U., domnul Dragoș Ursu, de asemenea istoric la Muzeul Național al Unirii și doamna Georgeta Orian, lector universitar doctor la Universitatea ”1 decembrie 1918”.
Lansarea Revistei Matricea Românească – masa prezidiului
Mare ne-a fost bucuria să îl avem alături, ca o completare firească a evenimentului, pe artistul Grigore Leșe, care ne-a spus povestea fericirii, suferinţei şi mai ales dorului românesc, prin cânt.
Grigore Leşe – „Bată-te, Americă, bată” la Lansarea Revistei Matricea Românească, Alba Iulia, Sala Unirii, 29.11.2017
Grigore Leșe, invitatul special al evenimentului organizat de Asociația Culturală Matricea Românească
Domnia sa ne-a purtat cu unduiri de cântec românesc pe toate meleagurile țării, invitându-ne să medităm asupra bogăției noastre spirituale și a renașterii de neam.
Artistul Grigore Leșe în recital special pentru Lansarea Revistei Matricea Românească
Același scop l-am urmărit și prin editarea Revistei, să facem o incursiune palpabilă în bogăția spațiului românesc, iată de ce în paginile noastre veți descoperi frumusețea Maramureșului, a Basarabiei sau a Transilvaniei, dar mai ales istoriile unor oameni cu suflet mare și o iubire necondiționată față de glia strămoșească, unde au văzut lumina zilei, indiferent de originea lor etnică.
Prinşi în mijlocul evenimentelor şi pasiunilor, mai mici sau mai mari, tindem să uităm să preţuim ceea ce avem. De aceea, aşa cum ne mărturisea marele Grigore Leşe, avem nevoie de experienţa «departelui» şi de un pas în spate, pentru a înţelege şi aprecia mai bine ceea ce este România, şi ce îi datorăm. O discuţie, la Sud de Dunăre, cu părintele Neluţu Oprea, preot iconom al singurei biserici româneşti din Sofia, Bulgaria.
Matricea Românească: Părinte, vă rog să vă prezentați pentru publicul nostru.
Pr. Neluțu Oprea: Sunt părintele iconom stavrofor Neluțu Oprea și sunt reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române în această frumoasă biserică din Sofia, care este și proprietatea Statului român – una dintre cele mai mari și importante biserici, prin originalitatea construcției și prin tot ceea ce există, pe care Statul român, respectiv Biserica Ortodoxă Română, o deține în străinătate – în scopul strângerii legăturilor de prietenie între cele două Biserici ortodoxe surori, cele două popoare prietene, român și bulgar. De asemenea, pentru satisfacerea tuturor nevoilor credincioșilor români care locuiesc aici, în Sofia, nu atât de departe de Biserica-Mamă.
Matricea Românească: Cât de important este pentru românii de aici să aibă o biserică, un locaș de cult unde pot veni să se roage?
Pr. Neluțu Oprea: Într-adevăr, Biserica noastră este una reprezentativă, slujim în fiecare duminică și, după sfințirea acestei biserici, care a avut loc în anul 1923, până în prezent a funcționat neîntrerupt, fiind păstorită numai de către preoți trimiși de către Patriarhia Română. Este un lucru important pentru fiecare creștin român, mai ales care este în străinătate, să aibă un locaș de cult. Biserica este reprezentativă, neavând un cimitir, iar românii noștri din Sofia, căsătoriți aici sau veniți la muncă, aparțin jurisdicțional bisericii de cartier. Dar Biserica noastră este una deschisă în fiecare duminică, iar aici se întâlnesc şi se revăd românii, aici deapănă amintirile de peste săptămână. Este locașul care îi adună pe toți după o săptămână de muncă, la Sfânta Liturghie. Merg apoi la discuții, sau la o cafea.
Matricea Românească: Am putea spune că sunteți un centru focal al românității din Sofia.
Pr. Neluțu Oprea: Da. Și cu atât mai mult, lângă noi, aici în complexul parohial, se află și Asociația Aromânilor “Unirea” de la Sofia, cei care au fost și sunt credincioșii principali, fideli, ai Bisericii noastre. Ne-au ajutat așa cum au putut. Ne bucură faptul că locuim împreună! La Asociație, există și o bibliotecă. Iar fiecare credincios care are nevoie de o consultație, este primit cu bună plăcere sus. Într-adevăr, este un centru cultural-religios, pe care îl avem aici în Sofia.
Matricea Românească a trecut Dunărea pentru a lua pulsul vieţii culturale şi spirituale a românilor din Bulgaria
Matricea Românească: Cu ce probleme vin la Dvs. românii care, iată, trăiesc în Sofia și care simt nevoia să se raporteze la o instituție bisericească românească?
Pr. Neluțu Oprea: Românii care vin la biserica noastră sunt unii și aceiași. Ne cunoaștem foarte bine. Majoritatea vine să se împărtășească și să se spovedească în cele patru posturi mari. În cursul săptămânii, dacă vor să ceară un sfat sau dacă vor să avem o discuție amicală, să putem să îi ajutăm într-un fel sau altul, sunt bineveniți. De asemenea, la biserica noastră au fost foarte mulți români care s-au căsătorit, alții care poate au avut alte momente mai puțin fericite pe care le-au săvârşit aici. Dar, pe lângă românii din Sofia, avem și bulgarii prieteni care locuiesc în apropiere și care vin și asistă la slujbele noastre.
Matricea Românească: Cum gestionaţi acest lucru?
Pr. Neluțu Oprea: Dacă românii vin mai târziu puțin, și bulgarii sunt de la începutul slujbei, slujba începe în limba bulgară, iar după aceea, când vin românii, continuăm cu limba română. Dintotdeauna, Simbolul Credinței, Sfânta Evanghelie, Apostolul și Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”, le rostim și în limba bulgară, și în limba română. Sunt foarte mulţi bulgari care vin şi asistă la slujbele noastre.
Pr. Neluțu Oprea: Extraordinar! Nu fac diferența. Începând cu anul 1992, în Bulgaria a avut loc un raskol (o ruptură, n.n.). O parte din Biserică s-a răsculat împotriva fostului Patriarh, au avut un sinod alternativ. O parte dintre biserici erau ale Patriarhului legitim, celelalte ale Patriarhului raskolnic. Aşa se face că, într-un oraș, era şi un Mitropolit raskolnic, și unul de drept.
Din 1923 până în prezent, Biserica română „Sfânta Treime” din Sofia a funcţionat neîntrerupt
La fel era și în Sofia, de altfel: lumea mergea la o biserică și întreba: „A cui este biserica aceasta, a Patriarhului Maxim, sau a raskolnicilor?” Şi atunci, foarte mulți ziceau: „Mai bine mergem la Biserica română. Acolo este liniște, este pace și sunt de aceeași credință, de același botez și de același Dumnezeu. Nu?” De atunci vin credincioșii. Dar nu numai de atunci, pentru că sunt foarte mulți care locuiesc în apropiere și care iubesc biserica aceasta.
Vă spun un secret: Sanctitatea sa Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, pe vremea când dânsul și fratele lui, dirijorul Dimitrov, erau elevi, au trăit în incinta bisericii noastre. Mama lor era slujitoarea bisericii noastre, la pangar – vindea lumânări -, iar ei au trăit în niște dependințe pe care le avem aici, în interiorul complexului.
Matricea Românească: Extraordinar.
Pr. Neluțu Oprea: Apoi, înainte să plece la Seminar, s-a rugat la sfânta icoană a Maicii Domnului să-i îndrume pașii. Unde să se ducă, în viața monahală, sau în viața preoțească? De aceea, foarte multă lume și acum mă întreabă: „Părinte, unde este icoana la care s-a rugat Patriarhul Neofit să-i îndrume Dumnezeu pașii?”.
Patriarhul Neofit este foarte apropiat de biserica noastră. Fiind Mitropolit la Ruse atâția ani de zile, a fost invitat de către toți ierarhii noștri, și cunoaște poate mai bine bisericile din România decât foarte mulți alții. Dovadă că anul acesta, de ziua Bisericii noastre, de Rusalii, de Sfânta Treime, am avut onoarea să-l avem în mijlocul nostru. Din partea noastră, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a participat Înaltpreasfântul Teodosie de la Arhiepiscopia Tomisului. Am fost înconjurați de 18 preoți, 6 diaconi șamd. O sărbătoare care a dat nota aceea a spiritualității și a ecumenismului, pentru că i-am avut aici și pe reprezentantul Bisericii Ruse, pe omologul meu care este din Bulgaria, bulgari și români.
Matricea Românească: Un exemplu foarte frumos de toleranță și de coeziune.
Pr. Neluțu Oprea: Exact. De asemenea, şi credincioși români, şi bulgari, și de la Biserica Rusă. Mai ales că Înaltul Teodosie ne-a făcut o surpriză plăcută, aducând aici moaștele Sfinților Epictet şi Astion de la Constanța, spre închinare în ziua respectivă, a hramului.
Matricea Românească: Pentru că suntem la Sud de Dunăre, în Sofia, aveți un sfat pentru românii care sunt fie aici, fie în altă parte în diaspora – cum să-și păstreze identitatea?
Pr. Neluțu Oprea: În primul rând, Biserica este una. Este aceeași peste tot. Așa cum a spus Mântuitorul: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu”, așa este. Pentru românii de aici, Biserica pe care o avem la Sofia este un punct de întâlnire, un centru de spiritualitate unde întotdeauna sunt bineveniți. Trebuie să Îi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a dat această Biserică, și că este a noastră, și că putem să avem grijă de ea. Pentru că au fost situații când am vorbit cu oameni care au plecat în străinătate, și spuneau că au suferit pentru că acolo nu aveau o biserică. Dacă aici nu aveau timp să vină, acolo se duceau o dată la o lună, și trebuia să parcurgă câte 300 de kilometri ca să ajungă la biserică. Poate de multe ori se întâmplă că ceea ce ai, nu prețuiești, iar ceea ce nu ai, prețuiești și vrei să ai mai mult. Biserica noastră este deschisă tot timpul, pentru oricine. Noi suntem aici, la dispoziția lor, să ascultăm ce au pe suflet.
