Sufletul din bezna atelierului: Familia de fierari romi care s-a întreținut din munca la ciocan și nicovală

https://www.youtube.com/watch?v=nDcfXO7G7iA

Într-o fierărie, nimic nu este aleatoriu. Orice acțiune a meșterului are o semnificație bine definită nu numai în concret, ci și în abstract, lucrul la forjă fiind considerat, din bătrâni, un demers ritualic. Iar într-un sat din județul Argeș se făuresc mii de potcoave pe săptămână…

În atelierul întunecat, singurul semn că locul are suflet nu este focul roșiatic și amenințător deși luminează slab, ci bătaia ciocanului greu pe nicovala masivă. Cu sunetul loviturii de ciocan, Lucian Constantin (75 ani), un fierar rom din Jupânești, pe jumătate „îngropat” în pământ, ca să nu „se cocoșeze” în timp ce lucrează, își cheamă nevasta din grădină, să continue ea baterea fierului încins. Maria Constantin are 72 de ani și, cu toate că la prima vedere mulți ar considera-o o bătrână firavă, mâinile sale mici ridică și coboară barosul greu de câteva kilograme pe potcoava înroșită cu o vioiciune și o precizie mai rar întâlnite. În numai 10 minute, piesa e gata.

În fierărie, munca este grea și perpelește sănătatea încet și sigur, dar meseria lăsată moștenire din bătrâni nu se „îngroapă”. „Nici nu-mi aduc aminte să vă spun câte lucrări am făcut. Bătrânii noștri ne-au învățat. Ei lucrau și mai greu, la foale”, ne-a explicat Lucian Constantin, subliniindu-și indirect experiența și dăruirea.

Fierarul Lucian Constantin (75 ani) a învățat meseria de la bătrâni

Fierarul Lucian Constantin (75 ani) a învățat meseria de la bătrâni Foto: Marius Donici

Contrar credinței multora, potrivit căreia omul care folosește ciocanul și nicovala pentru a-și câștiga existența nu este „iluminat” – nu din pricina beznei din atelier -, fierarul din Jupânești deține o inteligență practică, pe care a dovedit-o, de altfel, încă din copilărie, când meșterul și-a uimit profesorul de matematică din școală: „Mi-a fost profesor domnul Ioniță, cel mai bun care există. El ne-a dat o simplă problemă: la un hectar, se cultivă atâta grâu. Și a dat un teren, ca să «scoatem» câtă cantitate de grâu e acolo. Am făcut repede la toată clasa, iar eu nu am mai avut timp să îmi fac problema pe hârtie. Colegii râdeau de mine: «Acum îl arde, pentru că el nu și-a făcut problema». M-a chemat profesorul: «Unde e lucrarea ta?». «Păi lucrarea mea o fac aci, la Dvs., pe catedră.» Am împărțit, am «scos» și au ieșit atâtea prăjini. Am explicat: «Uite, aici e așa și așa». A rămas trăsnit. Dumnezeu mi-a dat atunci ideea.”

Fierarul, pe jumătate îngropat în pământ

Fierarul, pe jumătate îngropat în pământ

Astfel se face că inteligența nativă a fierarului l-a ajutat să întrețină o familie zeci de ani, deși la o privire superficială s-ar putea crede că îndeletnicirea sa nu solicită cunoștințe aprofundate. Dar Lucian Constantin se deosebește de ceilalți meșteri, aspect confirmat și de către numeroasele cereri pe care le-a avut, chiar și de peste hotare – din Italia, Germania, Belgia, Olanda, chiar și din Anglia: „Am trimis potcoave mari pentru caii de acolo, care au copite ca de elefant”.

