Cornelius Zirbo, tânărul cuprins în îmbrățișarea violoncelului. “Menirea artistului este una foarte dificilă și complexă. Ea are de-a face în primul rând cu aplecarea către cel de lângă tine”

Ardelean get-beget, Cornelius a dezvoltat de mic o înclinație către muzică. Părinții i-au intuit talentul, motiv pentru care au decis să-l înscrie la Școala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”. Cu multă muncă, talent și ambiție, tânărul a evoluat de la an la an ajungând să cucerească podiumurile mai multor concursuri naționale și internaționale. A susținut recitaluri în Berlin, Paris, Praga, Londra, Beijing, Elveția și București. În calitate de solist, a concertat alături de mari orchestre precum Prague Radio Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică Academică a Filarmonicii Khmelnitsky, Filarmonica de Stat „Transilvania” , Filarmonica de Stat „Moldova”, Camerata Regală, Orchestra Națională de Tineret a Fundației Principesa Margareta a României și Orchestra Națională „Junior”. Astăzi, stăm de vorbă cu tânărul violoncelist Cornelius Zirbo și aflăm cum s-a îndrăgostit de muzică, care este menirea artistului în contemporaneitate, în ce proiecte este implicat și care sunt planurile pentru viitor.

 

Interviul pe scurt:

Violoncelul și latura sa ascunsă: “Este ca și cum ai îmbrățișa pe cineva și te folosești de gravitate pentru a proiecta sunetul. Apoi, sunetul în sine este unul extrem de cald și se spune că este cel mai apropiat de timbrul și vocea umană.  Ulterior, muzica a început să devină o parte foarte importantă în viața mea.”

Cum să te folosești de nereușită: “Știind faptul că lumea este foarte bine pregătită la concursurile importante, acest lucru mă determină să mă pregătesc mult mai intens. Anul trecut am participat la Concursul George Enescu și am picat la prima etapă, dar pregătirea pentru concurs m-a crescut și am ajuns la un alt nivel destul de bun.”

Misia artistului și artei: “Cred că artistul are de-a face cu ingeniozitatea, cu creativitatea cu care creează ceva într-un anumit moment. Asta ne face eligibili acestei peceți de artist. Menirea artistului este una foarte dificilă și complexă. Ea are de-a face în primul rând cu aplecarea către cel de lângă tine, cu dezbrăcarea de sine.”

 

 

Talentul pus la lucru  

Vine dintr-o familie în care muzica este la loc de cinste. Pe când avea nouă ani, părinții au intuit talentul lui Cornelius, așa că l-au condus către un instrument cu totul special și anume violoncelul. “De mic copil aveam o înclinație deosebită către muzică. Părinții au remarcat calitățile mele în această direcție și m-au înscris la Școala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”, unde am frecventat cursurile de violoncel. Consider că este ceva aparte cu acest instrument, începând de la postură, care este una foarte naturală, foarte firească. Este ca și cum ai îmbrățișa pe cineva și te folosești de gravitate pentru a proiecta sunetul. Apoi, sunetul în sine este unul extrem de cald și se spune că este cel mai apropiat de timbrul și vocea umană.  Ulterior, muzica a început să devină o parte foarte importantă în viața mea, iar după câțiva ani era limpede că acesta va fi  parcursul meu”, povestește Cornelius Zirbo pentru Matricea Românească.

 

,,Consider că este ceva aparte cu acest instrument, începând de la postură, care este una foarte naturală”

 

A stăpâni un instrument necesită exercițiu îndelungat, perseverență și multe sacrificii. Nu de puține ori, Cornelius a sacrificat multe meciuri de fotbal în detrimentul repetiției la violoncel. “Când eram copil acest sacrificiu era receptat altfel. Mă uitam în jur și vedeam cum colegii mei jucau fotbal în curtea școlii, iar eu îmi luam violoncelul în spate și mergeam la școala de muzică. Poate atunci era un pic dramatic, dar în prezent o fac cu mare plăcere. Poate de aceea nu sunt un bun jucător de fotbal [râde]”.