Sunt foarte mulţi bulgari care vin şi asistă la slujbele noastre
Matricea Românească: La anul, vom sărbători Centenarul Marii Uniri. Cum veţi trăi epocalul eveniment aici, la Biserică?
Pr. Neluțu Oprea: Aici, la Biserică, o să trăim același moment pe care îl trăiesc toți românii de peste tot, alături de cei care sunt în țară, pentru că este un moment important. Îl vom sărbători împreună în același spirit.
Părintele Neluţu Oprea, de la Biserica ortodoxă „Sfânta Treime” din Sofia, Bulgaria, crede că românii au datoria morală, faţă de înaintaşi, de a-şi păstra credinţa şi tradiţia
Matricea Românească: Ce exemplu ar trebui să luăm de la înaintașii noștri care au făcut Unirea?
Pr. Neluțu Oprea: Trebuie să luăm tot ceea ce au făcut. Așa cum, și în Biserică, ne raportăm la cei care au fost înainte, să păstrăm acele învățăminte, acele canoane neștirbite. Cum a spus Mântuitorul, trebuie să păstrăm acea tradiție – și Scriptura, și Sfânta Tradiție – neştirbită, așa cum au lăsat-o moșii și strămoșii noștri. Să ne gândim – citeam undeva – că, atunci când creștinii din Hunedoara erau constrânși să treacă la religia de dincolo de noi, și Maria Theresa dăduse acest ordin, un bătrân a spus: „Vedeți cojocul aceste de pe mine? Este al meu. Dacă vreți, îl dezbrac și vi-l dau. Mâna este a mea. Dacă o vreți, tăiați-o și luați-o. Dar am o credință, pe care nu v-oi da-o nici vouă, și nici împărătesei voastre, ci numai lui Dumnezeu”. Asta trebuie să luăm bun, de la bunii și strămoșii noștri, pentru că tot ceea ce avem și de care ne bucurăm astăzi este datorită lor. Lor li se cuvine toată cinstea și închinăciunea în vecii vecilor, amin.
Matricea Românească: Cum ați reacționat când ați auzit numele proiectului nostru?
Pr. Neluțu Oprea: Este un lucru extraordinar. Toată lumea care vrea să facă ceva bine pentru credinţă şi românitate este de lăudat. Faptul că ați venit la biserica noastră, faptul că purtăm această conversație, că această filmare o vor vedea nenumărați oameni, pentru noi este o bucurie și vă așteptăm întotdeauna în mijlocul nostru. Mulțumim de asemenea reprezentanților Ambasadei Române la Sofia, care de fiecare dată nu au precupeţit să vină cu toţi reprezentanţii care au vizitat Sofia, pentru că aceasta este mândria noastră, și asta ne face să fim cunoscuți și noi, și locașul nostru de cult, în țară, pentru cei care nu știu despre el.
Cu mulţumiri pentru sprijin domnului Victor Dediu, consilier diplomatic, afaceri culturale şi de presă la Ambasada României de la Sofia
Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Urmăriţi-mă:
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)
Ruşi din punct de vedere etnic, dar români din punct de vedere civic, lipovenii din Jurilovca ar putea fi obiect de studiu în ce priveşte loialitatea faţă de România. Matricea Românească le-a ascultat gândurile şi cele mai intime dureri. Un video emoţionant, realizat în Dobrogea.
“Pot să vă cânt un cântec de-al nostru?”, mă întreabă Paul Condrat din Jurilovca (judeţul Tulcea), un lipovean în ochii căruia s-a adunat toată Marea Neagră, pe care strămoşii lui pescari au pribegit, dar au şi supravieţuit şi dus mai departe un extraordinar patrimoniu cultural. Încuviinţez.
“Din păcate, se pierde cam tot. (…) Folclor încă există. Folclorul muzical ar fi specific nouă, un element vizibil și consistent.”
Îl întreb despre ce sunt cântecele lipoveneşti şi dacă, aşa cum intuiesc, au o tristeţe pregnantă.
“Sunt destul de multe cântece triste. Sunt și unele vesele, jucăușe, dar într-adevăr foarte multe sunt triste. Cred că e vorba de nostalgia, de dorul de casă. Deși nu musai că în melodii e redată pribegia – nu prea, culmea. Dar cele mai frumoase sunt melancolice.
Multe cântece lipoveneşti sunt triste. Cred că e vorba de nostalgia, de dorul de casă
Cele mai vechi și cele care îmi sunt mie apropiate de suflet, de inimă, aduc cu cântările bisericești. E foartă multă melopee. Voi fredona unul, din viaţa pescarilor.”
După momentul plin de emoţie, aflu de la Paul ce transmite cântecul.
“Interesant este că e doar un catren, sunt 3-4 cuvinte care se repetă. În cântec e vorba, de fapt, despre iubita, logodnica, soția eventual – nu e specificat – ce-și așteaptă alesul plecat pe mare, la pescuit, și pe care l-a prins furtuna, și-l zărește în depărtare, dar pescarul, logodnicul, nu reușește să se apropie de mal.”
Finalul rămâne deschis, ne asigură Condrat, pe vremuri profesor de istorie, apoi implicat în administraţie şi azi antreprenor.
O „Mioriţa” lipovenească
La Jurilovca, e aproape imposibil să te retragi în carapacea civilizaţiei, iar folclorul lipovenesc poartă în el mărturia puternicei legături a omului cu elementele naturii. Un nod de legătură cu ţara adoptivă: România.
“O altă melodie are tema Mioriței, numai că iubita întreabă privighetoarea dacă nu i-a văzut iubitul. Nu e ca-n Miorița, cu păstori, şi nici iubitul nu a fost ucis. Dar tema e aceeași, un dialog cu natura, cu Cosmosul.”
Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Urmăriţi-mă:
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)
Trebuie să las credința creștin-ortodoxă la ușă atunci când intru în sediul firmei al cărei proprietar sunt? Faptele ce le săvârșesc ca întreprinzător de succes pot fi merinde pentru viața de veci? La aceste întrebări deloc simple a încercat să răspundă, în cadrul unei conferințe a Bulboacă și Asociații SCA, prin proiectul său cultural național Matricea Românească, profesorul de Economie Internațională la Academia de Studii Economice din București, Costea Munteanu.
De fapt, aceste întrebări au reprezentat și mizele prelegerii – cu tema Ortodoxie și spirit antreprenorial -, în susținerea căreia profesorul universitar a explicat pe larg, cu o remarcabilă rigoare metodologică, faptul că poți fi un întreprinzător de succes păstrându-ți credința ortodoxă și în timpul programului de lucru.
Cu toate că în Biserică, la urechile specialistului Costea Munteanu au ajuns diferite discursuri de „demonizare a economiei” care au fost, așa cum a mărturisit acesta, „extrem de greu de suportat pentru un economist”, el a încercat să demonstreze, citând Sfinții Părinți, că afirmațiile precum „banul este rădăcina tuturor relelor”, „băncile și corporațiile sunt diavoli” și „economia de piață este Turnul Babel al celor mai abjecte porniri umane” nu au temei.
Costea Munteanu, profesor de Economie Internațională la Academia de Studii Economice din București
Astfel, ortodoxia a fost pusă față în față cu spiritul antreprenorial, iar conferința de câteva ore a fost luminătoare pentru auditoriu.
„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că «nu vorbesc de aur, ci de pofta deșartă și nebună după aur». Deci el nu vorbește despre monedă, despre bani, ci despre pofta deșartă după aur. Este cu totul altceva, decât să spunem că «banul este rădăcina tuturor relelor». Însă, moneda este o instituție fundamentală. Deci nu moneda este problema, ci atitudinea noastră față de ban, ceea ce este cu totul altceva”, a explicat Costea Munteanu.
În viziunea ortodoxă, îmbogățirea nu e condamnabilă. Condamnabilă este doar îmbogățirea nedreaptă
Acestea fiind spuse, profesorul a continuat prin a sublinia că, de fapt, întreprinzătorul nu este altceva decât un actor principal al economiei de piață și, în termeni mai simpli, este imaginea unui om care și-a luat destinul în propriile mâini și muncește pentru el.
Văzut prin lentilele credinței, acest spirit antreprenorial presupune, în opinia specialistului în economie, doi termeni: proprietatea și îmbogățirea.
„La fel ca omul, lumea este zidirea lui Dumnezeu – omului poate să-i aparțină doar ceea ce Îi aparține lui Dumnezeu. Nu cumva asta înseamnă că omul nu poate avea nici un fel de proprietate? Dimpotrivă! Proprietatea omenească își are temeiul nestrămutat în faptul că există proprietate, din moment ce există un Stăpân a toate. Așadar, proprietatea poate fi dată, de vreme ce ea are un Stăpân a toate. Omul este chemat să posede (pământ, resurse naturale și economice) și să moștenească”, a explicat profesorul, completând: „În viziunea ortodoxă, îmbogățirea, agonisirea de avere, dobândirea prosperității materiale nu sunt rele sau condamnabile. Condamnabilă este doar îmbogățirea nedreaptă. Sfântul Efrem Sirul spune: «Dar să vă păziți, ca nu cumva bogăția să fie adunată cu păcat».”
