Rătăciți pe urmele zeilor olimpieni. Grecia insulară și lumea lui Zorba

Dacă vrei să simți Grecia cu adevărat, trebuie să-i vizitezi insulele. Nu știu cine a spus-o, poate este doar un slogan inventat pentru campania publicitară a vreunei agenții de turism, oricum nu contează, pentru că este absolut adevărat. Dar Grecia insulară nu este doar turism, este istorie, civilizație, religie și peste toate sentimentul copleșitor de apartenență la un spațiu și la un destin comun.

 

ZAKYNTHOS

Pentru mine povestea insulei Zakynthos începe în secolul XIX, odată cu Philiki Hetairia, sau cum o cunoaștem noi, Eteria, organizația secretă a patrioților greci care a aprins făclia luptei pentru eliberarea Greciei de sub dominația Imperiului Otoman.

 

Zakintos

 

Marea idee a inițiatorilor Eteria încă de la înființarea sa, în anul 1814, a fost eliberarea creștinilor ortodocși din sud-estul Europei de sub dominația otomanilor și crearea unui stat creștin cu capitala la Constantinopol; o idee care le-a surâs și țarilor ruși, care se vedeau salvatorii creștinătății, iar Moscova devenind o a treia Romă (de altfel Eteria a fost înființată, cum se știe, la Odessa).

La acel moment Zakynthos avea deja o istorie revoluționară, impulsionată de Revoluția Franceză, înăbușită în forță de britanici și otomani.  În 1809 britanicii au preluat administrarea insulelor grecești din Marea Ionică și au constituit Statele Unite ale Insulelor Ionice, administrate din Zante, capitala insulei Zakynthos. În acest peisaj tulbure Eteria, prigonită, își găsea refugiul la Zante, în anul 1818. Trei ani mai târziu, frăția greacă punea umărul și la revoluția lui Tudor Vladimirescu, dar nu pentru mult timp; ambițiile liderului din Oltenia de a răsturna și domniile fanariote nu erau în planurile revoluției pornite de Eteria.

Pe de altă parte, Zakynthos respiră istorie, civilizație și tradiție venețiană; ceea ce vedem în Zante chiar și după devastatorul cutremur din 1953 poartă tiparul venețian pe care nici otomanii, nici englezii nu l-au putut șterge. Știind toate acestea, poate că anumite nuanțe pe care insulele ionice le oferă, iar aerul grecesc omniprezent nu le poate ascunde, pot fi mai bine înțelese.

 

5

 

Cazați în Argassi, singurul nostru gând a fost să străbatem insula aceasta pe jumătate stâncoasă, pe jumătate locuită și fertilă, în lung și în lat. Din punct de vedere turistic, vedeta insulei este stațiunea Laganas, în sud, situată la egală distanță față de aeroportul Dionysios Solomos ca și capitala port, aflată în estul insulei.

Dar am vizitat, într-un circuit pe mare în jurul insulei și un altul pe uscat, cu autocarul, multe alte locuri de o frumusețe rară. În primul rând capitala, care este o bijuterie venețiană cu un aer unic și oameni primitori. Acolo l-am cunoscut pe Dimitris, care ne-a arătat plin de mândrie că Taverna Dimitris este cuprinsă într-un ghid de călătorie francez cu referințe excelente (”…Dimitris și fiul său Spiros sunt foarte simpatici și cultivă discuțiile cu clienții…”) și apoi ne-a dovedit și de ce are referințe bune de la francezi.

 

6

 

Impresionantă este și Mânăstirea Strofadelor din centrul orașului, care adăpostește moaștele Sfântului Dionisie, canonizat în anul 1703; sfântul călător, cel căruia măcar o dată pe an i se schimbă încălțările pentru că le tocește în multele sale peregrinări în folosul credincioșilor, iar ciorapii și mai des, pentru că se rup, sunt plini de nisip și uneori chiar și de alge.

În Lithakia am vizitat muzeul producătorilor de ulei de măsline din Zante, dar și fabrica Aristeon, destul de cunoscută și în București, pentru că uleiurile și produsele lor cosmetice sunt bine vândute aici.  Românii sunt o prezență destul de obișnuită în insulă, dovadă că în Mânăstirea Strofadelor se găsesc tot felul de indicații în limba română, pentru uzul credincioșilor care se roagă sfântului călător sau vor să cumpere icoane ale Sfintei Mavra.

