Din poveștile sportului. Aruncătorul de suliță, Alexandru Novac, o elită în lumea atletismului românesc

În fiecare zi merge la antrenamente cu gândul la o medalie olimpică. Știe că se poate obține doar prin muncă, determinare și ambiție deși, la înscriere la liceul sportiv, a fost cu mama de mână. Doar l-a impulsionat să devină un nume în sport. Alexandru Novac și l-a construit în timp și își scrie povestea frumoasei escapade sportive zilnic, cu multă sudoare.

 

Campion la suliță, el s-a perindat în jurul sportului de mic. A cochetat cu fotbalul, ba cu handbalul, a încercat și puțin judo ca până la urmă să se identifice perfect cu atletismul. În 2006 se întâmpla asta, iar de atunci a ieșit în față doar cu rezultate remarcabile.

Ne-a reprezentat în 2014 la Jocurile Olimpice de Tineret din Naijing unde a luat medalia de argint. În anul 2018 a stabilit un nou record mondial, în reuniunea internațională de la Nembro cu o aruncare de 86,37 m. La Campionatul European de Tineret (U23) din 2019 de la Gavle a obținut medalia de argint. La Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 a obținut locul 12. Apoi, a fost numit cel mai bun atlet român al anului de către Federația Română de Atletism. Să-l cunoaștem!

 

 

Alex, de unde vii, ce studii ai făcut și încotro te îndrepți?

Vin dintr-un orășel micuț numit Adjud situat în județul Vrancea, am terminat liceul și acum vreau să încep și facultatea de sport și cu timpul, poate, să încerc și altceva.

 

În jurul căror cuvinte guvernezi în viață?

Cuvintele cheie din viața mea sunt: pozitivitate, evoluție, sport.

 

Să facem un exercițiu: Cum era băiețelul Alex? Cum este azi Alex-omul?

Băiețelul Alex a fost și încă mai este și acum câteodată în anumite momente din viața mea. Am fost un copil care am știut mereu ce vreau și am încercat tot timpul să fac lucrurile în așa fel încât să meargă în favoarea mea. Acum am crescut, mă uit în spate și observ că de mic am știut ce vreau de la viață și că vreau să ajung pe cele mai înalte culmi ale sportului.

 

Cum e Alex ca sportiv?

Eu mă consider un om norocos, un sportiv norocos că am un talent extraordinar, dar fără muncă nu poți face nimic. Munca bate talentul. În fiecare zi merg la antrenament și muncesc cu gândul la o medalie olimpică.

 

În sânul familiei primim cea mai importantă educație și plecăm în viață cu un set de valori transmise de membrii familiei. Ce te-au învățat ai tăi?

Părinții mei mereu m-au învățat să vorbesc frumos, să respect oamenii din jurul meu, să apreciez munca celor din jurul meu și asta îmi prinde bine acum în viața mea de sportiv.

 

Au fost toți membrii familiei de acord cu acest sport? Mamele, fiind femei, de obicei sunt mai sensibile. Ce îmi poți spune?

Da, ambii părinți au fost de acord să fac acest sport. La înscriere pentru liceu am fost cu mama de mână la Bacău să dau probele sportive. Ambii părinți și-au dorit să continui cu sportul și m-au împins să plec de acasă de la o vârstă fragedă, să ajung ceea ce sunt astăzi. Chiar dacă sunt singurul lor copil, nu au optat pentru a mă ține lângă ei să urmez studiile la un liceu oarecare și să nu mai fac sport.

 

Când ai cochetat prima dată cu sportul?

Sport fac de mic. Prima dată am început cu fotbal, după cu handbal, apoi am sesizat că sunt o fire foarte competitivă și că nu pot face un sport de echipă. Am încercat puțin judo, dar nu a mers și în ultimul rând am mers să încerc și la atletism. Primii mei pași pe stadionul de atletism au început în anul 2006 și de atunci am rămas pe stadion.

 

Cum arată o zi de antrenamente?