Auditoriul a aflat că un întreprinzător poate fi atât un om de succes, cât și un bun creștin
Un exemplu elocvent care a întărit explicațiile de mai sus este cel al lui Alexandru Homiakov (1804-1860), un nobil rus, care deținea pământ și țărani. Însă nobilul nu a considerat niciodată că este, de fapt, stăpânul oamenilor și al bunurilor sale, ci doar un „părinte grijuliu și chiar slujitor al lor”, respectând, în acest fel, Cuvântul lui Hristos, care spune că „cel mai mare [bogat în proprietăţi, n.n.] să le fie tuturor slugă”.
„Înțelepciunea patristică, dumnezeiește insuflată, duce însă și mai în profunzime înțelegerea lucrurilor. Astfel, grija Sfinților Părinți de a arăta necondamnarea bogăției în sine, dar și nefericirea adusă de reaua ei dobândire, este însoțită și de grija de a lămuri că totuși, avuția nu este o virtute, ci mai curând un mare risc duhovnicesc. (…) Dar, dacă ești într-atât de «plăpând» duhovnicește încât să te smintească lipsa – chiar și numai relativă – a averilor și prosperității materiale, atunci caută-le, condiția este s-o faci cinstit”, a mai spus profesorul Costea Munteanu.
Firma unui întreprinzător creștin-ortodox poate fi, prin «vehiculul» proprietății, o mică întrupare a Împărăției lui Dumnezeu
Specialistul în Economie Internațională de la ASE i-a încurajat pe întreprinzătorii români de credință creștin-ortodoxă să fie buni creștini și să-și jertfească egoismul uneori inerent antreprenoriatului, folosind profitul pe care îl obțin din activitățile lor economice în beneficiul angajaților lor, dar și al societății, în sens larg.
„Firma, prin «vehiculul» proprietății, poate fi o mică întrupare a Împărăției lui Dumnezeu. Ea poate fi administrată haric, în interesul celor mulți.”
Actorul Andrei Huţuleac şi omul de cultură András László Kósa au vorbit, la o dezbatere Matricea Românească, despre etica în mass media şi programele de divertisment pe care le „consumă” românii şi nu numai.
Peste 80% dintre românii care au un televizor în sufragerie îl deschid zilnic și urmăresc cu interes în special știri, sport, filme și programe locale de divertisment, potrivit studiilor de specialitate. Reprezentanții celor mai accesate posturi TV ce concurează pentru atenţia noastră ştiu că România este formată din cetățeni „teledependenți”. Ce rol ocupă, însă, cultura în paleta de interese a conaţionalilor noştri? Ei bine, se pare că noi, românii, considerăm că mersul la mall sau la biserică este echivalent cu participarea la un act de cultură, conform altor studii de profil.
Matricea Românească a dezbătut, în cadrul unei serate culturale organizate la finele lunii mai, împreună cu doi oameni de cultură, fenomenul contemporan al „spălării rufelor murdare de familie” în văzul tuturor, la televizor.
Dezbaterea a avut loc după vizionarea peliculei maghiare „Czukor Show” (2010), regizate de către Dömötör Tamás, aflat la filmul său de debut. Pelicula este o tragi-comedie ce prezintă, în paralel, două povești dramatice pe care le regăsim cu ușurință în realitatea oricărei societăţi: un triunghi amoros (la baza poveștii se află piesa de teatru „Nefericiții” a lui Füst Milán) și drama unei familii ce devine un „suculent” produs comercial pentru producătorii unui show de divertisment. În linii mari, publicul este, de fapt, martorul unei „povestiri în ramă”, întrucât conflictul de familie este prezent și exploatat din plin pe platourile de filmare.
Unde se află linia care nu trebuie depășită și cât de multă cultură este oferită în prezent de grila de programe românești, dar și de către instituțiile de profil? Invitații Matricei Românești care au încercat să răspundă la această întrebare au fost actorul și realizatorul matinalului Fără Nume de la Smart FM, Andrei Huțuleac, și directorul Institutului Balassi din Bucureşti, András László Kósa.
Actorul Andrei Huțuleac (stânga) și directorul Institutului Balassi, András László Kósa, au vorbit la o dezbatere Matricea Românească despre „divertismentul” de calitate îndoielnică oferit de mass media
Andrei a subliniat că, înainte de a ne îndrepta spre telecomandă, ar trebui să avem în vedere faptul că „atunci când suntem spectatori, ne aflăm într-un pericol mai mare de a fi manipulați, pentru că ficțiunea manipulează prin emoție și nu prin argumente”.
Arta de a fi persoană publică
Ficțiunea vinde, dar adevărul vinde și mai bine, mai ales dacă este parte a unor vieți personale. Fiind, la rândul său, o persoană pe care publicul fie o vede pe scenă, fie o ascultă dimineața la radio, Huțuleac face o distincție „clară” între viața privată și cea profesională. Lucru devenit rara avis în spațiul public.
„Într-o anumită măsură – într-un mod echilibrat, desigur, – nu-mi aparțin, așa cum își aparține un om normal. Trebuie să accept că meseria pe care o fac presupune un soi de exprimare. Există un anumit fel de a fi, care aparține acestei profesii, și care trebuie să devină comod, într-o măsura sau alta.
Atunci când suntem spectatori, ne aflăm într-un pericol mai mare de a fi manipulați, pentru că ficțiunea manipulează prin emoție
(…) În trecut, a avea viață privată era o formă de demnitate. În percepția publică, un bărbat care nu devoala numele femeilor cu care se culcase – fie ele 3 sau 200 – era un gentleman. Acum, în percepția publică, un bărbat care nu devoalează numele femeilor cu care s-a culcat este un fraier. Pentru că, de ce să n-o faci, dacă poți? Pe bune! Totul se cuantifică. «Sunt 200, am și adresele. Majoritatea stau în Titan, e un cartier bun – sunt un bărbat adevărat!» (…) Mare parte din motivul pentru care nu mai poți să ții secrete multe lucruri este și pentru că ești privit cu scepticism dacă o faci. Orice om care are ceva de ascuns nu e interpretat drept unul ce vrea să le țină pentru el – cum e normal să fie -, ci ca unul duplicitar, care vrea să ascundă ceva cu orice preț.”
Andrei Huțuleac (centru), declarat recent, în cadrul Galei UNITER 2017, cel mai bun actor în rol principal, pentru interpretarea lui Wolfgang Amadeus Mozart din spectacolul „Amadeus”
Acuzațiile potrivit căreia „poporul este prostit cu televizorul” sunt lansate frecvent, iar producătorii și publicul se „apără” invocând vechile motive: „îi dăm telespectatorului ce vrea să vadă”, respectiv „la asta ne uităm, pentru că asta ni se dă”. Cine are dreptate? De fapt, încercarea de a găsi adevărul într-o astfel de dilemă este sinonimă cu tentativa de a te echilibra pe nisipuri mișcătoare.
Pe de altă parte, schimbarea bruscă are metehnele sale. O „culturalizare” forţată a grilei de la televizor nu va fi privită cu ochi buni – la propriu -, iar privitorilor de acasă nu li se pot oferi pe sticlă doar programe cu oameni de cultură.
Noi suntem aici, ne dăm cu părerea despre lucruri, vorbim, suntem intelectuali sau pseudointelectuali, și apoi ne simțim bine că am vorbit lucruri deștepte. Dar, cel care a ieșit în stradă și a săpat o groapă de dimineață chiar a muncit
Andrei a explicat și de ce: „Pentru că oamenii de cultură nu produc. Ei sunt niște paraziți suportați de o societate care muncește. Și așa e normal să fie. Noi suntem aici, ne dăm cu părerea despre lucruri, vorbim, suntem intelectuali sau pseudointelectuali, și apoi bem un pahar de vin, ne simțim bine că am vorbit lucruri deștepte și că am fost ascultați. Dar, cel care a ieșit în stradă și a săpat o groapă de dimineață chiar a muncit”.
Educarea publicului, imperioasă
În calitatea sa de producător al unor produse culturale pentru publicul larg, directorul Institutului Balassi, András László Kósa, a demontat ideea potrivit căreia publicul este singurul care poartă vina slabei calități a divertismentului. Kósa crede că schimbarea gusturilor vine prin educaţie, una perfect realizabilă.
„Dacă noi, la Institut, am prezenta numai ce cere publicul, gastronomia maghiară ar însemna numai gulaș și kürtöskalács, muzica ar însemna numai Bartók Béla, filmul maghiar ar însemna numai Jancsó Miklós și Szabó István, literatura, numai Esterházy Péter. Ar fi niște lucruri foarte bine puse la punct: «Haideți la noi, că este gulaș. Haideți la noi, că ascultăm Bartók», și cu asta am încheiat. Dar, uneori, trebuie să faci niște lucruri care s-ar putea să nu «prindă» la public din prima. Oamenii vin la noi tocmai pentru că avem curajul de a le oferi alternative.”
Dacă am prezenta numai ce cere publicul, gastronomia maghiară ar însemna numai gulaș și kürtöskalács, muzica ar însemna numai Bartók Béla
Cei de la Institutul Maghiar, aşadar, și-au propus să se alinieze ideii de educare a publicului lor și au riscat, oferind un produs cultural pe care acesta nu l-a cerut. Faptul că „noutatea” a avut un succes răsunător confirmă, faptul că „este loc” de educație.
András László Kósa a explicat de ce e important să educăm publicul și să nu îi dăm doar ceea ce ne cere
„Organizăm în fiecare lună un eveniment care se numește Ozosep. Dacă l-am traduce, ar însemna «cel mai frumos». Prima oară când au venit, oamenii au cerut numai și numai gulaș. Însă, ulterior, am ajuns la un lucru inventat, desigur: hot dog secuiesc. A fost organizat un târg, iar cel care vindea hot dog secuiesc a spus că au fost două zile minunate, pentru că au venit foarte mulți oameni care au mâncat hot dog. L-am întrebat și pe cel care a făcut gulaș și a spus: «A fost o săptămână în care mi-a mers foarte prost».
