Petrița Vlaicu – mărturiile unui pedagog de cursă lungă. ,,Legătura strânsă cu familia generează o stare de bine copiilor, iar ei vor veni la școală cu plăcere“

 

Absolventă a Liceului Pedagogic din Focșani, a debutat ca învățătoare la catedra din satul natal. După un timp, a făcut pasul către oraș, iar, din 2002, poposește în Capitală. În efortul de a găsi un loc în sistemul de învățământ privat, destinul a purtat-o pe la diferite școli, până când, într-o zi, a cunoscut-o pe doamna Monica Șerbănescu. A fost dragoste la prima vedere, spune cu emoție în glas doamna Petița, iar, de atunci a rămas în echipa Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu”. Pășim în cele ce urmează pe cărările pedagogiei alături de Petrița Vlaicu și discutăm despre debut, viziune și rost.

 

Interviul pe scurt:

  • De pe meleagurile vrâncene, pe străzile bucureștene: ,,Era anul 2002, când mi-am depus CV-ul la mai multe școli particulare. După un timp am primit mai multe telefoane, m-am dus, dar nu mi-a plăcut ce am găsit acolo. Într-o zi, am cunoscut-o și pe doamna Monica Șerbănescu, a fost dragoste la prima vedere“.
  • Cheia armoniei în educație: ,,Consider că pedagogul trebuie să fie prieten cu părinții, să intre în atmosfera familiei, să știe ce necazuri îl macină pe copil. Deci legătura strânsă cu familia generează o stare de bine copiilor, iar ei vor veni la școală cu plăcere”.
  • Pedagogul, o simplă sursă de informații?: ,,Clar, e mai mult decât atât! Informațiile le pot găsi și pe internet, dar pedagogul trebuie să-l învețe cum să discearnă informația care îi folosește de cea care îi dăunează”.

 

 

De pe meleagurile vrâncene, pe străzile bucureștene

Vrânceancă get-beget, doamna Petrița Vlaicu a îndrăgit pedagogia de când se știe. Rememorează cu bucurie clipele ludice din copilărie când făcea pe învățătoarea alături de sora ei. Dar, cine ar fi crezut că o simplă joacă avea să devină peste ani un mod de a fi! ,,Ulterior, am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Focșani, pe care l-am terminat în 1975. Am fost repartizată în satul natal, Vulturu din județul Vrancea, unde am devenit colegă cu învățătoarea mea din clasele mici. Aici am petrecut o bună bucată de vreme, până când m-am mutat cu familia în orașul Focșani. La noua școală am avut parte de un colectiv foarte bun, cu directori și colegi de la care am avut numai de învățat, asta pentru că pedagogul trebuie să se perfecționeze toată viața“, povestește doamna Petrița Vlaicu.

 

,,Era anul 2002, când mi-am depus CV-ul la mai multe școli particulare”

 

Își amintește cu mare bucurie de primele ore la clasă și de comisiile metodice la care smulgea aprecieri pe bandă rulantă. În anul 2000, soțul său a luat calea Bucureștiului din dorința de a găsi un loc de muncă mai bun. Peste un an, băiatul cel mare a venit în Capitală, pentru studii, la fel și mezinul. ,,Prin urmare, ne-am mutat cu toții. Era anul 2002, când mi-am depus CV-ul la mai multe școli particulare. După un timp, am primit mai multe telefoane, m-am dus, dar nu mi-a plăcut ce am găsit acolo. Într-o zi, am cunoscut-o și pe doamna Monica Șerbănescu; a fost dragoste la prima vedere! Pe atunci, Grădinița Arc-en-Ciel era pe strada Matei Voievod, iar clasele primare funcționau în parteneriat cu Școala Nr. 85, și țin minte că am primit clasa a II-a“, rememorează doamna Petrița.