O zi de antrenament este destul de complexă. Te trezești, mănânci, îți iei vitaminele, apoi pleci la primul antrenament. Depinde de ce ai în prima parte a zilei la acel antrenament. Eu stau la sală  2-3 ore, merg acasă, fac un duș, mănânc, apoi după amiază fac alt tip de antrenament unde stau tot undeva la 1-2 ore și după se încheie ziua așteptând ziua următoare de antrenament.

 

 

Te dedici total sportului și îl îndrăgești ca fiind parte din tine. Ce sentiment te-a învăluit când ai intrat prima dată pe un teren?

Sincer, nu mai țin minte acel sentiment când am intrat prima dată într-un stadion, dar vă pot spune atunci când am fost prima dată la un Campionat Mondial de Seniori unde erau 85000 de mii de oameni pe stadion și toți aplaudau. Este un sentiment care te face sa te simți cel mai împlinit om din lume și cel mai puternic.

 

Fiecare dintre noi avem persoane care ne inspiră în domeniul ales. Pe tine cine te impulsionează și te motivează prin experiența și performanțele sale?

Asta este o întrebare foarte bună. Cât am fost mic, voiam să ajung și încă îmi doresc să fiu ca Jan Zelezny. Este un aruncător de suliță din Cehia care a aruncat 98,48m, acesta fiind și recordul mondial. Acum stau și realizez că în fiecare zi merg la antrenament și vorbesc cu antrenoarea mea Mihaela Melinte și mereu îmi spune că vrea o medalie olimpică cu mine pentru că ea nu a putut să o obțină ca sportivă și vrea să trăiască acest sentiment prin mine și acest lucru mă motivează pe zi ce trece.

 

La câte concursuri ai participat și care sunt performanțele cu care te mândrești?

Am participat la foarte multe competiții și cele mai importante dintre ele sunt Jocurile Olimpice de Tineret Nanjing 2014 unde am luat medalia de argint, Campionatele Europene 2019 Gavle unde am obținut medalia de argint și cea mai importantă competiție din viața mea de până acum a fost atunci când am participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

 

Povestește cea mai frumoasă experiență trăită.

Cea mai frumoasă experiență trăită a fost în anul 2014 la Jocurile Olimpice de Tineret din Nanjing. Acolo am mers foarte mulți sportivi de la atletism unde toți aveau șanse la medalie, dar eu eram singurul rămas pe dinafară. A venit ziua calificărilor. Până atunci dintre colegii mei nimeni nu reușise să aducă o medalie. Intru pe stadion, ne încălzim și se dă start competiției. Îmi vine rândul să arunc prima aruncare 62 m, a doua 67 m. Mai aveam o aruncare și nu eram în primii 12 pentru a merge mai departe în finală. Cele din urmă, am reușit din ultima aruncare 77.61 m unde, cu aruncarea aceea, am trecut pe locul 1 în calificări și făcusem și record Național de Juniori 2. După două zile, vine marea finală unde acolo am reușit doar un rezultat de 73.98 m și am luat medalia de argint la care nu visam nici măcar eu.

 

Ce ai simțit când ai câștigat primul titlu?

Când am câștigat primul titlu național a fost cel mai frumos și fericit lucru trăit de mine. Nu realizam prea tare pe atunci. Antrenoarea mea era fericită, părinții mei la fel, dar eu nu îmi dădeam seama ce realizasem.

 

 

Care este provocarea ta cea mai mare în acest sport?

Cea mai mare provocare este să ajungi pe cea mai înaltă treaptă, dar să te menții acolo.

 

De ce să vină copiii sau adolescenții să practice acest sport? Un sfat pentru toți cei care se vor lăsa inspirați de tine.

În primul rând, baza oricărui sport este atletismul. Dacă nu știi să alergi sau să sari, nu poți practica foarte multe sporturi. Îndemn cât mai multă lume cel puțin 40-60 de minute să între pe un stadion, să alerge. Legat de copii, îi îndemn să înceapă prima dată cu atletismul pentru a-și dezvolta viteza, rezistența, abilitățile. Dacă nu o să le placă acest sport, să încerce și altceva, dar aici este prima treaptă indiferent de sportul practicat.