Am inventat hot dog-ul secuiesc. Câteodată, trebuie să-i propui publicului lucruri cu care nu este obişnuit
Câteodată, poți educa publicul, deși nu știm dacă e mai bine să vorbim despre hot dog secuiesc, decât să vorbim despre gulaș, pentru că amândouă sunt lucruri interesante. Dar, uneori, trebuie să mergi dincolo de niște granițe”.
Producătorii de divertisment au, totuși, la dispoziție, diferite barometre care să le arate ce dorește – sau către ce se înclină – publicul lor. Directorul Institutului Maghiar a explicat că experiența sa în Capitală i-a arătat că oamenilor le plac filmele de calitate.
„În București există multe festivaluri la care sălile sunt arhipline. Noi organizăm Săptămâna Filmului Maghiar, la proiecțiile căreia vin foarte mulți spectatori. Deci oamenii «accesează» cultura, merg la film, la teatru, la concerte atunci când aceste evenimente sunt «puse» într-un cadru mai interesant. Acest termen de «interesant» nu înseamnă neapărat: «Tudor Chirilă vine la Institutul Maghiar, deci venim și noi»”, a conchis Kósa.
Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Urmăriţi-mă:
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)
Nu trebuie să îţi placă poezia lui Vasile Alecsandri pentru a te simţi profund revoltat de ingratitudinea cu care “naţiunea recunoscătoare” îl tratează pe “Bardul din Mirceşti”. Un (foto)reportaj cutremurător Matricea Românească, acasă la cel pe care Eminescu îl numea “rege-al poeziei”.
Nu îmi place Alecsandri. Şi cu toate astea i-am promis “cu limbă de moarte” acestui mare român, pe care l-am vizitat acum doi ani, că atunci când Dumnezeu mă va pune în postura de a-i face cunoscută tragedia, o voi face. Două lucruri mă răscoliseră profund, tatuându-mi-se în creier şi în inimă: starea decrepită – nimic surprinzător aici – a casei memoriale “Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, sat uitat de lume din judeţul Iaşi, pus pe hartă de geniul marelui patriot; dar mai ales interiorul înfiorător al mausoleului ce adăposteşte osemintele lui Alecsandri, respectiv ale familiei sale, unul care seamănă mai degrabă cu camera criminalului din Se7en, decât cu locul de odihnă veşnică al unui mare român.
Un cuvânt, scrijelit abject pe pereţii mausoleului, ocrotit de toţi sfinţii cerului, mă marcase în mod special: METALLICA.
Doi ani mai târziu, când Providenţa m-a adus cu mâna ei imperială înapoi la Mirceşti, nimic nu se schimbase în bine, în locul încremenit în timp. Pe uliţă, un băieţandru uscăţiv ni s-a plâns că “nimeni nu i-a dat nici un ban azi”, abia abţinându-se să nu cerşească. A fost atât de simpatic, încât colegul meu Marius i-a dat câţiva bănuţi “să-şi ia cireşe”. Puştiul, poate urmaşul unuia dintre robii ţigani eliberaţi de către Alecsandri, a zâmbit ştrengăreşte şi a tulit-o. După el, potopul.
Imaginile din Mausoleul Alecsandri de la Mirceşti sunt atât de grăitoare, încât comentariile suplimentare sunt de prisos. Conştiinţa fiecăruia va vorbi şi va muşca mai tare decât o poate face subsemnatul.
Mausoleul ce adăposteşte osemintele lui Alecsandri seamănă mai degrabă cu camera criminalului din Se7en, decât cu locul de odihnă veşnică al unui mare român
Nouă, românilor, ne place să ne autoiluzionăm că suntem “poporul ales”, urmaşii “celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, seminţie tip „buricul pământului” care a cules cele mai frumoase caracteristici genetice ale dacilor şi romanilor, negându-ne totodată orice tare care ne-ar putea strica “profilul psihologic de Instagram”.
Imaginile infame de la Mirceşti pictează o cu totul altă imagine a românilor, cel puţin a celor de azi. Ele, singure, sunt poate cea mai fidelă oglindă a stării morale în care se află România lui 2017, “naţiunea nerecunoscătoare” marilor oameni care au servit-o şi o servesc.
Matricea Românească nu arată cu degetul, nici spre autorităţile competente să rezolve drama lui Alecsandri prin restaurarea sensibilă a mormântului profanat şi printr-o supraveghere video permanentă (fosta cameră a fost vandalizată), dar mai ales prin educaţie, nici spre altcineva anume. Vinovaţi de starea lui Alecsandri, şi a atâtor altor eroi, suntem noi toţi, până la ultimul român indiferent.
Imaginile infame din Mausoleul Alecsandri de la Mirceşti sunt atât de grăitoare, încât comentariile suplimentare sunt de prisos. Conştiinţa fiecăruia va vorbi şi va muşca mai tare decât o poate face subsemnatul
Acum doi ani, i-am promis lui Alecsandri că îi voi cânta durerea. Sper să o fi făcut, chiar dacă „rimele” mele nu au puterea celui încoronat la Montpellier în 1878 şi aclamat de o întreagă Europă.
“Voi muri, sunt sigur, aşa cum am trăit, lucrând pentru gloria şi înflorirea României”, scria Alecsandri, fost mare om de stat şi diplomat. Copiii noştri au misiunea să arate că Alecsandri nu a trăit, lucrat şi murit degeaba, victima mârşavilor care calcă pe cadavre – la propriu – pentru a-şi marca în piatră, pentru eternitate, defulările.
Să ne oripilăm de ororile care se petrec în aceste zile în Anglia şi Europa, din cauza fanatismului religios? Cu siguranţă. Dar să păstrăm indignare şi voinţă de a schimba lucrurile pentru actul egalmente terorist pe care conaţionali fără Dumnezeu (şi fără educaţie) l-au făcut într-un loc sacrosanct: în mausoleul unui – mai întâi – om, înainte de a fi mare român şi mare poet.
Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Urmăriţi-mă:
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)
Societatea Civilă de Avocaţi “Bulboacă şi Asociaţii” lansează, cu prilejul jubileului său de 10 ani, Asociaţia Culturală Matricea Românească, un proiect non-juridic menit să complementeze, în spaţiul socio-cultural autohton, serviciile juridice de înaltă ţinută şi pronunţată identitate, pe care Societatea le oferă clienţilor săi.
Gândită drept un pol de redescoperire şi de revalorizare a conştiinţei noastre naţionale, dar şi ca o punte către marea cultură europeană, Asociaţia Culturală Matricea Românească îşi propune, fără a se limita la, următoarele obiective:
promovarea identității culturale a României, a valorilor culturii românești, dar și a valorilor culturii universale;
promovarea spiritualității românești şi a valorilor creștin-ortodoxe;
promovarea interculturalității, a toleranței și a respectului față de celelalte culturi prezente în spațiul românesc;
protejarea, conservarea și susținerea moștenirii culturale românești, a patrimoniului cultural și istoric;
promovarea artei și a creatorilor români;
susținerea limbii române și a educației în limba română;
creșterea vizibilității culturii în spațiul public românesc;
educarea unor noi generații în spiritul iubirii față de cultura și de identitatea națională;
„Asociaţia Culturală Matricea Românească este contribuţia noastră la moştenirea României”
Un prim pas în realizarea obiectivelor strategice ale Asociaţiei a fost făcut în septembrie 2016, atunci când, sub egida “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, a fost lansată platforma culturală online matricea.ro. În cele 6 luni de existenţă, platforma a coagulat în jurul său circa 94.000 de cititori şi 285.000 de vizite, performanţe la care au contribuit inclusiv avocaţii Firmei.
“Asociaţia Culturală Matricea Românească este un proiect de suflet al Firmei noastre şi, concomitent, cadoul nostru pentru România cu un an şi jumătate înainte de Centenarul Marii Uniri. Nu este un proiect de CSR, ci mai degrabă un proiect de responsabilitate civică, în buna tradiţie ante-belică, atunci când avocaţii erau participanţi respectaţi la viaţa socio-culturală a României. Reamintesc că, în 1918, pe biroul avocatului orădean Aurel Lazăr, s-a semnat declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, condiţia sine qua non a Unirii.
“Le adresăm tuturor celor care ne receptează mesajul invitaţia de a se alătura proiectelor Asociaţiei Culturale Matricea Românească.” ~ Adrian-Cătălin Bulboacă, Managing Partner Bulboacă & Asociații
După 10 ani de activitate a Firmei în spaţiul juridic şi public românesc, am ajuns să ne gândim, ca orice părinţi responsabili, la ceea ce lăsăm moştenire «copiilor», fie că vorbim despre creaţiile noastre juridice, antreprenoriale sau biologice. Prin Asociaţia Culturală Matricea Românească ne vom aduce umila contribuţie la schimbarea climatului pe care îl observăm cu toţii. Şi ce punct de plecare mai bun decât cultura?”, a declarat Adrian-Cătălin Bulboacă, Managing Partner “Bulboacă şi Asociaţii SCA”.
Avocatură cu nobleţe
În toamna anului 2015, firma de avocatură “Bulboacă şi Asociații” a finalizat procesul de transformare organizațională și rebranding.
Noua identitate de brand a repoziţionat firma în jurul unei viziuni unice de business, aceea de a reprezenta – prin activitățile de consultanță și asistență juridică acordate clienților locali și internaționali – România, cu credință și loialitate, sprijinind și în acest fel efortul și contribuția României la umanitate, precum și aspirațiile sale europene.
