Alexandra Negrilă, tânăra care luptă pentru salvarea tradițiilor și a portului popular. “Mă consider un om care are ceva de lăsat în urma lui“

Vacanțele de vară ale Alexandrei au fost presărate cu momente unice. Trezitul la cinci dimineața, mersul la câmp, hrănitul animalelor, toate acestea se petreceau în satul Talpa Ogrăzile din județul Teleorman. Era o lume în care dăinuia rânduiala, iar munca era făcută spre lauda lui Dumnezeu. Când bunica Alexandrei a urcat la cer, tânăra a început să-i caute costumul cu gândul de a păstra vie amintirea mediului în care crescuse. Atunci a început o căutare în urma căreia a salvat numeroase piese populare. Am stat de vorbă cu Alexandra Negrilă despre începuturi, lumea satului și proiectele pe care le pregătește.

 

Articolul pe scurt:
  • Universul țăranului român: “Era o viață care își avea propria rânduială. O lume în care țăranul era respectat, iar munca avea un rol foarte important. Oamenii erau cu frică de Dumnezeu, un lucru pe care nu l-am mai întâlnit în ultimii ani“
  • Costumul popular transcede moartea: “Eram în Apuseni și am întâlnit o doamnă care avea un costum superb era costumul ei de mireasă. Dânsa dorea să fie îngropată cu el, iar eu am întrebat de ce vrea să facă acest lucru. S-a uitat la mine și a zis: cum o să mă recunoască bărbatul meu pe lumea cealaltă? Soțul dânsei murise când era tânăr”
  • Răspândirea tradițiilor în secolul tehnologiei: “Trebuie să găsim o formă actuală prin care să-i apropiem pe copiii secolului XXI, de aceste valori (…) Din punctul meu de vedere o fotografie va dăinui mai mult decât costumul în sine. Piesa poate fi mâncată de molii, poate să fie mistuită de un incendiu, dar fotografia, mai ales în acest secol în care tehnologia e la un click distanță, va rămâne acolo”

 

Mireasă din Sălaj Foto: Ileana Rădulescu

Mireasă din Sălaj  Foto: Ileana Rădulescu

 

Amintiri dintr-o copilărie la țară

Vacanța, poate cea mai așteptată perioadă din an. Copiii uită de manuale, ghiozdane, caiete, și plecă în diferite excursii. Pentru Alexandra, această perioadă era presărată cu munca la câmp și trezitul de la ora cinci. “Am început școala la București, dar tot ce însemna vacanță era la țară. Colegii mei mergeau la munte, la mare, în străinătate, iar eu cu fratele meu făceam vacanța la țară. Ne trezeam la cinci dimineața mergeam la sapă la porumb, trebuia să dăm de mâncare la animale, nu era comod. Acum parcă regret că nu am petrecut mai mult timp la sat“, spune Alexandra Negrilă pentru Matricea Românească.

 

Oamenii erau cu frică de Dumnezeu, un lucru pe care nu l-am mai întâlnit în ultimii ani

 

Când vorbește de lumea satului, Alexandra se transformă. Tonul vocii emană candoare, ochii sclipesc, iar în minte încep să-ți vină tot felul de imagini menite să te poarte în universul țăranului român. “Era o viață care își avea propria rânduială. O lume în care țăranul era respectat, iar munca avea un rol foarte important. Oamenii erau cu frică de Dumnezeu, un lucru pe care nu l-am mai întâlnit în ultimii ani. Orice activitate, fie că tăia un animal sau făcea pâine, toate erau făcute pentru Dumnezeu. Apoi inteligența țăranului, chiar dacă erau oameni care avea o singură clasă, ei bine aveau o înțelepciune, care, din păcate a dispărut“, povestește Alexandra.