De făcut, toți fac un topor. Dar e greu «să îl vindeci», ca un medic. E un lucru care nu «spune» unde îl doare. Trebuie să-l cunoști, ca să nu se rupă, să nu se strâmbe

„Mai sunt meseriași, dar ei nu fac decât câte un lucru simplu. Uitați-vă la toporul acesta, cât e de greu. A trebuit să-l repar. De făcut, toți îl fac. Dar e greu «să îl vindeci», ca un medic. E un lucru care nu «spune» unde îl doare. Trebuie să-l cunoști, ca să nu se rupă, să nu se strâmbe. Îi aranjez leafa (tăișul, n.r.), apoi sudez, și îl fac de nu se vede că a fost lucrat, zici că e turnat. Așa se face cea mai bună lucrare. Fabrica tot la noi vine. Au venit de la Galați meșteri care sculptau cu un material de care nu se poate lipi nimeni. Era un material extraordinar, care nu se poate lucra la cald, numai «turnat» se fac piese din el. Și eu am făcut dălți fine. S-au mirat cei de la Galați când le-am făcut o traistă mare cu lucruri pentru sculptură. Au venit și cei de la școlile de calificare. Bani mi-au dat destul, și peste cât le-am cerut eu”, a povestit meșterul pentru Matricea Românească, în timp ce stăteam în jurul lui, ca în poiana fierăriei lui Iocan.

Locul unde oțelul prinde suflet

„Lucrurile acestea au suflet. Ce să facem, dacă din asta trăim?”, întreabă retoric fierărița, în timp ce ne arăta, pe peretele ticsit de obiecte din metal, potcoave, topoare, capcane pentru animale, foarfece pentru tablă, țapine (unelte din oțel folosite la manevrarea buștenilor, n.r.), tesle, bărzi, prășitoare, darace (perii pentru scărmănat lâna, n.r.).

Maria Constantin (72 ani) lucrează în atelier, alături de soțul său,„până când nu mai e lumină afară”

Maria Constantin (72 ani) lucrează în atelier, alături de soțul său,„până când nu mai e lumină afară”

De fapt, meșterii romi făuresc tot ce are „omul nevoie în viața lui, pentru casă. Nicio fabrică nu face ce facem noi”. Adevărat, mai ales dacă luăm în calcul și faptul că lucrări de-ale lor au ajuns în muzee, pentru că acest cuplu de meșteri infatigabili a reprodus paloșul lui Ștefan cel Mare și sabia lui Vlad Țepeș.

„Produsele” făurite de către cei doi meșteri romi

„Produsele” făurite de către cei doi meșteri romi

Cei doi bătrâni – după vârstă, nu după înfățișare – au mărturisit că fierăria le-a asigurat traiul întreaga viață și, datorită muncii la forjă, au hrănit, crescut și „ținut” la școală patru copii. Chiar dacă focul mistuie sănătatea.

Şi fabrica tot la noi vine! (…) Lucrăm toată ziua, de dimineață până seara la 17. Înainte lucram mai mult, dar am îmbătrânit

„Vara, când e căldură, de trei ori mă bag sub duș, dar degeaba. Arde! Se miră oamenii când vin: «Pânzuie-mi (oțelește-mi, n.r.) un topor. Fă-mi cutare, că nu merge plugul». Și când văd cum lucrăm, îi ia groaza. Lucrăm toată ziua, de dimineață. Ne sculăm la 8. Înainte, ne sculam la 5 și lucram mai mult, dar am îmbătrânit. Acum lucrăm până seara la 17. Mănânc doar dimineață și până seara nu mai mănânc nimic. Lucrăm până când nu mai e lumină afară. Bat cu un baros mare și greu.”

Nici la vârsta de 75 de ani, meșterul din Jupânești nu renunță la lucru

Nici la vârsta de 75 de ani, meșterul din Jupânești nu renunță la lucru

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

film Ultimul căldărar romi exod slider (1)
„Ultimul căldărar”: o explicaţie pentru exodul romilor în Occident
Ţepeş râdea, boierii plângeau şi munceau „până le-au plesnit hainele de pe ei”. Cetatea Poenari şi istoria ei fabuloasă
Româncă exemplară. Olărița Valerica Ene (78 ani): „La țară, dacă nu îți place munca… de aceea, lumea e săracă. Vrei să stai la umbră, nu ai nimic!”
Special – Lecţie de religie ca pe vremuri, în pridvorul Bisericii: “Când te supăra cineva, se spunea: «Să te mănânce Iadul de la Jupânești!»”