Demersul a inclus definirea crezului care ghidează activitatea avocaților, schimbarea logo-ului pentru a reflecta noile valori ale firmei, re-design-ul materialelor de prezentare online și offline, dar și relocarea într-un sediu nou, o clădire istorică, parte din patrimoniul național cultural.
Detalii cu privire la misiunea “Bulboacă și Asociații”, profilul întregii echipe, dar și proiectul cultural naţional al Firmei, puteți găsi accesând www.bulboaca.com, respectiv www.matricea.ro.
Matricea Românească dă voce tinerei generaţii – eşti un tânăr sau o tânără româncă ce vrea să-şi facă gândurile auzite? Îţi aşteptăm contribuţia!
Acum puțin timp am fost întrebată ce mă inspiră si în mod surprinzător am realizat că pe cât de simplă pare această întrebare, pe atât de mult timp mi-a luat să-i aflu răspunsul. Așadar am tratat-o ca pe o provocare și am pornit în elucidarea enigmei, aflând astfel că de fapt inspirația, pentru mine, apare în orice aspect minor al vieții cotidiene: în oameni, în muzică, în problemele de care ne izbim zilnic, poate chiar și în ceaiul de dimineață. La fel ca și fericirea, inspirația își are locul în lucrurile simple, stimulând creativitatea.
Am realizat că, de fapt, inspirația a venit odată cu momentele ce m-au marcat mai mult sau mai puțin de-a lungul timpului și cu oamenii ce au venit și plecat odată cu ele. Am înțeles că un poet sau scriitor nu este mai inspirat decât restul lumii, chiar dacă forța creatoare pare a fi parte din el. Am aflat ca ești inspirat când călătorești sau când asculți melodia preferată ori citești o carte ce-ți place. Am găsit inspirația în zilele ploioase (precum este cazul în aceste zile) ori în cele cu apusuri târzii, în care cerul pare să se rușineze odată cu venirea lunii.
În mod absurd, dar perfect normal pentru mine, sunt mai inspirată când nu sunt presată să fiu inspirată
Mă inspiră cei ce s-au remarcat în trecut prin calitățile lor. Mă inspiră diferențele de opinie, caracterele dinamice şi oamenii raționali. Mă inspiră greșelile pe care le-am făcut în trecut. Mă inspiră diminețile târzii de sâmbătă, călătoriile spontane și personajele din filme. Mă inspiră oamenii fericiţi. Mă inspiră natura. Iar în mod absurd, dar perfect normal pentru mine, sunt mai inspirată când nu sunt presată să fiu inspirată. Mă inspiră un lucru de care sunt mândră. Mă inspiră încrederea celor ce mă susțin și mulțumirea ce poate fi citită pe chipurile lor atunci când reușesc să fac ceea ce îmi propun.
De fapt, totul este o sursă de inspirație, oriunde ți-ai arunca privirea o vei găsi. În opinia mea, visele, curajul și armonia nu sunt decât o ecuație, ce calculată corect va rezulta inspirație si reușită. Practic, de cele mai multe ori inspirația, acea sclipire de moment, poate fi cheia succesului, având puterea de a-ți marca definitiv viața. Şi poate că, într-o zi, fiecare dintre noi va avea forța și „starea de tensiune creatoare” necesare pentru a-și risca norocul în schimbul unei posibile reușite.
În final, totul este în realitate un fapt efemer, ce fără culoarea spontaneității și a originalității n-ar avea sens și care, până la urmă, își va afla sfârşitul, însă totul depinde de noi. Noi putem alege cum şi când ne-am autopermis să fim fericiți și inspirați, pentru a începe să scriem și rânduri frumoase în cartea vieții noastre.
Prin urmare… tu când ai intâlnire cu fericirea și cu inspirația?
Foto deschidere: litere folosite odinioară la imprimarea ziarelor, expuse în Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov
Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială nr. 119 din Bucureşti. Olimpică la Limba şi Literatura Română. Visătoare cu ochii deschişi, trezită din când în când la realitate de către viață
Ultimele postari ale lui Cătălina Ifrim (vezi toate)
Despre Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Bucureşti nu vă voi perora, pentru că aş putea fi acuzat de subiectivism. Ca alumnus al acestei reputate instituţii de învăţământ, cea care nu demult crea ştiri prin performanţa remarcabilă de a avea o rată de promovabilitate de 100% la Bacalaureat, nu pot spune decât lucruri bune despre şcoala pe care, cu afecţiune, noi şincaiştii o numim “Licevul”, după titulatura latinizată de pe frontispiciul clădirii.
Vă voi vorbi însă despre un episod care, pe mine însumi, m-a impresionat adânc, întrucât mi-a pictat o imagine deosebită a adolescenţilor români. Cei despre care, nu-i aşa, există nenumărate preconcepţii, precum există despre atâtea alte categorii sociale şi profesionale, de la pensionari la profesori şi poliţişti. Ascultând vocile alarmiste, ai zice că toţi tinerii români se idiotizează, sunt leneşi, superficiali şi fără respect ori cultură.
Luni, în prefaţa sărbătoririi şcolii care formează oameni şi caractere de 125 de ani, proiectul cultural pe care îl conduc, Matricea Românească, parte a unei viziuni mai ample a Bulboacă şi Asociaţii, le-a făcut tinerilor liceeni o bucurie, dându-le ocazia să-şi cunoască unul dintre idoli şi să interacţioneze cu un model: Dragoş Bucur, actor român de reputaţie internaţională, familist şi patriot.
Întâlnirea a fost precedată de o proiecţie a filmului “Două Lozuri”. E un film care, dincolo de umorul aparent bulevardier, niciodată însă vulgar, are un mesaj “greu”. E un mesaj despre cercul în care ne învârtim, despre – dacă vreţi – matricea noastră culturală. Punct ochit, punct lovit.
Să ne supărăm că tinerii de la “Şincai” n-au înţeles o glumă transparentă? Nicidecum. Ci să le salutăm candoarea, onestitatea, calitatea, peste care se pot construi lucruri atât de frumoase
În filmul despre care vă vorbesc, există o scenă antologică, în care cei trei prieteni – Sile, Dinel şi Pompiliu – dau fără să vrea peste un grup de consumatori de halucinogene, de stoneri în “dicţionarul urban” al plăcerilor interzise. E o comunitate de tineri inofensivi, care stau la bloc, dar călătoresc în lumi siderale, fără să se mişte de pe canapea. În scena pe care v-o evocam, Dinel refuză categoric “un cuiuţ”, pentru că e om cu frica lui Dumnezeu, dar “ia o prăjitură”, evident “condimentată” cu marijuana, pentru că îi este foame. O mănâncă, îi place şi întreabă, cu toată naivitatea din lume, dacă “gospodina a pus busuioc”, lăudând-o că “e bună la casa omului”.
Calamburul e evident, sau ar trebui să fie. Cel puţin aşa zice înţelepciunea convenţională. Şi totuşi, mare mi-a fost surprinderea ca, în spatele meu, să nu aud prea multe – dacă nu deloc – hohote de râs. Să ne supărăm că tinerii de la “Şincai” n-au înţeles o glumă transparentă? Nicidecum. Ci să le salutăm candoarea, onestitatea, calitatea, peste care se pot construi lucruri atât de frumoase. Plecând de la astfel de subtilităţi, putem face toată diferenţa din lume.
Povestindu-i lui Dragoş episodul la o cafea, reacţia lui a valorat cât premiul de 6 milioane de euro din “Două Lozuri”: “Este excepţional! Bravo lor că nu au înţeles! Asta spune multe despre aceşti copii!”.
Asta spune multe şi despre profesorii şi părinţii tinerilor care ne-au uimit. Cinste lor!
PS: titlul materialului e, evident, un joc de cuvinte. Ai noştri tineri au tot potenţialul să meargă pe Lună fără “prăjiturele”, depinde de noi să îi hrănim cu lucruri deosebite, ale spiritului.
Acest articol nu este despre alegeri locale, parlamentare, prezidențiale sau despre referendum. Este un articol despre acele alegeri care îți pot schimba viața.
Când am aflat de proiectul pilot al Matricei Românești de a organiza o serie de întâlniri în liceele din țară, mi-a tresăltat inima de bucurie. O dată pentru că această idee fusese rostită cu ceva timp în urmă în cadrul procesului de rebranding al Bulboacă și Asociații, prin 2014. În al doilea rând pentru că îmi oferea posibilitatea de a-i cunoaște pe liceeni, “de a lua pulsul” unei generații de care mă despart, ce-i drept, câțiva ani buni. Și nu în ultimul rând pentru bucuria de a aduce în rândul tinerilor de astăzi oameni care pot influența destine, povești de succes și modele demne de urmat.
Întâlnirile Matricei #1
Prima întâlnire a avut loc la una dintre cele mai prestigioase și mai vechi instituții de învățământ liceal din București, la Colegiul Naţional “Gheorghe Șincai”, cu ocazia aniversării a 125 de ani de existență a liceului. Inițial m-am gândit că mi-ar fi plăcut ca proiectul să înceapă cu Liceul Matei Basarab București, liceu pe care l-am absolvit. Apoi mi-am amintit că cele două licee au un punct comun în istorie, în sensul în care în anul 1892 gimnaziul de sine stătător Gheorghe Șincai – construit între anii 1924 și 1928 sub semnătura primei femei arhitect din lume, Virginia Maria Andreescu Haret – s-a înființat prin desprinderea de Liceul Matei Basarab.
Având în vedere că era vorba de o aniversare, Matricea Românească le-a dăruit tinerilor liceeni bucuria de a viziona filmul “Două lozuri” și de a dialoga cu unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, Dragoș Bucur.