 

Costum din Teleorman -Talpa-Fotograf Patricia Toma

Costum din Teleorman -Talpa   Fotograf: Patricia Toma

 

Portul popular, marcă identitară a țăranului

Acum opt ani de zile, bunica Alexandrei a plecat la cer. Momentul nu a fost deloc ușor. Nu dispărea numai un om, dispărea o lume impregnată de tradiții. “Atunci, de dorul ei am început să-i caut costumul, dar nu l-am mai găsit. Am încercat să păstrez undeva amintirea bunicii și a mediului în care a crescut. Acesta a fost momentul care m-a făcut să colectez piese populare“, a zis Alexandra Negrilă.

 

Oamenii din satul românesc se recunoșteau după portul pe care îl aveau

 

Inițial mergea prin sate și se interesa dacă oamenii mai au costume populare. Ce a văzut nu a fost deloc îmbucurător. Piese vechi erau fie aruncate, fie folosite ca preș la intrare, fie puse așternut pentru câini. “Am avut cazuri în care oamenii mi-au oferit costumele cu tot dragul, dar și cazuri în care nu au vrut să se despartă de ele. Mă bucur enorm când văd bătrâne care vor să se îngroape cu aceste costume. Inițial nu înțelegeam. De ce să îngropi patrimoniul textil al României? La un moment dat eram în Apuseni și am întâlnit o doamnă care avea un costum superb era costumul ei de mireasă. Dânsa dorea să fie îngropată cu el, iar eu am întrebat de ce vrea să facă acest lucru. S-a uitat la mine și a zis: cum o să mă recunoască bărbatul meu pe lumea cealaltă? Soțul dânsei murise când era tânăr. Oamenii din satul românesc se recunoșteau după portul pe care îl aveau“, lămurește Alexandra.

 

 

Costume din Bihor Foto: Ileana Rădulescu

Costume din Bihor   Foto: Ileana Rădulescu

 

Despre întâlniri și viitoare proiecte

În 2016, Alexandra făcea un master în turism. Acolo a întâlnit-o pe Ileana Rădulescu, o tânără pasionată de istorie și fotografie. “Din vorbă în vorbă, Ileana mi-a spus că își dorește să pozeze pe cineva îmbrăcat în ie, iar eu i-am spus că am mai multe cămăși. Am făcut câteva poze și le-am urcat în mediul online. Reacțiile au fost peste așteptări, așa că am vrut să aflu mai multe despre cămășile pe care le purtam. O căutare pe Google, dar nu am găsit nimic. Am vorbit cu Ileana și am zis să facem noi ceva în această direcție pentru că nu e ok să nu ai informații“, spune Alexandra.

 

Mă consider un om care are ceva de lăsat în urma lui

 

Și-au pus mintea la treabă și au gândit un ONG prin care să-i atragă pe oamenii mari, dar și pe cei mici, către istoria portului și a satului românesc. “Trebuie să găsim o formă actuală prin care să-i apropiem pe copiii secolului XXI, de aceste valori. Pentru început vom lansa în această toamnă un catalog în parteneriat cu Muzeul din Alexandria. Prima parte a catalogului are un format plăcut ochiului, un format care să placă atât copiilor cât și adulților. Mă consider un om care are ceva de lăsat în urma lui. Din punctul meu de vedere o fotografie va dăinui mai mult decât costumul în sine. Piesa poate fi mâncată de molii, poate să fie mistuită de un incendiu, dar fotografia, mai ales în acest secol în care tehnologia e la un click distanță, va rămâne acolo“, conchide optimistă Alexandra Negrilă.

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Tradiții de Sânpetru în satul de odinioară. Cine erau Sfinții Petru și Pavel, cum îi percepea țăranul român și ce se făcea în ziua praznicului
Ana-Maria Lazăr, profesoara care câștigă medalii pentru România cu echipa de Mind Lab. „Vreau să le transmit elevilor spiritul de echipă care este extrem de important, apoi încrederea în sine“
Ato Sumi Kawara, soprana care a lăsat Tokyo pentru a veni în România. “Cred că românii ar trebui să aibă mai multă încredere în ei. Aveți tradiții vechi care în alte țări nu mai există, aveți de ce să fiți mândri!“
Statisticile dezastrului comunist din România