Tag

ştiri false

Alex Filimon publică o recenzie de lansare de carte combinată cu satiră: „#FAKENEWS. Noua cursă a înarmării” (Alina Bârgăoanu, Evrika Publishing, 2018) analizează ştirile false – fake news – în epoca lui homo digitalus, guvernat de primatul emoţiei asupra raţiunii.

 

Un fake news este o picătură într-un ocean, care stârnește reverberații puternice. O undă mai degrabă emoțională, ce are puterea să influențeze liniaritatea oceanului, în special când acest ocean este unul uman. Unanim este acceptată această natură a emoției din spatele nașterii unui fake news. Dincolo de stigmatele imaginarului social și politic sau reminiscențele din inconștientul colectiv, o paletă întreagă de emoții ce definesc omul de astăzi deserveşte un alt scop, anume, cel de alimentare și cultivare a unei realități artificiale, de tip surogat pentru realitate.

Ne încredem cu cea mai mare atracție în chimia și anatomia ce caracterizează ştirile false, care ne invită colectiv într-un univers ce reduce individul la un construct strict emoțional gregar. La atât se reduce omul pentru cultivatorii de fake news – uri. Putem să deplângem faptul că logica nu joacă un rol important în rândul populației când vine vorba de a gândi singuri: am trecut prin homo ludens, homo credens, ca să ajungem la homo digitalus.

#dramă nu șoc

Acest ultim statut, de nativi digitali, nu mai are nevoie de haina logicii în ghidarea deciziilor de zi cu zi. Vorbim despre o generație extrem de emoțională, unde un #greșit poate însemna o dramă.

Aceste aspecte mi se derulau în cap, în mod caruselic și caleidoscopic, când adulmecam o lansare de carte ca pe un ceai fierbinte acaparat de o lavandă promițătoare, joi, 18 octombrie, la Cărturești. Este vorba despre „#FAKENEWS. Noua cursă a înarmării”, apărută la Editura Evrika Publishing, scrisă de profesorul Alina Bârgăoanu.

Într-un stil pedant, pneumatic și încărcat de cuvinte simple și pătrunzătoare injectate finuț ca un vin de cramă de 50 de lei, de zâmbetu-i, prin excelență autosuficient, Dan Cărbunaru, director Calea Europeană, unicul bărbat de la masa lansării, a compus un discurs extins de introducere, cu subiectivități multicolore și scurte episoade biografice și profesionale de pe câmpul de luptă al jurnalismului, după ce într-un mod cu totul galant, în stilul său obișnuit cum am spus, s-a oferit să pună apă în pahar celorlalți participanți de la masă, respectiv celor trei femei.

Moderatorul, Bianca Cheregi, a impresionat printr-un discurs bălțat – romantic pentru anii 2000, considerând cartea drept o „odă adusă digitalului”. După ce a insistat să o prezinte în cuvinte mari și zâmbete grase pe profesorul universitar („decan în prezent – sper că am înțeles bine”) s-a mărginit să ne expună doar esența acestei cărți – excepționale, unice, irepetabile, care ne promite încântarea papilelor noastre intelectual digitale. Sunt malițios pe alocuri, poate însă discursul gheboșat al acesteia m-a determinat să mă gândesc la un # potrivit pentru respectiva conferință de lansare. Am iertat-o, într-un final, pentru mărturisirea de a fi fana scriitorului Gabriel García Márquez. Am decis să-i acord clemență, să mă opresc aici și să-i fac cadou un veac de singurătate din partea mea.

Avea niște ochi sticloși, încăpători, ce împătureau cuvintele într-o manieră ce te făcea să-ți amintești de cei care beau până la fund sucurile din recipiente de plastic și scot acel zgomot infernal. Alunecam într-un Looney Tunes al retoricii.

#rezist

O prezență absolut încântătoare și firească a fost Andreea Gavrilă, co-fondator Rubrika, Group Creative Director la Kaleidoscope Proximity și blogger, #Alumnus FCRP. Mi-a plăcut foarte mult proiectul și expunerea de motive pentru care fake news – urile iau amploare, cum putem depista un fake news și cum putem crește conținut de calitate care nu se bazează pe minciună, informații false sau diversiuni. Zvonurile reușesc astfel să fie un fake news respectabil, atâta timp cât se respectă algoritmul descris de A. P. Nazaretean în cartea sa – „Panica în mase și zvonurile”. Recomand și proiectul și persoana, poate și dintr-un entuziasm eflorescent ce devenise onctuos încă din preambulul lansării.

Avea niște ochi sticloși, încăpători, ce împătureau cuvintele într-o manieră ce te făcea să-ți amintești de cei care beau până la fund sucurile din recipiente de plastic și scot acel zgomot infernal. Alunecam într-un Looney Tunes al retoricii

Atât Alina Bârgăoanu cât și Andreea Gavrilă s-au dovedit a fi niște prezențe feminine pline de gingășie. Relația cu publicul pendula evanescent între explozie de gheizăr supărat și încremenire tâmpă, hâdă în fața realității usturătoare. În tot acest timp, rememoram ce s-a întâmplat cu homo ludens și cu mine, în definitiv, care nu-mi mai furnizam motive suficiente să nu plesnesc de plictiseală într-un cavou improvizat și personalizat de o enclavă universitară.