Dragoş Bucur, un model care a coborât de pe marele ecran pe scena Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, graţie tandemului „Bulboacă şi Asociaţii” – Matricea Românească
Jovial și carismatic, actorul a împărtășit tinerilor prezenți în sala de festivități a liceului, povestea debutului său în actorie: întrebat de o colegă de liceu ce vrea să devină, Dragoș i-a dat un răspuns “cool” – cel puțin așa considera la momentul acela – actor! Colega i-a menționat despre Teatrul Podul, unde Dragoș a ajuns din curiozitate și, așa cum însuși recunoaște, de atunci viața lui a început să se schimbe complet, în sensul în care “toată energia s-a dus pe actorie. De la jumătatea clasei a XI-a și 2 ani după ce am terminat facultatea nu am mai avut nicio vacanță, n-am mai făcut nimic, nimic. Doar actorie.”
“E bine să faceți ceea ce vă place, implicare 100%, curaj, seriozitate” sunt doar câteva dintre sfaturile actorului pentru șincaiști, atunci când a fost discutat subiectul privind alegerea unei profesii. În ceea ce privește cariera, Dragoș le-a mărturisit liceenilor faptul că întâlnirile cu oamenii „providenţiali” au fost cele care i-au format cariera, amintind cu recunoștintă de Cătălin Naum, Mircea Albulescu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Florin Fieroiu, Peter Weir, oameni care „i-au deschis mintea, i-au deschis drumuri, l-au format”.
Sfaturi pentru carieră şi viaţă: actorul Dragoş Bucur
“Credeți că puteți schimba lumea în orice domeniu și mie îmi place lucrul ăsta!”
Vorbind despre libertate, actorul le-a împărtășit tinerilor că ar pleca din țară doar dacă și-ar pierde senzația de libertate: “Pentru mine este foarte importantă senzația de libertate. Spun «senzația», pentru că și atunci când ai senzația de libertate, nu înseamnă că ești cu adevărat liber. Dar sentimentul, senzația de libertate pentru mine sunt foarte, foarte importante.” Atașamentul de familie și faptul că i-ar fi destul de greu să-și facă meseria în afara țării sunt motivele pentru care actorul nu ar părăsi România.
De asemenea, Dragoș le-a recomandat liceenilor să meargă prin țară, să călătorească cât de mult pot. „Eu aș face călătoria obligatorie: mergeți să vedeți țara, avem o țară foarte frumoasă, apoi mergeți în afara țării pentru că te deschide la minte mai mult decât vă închipuiți. Călătoria în sine – că vine cu bune, cu rele – e un lucru extraordinar!”
Evenimentul, cu tema „De pe maidan, pe marele ecran”, a avut loc într-o sală de festivităţi înţesată cu tineri plini de interes
Întrebat despre statutul de profesor pe care îl are la școala de actorie de film pe care a înființat-o – actoriedefilm.ro – Dragoș mărturisește că “nu i se pare grea chestia cu profesoratul” pentru că își cunoaște meseria, i se pare „mișto” să împărtășească din lucrurile pe care le știe, „fură” și se „încarcă” continuu de la cursanții lui, considerînd că aceștia au o credință, o energie, o exuberanță aparte. “Credeți că puteți schimba lumea! Deci asta mi-e clar: credeți că puteți schimba lumea în orice domeniu și mie îmi place lucrul ăsta!”
De asemenea, alte întrebări care și-au găsit răspunsul au fost despre profesionalism și talent, despre realizarea filmului “Două lozuri”, despre pregătirea pentru examenul de admitere la UNATC și construirea relațiilor profesionale, despre meseria de actor de teatru vs. actor de film, despre filmele de artă vs. filmele comerciale, despre educarea publicului și multe altele.
Sesiunea de întrebări-răspunsuri cu idolul lor a fost una dintre cele mai incitante pentru tinerii liceeni
Curiozităţile şincaiştilor l-au provocat şi încântat pe Dragoş
“Nimic nu funcționează fără muncă”
La finalul întâlnirii, actorul a concluzionat: “O să vă amintiți cu mare drag de liceu. (…) Sună fatalist, dar viața te duce unde trebuie. Întâlnești pe cine trebuie, când trebuie. Nu spun să vă relaxați și să nu vă mai dați interesul, dar o să vedeți cum viața vă surprinde continuu. Dar nimic nu funcționează fără muncă. În orice e muncă!”
Dragoş Bucur, explicând practic diferenţa dintre actoria de film şi cea de teatru
La final, celebrul protagonist al unor filme ca „Poliţist, adjectiv” sau „Două Lozuri” a fost „sufocat” cu afecţiune de către tineri
O ocazie unică: Dragoş Bucur la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Bucureşti. Evenimentul este parte a unei campanii educaţionale marca „Bulboacă şi Asociaţii”, prin proiectul său cultural Matricea Românească (www.matricea.ro)
O amintire pentru o viaţă: ziua când Dragoş Bucur a „descins” la CN „Gheorghe Şincai”
Dragi șincaiști, Matricea Românească vă urează la mulți ani și succes în tot ceea ce vă propuneți! Și încă ceva: sloganul liceului vă definește întru totul: “Purtaţi-vă bine pui de români şi nu uitaţi şi pre Şincai!”
Proiectul “Întâlnirile Matricei” a debutat luni 27 februarie 2017 la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din București.
În ce instituţie de învăţământ şi cu cine doriţi să aibă loc următoarea întâlnire Matricea Românească? Aşteptăm sugestiile voastre în comentarii!
Maria are 50 de ani “şi mărunţiş”, dacă ar fi să parafrazăm o expresie de pe alte meleaguri. E o expresie care descrie bine – şi la propriu şi la figurat – situaţia româncei originare din Sighişoara, pe care hazardul a vrut să o întâlnim în Olanda, într-o zonă cochetă din estul Amsterdamului, în cartierul Oosterpark, acolo unde – inevitabil – face curăţenie la o pensiune deţinută de un cuplu respectabil, dar îmbătrânit, de batavi.
Povestea ei e desprinsă din Cartea Exodului românilor, apărută după Revoluţie, şi urmează firul narativ clasic: a ajuns aici cu familia ei în 2007, imediat după intrarea României în Uniunea Europeană, doar cu bagajele, fără nici un ban şi neavând bilet de întoarcere. Era vremea când toate visele păreau posibile, iar mirajul traiului mai bun de peste hotare îi făcea pe români curajoşi ca la Mărăşeşti şi încrezători cât să plonjeze în necunoscut. Promisiunea prosperităţii occidentale, după ani de angoase comuniste şi de sacrificii sub demnitate în tranziţie, era prea tentantă pentru a fi declinată. Aproape zece ani mai târziu, realismul a avut timp să se instaleze şi – e de bănuit din vocea ei tristă – să lase cicatrici: “Cine crede că aici umblă câinii cu covrigi în coadă se înşală. Este frumos, este civilizat, nimic de zis, dar viaţa este grea. Mai ales dacă începi de la 0, cum am făcut noi…”. Doar pe chirie, Maria şi familia ei plătesc 1000 de euro într-o metropolă europeană – Amsterdam – celebră pentru preţurile mari, lalele şi libertinaj.
Face menaj în mai multe locuri, printre care şi Parkzijde, un B&B (Bed and Breakfast, n.r.) al cărui manager de conjunctură (sora proprietarului îi ţine locul acestuia pe timpul vacanţei) o descrie drept “omul meu de încredere. Maria este ca un student care îşi depăşeşte maestrul, fiindcă de multe ori când o consult, ştie mai multe decât mine”.
Maria parcurge zilnic zeci de kilometri pe bicicletă în Amsterdam, pentru a ajunge în locurile unde lucrează ca menajeră
În ce o priveşte, Maria – o ardeleancă liniştită, cu grai molcom, care nu-şi bănuieşte calităţile ci doar le dovedeşte – e vizibil bucuroasă că poate vorbi limba română cu ai ei.
“Pe aici [în Amsterdam] nu prea vin români. Foarte rar! Ce mai văd, mai văd pe Facebook, inclusiv de la românii stabiliţi aici.”
Ridicăm subiectul credinţei, care ar trebui să fie axul central al solidarităţii în diasporă:
“Există o biserică românească la care am fost şi eu, în Den Haag (Haga, n.r.). Însă, chiar şi aşa… nu există unitate. Românii, chiar când se văd unii pe alţii, se evită, lasă capul în jos, merg mai departe. Nu ştiu de ce. Nu vor să spună cine sunt, fiecare îşi vede interesul propriu”, suspină Maria, care locuieşte în nordul Amsterdamului şi parcurge zilnic – între locurile de muncă – zeci de kilometri pe bicicleta electrică primită cadou de la soţul ei. “Despre olandezi, ce să spun? Îţi zic «Bună ziua» şi îşi văd de viaţa lor.” Prinse în goana febrilă a vieţii, bicicletele nu se opresc pentru români.
Românii, când se văd unii pe alţii, se evită, lasă capul în jos, merg mai departe
Fără să fie provocată, Maria mărturiseşte cu sufletul greu că s-ar întoarce şi mâine în ţară, însă ceea ce o face să îşi sacrifice în continuare liniştea personală este un ideal superior, altruist – bunăstarea copiilor. “Tot în ţară este cel mai bine. Acolo avem familia, prietenii… Chiar vorbeam recent cu soţul meu şi ne întrebam: «Ce mai căutăm noi aici?». Doar pentru copii mai stăm! Amândoi au locuri de muncă. Fiica mea a continuat şcoala la Amsterdam şi, fiindcă iubeşte teatrul, a încercat să intre la Universitate. Din 1000 de candidaţi, a reuşit să se califice în ultimii 30 însă, chiar dacă a învăţat olandeza, accentul i-a rămas şi nu a promovat la proba finală. Acum mai are colaborări în domeniu, dar lucrează şi la Anne Frank Huis (casa memorială dedicată victimei ororilor naziste, n.r.)”, spune cu mândrie Maria.