Nu a lipsit din drumurile noastre nici mica mânăstire din satul Anafonitria, din nord-vestul insulei, acolo unde Sfântul Dionisie și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale pământești, într-o zonă stâncoasă și foarte apropiată de promotoriul cu panorama plajei Naufragiu, cea mai vestită dintre plajele Zakynthos-ului.

 

3

 

Zakynthos face parte din cvartetul celebru de insule grecești din marea Ionică, alături de Kefalonia, cea mai întinsă dintre cele patru mai importante, Corfu, ceva mai la nord, aproape de Albania și istorica Itaca, regatul pietros al lui Odiseu rătăcitorul. Preferate de turiștii din Marea Britanie, Corfu, Zakynthos și Kefalonia au rămas în memoria englezilor datorită lordului Byron, cel care a sprijinit lupta pentru independența Greciei și și-a pierdut viața pe pământ grecesc, la Mesolongi (sau Missolonghi).

Moartea sa l-a inspirat pe Dionysios Solomos, poetul născut în Zakynthos, creatorul faimosului Imn pentru Libertate din 1823 (versuri preluate în parte astăzi de imnul național al Greciei), să scrie poemul La moartea Lordului Byron, în 1824. Se spune că Solomos și Byron ar fi fost prieteni. De altfel doi oameni de un asemenea calibru nu puteau să treacă nepăsători unul pe lângă celălalt pe străzile înguste din Zante, ori să refuze să închine un pahar de vin parfumat la una din tavernele din port.

 

THASOS

Situată în nordul Mării Egee, adică exact în partea opusă față de Zakynthos, insula Thasos este foarte cunoscută românilor, care o preferă pentru că este apropiată și are plaje splendide. Thasos este patria mierii de pin, celebră pentru carierele sale de marmură, exploatate încă din antichitate, și pentru mielul la proțap, servit cu sos tzatziki (sau, dacă vreți, țațichi) și reconfortantul vin Retsina, păstrat în butoaie de pin și servit foarte rece.

Istoricește, Thasos a fost printre cele din urmă teritorii grecești eliberate de otomani. Revoluția de eliberare începută în 1821, condusă de Hatzigiorgis Metaxas (eroul a cărui locuință se găsește în Theologos, fosta capitală a insulei), a eșuat, iar turcii au încredințat insula spre guvernare unui pașă egiptean, Muhammad Ali. Egipteanul s-a dovedit un conducător milos, așa că insula a prosperat.

Thasos oferă și contrastul localităților (și stațiunilor) de coastă în comparație cu localitățile de munte, așa cum este cazul celebrului sat Theologos, vechea capitală (actuala capitală se numește Limenas Thasou sau Thasos), a satelor Sotiros sau Prinos. Din sudul insulei (Potos, Limenaria, Alyki), în zilele senine și cu nebulozitate scăzută, se vede foarte frumos muntele Athos.

 

4

 

Thasos este extrem de ofertantă și ca suprafață este asemănătoare cu Zakynthos. Cum o comparație între cele două insule este inutilă, am preferat mai degrabă să-mi consult însemnările și să fac un mic rezumat al peregrinărilor noastre prin insula egeeană.

În ziua de ”safari”, așa cum l-au prezentat localnicii, am vizitat în mașini de teren și pe drumuri de munte, trei plaje celebre ale insulei – Giola, ochiul de apă în care se scălda zeița Afrodita în vremurile de demult, plaja Paradis și plaja de marmură – și o carieră de marmură.

Apoi, în ziua  excursiei oferită de una din multele firme locale, am vizitat Mânăstirea Arhanghelul Mihail, situl arheologic impresionant de la Alyki, unde se văd foarte bine și urmele exploatării marmurei în antichitate și satul Panaghia, cu izvoarele Afroditei și (obligatoriu din punctul de vedere al organizatorilor) fabrica de ulei de măsline Sotiros.

