De ce este Anton Pann o placă turnantă pentru cultura română. Vorbea patru limbi, era muzician, literat, tipograf și profesor. Povestea unui manuscris inedit

Profesorul universitar Vasile Vasile este unul dintre marii bizantinologi și muzicologi români. În ultimii ani s-a aplecat în mod special asupra lui Anton Pann, studiind aportul lui la cultura română. Rezultatul studiului s-a concretizat în volumul ”Anton Pann, personalitate complexă a muzicii și a culturii românești”. Este o carte care clarifică multe inexactități și care fixează relevanța lui Anton Pann pentru cultura națională. În interviul pe care ni l-a acordat, prof. dr. Vasile Vasile sintetizează biografia lui Pann și frânturi din contextul unui veac XIX neliniștit și aflat în plină schimbare.

 

Este Anton Pann recunoscut ca o mare personalitate culturală în timpul vieții lui?

Îmi vine să spun că da, numai că la timpul respectiv ierarhizări nu se făceau. Să ne gândim: el moare în 1854, Alecsandri era copil, Eminescu nu se născuse. Și atunci el trebuie raportat la cine? La Bolintineanu, la Grigore Alexandrescu, la cei din generația lui, care l-au cunoscut.

”S-a dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb”, va sa zică Eminescu are cunoștință despre  Anton Pann, Alecsandri scrie despre el, Caragiale scrie despre el, și toți marii cărturari. Numai că scrisul despre Anton Pann a fost disipat, nu s-a scris masiv și concentrat.

 

Anton Pann

 

Ce ar trebui să se știe despre Anton Pann, care sunt lucrurile cele mai interesante și poate inedite pe care ni le spuneți despre el?

Anton Pann a avut public mai interesat de viața lui aventuroasă decât de creațiile lui. Trebuie înțeles că este realizatorul a aproximativ 100 de cărți, care sunt trecute prin mâna lui. Pentru aceste cărți el era traducător, uneori alcătuitor, îngrijitor, editor, tehnoredactor și tipograf. Chiar și tipografie și-a cumpărat. Și de asta spun că e placă turnantă în cultura română, pentru că în tipografia lui Anton Pann se tipăresc 15 cărți de muzică bisericească, iar trei sunt cărți de teorie, esențiale la timpul respectiv, pentru că se trecuse de reforma hrisantică și oamenii avea nevoie de elemente de referință. El tipărește tot ce avea nevoie un cântăreț la strană.

 

O Doxologie din cultul bisericii, inspirată dintr-un cântec oltenesc

 

Ceea ce puțină lume știe este faptul că foarte multe din creațiile lui sunt legate de ceea ce înseamnă înțelegerea și  receptarea românească. La Anton Pann găsim scări muzicale care nu există decât în folclorul românesc. Acum, sigur, sunt și lucruri hai să zicem mai deșuchiate: Anton Pann este cunoscut de foarte multă lume pentru melodia ”Bordeiaș, bordei, bordei” sau pentru ”Până nu mi te iubeam, dor, dorule…”, melodie asiatizată, turcizată. Uneori par lucruri șocante și mi-am făcut mulți inamici pe treaba asta,  uneori le zic colegilor mei: aduceți-vă aminte, cei care știți Doxologia hisar, că această linie melodică nu există la greci. De ce? Pentru că scara în care este scrisă este o scară oltenească, o găsim la ”M-a făcut maica oltean”!

Vreți să spuneți că linia melodică din aceste melodii oltenești este asemănătoare cu cea de la Doxologia hisar?

Scara în sine este la ambele piese! E ușor de explicat cum s-a întâmplat asta:  el a stat mult pe la Tismana, chiar starețul de la Tismana i-a dat bani să-și cumpere casa din București. Și acolo el și-a instalat tipografia. Or, din păcate, lumea înclinată mai mult spre spre lucrurile deșuchiate l-a descalificat în mod nedrept pe Anton Pann. Eu am scris negru pe alb și am îngroșat: este cea mai importantă personalitate a culturii românești din prima jumătate a secolului XIX. Eminescu nu se născuse, Alecsandri abia crește, Caragiale abia crește. Din păcate, creațiile sale nu sunt cunoscute. Eu am găsit pe toate valea asta, în toată zona subcarpatică, locuri unde Anton Pann lăsa cărțile și-și spunea că-i vor fi plătite mai târziu, chiar dacă adesea nu-și mai primea banii.

Dar biografia lui este încă sub semnul întrebării, sunt unele ambiguități.

În primul rând nu se știe precis data nașterii, nu se știe originea lui. După părerea mea, anul este  1798, iar locul este Sliven, în Bulgaria de azi. La deces avea 56 de ani. Tatăl său avea meseria de căldărar, și astfel mai acționează o prejudecată: lumea trăiește cu impresia că era țigan. Dar căldărari  nu erau numai țiganii, erau și căldărari români, adică fabricanți de cazane de țuică.