 

 

O viață afierosită educației

Candoarea și jovialitatea de care dădea dovadă, au cucerit inimile elevilor, dar și ale părinților. În continuare, vrem să aflăm cum a evoluat relația cu elevii de-a lungul anilor. ,,Am știut să glumesc cu ei, dar sunt ca o mamă care își pupă copilul în somn. Câteodată spun că sunt mai dură, mai aspră, însă părinții și-au dat seama că această duritate vine din responsabilitatea pe care o am față de copii. Destinul lor este în mâinile mele, sunt responsabilă de formarea lor. De-a lungul anilor am văzut că, dacă știi să te apropii de ei, ba cu o glumă, ba cu o poveste, atunci le câștigi încrederea. Văd că și tu ești ca părinții lor, nu le ești superior“. Și pentru că tot suntem la capitolul relație pedagog-elev, prin ce mijloace îi putem face pe copii să scape de frica răspunsurilor greșite? ,,Discutând cu ei, apoi cu părinții. Consider că pedagogul trebuie să fie prieten cu părinții, să intre în atmosfera familiei, să știe ce necazuri îl macină pe copil. Deci legătura strânsă cu familia generează o stare de bine copiilor, iar ei vor veni la școală cu plăcere. Eu le spun de fiecare dată că a greși e omenește și că nu trebuie să râdem unii de alții pentru că nu știm. Azi poate fi colegul tău cel care dă un răspuns greșit, mâine poți fi tu. Să folosim greșeala ca pe o oportunitate de a evolua“.

 

,,Consider că pedagogul trebuie să fie prieten cu părinții”

 

După cele mărturisite, îndreptăm discuția către ceilalți actori implicați în procesul de educație, mai exact părinții și profesorii. Cum ar trebui să colaboreze cu școala? ,,Vorbim de o relație fundamentală! Ce vă pot spune este că aici, la Liceul ,,Anastasia Popescu”, avem un program extins care ne permite să lucrăm cu elevii când nu au înțeles lecția bine, să discutăm cu ei dacă nu sunt în apele lor, iar toate acestea le comentăm și cu părinții. Suntem privilegiați că avem acele ore de consultații cu părinții, iar prin acestea căutăm să menținem strânsă legătura dintre elevi, părinți și profesori“, spune doamna Petrița Vlaicu.

 

 

Despre rostul unui pedagog

Întâlnirea cu un pedagog iscusit te schimbă. Adesea, elevii rămân cu imaginea lui pe retină și vor reveni la ea ori de câte ori le e mai greu. În continuare, vrem să aflăm care este rolul unui pedagog: să ofere un set de informații sau e ceva mai mult? ,,Clar e ceva mai mult decât atât! Informațiile le pot găsi și pe internet, dar pedagogul trebuie să-l învețe cum să discearnă informația care îi folosește de cea care îi dăunează. Apoi, pedagogul trebuie să realizeze legătura între partea teoretică și cea practică. Eu de fiecare dată când predau ceva încerc să le prezint și latura practică”, afirmă doamna Petrița.

Emoțiile sunt de nedescris când o promoție face pasul mai departe către clasa a V-a. În acele momente, munca pe care ai depus-o își arată roadele. Vrem să aflăm cu ce valori pleacă elevii care au trecut prin mâna doamnei Petrița. ,,Cu respectul față de cei din jur, asta contează cel mai mult. Ei trebuie să învețe să aprecieze munca celor din jur și nu numai, pentru că noi ne punem sufletul pentru formarea lor”, conchide Petrița Vlaicu.

Discutând și cu directoarea Monica Șerbănescu, aflăm că Doamna învățătoare este cea din mâinile și inima căreia au pornit spre viitor generații cu performanțe academice deosebite, însă, așa cum subliniază și Doamna Vlaicu, formarea caracterului acestor copii apare, de fapt, ca scop al școlii, iar dascălii sunt cele mai importante rotițe ale acestui organism complex, cum poate fi considerat Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. Doamna Petrița Vlaicu este, indiscutabil, un astfel de model de creator de caracter.

 

 

Matricea Românească

Matricea Românească

Proiectul cultural naţional al "Bulboacă şi Asociaţii SPARL". Un demers onest de recuperare, de redescoperire şi de reafirmare a românităţii noastre în cadrul marii familii europene a cărei parte indisolubilă suntem
Matricea Românească

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Părintele, copilul și școala. Cum ar trebui să colaboreze aceștia în procesul de învățare și ce provocări pot apărea pe parcurs. Dialog cu Ileana Zărnescu, psihoterapeut specialist în domeniul psihoterapie cognitiv comportamentală
Viața la înălțime. Dialog cu Julia Petreanu, copilul frumos al circului Metropolitan Globus, despre debut, crez artistic și planuri de viitor
Ioana Turcescu, întruchiparea perfectă a celebrului American Dream. Cum se împacă viața de student în Pennsylvania cu cea de antreprenor în fashion
Mihaela Dumitrescu, pedagogul care deschide mintea și sufletul elevilor. ,,Profesorul este un ghid, el trebuie să aprindă focul din sufletul copilului“