Din păcate, nu doar bicicletele, ci şi avioanele sunt intransigente cu românii. O lăsăm pe Maria cu regretul pe care-l încerci atunci când îţi părăseşti un frate, conştienţi că dorul de ţară pe care aceasta îl încearcă e expresia unei suferinţe interioare, a dramei dezrădăcinării. La urma urmei, fie pământul străinătăţii cât de fertil, stejarii nu cresc între lalele.
„Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5:13-16) – un verset profund, înzestrat cu învățături tranșante și esențiale pentru creștini, care pot reprezenta un răspuns lăsat de Mântuitor la nesfârșita preocupare a omului de a afla care sunt originea și statutul său în rândul ființelor, al lucrurilor sau în întregul Univers.
Individul și-a pus dintotdeauna întrebări în legătură cu sensul său – de unde a venit, care este menirea lui, care este religia pe care ar trebui să o adopte, sau de ce a fost creat. Odată găsite răspunsurile – parțiale, de cele mai multe ori -, noi întrebări se nasc, iar încercarea omului de a afla ce reprezintă cu adevărat ființa sa devine astfel un amalgam de gânduri contradictorii și neliniștitoare.
Nu poți să tinzi spre Absolut, dacă nu-ți ai izvorul sau sensul din acest Absolut
Pr. dr. Florin Marica, consilier patriarhal la Patriarhia Română, a subliniat în cadrul conferinței „Voi sunteți sarea pământului – O discuție despre credință și elite”, faptul că la astfel de întrebări existențiale, omul „nu poate răspunde niciodată deplin și satisfăcător” în absența lui Dumnezeu: „Acestea sunt întrebări la care noi cu toții căutăm un răspuns, pentru că, de fapt, această căutare, dorința omului de a cunoaște izvorăște din sufletul său, care este creat și pus în legătură directă cu Creatorul său. Nu poți să tinzi spre Absolut, dacă nu-ți ai izvorul sau sensul din acest Absolut”.
Pr. dr. Florin Marica, consilier patriarhal la Patriarhia Română Foto: Adi Bulboacă
Versetul supus reflecţiei reprezintă o parte din Predica de pe Munte, descrisă de către evanghelistul Matei, în care Mântuitorul Iisus Hristos le evocă ucenicilor fericirile și le vorbeşte despre misiunea lor în lumea pe care o vor cutreiera pentru a propovădui cuvântul Fiului lui Dumnezeu, așa cum le-a cerut: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19). Predica le este adresată apostolilor și, prin ei, întregii umanități, pentru a înțelege astfel cât de importanți sunt oamenii pe această lume: au menirea de a „contribui la restaurarea pe pământ a iubirii și libertății”, așa cum a scris Sfântul Nectarie de Eghina în „Morala creștină”.
„Sarea și lumina sunt foarte cunoscute în Antichitate ca fiind două realități de care nimeni nu se poate lipsi. Sarea este un element extraordinar, indispensabil. De aceea, Mântuitorul îi numește «sarea pământului», pentru că sarea este un element de care nu ne putem lipsi. În contextul de aici, putem să înțelegem universalitatea mesajului lui Iisus. Dorința de a face înțeles că mesajul pe care Hristos îl adresează nu se referă doar la ucenici sau la cei din vremea aceea, ci se transmite peste veacuri. De fapt, acesta este întregul sens al Evangheliei după Matei”, a explicat preotul Marica sensul versetului supus dezbaterii.
Consilierul patriarhal Marica a prezentat pe scurt trei posibile interpretări referitoare la versetele 5:13-16 din Matei, iar o primă explicație face legătura cu sarea din Marea Moartă care, odată extrasă, își pierde proprietățile după un anumit timp, și „de nimic nu mai e bună”.
O a doua interpretare ar fi aceea a comorii învățăturii, a Cuvântului pe care ucenicii îl primesc din partea Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă apostolii nu iau aminte și nu înțeleg că trebuie transmis oamenilor Cuvântul primit, mesajul se degradează întocmai ca și sarea extrasă din Marea Moartă – când nu este folosită, se strică și este călcată în picioare.
Mai departe, cea de-a treia explicaţie ar reprezenta, de fapt, chintesența întregului mesaj cuvântat de către Mântuitor pe munte, și anume că faptele sunt decisive și că ucenicii trebuie să transpună în concret învățăturile Sale – adică să le «împartă» creștinilor din toată lumea.
Versetul din evanghelistul Matei îndeamnă creștinul la reflecție, dezvăluindu-i totodată adevăratul sens al existenței sale – el este «sarea», cel mai de preț bun al pământului. Însă, odată cu statutul vine și responsabilitatea, iar omul are datoria să ia aminte că faptele sale trebuie să urmeze mesajul Mântuitorului Iisus Hristos.
Deloc pretențios, dar în același timp atât de complex, lutul a fost, încă din cele mai vechi timpuri, materia primă la îndemână și de nădejde a omului. Individul i-a cerut ajutor lutului pentru a-și construi căminul, pentru a și-l mobila, dar și pentru a-și făuri idolii la care să se închine în momentele grele sau în cele de bucurie. Cu toate acestea, mergând cu mii de ani în urmă pe firul istoriei antice, se pare că argila este mai mult decât un material maleabil – din lut a fost construit omul, s-a modelat viața.
Argila este materialul originar implicat de procesul Facerii omului și în „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, una dintre cele mai frumoase poezii românești, precum remarcă strofa de încheiere: „Ce-ți pasă ție, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul? / Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor și rece”. În atât de memorabilul prim vers, sintagma „chip de lut” reprezintă o metaforă menită să încadreze condiția de simplu muritor a Cătălinei, statutul acesteia fiind considerat o treaptă inferioară, în relația cu planul sideral.
În acest context, lect. univ. dr. Daniela Zaharia (specialist în Istoria Orientului Antic și sinologie, Șef Catedră „Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei” de la Facultatea de Istorie a Universității București) a explicat că Dumnezeu l-a făurit pe Adam folosind argila, iar crearea primului om are ecou în mitologiile precreștine. În cadrul unei cuvântări intitulate „Omul de lut. Incursiune în antropologiile lumii biblice”, Daniela Zaharia a explicat Facerea omului în tradiția sumeriană, în mitologia precreștină.
Lect. univ. dr. Daniela Zaharia Foto: Adi Bulboacă
„Din argilă se face chipul uman, în tradiția sumeriană, în mileniul IV î. Hr. . Așadar, nu este o idee străină acestei lumi legătura dintre lut – ca materie primă – și corporalitate; ființa umană, așa cum o știm noi. În istoria biblică, în Geneză, omul este creat pentru a fi păstrat în grădinile Paradisului, pentru a fi nemuritor, pentru a fi fericit și ferit de suferințe. Alegerea lui, aceea de a încălca porunca divină, îl determină pe Dumnezeu să îl împingă pe om spre experiențe prin care să-l modeleze – să simtă suferința, să cunoască moartea, dar nu pentru totdeauna, pentru că Dumnezeu îl sancționează pe Adam pentru lipsa lui de obediență, dar în același timp, face o promisiune: are un plan pentru om. Vom vedea că aceste două idei sunt cu totul originale în universul acesta antic, în care se naște tradiția biblică”, a spus profesorul Zaharia, subliniind apoi că păcatul originar este menționat numai în tradiția Genezei.
Crearea omului din argilă arată cu totul diferit în credințele lumii prebiblice – de exemplu, în Sumer, nu există mitologii privind facerea lumii propriu-zise, iar pentru a instaura o ordine universală, ar fi intervenit divinitățile sumeriene.
„Avem istorii despre înțeleptul Enki, marele meșteșugar, tehnician, care îi ajută pe oameni să devină conștienți de ordinea lucrurilor. La început, înainte ca omul să existe – ne spune mitul – existau doar zeii: mai întâi, cei din generația bătrână, din care și Enki face parte. Aceștia erau zeii Anunnakis. După aceea, copiii lor, generația tânără, s-au numit Igigi. Dar pentru că Anunnakis erau mai bătrâni, mai importanți și mai puternici, nu munceau niciodată. Așteptau să fie serviți.
Zeii Igigi, bineînțeles, mai tineri și mai puțin puternici, erau obligați să muncească, să trebăluiască toată ziua. Dar cei din urmă au început să se revolte și să spună: «Și noi suntem zei, și noi avem aceeași natură. De ce nu suntem și noi tratați la fel? De ce nu suntem și noi lăsați să petrecem, să benchetuim toată ziua sau să dormim, așa cum fac Anunnakis?»”, a început Daniela Zaharia inedita poveste prebiblică a omenirii.
Statuete votive, Sumer, începutul mileniului III î.Hr.
La auzul acestor murmure care anunțau un război iminent între divinități, zeița-mamă a început să se îngrijoreze și, în încercarea de a găsi o soluție la această delicată problemă, și-a amintit de istețimea lui Enki – l-a căutat și l-a găsit, așa cum a punctat profesorul universitar, „sătul, cam beat și dormind”. Cu toate acestea, ideile bune nu s-au lăsat așteptate, și Enki a venit cu o soluție salvatoare pentru zeii nemulțumiți.
Dintr-o dată, Igigi nu mai aveau nevoie să muncească, pentru că o rasă nouă de servitori, făcută cu scopul de a sluji, exista și muncea pentru ei
„L-a trezit, i-a spus care este îngrijorarea sa, și Enki imediat a venit cu o idee. A creat o matriță cu o formă asemănătoare trupului zeilor, și a înmânat-o zeiței Ninmah, pe care a învățat-o să ia lut umed, să îl preseze în matriță și astfel să scoată de acolo ființe. Ninmah și ajutoarele ei urmau să sufle deasupra acestor creaturi, ca să capete o formă de respirație temporară – adică să prindă viață atât cât să poată să-i servească pe zei. După cum vedeți, este un personaj masculin care are ideea, dar unul feminin trece la treabă.