 

2

 

Dar ceea ce ne-a mers la suflet câtă vreme am petrecut în Thasos, au fost excursiile noastre cu piciorul între Potos și Limenaria, pe o promenadă foarte frumos amenajată pe faleza stâncoasă și care se oprește în situl industrial Metallion, care a aparținut cândva germanilor de la Spindel și unde se procesau metale prețioase.

Fabrica Metallion, numită Palatul, a fost transformată cu bani europeni într-un sit turistic, dar și într-un sat al artiștilor; locul fiind frecventat și de amatorii de ezoterism (doar că fanii echipei de fotbal PAOK din Salonic, cărora li s-a părut că situl este ”profanat” cu sculpturi ce conțin simboluri păgâne, le-au ”corectat” cu vopsea neagră).

Într-o zi de duminică am ales să participăm la slujbă în biserica din Potos. Surprinzător, sau poate dimpotrivă, deși limba greacă ne este complet străină, nu am resimțit nicio împuținare din această pricină atât cât a durat liturghia, ba chiar dimpotrivă.

La liturghie au fost prezenți și credincioși de limbă slavă, ruși și sârbi, turiști ca și noi, iar la sfârșit, după ce preotul ne-a miruit, am primit la ieșirea din biserică prescură și colivă, dar o colivă uscată, un fel de pesmet aromat cu stafide, delicios.

 

8

 

Thasos mi-a adus aminte de Zorba Grecul și de imaginile acelea incredibile cu livezi de măslini, capre, dealuri stâncoase și păstori cu mustăți țepoase și șepci din lână. Am făcut și eu exercițiul de a fotografia în sepia o veche livadă de măslini, în drum spre Theologos, iar efectul obținut a fost exact cel pe care-l căutam: am recreat într-un frame lumea lui Zorba!

Pe drumul spre Limenaria, după Pefkari, lângă o benzinărie, am oprit întâmplător la o tavernă ce părea sărăcăcioasă, cu fețe de masă în carouri și foarte curate, în contrast cu austeritatea sărăcăcioasă a locului. Taverna se numește Halkia și, dacă se întâmplă să vă iasă în drum, nu o ocoliți!

Noi am ajuns la Halkia dimineața devreme, când proprietarul tocmai pusese mielul la proțap. I-am cerut cafea și apă, el ne-a dat două mâini de caise culese din pomii care umbreau mesele și apa cerută, după care și-a pus repede casca și a plecat cu scuterul să o aducă de undeva din apropiere pe cea care mai apoi ne-a preparat o cafea grecească absolut divină.

Dar caisele, ei bine nu am mâncat niciodată fructe ca acelea: parfumate, corpolente, pline de dulceață și aromă, incredibile! Și nu exagerez câtuși de puțin. Dar știam această lecție și am aplicat-o: în Grecia locurile care par puțin îmbietoare sunt exact cele ce nu trebuie să fie ocolite.

 

1

 

 

Până să ne retragem la hotel, am mai făcut o oprire la o micuță galerie de artă din Potos; da știu, cine s-ar fi așteptat? Așa a zis și proprietarul (i-am uitat numele, of fi Nikos, sau Kostadinos? Trebuia să iau o carte de vizită…). Am văzut lucrări deosebite, și pânze și ceramică. Incredibile unele. Proprietarul ne-a sfătuit să urmărim pe Facebook ce expune și să comandăm, că ni le expediază fără probleme în România. Ce-ar fi…?

Gata, închid caietul de însemnări. Grecia insulară ne fascinează. Dar n-am fost încă la Atena. Va trebui negreșit să mergem și acolo, dar când? Mai sunt atâtea insule de explorat! Atena, va trebui să mai aștepți.

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

poveste strada Voukourestiou Bucureşti Atena Grecia slider
Secretul unui nume românesc: Povestea străzii Voukourestiou (Bucureşti) din Atena
Matricea Românească în Grecia discuţie părintele Sorin Zahiu despre românii din Atena slider
Matricea Românească la Atena. O discuţie cu părintele Sorin Zahiu (metocul Sf. Vasilie cel Mare, strada Kranaou 2): “Nu poţi să arunci la gunoi România, dar să te foloseşti – în mod parşiv – de paşaportul românesc! Trebuie să fim cinstiţi”