Fânul românesc, obiect de patrimoniu? Antropologul Vintilă Mihăilescu: „Oamenii se învârt în jurul fânului, nu fânul în jurul oamenilor, de aceea le dictează modul de viață”

Nu știu alții cum sunt, dar când eu miros fânul proaspăt cosit, amintirile-mi frumoase se trezesc din „somnul rațiunii”. Însă cu adevărat copleșitoare sunt peisajele splendide ale pajiștilor de pe plaiurile românești, „populate” pe ici-colo cu căpițe de fân înalte și aurii, parcă ridicate de către o mână divină.

Unii locuitori ai mediului urban ar putea trata cu superficialitate – sau chiar deloc – subiectul referitor la simbolistica și la importanța fânului, întrucât ei nu găsesc o legătură între pășuni și orașul de beton în care locuiesc. Dar situația este mai serioasă decât atât. Acest lucru a încercat să-l demonstreze o echipă interdisciplinară de cercetători – între care se numără și specialiști de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) -, care a demarat în urmă cu câțiva ani un amplu studiu al cărui protagonist a fost fânul, unul dintre cele mai emblematice produse ale culturii noastre tradiționale.

Rezultatul documentării pe teren a cercetătorilor s-a concretizat într-o serie de articole de specialitate, publicate în ultimul număr al revistei „Martor”. Publicația este, din 1996, revista de antropologie a MNȚR, iar în fiecare an, câte un subiect este analizat în mod detaliat. Ultimul număr, lansat săptămâna trecută, a fost dedicat fânului. În revista „Martor”, coordonată de către cercetătorii Anamaria Iuga (șef secție Studii Etnologice a MNȚR) și Bogdan Iancu, sunt tratate diferite subiecte referitoare la practicile și gestiunea pășunilor semi-naturale, la istoria fânului, la biodiversitatea culturală a acestuia etc.

Antropologul Vintilă Mihăilescu (dreapta), alături de Bogdan Iancu și de Anamaria Iuga, la lansarea numărului 21 al revistei „Martor”

Antropologul Vintilă Mihăilescu (dreapta), alături de Bogdan Iancu și de Anamaria Iuga, la lansarea numărului 21 al revistei „Martor” Foto: MNȚR

La evenimentul de lansare a revistei a fost prezent și antropologul Vintilă Mihăilescu, care și-a început cuvântarea prin a menționa faptul că, surprinzător pentru mulți, fânul este „un fenomen social total”.

„Se poate vorbi – cu ghilimele, ca să nu «păcătuim» conceptual – despre fân ca obiect social total. În articolele din revistă – în sfera acoperită, în problematica tratată în cercetări – vedem că, dacă luăm totul în serios, fânul acoperă un spațiu destul de mare: de la cosmogonie la economie, trecând prin biologie. Totul, într-un «sos» antropologic foarte frumos. Nu poți să vezi despre ce este vorba dacă nu înțelegi care sunt credințele legate de fân, care sunt practicile care țin de domeniul sacrului, de tabuuri, de ritualuri, până la cum vin subvențiile sau cât costă totul.”

Dată fiind importanța pășunilor și a fânului cosit cu grijă și cu devotament de către țăranii care înțeleg că aceasta este sursa care le pune în mișcare gospodăria și viața, antropologul a supus atenției spectatorilor o idee care, odată explicată, nu mai părea „aberantă”, așa cum a punctat acesta.

Spațiul pastoral, cu personajul central al fânului, este destul de bine limitat, are particularitățile sale, are modul său de viață, are valoarea sa

„Vorbind despre fân ca peisaj cultural, ca patrimonializare a lui, unora li se va părea total aberant. O să spună că, dacă și fânul ajunge patrimoniu, înseamnă că totul e bagatelizat. Aș aduce ca ilustrare europeană elvețienii, care sunt un popor serios. Ei au câteva cantoane care au cerut, au propus și li s-a confirmat – gestiunea zăpezii a intrat în patrimoniul imaterial UNESCO. Când am auzit, mi-am zis: «Dați-o încolo! Adică dai cu lopata, și e patrimoniu mondial». Dar era să se producă o avalanșă pe valea în care mă aflam acolo și totul s-a rezolvat într-un sfert de oră. Atunci am spus: «Stai puțin, că nu e chiar așa de simplu». Dacă ne-ar fi lăsat acolo, eram morți, nu ne-ar fi patrimonializat nimeni.

E ceva similar. Ai un savoir faire: ce faci cu zăpada, ce faci cu un element al naturii de care depinde viața, de care depinde cum arată casa, cum sunt practicile, cum arată așezarea, ce activități sunt șamd. În cazul nostru, fânul de care depinde vaca, de care depinde brânza, de care depinde ce vinzi – e un lanț întreg. Aceste lucruri sunt cât se poate de patrimonializabile.”

Fiecare regiune a țării își „modelează” în mod diferit clăile de fân

Fiecare regiune a țării își „modelează” în mod diferit clăile de fân

Nu numai că fânul reflectă fără echivoc satul românesc autentic, ci este și emblematic în ceea ce privește identificarea zonelor țării. Mai exact, modul în care sunt aranjate clăile de fân dezvăluie regiunea în care se află, pentru că iarba nu este aceeași peste tot, iar țăranii știu acest lucru.

„Oamenii se învârt în jurul fânului, nu fânul în jurul oamenilor, de aceea le dictează modul de viață. (…) Spațiul pastoral, cu personajul central al fânului, este destul de bine limitat, are particularitățile sale, are modul său de viață, are valoarea sa. Acestea pot fi identificate și fructificate ca atare, adică precum un peisaj cultural”, a încheiat antropologul Vintilă Mihăilescu.

Ilustrație deschidere: coperta numărului 21 al revistei „Martor” Foto: MNȚR

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Eugen Doga compozitor român Basarabia patrimoniul UNESCO slider
Eugen Doga, românul din patrimoniul UNESCO. O viaţă între imn şi vals
analiză cultură Basarabia între mit și realitate slider
Basarabia: între mit și realitate
Paul Goma scriitor din Basarabia România slider
Paul Goma – istoria unui exilat în uitare
Exodul din Basarabia și România slider
Exodul basarabean sau cum dispare o țară de pe hartă