#încă rezist

Sincer vorbind, mi-a plăcut povestea din spatele cărții, prezentată de Alina Bârgăoanu. Interesul autoarei și includerea fetiței sale în acest proiect editorial nu pot decât să ne bucure și să ne sprijine credința că generația Omega, cum este definită generația aceasta, are un viitor într-un proiect de paideia digital, și nu într-un viitor distopic, mergând spre extincţie emoţională. Interesant era faptul că profesorii invitați la eveniment aveau cartea în mână, în timp ce adolescenţii prezenți palpau, bineînțeles, telefonul. Dacă acel telefon ar fi conţinut PDF-ul cărţii, aș fi scris un articol elogios la foșnetul creșterii acestei generații care trăieşte cu digitalul în suflet.

Alina Bârgăoanu convinge prin prezența sa plenară, prin umorul indescriptibil cu care cucerește audiența, cu care a furat o parte din public din purgatoriul plictisului intelectual și uman indus încă din expozițiune. Ne punem toată nădejdea că acest proiect editorial este unul valid și vandabil. Vodevilul înghesuit de la lansare, la care am participat cu stoicism, rămâne încă un motiv în plus pentru umanitate să-și caute „haştag”-ul pe undeva.

În fine, mi-a plăcut când Alina Bârgăoanu l-a citat pe Vasile Dâncu, spunând că în România, când lansezi o carte, nici măcar nu te înjură cineva. Am încercat cu pași repezi, folosind când cuvinte mari, când cuvinte mici, un fel de pamflet modern înșurubat în spiritul acestei ultime sintagme. Aștept și viitoarea carte. Pe curând, fără plictiseală, doar cu gingășie. #Pacetuturor!

 

Alina Bârgăoanu este profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA București. Din ianuarie 2018, aceasta face parte din Grupul la nivel înalt pentru combaterea știrilor false și a dezinformării din mediul online, inițiat de Comisia Uniunii Europene.

De ce s-au speriat americanii de credinţa noastră? Pentru că, români fiind, avem alt set de valori morale, care încă rezistă. Până când, doar Dumnezeu ştie.

Asta mi-a spus un susținător de suflet al Matricei Românești, al cărui nume discreția ne obligă să îl trecem sub tăcere. Un lucru e cert: omul știe ce spune, prin prisma domeniului în care își desfășoară activitatea. Preot sau diplomat, Dumnezeu sau diavolul? Nici una, nici alta.

Acest „americanii” trebuie luat plastic, „cum grano salis”, la fel ca și întreaga mărturisire. Pentru români, sintagma „americanii” desemnează, de multe ori, civilizația vestică, mai mult decât țara care a trimis oameni pe Lună, fiind descriptivă mai degrabă pentru o mixtură de popoare față de care, deși în netă inferioritate tehnologică și în poziție de cvasi-absolută subordonare economică, noi românii ne clamăm superioritatea intangibilă: cea morală.

„Pentru ei”, a continuat omul, „e incredibil cât de statornici spiritual sunt românii, și asta îi încurcă. Pentru că, în Occident, totul e fluctuant, deschis, modelabil ca apa. Iar aici au dat peste altceva , la care nu se așteptau.”

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. (Sfânta Evanghelie după Matei, 10:28)

E ușor să respingi afirmațiile interlocutorului meu ca aiurelile unui fanatic religios, cum ar spune mai marele României, dar dovezi circumstanțiale tind să îi dea dreptate. Într-un studiu realizat de către Stephen Bullivant, profesor de teologie și sociologie a religiei la Universitatea St Mary’s din Londra, intitulat „Tinerii Europei și Religia”, și bazat pe un sondaj pan-european (2014-16), țări cu ortodoxie puternică, precum România, Grecia, Serbia, Bulgaria șamd nu figurează în eșantion, ceea ce înclină decisiv balanța în favoarea tezei că trăim într-o Europă post-creștină. Publicația britanică The Guardian, cea care preia rezultatele studiului, comite aceeași eroare a parțialității și omisiunii – ceea ce, pentru o entitate atât de venerabilă, nu e scuzabil și se poate explica doar prin părtinire. Multe adevăruri se împlinesc exclusiv prin rostire repetată. Așa funcționează publicitatea. Așa funcționează știrile false. Așa se aleg președinții.

Cui i-e frică de credința românilor? Probabil celor care sunt deranjați de faptul că nădejdea în Dumnezeu le strică planul de afaceri, proiecția economică, profitul. E greu să fii manipulat când singura publicație după care îți conduci viața e Evanghelia. E greu să fii nemulțumit și să-ți dorești mereu altceva când morala creștină te îndeamnă la simplitate și tihnă. E greu să devii pionul industriei plăcerilor când crezi în familie și în liniștea pe care ea ți-o oferă. E greu să aparții tuturor (și, de fapt, nimănui) când, vorba celebrului tricou al brazilianului Kaká, îi aparții lui Iisus şi eşti ancorat în credinţa ta.

Românii nu au avut multe în istorie, dar credința și limba i-au ținut lipiți, împreună. Și asta, cum ar zice interlocutorul meu, îi sperie și-i irită pe mulți. Ei nu vor avea liniște până ce ultimul român nu va renega ceea ce este, devenind ei. Iar acest „ultim român” suntem fiecare dintre noi, cei care credem în ce nu vedem, în dauna iluziilor văzute.

 

Foto deschidere: cortina ridicată înaintea de premiera piesei „Amerika” după Franz Kafka, la Teatrul Excelsior din Bucureşti, martie 2018

"Americanii s-au speriat de credința noastră!"

29 Martie 2018 |
De ce s-au speriat americanii de credinţa noastră? Pentru că, români fiind, avem alt set de valori morale, care încă rezistă. Până când, doar Dumnezeu ştie. Asta mi-a spus un susținător de suflet al Matricei Românești, al cărui nume discreția ne...