Zeița a lucrat, împreună cu ajutoarele ei, zi și noapte și, de fiecare dată, micile creaturi au fost trimise pe pământ, și au început să se agite, să cultive pământul, să crească animale, să producă vin, să construiască temple, să aducă la temple ofrande, să facă sacrificii pentru zei. Dintr-o dată, Igigi nu mai aveau nevoie să muncească, pentru că o rasă nouă de servitori, făcută cu scopul de a sluji, exista și muncea pentru ei. Pentru a sărbători această invenție, zeii s-au întâlnit la un banchet. Au început să ridice cupa, lăudând frumoasa idee pe care a avut-o Enki”, a mai povestit specialistul în istoria Orientului Antic și sinologie.
În tradiția biblică, omul este creat pentru că Dumnezeu vrea o împlinire a creației
Crearea omului în cele două tradiții, cea biblică și cea precreștină, este extrem de diferită, mai ales pentru că omului i se atribuie meniri primordiale distincte: „Materialul comun din care este făcut omul este lutul. Scopul pentru care este creat acesta diferă radical în cele două tradiții – în cea biblică, omul este creat pentru că Dumnezeu vrea o împlinire a creației, ceva care să aducă creației spirit. În partea cealaltă, omul este creat cu un scop foarte precis, foarte funcțional: el este un servitor care trebuie să-i servească pe zei. Nu etern. Nu se pune problema ca omul să fie nemuritor, ca omul să fie veșnic. Nici fericirea lor nu interesează pe nimeni, ei trebuie să și-o obțină singuri, și nu și-o pot obține decât printr-o cale, și anume servindu-i mereu pe zei, satisfăcându-i pe zei – ca aceștia să mănânce bine (din jertfe), să locuiască bine (în temple), să fie adorați, iubiți, și generozitatea lor va oferi belșug comunității”.
Informațiile cu privire la omul creat de sumerieni sunt validate și de sutele de statuete găsite în templele dedicate zeilor, iar ipostaza în care au fost acestea ilustrate arată relația dintre „servitori” și divinități: „Statuetele reprezintă bărbați și femei într-o poziție de pietate, nu una de rugă”.
Adorator
Prin versiunea sumeriană a creării omului ne este relevat din nou faptul că individul este o ființă efemeră, care nu poate să-și depășească rangul de „invenție inedită din lut” decât prin acțiunile sale, și nu prin adoptarea unei poziții vegetative de așteptare a sfârșitului inevitabil.
Se poate observa că nașterea omenirii în mitologia Sumerului este cu totul diferită de Geneza pe care o cunosc creștinii, ceea ce nu înseamnă că prima nu trebuie cunoscută, pentru a-i acorda și mai mult respect celei din urmă.
Lansarea Revistei Matricea Românească, eveniment organizat de Asociația Culturală Matricea Românească la Sala Unirii din Alba Iulia, cu participarea artistului Grigore Leșe, a devenit misiunea noastră de suflet și obligația morală față de Patrie și...
Prinşi în mijlocul evenimentelor şi pasiunilor, mai mici sau mai mari, tindem să uităm să preţuim ceea ce avem. De aceea, aşa cum ne mărturisea marele Grigore Leşe, avem nevoie de experienţa «departelui» şi de un pas în spate, pentru a înţelege şi...
Ruşi din punct de vedere etnic, dar români din punct de vedere civic, lipovenii din Jurilovca ar putea fi obiect de studiu în ce priveşte loialitatea faţă de România. Matricea Românească le-a ascultat gândurile şi cele mai intime dureri. Un video...
Trebuie să las credința creștin-ortodoxă la ușă atunci când intru în sediul firmei al cărei proprietar sunt? Faptele ce le săvârșesc ca întreprinzător de succes pot fi merinde pentru viața de veci? La aceste întrebări deloc simple a încercat să...
Actorul Andrei Huţuleac şi omul de cultură András László Kósa au vorbit, la o dezbatere Matricea Românească, despre etica în mass media şi programele de divertisment pe care le "consumă" românii şi nu...
Nu trebuie să îţi placă poezia lui Vasile Alecsandri pentru a te simţi profund revoltat de ingratitudinea cu care “naţiunea recunoscătoare” îl tratează pe “Bardul din Mirceşti”. Un (foto)reportaj cutremurător Matricea Românească, acasă la cel pe...
Societatea Civilă de Avocaţi “Bulboacă şi Asociaţii” lansează, cu prilejul jubileului său de 10 ani, Asociaţia Culturală Matricea Românească, un proiect non-juridic menit să complementeze, în spaţiul socio-cultural autohton, serviciile juridice de...
Matricea Românească dă voce tinerei generaţii - eşti un tânăr sau o tânără româncă ce vrea să-şi facă gândurile auzite? Îţi aşteptăm contribuţia!
Acum puțin timp am fost întrebată ce mă inspiră si în mod surprinzător am realizat că pe...
Despre Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Bucureşti nu vă voi perora, pentru că aş putea fi acuzat de subiectivism. Ca alumnus al acestei reputate instituţii de învăţământ, cea care nu demult crea ştiri prin performanţa remarcabilă de a avea o...
https://www.youtube.com/watch?v=bgB4dBiw31Q
Acest articol nu este despre alegeri locale, parlamentare, prezidențiale sau despre referendum. Este un articol despre acele alegeri care îți pot schimba viața.
Când am aflat de proiectul pilot al Matricei Românești...
Maria are 50 de ani “şi mărunţiş”, dacă ar fi să parafrazăm o expresie de pe alte meleaguri. E o expresie care descrie bine - şi la propriu şi la figurat - situaţia româncei originare din Sighişoara, pe care hazardul a vrut să o întâlnim în Olanda,...
„Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici...
Deloc pretențios, dar în același timp atât de complex, lutul a fost, încă din cele mai vechi timpuri, materia primă la îndemână și de nădejde a omului. Individul i-a cerut ajutor lutului pentru a-și construi căminul, pentru a și-l mobila, dar și pentru...
Matricea Românească este o platformă culturală laică, de dimensiune civică, publicată de către Asociaţia Culturală Matricea Românească, ce promovează cultura şi spiritualitatea României, susţine limba română şi respectul faţă de celelalte culturi prezente în spaţiul românesc, respectiv cooperarea interculturală.
Matricea Românească este apolitică şi autonomă.
Matricea Românească respinge și condamnă toate formele și manifestările antisemite, rasiste sau xenofobe. Ele sunt incompatibile cu valorile şi principiile fondatoare ale Asociaţiei-mamă, unele ale toleranţei şi ale interculturalităţii.
Informaţiile prezentate prin intermediul Matricea Românească pot fi utilizate exclusiv în scopuri personale de informare, și nu în scopuri comerciale sau de profit.
Este interzisă utilizatorilor Matricea Românească orice formă de reproducere, distribuire, adaptare, precum şi orice altă transformare a conţinutului generat de aceasta, fără acordul scris al Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi al “Bulboacă şi Asociaţii SCA”.
Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul de a distribui conţinutul site-ului, indiferent de suport, fără să indice în mod explicit sursa, inclusiv numele autorului și link-ul spre conținutul de pe Matricea Românească, acolo unde este cazul.
Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul să desfăşoare nici o activitate de colectare a datelor (indiferent de natura acestor date şi de modul de colectare) prin intermediul Matricea Românească.
Platforma Matricea Românească şi Asociaţia Culturală Matricea Românească nu sunt răspunzătoare pentru conţinutul altor site-uri care pot fi accesate prin intermediul www.matricea.ro.
Proprietarul revistei culturale online Matricea Românească (www.matricea.ro) este “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească. Conţinutul media publicat pe Matricea Românească nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a “Bulboacă şi Asociaţii SCA”. Întreaga răspundere asupra acurateţii şi coerenţei informaţiilor oferite de Matricea Românească, precum şi răspunderea opiniilor exprimate, le revine editorilor acesteia şi autorilor articolelor, acolo unde este cazul.
Utilizatorii Matricea Românească sunt supuşi reglementărilor legale din România, indiferent de ţara din care accesează Matricea Românească.
Conţinutul (text, video, audio, grafic şamd) materialelor publicate prin intermediul Matricea Românească, precum şi drepturile de autor aferente aparţin “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească, cu excepţia cazurilor evidenţiate distinct.
Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a opera modificări ale conţinutului şi / sau ale structurii site-ului fără nici o informare prealabilă a utilizatorilor.
Asociaţia Culturală Matricea Românească, “Bulboacă şi Asociaţii SCA” şi partenerii săi implicaţi în procesul de creaţie sau difuzare a conţinutului Matricea Românească nu sunt răspunzători pentru daunele directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din / în legătură cu utilizarea acestui site sau a conţinutului său de către utilizatori.
Matricea Românească le permite utilizatorilor săi să publice comentarii (sub rezerva moderării lor în spiritul unei exprimări civilizate, care să nu atingă atingere demnităţii personale ori valorilor toleranţei) şi permite găzduirea, partajarea și publicarea conținutului disponibil pe www.matricea.ro către rețelele sociale. Comentariile care vor fi aprobate nu sunt confidenţiale şi nici protejate de drepturile de proprietate intelectuală.
Utilizatorii Matricea Românească poartă responsabilitatea integrală a comentariilor publicate şi a folosirii celorlalte opţiuni aferente conţinutului.
Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a modera orice comentarii ale utilizatorilor cu conţinut licenţios sau denigrator la adresa lor.