 

O familie pierdută între Bulgaria, Basarabia și București

 

Mama lui Anton Pann, după ce-i moare soțul, îi ia pe cei trei copii și pleacă din Sliven. Nu era o chestie de joacă, era o situație de viață și de moarte, ea a rămas singură cu trei băieți. Doi au murit la asaltul Brăilei și a rămas Antonică. Cu Anton deci se mută la Chișinău și trăiesc acolo câțiva ani. Dar ce femeie isteață era: femeia asta a intuit pericolul lui Napoleon, și în 1812 de frică a trecut Prutul cu picioarele goale și a venit la București. Anton vine cu ea în București, aici a cântat apoi la foarte multe biserici.

Așa s-a întreținut, din cântat la strană?

Da da, din cântat și din profesorat. El peste tot semnează ”profesorul de muzichie”. Nicăieri nu spune ca că este poet, că este literat că este altceva. Profesorul Școalei Naționale de Cântări bisericești, acesta este Anton Pann.

Școala Naționala de Cântări bisericești? Asta era pe lângă Mitropolie?

Da, era pe lângă Mitropolie, sigur. Mitropolitul l-a ajutat în activitatea de îngrijire și tipărire de cărți, pentru că totuși cărțile alea sunt costisitoare, unele din ele au 500-600 de pagini. Păi la anii 1838-1840 cum se tipăreau asemenea cărți, hârtie, cerneală, toate celelalte… După asta vine perioada stagiului de la Vâlcea: Surpatele, Dintr-un Lemn. La 1821 fuge la Brașov cu mitropolit cu tot, mitropolitul l-a luat cu el pentru că-l aprecia.

 

Anton Pann forțează desprinderea de cântarea grecească din biserici

 

Puțină lume înțelege un lucru foarte important: odată cu Anton Pann se face această desprindere de cultura grecească, iar în cazul nostru desprinderea de cântarea grecească de la strana bisericească.

Pe vremea respectivă erau mulți cântăreți greci în București?

Da, da, scrie la un moment dat chiar Anton Pann despre această luptă a cântăreților români care vor să cânte românește. Grecii nu acceptau să cânte în limba română sub nici o formă, disprețuiau cântarea în limba română.

 

Vasile Vasile_4

 

Iar scrieri originale?

La timpul respectiv nu cred că se pune problema scrierilor originale. Nici ”Spitalul amorului” nu este o scriere originală, nu putea fi originală. Dar trebuie să știm că avea această percepție a valorii indiferent de limba în care vorbea.

 

Manuscrisul de la Tismana, slujba inedită a hramului mănăstirii

 

Avea avantajul mare că știa grecește, știa turcește și știa slavonă,  nu era o problemă pentru el comunicarea în limbi diferite. El este primul om care tipărește cântece de stea, el e primul care tipărește psalmii lui Dosoftei însoțiți de muzică.

Ce se mai păstrează azi din cărțile lui?

Trebuie să vă spun că e foarte greu de ajuns la rădăcinile lui Anton Pann. Singurul manuscris clar a lui Anton Pann este la mănăstirea Tismana, eu l-am avut în mână o singură dată, dar nu mi-am făcut o copie la timpul respectiv. Stareța mănăstirii mi-a primis că-mi face o copie și mi-o trimite, dar deși am insistat, asta nu s-a întâmplat încă.

Manuscrisul despre ce este?

Starețul de la Tismana, cel care i-a făcut casa din București, i-a cerut să-i facă o slujbă a Adormirii  Maicii Domului, care era hramul mănăstirii. Avem trei manuscrise, iar unul dintre ele ne interesează cel mai mult pentru că este scris clar de Anton Pann. Pe foarte multe manuscrise scrie ”de mine Anton Pann”, dar sunt transcrise de școleri, care, când copiau, copiau tot ce era pe hârtie. Manuscrisul acesta autentic de la Tismana e important și pentru că, fiind o slujbă scrisă special pentru sărbătoarea de Adormirea Maicii Domnului, ar fi util pentru atâtea biserici și mănăstiri să cânte această slujbă pe muzica lui Anton Pann.

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Violonistul Charlie Siem va cânta la București. Inspirat de Sir Yehudi Menuhin, Siem va veni la Ateneu cu vioara ”D’Egville” Guarneri del Gesù, 1735. Recitalul va avea scop caritabil
Istoria neștiută a imnului nostru național: cum a ajuns o melodie a lui Anton Pann în folclor și cum a fost apoi preluată pentru ”Deșteaptă-te, române”
O neobișnuită statuie a unui dac a fost adusă de la Florența în București. Unde poate fi văzută și de ce se crede că îl înfățișează pe regele Decebal
AUDIO Sabina Ispas, academician și folclorist: cât de încăpățânat trebuie să fii în viață ca să ajungi acolo unde simți că-ți este locul. Despre București ca dejugătoare. Și despre valoarea memoriei