 

 

Mentalități de concurs și momente din care înveți

A continuat să îmbrățișeze violoncelul cu canadoare și delicatețe. În devenirea sa muzicală au urmat  Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, după care s-a mutat la București, unde a urmat Liceul ,,Dinu Lipatti” și în cele din urmă Universitatea de Muzică. Traselul academic s-a îngemănat cu participarea la felurite concursuri naționale și interanționale. În continuarea dilogului, îl întreb pe Cornelius cum vede rolul concursurilor în cariera unui tânăr muzician. “Subiectul concursuri, mai ales în muzică, este unul foarte controversat și cred că sunt două tabere aici. Una spune că nu poți juriza muzica și că nu ai cum să faci ierarhie din ceva ce este atât de subiectiv. Iar cealaltă tabără consideră benefice concursurile și le văd ca un factor important în lansare și-n carieră. Eu sunt undeva la mijloc. Știind faptul că lumea este foarte bine pregătită la concursurile importante, acest lucru mă determină să mă pregătesc mult mai intens. Anul trecut am participat la Concursul George Enescu și am picat la prima etapă, dar pregătirea pentru concurs m-a crescut și am ajuns la un alt nivel destul de bun într-un timp relativ scurt doar pentru că am participat la acest concurs. Dacă le privești din această perspectivă, pot spune că sunt benefice”, precizează Cornelius Zirbo.

 

 

,,Pentru mine atunci a fost o mare dramă, dar pregătirea pentru concurs m-a crescut”

 

Da, în cariera unui artist se mai strecoară și lucruri mai puțin plăcute. O prestație slabă, un refuz, o colaborare sistată și multe altele. Caracterul constructiv sau distructiv al acestor clipe sunt în mâna interpretului. Sunt lovituri care vin și modelează, dar și lovituri care distrug. Îl întreb pe Cornelius cum se raportează la momentele mai puțin reușite din carieră. “Am trecut și eu prin câteva prestații mai neplăcute, câteva recitaluri de care nu sunt deloc încântat. De-a lungul timpului mi-am dat seama că noi muzicienii suntem foarte critici cu noi înșine și de multe ori avem tendința să acutizăm foarte mult un eveniment nefericit sau un moment în care am falsat. Uitându-mă pe imprimările cu un astfel de moment mai nereușit, mi-am dat seama că nu este atât de grav și având această abordare am început să mă relaxez puțin. În al doilea rând este important să învățăm din aceste experiențe. Poate am făcut ceva greșit, poate am vrut să demonstrăm ceva și trebuie să fim foarte sinceri cu noi și să vedem ce ne-a împins în punctul acela”, lămurește Cornelius.

 

Despre artă și artist în zilele noastre

A susținut recitaluri în Berlin, Paris, Praga, Londra, Beijing, Elveția și București. Toate acestea au reprezentat întâlniri muzicale în urma cărora s-a înfiripat un dialog bazat exclusiv pe transmiterea emoției. În continuare, vrea să aflu care este relația violoncelistului Cornelius Zirbo cu publicul. “Pentru noi artiștii relația cu publicul este una foarte puternică pe care o simțim, dar care este extrem de greu să o descriem. În momentul în care cântăm și ne adresăm publicului, ne deschidem și prezentăm muzica așa cum o percepem noi. Este o chimie între public și artist care favorizează muzica și care ne face pe noi ca artiști să ne deschidem.”

 

,,Ori mesajul artei este de a merge împotriva curentului și de a empatiza cu nevoile celorlalți”

 

Și pentru că tot am pomenit cuvântul artist, arunc mreaja mai la adânc și-l întreb pe Cornelius ce este un artist și care mai este rolul său în contemporaneitate. “Cred că artistul are de-a face cu ingeniozitatea, cu creativitatea cu care creează ceva într-un anumit moment. Asta ne face eligibili acestei peceți de artist. Menirea artistului este una foarte dificilă și complexă. Ea are de-a face în primul rând cu aplecarea către cel de lângă tine, cu dezbrăcarea de sine și aducerea tuturor resurselor pe care le poți avea pentru a crea o conexiune cu oamenii. Se pare că în ultima vreme totul merge spre o cultură foarte egocentristă, centrată pe sine. Ori mesajul artei este de a merge împotriva curentului și de a empatiza cu nevoile celorlalți.”

