Să te ferești de furia celor cuminți. ”Atunci când ne descoperim aceste feluri neștiute de a fi, există riscul de a fi seduși de prezența lor”

M-am uitat la ea cu o privire fixă și înroșită de furie. Era acolo ceva de sălbăticiune intrată în transă. Apoi am explodat. În acel moment din mine au ieșit sub forma unui fluviu greu de stăvilit toată revolta, obida și frustrările acumulate în acel context. Violența revărsată depășea cu mult gravitatea situației. Era o cavalcadă de cuvinte propulsate de explozia nucleară a emoției. Parcă nu eram eu.

”Parcă nu eram eu! Deci, Doamne!, am țipat la femeia aia de am făcut-o să plângă. Așteptasem 45 de minute să ies din parcarea Mall-ului. 45!!! Efectiv, nu am mai putut, m-am dat jos la mașină și m-am dus țipând la femeia de la barieră. Atât de tare am bălăcărit-o încât săraca femeie a început să plângă. Propriu-zis, nu era vina ei sau, mă rog, nu doar a ei. Doar că nu am mai putut. Simțeam că explodez!”. Cuvintele veneau de la unul dintre cei mai empatici oameni pe care îi cunosc. Genul de femeie care intervine pentru a scoate o altă femeie din mâinile unui agresor, în timp ce restul oamenilor din stația de autobuz doar se uitau, fără a mișca un deget.

Acest fel străin nouă de a fi se poate arăta și altfel. Nu este vorba despre trăsături de comportament indezirabile, renegate sau rușinoase. Cunosc o persoană care este foarte atentă cu banii. Este extrem de calculată, nu uită nici o centimă atunci când împrumută și se portă foarte responsabil față de universul său financiar. Pe undeva admiram chibzuința sa. Până când în biroul în care lucram împreună intră într-o zi un tânăr. Folosindu-se de prezența sa agreabilă, începu prin a ne spune că a venit doar să ne mulțumească pentru ajutorul pe care în urmă cu un an firma noastră îl dăduse casei de copii în care el locuia. Era vorba, din câte ne dădeam seama, de o colectă pe care angajații o făcuseră. Impresionat de poveste și de atitudine, colegul meu îi ieși în întâmpinare și, după două, trei întrebări prietenești, îi dădu adolescentului vreo trei sute de lei. Gestul era foarte frumos, pentru că el părea a trimite către o generozitate greu de găsit în zilele noastre. Iar surpriza era aceea că venea chiar de la cineva extrem de chibzuit. Doar că în scurtă vreme după plecarea tânărului, uimirea se transformă în stupoare. Nimeni din firma noastră nu își amintea nici de vreo colectă, nici de vreo casă de copii, nici de nimic. Părea că fusese vorba despre o farsă foarte bine jucată. Dar nu asta a fost ceea ce mi-a atras atenția, ci faptul că persoana chibzuită și bine calculată pe care eu o știam dispăruse, iar în locul ei își făcuse apariția un altcineva care dădea bani cu o lejeritate ieșită din comun. Pur și simplu, chibzuitul vigilent fusese înlocuit pentru câteva minute de un mărinimos lipsit de circumspecție și precauție.

 

Umbra din noi

În universul tematic al psihologiei conceptul de ”umbră” stă pentru acest alt fel de a fi extrem de diferit de felul în care Eul nostru de de zi cu zi se știe pe sine și se manifestă. Acestui alt fel de a fi îi spune ”umbră” nu pentru că el ar fi neapărat negativ, rău sau întunecat, ci pentru că el nu stă în lumina conștiinței noastre. Altfel spus, pentru că nu știm de el, nu îl vedem, fiind ceva de tipul prezențelor din umbră, pe care poate că le simțim, dar de care care nu vrem să știm.