 

Cât de mult te onorează să fii numit ca fiind cel mai bun atlet român?

Este o mare bucurie să fii cel mai bun atlet al anului. Aici vezi exact că munca ta nu a fost în zadar și în fiecare an ești motivat să fii cel mai bun.

 

Cum a fost trecerea de la oină la suliță și cum s-a întâmplat?

Trebuie toată lumea să înțeleagă că eu nu am practicat sportul oină. În atletism, la o vârstă fragedă, nu poți pune un copil să arunce cu o suliță. Prima dată se aruncă cu mingea de oină să vezi abilitățile acelui copil dacă are explozie în braț și apoi peste doi ani poți începe să arunci cu sulița. Deci așa am început și eu, ca în exemplul de mai sus.

 

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Care e cea mai mare mâhnire care îți vine cel mai des în gânduri? Dar cea mai mare bucurie?

Cea mai mare mâhnire a mea este când merg la o competiție de nivel internațional și nu reușesc să obțin acel rezultat dorit și mereu mă cert și-mi spun că nu am muncit mai mult. Însă, cea mai mare bucurie este când ajung la antrenament și începe doza de nebunie, să văd ce să fac ca să nu o mai dau în bară data viitoare.

 

Cine este Alex când este singur? Cum te descurci cu momentele tale dificile?

Aici nu este chiar așa simplu. Mereu mă gândesc că vreau să fiu cel mai bun, că vreau să ajung cel mai sus și nu las nici măcar o secundă un lucru să ajungă să fie dificil. Au mai fost și momente grele și mereu vorbesc cu mine și mă încurajez să merg mai departe, că altceva nu pot face.

 

Mai simți emoții înainte de un concurs? Dacă da, sunt normale?

Emoțiile sunt chiar și la anumite antrenamente. Dacă nu ar mai fi emoții, nu aș mai putea face sport. Emoțiile fac parte din succesul fiecărui sportiv. Fără ele nu am putea face nimic.

 

 

Pe lângă sport, ce pasiuni mai împărtășești?

Îmi place foarte mult în timpul liber să merg la pescuit și să merg pe motocicletă.

 

Cum te definești în câteva idei?

Sunt un om simplu, muncitor, visător și optimist.

 

Pe lângă titlul de campion la JO, ce altă dorință arzătoare mai ai?

Îmi doresc să fiu sănătos și să am putere de muncă tot restul vieții mele. Vreau să-mi întemeiez o familie frumoasă și să am o casă care să fie plină numai cu bucurii și fericire.

 

Ești sportiv, campion, fiu, prieten. Care apelativ te mai onorează?

Aici sunt mai multe lucruri, nu doar unul. Sunt un om iubitor, un om care ajută și un om fericit și cu zâmbetul pe buze mereu.

 

Deschide sportul uși?

Sportul, în general, da, deschide uși și te face să fii văzut altfel în viața socială. Pe unde treci, toată lumea vrea să stea măcar cinci minute cu tine de vorbă și să-ți ofere oportunități după sau în timpul sportului.

 

Ce ai învățat în toți acești ani de când practici sport, pe lângă faptul că el te disciplinează?

Am învățat că trebuie să gândesc ca un campion. De când mă trezesc până mă pun să dorm, nu mă abat de la a fi un om care pune suflet, un om cu caracter și nu în ultimul rând un exemplu pentru pentru restul oamenilor.

 

 

Tănase Ema

Tănase Ema

Ema Tanase sunt, profesor educator. Iubesc oamenii mici, dar și să descopăr oamenii mari, cu surprize lăuntrice care aduc un plus valoare societății noastre.
Tănase Ema

CITEȘTE ȘI:

Asociația Lions Club Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” a deschis înscrierile pentru Competiția de Biliard în Scaun Rulant, 2024
Despre atenție și musculatură formată în perioada copilăriei
Talentul și talantul lui Ion Lianu Popa: ”Aleg să trăiesc și să studiez în străinătate”
Dăruind desene fermecate…