 

 

Valențele tămăduitoare ale muzicii clasice

Pe parcursul cariere sale Cornelius Zirbo a concertat în compania unor mari orchestre, dar și solo. Sunt două experiențe total diferite care-l solicită la maxim pe artist. “Fiecare amplasament muzical are farmecul lui. Recent am avut un concert cu Filarmonica din Cluj și este ceva absolut incredibil să fii acompaniat de orchestră. Să auzi atâtea instrumente care merg în aceeași direcție și într-un singur scop muzical este ceva fantastic. În același timp este frumoasă și libertatea pe care o ai atunci când ești singur pe scenă și creezi. Deci fiecare experiență este specială în felul ei”, spune Cornelius.

 

,,Efectiv mergem în spitale și le cântăm oamenilor care trec prin suferință”

 

Din nefericire, percepția majorității despre universul muzicii clasice nu este pe atât de bună pe cât este cea față de muzica comercială. Să fie oare muzica clasică un gen sortit unei anumite categorii sociale la care profanii nu pot avea acces? “Nu, muzica clasică este pentru oricine. Desigur acest gen este foarte complex, este ca un roman foarte bun pe care trebuie să-l citești în liniște, să ai anumite condiții și lucrul acesta este greu de accesat, dar nu imposibil. Noi ca muzicieni clasici ar trebui să fim mai deschiși către concertele organizate în spații accesibile mai multor categorii de oameni. Să ieșim din sălile de concert cum s-a întâmplat în contextul pandemiei și cred că asta ar ajuta oamenii să se apropie și mai mult de muzica clasică. Chiar acum sunt implicat într-un proiect intitulat New Hope, prin care aducem muzica clasică în proximitatea oamenilor care trec prin momente dificile. Proiectul se adresează pacienților și doctorilor din spitale. Efectiv mergem în spitale și le cântăm oamenilor care trec prin suferință. Este unul din cele mai satisfăcătoare proiecte muzicale în care am fost implicat.”

 

 

Un sprijin venit în cel mai important moment

Am vorbit despre concerte, concursuri, proiecte, studii și am lăsat la urmă un aspect care putea să șteargă cele de mai sus. Violoncelul, partiturile, participările la masterclass-uri, toate acestea necesită un cost destul de ridicat. Familia lui Cornelius nu ar fi putut acoperi sumele necesare dacă nu ar fi existat programul “Tinere Talente” derulat de Fundația Regală Margareta a României. A fost ajutorul potrivit în momentul de maximă necesitate. “Acest program a fost cel mai mare aport în creșterea mea artistică prin faptul că m-a sprijinit într-un moment foarte important al vieții mele. Am intrat ca bursier în clasa a VIII-a și prin ajutorul fundației am reușit să-mi achiziționez violoncelul, arcușul, am participat la masterclass-uri, deci a fost un sprijin incredibil venit în momentul în care aveam cea mai mare nevoie. În afară de sprijinul financiar, am cunoscut mentori care m-au îndrumat în acești patru ani extraordinari.”

 

Alături de Principesa Margareta a României

Iată-ne ajunși la finalul dialogului nostru. Înainte de a trage cortina, îl rog pe Cornelius să ne spună ce urmează pentru el în viitorul apropiat. “Mă voi focusa pe acumularea de repertoriu și pe participarea la masterclass-uri. Am câteva concerte și recitaluri care mă așteptă și de care sunt foarte entuziasmat. În afară de asta sunt foarte atras de sfera pedagogiei și îmi place să lucrez cu violonceliști mai tineri decât mine și este un segment pe care aș vrea să mă axez”, conchide Cornelius Zirbo.

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Lansarea Stagiunii Culturale “Muzicieni de Azi, Muzicieni de Mâine”
Interviu cu Carmen Stetco – câștigătoarea locului I la Tezaurului Folcloric
Interviu cu gemenele Mădălina și Cătălina Postolache ce au copilărit în sânul muzicii clasice
Ioan Man, artistul nevăzător care cântă și încântă de fiecare dată. “Misiunea artistului este să-și iubească publicul, să-l respecte”