Pentru un interlop, care trebuie să își apere și să își extindă teritoriul, empatia și sensibilitatea sunt feluri de a fi de care el nu vrea să știe. De aceea, le va reprima și va manifesta doar instinctul de prădător, violență, răceală emoțională. Iar când umbra va ieși în mod necontrolat la iveală, el va arăta exact această empatie și această emotivitate înăbușite. La fel, un băiat bine crescut și sensibil, care a învățat de la mama sa faptul că orice formă de violență este rea, ilegitimă și golănească, va tinde să rămână politicos și pasiv chiar și atunci când este abuzat într-o formă sau alta – fie de arțagul vreunei casierițe nervoase, fie de tonul tiranic al vreunui paznic de bloc, fie de atitudinea despotică a șefului de la serviciu, cel mai adesea de dorința de control a mamei sale. El va rămâne acest băiat cuminte și înțelegător până în momentul în care fitilul răbdării se va arde, detonând într-o reacție a cărei violență cu greu ar fi putut fi anticipată. Iar ceea ce este important nu e faptul că răbdarea lui s-a încheiat, ci că lucrurile îi scapă de sub control. Că el nu își conține nici furia, nici violența. Că o astfel de persoană nu este în contact cu magma sa interioară, cu ceea ce clocotește sub capacele cenzurilor deprinse în copilărie.

 

Relația cu ”umbra”

Pentru un tânăr care a reprimat agresivitatea prin aleasa educație primită, docilitatea pe care o va manifesta față de orice formă de autoritate și față de orice dorință a celor din jur trebuie înțeleasă și ca o formă de devitalizare. Ceea ce lui îi lipsește este determinarea de a urmări un scop propriu, hotărârea de a răzbi pe cont propriu, curajul de a lua ceva ce presupune confruntarea cu o concurență reală. Sigur, el va fi în stare să depășească cu brio obstacole atunci când face ceea ce i s-a spus că trebuie să facă. Doar că acestea nu sunt propriu-zis obstacolele sale, ci ale celor care i-au dictat drumul. El nu se va bate pentru el, ci va lupta în numele autorității care îl conduce. Iar în asta nu e multă vitejie, deși seamănă, ci doar cumințenia celui care vrea să fie iubit și să nu fie pedepsit. Ca atare, adevărata sa violență și autentica sa agresivitate punitivă îl vor lua pe sus în contexte de care nu este conștient, în mici polemici pe facebook, în replici trântite tăios celor pe care îi simte ca fiindu-i cumva inferiori, în momente în care este răcit, foarte obosit sau etilizat, adică atunci când filtrele și cenzurile conștiinței sunt mult mai șubrede.

A-ți cunoaște aspectele de umbră nu înseamnă a fuziona cu ele, dimpotrivă. Atunci când ne descoperim aceste feluri neștiute de a fi, există riscul de a fi seduși de prezența lor, de a ne identifica cu ele, de a fi confiscați de acestea. Ci, mai degrabă, este vorba despre a fi conștient de aceste trăsături prezente în viața noastră psihică, astfel încât, atunci când le simțim prezența lor interioară, să fim conștienți de ceea ce ele ne îndeamnă să punem în act și să fim noi cei care decidem, conștient, dacă vrem să facem respectivul lucru ori ba. De fapt, este vorba despre granița fină dintre a reprima aceste aspecte de umbră, riscând să fim pe neașteptate victime ale lor, și a ne identifica periculos cu ele, devenind marionete ale lor. Este important să știm cum latră câinii noștri, însă noi suntem cei care decidem când îi asmuțim și când îi ținem în lesă. Astfel, putem accesa vitalitatea aspectelor de umbră, fiind noi cei care hotărâm dacă vrem să folosim această energie sau nu.

 

 

Andrei Găitănaru

Andrei Găitănaru

Andrei Găitănaru este psihoterapeut analist și publicist. Aparițiile sale editoriale sunt dedicate atât parcurgerii unora dintre potecile care străbat universul cadrului psihoterapiei analitice, cât și relației dintre societate și Biserică
Andrei Găitănaru

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Întâlnirile Matricei. Sorin Mihalache: ”Fiecare dintre cele nouă tipuri de inteligență este o sursă de putere. Inteligența Spirituală ne ajută să nu rămânem captivi oricărei alte inteligențe”
Emoția și decizia. Probleme și răspunsuri pe lungul drum către Predeal. Ce facem atunci când suntem luați prizonieri de propriile noastre emoții
scriitorul Haralamb Zincă pionier romanul poliţist românesc slider
Haralamb Zincă, scriitorul pierdut printre gloanțele albe ale istoriei
recenzie roman Aurora Liiceanu Madlena
Aurora Liiceanu, „Madlena”: în căutarea timpului pierdut